Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Chimie şi Tehnologie Chimică
Departament Chimie

Lucru individual
la ecologie
Tema:Tehnologii moderne de tratare a
apelor reziduale.

A efectuat:Ghileţchi Natalia, A verificat:Gonța Maria

studenta anului III doctor habilitat

Chişinău, 2018
 CUPRINS:
1.Introducere 3

2.Caracteristicele apelor reziduale 4

3. Tehnologii moderne pentru epurarea apelor reziduale 5

4.Epurarea mecanica 7

5. Epurarea chimica 11

6.Bibliografia 15

2
 1.Introducere
Principalele probleme cu care se confruntă omenirea la nivel global ȋn ultimele decenii sunt
reprezentate de creşterea demografică accelerată [1]. Odată cu această creștere, apar o serie de
probleme ce variază de la creşterea cantităţii de deşeuri organice rezultate ȋn urma activității umane,
cu repercursiuni grave asupra mediului, pȃnă la epuizarea resurselor energetice ale planetei [2]. Ȋn
ceea ce privește deșeurile organice, apele reziduale reprezintă o sursă majoră de infecții. Astfel
rezultă necesitatea dezvoltării unor tehnologii de epurare a acestor ape uzate menajere și industriale.

Primele tehnologii de epurare a apelor reziduale erau compuse dintr-o treaptă mecanică de
epurare și o treaptă de producere a biogazului. Aceste stații de epurare a apelor reziduale s-au
dovedit a fi ȋnsă insuficiente pentru a asigura eliminarea unui efluent la standardele actuale de
calitate. Ȋn continuare, aceste stații de epurare au fost completate cu o treaptă biologică secundară,
ȋn care erau dezvoltate procesele de nitrificare prin aerarea bazinelor biologice.

Ȋn ultimii ani ȋnsă, aceste tehnologii de epurare a apelor reziduale au fost completate cu o
treaptă biologica avansată, ȋn cadrul căreia se dezvoltă procesele anaerobe de denitrificare. Astfel,
compușii de azot (N) și fosfor (P) sunt complet eliminați din efluent, atingȃndu-se condițiile actuale
stricte de calitate. Ȋn plus, aceste stații de epurare a apelor reziduale sunt prevăzute cu o treaptă
separată de tratare a nămolului provenit din decantoarele primare. Datorită creșterilor consumului
specific, ȋnregistrate ȋn ultimii ani, s-a făcut simțită necesitatea ȋmbunătățirii liniei tehnologice a
proceselor de epurare a apelor reziduale, astfel ȋncȃt materialul organic prezent ȋn aceste ape să fie
suficient pentru dezvoltarea microorganismelor aerobe și anaerobe ce stau la baza proceselor de
nitrificare și denitrificare. Astfel s-a realizat o scădere a timpilor de retenție a apei ȋn decantorul
primar de la 1,5 ore la 0,5 ore, sau chiar ȋn unele cazuri o eliminare completă a acestora. Ȋn aceste
condiții s-a ȋncercat realizarea neutralizării nămolului prin intermediul bioreactoarelor (digestoare
sau bazine de contact), dispuse ȋn serie sau ȋn paralel, ȋn vederea eliminării materiilor organice și a
compușilor pe bază de N și P. Biogazul bogat ȋn CH4, prin caracteristica sa, se manifestă ca un
element poluator pentru mediu. Ȋn plus, biogazul ȋn exces nu se transportă datorită costurilor mari
necesare pentru lichefierea acestuia.

