TEMA nr. 7.

GREVA CA MODALITATE EXCEPȚIONALĂ DE SOLUȚIONARE A

CONFLICTELOR COLECTIVE DE MUNCĂ

1. Caracteristica conceptului de grevă şi evoluţia principiului dreptului la grevă.

2. Clasificarea grevelor.
3. Procedura de declanşare şi desfăşurare a grevei la diferite nivele.
4. Interdicţiile legii în privinţa declanşării şi desfăşurării grevei.
5. Recunoaşterea grevei ca ilegală şi consecinţele juridice ale declarării grevei ilegale.

1.Caracteristica conceptului de grevă şi evoluţia principiului dreptului la grevă.

Greva are o istorie foarte lungă. Spre sfîrşitul celei de a douăzecia dinastie egipteană, în
timpul domniei faraonului Ramses al III-lea în Egiptul antic însecolul XII î.Hr., muncitorii
metropolei regale au organizat prima grevă cunoscută în istorie. Evenimentul a fost descris pe un
papirus, păstrat şi aflate actualmente la Torino. Astfel, încetarea muncii, ca protest împotriva
condiţiilor grele de lucru, este cunoscută încă din antichitate în atelierele meşteşugăreşti sau pe
marile şantiere. în Egiptul Antic sub Ramses al II-lea muncitorii care lucrau în Valea Regilor la
construirea mormintelor faraonilor au încercat o grevă a "demnităţii". In Talmudul din Babilon se
regăseşte formularea că "muncitorul poate părăsi lucrul chiar şi în mijlocul zilei". Potrivit acestui
document, muncitorii liberi aveau dreptul săceară chiar un fel de "arbitraj".1
Evident, această reglementare, prima de acest gen cunoscută în istorie omenirii, privea
muncitorii liberi, dreptul asupra vieţii şi a morţii sclavilor depinzînd , după cum este cunoscut, de
stăpînii lor care aveau deplină libertatede a hotărî. Civilizaţia greacă, căutătoare consecventă a
armoniei sociale, pare a nu fi cunoscut frămîntări sociale de amplitudine şi nici ceea ce astăzi
denumim "greve".
Anticipînd parcă secolul nostru, romanii au fost preocupaţi de douăcategorii de "greve"
considerate ca fim extrem de grave: grevele privind serviciile publice şi cele legate de nevoile
esenţiale ale societăţii, cum erau celeale brutarilor, ale marinarilor de pe navele care transportau
cereale, ale lucrătorilor de monedă şi chiar ale lucrătorilor de la pompele funebre.
Analiza sumară a evoluţiei grevelor pune în evidenţă faptul că mişcările revendicative se
amplifică în perioadele de avans ale societăţii şi se agravează în momentele de criză ale
civilizaţiei.
La sfârşitul sec, XVIII-lea şi începutul sec.XIX-lea, o dată cu dezvoltarea industrială,
grevele au luat un nou avînt. în Anglia, datotită nivelului scăzut al salariilor, creşterii continue a
costului vieţii, discrepanţelor dintre sal ari iledi feri te lor categorii de muncitori, grevele au luat
amploare. Mai întâi, locul luptei greviste spontane este luat de lupta grevistă organizată. In
secolul trecut, tot în Anglia, ţara cea mai dezvoltată industrial, auapărut şi grevele cu caracter
politic, ca şi prima grevă generală.
La 1 mai 1866, în S.U.A., la Chicago este organizată o mare grevă prin care se cere
stabilirea zilei de muncă la 8 ore şi care afost sîngeros reprimată. In amintirea acesteia, ziua de 1
Mai a fost proclamată zi a solidarităţiiinternaţionale a muncitorilor.
Revoluţia franceză condamnă dreptul de asociere al muncitorilor ca şi greva, modul său
normai de acţiune nefacând nici o referire la dreptul deasociere al patronilor. Abia în 1864 este
abrogat din Codul Pena delictul de asociere. Constituţia actuală a Franţei este lapidară în privinţa
dreptului la grevă facînd numai precizarea că "se exercită în cadrul legii". După cum s-a
observat, după ce a fost reprimată ca un delict penal timp de 18 secole, în mai puţin de un secol
greva a trecut de la o simplă culpă contractuală la stadiul de drept, de libertate fundamentală.
O analiză realizată de Organizaţia Internaţională a Muncii în 1955 asupra conflictelor de
muncă în perioada 1937-1954, relevă că acestea s-au produs în acest interval neregulat, fără
1
Vasile Val Popa : Dreptul muncii, Bucureşti, editura ALL BECK,2004, p.254
tendinţe precise. Pe măsură ce s-a înregistrat un proces prin industruializare, prin consolidarea
mişcării sindicale, greva a câştigat în eficacitate, pierzându-şi caracterul spontan şi brutal.
