qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyui

opasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfgh
jklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvb
nmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwer
Drept Administrativ II
tyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopas
Activitatea autoritatilor administratiei publice

dfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzx
Schema dupa " Drept administrativ : Activitatea administratiei publice,
Lucian Chiriac - Bucuresti, Hamangiu 2011

cvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmq
wertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuio
pasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghj
klzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbn
mqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwerty
uiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf
ghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc
vbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrty
uiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf
ghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc
 Drept Administrativ II Schema

Capitolul I

Autoritatile publice ale statului in activitatea pe care o desfasoara dau nastere la nenumarate si
diferite acte, ce pot fi clasificate, dupa functiile statului, in acte legislative, acte administrative si
acte jurisdictionale.

Forme de activitate

Administratia publica centrala, de specialitate si locala realizeaza functia executiva prin doua
categorii de forme ( fapte ) :

1. Formele care produc efecte juridice, acestea fiind actele juridice, actele administrative,
contractele administrative, actele civile, actele de dreptul muncii si faptele juridice materiale.

2. Formele care nu produc efecte juridice proprii si in care se incadreaza operatiunile materiale
tehnice si actele cu caracter exclusiv politic.

Actele juridice se exprima prin acte administrative, contracte administrative, contracte civile,
acte de drept al muncii.

Actele administrative sunt manifestari de vointa cu caracter unilateral, facute in scopul de a

produce efecte juridice a caror realizare este garantata prin forta de constrangere a statului. In
aceasta categorie intra si unele dintre actele emise de organele judecatoresti si ale parchetelor,
actele administrative prin delegatie.

Contractele administrative sunt acte juridice bilaterale ce sunt incheiate intre autoritatile
administratiei publice, pe de o parte si un particular, pe de alta parte, in realizarea interesului
public sau pentru buna functionare a serviciilor publice.

Faptele materiale juridice (actiuni sau inactiuni) sunt caracterizate prin faptul ca au loc
independent de existenta unei manifestari de vointa, chiar in absenta intentiei de a se produce
vreun efect juridi, dar , deoarece au drept urmare anumite modificari, transformari, pierderi in
lumea materiala legea le-a conferit o anume semnificatie juridica.

Faptele materiale juridice pot fi licite (nu contravin legii sau intereselor statului) sau ilicite (sunt
contrare legii sau intereselor statului - infractiuni, contraventii, delicte civile etc).

Operatiunile tehnico-materiale sunt diferite activitati ale organelor administratiei publice

savarsite in indeplinirea insarcinarilor date prin lege , dar care prin ele insele nu produc efecte
juridice, deci nu creeaza drepturi sau obligatii, desi unele dintre acestea presupun un act de
vointa , cu un suport intelectual (avizele, acordurile, darile de seama, propunerile, etc) sau chiar
determina transformari in lumea materiala inconjuratoare.
In general operatiunile tehnico-materiale se impart, in prezent, de doctrina, in doua categorii:

a) Acte preparatorii, premergatoare sau pregatitoare, neproducatoare de efecte juridice, denumite

acte cu caracter preponderent intelectual, dar fara de care nu s-ar putea adopta sau emite un act
administrativ care sa produca efecte juridice.

b) Operatiuni tehnico-materiale propriu-zise, care nu presupun un act de vointa si pentru

adoptarea carora nu este necesara forma scrisa (ex furnizarea de curent electric, administrarea
tratamentelor medicale etc).

Actele cu caracter exclusiv politic sunt acele acte caracterizate ca declaratii de vointa
neproducatoare de efecte juridice prin care se afirma atitudinea, o anume pozitie pe care
autoritatile publice centrale inteleg sa o aiba referitor la diferite probleme importante ale statului.

Capitolul II

Actele administrative.

Actul juridic este o manifestare de vointa declarata (scrisa sau orala) a persoanei fizice sau
juridice, facuta individual sau colectiv, cu respectarea ordinii publice si a bunelor moravuri,
pentru a produce pe viitor anumite efecte juridice (crearea,modificarea,transmiterea sau stingerea
unui raport juridic),iar realizarea lor asigurata prin forta de constrangere a statului.

Actele juridice nu pot fi decat licite.

Nu orice act de vointa este un act juridic, ci numai acela care este facut anume pentru a produce
efecte juridice.

Elementele actului juridic sunt:

a)Sa existe o manifestare de vointa.

b)Manifestarea de vointa sa fie declarata, adica sa nu ramana in stadiul unui proces volitional
intern.

c)Manifestarea de vointa sa fie facuta in scopul de a produce efecte juridice.

d)Legea sa recunoasca efectele urmarite de autor si sa le garanteze prin forta de constrangere a

statului.

Actele juridice au fost clasificate dupa doua criterii, unul material si altul formal:
Criteriul material are in vedere obiectul actelor juridice, adica efectele de drept produse de ele.
S-a considerat ca efectele juridice sunt modificari ale ordinii de drept, deci creeaza, modifica sau
suprima drepturi si obligatii.

Actele juridice pot fi acte juridice regulamentare sau acte reguli (legile, regulamentele,
ordonantele etc) acte juridice subiective (contractul de vanzare-cumparare, contractul de
locatiune etc) acte juridice conditiune (numirea intr-o functie publica, permisul de a purta arma
etc), acte juridice complexe care imbina caracterele actului juridic subiectiv cu cele ale actului
juridic conditiune (contractul de munca intre patron si muncitor).

Criteriul formal presupune distinctia actelor juridice dupa modul de formare a manifestarii de
vointa, obtinandu-se astfel acte juridice unilaterale (care sunt opera unei singure vointe fie
individuala, fie colectiva) si acte juridice bi sau plurilaterale (colective, uniuni si contracte), care
se formeaza prin intalnirea a doua sau mai multe vointe.

Functia executiva se infaptuieste prin acte juridice generale si impersonale, prin acte juridice
individuale, fapte materiale juridice si operatii materiale-tehnice individuale si concrete.

Organele administratiei publice exercita functia administrativ-executiva prin intermediul unor

acte juridice ( acte administrative) , fapte materiale juridice si operatiuni tehnico-materiale .

Organele administratiei publice se exprima atat prin acte administrative inclusiv prin acte de
natura contractuala (contracte administrative), situatie in care se manifesta ca subiecte investite
cu atributele puterii publice ( regim administrativ care este un regim de putere) cat si prin acte
juridice specifice dreptului comun ( contracte civile, contracte de dreptul muncii etc).

Actul administrativ este definit ca fiind acea forma juridica de realizare, ca activitate principala
ori secundara a faptului administrativ, de catre organele de stat sau, in baza legii, de organe
nestatale, ce concretizeaza manifestarea unilaterala de vointa a acestora intr-un regim juridic
administrativ, tipic sau atipic, dupa caz.

Pentru a putea lua nastere un asemenea act administrativ, trebuie sa existe o manifestare de
vointa prin care sa se urmareasca producerea unui efect juridic, cu o semnificatie juridica
recunoscuta ca atare de catre stat, care la randul sau sa garanteze prin forta lui de constrangere
realizarea efectelor urmarite de autorul declaratiei de vointa.

Din punctul de vedere al modului de formare al actelor administrative se disting actele

unilaterale, sub forma deciziilor executorii, prin care administratia isi pune in valoare puterea de
modificare uniltareala a unor situatii juridice, a ordinii juridice.
Subiectul de drept emitent al actului administrativ.

Statul isi exercita functia executiva prin intermediul organelor cuprinse in sistemul administratiei
publice ( centrale, de specialitate si locale) cat si a unor organe cuprinse in sistemul autoritatilor
publice.

Prin notiunea de autoritate publica se intelege orice organ de stat sau al unitatilor administrativ-
teritoriale care actioneaza, in regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes legitim
public.

Sunt trei categorii de autoritati care pot emite acte administrative:

1.Organele cuprinse in administratia publica centrala, de specialitate si locala, in aceasta

categorie fiind cuprinse , in primul rand, organele administratiei publice centrale si de
specialitate a caror conducere generala este exercitata de Guvern.

Organele administratiei publice centrale de specialitate inglobeaza ministerele care se

organizeaza numai in subordinea Guvernului sau a ministerelor, cu avizul Curtii de Conturi.

Daca printr-o lege organica,ordinara sau printr-o ordonanta se recunoaste aceasta competenta,
Guvernul sau ministerele pot infiinta organe de specialitate si ca autoritati administrative
autonome , insa decizia o poate lua numai Parlamentul, deoarece infiintarea unor asemenea
organe se poate face exclusiv printr-o lege organica.

Organele de specialitate centrale au o competenta speciala, fiind organizate in diferite domenii si

ramuri de activitate, purtand diferite denumiri : agentii, autoritati, banci, comisii etc.

Autoritatile administratiei publice locale se integreaza in acest sistem, cu mentiunea ca isi

pastreaza autonomia stabilita prin Constitutie si Legea 215/2001.

Acestea sunt : consiliile locale in comune si orase, ca autoritati deliberative, primarii ca autoritati
executive, consiliile judetene care coordoneaza activitatea consiliilor locale in vederea realizarii
serviciilor publice de interes judetean si prefectul care este numit si reprezinta Guvernul pe plan
local, pentru a conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe
ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale. In cadrul structurilor
administrativ-teritoriale functioneaza servicii de specialitate aflate in subordinea ministerelor sau
ale altor organe centrale ( centre militare judetene, de politie, inspectorate scoalre judetene,
directii sanitare judetene, directii generale ale finantelor publice), servicii publice de interes
judetean, care se infiinteaza pentru realizarea interesului tuturor consiliilor locale din judet
(drumuri, transport etc) activitate coordonata de consiliul judetean.

Satisfacerea intereselor generale ale societatii se poate face si de particulari - persoane fizice sau
juridice private, prin creearea unor institutii ce ofera servicii publice, denumite in literatura
juridica interbelica stabilimente de utilitate publica, urmand regimul juridic stabilit initial prin
legea pentru persoanele juridice - asociatiuni si fundatiuni nr 21/1924.

Unele dintre serviciile publice organizate in subordinea ministerelor sau organelor centrale,
serviciile publice de interes judetean care se infiinteaza pentru realizarea interesului tuturor
consiliilor locale din judet, asa-numitele stabilimente publice, pot emite in nume propriu acte
administrative, avand si personalitate juridica.

Statul are posibilitatea de a permite organizarea de servicii publice, de exemplu, prin intermediul
universitatilor particulare, dar fara a se realiza vreo sarcina a puterii executive.

2. Organele cuprinse in sfera larga a notiunii de autoritati publice, cum sunt : presedintele
republicii, un organ al autoritatii publice care poate emite acte juridice administrative exercitand
prerogativele functiei executive dar cu toate acestea ,nu face parte din administratia publica, care
este condusa de Guvern.

Presedintii sau birourile Camerei Deputatilor si Senatului, desi nu sunt organe ale administratiei
publice, pot face anumite acte administrative, cum ar fi cele de numire sau revocare din functie,
aplicarea de sanctiuni disciplinare unor functionari din aparatul propriu.

3. Autoritatile abilitate sa emita acte administrative prin delegatie, astfel , unele atributii care
revin in sfera functiei executive a statului sunt trecute asupra unor regii autonome sau a altor
persoane juridice lucrative sau nelucrative, astfel incat acestea dobandesc si dreptul de a face
acte care, desi elaborate pe cale unilaterala, sunt obligatorii, atat pentru organele statului cat si
pentru particulari.

