Daca ar fi sa concentram mesajul Psalmului 50 in doar cateva cuvinte, probabil ca afirmatia facuta de

profetul Samuel inaintea regelui Saul ar fi cea mai potrivita: „Ascultarea face mai mult decat jertfele, si
pazirea cuvantului Sau face mai mult decat grasimea berbecilor” ( 1 Samuel 15,22 up. ).

Psalmul 50 ramane pentru inchinatorii lui Dumnezeu unul din cele mai indragite imnuri, fiind aducator de
mangaiere, imbarbatare si incurajare de a ne apropia de Creator cu o inima curata, sincera si deschisa.
in introducerea Psalmului 50 autorul ne prezinta imaginea unui Dumnezeu imanent, un Dumnezeu
interesat de cele ce se intampla pe pamant, un Dumnezeu care vine si vorbeste lumii intregi, dar mai ales
poporului Sau. Chiar daca sunt si perioade in care El tace, tacerea Lui este cu talc si are sens. Uneori
tacerea lui Dumnezeu este o manifestare a dragostei Sale fatza de om. De aceea, profetul Tefania spune:
„Domnul Dumnezeul tau este in mijlocul tau, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu
mare bucurie, va tacea in dragostea Lui si nu va mai putea de veselie pentru tine” ( Tefania 3,17 ).

In introducerea Psalmului 50, Asaf ne vorbeste despre o astfel de tacere divina. O tacere indelungata, dar
intrerupta de glasul lui Dumnezeu care se face auzit in judecata Sa: „Dumnezeu, da, Dumnezeu
vorbeste si cheama pamantul de la rasaritul soarelui pana la asfintitul lui… Dumnezeul nostru vine
si nu tace… El striga spre ceruri sus si spre pamant, ca sa judece pe poporul sau” ( vers. 1.3 4 ).
Dumnezeu nu este o Fiinta pasiva fatza de creaturile Sale; Lui nu-I este indiferenta soarta oamenilor,
chiar daca cei nelegiuiti percep gresit rabdarea Sa, interpretand-o ca fiind slabiciune si indiferenta.
Tacerea divina, ca manifestare a harului si a indelungei Sale rabdari fatza de omul pacatos, nu inseamna
ca El a pierdut controlul si nu mai este stapan asupra situatiei.

Da, exista o judecata dincolo de tacerea de moment a lui Dumnezeu. Chiar daca judecata de care vorbeste
Asaf se adreseaza in mod special poporului lui Dumnezeu din acea vreme, ea ne trimite cu gandul la
judecata finala, in care orice lucru ascuns va fi scos la lumina si fiecare om va trebui sa dea socoteala de
faptele sale.
„Caci toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata a lui Christos, pentru ca fiecare sa-
si primeasca rasplata, dupa binele sau raul pe care-l va fi facut cand traia in trup” ( 2 Corinteni 5,10 ).
„Strangeti-Mi pe credinciosii Mei !”

Judecata divina are menirea sa traseze o linie clara de demarcatie intre „credinciosii lui Dumnezeu” si
oamenii care refuza sa intre intr-o relatie mantuitoare cu El. „Strangeti-Mi pe credinciosii Mei, care au
facut legamant cu Mine prin jertfa !” ( vers. 5 ).
Judecata lui Dumnezeu nu inseamna doar pedepsirea pacatului si a celor ce s-au lipit de el, ci si mantuire
pentru cei care au intrat in legamant cu Dumnezeu prin jertfa Fiului lui Dumnezeu. De aceea, pentru copiii
lui Dumnezeu care si-au rezolvat problema pacatului, judecata este un mesaj cat se poate de incurajator.
„Strangerea” credinciosilor ne trimite la cunoscuta Pilda a neghinei, in finalul careia stapanul tarinei
porunceste robilor sai: „Strangeti intai neghina si legati-o in snopi, ca s-o ardem, iar graul strangeti-l
in granarul meu” ( Matei 13,30 up. ).
Versetul 5 este profetic, trimitandu-ne peste timp la scena adunarii tuturor celor rascumparati la a doua
venire a lui Christos, eveniment despre care a vorbit Insusi Mantuitorul in repetate randuri: „El va trimite
pe ingerii Sai cu trambita rasunatoare si vor aduna pe alesii Lui din cele patru vanturi, de la o
margine a cerurilor, pana la cealalta” ( Matei 24,31 ).

iar El nu va ramane dator celor care Il onoreaza, caci „lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu
le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru
cei ce-L iubesc” ( 1 Corinteni 2,9 ).
„Nu voi lua taurii.. beau Eu sangele tapilor” ( vers. 9-13 ). Formele religiei nu folosesc la nimic
daca sunt goale de continut. Iar continutul lor trebuie sa fie lauda si recunostinta fatza de Creator, precum
si deplina ascultare fatzta de voia Sa.
„Adu ca jertfa lui Dumnezeu multumiri, si implineste-ti juruintele facute Celui Prea Inalt” ( vers. 14 ).
Jertfele, oricare ar fi ele, daca sunt aduse dupa voia lui Dumnezeu, nu pot fi decat bune. Dumnezeu
asteapta de la copiii Sai doua lucruri: recunostinta si implinirea cuvantului dat. Lauda si recunostinta
reprezinta o parte importanta a adevaratei religii si este dovada unei relatii sanatoase intre om si Creatorul
sau. Caci doar manifestandu-ne recunostinta si multumirea fatza de Dumnezeu, noi insine ne innobilam
si ne asezam in relatia fireasca ce trebuie sa existe intre o creatura si Creatorul ei.