Recent, subiectul abordat privind tehnologii modern din cadrul epurării apelor uzate
menajere, face obiectul unei derii de publicații ce v-a fi elaborată ȋn 12 volume, cu titlul
"Compendiumul științelor energetice și a tehnologiilor". Acesta v-a include un volum dedicat
cercetărilor din domeniul producerii hidrogenului, cu o serie de capitole ce fac referire la
tehnologiile bioenergetice de obținere a biohidrogenului ȋn urma degradării apelor reziduale

3
 Cantitatea de ape reziduale produsă la ora actuală ȋn urma activității societăţii umane este
foarte mare, ȋnsă o cantitate considerabilă din aceste deşeuri înmagazinează cantităţi foarte mari de
energie care ar putea fi recuperată odată cu degradarea acestora [3]. Un astfel de exemplu ȋl
repreizntă deşeurile organice sub formă de ape uzare şi nămoluri rezultate din Industria Alimentară:
fabrici de bere, lapte, mezeluri, dar şi din staţiile de epurare municipale, ca de exemplu nămolul în
exces rezultat în cantităţi foarte mari ȋn urma proceselor de epurarea biologică avansată a apelor
uzate [4]. Ȋn prezent, aceste ape reziduale sunt puțin valorificate din punct de vedere al recuperării
energiei prin degradarea lor. Tehnologiile existente și utilizate ȋn prezent, recuperează o parte din
această energie sub forma metanului, utilizat mai apoi fie direct prin combustie fie indirect pentru
obținerea electricității [5]. Fermentarea anaerobă ȋn metantancuri (digestoare) a nămolului cu un
raport de apă/materii organice de 0,4 - 0,5, duce la producerea biogazului cu un conținut de metan
de aproximativ 65-70%, ȋn cazul apelor bogate ȋn materii organice. Acest procedeu a fost observat
și descris pentru prima dată de către contele Alessandro Volta, care asociază biogazul produs pe
fundul anumitor lacuri cu cantitatea de materie organică degradată anaerob de către
microorganismele metanogene. Aceste procese biologice sunt de o mare complexitate, fiind
determinate de o serie de factori fizici, chimici și biologici. Astfel, biogazul obținut poate fi, din
punct de vedere al conținutului de metan (CH4), combustibil sau inert.

2.Caracteristicele apelor reziduale

Concentraţia indicatorilor de calitate, este determinată de provenienţa apelor reziduale, dar

şi de mărimea debitelor de scurgere [6]. Procesele biochimice de fermentare anaerobă necesare
pentru producerea biogazului şi pentru eliminarea nutrienţilor din apele de scurgere, sunt
determinate, în principal, de masa organică din apele de scurgere, exprimată prin conţinutul de
CBO5, de substanţele volatile, cât şi de temperaturile la care se produc procesele biochimice aerobe
şi anaerobe.

Apele reziduale din industria alimentară constau din ape de transport şi spălare a materiei
prime, ape tehnologice, ape de condens sau de răcire, ape de la spălarea şi dezinfecţia sălilor de
fabricaţie, a utilajelor şi ambalajelor, ape de la instalaţiile sanitare [7]. Acestea conţin cantităţi
importante de reziduuri solide compuse din resturi de materie primă, produse finite rebutate,
materiale neutilizabile în proces [8]. De asemenea, datorită varietăţii provenienţei şi compoziţiei
acestora, apele reziduale se caracterizează printr-o mare fluctuaţie a proprietăţilor fizico-chimice şi
microbiologice [9].

Caracteristicile apelor uzate industriale variază în funcţie de ramurile industriale şi chiar şi

în cadrul aceleaşi industrii, în funcţie de fazele procesului de producţie. Compoziţia apelor uzate