Conflictele de muncă au fost, puţin cîte puţin, incluse într-un cadru instituţional, care să le
canalizeze spre soluţii de conciliere, lăsînd însă deschisă calea spre noi modalităţi de acţiune
directă adaptate condiţiilor moderne ale muncii industriale. In toate ţările dezvoltate, la ora
actuală, declanşarea grevelor este privităde organizatori cu toată responsabilitatea. Legitime sunt
considerate numai grevele care au revendicări profesionale spre a nu duce întreprinderea la
faliment.
Dacă la începuturile sale greva avea drept cauze obiective condiţiile precare de lucru, plata
insuficientă, anumite discriminări şi altele, la ora actuală se apreciază că sunt permise şi acele
greve care vor să promoveze o politică socială nouă, pentru realizarea democraţiei sociale, fiind
de principiu că, la sfârşitul acestui secol greva nu poate fi doar un mod de apărare a intereselor
salariaţiior, ci şi un mod de emancipare şi promovare a clasei muncitoare.2
Făcând referire la dreptul occidental, observăm că s-au admis grevele declanşate în
apărarea dreptului sindical, în apărarea reprezentanţilor personalului de întreprindere, contra
restructurării capitalului, contra politicilor economice şi sociale. Grevele pot avea, totodată, şi
cauze subiective atunci când acestea promovează obiective politice. Grevele care au astfel de
obiective sunt considerate ilegale.
Greva este un fenomen de luptă al salariaţilor care antrenează în acelaşi timp perturbarea
funcţionării unei unităţi şi prejudicierea patronului cit şi-a salariaţilor. Greva este refuzul benevol
al salariaţilor de aşi îndeplini total sau parţial obligaţiile de muncă în scopul soluţionării
conflictelor colective de muncă. în Republica Moldova greva a fost recunoscută ca un mijloc
legal de presiune la care salariaţii au dreptul să decurgă ori de cîte ori consideră că interesele lor
profesionale, economice şi sociale le sunt încălcate.
Conform Constituţiei Republicii Moldova greva este prevăzută de articolul 45 din care face
parte din capitolul 2 „Drepturile şi libertăţile fundamentale" , compus din 2 aliniate:
1) Dreptul la grevă este recunoscut. Grevele pot fi declanşate numai în scopul apărării
intereselor profesionale cu caracter economic şi social ale salariaţilor.
2) Legea stabileşte condiţii de exercitare a dreptului la grevă, precum şi răspunderea pentru
declanşarea nelegitimă a grevelor.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul "grevă" îşi are originea în cuvîntul "greva " din
limba latină populară, însemnînd un teren plat, format dinnisipuri şi pietriş, pe malul mării sau al
unui curs de apă. In limba română a fost preluat din limba franceză după numele pitei din Paris
"Place de greve" ( devenită "Place d'Hotel-de-Ville") situată pe malul Senei, aici se adunau
muncitorii neocupaţi, aşteptînd să li se ofere de lucru. Era o adevărată "piaţă a forţei de muncă".
In sens juridic, noţiunea de grevă este folosită pentru încetarea, totală sau parţială a muncii
de către salariaţi, în scopul obţinerii unor revendicări economice şi sociale legate de condiţiile de
muncă şi de plată a muncii, de securitate socială.
Intr-o altă definiţie, greva reprezintă încetarea lucrului, deliberat organizată şi hotărîtă de
către personalul salariat, în scopul realizării unor revendicări profesionale determinate în mod
concret, cărora refuză să le dea urmare cel ce angajează (unitatea economică).
Art. 362 alin. (1) din Codul Muncii al RM, prevede că greva reprezintă refuzul benevol al
salariaților de a-și îndeplini, total sau parțial, obligațiile de muncă în scopul soluționării
conflictului de muncă declanșat în codițiile legii.
Pactul internaţional referitor ia drepturile economice, sociale şi culturale proclamă,
(în art. 8), dreptul la grevă cu precizarea că acesta „trebuie exercitat conform legilor în fiecare
ţară".
La rîndul său, Carta socială europueană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996,
consacră (în art. 6 par. 4) dreptul lucrătorilor şi al patronilor de a iniţia acţiuni colective în cazul
conflictelor de interese, inclusiv dreptul la grevă.