Actele adminsitrative prin delegatie pot fi emise de agenti economici ( regii autonome, societati
comerciale care indeplinesc servicii publice), organizatii particulare sau profesionale si institutii
social-culturale ( inclusiv private de utilitate publica), asociatii, fundatii, atata timp cat prin
intermediul lor se indeplinesc atributii caracteristice functiei executive.

Din cele relatate anterior se desprinde concluzia ca pentru a putea fi vorba de un act
administrativ nu este necesar ca autoritatea emitenta sa fie neaparat o persoana juridica de drept
public sau privat, ea putand fi si o persoana fizica, dar cu conditia sa fie investita legal, mai
inainte,cu atributii specifice activitatii executive. Aceste persoane fizice competente sa
infaptuiasca, prin acte juridice si fapte materiale functiile statului au fost desemnate in literatura
de specialitate drept agenti ai statului.

Refuzul nejustificat sau tacerea administratiei.

In principiu, este clar ca autoritatea publica primind plangerea prealabila sau cererea care trebuie
sa indeplineasca toate conditiile cerute de lege, este obligata fie sa o admita, fie sa o respinga,
comunicand petitionarului modul de rezolvare. Dar autoritatea publica poate sa refuze rezolvarea
plangerii sau cererii, ceea ce echivaleaza cu o respingere a ei sau sa nu raspunda deloc ( tacerea
adminsitratiei), ceea ce echivaleaza tot cu un refuz nejustificat, deci tot cu o respingere a
acesteia.

Pentru ca refuzul sa fie nejustificat este necesar ca autoritatea publica sa fi avut obligatia sa faca
ceea ce in cerere i se pretindea.

Refuzul nejustificat de a solutiona o cerere este exprimarea explicita, cu exces de putere, a

vointei de a nu rezolva cererea unei persoane, este asimilata refuzului nejustificat si nepunerea in
executare a actului administrativ emis ca urmare a solutionarii favorabile a cererii sau, dupa caz,
a plangerii prealabile.

Refuzul nejustificat este conturat sub trei forme:

-Refuzul explicit sau manifest.

-Refuzul nejustificat asimilat.

-Tacerea administratiei.

Prin tacerea administratiei se intelegea nerezolvarea cererii in termenul prevazut de lege, prin
lipsa oricarei comunicari , ceea ce echivaleaza cu un refuz nejustificat,deci cu o respingere a
cererii.

Faptul de a nu raspunde solicitantului in termenul prevazut de lege de catre autoritatea

adminsitratiei publice echivaleaza cu aprobare tacita. Totusi procedura aprobarii tacite are un
obiect limitat, aplicandu-se doar autorizatiilor emise de autoritatile administrative publice prin
care se permite solicitantului desfasurarea unei anumite activitati, prestarea unui serviciu sau
exercitarea unei profesii, cu exceptia celor emise in domeniul activitatilor nucleare, a celor care
privesc regimul armelor de foc, munitiilor si explozibililor, regimul drogurilor sau in domeniul
sigurantei nationale.

Pasivitatea sau omisiunea administratiei de a nu raspunde in termenul legal de 30 de zile de la

inregistrarea cererii, daca printr-o lege speciala nu se prevede alt termen, in cazul tacerii
administratiei, da nastere la dreptul solicitantului de a se adresa instantei de contencios
administrativ.

Tacerea si refuzul administratiei nu sunt acte administrative tocmai pentru ca intre vointa
organului si efectele produse nu exista concordanta specifica actelor administrative.

In situatia in care reclamantul nu a primit niciun raspuns in legatura cu cererea sa, va de pune la
dosar copia cererii, certificata pentru conformitate cu originalul.

Conform prevederilor art.2 din legea nr 554/2004, refuzul nejustificat de a solutiona o cerere,
respectiv tacerea administratiei (nesolutionarea in termenul legal a unei cereri) sunt asimilate
actelor administrative unilaterale.
Distinctia dintre actele administrative si inscrisurile doveditoare.

Inscrisul nu este altceva decat instrumentul ce se face pentru a proba existenta actului
administrativ. Pe de alta parte, in momentul in care printr-o manifestare de vointa se schimba o
situatie juridica vorbim de negotium juris. Aceste inscrisuri nu creeaza raporturi juridice ci
constata acte juridice sau fapte materiale prealabile sau concomitente emiterii lor.

De asemenea nici inscrisurile autentificate de notarii publici nu au valoarea unor acte

administrative, ci doar a unor inscrisuri doveditoare.

Incheierea de autentificare se refera numai la inscris, deoarece manifestarea de vointa apartine

partilor si este cuprinsa in continutul actului, fara sa poata fi influentata de activitatea notarului
public.

Nici buletinele de expertiza eliberate de centrele de medicina preventiva nu sunt acte

administrative, constituind doar simple documente consultative de specialitate destinate sa
serveasca drept proba intr-un proces civil.

Trebuie excluse din categoria actelor administrative toate inscrisurile care, desi emana de la
autoritati administrative sau de la asa zisele functii autonome, nu cuprind o manifestare de vointa
proprie, ci se marginesc sa constate fie vointa lor fie vointa altor persoane, fie anumite fapte
materiale, prealabile sau concomitente emiterii lor.

Natura juridica a operatiunilor administrative.

Dupa un criteriu material avem:

a) Operatiuni tehnico-materiale cu un caracter preponderent intelectual, ce presupun o

manifestare de vointa, fara insa ca aceste activitati sa produca efecte juridice si pe cale de
consecinta fara sa ia forma unor acte juridice (avize, referate, rapoarte etc).

b) Operatiuni tehnico-materiale care nu au nevoie de o manifestare de vointa pentru a produce

manifestari in lumea materiala.

Operatiunile tehnico-materiale insotite de un act volitional, desi pot produce transformari in

lumea materiala inconjuratoare, odata ce nu dau nastere la efecte juridice creatoare de drepturi si
obligatii, nu pot fi recunoscute ca acte juridice.

Actele pregatitoare pot fi prevazute in unele cazuri ca o conditie de valabilitate a unui act
administrativ.

Actele pregatitoare pot fi intocmite si de alti functionari decat cei investiti cu atributii de decizie,
respectiv de emitere a actului administrativ propriu-zis.
Actele pregatitoare (avizele, acordurile, anchetele, rapoartele etc) pot fi retrase (revocate) sau
anulate, dupa ce au fost intocmite sau date, dar nu mai tarziu de momentul in care a fost adoptat
sau emis actul administrativ in considerarea caruia au fost elaborate.

Un act pregatitor, daca este ilegal, poate fi revocat sau anulat si dupa adoptarea sau emiterea
actului administrativ cu consecinta ca , in situatia in care actul administrativ si-a incetat efectele,
daunele cauuzate prin aceasta retragere, sa fie suportate de organul administrativ sau functionarul
vinovat.

Operatiunile administrative sunt susceptibile de a fi controlate pentru legalitate odata cu actul

administrativ supus judecatii instantelor judecatoresti.

Atat actele pregatitoare, cat si cele posterioare trebuie sa fie conforme cu legea, in caz contrar
este atrasa raspunderea juridica civila, disciplinara, penala a functionarului vinovat.

Instantele de contencios administrativ au statuat ca adeverintele,notele de relatii si alte asemenea

acte nu fac parte din categoria actelor administrative,deoarece din examinarea continutului lor
rezulta ca nu sunt luate ca decizii in exercitarea puterii executive si in consecinta nu sunt
susceptibile de a fi supuse controlului legalitatii lor pe calea contenciosului administrativ,

De asemenea, adresele prin care se atesta datele existente in evidentele unei autoritati
administrative, adresele care cuprind masurile luate de un organ al administratiei publice pentru
rezolvarea unei cereri, adresele de comunicare ale unei anumite situatii eliberate de o autoritate
administrativa, adresele semnate de prefect care cuprind o comunicare, adresele semnate de
prefect prin care se solicita revenirea asupra unei hotarari a unui consiliu judetean,nu sunt acte
administrative producatoare prin ele insele de efecte juridice, ci simple operatiuni administrative
tehnico-materiale, ce nu echivaleaza cu actele administrative, deci nu pot fi controlate pe calea
actiunii directe in contencios administrativ, numai in subsidiar.

Daca, aparent o adresa, contine o manifestare de vointa a unei autoritati administrative, menita sa
produca efecte juridice, evident ne aflam in fata unui veritabil act administrativ supus regulilor
contenciosului administrativ.

Eficienta juridica a circularelor, normelor metodologice, regulamentelor sau a altor acte de

acest gen.

Circularele, normele metodologice, regulamentele etc, daca au un caracter pur intern, nu sunt
acte administrative propriu-zise, neproducand efecte juridice fata de terti. Insa, in masura in care
aceste acte stau la baza unui act administrativ sau a unui refuz nejustificat al unei autoritati
administrative, cauzant o vatamare a unui drept recunoscut de lege unei persoane fizice sau
juridice, in conformitate cu prevederile legii 554/2004, pot face obiectul unei actiuni in
contencios administrativ, dar in subsidiarul actiunii principale.
Sub numele de circulare sau instructiuni de serviciu sunt desemnate comunicarile prin care un
superior ierarhic, de obicei un ministru, face cunoscut subordonatilor sai intentiile sale privind
executarea atributiilor de serviciu sau interpretarea unei legi sau a unui regulament.

Ramane insa de principiu ca doar actele administrative emise de autoritatile administrative pot
produce vatamarea drepturilor administratilor si numai acestea vor putea fi atacate in fata
instantelor de contencios administrativ.

Trasaturile caracteristice actelor adminstrative.

In literatura juridica sunt considerate caracteristice urmatoarele trasaturi: sunt acte juridice, sunt
manifestari unilaterale de vointa, sunt emise in temeiul si pentru realizarea puterii publice, sunt
obligatorii, sunt emise in baza legii si prin ele se organizeaza executarea legii si se executa in
concret prevederile legii si ale celorlalte acte normative, sunt executorii si sunt supuse unui
regim juridic specific.

1. Actele administrative sunt acte juridice.

Nu orice manifestare este un act administrativ, ci numai aceea anume facuta pentru a produce
anumite efecte juridice. Este necesar ca legea sa-i atributie aceste manifestari de vointa efectele
urmarite de autorul ei.

Refuzul de a satisface o cerere privitoare la un drept atunci cand refuzul este nejustificat,
constituie un fapt material juridic si nu un act juridic, deoarece autoritatea publica nu urmareste
vatamarea dreptului subiectiv, ci ea isi manifesta vointa refuzand o cerere.

In caz de nevoie, realizarea efectelor juridice ale actelor administrative, cu conditia ca acestea sa
fie dintre cele recunoscute de lege, se asigura prin forta coercitiva a statului. Daca efectele nu
sunt dintre cele recunoscute de lege, acestea nu sunt ocrotite prin forta coercitiva a statului.

Si actul administrativ, ca orice alt juridic, presupune ca manifestarea de vointa sa fie declarata,
exprimata oral sau scris, respectiv cuprinsa, atunci cand este cazul, intr-un inscris. Atunci cand
manifestarea de vointa nu este declarata nu produce efecte juridice.