4
stabileşte într-o mare măsură tipul de tehnologie de epurare adoptată, tipul şi dimensiunea
construcţiilor şi instalaţiilor care o formează. Acestea sunt determinate pe baza unor analize de
laborator care pun în evidenţă caracteristicile fizice, chimice și biologice ale apelor. Ȋn general, atȃt
apele reziduale menajere cȃt și cele provenite ȋn urma proceselor tehnologice realizate ȋn industria
alimentară, prezintă un potențial energetic sub forma maselor organice [10]. Acest potențial poate
fi exploatat sub diferite forme, ȋn special sub forma biogazului cu conținut mare de metan sau
hidrogen. Procesele microbiologice ȋn urma cărora sunt generați acești vectori energetici sunt direct
influențate de concentrația maselor organice disponibile. Astfel, pentru desfășurarea optimă a
acestor procese, este necesară menținerea debitelor apelor reziduale la nivele optime. Pentru un debit
mediu situat ȋn jurul unei valori de 150 l/om∙zi rezultă o proporție de aproximativ 58% materii
organice și 42% materii anorganice [imhoff]. Astfel, un consum excesiv al resurselor de apă (peste
200 l/om∙zi) atrage după sine atȃt risipa acestora cȃt și diluarea apelor reziduale, acest lucru ducȃnd
la reducerea maselor organice și implicit a potențialului energetic stocat ȋn acestea. Pe de altă parte,
un consum specific redus al surselor de apă (50-60 l/om∙zi) poate duce la sedimentarea materiilor
organice și anorganice prezente ȋn apele reziduale, colmatȃnd astfel rețeaua de canalizare a centrelor
populate. Ȋn același timp, acest consum redus de apă denotă lipsa igienei elementare necesară
menținerii ȋn limite normale a sănătății populației. Deasemenea, atȃt din punctul de vedere al
potențialului energetic al maselor organice din apele reziduale cȃt și al sistemelor și tehnologiilor
de epurare avansată a acestora, sistemul de colectare unitar este considerat perimat, deoarece apa
meteorică diluează apele reziduale colectate, reducȃnd astfel parametrii de calitate ai acesteia.

3. Tehnologii moderne pentru epurarea apelor reziduale.

Tehnologiile utilizate pentru epurarea apelor reziduale menajere provenite de pe vatra

centrelor populate, au cunoscut, în ultimii 20-25 de ani, evoluţii considerabile, determinate fiind de
cerinţele impuse de legislaţia pentru protecţia mediului înconjurător, dar şi de Direcția
Parlamentului European privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile . În contextul
acestor cerinţe, se evidenţiază tehnologiile bioenergetice specifice, pentru epurarea avansată a
apelor uzate menajere provenite de pe vatra centrelor populate, în paralel cu producerea de biogaz
prin fermentare anaerobă a maselor organice din conţinutul acestor ape fig.1

5

Figura 1. Stadiile
bioconversiei anaerobe
a substanţelor organice;
este de remarcat faptul
că hidrogenul rezultat
ȋn urma acetogenezei
este consumat ȋn timpul
metanogenezei.
Materii organice complexe
Zaharuri, proteine, lipide
Hidroliză
Materii organice simple
Acizi, aminați, pectide
Acidogeneză
Acizi grași,volatili
Propionat, butirat, alcool
Acetogeneză

H2, CO2 Acetat

Metanogeneză

CH4 +
CO2
Metoda cu impulsuri de radiații optice este metodă fizică nouă aplicată cu preponderentă în
sterilizarea şi reducerea microbiotei produselor alimentare şi în sterilizarea microbiană a apelor
uzate. Pe plan mondial metodele care utilizează energia radiantă în impulsuri sunt cunoscute sub
diferite denumiri – Pulsed White Light (PWL), Pulsed Light (PL), Pulsed UV Light (PUVL),
Impulsuri de Radiații Optice (IRO), Pulsed Electrical Field etc.

Metode de separare ale metalelor grele din ape reziduale. Separarea metalelor grele din
apele reziduale, până la un nivel de concentrație la care acestea să nu aibă efecte dăunătoare asupra
omului, florei şi faunei, constituie o problemă de cea mai mare importanță. Metodele cele mai
utilizate pentru realizarea acestui obiectiv sunt: precipitarea, schimbul ionic, adsorbția, flotația,
extracția cu solvenți, electroliza, procese de membrană, cementarea. Rezultate valoroase în
domeniul poluării apelor uzate şi a tratamentelor aplicate în vederea reducerii poluării au fost
obținute de lector. dr. ing. chimist Turtureanu A. şi colab., prin metoda flotației de adsorbție
coloidală în ceea ce priveşte:

- separări de metale grele din ape sintetice cu randamente de 90-95%;

- separări de metale grele din ape reziduale cu randamente de 75-90%.

