CAPACITATEA MOTRICĂ – REPER ESENŢIAL SUPUS PROCESULUI DE EVALUARE

Criteriul fundamental prin care se apreciază esenţa procesului instructiv-educativ este

reprezentat de capacitatea motrică. Dezvoltarea capacităţii motrice constituie un obiectiv central pentru
a fi realizat în procesul de pregătire şi instuire a sportivilor.

Capacitatea motrică stă la baza diferenţierii sportivilor prin aceea că permite adaptarea
organismului la mediu sau modifică mediul în funcţie de nevoi. Capacitatea de mişcare este constituită
din totalul mişcărilor corpului, din totalul factorilor, a mecanismelor şi proceselor prin care segmentele
corpului – corpul în integralitatea sa acţionează în timp şi spaţiu sau îşi menţine postura prin contracţii
musculare.

Capacitatea motrică se defineşte ca fiind un ansamblu de manifestări preponderent motrice (p

şi dm) care sunt condiţionate de nivelul de dezvoltare al: cm, ind.mf, proc.ph, metabolismului - acestea
interacţionând au ca rezultat acţiunea motrică eficientă.

Remarcăm faptul că produsul interacţiunii este reprezentat de capacitatea motrică –

intercţiunea are loc între factorii stabili (aptitudini, cm, cunoştinţele, experienţa de viaţă, structuri
operaţionale statuate în sistemul motric existent) şi factorii de stare care stimulează sau inhibă sfera
motricităţii (voinţa, stările emoţionale, motricitatea). Capacitatea de mişcare este condiţionată de sfera
aptitudinală – la acestea alăturându-se procesul de maturizare, cel de învăţare şi exerciţiul.

Evaluarea capacităţii motrice poate fi realizată global sau parţial. Capacitatea motrică se
caracterizează printr-o dinamică pozitivă, una de menţinere şi alta de regres. Capacitatea motrică este
influenţată de următorii factori:

 Etapele de viaţă (copilărie, tinereţe, maturitate, bătrâneţe);

 Sănătatea – inexorabilă sau precară;

 Motivaţia – intrinsecă sau extrinsecă;

 Exersarea – continuă sau secvenţială;

 P şi dm – fondul motic limitat.

Capacitatea motrică nu este o stare potenţială, ea trebuie demontrată sau să fie demonstrabilă
în funcţie de mediul intern sau extern care o solicită. Pentru a o evalua capacitatea motrică trebuie să se
manifeste.

Caracteristica de bază a capacităţii motrice o reprezintă eficienţa mişcării – aceasta crescând

prin exersare, prin antrenament – şi care este rezultatul conlucrării dintre: cm (condiţionale – VFR,
coordinative – reacţie, precizie, echilibru, ritm, orientare spaţio-temporală, analiză chinestezică – de
diferenţiere a mişcărilor, analiză statico-dinamică vizuală şi statico-dinamică acustică), indici morfologici,
capacitate de efort şi procese psihice. Eficienţa are valori net favorabile organismelor antrenate în
comparaţie cu cele neantrenate. Exemplu (Astrand şi Rodhal, 1986) pentru funcţionalitatea inimii în
repaos comparativ cu cea din efort maximal (VO2 max) pentru bărbaţi neantrenaţi (BN) şi antrenaţi
(BA), versus femei neantrenate(FN) şi antrenate(FA). Indicatorii evaluaţi sunt: fc – frecvenţa cardiacă
(p/min), Vs – volumul sistolic (ml/p) şi Dc – debitul cardiac (l/min).

Efort maximal Efort maximal

Indicator relevant Repaos (VO2 max) Repaos (VO2 max)

BN BA BN BA FN FA FN FA

Fc (p/min) 72 50 200 190 75 55 200 192

Vs (ml/p) 70 100 110 180 60 80 50 125

Dc(l/min) 5,0 5,0 22,0 34,2 4,5 4,5 18,0 23,9

Capacitatea motrică în literatura anglo-saxonă are drept echivalent termenul de fitness.

Pentru cercetarea capacităţii motrice este nevoie de o alegere a testelor care au fost
standardizate şi etalonate pe populaţii reprezentative şi care sunt compuse din probe care să corespundă
mai multor cerinţe. Înainte de standardizarea testelor şi de trimiterea lor în circulaţie este necesară
verificarea riguroasă prin respectarea unor condiţii şi operaţii.