2
Ţiclea Alexandru, Popescu Andrei: Dreptul muncii. Bucureşti, ed. Rossseti, 2004,p. 712-713.
 Dreptul la grevă decurge şi din interpretatrea Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a
Muncii nr. 87 din anul 1948 privind libertatea sindicală şi protecţia dreptului sindical.
Comitetul pentru Libertatea Sindicală din cadrul acestei organizaţii a statuat că dreptul la
grevă reprezintă: un drept fundamental al lucrătorilor; un mijloc legitim de apărare a intereselor
economice şi sociale; unul din mijloacele esenţiale prin care lucrătorii şi organizaţiile lor îşi pot
promova interesele.

2. Clasificarea grevelor

Grevele se clasifică în mai multe categorii în dependenţă de mai multe criterii:

Din punct de vedere al participării la grevă a salariaţilor, grevele se pot împărţi în greve
totale (la care aderă întregul personal al unităţii) şi greve parţiale (la care participă o parte a
acestui personal, inclusiv doar colectivul de salariaţi dintr-o subunitate-secţie, atelier,
compartiment funcţional etc.).
Din punct de vedere al duratei lor, grevele pot fi nelimitate în timp (pînă la soluţionarea
revendicărilor), sau greve limitate (declararea pe o anumită perioadă aşa cum este greva de
avertisment pe maximum 2 ore sau grevă de solidaritate de pină la o zi).
- în funcţie de respectarea prevederilor legale care le reglementează, grevele pot fi
clasificate în greve licite şi greve ilicite;
- după nivelul de organizare – nivel de unitate, nivel teritorial, nivel de ramură şi nivel
naţional;
- din punct de vedere al participării la grevă a salariaţilor grevele se împart în greve
totale (la care aderă întregul personal al unităţii), greve parţiale (la care participă o parte a
acestui personal sau colectivul de salariaţi dintr-o subunitate) şi greve prin rotaţie , care constau
în stoparea succesivă a lucrului în diferite sectoare sau de către diferite grupuri de angajaţi în
acelaşi loc de muncă sau întreprindere, greve selective când angajaţii care opresc munca sunt cei
care efectuează sarcini fără de care întregul proces de producţie al întreprinderii trebuie să fie
oprit;
După caracterul lor de asemenea sunt cunoscute grevele:
- de solidaritate – acţiune grevistă efectuată de un grup de angajaţi pentru a sprijini
poziţiile de muncă deţinute într-o dispută de muncă care îi afectează în mod direct sau imediat;
- sălbatică – acţiune grevistă neaşteptată sau fără a fi anunţată din timp, greve urmate de
acte de violenţă, greve care violează acordul ce prevede nerecurgerea la grevă.
Alte forme de greve pot fi: greve periate, caracterizate prin aceea că salariaţii rămîn la
locul de muncă, dar, sistematic şi deliberat, încetinesc ritmul de muncă; greve de zel, utilizate
mai ales de către funcţionarii de serviciile de utilitate publică, de exemplu vameşii, şi constau în
efectuarea atribuţiilor de serviciu cu o scrupulozitate şi meticulozitate excesivă, paralizîndu-se
astfel, practic, activitatea unităţii; grevele „buşon" sau „tromboză", implică încetarea lucrului de
către personalul unui anumit loc de muncă ori compartiment de producţie, ales însă, în aşa fel,
încît, faptic, ştînjeneşte total, în cel din urmă, activitatea unităţii respective.
Greva de avertisment
Nu poate avea o durată mai mare de două ore, dacă se face cu încetarea lucrului, şi trebuie,
în toate cazurile, să preceadă cu cel puţin 5 ziie propriu-zisă. Ea are rolul de a atenţiona
angajatorul că salariaţii au anumite revendicări care, dacă nu vor fi soluţionate, vor genera o