Epurare biologică cu plante Cercetările de laborator au demonstrat pentru unele plante

capacități de bioacumulare a poluanților. Cercetările de bioacumulare efectuate au evidențiat faptul
că macrofitele din bazinele naturale acumulează preferențial metale grele, cupru, mercurul, zincul.
6
O soluție pentru epurarea apelor uzate rezultate în urma activităților industriale, menajere şi pluviale
ar fi amenajarea de iazuri în care să se acumuleze aceste ape în vederea eliberării de încărcătura
fizică, bacteriologică şi chimică. O metodă deosebit de eficientă poate fi introducerea unor specii
exotice cu un randament de bioacumulare şi biocoversie crescute, ceea ce ar putea contribui
semnificativ la epurarea apelor, alături de speciile autohtone. Pentru epurarea apelor se pot folosi
acele specii de alge şi plante care vor fi avea eficiența maximă la selectarea în funcție de calitatea şi
încărcătura apelor rezultate, dar şi în funcție de particularitățile de dezvoltate în condiții optime a
speciilor alese. Capacități mari de bioacumulare au plantele superioare ciuma apei (Elodea
canadensis), menta de apă (Mentha aquatica), salata de apă (Pistia stratiotes), zambila de apă
(Eichornia crassipes), sârmulița (Vallisneria spiralis), stuful (Phragmites communis) Salvinia,
Spirodella, Lemna, Eichornia crassipes, Ceratophyllum demersum. [12]

4. Epurarea mecanică.

Metodele de epurare mecanică asigură eliminarea din apele uzate a corpurilor mari
vahiculate de acestea, a impurităților care se depun și a celor care plutesc sau pot fi aduse în stare
de pulbere . Metoda este larg folosită ca epurare prealabilă sau ca epurare unică în funcție de gradul
de epurare necesar, după cum trebuie să fie urmată sau nu de alte trepte de epurare.

În treapta de epurare mecanică se rețin suspensiile grosiere și cele fine. Pentru reținerea lor
se utilizează grătarele, sitele, sepărătoarele de grăsimi, deznisipătoarele și decantoarele.

a) Grătarele

Grătarele rețin și murdăriile plutitoare aflate în suspensie în apele reziduale. Materialele

reținute pe grătare sunt evacuate ca atare pentru a fi depozitate în gropi sau încinerate. În unele
cazuri pot fi mărunțite prin tăiere la dimensiunea de 0,5-0,1 mm în dezintegratoare mecanice.
Dezintegratoarele se instalează direct în canalul de acces al apelor reziduale brute, în așa fel încât
suspensiile dezintegrate pot trece prin grătare și pot fi evacuate în același timp cu reținerile.

Dupa mărimea interspațiilor, grătarele pot fi clasificate astfel :

-grătare rare, cu interspații de 40-50 mm. Barele sunt înclinate la 1/3, iar viteza de curgere
a apei prin grătare se menține la 60-100 cm/s,pentru a evita depunerile; materiile reținute pe
grătarele rare se ridică la 2-3 l/persoana și an. Curățirea grătarelor poate fi manuală, dar este
preferabilă cea mecanizată.

7
 -grătare dese, cu interspații de 20 mm sau chiar mai mici. Se întrebuințeaza în cazul în care
stațiile posedă instalații mai sensibile, care pot fi dereglate sau înfundate cu corpurile plutitoare.
Înclinarea barelor grătarelor dese este mult mai mica decât a celor rare. Cantitatea de materii reținute
este mult mai mare, 5-10 l/persoana și an, și necesită neapărat un dispozitiv de curățire mecanizat,
care să fie pus în funcțiune de pierderea de presiune a apei la trecerea prin grătare.

Deci, în general, curățirea grătarelor se poate realiza manual sau mecanică. Curățirea
manuală se folosește în cazul instalațiilor mai mici,cu cantități reduse de materii reținute. Se
efectuează cu grebla de mîna, de pe o platformă situată deasupra nivelul maxim al apei. Curățirea
menanică se utilizează când cantitățile de materii reținute sunt atît de mari încît necesită curățirea
frecvența a grătarelor sau chiar continuă. Tipurile de grătare cu curățire mecanică diferită în funcție
de dimensiunile canalului și nivelul apei. De exemplu, pentru canale de adâncime mai mică,pâna la
1 m, se utilizează grătarul curb, cu grebla de curățire rotativă, iar pentru adâncimi mai mari ale apei
se folosesc grătare drepte, cu greble de curățire cu mișcare de tranlație.

