Societăţile tradiţionale aveau raţiunea lor suficientă în mit ; actualizau în ele şi în ambianţă gestul

primordial al zeilor, mai întîi printr-o prealabilă,* excepţională şi înnăscută sensibilitate la aspectul
simbolic al lumii, apoi printr-o tehnică foarte precisă, rituală în esenţa ei, care, oricît de transcendentă ar
fi fost fabula, o adapta la ambianţă. Prin continuitatea stărilor de fire, cele mai mărunte fapte ale vieţii
zilnice erau susceptibile de sacralizare, de transfigurare în prototip. Omul murea cînd adormea, recrea
lumea la răsăritul soarelui ; fiecare gest pe care-l făcea în gospodăria, livada şi ţarina lui imita, în viaţa
zilnică, gesturile Marelui Dulgher al Universului, Grădinarul stelelor, în* jurul ţărmului polar. Plugarul
miezonoptic arînd Tăria cu cei şapte boi ai Septentrionului în jurul ţăruşului polar ; răsturnînd brazda, ara
firmamentul, ogor, cel puţin tot atît de consistent ca bulgării din ţarina lui. Putea să-şi pască boii pe su-
hat numai pentru că, în cerul stelelor fixe, Arcturus din constelaţia Boarului paşte etern cei şapte boi din
Carul Mare, rotindu-se în jurul Polului. Apoi, în nopţile de iarnă, cînd moartea firii îl silea la o nemişcare
contemplativă, condiţie necesară a reînvierii ce va avea loc la echinocţiul viitor, incuba basme al căror
sens imediat era tocmai această moarte şi reînviere a lumii, prin pomenirea tribulaţiilor unui principiu
solar coborît în bezna lumii subterane, ca să dezrobească din captivitatea titanilor o esenţă luminoasă,
un germene de aur, pe Iana, sora soarelui. Torsul basmului actualiza pe Iana Sînziana microcosmică din
inima povestitorului, din aceea a ascultătorului şi din firul de grîu încolţit sub omăt pe cîmp, care îşi
răsfrîngea tînăra vigoare din nou asupra povestitorului. Era un joc de oglinzi inepuizabil, o horă de lumini
în tot satul. Una din notele esenţiale în basmele noastre este moartea şi reînvierea eroului. Mulţi au
văzut în aceasta moartea plantelor iarna şi reînvierea lor primăvara. Dar dacă basmele ar simboliza
numai moartea şi reînvierea naturii vegetale, semnificaţia lor nu ar merge prea departe, oprindu-se, cum
am spus, la pragul alegoriei. în realitate, tribulaţiile eroului, ca şi acelea ale anului, încifrează circuitul
descendent şi ascendent în lumea

devenirii, pătimirile în universul formelor, ale unor idei eterne, care se sacrifică pentru răscumpărarea
lumii, sub dublul aspect macrocosmic şi microcosmic. Dacă se poate vorbi de cădere, atunci e voluntară,
deliberată.

Numeroasele variante culese de O. Bîrlea sporesc valoarea simbolică a prototipului pentru că

evidenţiază aspecte ale mitului care sînt în realitate, perspective diferite ce se exclud, pentru acela ce se
mărgineşte numai la sensul literal.

Studiul basmelor lui Creangă este exemplar ; altfel spus, normele şi găselniţele lui sînt valabile pentru
folclorul universal ; caracterul etnic nu ne interesează decît în măsura în care se dovedeşte că realitatea
cea mai imediată, cea mai concretă, e susceptibilă să servească drept punct de plecare al unor
consideraţii ce o depăşesc şi o transcend total. Vom semnala echivalenţele în măsura necesităţii şi a
informaţiei noastre. Rugăm cititorul să ne creadă cînd afirmăm că ne-a trebuit o adevărată sforţare ca să
ne smulgem vrăjii geniului lui Creangă, adevărată grădină a Armidei ; incantaţiunea literară este un văl în
plus, acoperind tainele, năframă ce trebuie suflată pentru a descoperi faţa pură ; altfel, prindea rădăcini
în una din grădinile fermecate care înconjoară burgul Graalului. Făt-Frumos primeşte straşnică poruncă
de la calul său să Ie străbată fără popas, pentru că altfel ar adormi pe veşnicie în livezile Nălu
20 Mircea Eliade, Trăite d’histoirc des religions, Paris, Peyot, 1974, p. 236.