formă mai gravă de acţiuni şi anume greva propriu-zisă.
Greva politica
Greva strict politică are un caracter ilicit deoarece: contravine intenţiilor legiuitorului,
greva fiind reglementată exclusiv ca o acţiune colectivă de protest pentru motive profesionale,
economice şi sociale; persoana nu acţionează ca salariat, ci în calitate de cetăţean; contravine
obligaţiilor de neutralism politic specific sindicatelor; prejudiciază în mod injust pe angajator
deoarece, în realitate, nu este determinată de activitatea lui faţă de salariaţii săi;
Greva Patronală (lock-aut-ul)
 Reprezintă o măsură luată de angajator, constînd în închiderea totală sau parţială a unităţii,
în considerarea unei greve iminente ori declanşate. Scopul acestei „greve" este de a contracara
încetarea colectivă a lucrului de către salariaţii grevişti, de a nu le permite să folosească spaţiile
de producţie în acţiunea lor. Pe un alt plan, astfel, angajatorul nu creează condiţii salariaţilor
negrevişti să presteze munca şi, deci, să primească salariile.
În unele - Spania, Croaţia, S.U.A., India, Mongolia - lock-aut-ul este reglementat de lege -
şi deci, permis. în altele - Franţa, Italia, Germania, fără a fi reglementat, el este posibil în anumite
situaţii.
In practica si doctrina occidentala se intilnesc si alte categorii de greve.
In Franţa, greva nu este decit in mod excepţional un drept sindical; in întreprinderile
private (care nu realizeaza un serviciu public), salariaţii pot sa opreasca lucrul si sa intre in
greva, in absenta oricărei initiative sindicale; s-a decis ca "o orire a lucrului nu pierde caracterul
de greva licita din faptul ca a fost la apelul unui sindicat". Numai in intreprinderile in care se
realizeaza un serviciu public, ordinul de greva trebuie, in mod necesar, sa emane de la o
organizaţie sindicala. De aceea, se si vorbeşte de "grevele salbatice" frecvente in Franţa, care se
desfasoara fara interventia sindicatului sau chiar cu opunerea acestuia. Dreptul de greva apariţia
fiecărui salariat, chiar daca exerciţiul sau este colectiv.
Greva japoneza si ocuparea intreprinderii sunt doua modalitati de greva care se
asemana. In ambele cazuri, salariaţii ramin la locul de munca. Dar, in timp ce in primul caz
activitatea de gestionare a unitatii, de către patron, nu inceteaza, in cel de-al doilea caz, patronul
este împiedicat sa faca acest lucru, in practica, prima ipoteza, apare in timpul grevelor de scurta
durata, caracterizate prin abţinerea de la munca, fractionata in timp pe perioade scurte; in cea de-
a doua ipoteza, consecinţele sunt mult mai grave, munca inceteaza deplin, împotriva voinţei
patronului, avind loc si ocuparea edificiilor si a terenului aferent unitatii. Desigur ca in aceasta
din urma ipoteza, greviştii nu urmăresc deposedare.
În Italia sunt considerate forme anormale de grevă greva prin suprindere, deci neanuntata;
greva-sughit; greva in carouri sau tabla de sah. Prima este cea desfasurata fara aviz; a doua este o
abţinere de la munca, fractionata in timp pe perioade scurte; a treia are loc cind abtinearea de la
munca este efectuata in perioade diferite de anumite grupuri de salariaţi, a căror activitate este
interdependenta in procesul muncii.
Ultimele două forme de grevă pot fi combinate, formînd aşa-numita greva articulată: prin
ea se urmăreşte perturbarea producţiei cu o minimă pierdere a salarilor de către grevişti. Greva
articulată se întîlneşte destul de rar în practică; ea este utilizată ca mijloc de luptă numai în faze
actuale ale conflictului de muncă.