După mărimea grătarelor și gradul de mecanizare adoptat pentru stația de epurare, reținerile
de pe ătare pot fi transportate mecanic, hidraulic sau manual sortate în vederea recuperării
materialelor feroase, fărămițate și reintroduse în apă, respectiv compostate, încinerate sau îngropate.

Tăierea și fărămițarea materialelor reținute pe grătare se poate efectua cu instalații așezate

în curentul apei sau în afara sa. Instalațiile montane în curentul apei prezintă avanaje de ordin
igienico-sanitar.

Mărunțirea materialului în curentul apei se realizează cu echipamente de tipul griductor sau

cominutor. La debite mici și mjlocii, aceasta se montează astfel încât întreg curentul de apă trece
prin instalația de mărunțit, antrenând astfel corpurile mari care trebuie fărimițate. Pentru debite mici,
utilajele de mărunțit în curent se montează însoțite de grătare cu bare orizontale. În acest caz,
reținerile de pe grătare sunt culese de rotativă, cu ax de rotație vertical și transportate lateral spre
utilajul pentru mărunțirea materialului așezat sub nivelul apei.

b) Deznisipătoare

Sunt dispozitive destinate eliminării impurităților de natură nisipurilor (particule mai mari
de 0,2 mm). Un deznisipător este un bazin în care,prin relativă staționare a apei, are loc depunerea
gravitațională a nisipului.

8
 După direcția principală a curentului de curgere, deznisipitoarele pot fi orizontale în cele
mai dese cazuri sau verticale.

Deznisipătoarele orizontale constau, de obicei, din două sau mai multe canale înguste și
relativ puțin adînci,în care apă circulă cu viteza medie de circa 0,30 m/s (0,20- 0,40 m/s), având
timpul de staționare de 0,5- 1 min.

Deznisipătoarele verticale sunt cilindrice, apa mișcîndu-se de jos în sus cu o viteză de circa
0,02- 0,05 m/s, depunerile adunându-se jos, într-o basa tronconică.

Un dispozitiv frecvent folosit, mai ales în industrie, este separatorul de tip hidrociclon,
alimentat tangențial cu apa la o oarecare resiune. Corpul hidrocicloonului este înclinat, astfel încât
nisipul se evacuează prin aval, iar apa, prin amonte. Reglajul ieșirii nisipului se face cu ajutorulunei
diafragme.

Cantitățile de nisip reținute în deznisipătoare sunt foarte variabile, în funcție de tipul

canalizării, gradul de acoperire a suprafețelor,tipul îmbrăcăminților rutiere,gradul de urbanizare
etc.Literatura indică cifre intre 0,0037 si 0,036 m3 nisip/1000m3 apă pentru canalizarea în sistem
unitar și între 0,0057 și 0,036 m3 nisip/1000 m3 apa pentru canalizarea în sistem divizor.

Curățirea de nisip a deznisipătoarelor se poate face fie manual, la instalațiile mici, fie
hidraulic sau mecanic la debite mari. Echipamentele mecanie de deznisipare se montează în cazurile
în care: debitul este mare, cantitățile de nisip sunt mari sau deznisipătorul este construit aninc sub
teren, și înlăturarea manuală este dificilă.

Evacuarea manuală se realizează după scoaterea din funcțiune a compartimentului

respectiv. La dimensionarea deznisipătorului cu curățire manuală trebuie să se prevadă un spațiu
pentru reținerea nisipului depus între doua evacuări. Intervalul între două curățări este în general de
30 de zile.

Evacuarea mecanică a nisipului se poate realiza prin diferite dispozitive, printre care:

-dispozitive cu racleți și snec;

-dispozitive cu racleți, grapă de nisip și pompă fixă sau hidroelevator pentru evacuarea
nisipului;

-dispozitiv cu pompe mobile.