49

cirii. „Amintirile" constituie realitatea imediată de care vorbeam mai sus. Se produce o abia sensibilă
mişcare de translaţie la povestirile cu mască de nuvelă, din a căror seducţiune trebuie să te smulgi ca să
le găseşti „la substantifique moelle". Tranziţia e insensibilă, ca alunecarea Alicei în Ţara Minunilor, în
cealaltă parte a oglinzii. E încă lumea noastră şi totuşi nu mai este ea. I s-a grefat o a patra dimensiune,
nu o suprastructură ; se revelează nişte latenţe preexistente. Personajele, locurile, ambianţa sînt ale
lumii noastre şi totuşi caracterul lor simbolic devine agresiv.

La nature est un temple ou dc vivants piliers Laissent parfois sortir de confuses paroles ; L’homme y
passe â travers des forets de symboles Qui l’observent avec des regards familiers. (Baudelaire,
Correspondences.)

(Natura este un templu în care coloane vii lasă cîteodată să se audă cuvinte confuze. Omul traversează
păduri de imboluri care îl observă cu priviri familiare)

Ca să fim credincioşi celor spuse mai sus, precizăm că aceste păduri sînt făcute din arbori inversaţi. Pe
măsură ce cercetătorul se înfundă în codru constată că devine nictalop. Viziunea în întuneric nu e o
halucinaţie, pentru că obiectele percepute există aievea. Totuşi a vedea un obiect în plină beznă nu mai
aparţine lumii noastre obişnuite. Se vede cît de familiar se ţese în ea suprafirescul.

Vom încerca tîlcuirea basmelor lui Creanga în ordinea următoare : Soacra cu trei nurori, Capra cu trei
iezi, Punguţa cu doi bani, Fata babei şi fata moşneagului, Dănilă Prepeleac, Povestea lui Stan Păţitul.
Vom lăsa la

50

urmă cele două mari basme, Povestea Porcului şi Harap Alb. Făt-Frumos Fiul lepei neterminat, rămîne în
afară21. Altfel spus, vom proceda de la circumferinţă spre centru, începînd cu basmele-nuvele, pe care
le numim aşa, pentru că supranaturalul se altoieşte pe cea mai riguroasă, pe cea mai precisă realitate
rurală românească, constatabilă imediat. Ele sînt, ca să întrebuinţăm termenul tehnic tradiţional,
„acoperirea exterioară44, incintele concentrice ale unui sanctuar constituit de cele doua mari basme,
pomenite mai sus, lăsate la urmă pentru acest motiv. Un Magnum Opus trebuie să plece, în mod
necesar, de la o realitate imediată bazică, şi realitatea imediată a operei lui Creangă e ţesută în ţărăniile
lui,, din ambianţa satului moldovenesc, aşa cum o cunoaşte toată lumea, miraculos realizată literar.

SOACRA CU TREI NURORI (GELOZIA MAMEI)

povestea nu are nici un element supranatural, cum a- bundă în basmele următoare. E o nuvelă, narînd o
dramă rurală, nu din cele mai rare. A fost un fel de consens tacit al editorilor, mai mult un fel de instinct,
justificat şi prin faptul că autorul a publicat Soacra şi Capra cu trei iezi una după alta, în două numere
consecutive din „Convorbiri Literare". Un fel de avertisment al comple- mentarismului lor. „Soacra" e un
fel de poreclă rurală a temeliei radicale, Mulaprakriti, cum o numesc hinduşii, a Manifestării, a Tălpii
Iadului, cum i se mai zice în mitologia