3. Procedura de declanşare şi desfăşurare a grevei la diferite nivele.

Art. 362 alin. (3) şi (4) din CM al RM menţionează că greva poate fi declarată numai dacă
în prealabil au fost epuizate toate căile de soluţionare a conflictului colectiv de muncă în cadrul
procedurii de conciliere prevăzute de Codul muncii şi dacă momentul declanşării a fost adus la
cunoştinţa angajatorului de către reprezentanţii salariaţilor cu 48 de ore înainte.
Înainte de declanşarea grevei, părţile aflate în conflict trebuie să parcurgă etapa înaintării
revendicărilor şi cea de examinare a conflictelor colective de muncă de către comisiile de
conciliere. Hotărîrea privind declararea grevei se ia de către reprezentanţii salariaţilor (sindicate),
cu acordul a cel puţin jumătate din numărul acestora.
Trebuie precizat că în cazul în care greva urmează să fie declarată la nivelul unei subunităţi,
al unui compartiment sau de către salariaţii care exercită o anumită profesie (meserie) într-o
unitate, cvorumul necesar pentru declararea grevei se va calcula ţinînd seama de numărul
salariaţilor sindicalişti şi, respectiv, nesindicalişti existent în subunitatea, compartimentul ori în
cadrul meseriei (profesiei), la nivelul cărora ar urma să fie declanşată greva respectivă.
Acordul cerut de lege se poate dovedi prin orice mijloc de probă. Evident, este preferabil să
se ia acordul scris al fiecărui salariat sau să se întocmească procese-verbale ale întrunirilor prin
care s-a hotărît declanşarea grevei. În conformitate cu art. 363 alin. (8) din CM al RM,
participarea la grevă sau organizarea acesteia, cu respectarea dispoziţiilor legale, nu constituie o
încălcare a obligaţiilor de muncă ale salariaţilor şi nu poate avea consecinţe negative pentru
salariaţii aflaţi în grevă3. Exprimarea legii „nu poate avea consecinţe negative pentru salariaţii
aflaţi în grevă" trebuie interpretată în sensul că participarea la grevă sau organizarea acesteia, cu
respectarea dispoziţiilor legii, nu poate atrage răspunderea juridică pentru grevişti sau
organizatori, indiferent care ar fi forma acesteia.
Dacă condiţiile tehnologice, de securitate şi igienă a muncii o permit, salariaţii care nu
participă la grevă îşi pot continua activitatea la locul lor de muncă. Atît posibilitatea continuării
activităţii, cît şi modalităţile concrete ale prestării muncii trebuie stabilite de conducerea unităţii
şi reprezentanţii celor care, nefiind în grevă, vor să lucreze. Salariaţii aflaţi în grevă trebuie să se
abţină de la orice acţiune de natură să împiedice continuarea activităţii de către cei care nu
participă la grevă. Evident, nu se poate considera drept acţiune de natură să împiedice activitatea
celor care ar dori să lucreze faptul că, din cauza grevei, a încetat obiectiv întregul proces de
producţie din unitate.