2. Actele administrative sunt manifetari unilaterale de vointa.

Actele emise in comun de doua sau mai multe autoritati publice, eventual si cu concursul unei
organizatii nestatale, sunt tot acte cu caracter unilateral deoarecere acordul lor de vointa este
manifestat pentru producerea aceluiasi efect juridic. Caracterul unilateral este dat de faptul ca
vointele ce contribuie la formarea actului, se intalnesc si formuleaza in mod echivoc o singura
vointa.

Vointa manifestata in cerere nu este altceva decat o conditie prealabila si obligatorie pentru ca
autoritatea publica sa-si exprime la randul ei vointa concentrata in actul administrativ, ceea ce
nu-i schimba caracterul unilateral si de putere.
Actele administrative emise de organele colegiale ale unei autoritati publice ( ex guvern, consilii
locale sau judetene etc) desi sunt opera unui concurs de vointe, ele exprima tot un caracter
unilateral.

3. Actele administrative sunt emise in temeiul si pentru realizarea puterii publice.

4. Actele administrative sunt obligatorii.

Inseamna ca nimeni nu se poate sustrage de la efectele juridice pe care le produc, iar in caz
contrar intervine forta de constrangere a statului.

Actul administrativ este obligatoriu pentru toate subiectele de drept a caror activitate este in
legatura cu obiectul cuprins in acel act ( indiferent daca sunt organe superioare sau inferioare
organului emitent).

Subiectele de drept carora li se adreseaza actele administrative pot fi persoane juridice de drept
public sau privat, persoane fizice.

Actele administrative sunt obligatorii pentru autoritatea emitenta cata vreme nu au fost anulate,
revocate sau abrogate. Obligatia deriva din faptul ca organul emitent, din succesiunea de acte pe
care le emite este obligat sa-si respecte propriile acte.

Actele administrative sunt obligatorii si pentru autoritatile superioare celor emitente.

Actele administrative individuale irevocabile nu pot fi revocate sau anulate de autoritatile

ierarhic superioare.

Atunci cand actul administrativ este emis de un organ superior, caracterul lui obligatoriu este
absolut , deoarece organul inferior nu poate anula, modifica sau suspenda actul autoritatii
superioare nici pe motiv de ilegalitate, nici pe motiv de inoportunitate.

Organul superior este obligat sa respecte in activitatea sa actele administrative emise de organele
inferioare atata vreme cat nu au fost anulate, revocate sau modificate.

Organul superior poate, pe calea elaborarii unor norme juridice, sa reglementeze altfel raporturile
social-economice care au format obiectul actului normativ al unui organ inferior, abrogand tacit
sau expres norma inferioara.

Daca legea nu stipuleaza competenta exclusiva a organului inferior, organul superior poate
elabora oricand alte norme contrare celor cuprinse in actul normativ al organului inferior.

5. Actele administrative sunt emise in baza legii si prin ele se organizeaza executarea si se
executa in concret prevederile legii si ale celorlalte acte normative.
Daca legea nu ii recunoaste unei manifestari de vointa posibilitatea de a da nastere, stinge sau
modifica raporturi juridice, deci sa produca efecte juridice, nu ne mai aflam in prezenta unui act
administrativ.

Un act administrativ normativ nu poate modifica, suspenda sau lipsi de eficienta un alt act
administrati normativ de aceeasi forta juridica emis de un alt organ administrativ.

Un act administrativ normativ inzestrat cu o forta juridica superioara poate modifica, abroga
oricand un act administrativ cu o valoare juridica inferioara, afara de cazul in care reglementarea
unor raporturi sociale nu este rezervata prin lege acestui din urma organ emitent.

Ori de cate ori un raport social nu a fost reglementat in prealabil printr-o lege si nici
reglementarea lui nu a fost rezervata legii, el va putea fi reglementat printr-un act administrativ
normativ de organul administrativ, dar cu respectarea competentei sale.

6. Actele administrative sunt executorii.

Actele administrative, si cu atat mai mult cele normative, sunt executorii prin ele insele, prin
urmare se executa din oficiu fara a mai fi necesara investirea lor, potrivit NCPC cu formula
executorie de catre instanta judecatoreasca.

In general realizarea actelor juridice se poate face pe doua cai: prima, conditioneaza punerea in
executare a actului prin forta de constrangere a statului, de investirea lui cu titlu executoriu
judecatoresc, a doua face posibila executarea directa a actului fara a mai fi nevoie sa se recurga
la investirea actului cu formula executorie ( cale tipica actelor de putere).

Actul administrativ individual.

Este executoriu din momentul comunicarii lui sau la data aratata expres in continutul sau sau a
somatiei care poate fi comunicata odata cu titlul executoriu.

Odata cu trecerea la executarea silita a actului administrativ se poate face contestatie la

executare, totodata se poate cere suspendarea executarii actului administrativ, vremelnic, daca
exista iminenta producerii vreunui prejudiciu pana la solutionarea contenciosului administrativ
de instanta.

Punerea in executare a unui act administrativ de catre autoritatea administrativa pe durata

suspendarii efectelor lui prin hotarare judecatoreasca sau emiterea unui alt act administrativ ca si
cel suspendat de catre instanta, intruneste elementele infractiunii de abuz in serviciu. Ordinul
prefectului cu caracter individual devine executoriu de la data comunicarii catre persoanele
interesate.
Actul administrativ normativ.

Este prin el insusi executoriu, prin faptul ca este emis de o autoritate publica, investita cu putere
publica, ce intervine in limitele competentei sale pentru a da nastere, modifica sau stinge drepturi
si obligatii. Daca actul administrativ normativ a fost emis cu respectarea tuturor conditiilor
legale, el este obligatoriu si prin urmare, daca nu este executat de buna voie, intervine forta de
constrangere a statului.

Prezumtia de legalitate este o prezumtie legala relativa si nu o prezumtie legala absoluta, astfel
incat ea poate fi rasturnata pe calea exceptiei de ilegalitate sau a actiunii in anulare in contencios
administrativ inclusiv in cea intentata de prefect contra actelor administrative normative emise de
autoritatile publice locale.

Actul administrativ normativ este executoriu din momentul intrarii lui in vigoare ceea ce se
intampla in momentul publicarii ori la trei zile de la publicare sau la data aratata expres in textul
actului normativ.

Scoaterea din vigoare prin anulare sau abrogare face sa inceteze caracterul executoriu al actului
administrativ normativ.

In cazul actelor administrative prin delegatie, caracterul executoriu al actului normativ opereaza
tot din oficiu, deoarece aceste organe emitente, nestatale, in cazurile expres prevazute de lege se
comporta de fapt si de drept ca autoritati administrative si in consecinta actele lor nu numai ca
sunt obligatorii, dar sunt si executorii, fiind considerate drept acte administrative de autoritate,
supuse unui regim de drept public.

Actele administrative inexistente nu au caracter executoriu, iar nerespectarea lor nu atrage

interventia fortei de constrangere a statului.

Actele administrative normative sunt manifestari de vointa ale autoritatilor administrative

investite sau delegate cu atributii ale puterii de stat, prin care se stabilesc reguli generale de
conduita, formulate in abstract, deci impersonale si de princioiu, de aplicatie repetata, la un
numar nedeterminat de persoane.

Actele administrative individuale sunt manifestari de vointa ale autoritatilor investite sau
delegate cu aceasta competenta, care creeaza, modifica, suspenda sau desfiinteaza drepturi si
obligatii pentru una sau mai multe persoane dinainte determinate.

Actele administrative sunt fie acte administrative de autoritate, fie acte administrative de
gestiune.

Prin act administrativ de autoritate se intelege orice masura luata sau ordonata de administratie,
in calitatea ei de detinatoare a puterii, nu ca titulara a unui drept subiectiv al autoritatii, ci ca o
functiune necesara pentru a impune administratilor anumite interdictiuni si obligatiuni in
executarea legilor si regulamentelor, fie actul facut de administratie in calitate de putere publica,
exercitand functiunea ei in numele interesului general, ordonand sau interzicand ceva
administratilor.

Pentru a fi in prezenta unui act administrativ de autoritate, acesta trebuie sa emane de la un organ
al administratiei publice in exercitarea activitatii executive si de dispozitie, pe baza si in vederea
executarii legilor, deci presupune o manifestare unilaterala de vointa din partea unei autoritati
administrative, facuta cu intentia de a produce efecte juridice.

Actele de comandament militar sunt acte ce provin de la o autoritate militara ce are putere de
comandament, deci emana de la autoritati militare care comanda si contin ordine din punct de
vedere militar.

Legea nr. 554/2004 defineste actul de comandament cu caracter militar ca fiind actul
administrativ referitor la problemele strict militare ale activitatii din cadrul fortelor armate,
specifice organizarii militare, care presupun dreptul comandantilor de a da ordine subordonatilor
in aspecte privitoare la conducerea trupei, in timp de pace sau razboi, ori dupa caz, la
indeplinirea serviciului militar.

In literatura de specialitate se arata ca in aceasta categorie intra ordine, instructiuni de serviciu ce

au ca obiect masurile de pregatire a trupelor, mobilizari si concentrari de trupe, atribuirea si
efectuarea de comenzi, manevre, exercitii si concentrari de trupe, respectiv acte in forma scrisa
sau verbala ce exprima dreptul de comanda ierarhic cu caracter strict militar ce priveste
activitatea din cadrul fortelor armate, fie in timp de pace, fie in timp de razboi, inclusiv
indeplinirea serviciului militar.

Actele administrative discretionare sunt o expresie a puterii de apreciere de care se bucura

administratia. Puterea discretionara consta in posibilitatea pe care legea o da administratorului de
a alege, dupa aprecierea sa, dintre mai multe solutii posibile de aplicat la cazul concret, ceea ce
inseamna ca organele administratiei de stat nu mai sunt simple organe de aplicare a legii, actele
acestora fiind altceva decat rezultatul activitatii lor proprii.

Actul administrativ complex presupune existenta a doua sau mai multe manifestari de vointa, ce
se cer intrunite in una singura, pe cand aprobarea, acordul, confirmarea si ratificarea nu
reprezinta manifestari de vointa cu intentia de a produce efecte juridice proprii, ci forme
procedurale care conditioneaza valabilitatea actului respectiv. In consecinta, aceste acte pot fi
anulate, revocate, abrogate, asa cum au fost adoptate, printr-o manifestare de vointa comuna
potrivit principiului simetriei in drept.
Actele administrative normative si clasificarea lor.

Actul administrativ normativ este manifestarea de vointa unilaterala a unei autoritati publice, ce
actioneaza in baza si in limitele competentei atribuite prin lege prin care creeaza, modifica,
suspenda sau desfiinteaza reguli generale de conduita umana, formulate in abstract, fara
considerare de persoane si avand un caracter obligatoriu, adica fiind susceptibile de a fi aplicate,
la nevoie, prin forta de constrangere a statului.

Actele administrative normative pot cuprinde norme onerative (care obliga la o anumita prestatie
sau actiune), norme prohibitive (care interzic o anumita actiune) sau norme permisive (care nici
nu prescriu, nici nu interzic o anumita actiune, ci lasa la facultatea celor interesati de a face sau
nu anumite actiuni). De cele mai multe ori acelasi act normativ contine atat norme onerative cat
si norme prohibitive sau permisive.

Dupa natura autoritatii emitente, actele administrative normative pot fi emise de:

-Guvern : hotarari, ordonante, regulamente.

-Presedintele Romaniei : decrete, regulamente.