Reamintim condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească elaborarea testelor:

fidelitatea (dacă din punct de vedere statistic valorile coeficientului de fidelitate sunt
mai mari decât valorile coeficientului de corelaţie). Fidelitatea presupune: stabilitatea în timp a
rezultatelor; rezultate identice în cazul în care aceeaşi subiecţi sunt investigaţi de specialişti diferiţi care
folosesc aceleaşi instrumente şi aceeaşi tehnologie; omogenitatea probelor; dacă probele sunt adecvate.
Fidelitatea vizează trei metode: „Test-Retest”, împărţirea şirului de date în jumătăţi, formulele
echivalente.

În cazul primei metode se aplică testul şi apoi a doua zi se repetă testul fără a se exersa
probele în prealabil şi respectând condiţiile similare primei testări.

Cea de-a doua metodă necesită o singură aplicare a testului (probei) după care datele cu soţ
sunt corelate cu cele fără soţ. Exemplu: Dacă s-au recoltat date de la 12 subiecţi, vor fi corelate
1,3,5,7,9,11 cu 2,4,6,8,10,12. Se foloseşte formula Spearman-Brown: rx = nr/1+ (n-1)r; unde rx =
coeficientul de fidelitate; n = nr.de grupe în care este împărţit şirul de date (în cazul nostru n=2); r =
coeficientul de corelaţie calculat. Fidelitatea este foarte înaltă dacă valorile sunt mai mari de 0,90 şi
satisfăcătoare dacă valorile sunt cuprinse între 0,75 şi 0,90.

Cea de-a treia metodă se referă la aplicarea a două teste similare ca dificultate şi conţinut.
Dacă rezltatele sunt echivalente, rezultă că testul este fidel. Fidelitatea depinde de natura trăsăturilor
măsurate, dar şi de calităţile construcţiei sale (îndemânare şi forţă). Fidelitate mai scăzută pentru
îndemânare faţă de forţă, chiar dacă testul folosit şi într-un caz şi în altul a fost riguros conceput –
influenţele şi dificultatea de a măsura îndemânarea sunt mult mai mari, comparativ cu forţa.

 Sensibilitatea – diferenţierea subiecţilor dintr-un grup în funcţie departicularităţile

individuale: vârstă, sex, nivel de pregătire... proba este caracteristică unei vârste dacă 75% din subiecţi
reuşesc şi nu este reuşită de 75% din subiecţii cu un an mai mici (Ed.Claparède).

 Validitatea – testul măsoara calitatea pentru care a fost creat. Valoarea prognostică şi
diagnostică a testului este stabilită prin: - procedeul de validitate predictivă – dacă subiecţii obţin
rezultate şi în activitatea reală (concursuri, competiţii) similare cu cele obţinute la testare. Motivaţia,
emoţia, calitatea şi cantitatea muncii trebuie luate în calcul, deoarece rezultatul obţinut în competiţie nu
reflectă întrutotul valoarea aptitudinală a sportivului. Este necesară realizarea corelaţiei dintre rezultatul
obţinut în competiţie cu cel obţinut la testare, tocmai pentru a elimina neajunsurile validităţii predictive.
– validitatea de concurenţă – în ce măsură se corelează rezultatul de la testul pe care-l susţinem cu un
alt test deja recunoscut ca fiind valbil. Trebuie precizate aspectele specifice: sportivi, nesportivi, băieţi,
fete, nivel de educaţie, calitatea pentru care a fost conceput testul...

Standardizarea trebuie să se refere la: - probele din test să evidenţieze calităţile pe care
dorim să le evaluăm; - tehnologia aplicată să fie aceeaşi pentru toate caturile; rezultatele să nu permită
interpretări subiective.

Etalonarea testului se realizează folosind rezultatele unei populaţii reprezentative

(numeric, compoziţie, factori relevanţi) care sunt prelucrate statistic pentru elaborarea unor scări de
apreciere, oferind funcţionalitate testului. Se mai adaugă aici: instrumentele de măsurare să fie
obiective, aplicarea să nu dureze foarte mult, să nu solicite calităţi speciale din partea subiecţilor, uşor de
aplicat, dotare materială minimală.

Taxonomia testelor de capacitate motrică

Condiţii de examinare: individuale şi colective.