Pe durata grevei, în sensul dispoziţiilor art. 363 alin. (6) din CM al RM, nici angajatorul nu
poate fi împiedicat să-şi desfăşoare activitatea de către salariaţii aflaţi în grevă. De asemenea
menţionăm că angajatorul este lipsit de posibilitatea de a angaja persoane care să-i înlocuiască pe
salariaţii aflaţi în grevă.
Conform art. 363 alin. (9) din CM al RM, pe durata grevei, salariaţii îşi menţin toate
drepturile ce decurg din contractul individual şi cel colectiv de muncă, din convenţiile
colective, precum şi din prevederile CM, cu excepţia drepturilor salariale. Salariaţii beneficiază,
pe de o parte, de drepturile de asigurări sociale şi, pe de altă parte, de vechime în muncă pe
perioada cît au participat la grevă. Însă aceste drepturi nu mai sînt acordate salariaţilor din
momentul constatării ilegalităţii declanşării grevei4. Salariaţii aflaţi în grevă, în comun cu
angajatorul, au obligaţia, ca pe durata acesteia, să protejeze bunurile unităţii şi să asigure
funcţionarea continuă a utilajelor şi instalaţiilor a căror oprire ar putea pune în pericol viaţa şi
sănătatea oamenilor sau ar putea cauza prejudicii irecuperabile unităţii.
Greva se desfăşoară, de regulă, la locul de muncă permanent al salariaţilor, însă în cazul
nesatisfacerii revendicărilr salariaţilor timp de 15 zile calendaristice, greva poate fi desfăşurată şi
în afara unităţii. Autorităţile administraţiei publice, cu acordul reprezentanţilor salariaţilor, vor
stabili locurile publice sau, după caz, încăperile în care urmează a se desfăşura greva.
Dacă greva urmează să fie desfăşurată în locuri publice (adică în afara teritoriului unităţii
economice), organizatorii grevei trebuie să se conducă de prevederile Legii RM cu privire la
organizarea şi desfăşurarea întrunirilor. Astfel, potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea
nominalizată, organizatorul grevei va depune la primărie, cel mai tîrziu cu 15 zile înainte de data
întrunirii, o declaraţie prealabilă.
Declaraţia prealabilă se examinează de primăria oraşului (municipiului), satului (comunei)
cel mai tîrziu cu 5 zile înainte de data desfăşurării grevei în locuri publice.
După examinarea declaraţiei prealabile, primăria emite una dintre următoarele decizii şi o
aduce la cunoştinţa organizatorului întrunirii: a) privind eliberarea autorizaţiei întrunirii; b)
privind refuzul de a elibera o astfel de autorizaţie.
Organizarea grevei la nivel teritorial
Dreptul de declarare şi organizare a grevei la nivel teritorial aparţine organului sindical
teritorial. Revendicările participanţilor la grevă se examinează de comisiile teritoriale pentru
consultări şi negocieri colective, la cererea partenerului social interesat. Greva se va declara şi se
va desfăşura în conformitate cu prezentul cod şi cu convenţia colectivă încheiată la nivel
teritorial.
Organizarea grevei la nivel de ramură