-Ministri : ordine si instructiuni.

-Consilii judetene : hotarari.

-Consilii locale : hotarari.

-Prefect : ordine

-Primar : dispozitii.

-Presedintele consiliului judetean : dispozitii.

Actele administrative normative pot fi emise si de alte organe, institutii publice sau chiar regii
autonome de interes public.

Dupa criteriul competentei teritoriale, actele administrative normative sunt emise de :

-Autoritati centrale : hotarari, ordonante, ordine, instructiuni.

-Autoritati locale : hotarari, ordine, decizii.

Actul administrativ individual este manifestarea de vointa facuta in scopul de a produce efecte
juridice prin crearea, modificarea, suspendarea sau desfiintarea de drepturi si obligatii pentru una
sau mai multe persoane dinainte determinate.
Distinctia dintre actele administrative normative si actele administrative individuale.

a. Nu toate autoritatile publice pot elabora acte administrative normative, in schimb, toate
autoritatile publice pot emite acte administrative individuale.

b. Regulile de elaborare a actelor administrative normative sunt mult mai stricte si mai complexe
decat cele ce privesc actele administrative individuale.

c. Actele administrative normative sunt de aplicabilitate repetata, pe cand actele administrative

individuale se consuma odata cu comunicarea si punerea lor in executare.

d. Actele administrative individuale trebuie sa respecte in continutul lor intotdeauna normele

cuprinse in actele administrative normative, indiferent de organul emitent, fie el chiar unul
inferior.

e. Actele administrative normative pot fi revocate (abrogate) de organul emitent sau chiar anulate
prin reglementarea aceluiasi raport social de catre un organ ierarhic superior ( atunci cand exista
raport de subordonare ), printr-un alt act administrativ normativ cu o forta juridica superioara,
ceea ce duce la paralizarea efectelor lor. Actele administrative individuale pot fi revocate de
organul emitent, in lipsa finelor de neprimire, dar nu pot fi anulate decat de instanta de
contencios administrativ.

Actele emise de autoritatile publice in legatura cu un raport de drept civil sau de drept al
muncii.

Unele dintre autoritatile adminsitrative au posibilitatea de a participa ca subiecte drept si in alte

raporturi juridice, nu numai de drept administrativ, cum ar fi raporturi de drept civil, drept
comercial, dreptul muncii, incheind acte juridice civile, comerciale, de munca etc, comportandu-
se la fel ca orice particular. Nu de putine ori, aceleasi autoritati actioneaza in cadrul aceluiasi
raport juridic atat ca autoritate purtatoare a puterii publice cat si ca subiect de drept civil sau de
dreptul muncii.

De asemenea autoritatile publice pot emite acte administrative in legatura cu raporturile de drept
civil sau de dreptul muncii, acte ce au un caracter obligatoriu si executoriu.

Actele juridice incheiate de organele administratiei publice, de regiile autonome si institutiile

publice in exercitarea dreptului de administrare a proprietatii publice au fost denumite in
literatura juridica interbelica, dupa modelul francez mai vechi, acte administrative de gestiune.

Potrivit Constitutiei Romaniei, statul si unitatile administrativ-teritoriale pot actiona in

raporturile lor cu alte persoane juridice sau fizice in doua calitati (cumulat sau separat), atat ca
autoritate publica inzestrata cu putere de stat, situatie in care actele sale administrative se
deosebesc de toate celelalte acte juridice prin faptul ca exprima forma fundamentala de activitate
executiva in cadrul careia sunt emise, cat si ca orice alta persoana juridica, proprietara a
bunurilor din domeniul public, manifestandu-se ca subiect de drept public, sau ca proprietara a
bunurilor din domeniul privat, manifestandu-se ca subiect de drept privat.

Pentru a putea distinge carei instante ii revine competenta, celei de contencios administrativ sau
celei de drept comun, este important de cunoscut de pe ce pozitie autoritatea amdinistrativa a
adoptat actul juridic si in consecinta a stabili natura juridica a actului, mai ales atunci cand
acelasi organ actioneaza in dubla sa calitate, de subiect de drept public si de subiect de drept
privat, astfel ca mai intai de toate trebuie analizata manifestarea de vointa care contribuie la
formarea actului unilateral sau bilateral.

Profesorul Tudor Draganu spunea ca ceea ce deosebeste intotdeauna actele administrative de

actele de drept civil sau de actele de dreptul muncii este faptul ca ele nu au la baza un acord de
vointa bazat pe principiul egalitatii partilor.

Sunt acte civile si nu administrative, acele acte ale organului pe care le poate savarsi in mod
obisnuit si o persoana fizica sau juridica, ce nu este purtatoare a puterii de stat, ca actele civile
produc intotdeauna raporturi juridice civile, natura lor juridica determinand si natura juridica a
actului care le-a dat nastere, si ca unele acte administrative pot produce raporturi civile, dar in
acelasi timp produc si raporturi administrative.

Actele de numire in functii publice sunt acte administrative de autoritate, manifestari unilaterale
de vointa ce produc efecte juridice si sunt cunoscute in doctrina juridica ca acte conditie. Actul
de numire este un act administrativ de autoritate cu caracter individual, ce aseaza un individ
determinat intr-o situatie juridica obiectiva, generala si impersonala, stabilita anterior de lege sau
regulament.

Conditiile de valabilitate ale actelor administrative

1. Actul administrativ sa fie emis de autoritatea publica competenta si in limitele competentei.

2. Actul administrativ sa fie elaborat si emis in forma si procedura prevazuta de lege.

3. Actul administrativ in continutul lui trebuie sa fie conform cu Constitutia, legile si celelalte
acte administrative normative in vigoare.

4. Actul administrativ sa fie oportun, in conformitate cu interesul public.

Daca ilegalitatea atrage anularea sau revocarea actelor administrative, inoportunitatea are drept
consecinta revocarea sau abrogarea lor.

Actul administrativ sa fie emis de autoritatea publica competenta si in limitele competentei

sale.

Competenta in sens larg, nu este altceva decat suma atributiilor cu care este investita autoritatea
publica prin lege sau prin alt act normativ, putand emite acte cu sau fara semnificatie juridica.
Competenta este definita ca fiind ansamblul atributiilor stabilite de Constitutie si de legile care
confera autoritatilor administrative drepturi si obligatii de a duce in nume propriu, in realizarea
puterii publice si sub propria responsabilitate, o activitate de natura administrativa.

Capacitatea administrativa este proprie administratiei si desemneaza posibilitatea acesteia de a

participa ca subiect de drept in raporturi juridice administrative.

Capacitatea administrativa este definita ca fiind ansamblul resurselor materiale, institutionale si

umane de care dispune o unitate administrativ-teritoriala, precum si actiunile pe care le
desfasoara aceasta pentru exercitarea competentelor stabilite prin lege.

Caracteristicile capacitatii administrative:

- Este proprie numai unitatilor administrative si statului.

- Nu poate fi transmisa altui subiect de drept.

- Unitatile administrativ-teritoriale au capacitate de a intra in diferite raporturi juridice fiind

reprezentate de autoritati publice - organele lor de conducere - care au competenta legala in
numele si pe seama acestora.

- Unitatile administrativ-teritoriale au atat capacitate juridica de drept public cat si capacitate

juridica civila.

Trasaturi caracteristice ale competentei:

Competenta are un caracter legal, adica atributiile sunt stabilite prin lege, in functie de
specificul si caracterul autoritatilor administratiei publice, respectiv de amploarea si de natura
raspunderii ce le revine, precum si de cerintele de eficienta si eficacitate.

De la regula ca o autoritate administrativa nu poate sa-si delege atributiile ce i-au fost conferite,
exista cel putin trei exceptii:

Repartizarile de atributii. Sta in puterea organului colegial al organului administrativ sa

stabileasca ce atributii ale sale si de catre cine anume vor putea fi indeplinite intre sedinte
temporare sau cu caracter permanent.

Delegarea de atributii. Unii functionari superiori, atunci cand legea o prevede expres, pot
transfera cu caracter permanent sau temporar, total sau partial, exercitarea unor atributii unor
functionari inferiori.

ex: primarul poate delega atributiile de ofiter de stare civila si de autoritate tutelara secretarului
unitatii administrativ-teritoriale sau altor functionari publici din aparatul de specialitate cu
competente in aceste domenii.
Aceasta delegare de atributii o intalnim si in cazul actului administrativ normativ. Prin
Constitutia din 1991 s-a prevazut institutia delegarii legislative prin care Parlamentul, printr-o
lege speciala de abilitare, insarcineaza Guvernul sa elaboreze norme generale de conduita,
impersonale, repetabile si obligatorii in domenii care nu fac obiectul legilor organice (ordonante
prin abilitare). In cazuri exceptionale se recunoaste dreptul originar al Guvernului de a adopta
ordonante de urgenta, chiar si in domeniul legilor organice, fara nicio abilitare anterioara din
partea Parlamentului.

Inlocuirea unor functionari. In anumite situatii (boala, deplasare din localitate etc) legea poate
stabili inlocuitorul de drept al unui functionar sau daca nu o face legea, atunci aceasta substituire
in exercitarea atributiilor ramane chiar la latitudinea functionarului.

Depasirea competentei de catre autoritatea administrativa, compartimentul sau functionarul

abilitat, duce la ilegalitatea actului administrativ emis. Ilegalitatea actului administrativ nu poate
fi acoperita prin confirmare, dar autoritatea administrativa competenta poate emite un act nou
care sa produca efectele juridice urmarite.

Legea cadru a descentralizarii nr 195/2006 prevede care sunt modalitatile competentei

autoritatilor administratiei publice locale si anume:

- Competente delegate, sunt competentele atribuite prin lege autoritatilor administratiei publice
locale, impreuna cu resursele financiare corespunzatoare, de catre autoritatile publice centrale,
pentru a le exercita in numele si in limitele stabilite de catre acestea.

- Competente exclusive, sunt competentele atribuite prin lege autoritatilor administratiei publice
locale de realizarea carora acestea sunt responsabile. Autoritatile administratiei publice locale au
dreptul de decizie si dispun de resursele si mijloacele necesare indeplinirii competentelor, cu
respectarea normelor, criteriilor si standardelor stabilite de lege.

- Competente partajate, sunt competentele exercitate de catre autoritatile administratiei publice

locale, impreuna cu alte niveluri ale administratiei publice (judetean sau central) cu o separare
clara a finantarii si a puterii de decizie pentru fiecare responsabil in parte.

Descentralizarea, in sine, presupune ca o regula generala, transferul competentelor pe care le

exercita, de la guvern, ministere si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice
centrale la autoritatile administratiei publice locale de la nivelul judetelor, comunelor sau
oraselor, dupa caz, cu respectarea principiului subsidiaritatii si a doua criterii : a) cel al
economiilor de scara , b) cel al ariei geografice a beneficiarilor.

Competenta are caracter obligatoriu, adica exercitarea atributiilor nu este lasata la aprecierea
autoritatii publice.
Competenta are caracter continuu, adica competenta este atributul autoritatii administrative
care va emite actul administrativ atata timp cat legea ii va recunoaste acest drept care corelativ
constituie obligatie, ori de cate ori se implinesc situatiile juridice pretinse de lege.

Formele competentei.

Competenta materiala, este data de totalitatea atributiilor specifice cu care a fost investita o
autoritate administrativa.