Natura rezultatelor şi a proceselor care stau la baza acestora: motrice şi psiho-motrice

J.Stepnicka1 face următoarea clasificare a testelor folosite în educaţie fizică:

- teste pentru măsurarea predispoziţiilor motrice pentru activitatea de educaţie fizică în

general;

1
DRAGNEA, Adrian, (1984), Capacitatea motrică, factor esenţial supus măsurării şi evaluări, [în] Măsurarea şi
evaluarea în educaţie fizică şi sport, Edit. Sport-Turism, Bucureşti, p.56.
 - teste pentru aprecierea randamentului motric general;

- teste de aprecere a aptitudinilor de practicare la înalt nivel unele ramuri de sport;

- teste pentru aprecierea forţei musculare;

- testele pentru funcţiile şi conformaţia corpului omenesc (cardiovasculare, de atitudine –

boltă plantară şi supleţe, de apreciere a stării de nutriţie, de stabilire a tipului somatic);

- teste de apreciere atipului socilogic (poziţia individului în grup);

- test care reliefează cunoştinţele de specialitate.

Psihologia pedagogică şi pedagogia clasifică testele în trei categorii: de „inventar”- vizează

cantitate de cunoştinţe şi varietatea pe care le posedă un subiect, de „nivel”(dificultate,
randamnt) – vizezază aspectele calitative – învăţarea are loc în condiţii relativ cunoscute,
de aptitudini (vizează efectele unei învăţări necontrolate - necunoscute).

Putem realiza o clasificare a testelor motice ţinînd cont de:

- Numărul şi varietatea deprinderilor motrice (de bază sau specializate)

- Numărul şi varietatea calităţilor motrice (calităţi motrice condiţionale, coordinative,

intermediare, combinate, complexe);

- Calitatea deprinderilor motrice prezente în fondul motric al subiectului(măiestria în

execuţie);

- Aptitudini manifestate în procesul de selecţie.

Testele se mai pot clasifica în: teste de laborator şi teste de teren.

TESTE FOLOSITE PENTRU MĂSURAREA CAPACITĂŢII MOTRICE

1. Testul N.V.Averkovici şi V.M.Zaţiorski

Apreciază pregătirea studenţilor. Sunt probe verificate înainte de aplicare pe studenţi sub două
variante: numărul maxim de repetări şi numărul de repetări timp de 1 minut.

Probe:
 tracţiuni în braţe la bara fixă – forţa muşchilor flexori ai m.sup
  Flotări în sprijin culcat – forţa muşchilor extensori ai m.sup.

 genuflexiuni pe câte un picior - Forţa m.inf.

 săritura în lungime de pe loc – forţa explozivă a m.inf.

 triplusalt de pe loc - forţa explozivă a m.inf.

 menţinere în echer în atârnat –forţa m.abdominale

 Din atârnat la bara, ridicarea picioarelor până la punctul de atârnare – forţa flexoare
a trunchiului

 Ridicarea în şezând din culcat pe spate – forţa flexorilor trunchiului

 Din stând, trecere în sprijin ghemuit, apoi în sprijin culacat înainte, revenire în sprijin
ghemuit în stând – viteza de execuţie şi coordonare

2. Testul folosit pentru evaluarea capacităţii motrice – Asociaţia americană

pentru sănătate, educaţie fizică şi recreere

Probe:

 Tracţiuni în braţe din atârnat (băieţi); din atârnat cu sprijin (fete) – forţa flexorilor m.
sup.şi ai centurii scapulare;

 Ridicarea trunchiului la verticală din culcat pe spate cu genunchii îndoiţi, tălpile pe

sol, mâinile pe ceafă – forţa muşchilor abdominali

 Alergarea între două linii cu efectuarea unor sarcini „naveta” – Î-V

 Alergare de viteză pe 50 m – viteza de deplasare

 Alergare pe 600 m – rezistenţa cardiovasculară

 Săritura în lungime de pe loc – forţa explozivă a musculaturii m.inf.

 Aruncarea mingii de softball la distanţă – forţa explozivă a membrului superior

îndemânatic

3. Testul Glover – şcoli primare

Probe:

 Săritura de pe loc – forţa explozivă a membrelor inferioare

 Deplasare înainte din sprijin culcat înainte pe palme (deplasarea se face între
două linii paralele – braţele întinse, corpul şi picioarele întinse, se trece linia de
sosire cu vârful picioarelor) – evaluează F şi R musculaturii scapulo-humerale

 Alergare cu ocolire a două jaloane aşezate la 12 m una de alta - se aleargă de

10 ori (10 x 12 m)
  Din culcat înapoi, ridicarea trunchiului în aşezat (mâini la ceafă – se lucrează
30")

4. Testul Indiana pentru capacitate motrică (Bookvalter)

(testează mai mult Forţa)

 (Tracţiuni în braţe din atârnat [ A ] + flotări din culcat înainte [B]) x desprindere pe
verticală = total puncte

 ([A] + [B] ) x săritura în lungime de pe loc = total puncte

 (Tracţiuni în braţe din culcat pe spate + flotări din culcat înainte) x desprindere pe
verticală = total puncte

 (Tracţiuni în braţe din culcat pe spate + flotări din culcat înainte) x săritura în lungime
de pe loc = total puncte

Performanţele se transformă în puncte folosind tabelul 11 şi se realizează comparaţia 2.