3
Ţiclea Alexandru, Popescu Andrei: Dreptul muncii. Bucureşti, Rosseti, 2004, p.718.
4
Vasile Val Popa ,Dreptul muncii, Bucureşti, All Bekc, 2004, p. 176.;
 Dreptul de declarare şi organizare a grevei la nivel de ramură aparţine organului sindical
ramural. Revendicările participanţilor la grevă se examinează de comisia ramurală pentru
consultări şi negocieri colective, la cererea partenerului social interesat. Greva se va declara şi se
va desfăşura în conformitate cu prezentul cod şi cu convenţia colectivă încheiată la nivel de
ramură.
Organizarea grevei la nivel naţional
Dreptul de declarare şi organizare a grevei la nivel naţional aparţine organului sindical
naţional-interramural respectiv. Revendicările participanţilor la grevă se examinează de către
Comisia naţională pentru consultări şi negocieri colective, la cererea partenerului social interesat.
Greva se va declara şi se va desfăşura în conformitate cu prezentul cod şi cu convenţia colectivă
încheiată la nivel naţional.

4. Interdicţiile legii în privinţa declanşării şi desfăşurării grevei.

Dreptul la grevă nu are un caracter absolut, adică acesta nu poate fi exercitat în mod abuziv,
prin încălcarea unor interese generale. În acest sens, menţionăm că, potrivit prevederilor art. 369
alin. (1) din CM al RM, greva este interzisă în perioada calamităţilor naturale, a izbucnirii
epidemiilor, pandemiilor, pe durata instituirii stării excepţionale sau a stării de război5.
Legislaţia muncii stipulează anumite categorii de salariaţi a căror participare la grevă este
interzisă. Astfel, potrivit art. 369 alin. (2) din CM al RM, nu pot participa la grevă:
- personalul medico-sanitar din spitale şi serviciile de asistenţă medicală urgentă;
- salariaţii din sistemele de alimentare cu energie şi apă;
- salariaţii din sistemul de telecomunicaţii;
- salariaţii serviciilor de dirijare a traficului aerian;
- persoanele cu funcţii de răspundere din autorităţile publice centrale;
- colaboratorii organelor ce asigură ordinea publică, ordinea de drept şi securitatea
statului, judecătorii instanţelor judecătoreşti, salariaţii din unităţile militare, organizaţiile sau
instituţiile Forţelor Armate;
- salariaţii din unităţile cu flux continuu;
- salariaţii din unităţile care fabrică producţie pentru necesităţile de apărare a ţării.
Dispoziţiile art. 369 alin. (2) din CM al RM au fost concretizate în Hotărîrea Guvernului
RM nr. 656 din 11 iunie 2004, care a aprobat Nomenclatorul unităţilor, sectoarelor şi serviciilor
ai căror salariaţi nu pot participa la grevă. De exemplu, la categoria de servicii şi de funcţii ce nu
le permit salariaţilor de a participa la grevă se raportează: toţi colaboratorii Serviciului de
Informaţii şi Securitate; colaboratorii Departamentului Vamal, care deţin grade speciale; din
aparatul administraţiei publice centrale (ministerele, departamentele) - conducătorul, adjuncţii,
şefii de departamente, direcţii; toţi salariaţii din unităţile din sistemul de telecomunicaţii etc.
În cazul în care greva este interzisă conform art. 369 alin. (1) şi (2) din CM al RM,
conflictele colective de muncă se soluţionează de organele de jurisdicţie a muncii conform art.
360 din CM al RM.
Se cere menţionat faptul că greva politică în Republica Moldova, potrivit art. 362 alin. (2)
din CM al RM, este interzisă.
Potrivit opiniei exprimate de Gheorghe Brehoi şi Andrei Popescu, criticarea autorităţilor
executive, în contextul unei acţiuni greviste, nu conferă grevei respective un caracter politic, însă
cererea de schimbare a autorităţilor executive (spre exemplu, a Guvernului) are un evident
caracter politic, deoarece vizează o autoritate publică învestită potrivit procedurilor
constituţionale. Deci caracterul politic al grevei începe acolo şi atunci cînd se solicită însăşi
schimbarea autorităţilor legal învestite în stat la nivel naţional sau local.

5
 5. Recunoaşterea grevei ca ilegală şi consecinţele juridice ale declarării grevei ilegale.

Încălcarea normelor legale privind declararea şi încetarea grevei antrenează, firesc,