Competenta materiala poate fi o competenta generala cand atributiile unui organ cuprind toate
problemele de activitate administrativa pe un teritoriu determinat, avand indrumarea si
conducerea organelor subordonate (ex, Guvernul exercita conducerea generala a administratiei
publice, CJ se constituie ca autoritate a administratiei publice locale, pentru coordonarea
activitatii consiliilor comunale, orasenesti si municipale, in vederea realizarii serviciilor publice
de interes judetean) sau o competenta speciala cand atributiile unui organ se limiteaza la o
ramura sau domeniu de activitate.

Competenta teritoriala, este determinata de limitele in spatiu in care isi exercita atributiile
conferite de lege o autoritate publica.

In privinta competentei teritoriale, de subliniat ca atributiile autoritatilor publice locale se

stabilesc numai prin lege si acestea sunt depline si exclusive, cu exceptia cazurilor prevazute de
lege.

Competenta personala, poate avea doua sensuri. Un prim sens desemneaza limitele atributiilor
stabilite pentru exercitarea unei functii de catre o persoana. In acest caz competenta de a face
acte administrative este legata de functia pe care o indeplineste autorul actului si nu de persoana
acestuia. Un al doilea sens, este legat de faptul ca o autoritate are o competenta personala in
functie de calitatea speciala a subiectului de drept cu care intra intr-un raport juridic.

Competenta temporala, presupune limitele in timp in care autoritatea administrativa este in

masura sa isi exercite atributiile. Intr-un sens, aceasta competenta presupune o exercitare limitata
in timp pentru persoanele ce ocupa functii eligibile (ex primar, consilier). Intr-un alt sens, chiar
legea prevede in privinta activitatii unor autoritati administrative ca aceasta este limitata in timp.

Actul administrativ trebuie sa fie elaborat si emis in forma si procedura prevazuta de lege.

Forma actului administrativ.

Actele administrative, de regula, imbraca forma scrisa. Folosirea formei scrise pentru actul
administrativ asigura: a) cunoasterea manifestarii de vointa a autoritatii administrative, b)
posibilitatea verificarii respectarii temeiurilor legale in baza carora a fost emis actul
administrativ, c) posibilitatea verificarii regulilor de procedura cerute pentru elaborarea actului,
d) excluderea oricarei confuzii cu privire la efectele juridice produse, e) eficienta controlului de
legalitate al actului administrativ.

Regula formei scrise se aplica intotdeauna la actele administrative normative si jurisdictionale,

reprezentand chiar o conditie de valabilitate.

In principiu aceasta regula a formei scrisa este valabila si in cazul actelor administrative
individuale.

Atunci cand norma juridica pretinde expres forma scrisa, actul administrativ, fie el individual,
trebuie elaborat in aceasta forma, pentru ca ea constituie prin ea insasi o conditie de valabilitate a
actului.

Uneori prin lege nu rezulta necesitatea formei scrise, fiind admisibila ca atare si forma verbala
(ex avertismentul care consta in atentionarea verbala).

Procedura elaborarii actelor administrative.

Forme procedurale prealabile emiterii actului administrativ.

Astfel de forme sunt avizul, acordul, propunerea, raportul, ancheta, certificatul, sesizarea etc,
care sunt operatiuni tehnico-materiale care nu produc efecte juridice.

Avizul este punctul de vedere fundamentat legal pe care se situeaza un organ administrativ
consultativ, in general de specialitate si pe care il comunica, la cererea unui alt organ
administrativ, in vederea emiterii unui act administrativ.

Avizul facultativ, este denumit ca atare prin faptul ca este la latitudinea organului care trebuie sa
emita actul administrativ sa il ceara sau nu, ceea ce inseamna ca si daca l-a cerut nu este obligat
sa tina cont de parerea pe care o contine.

Avizul consultativ, se caracterizeaza prin faptul ca trebuie cerut, dar organul administrativ nu
este obligat sa tina seama de punctul de vedere exprimat, respectiv poate sa se conformeze
acestuia sau nu.

Avizele trebuie emise in termen de 30 de zile de la primirea solicitarii, iar in caz contrar, in
tacerea organului consultativ, se va considera ca nu sunt obiectii si proiectul respectiv poate fi
supus spre aprobare.

Avizul consultativ este o conditie de legalitate a actului administrativ, chiar daca nu creeaza o
obligatie in a-l respecta.

Odata ce actul administrativ a produs efectele juridice, consideram ca avizul, chiar consultativ
fiind, nu mai poate fi retras.
Avizul consultativ constituie o conditie prealabila emiterii actului administrativ. Lipsa avizului
adminstrativ la adoptarea actului administrativ normativ atrage nulitatea actului.

Avizul conform, presupune obligatia organului emitent al actului administrativ de a-l cere si de a
respecta opiniile ce le contine. Prin urmare organul administrativ nu mai are un drept de alegere,
el este somat de lege sa ceara avizul si nu numai atat, el este obligat sa se si conformeze
continutului actestuia asa cum a fost exprimat de organul consultat. Daca agentul administrativ
nu este de acord cu acest aviz, are posibilitatea, singura de altfel, sa renunte la emiterea actului
administrativ.

Acordul este manifestarea de vointa a unei autoritati determinate de lege, prin care aceasta isi
exprima consimtamantul la emiterea unui act administrativ de catre un alt organ administrativ.
Acordul poate fi prealabil, concomitent sau posterior emiterii unui act administrativ.

Acordul prealabil, poate sa provina de la un organ administrativ ierarhic superior sau de la un alt
organ al administratiei situat pe o pozitie superioara emitentului sau chiar de la un alt organ
administrativ situat pe aceeasi treapta a ierarhiei administrative.

Acordul prealabil nu constituie un act administrativ distinct de actul aprobat, dar lipsa acestuia
are drept consecinta nelegalitatea actului administrativ. Acordul este o conditie de legalitate a
actului administrativ.

Acordul poate fi retras pana in momentul emiterii actului administrativ, dupa care, daca acordul a
fost smuls prin violenta sau dol, actul poate fi anulat de instanta de contencios administrativ.

Propunerile sunt acte pregatitoare prin care un organ administrativ solicita unui alt organ
administrativ, imputernicit prin lege, sa ia anumite masuri.

Propunerile pot sa conditioneze valabilitatea actului administrativ in functie de indeplinirea lor

(actul administrativ poate sa fie emis numai la propunerea unui alt organ administrativ) sau sa nu
reprezinte o conditie de valabilitate.

Rapoartele si referatele sunt acte prealabile prin care organul administrativ isi precizeaza opinia
in legatura cu unele situatii de drept sau de fapt, de rezolvarea carora depinde emiterea unui act
administrativ de catre un alt organ administrativ. Nu produc prin ele insele efecte juridice.

Anchetele sau cercetarile sunt investigatii facute pe diverse cai, in vederea cunoasterii unor
situatii ce isi vor gasi finalitatea intr-un act administrativ. Nu produc efecte juridice prin ele
insele, dar sunt proprii mai mult actelor jurisdictionale.

Certificatele sunt acte prealabile prin care organul administrativ confirma o stare de fapt sau de
drept, ex: certificatul de urbanism se emite in prealabil eliberarii autorizatiei de constructie.
Prin certificat se intelege documentul prin care se confirma exactitatea sau realitatea unui fapt ori
se atesta o anumita calitate in vederea valorificarii anumitor drepturi de catre persoana care
solicita eliberarea acestuia.

Formele procedurale concomitente emiterii actului administrativ.

Formele procedurale concomitente sunt: cvorumul, majoritatea necesara adaptarii unei hotarari si
uneori motivarea actului administrativ.

Cvorumul reflecta numarul de membri necesar sa fie prezenti din totalul membrilor organului
colegial, astfel incat acesta sa se intruneasca legal, sa lucreze valabil si sa adopte acte
administrative valabile. Organul administrativ este obligat sa respecte cvorumul, acesta fiind
anume precizat in acte normative, fara sa se poata deroga in niciun fel de la aceste dispozitii.
Nerespectarea acestei conditii atrage nulitatea absoluta a actului emis. De regula, aceasta
majoritate ceruta pentru intrunirea cvorumului este absoluta, ceea ce inseamna ca organul
administrativ poate lucra valabil numai in situatia in care sunt prezenti jumatate plus unu din
numarul membrilor.

Majoritatea ce trebuie sa fie intrunita pentru ca actul administrativ sa fie adoptat obligatoriu si
valabil, presupune ca si cvorumul sa fie respectat.

Majoritatea simpla presupune ca un act sa fie adoptat cu votul majoritatii (jumatate plus unu)
din numarul total al membrilor prezenti la sedinta a organului colegial.

Majoritatea absoluta pretinde ca un act sa fie adoptat cu votul majoritatii (jumatate plus unu) din
numarul total al membrilor organului colegial.

Majoritatea calificata presupune ca norma juridica sa ceara o majoritate mai mare decat cea
absoluta, respectiv o majoritate, de regula, de doua treimi, trei patrimi.

Motivarea in general nu reprezinta o conditie de valabilitate a actului administrativ.

Acolo unde exista obligativitatea motivarii, aceasta nu mai poate fi apreciata ca o conditie de
forma, ci ca o conditie de legalitate ce vizeaza insusi fondul actului administrativ.

In cazul actelor administrative jurisdictionale exista obligatia legala ca acestea sa fie motivate.

De asemenea, in cazul ordonantelor si hotararilor de Guvern se intocmesc note de fundamentare,

care insotesc proiectele de acte normative, motivare ce se refera la cerintele care reclama
interventia normativa, principiile de baza si finalitatea reglementarii propuse, efectele avute in
vedere, implicatiile pe care noua reglementare le are asupra legislatiei in vigoare,
compatibilitatea proiectului de act normativ cu reglementarile comunitare etc.
Formele procedurale posterioare emiterii actelor administrative.

Aprobarea este manifestarea de vointa a organului superior, prin care acesta se declara de acord
cu un act deja emis de un organ inferior, manifestarea posterioara fara de care nu s-ar putea
produce efecte juridice.

Aprobarea este caracterizata prin cateva reguli.

Aprobarea este data de un alt organ decat cel care a emis actul, intotdeauna ierarhic superior.

Lipsa aprobarii organului ierarhic superior are drept consecinta lipsa de efecte juridice a actului
emis de organul inferior.

Aprobarea, spre deosebire de acord, este o manifestare de vointa posterioara emiterii actului
administrativ de organul inferior.

In masura in care ne aflam in fata unui act juridic complex, care a intrat in circuitul civil, partile
vatamate vor putea sa cheme in judecata in fata instantelor judecatoresti atat organul emitent al
actului administrativ cat si organul superior care a emis actul de aprobare, fara de care actul
aprobat nu ar fi produs efecte juridice.

Revocarea actului administrativ de catre organul emitent se va putea face fara aprobarea
organului superior.

Aprobarea propriu-zisa consta in aceea ca desi odata emis actul administrativ de organul
ierarhic inferior in cadrul competentei sale, aprobarea data de organul ierarhic superior nu
constituie un act administrativ distinct de actul aprobat.

Aprobarea substitutiva desemneaza acea manifestare de vointa prin care un organ administrativ
superior, prin aprobarea data, inlocuieste efectele actului aprobat.