9
c)Separatoare de grăsimi

Separatoarele de grăsimi sau bazinele flotoare au ca scop îndepărtarea din apele uzate a
uleiurilor, grăsimilor și în general a tuturor substanțelor mai ușoare decît apa, care se ridică la
suprafața acesteia, în zonele liniștite și cu viteze orizontale mici ale apei. Separatoarele de grăsimi
sunt amplasate după deznisipătoare, dacă rețeaua de canalizare a fost construită în sistem unitar și
dupăă grătare, când rețeaua a fost construită în sistem divizor și din schemă lipsește deznisipătorul.

Flotarea este folosită drept treapta suplimentară de epurare înaintea epurării biologice.
Pentru epurarea apelor reziduale industriale, flotarea este utilizată în numeroase cazuri, de exemplu
pentru apele provrnite din industria petrolieră, minieră, alimentară, în special când apele reziduale
industriale trebuie să fie tratate biologic, fie separat, fie împreuna cu apele reziduale orășenești.

Separatoarele de grăsimi pot utiliza pentru îndepărtarea impurităților fie flotarea naturală,
fie flotarea cu aer. Flotarea naturală se realizează în bazine obișnuite, în care, din cauza vitezelor
mici cu care se deplasează apa, particulele ușoare se ridică la suprafața. Flotarea cu aer poate fi de
joasă presiune sau sub presiune: în ultimul caz, bulele de aer introduse în apă aderă la materialul în
suspensie și ajută la deplasarea la suprafața lichidului particulelor solide sau coloidale aflate în masa
acsteia.

Procedeele de flotare sunt utilizate și pentru îndepărtarea din apă a particulelor mai grele
decât acesta. Procedeele de reținere în funcție de natura grăsimilor, respectiv:

- grăsimi libere care au tendința de a se ridica la suprafața apei;

- grăsimi sau săpunuri aflatate în dispersie coloidală sau sub formă de emulsii care în mod
normal nu au tendința de a se ridica la suprafață;

- gudroane care au tendința de a se depune.

Pentu grăsimile din prima grupa, procedeul se bazează pe micșorarea vitezei de curgere a
apei, grăsimile separându-se la suprafață, într-un spațiu amenajat în acest scop. Bazinele sunt în
general de forma dreptunghiulară. Evacuarea grăsimilor se face manual, iar apa iese prin șifonare.

Pentru grăsimile din grupa a doua, bazinele sunt formate din trei compartimente. În bazinul
central se face insuflarea cu aer și separarea grăsimilor, care sunt dirijate spre un jgheab colector.
Apa se evacuează în compartimentele laterale.

10
 Principalii parametri de proiectare pentru separatoarele de grăsimi sunt:

- timpul de staționare: 5-10 minute;

- cantitatea de aer: 0,2-0,8 m3 aer /m3 ;

- adâncimea apei : 1,20-2,75 m.

Un dispozitiv interesant pentru separarea grăsimilor este acela care combină insuflarea de
aer cu vacuumul întreținut la suprafața apei printr-o pompă de vacuum. În acest scop se
folosește un bazin acoperit etanș. Apa care trebuie epurată se pre aerează și se introduce la
semiînalțimea bazinului. Bulele de aer care se formaeză se ridică la suprafață, antrenând cu ele
materiile flotante și cele decantabile ușor.

Sratul de spumă care se formează este colectat de o lamă care îl conduce spre gura de
evacuare. Materiile decantabile se depun pe fundul bazinului, de unde sunt reciclate și evacuate în
decantor printr-un tub central,prevăzut la partea inferioară cu un deflector pentru o reparație cât mai
uniforma și iese lateral la partea superioară peste un deversor circular. Timpul obișnuit de staționare
este de 1,5 h. Îndepărtarea depunerilor se face hidraulic printr-un tub vertical pe baza diferenței de
presiune.

5. Epurarea chimica

Este mai cunoscută sub numele de epurare mecanico-chimică, deoarece este precedataă, în
cele mai multe cazuri , de instalațiile de epurare mecanică, prezentate anterior.