răspunderea juridică.
Potrivit art. 370 alin. (1) din CM al RM, pentru declararea şi organizarea grevei ilegale,
persoanele vinovate poartă răspundere disciplinară, materială, administrativă şi penală în
conformitate cu legislaţia în vigoare
Faţă de persoanele, care au organizat o grevă declarată de instanţa de judecată ca fiind
ilegală, survine şi răspunderea materială. Astfel, prevederile art. 370 alin. (2) din CM al RM
dispun că instanţa de judecată care a constatat ilegalitatea grevei va obliga organizatorii grevei să
repare prejudiciul material şi cel moral cauzate, conform Codului muncii şi altor acte normative
în vigoare.
Din dispoziţiile Codului muncii rezultă că, pentru a se ajunge la această răspundere, trebuie
întrunite mai multe condiţii:
- greva să fie declarată ori să continue cu nerespectarea prevederilor legislaţiei
muncii;
- angajatorul să se adreseze instanţei de judecată cu cererea privind soluţionarea
conflictului colectiv de muncă referitor la constatarea legalităţii grevei;
- instanţa de judecată să dispună încetarea grevei ca fiind ilegală.
Art. 362 alin. (3) şi (4) din CM al RM menţionează că greva poate fi declarată numai dacă
în prealabil au fost epuizate toate căile de soluţionare a conflictului colectiv de muncă în cadrul
procedurii de conciliere prevăzute de Codul muncii şi dacă momentul declanşării a fost adus la
cunoştinţa angajatorului de către reprezentanţii salariaţilor cu 48 de ore înainte6.
Dacă aruncăm o privire comparativă asupra legislaţiilor ţărilor europene, vom constata că
în majoritatea ţărilor, exceptînd Ungaria, sindicatul trebuie să dea patronatului un preaviz înainte
de declanşarea grevei. Durata preavizului variază de la 48 de ore la două săptămîni.
În situația în care prin hotărârea instanţei de judecată s-a constatat ilegalitatea declarării şi
organizării grevei sau angajatorul consideră că, greva a fost declarată şi organizată ilegal este în
drept să înainteze în instanţa de judecată o cerere prin care va solicita constatarea ilegalităţii
grevei, de asemenea obligarea persoanelor vinovate să repare prejudiciul material şi cel moral
cauzat conform legislaţiei în vigoare.
Cererea se înaintează în Curtea de Apel din raza de activitate a angajatorului, care
potrivit art.33 CPC este competentă să judece asemenea cerinţe. Greva poate fi declarată ilegală,
în principiu, în aceleaşi temeiuri de suspendare a grevei şi în cazurile dacă a fost declarată în
perioada calamităţilor naturale, epidemiilor, pandemiilor, stării excepţionale sau stării de război.
De asemenea este ilegală greva declanşată de persoanele care nu sînt în drept să participe la
grevă.
În cazul în care instanţa de judecată va constata ilegalitatea grevei va obliga organizatorii
ei să înceteze greva, să repare prejudiciul material şi cel moral cauzat angajatorului conform
Codului Muncii şi altor acte normative în vigoare.
Doctrinarii autohtoni Nicolai Romandaș și Eduard Boișteanu7nu sunt de acord cu
legiuitorul care concepe răspunderea persoanelor vinovate de declanşarea şi organizarea grevei
ilegale drept una de natură materială ce ţine de dreptul muncii. Ea nu poate fi o răspundere
materială, deoarece paguba adusă unităţii nu are legătură cu activitatea de muncă a persoanelor
implicate în declararea şi organizarea grevei, ci cu inactivitatea lor. În afară de acesta sunt cazuri
de declarare şi organizarea grevei, organizatorii căreia nu se află în raporturi de muncă cu
angajatorul, iar reprezentanţii salariaţilor nu organizează şi conduc greva în temeiul contractului
lor individual de muncă. În acest caz organizatorii grevei, declarate sau organizate în mod
nelegitim suportă răspunderea civilă delictuală. Adică, dreptul angajatorului la despăgubiri în

7
cazul încetării colective a lucrului se întemeiază pe dispoziţiile art. 1398 alin. 1,2 şi 3 din Codul
civil al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Nr. 1107 – XV din 6 iunie 2002.
Răspunderea materială reglementată de dreptul muncii a salariaţilor participanţi la grevă
poate să intervină în cazul organizării unei greve spontane, fără respectarea procedurii de
conciliere sau continuarea grevei după ce instanţa de judecată a dispus încetarea ei ca fiind
ilegală. În asemenea cazuri, angajatorul poate să aplice faţă de participanţii la grevă şi sancţiuni
disciplinare potrivit art. 206 din Codul Muncii.
În cazul în care greva a fost declarată şi organizată în mod ilegal angajatorul este în drept să
ceară tragerea la răspundere administrativă a organizatorilor ei în temeiul art. 41/1 al Codului cu
privire la contravenţiile administrative din 29 martie 1985. În acest caz faţă de organizatorii
grevei se aplică sancţiunea administrativă sub formă de amendă în mărime de până la 75 unităţi
convenţionale.
Potrivit art. 357 alin 1,2 din Codul penal al Republicii Moldova adoptat prin Legea Nr. 985
– XV din 18 aprilie 2002 persoanele vinovate de organizarea sau conducerea unei greve ilegale,
precum şi împiedicarea activităţii întreprinderii, instituţiei ori organizaţiei în condiţiile stării de
urgenţă poartă răspundere penală şi se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 500 unităţi
convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 240 ore, sau cu
închisoare de până la 3 ani.
Aceleaşi acţiuni săvârşite în perioada formelor speciale de administrare se pedepsesc cu
închisoare de la 1 la 5 ani.
În ceea ce priveşte răspunderea administrativă sau penală, aceasta intervine ori de câte ori
în timpul grevei organizatorii şi participanţii la grevă săvârşesc fapte care întrunesc elementele
constitutive ale unor delicte, infracţiuni prevăzute de Codul cu privire la contravenţiile
administrative şi Codul penal al Republicii Moldova.