Aprobarile improprii sunt acele forme procedurale prin care se aproba cereri sau propuneri prin
care persoane fizice sau juridice au sesizat un organ administrativ. Aceasta denumire deriva
tocmai din sensul impropriu in care este folosita notiunea de aprobare.

Autorizatia este actul administrativ emis de autoritatile administratiei publice competente prin
care se permite solicitantului desfasurarea unei anumite activitati, prestarea unui serviciu sau
exercitarea unei profesii.

Datarea se face la data adoptarii sau emiterii actului administrativ, care este posibil sa nu fie
aceeasi cu data comunicarii sau publicarii.

Datarea, ca si semnarea, este necesara deoarece altfel nu se poate sti daca la data manifestarii de
vointa organul avea competenta necesara, daca organul colegial avea componenta legala, daca
cvorumul cerut de lege era intrunit etc. Pentru actele administrative normative consemnarea datei
reprezinta o conditie de valabilitate.

Semnarea constituie o conditie de valabilitate a actului administrativ emis in forma scrisa.

In cazul organelor unipersonale, chiar daca legea nu prevede expres cerinta semnarii actelor
administrative emise, aceasta constituie o conditie de valabilitate, in caz contrar actele fiind
lovite de nulitate.

Contrasemnarea in general nu reprezinta o conditie de valabilitate a actului administrativ.

Confirmarea reprezinta o forma procedurala posterioara emiterii actului administrativ, deosebita

de notiunea folosita de organul administrativ emitent numai pentru a aduce la cunostinta
persoanei fizice sau juridice interesate, ca intelege sa-si mentina un act administrativ emis
anterior.

Intr-o alta ipoteza se recurge la confirmare pentru ca prin manifestarea de vointa a organului
emitent sau superior sa se acopere un viciu al unui act administrativ emis anterior.

Confirmarea poate avea semnificatia unei aprobari date de organul ierarhic superior, fara de care
actul administrativ nu dobandeste caracterul executoriu.

Ratificarea este o manifestare de vointa prin care organul administrativ superior isi da acordul cu
privire la continutul actului administrativ emis de un organ administrativ inferior.

Actul administrativ ce urmeaza a fi ratificat este executoriu si produce efecte juridice inca din
momentul emiterii, deci ,chiar inainte de ratificare. Actul de ratificare descarca de raspundere
organul emitent, iar , in acelasi timp, organul superior constata ca nu este cazul sa isi exercite
dreptul de anulare. Ratificarea impreuna cu actul administrativ initial formeaza un act juridic
complex.

Comunicarea este o forma procedurala posterioara prin care se aduce la cunostinta, in mod
direct sau prin afisare, continutul unui act administrativ individual sau a unui act administrativ
jurisdictional.

Publicarea este operatiunea materiala prin care un act administrativ, de regula normativ, este
adus la cunostinta cetatenilor, fie prin Monitorul Oficial, in cazul hotararilor si ordonantelor
Guvernului, ordinelor si instructiunilor ministrilor etc, fie prin Monitoare Oficiale locale, prin
afisare sau presa, sau alte mijloace de difuzare scrisa, pentru ordinele prefectului, hotararile
consiliilor locale etc.

Pentru actele administrative normative, publicarea constituie o conditie de valabilitate respectiv

de existenta a actului. Nepublicarea atrage inexistenta actului, indiferent de organul emitent, ca o
consecinta directa a reversului principiului nemo censetur ignorare legem.
Data intrarii in vigoare a actului administrativ normativ este de regula data publicarii, cu
exceptia legilor si a ordonantelor prin abilitare, care intra in vigoare, daca in cuprinsul lor nu se
prevede o data ulterioara, la 3 zile de la publicare.

Obligativitatea publicarii actelor administrative individuale este ceruta de lege in mod

exceptional. Este drept ca nu intotdeauna aceasta forma procedurala constituie o conditie de
valabilitate.

Ordinul prefectului poate fi atacat de primar la instanta de contencios administrativ, in termen de

10 zile de la comunicare. Comunicarea actului administrativ individual constituie o conditie
procedurala posterioara, si reprezinta o conditie de legalitate a acestuia.

Forme procedurale esentiale si forme procedurale neesentiale.

Formele procedurale esentiale se caracterizeaza prin faptul ca asigura legalitatea si

oportunitatea actelor administrative iar nerespectarea lor atrage nulitatea sau anulabilitatea lor.

Forme procedurale neesentiale sunt cerute numai pentru stimularea operativitatii administratiei
sau a tehnicii de elaborare a actului administrativ, fara ca nerespectarea lor sa constituie o
conditie de valabilitate a actului administrativ.

Transparenta decizionala in administratia publica.

In cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administratiei

publice are obligatia sa publice un anunt referitor la aceasta actiune pe site-ul propriu, sa-l
afiseze la sediul propriu, intr-un spatiu accesibil publicului si sa-l transmita catre mass-media
centrala sau locala. De asemenea, autoritatea este obligata sa transmita proiectele de acte
normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informatii, sa le
aduca la cunostinta publicului, sa le transmita asociatiilor de afaceri sau altor asociatii legal
constituite.

Actul administrativ in continutul lui trebuie sa fie conform cu Constitutia, legile si celelalte
acte administrative normative in vigoare.

Conformitatea cu legea, in sens generic, este o conditie pe care trebuie sa o indeplineasca atat
manifestarea de vointa, cat si consecintele, respectiv efectele juridice ale actului administrativ.

Pentru emiterea unui act legal, organul emitent are obligatia sa exercite un rol activ si sa verifice
daca in mod obiectiv exista sau nu aceste conditii de fapt cerute de actul normativ a carui
aplicare o face.

Daca organul administrativ a stabilit corect conditiile de fapt, trebuie sa aplice dispozitia normei
juridice, si anume pe cea care este corespunzatoare raportului social respectiv. In cazul in care se
aplica o alta dispozitie decat cea corespunzatoare starii de fapt stabilite, actul este ilegal.
Actul administrativ sa fie oportul, in conformitate cu interesul public.

Actul administrativ trebuie sa fie emis in vederea realizarii interesului general sau a interesului
public pe care il are in vedere legea. De aici se poate deduce ca verificarea conformitatii unui act
administrativ cu interesul public pretinde pe langa verificarea legalitatii actului si a oportunitatii
acestuia.

Actul administrativ normativ nu poate avea un scop contrar scopului urmarit prin adoptarea unor
legi sau a unor acte administrative normative cu forta juridica superioara.

In elaborarea actelor administrative autoritatile sunt obligate sa verifice necesitatea interventiei

lor in reglementarea unor situatii sociale, economice, organizatorice cat si conditiile concrete de
aplicare.

In literatura juridica, prin generalizare , s-au desprins unele criterii de stabilire a oportunitatii
actului administrativ dupa:

a) Momentul in care este adoptat actul administrativ, b) locul si conditiile concrete in care
urmeaza sa se aplice actul administrativ, c) mijloacele materiale si spirituale pe care le angajeaza
masura administrativa, d) durata e aplicare in timp, e) conformitatea cu nivelul conditiilor
generale de viata si cultura, f) conformitatea cu textul legii.

Efectele juridice ale actelor administrative.

Efectele juridice prin care se creeaza, modifica sau se sting raporturi juridice sunt determinate de
lege si sunt cunoscute, de principiu, inca din momentul adoptarii lor.

De subliniat ca actele administrative normative produc toate categoriile de efecte juridice, fiind
izvoare de drept pentru toate ramurile de drept, inclusiv pentru ramura dreptului penal.

Inceperea producerii efectelor juridice.

Momentul din care incep sa se produca efectele juridice pentru actele administrative este data
primirii comunicarii de catre persoana interesata, respectiv data intrarii in vigoare. Acest moment
este legat si de caracterul executoriu al actului respectiv.

In cazul actelor administrative normative, efectele juridice se produc atat pentru organul
emitent cat si pentru administrati numai din momentul intrarii lor in vigoare sau a publicarii lor,
altfel ar fi posibil ca organul emitent sa fie interesat sa amane publicarea sine die. Pentru actele
normative cu caracter militar efectele juridice vor incepe sa se produca de la data primirii
comunicarii de catre persoanele interesate.

Pentru actele administrative individuale, efectele juridice incep sa se produca din momentul
aducerii la cunostinta persoanelor carora li se adreseaza. Cand actul administrativ se refera la
interesele mai multor persoane, deci se constituie ca un act colectiv, dar cu caracter individual,
scopul poate fi atins si prin publicare in presa fara o notificare individuala.

Cunoasterea datei publicarii si a primirii comunicarii ( receptarii efective ) este importanta,

pentru ca de la aceasta data efectele juridice se produc de buna-voie sau prin prisma caracterului
executoriu si obligatoriu al actului administrativ, curg termenele de atac in procedura
contenciosului administrativ.

Actele administrative produc efecte juridice numai pentru viitor, supunandu-se principiului
neretroactivitatii actelor juridice. De la aceasta regula sunt unele exceptii:

1.Actele administrative care prevad o data ulterioara de intrare in vigoare (actele administrative
normative) sau de producere a efectelor (actele administrative individuale).

Actele normative prin care se stabilesc si sanctioneaza contraventii intra in vigoare in termen de
30 de zile de la data publicarii, iar in cazul hotararilor consiliilor locale sau judetene, de la data
aducerii lor la cunostinta publica, respectiv in 5 zile de la comunicarea catre prefect, potrivit
legii, daca nu s-a prevazut expres un termen mai lung.

2.Actele administrative cu termen retroactiv, sunt actele declarative sau recognitive prin care se
constata, recunosc sau determina existenta sau intinderea unor drepturi si obligatii nascute
anterior ori inexistenta acestora.

In categoria actelor cu caracter retroactiv intra:

a) Actele administrative individuale pentru care insasi legea recunoaste producerea de efecte
juridice de la o data anterioara comunicarii sau chiar emiterii lor (ex diferentele de calcul la
pensiile reactualizate).

b) Actele de anulare ale unor acte administrative ilegale (au efect retroactiv, ele stergand
efectele produse de actele anulate pana in momentul emiterii lor).

c) Actele de confirmare a unor acte administrative emise deja. Produc efecte juridice retroactive.

d) Actele administrative normative interpretative.

Este de inteles ca actul administrativ normativ interpretativ nu trebuie sa creeze o norma juridica
noua, sa nu adauge si sa nu modifice norma juridica pe care o interpreteaza ci doar sa expliciteze
continutul acesteia.

Incetarea efectelor juridice ale actelor administrative.

Efectele juridice ale unui act administrativ pot sa inceteze fie prin acte juridice anume emise cu
acest scop, fie urmare a producerii unor fapte materiale de care legea leaga aceste efecte.
Incetarea efectelor juridice ale actelor administrative prin acte juridice.

Aceasta manifestare de vointa a autoritatii publice poate avea loc cand: a) s-au produs efectele
pentru care actul a fost emis, b) a expirat perioada de timp pentru care actul a fost emis, c) au
disparut cauzele pentru care actul a fost emis, d) emitentul a dispus incetarea aplicarii actului
respectiv.

Prin urmare, incetarea efectelor juridice ale unui act administrativ se poate face de catre organul
emitent, organul ierarhic superior, parchet sau organele de conducere ale instantelor judecatoresti
in anumite situatii speciale, expres, printr-un act juridic de forta egala sau superioara, sau de
instantele judecatoresti printr-o hotarare judecatoreasca.