Epurarea mecanico-chimică se realizează într-un ansamblu de construcții care cuprinde:

- construcții pentru prepararea, dozarea și introducerea reactivilor de coagulare în apă de

tratat;

- instalații de amestec reactivi;

- decantoare.

În cadrul epurării mecanico-chimice se folosesc reactivi pentru îndepărtarea prin coagulare

și floculare a materialelor fin dispersate și a celor coloidală.

11
 O suspensie coloidală este formată din particule extrem de mici, care posedă la suprafață o
anumită încărcare electrică. Aceste încărcări electrice induc o forță de respingere între particulele
vecine, ceea ce explică marea stabilitate a acestor suspensii. Dacă, printr-un mijloc oarecare ca, de
pildă, modificarea pH-ului sau introducerea unui coloid de sarcină electrică contrară, se reușește să
se anuleze sau să se reducă parțial sarcinile electrice contrară, se reușește să se anuleze sau să se
reducă parțial sarcinile electrice ale particulelor din apa de epurat, aceste particule se aglomerează
și formează precipitate relative voluminoase capabile să decanteze rapid. Efectul este încă mai
rapid, dacă se introduce și o agitare a lichidului. Alegerea coagulatului optim pentru o anumita apă
trebuie epurată se determină pe baza cercetărilor de laborator.

Agenții de precipitare cel mai larg folosit pentru efluenții urbani sunt sulfatul feros și clorura
ferică. Dozele uzuale de coagulanți folosiți sunt de circa 35 g/ m3 apa pentru clorura ferică, și circa
55 g/ m3 apa pentru sulfatul feros, putând varia de la caz la caz. Sulfatul feros acționează la un pH
cuprins între 6-7 clorura ferică dimpotriva, la un pH alcalin.

În unele situații, flocularea și precipitarea sunt mult îngreunate de variațiile pH-ului, de

temperatură scazută a apei sau faptul că flocoanele rezultate sunt foarte ușoare și se depun greu.

În asemenea cazuri , un bun factor de activare a floculării este silicea activă care, în sine, nu
este un floculant, ci un element care ajută la neutralizarea sarcinilor electrice și obținerea unui
precipitat mai compact.

Alte substante care pot activa flocularea mai sunt si bentonitele, taninul, unele argile etc.

Tratarea cu coagulați presupune o bună stăpânire și cunoaștere a debitelor tratate. De

asemenea, în funcție de coagulant, este necesar un anumit pH al apei ce se epurează.

a)Decantoare.

Decantoarele sunt instalațiile în care se sedimentează cea mai mare parte a substanțelelor în
suspensie din apele uzate. După direcția de curgere a apei, decntoarele se împart în: orizontale și
verticale. După forma în plan, decantoarele pot fi: dreptunghiulare și circulare.

În mod usual, la noi au scapat denumirea de ,,decantoare orizontale”, decantoarele cu

circulație orizontală a apei si având forma drepunghiulară; de asemenea, se denumesc ,,decantoare
radiale” decantoarele cu circulație orizontală a apei, având forma circular.

12
 Din punct de vedere al prelucrării nămolului reținut în decantoare, acestea se pot împarți în
decantoare fără spațiu de fermentare sau decantoare cu etaj, care cuprind spațiile de fermentare.

După locul pe care îl ocupă în schema de epurare, acestea se împart în: decantoare
primare și decantoare secundare.

Decantoarele orizontale- sunt bazine dreptunhiulare, în care apa circulă cu o viteză medie
orizontala de 5-20 mm/ s, timpul de staționare variind între 1,5-2 h.

Colectarea depunerilor la pâlnia din capul amonte se face de câteva ori pe zi,
pentru a împiedică fermentarea lor, folosindu-se mijloace hidraulice sau mecanice.

Decantoarele verticale- sunt bazine cu o secțiune circulară, mai rar pătrată, în care apele
circulă de jos în sus cu viteza ascensională de circa 0,7 mm/ s.

În cazul epurării cu nămol activ un rol important revine bazinelor de aerare ce formează ți
întrețin namolul activ.