Omul este cel care are nevoie de Dumnezeu in primul rand, iar lucrul pe care-l asteapta Creatorul de la om
este doar putina multimire si recunostinta pentru binecuvantarile primite.
In ceea ce priveste cel de-al doilea lucru pe care-l asteapta Dumnezeu de la om: respectarea cuvantului
dat,
Ai promis candva ca vei fi credincios lui Dumnezeu, dar ai uitat. Ai promis candva ca vei fi milos cu semenii
tai, dar ai ramas acelasi om dur si neinduplecat ca inainte. Ai promis candva ca vei deveni un om al
rugaciunii, dar azi te rogi doar pentru a indeplini niste forme. Ai promis canva ca vei studia Biblia cu
seriozitate, dar ai lasat-o sa stea prafuita in biblioteca. Ce faci cu toate promisiunile facute inaintea lui
Dumnezeu ?
Si daca simti ca nu stai deloc bine in privinta asteptarilor lui Dumnezeu de la tine, El iti face inca odata
invitatia: „Cheama-Ma in ziua necazului, si Eu te voi izbavi, iar tu Ma vei proslavi” ( vers. 15 ).
Uneori necazurile care vin peste noi sunt o adevarata binecuvantare, daca le privim din perspectiva
vesniciei. De ce ? Pentru ca, simtindu-L pe Dumnezeu mai aproape de noi ca oricand, invatam sa-I fim
recunoscatori si multumitori. Iar acest fapt ne aseaza in pozitia fireasca pe care trebuie sa o ocupe o
creatura in raport cu Creatorul sau Ipocrizie in haine sfinte Ultima parte a Psalmului 50 condamna
ipocrizia religioasa sub orice forma s-ar manifesta ea, judecata pe care Iisus a reluat-o in disputa Sa cu
fariseii si carturarii vremii ( vezi Matei cap. 23 ). Vorbind despre cel rau, Dumnezeu spune: „Ce tot insiri
tu legile Mele ….totul sub ochi” ( vers. 16-21 ).Dumnezeu Insusi ne atrage atentia sa nu cadem niciodata
in ispita de a-L considera asemenea noua. Dumnezeu este sfant, si relatia cu El trebuie sa poarte
amprenta sfinteniei, in toate aspectele vietii si ale inchinarii. Ipocrizia religioasa este unul din cele mai
grave pacate in ochii lui Dumnezeu ( vezi Isaia 1,12-17; 1 Samuel 15,22; Mica 6,6-8 ). Daca analizam cu
atentie viata Mantuitorului, vom observa ca El nu a condamnat niciun pacat atat de categoric ca
fariseismul, ipocrizia si duplicitatea, mai ales atunci cand acestea sunt legate de religie. Mustrarile adresate
fariseilor din acea vreme sunt cel mai bun exemplu in acest sens ( vezi Matei cap. 23 ). Dumnezeu ne
cheama sa fim oameni integri oriunde si oricand, si atunci cand suntem vazuti de lume, dar mai ales atunci
cand nu ne vede nimeni. Necunoasterea lui Dumnezeu facandu-i pe oameni sa aiba un comportament
duplicitar. Insa avertismentul Domnului este categoric pentru cei care au un astfel de mod de
viata: „Luati seama, dar, voi care uitati pe Domnul, ca nu cumva sa va sfasii, si sa nu fie nimeni sa
va scape” ( vers. 22 ). Soarta fatarniclor este hotarata: „Stapanul robului aceluia va veni in ziua in
care el nu se asteapta, si in ceasul pe care nu-l stie, il va taia in doua si soarta lui va fi soarta
fatarnicilor; acolo va fi plansul si scrasnirea dintilor” ( Matei 24, 50.51 ). Psalmul 50 are o aplicatie
permanenta, caci implinirea formelor religioase fara un spirit de multumire la adresa lui Dumnezeu, si mai
ales, cultivand pacatul in viata, nu poate aduce altceva decat condamnare din partea lui Dumnezeu.

nalul Psalmului 50 este incurajator, invitandu-ne la o reconsiderare a atitudinii noastre gresite, urmata de
revarsarea binecuvantarilor divine: „Cine aduce multumiri ca jertfa, acela Ma proslaveste, si celui ce
vegheaza asupra caii lui, aceluia ii voi arata mantuirea Mea” ( vers. 23 ).
Amin, Doamne ! Asa sa fie !