Evaluarea se poate face prin acordarea de calificative (excelent, bine, suficient, slab, insuficient)
corespunzătoare punctajului realizat pentru fiecare index în parte după ce s-a făcut împărţirea la 100.

5. Testul Edwin Fleishman – elaborat pentru vârste cuprinse între 12-18 şi mai sus –
verificarea condiţiei fizice

Obiective: ce factori determină „condiţia fizică”; găsirea probelor care să scoată în

evidenţă factorii condiţiei fizice; elaborarea unei scări pentru evaluare
(inferior, mediu, superior).

Se folosesc probe cunoscute , uşor modificate pentru a fi adaptate pentru factorul ce trebuie
investigat, dar şi instalaţii / echipament care să nu fie deosebite.

Probe:
 Mobilitate musculară şi elasticitate musculară prin torsiune(dreptacii stau cu umărul
stâng spre perete – linia gradată este de 76 cm trasată pe perete la nivelul umerilor –
perpendculara de pe perete este trasată la 38,1 cm şi se continuă şi pe podea unde
subiectul se aşează cu tălpile)

 Mobilitate dinamică a corpului în plan anterior, posterior şi prin răsucire (se execută
timp de 20", se numără ciclurile efectuate, se trasează un semn la nivelul umerilor pe
perete şi unul pe sol unde este atins cu degetele mâinilor după îndoirea trunchiului în
spre înainte)

 Forţa explozivă sau putere – maximum de energie consumat în unul sau mai multe
acte explozive – alergare dus-întors între două linii paralele trasate la 18 m una faţă de
cealaltă – 5 x 18 m = 90 m (Proba poate fi înlocuită cu aruncarea mingii de softball).

2
Idem, p.64.
  Forţa statică sau forţa maximă – dinamometrul palmar, de trei ori se execută şi se ia în
considerare cea mai bună valoare.

 Forţa dinamică – tracţiuni în braţe din atârnat cu priza în supinaţie, se trece cu bărbia
de nivelul barei, pauza între repetări să nu fie mai mare de 2".

 Forţa trunchiului – din culcat dorsal – ridicarea picioarelor întinse la verticală în 30".

 Coordonarea generală a corpului – sărituri în lungime de pe loc printre braţe, peste o

coardă pusă în două, ţinută în mâini, la distanţa de 40,64 cm. Se execută de 5 ori şi
sunt luate în considerare cele efectuate corect.

 Capacitatea de menţinere a echilibrului pe un picior – se foloseşte un dispozitiv sub

formă de „T” aşezat invers, h= 4 cm, l = 2 cm, L = 60,96 cm. Mâini pe şold, ochii închişi,
se menţine până când se atinge solul cu celălalt picior, se cronometrează.

 Rezistenţa la oboseală – se aleargă 560 m în timpul cel mai scurt.

Autorul calculează coeficientul de corelaţie3 între Î şi G – doi parametrii

antropometrici. Se urmăreşte dacă rezulatul este influenţat de cei doi parametrii
pentru fiecare probă în parte. Este calculat coeficientul de corelaţie r obţinându-se
valori negative sau pozitive. Exemplu. Mobilitate articulară – Î = 0,22; G = -0,15.

Evaluarea se realizează pe baza unor tabele pentru fiecare vârstă, sex, probă – se
obţin puncte şi pe baza lor se calculează indexul aptitudinilor pe baza formulei: I A =
Total puncte / Total probe x 10. Scara de interpretare este între 10 şi 90, cu gradaţie,
astfel:

Foarte înalt - > 97 ↔ nota 9; înalt (90-96) – 8, (80-89)- 7; mediu (65-79)- 6, (35-64) –
5; scăzut (12-34) – 4, (10-19) – 3; foarte slab (4-9) – 3, (3 şi mai jos) – 1.

