SKINNER, BURRHUS FREDERIC (1904 – 1990)

B. F. Skinnera crescut într-un orăşel din Pennsylvania numit Susquehanna. După

terminarea liceului, a continuat studiile la Colegiul Hamilton în New York, terminând cu
calificative excepţionale în special la literatura engleză. Inca din copilarie, Skinner a
dovedit preocupare si inclinatie pentru a inventa si construi masinarii utile, cu sau fara
succes. In mica afacere cu fructe de soc vandute din usa in usa, a creat un sistem de
separare a boabelor coapte de cele crude, pe principiul plutirii. Pe cand lucra, in
adolescenta, ca ajutor la un magazin de incaltaminte, a construit un sistem de imprastiere
uniforma a unui prafului de curatat podele. A construit modele functionale de
ambarcatiuni. Interesat de comportamentul uman şi animal, renunţă la meseria de scriitor
şi urmează cursurile unui master în psihologie la Harvard.

Teoria lui Skinner se subsumează behaviorismului, asemenea celei a lui Watson, ca

urmare psihologia ar trebui să se dedice studiului comportamentului manifest, observabil,
măsurabil şi să nu mai facă referiri la stările mentale intangibile (scopuri, dorinţe,
idealuri). El admitea că omul vine pe lume cu anumite înzestrări genetice, dar a fost
preocupat în primul rând, de modul în care mediul influenţează comportamentul.
Deşi ca formare teoretică a preluat o parte din conceptele teoriei pavloviene Skinner
critica modul în care Pavlov şi-a ales stimulii, în cadrul experimentelor sale, considerând
că aceştia tind să inducă un anumit răspuns. Altfel spus, răspunsurile obţinute de Pavlov
sunt de fapt declanşate automat de stimuli cunoscuţi. Spre exemplu, ingerarea hranei
declanşează automat salivarea precum un zgomot puternic declanşează automat ca
răspuns tresărirea. Majoritatea acestor răspunsuri sunt cel mai probabil simple reflexe, iar
acest comportament a fost numit de Skinner „comportament respondent” (Skinner, 1953).

In 1924 este admis in Deaprtamentul de Psihologie al Universitatii din Harvard, unde isi
incepe seria de expiremente care l-au facut celebru, pe baza dispozitivelor construite de el
insusi. In cadrul acestor experimente, Skinner studiaza comportamentul soarecilor de
laborator, pe baza conditionarii lui. Cel mai cunoscut dispozitiv este cunoscut sub
numele cutia lui Skinner, desi probabil ca au existat multe modele care ar putea purta
acelasi nume. Dispozitivele erau perfectionate si restructurate pe masura ce
comportamentul soarecilor cerea o complexitate sporita a conditionarii.

In principiu, dispozitivul consta dintr-un spatiu inchis in care soarecele era captiv si un
sistem mecanic prin care isi putea procura singur hrana, prin apasarea unei parghii.
Totodata, sistemul inregistra rata de actiune a soarecelui. Facand un pas important
dincolo de teoriile lui Pavlov si Watson, Skinner a pus in evidenta faptul ca actiunea
soarecelui, decizia lui de a actiona parghia, nu era determinata de un stimul anterior ci de
asteptarea animalului, de anticiparea rezultatului: obtinerea hranei. Spre deosebire de
comportamentul reflex descris de Pavlov, in care stimulul este cauza iar comportamentul
este efectul, Skinner demonstreaza relatia de la rezultatul anticipat pentru un anumit
comportament, avand rol de cauza, si comportamentul in sine care este efectul. (Animalul
se asteapta sa primeasca hrana si de aceea apasa parghia.) Skinner numeste acest
lucru comportament operant. Mecanismul de gandire si actiune il numeste conditionare
operanta. Această perspectivă l-a făcut pe Skinner cel mai controversat psiholog al
secolului XX, dar în același timp și cel mai influent și mai marcant psiholog al secolului
XX, conform anchetelor publicate în ,,American Psychologist”.

Activitatea literară
Science and Human Behavior 1951
About Behaviorism 1974
Beyond Freedom & Dignity 1971
Enjoy Old Age: A Practical Guide 1983

Bibliografie:

Manzat Ioan.(2007) Istoria psihologiei universale , Editura Univers Enciclopedic, București.

Zlate Mielu.(2002) Introducere în psihologie, ediția a III-a, Editura Polirom, București.