55

românească, cu o frumuseţe de expresie demnă de înălţimea şi de rigoarea ei tehnică. Mulaprakriti, Mu-

devi (zeiţa rădăcină), Talpa Iadului, este o „rădăcină fără rădăcină, căci n-ar fi rădăcină dacă ar avea ea
însăşi rădăcină2. Trăieşte numai pentru ea şi tot ce produce ţine compactat în sînul ei. E Atracţia
originară, Cupiditatea, Egoismul radical, pasiunea antrenantă a oricărei vieţi elementare, resortul
interior al Naturii. E o putere în acelaşi timp prolifică şi centripetă, geloasă pe copiii ei, nedespărţindu-se
de ei, ca Gaia de fiii ei, Titanii. Baba humuleşteană, solicitată de polul ei masculin, a depus pe pămînt mai
degrabă decît a născut (căci din perspectiva ei radicală, nu depăşeşte nivelul cel mai de jos al geneticii)
trei fii, pentru că şi Prakriti, pe care o reprezintă în regnul hominal, sub actul de prezenţă al lui Puruşa,
Masculul ceresc, produce o triplicitate de tendinţe, cele trei gune, armături ale Marelui cosmos, ca şi ale
Micului cosmos. Sînt : Sattwa, tendinţă ascendentă, luminoasă, cu năzuinţă de reintegrare în principiu ;
Ra- jas, expansivă, pasională, epuizînd amploarea, adică dimensiunea orizontală; Tamas, descendentă,
întunecată, însumînd în ea posibilităţile de inerţie şi* de ignoranţă. Cele trei gune se repartizează, după
cum se vede, după un simbolism crucial. Ele nu sînt stări de fire, ci condiţii ale stărilor de fire care
constituie Existenţa universală. Nu se află nimic în univers care să nu fie rezultatul unor dotări ale lor
indefinit variabile. Culorile lor simbolice sînt negru pentru tamas, roşu pentru rajas, alb pentru sattwa.
Cum se vede, pasiuni dezindividuali- zate care dezvăluie tendinţe fundamentale ale universului. Aceste
cîteva precizări sumare, reducîndu-se la scheme, erau necesare pentru înţelegerea basmului nostru, în
.care Soacra este Prakriti, iar cele trei gune care ies din indistincţia ei sînt cei trei feciori. Natural, basmul
este prea sumar, prea scurt şi ca toate basmele, lipsit de nu

2 Sankhya-Sutra, I. Adhyaya, sutra 67. — Bătrînii alchimişti opuneau despre Materia Primă că este „Radix
ipsius44, propria *ei. rădăcină.

56

anţări psihologice, care ar putea caracteriza cele trei tendinţe în cei trei feciori. Vor fi dinamizaţi,
specificaţi, cînd se vor căsători, cînd soţiile Şakti ale lor, reprezentînd elementul dinamic, de „putere",
inerent unor principii, vor fi înviate din amorţeala lor. Şi chiar în cele trei nurori, numai ultima şi cea mai
mică e incontestabil guna sattwa, ceea ce repartizează implicit celelalte două gune în celelalte două
nurori mai mari. Feciorii rămîn propriu-zis „nediferenţiaţia şi nu e nevoie să fie altfel, deoarece „în
numele lorw lucrează nevestele respective. De aceea Creangă găseşte suficient să-i descrie ca fiind „trei
feciori înalţi ca nişte brazi şi tari de vîrtute dar slabi de minte“, exprimînd credincios „ininteligibili- tatea“
lui Prakriti. De abia prin însurătoare se vor diferenţia în ei, prin cele trei neveste, tendinţele bazice de
care am pomenit. E curios că găsim aceeaşi expresie şi în Amintirile lui Creangă ; străbunicul lui, Ciubuc
Clopotarul, întrebat fiind odată de Vodă cu ce-şi ţine’ atît amar de turme şi bucate, răspunde : „cu cei
slabi de minte şi tari de vîrtute. Măria Tau, pentru că şi argaţii lui Ciubuc şi feciorii babei stau ex parte
substantiae, în partea rădăcinii lumii ; e şi una din probele trecerii insensibile de la Amintiri la basme, de
la exterior la interior, pe care am subliniat-o mai sus.