Incetarea efectelor juridice ale actelor administrative ca urmare a emiterii unui act juridic, cu
acest scop, poate avea loc prin suspendare, revocare, anulare.

Suspendarea actelor administrative.

Suspendarea determina o incetare temporara a efectelor, fara ca actul administrativ sa fie

desfiintat, acesta doar temporar devine neaplicabil.

Suspendarea trebuie sa intervina atunci cand exista cel mai mic dubiu cu privire la legalitatea sau
oportunitatea unui act administrativ.

Cand exista certitudinea ca actul este ilegal sau inoportun se trece la anularea, revocarea sau
abrogarea lui. Dreptul de anulare si revocare cuprinde implicit si dreptul de suspendare.

Suspendarea este institutia juridica prin care inceteaza temporar si provizoriu efectele juridice
produse de un act administrativ.

Suspendarea poate opera printr-un act juridic sau prin intermediul legii - ope legis.

Suspendarea printr-un act juridic poate opera la interventia autoritatilor care pot anula sau revoca
un act administrativ, respectiv organul administrativ emitent, organul administrativ ierarhic
superior, instanta judecatoreasca si in anumite cazuri organele care fac parte din Ministerul
Public, dar numai pentru actele administrative ale acestora.

Instanta de judecata, in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, dupa
sesizarea, in conditiile art.7 a autoritatii publice care a emis actul, sau a autoritatii ierarhic
superioare, poate sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ unilateral, pana la
solutionarea actiunii in contencios administrativ pe fond. Cererea de suspendare o poate
introduce numai persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim.

Cererea de suspendare poate fi adresata instantei de judecata separat de actiunea principala si

chiar inainte de sesizarea instantei de contencios administrativ, respectiv chiar in timpul
desfasurarii procedurii administrativ-jurisdictionale sau prealabile (recursul gratios si recursul
ierarhic).

Dupa obtinerea suspendarii, in cazul in care persoana vatamata nu introduce actiunea in anularea
actului in termen de 60 de zile, suspendarea inceteaza de drept si fara nicio alta formalitate.
Termenul de 60 de zile se calculeaza din momentul ramanerii irevocabile a hotararii prin care s-a
admis cererea de suspendare de catre instanta de judecata, iar depasirea acestui termen
echivaleaza cu incetarea de drept a efectelor suspendarii conform art. 14.

O cerere de suspendare poate fi introdusa odata cu actiunea in contencios administrativ sau

printr-o actiune separata, dar numai pana la solutionarea actiunii pe fond, per a contrario, o
cerere cu un astfel de obiect nu poate fi introdusa in recurs.

Renuntarea la actiunea principala de catre reclamant face ca cererea de suspendare sa ramana

fara obiect si pe cale de consecinta instanta o va respinge.

Cand in cauza intervine un interes public major, de natura a perturba grav functionarea unui
serviciu public administrativ, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi
introdusa si de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare.

Hotararea data in judecarea cererii de suspendare este supusa recursului in 5 zile de la

comunicare, insa recursul nu este suspensiv de executare.

Daca autoritatea administrativa , vazand ca actul supus controlului instantei a fost suspendat,
emite un nou act administrativ, cu acelasi continut, noul act este suspendat de drept.

Atat actele administrative normative, cat si actele administrative individuale pot fi suspendate de
instantele judecatoresti.

Masura temporara, suspendarea inceteaza fie prin anularea sau revocarea actului, fie prin
repunerea actului administrativ in vigoare. Pentru instantele judecatoresti suspendarea inceteaza
cand hotararea judecatoreasca de respingere sau de admitere a actiunii devine irevocabila.

Revocarea actelor administrative.

Actele administrative, fie normative, fie individuale sunt de regula revocabile. Revocarea
constituie un mijloc specific de incetare a efectelor juridice ale unui act administrativ prin
manifestarea de vointa expresa a organului administrativ emitent sau a organului administrativ
ierarhic superior.

Revocarea se poate face, fie pe motiv de ilegalitate, fie pe motiv de inoportunitate, fie pentru
ambele motive.
Revocarea poate fi dispusa de organul administrativ emitent, situatie in care se mai numeste si
retractare sau retragere, fie de organul administrativ ierarhic superior, situatie in care se numeste
fie revocare fie anulare.

In cazul actelor administrative normative, revocarea are un caracter absolut si se numeste

abrogare. Ea poate fi implicita (situatie in care organul emitent sau cel ierarhic superior
reglementeaza in mod diferit raportul juridic) sau expresa (cand fie organul emitent, fie organul
superior prevede aceasta).

In cazul actelor administrative individuale in schimb, revocarea nu mai are un caracter absolut.
In anumite situatii prevazute de lege, ori ca efect al naturii drepturilor si obligatiilor continute,
actele administrative individuale devin irevocabile.

De la regula potrivit careia actele administrative individuale sunt irevocabile exista unele
exceptii:

a) Actele administrative jurisdictionale - prin procedura de adoptare a lor, aidoma in cea mai
mare parte adoptarii hotararilor judecatoresti, se bucura de autoritate si de irevocabilitate , putand
fi anulate doar prin caile de atac de instantele judecatoresti.

b) Actele administrative pe baza carora au luat fiinta raporturi juridice contractuale civile si
de dreptul muncii - in baza unor acte administrative pot lua nastere contracte civile sau de
dreptul muncii, contracte care nu pot face obiectul actiunii in contencios administrativ cu atat
mai putin cu cat conventiile reprezinta acordul bazat pe egalitatea partilor.

c) Actele administrative care au dat nastere unui drept subiectiv, garantat de lege cu
irevocabilitatea actului de baza - din aceasta categorie fac parte actele atributive de statut
personal.

d) Actele administrative care au fost realizate material - odata ce actul administrativ a intrat in
circuitul civil fiind executat sau realizat material, nu mai poate fi revocat.

Actele administrative pe care partea isi intemeiaza un drept subiectiv, emise prin manopere
frauduloase sau dolosive, nu sunt irevocabile nici chiar in ipotezele aratate anterior.

In cazul revocarii actului administrativ pe motiv de ilegalitate, efectele care se produc sunt ex
nunc (pentru viitor) si ex tunc (pentru trecut), ultimele avand consecinte mult mai grave,
deoarece se produc din momentul in care actul a fost emis.

In cazul revocarii actului administrativ pe motiv de inoportunitate, aceasta produce efecte numai
pentru viitor (ex nunc), toate efectele juridice produse inainte de revocare ramanand valabile.

In principiu revocarea se poate face oricand.

Actiunea in contencios administrativ ramane fara obiect daca actul administrativ atacat a fost
revocat de emitent.

Organul administrativ care emite actul il poate revoca sau modifica oricand, cu respectarea
dispozitiilor legale, indiferent daca actul administrativ este normativ sau individual.

In ceea ce priveste dreptul de modificare al actelor administrative pe care il au organele ierarhic

superioare , acesta difera in functie de caracterul normativ sau individual al actului.

Actele administrative normative potfi modificate de catre organul administrativ superior prin
adoptarea unor acte normative noi ce se bucura de o forta juridica superioara si prin care se
reglementeaza in mod diferit raporturile social-economice reglementate de actul normativ
inferior (abrogare tacita).

Actele administrativ individuale pot fi modificate de catre organul administrativ superior, mai
putin cele care tin de competenta exclusiva a autoritatilor inferioare. In cazul acestor din urma
acte, organul superior nu poate sa le revoce pe motiv de inoportunitate sau ilegalitate, ci doar sa
indrume organul inferior sa emita alt act.

Anularea si inexistenta actelor administrative.

Anularea este manifestarea de vointa a unei anume autoritati, facuta in scopul de a determina
incetarea definitiva pe viitor si trecut a efectelor juridice ale unui act administrativ, fie normativ,
fie individual, pe considerente de ilegalitate.

Anularea nu este altceva decat sanctiunea ce se aplica dupa ce o dispozitie legala a fost incalcata,
lipsind actul juridic viciat de efectele juridice in vederea carora a fost emis.

Actele administrative pot fi lovite de nulitate absoluta, nulitate relativa sau pot fi inexistente.
Nerespectarea conditiilor de legalitate face ca actul sa fie lovit de nulitate absoluta sau relativa.

Actul administrativ este nul - a stabilit instanta de judecata - daca a fost emis de un alt organ
decat cel competent. In aceasta situatie instanta nu mai verifica temeinicia actului si nici
motivele ce vizeaza aspectul de oportunitate al actului administrativ.

Actul inexistent datorita vaditei sale ilegalitati, privitoare la natura si obiectul sau, este lipsit de
efecte juridice, inexistenta putand fi considerata de indata ce orice organ administrativ sau
persoana, fara a mai fi necesara declararea ca atare de catre instanta judecatoreasca.

De la inceput, in literatura juridica, unii dintre autori au sustinut ca actele administrative

normative, indiferent de organul emitent si de natura lui, pot fi controlate de instantele de
contencios administrativ si , in consecinta anulate pe calea actiunii directe.
Anularea unui act administrativ normativ pe calea actiunii directe se poate pronunta de instanta
de contencios administrativ si in cazul actiunii prefectului, introdusa impotriva actelor adoptate
de organele administratiei publice locale si judetene.

Temeiul acestei actiuni consta in faptul ca intr-un stat de drept ar fi de neconceput ca un act
ilegal al unei autoritati locale sa nu poata fi atacat in fata instantei judecatoresti de catre prefect,
ca reprezentant al Guvernului, avand in vedere misiunea fundamentala a Guvernului de a asigura
executarea legilor.

Anularea unui act administrativ poate sa se faca si partial. Anularea partiala nu atrage anularea
intregului act, atunci cand masura constatata ilegala si anulata este detasabila si nu conditioneaza
existenta celorlalte dispozitii cuprinse in act si nici nu impieteaza cu nimic asupra atributiilor
puterii executive.

Incetarea efectelor juridice ale actelor administrative prin fapte juridice materiale prevazute
de lege.

In privinta actelor administrative normative, literatura juridica considera ca faptele juridice

materiale, ca regula generala, nu pot produce incetarea efectelor juridice. Fiind de aplicabilitate
repetata, actele normative nu pot sa-si piarda valabilitatea prin producerea unei transformari in
lumea materiala inconjuratoare. O singura exceptie este admisa de la aceasta regula, in cazul
actelor administrative normative temporare, ale caror efecte inceteaza odata cu implinirea
termenului pentru care au fost emise.

In cazul actelor administrative individuale, care nu sunt de aplicare repetata, efectele juridice se
pot stinge prin interventia unor fapte materiale de producerea carora legea leaga acest efect
(moartea, dizolvarea persoanelor juridice prin expirarea duratei de functionare, prescriptia,
executarea actului administrativ prin intermediul unor fapte - ex plata amenzii contraventionale.

Actele administrative jurisdictionale.

Potrivit Legii 554/2004 jurisdictia administrativa speciala reprezinta activitatea infaptuita de o

autoritate administrativa care are, conform legii organice speciale in materie, competenta de
solutionare a unui conflict privind un act administrativ, dupa o procedura bazata pe principiile
contradictorialitatii, asigurarii dreptului la aparare si independentei activitatii administrativ-
jurisdictionale.

Actele juridice emise de aceste organe administrativ-jurisdictionale se deosebesc de actele emise

de orice alt organ administrativ in solutionarea recursului gratios sau recursului ierarhic, ori a
procedurii prealabile.