Testul a fost verificat de cercetători belgieni, folosind 32 de probe cu cel mai mare grad de
saturaţie şi cu constanţă ridicată observată pe cercetarea pilot. Probele au
fost împărţie în trei baterii, fiecare măsurând prin teste diferite aceeaşi
formă de manifestare (băieţi 12-19 ani):

 Menţinere în atârnat cu braţele îndoite la bara fixă (măsoară forţa funcţională)

 Tracţiune la dinamometru (măsoară forţa statică)

 Desprindere pe verticală (măsoară forţa explozivă)

 Ridicarea piciorelor întinse la 90° (măsoară forţa trunchiului)

 Aplecarea trunchiului din şezând cu mâinile pe o scară gradată (măsoară supleţea)

 Alergarea în suveică pe 50 m – măsoară viteza de alergare

 Atingerea unor discuri cu mâna – tapping - – măsoară viteza segmentară

3
Idibid, p.73.
  Menţinerea bastornului în echilibru - măsoară coordonarea oculo-motorie

 Step test pe un minut – măsoară rezistenţa cardio-vasculară

Limite: prea multe probe pentru forţă; probe fără grad ridicat de fidelitate, unele
probe pot fi alese şi incluse în alcătuirea unor teste de capacitate motrică cu ridicat
grad de fidelitate.

TESTUL LUI McCLOY – evaluează capacitatea atletică (9 ani–vârsta studenţiei)

Probe: Av 50 yarzi cu start de jos; Lfe; Agr.cu o mână de la umăr (5,448 kg – liceu;
3,632 kg – cei mici; cerc cu diametrul de 228,6 cm); Sî peste ştachetă cu elan – orice
procedeu.

Trebuie cunoscută: vârsta (ani), greutatea(grame) şi statura (cm). Se calculează

indicele de clasificaţie al fiecărui subiect: 20 x vârsta în ani + (6 x Î) + greutatea. Se foloseşte tabelul de
convertire a coeficientului vârsta – greutate - talia în valori medii de puncte; după testare rezultatele
sunt convertite în puncte folosind un alt tabel întocmit pe probe. Se calculează coeficientul atletic
împărţind suma punctelor realizate la norma indicelui de clasificare, după care se înmulţeşte cu 100.
Rezultatul reprezintă puterea ce poate fi dezvoltată de un subiect în probele atletice.

Cu cât valoarea coeficientului atletic este mai mare cu atât este mai bun.

 La acest capitol trebuie amintit: Testul SUVAD: probe pentru investigarea calităţilor
motrice; probele pentru verificarea însuşirii unor ramuri de sport şi a unor elemente tehnice din cele
prevăzute în programa şcolară – pe cicluri de învăţământ şi cerinţe privind practicarea exerciţiilor fizice
cu caracter aplicativ şi de masă.

 Testul TMEFS.1* şi TMEFS.2* -ambele teste au fost elaborate de cadre didactice de la

catedra de Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului a IEFS Bucureşti. Primul test cuprinde 6 probe
pentru dezvoltarea fizică (Î, B, G, Diametru biacromial, Diametrul bitrohanterian, Permetrul toracic - pe
baza lor calculându-se indicii: Erissman – armonia dezvoltării fizice, Quételet - proporţionalitate şi
Amar - corpolenţă) şi 10 pentru capacitatea motică (25 m I-IV; 50 m VII –XII – viteza de deplasare;
trecere rapidă la semnal din stând în culcat înainte, revenire în stând, trecere în culcat pe spate şi
revenire în poziţia de plecare – viteza de execuţie; AR 600 m IV-VI; Ar 800 VII –XII; Ar 1000 m VII –XII –
rezistenţa în alergare; săritura în lungime de pe loc I-XII – forţa explozivă a membrelor inferioare;
aruncarea m.de 2 kg înainte / înapoi cu ambele mâini pe deasupra capului din stând depărtat – forţa
explozivă a m.superioare şi a spatelui; ridicarea picioarelor întinse la 90° - maximum de repetări – I-XII –
ritm „grave”; extensia trunchiului şi revenire – maxiimum de repetări – ritm „andante”- F-R; tracţiuni în
braţe din atârnat – maximum de repetări – băieţi IV-XII; ridicare în atârnat, apucat în supinaţie cu braţele
îndoite – menţinere cât mai mult timp la mai puţin de 90° între braţe şi antebraţe- Fete: IV-XII).

Atenţie la noua cercetare întreprinsă de UNEFS Bucureşti pentru Evaluarea motrică şi

somatofuncţională pentru clasele I, V, IX, XII. !