Bazinele de aerare sunt construcții a căror formă în plan poate fi radială, dreptunghiulară
sau pătrată. În cazul stațiilor de mari dimensiuni se folosesc, de regulă bazinele dreptunghiulare sau
pătrate, întrucât în aceste situații se realizează economie de teren construibil.

Apa reziduală, decantată primar, este transferată în bazinul de aerare în conformitate cu

schema de epurare adoptată în cadrul stației.

Bazinele de aerare pot fi cu aerare pneumatică sau mecanică. Atât aerarea mecanică cât și
cea pneumatică trebuie să îndeplinească următoarele funcțiuni de bază:

- să asigure un transfer cât mai intes al oxigenului din aer în apa uzată și să contribuie astfel la
realizarea în jurul floconului și în interiorul acestuia a condițiilor aerobe;

- să realizeze un amestec cât mai bun între apa reziduală și nămolul activ;

- să împiedice flocoanele nămolului activ să se depună pe radierul bazinului unde, în absența

oxigenului acestea ar intra în fermentare anaerobă.

Bazinele de aerare pneumatică-se caracterizează prin introducerea de bule de aer în apă.

Acestea sunt, ținând seama de mărimea lor, de trei categorii: bule fine, mijlocii și mari.

13
 Bulele fine sunt obținute prin distribuția aerului prin difuzori poroși sau membrane cu orificii
foarte fine. Bulele mijlocii rezultă din distribuția aerului prin conducte prevăzute cu orificii al căror
diametru este cuprins între 1 si 5 mm, fiind așezate la distanțe mai mici de 5 mm unele de altele.
Bulele mari sunt rezultatul distribuției aerului prin conducte sau plăci găurite, cu deschiderea găurii
de peste 5 mm.

La bazinele de aerare mecanică- aplică un procedeu etnic prin care se pune în contact apa
reziduală namolul activ și aerul atmosferic în urma unor amestecări mecanice intense.[11]

14
 6.Bibliografie

[1] Hallenbeck, P. C., Abo-Hashesh, M., Ghosh, D. (2012). "Strategies for improving
biological hydrogen production." Bioresour Technol 110: 1-9.

[2] Das, D., Veziroglu, T. N. (2008). "Advances in biological hydrogen production

processes." International Journal of Hydrogen Energy 33(21): 6046-6057.

[3] Argun, H., Kargi, F., Kapdan, I. K. (2009). "Microbial culture selection for bio-
hydrogen production from waste ground wheat by dark fermentation." International Journal of
Hydrogen Energy 34(5): 2195-2200.

[4] Li, C., Fang, H. H. P. (2007). "Fermentative Hydrogen Production From Wastewater
and Solid Wastes by Mixed Cultures." Critical Reviews in Environmental Science and
Technology 37(1): 1-39.

[5] Das, D., Veziroǧlu, T. N. (2001). "Hydrogen production by biological processes: a

survey of literature." International Journal of Hydrogen Energy 26(1): 13-28.

[6] NTPA 001/2005 - Normativ privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanţi a

apelor uzate evacuate în resursele de apă, Monitorul Oficial al României.

[7] Mirel, I., Pantea, E., Romocea, T., Mitraşcă, M. (2007). Westwater treatment
tehnologies of beer industries of Romania Joint international conference on long-term
experiments, agricultural research and natural resources, Debrecen-Nyirlugos.

[8] Legea 265/2006 privind protecţia mediului înconjurător

[9] Mirel, I., Pantea, E., Pop, A., Gherman, V. (2007). "Consideratii privind obtinerea
biohidrogenului din ape uzate cu incarcare organica mare." Revista AGIR 3(4): 12-16

[10] Jurcoane, S., Sasarman, E., Rosu, A., Banu, A., Lupescu, I., Tamba, B. R., Radoi, F.
Tratat de biotehnologie. Timisoara.

[11] legislatie/administratie/ecologie-mediu/Tehnici-si-tehnologii-de-epura661.php

[12] www.scribd.com/document/68445404/Tehnologii-Moderne-Neconventionale-Pt-
Tratare-Ape-Uzate

15
16