Actul administrativ jurisdictional a fost definit in Legea contenciosului administrativ ca fiind

actul emis de o autoritate administrativa investita prin lege organica, cu atributii de jurisdictie
administrativa speciala.
Jurisdictiile administrative speciale sunt facultative si gratuite.

Trasaturile actelor administrative jurisdictionale.

1. Actele administrative jurisdictionale au ca obiect solutionarea unor litigii juridice, privind

incalcarea unor reguli de drept sau a unor drepturi subiective.

Organul de solutionare a conflictului isi desfasoara activitatea jurisdictionala pe baza principiului

independentei, ceea ce inseamna ca organul jurisdictional nu poate fi influentat in modul de
rezolvare a litigiului.

Partile acestui litigiu sunt fie persoane fizice, pe de o parte, respectiv organe administrative pe de
alta parte, fie de o parte, cat si de alta, numai organe administrative.

Organul jurisdictional este sesizat (deci nu se poate sesiza din oficiu) prin reclamatia
administrativa inaintata de partea vatamata intr-un termen legal. Daca organul administrativ
jurisdictional este de acord cu continutul sesizarii, emite un act administrativ-jurisdictional care
anuleaza actul ilegal iar conflictul se poate stinge. Daca solutia nemultumeste una dintre parti,
conflictul poate continua prin caile de atac, fie la organul administrativ jurisdictional superior, fie
la instanta de contencios administrativ.

2. Actele administrative jurisdictionale sunt elaborate si emise cu respectarea unor proceduri

specifice, bazate pe contradictorialitate si motivarea actului.

Aceasta trasatura se caracterizeaza prin: a) sesizarea organului competent, b) contradictorialitatea

partilor, c) motivarea actului administrativ jurisdictional ceea ce constituie o conditie de
valabilitate, d) independenta judecatorilor in emiterea actului administrativ jurisdictional, e)
posibilitatea exercitarii cailor de atac impotriva actelor administrativ-jurisdictionale ilegale.

3. Actele administrative jurisdictionale se bucura de stabilitate si de autoritate de lucru judecat in

sensul ca odata ce au fost pronuntate solutiile, se presupune ca acestea exprima adevarul iar
modificarea sau anularea lor nu se mai poate face decat urmand caile de atac prevazute de lege.

Din toate acestea rezulta ca actele administrative jurisdictionale sunt acele acte motivate, ce se
bucura de autoritate de lucru judecat, elaborate si emise de organe administrative inzestrate prin
lege cu solutionarea unor litigii, a caror activitate jurisdictionala are la baza principiile
independentei, contradictorialitatii si asigurarii dreptului la aparare.

Ordonanta Guvernului nr. 121/1998 privind raspunderea materiala a militarilor.

Militarii raspund material, indiferent daca, dupa producerea pagubei, mai au sau nu calitatea de
militar. Raspunderea materiala se stabileste in baza unei cercetari administrative dispusa de
comandantul sau seful unitatii. Obligarea la plata se face prin decizie de imputare.
Legea nr. 64/1991 privind brevetele de inventie.

Titlul de protectie pentru inventii este brevetu de inventie, care confera titularului sau un drept
exclusiv de exploatare, pe durata de valabilitate a acestuia.

Orice persoana interesata poate face in scris si motivat contestatie in termen de 3 luni de la
comunicarea hotararii, respectiv cerere de revocare in 6 luni de la publicarea hotararii la Oficiul
de Stat pentru Inventii si Marci.

Hotararea comisiei de examinare - indeplineste caracteristicile unui act administrativ

jurisdictional - se comunica partilor in termen de 15 zile de la pronuntare si poate fi atacata cu
apel la Tribunalul Bucuresti in termen de 30 de zile de la comunicare, iar hotararea acestei
instante poate fi atacata cu recurs in 15 zile de la comunicare la Cutea de Apel Bucuresti.

Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Aceasta lege pune in opera ceea ce art.134 din Constitutia Romaniei a consacrat si anume natura
de instanta administrativ jurisdictionala a acestei autoritati.

Potrivit prezentului articol, Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste rolul de instanta de

judecata, prin sectiile sale, in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si procurorilor,
potrivit procedurii stabilite prin legea sa organica. Sectiile CSM solutioneaza actiunea
disciplinara, dupa indeplinirea unei proceduri in care sunt respectate principiile nemijlocirii,
contradictorialitatii si dreptului la aparare, printr-o hotarare care cuprinde obligatoriu motivele de
fapt si de drept.

Impotriva hotararilor, care vadit au un caracter administrativ-jurisdictional, se poate face recurs

in termen de 15 zile de la comunicare, competenta de solutionare revenind unui complet de 9
judecatori ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Hotararea pronuntata in recurs este irevocabila.

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie

publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de
servicii.

Prin actul normativ mentionat s-a infiintat Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor,
organ independent cu activitate administrativ-jurisdictionala cu competenta de jurisdictie in
materia achizitiilor si a concesiunilor publice. Consiliul functioneaza pe langa Secretariatul
General al Guvernului, iar in ceea ce priveste deciziile sale, este independent si nu este
subordonat Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice.

Procedura de solutionare a contestatiilor se desfasoara cu respectarea principiilor legalitatii,

celeritatii, contradictorialitatii si a dreptului la aparare ceea ce denota natura administrativ-
jurisdictionala a organului.
Consiliul, dupa ce examineaza legalitatea si temeinicia actului atacat, pronunta o decizie prin
care il anuleaza in tot sau in parte sau obliga autoritatea contractanta sa emita un act sau sa
dispuna orice alta masura necesara pentru remedierea actelor ce afecteaza procedura de atribuire.
Decizia este executorie.

Impotriva deciziilor Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor se poate formula

plangere la Curtea de Apel - sectia de contencios administrativ si fiscal in a carei raza se afla
sediul autoritatii contractante. Instanta solutioneaza plangerea in complet de 3 judecatori,
hotararea pronuntata fiind definitiva si irevocabila.

Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.

Contestatiile se formuleaza in scris si se depun in termen de 30 de zile de la data comunicarii

actului administrativ fiscal, sub sanctiunea decaderii, la organul fiscal anume constituit si investit
sau la organul emitent, dupa caz. Solutionarea contestatiilor se face la nivelul organelor
competente constituite la nivelul directiilor generale atunci cand au ca obiect impozite, taxe etc,
al caror cuantum este de sub 1.000.000 lei sau la organele competente de a solutiona constituite
la nivel central cand suma contestata este mai mare de 1.000.000 lei.

Legiuitorul, incalcand principiul egalitatii armelor stabileste o sanctiune grava in sarcina

contestatorului, fixand un termen de decadere, de 30 de zile, pentru introducerea contestatiei, pe
cand organul de solutionare competent nu are nicio sanctiune pentru nesolutionarea contestatiei
in termenul considerat de recomandare de 45 de zile.

Contestatia se solutioneaza prin decizie motivata (preambul, considerente sau motivare,

dispozitiv) si poate fi admisa total sau partial sau respinsa.

Decizia se comunica persoanelor interesate si poate fi atacata la instanta de contencios

administrativ de la Tribunal (in cazul solutiilor date de directiile generale ale finantelor publice si
controlului financiar de stat) sau la Curtea de Apel (in cazul solutiilor date de Ministerul
Finantelor Publice). Hotararile date de instantele judecatoresti in prima instanta nu pot fi atacate
cu apel, deci ele devin definitive si executorii, dar pot face obiectul recursului.

Contractele administrative.

Notiunea contractului administrativ.

Contractele administrative sunt contractele incheiate pe baza acordului de vointa ce intervine, de

regula, intre o autoritate a administratiei publice sau un subiect autorizat de aceasta si un
particular, supuse regimului de drept administrativ.

Criteriile de identificare a unui contract ca avand natura juridica administrativa sunt:

1.Determinarea legii (ex atunci cand legea stabileste competenta instantelor administrative in
solutionarea litigiilor).
2.Determinarea jurisprudentei, care in tacerea legii stabileste natura juridica administrativa a
contractului legat de : a) calitatea partilor contractante 1.autoritati publice ,a) ambele parti
sunt autoritati publice, b)numai una din parti este autoritate publica; 2.persoane private,
a)persoana privata este mandatara unei persoane publice, b)desi contractul este incheiat intre
doua persoane private, are un obiect care prin natura sa apartine unei persoane publice, c)cand o
persoana privata fara sa fie mandatara actioneaza in numele si pe seama unei persoane publice,
b) obiectul contractului este legat de notiunea de serviciu public 1)cand executarea unui
serviciu public este incredintata uneia dintre partile contractante, 2)cand contractul constituie
chiar modalitatea de executare a serviciului public, 3)cand o persoana fizica lucreaza prin
contract in contul si pe seama unui serviciu public, c) continutul contractului se refera la
clauzele exorbitante care deroga de la dreptul comun.

Literatura franceza a retinut principalele contracte administrative:

-Contractele de achizitii publice.

-Contractele de achizitii publice de lucrari, care au ca obiect realizarea de particular a unei lucrari
publice adica constructia, amenajarea, repararea etc unei lucrari publice imobiliare.

-Contractele de achizitii publice de furnituri, al caror obiect consta in furnizarea de catre un

particular catre administratie de marfuri (bunuri mobile de toate felurile).

-Contractele de achizitii publice de servicii, care constau in furnizarea de catre un particular catre
administratie de servicii.

-Contracte de achizitii publice de asigurare.

-Contractele de achizitii publice de transport.

Daca contractele de drept privat se caracterizeaza prin egalitatea partilor, contractele

administrative sunt fondate pe o certa inegalitate. Astfel, clauzele contractuale sunt determinate
in prealabil si in mod unilateral, autoritatea administrativa poate sa modifice sau sa rezilieze
unilateral contractul, particularului ramanandu-i ori sa accepte asa cum este intocmit contractul,
ori sa refuze incheierea lui.

Incheierea contractului intre administratie si particular presupune: un acord de vointa, o

autoritate administrativa competenta si acolo unde este cazul, reprezentata (primarul pentru
comuna), o autorizare (imputernicire) din partea autoritatii administrative (executivul
colectivitatii teritoriale trebuie sa primeasca autorizarea organului deliberativ).

Forma contractului este in mod obisnuit cea scrisa ,dar au existat si contracte sub forma verbala.
Intotdeauna in cazul contractelor de furnituri, lucrari publice sau de concesiune a serviciilor
publice forma scrisa este obligatorie.
Alegerea contractantului se face dupa punerea in concurs si publicarea ofertei de contractare,
prin trei tipuri de procedee: adjudecare (deschisa sau restransa), cerere de oferte (deschisa sau
restransa), negociere.

In cadrul executarii contractului administrativ, autoritatea administrativa ca o expresie a puterii

unilaterale de care se bucura in acest tip de raporturi contractuale, poate sa controleze, sa
sanctioneze, sa modifice clauzele acestuia, sau chiar sa il rezilieze.

Teoria fortei majore priveste un eveniment exterior, independent de vointa contractantilor si

care impiedica executarea contractului, are drept efect eliberarea particularului de obligatia sa si
priveaza administratia de dreptul de a aplica sanctiuni pentru neexecutarea contractului, permite
particularului sa ceara judecatorului rezilierea contractului administrativ.

Teoria le fait du prince se refera la toate masurile edictate de autoritatile publice, parte sau nu in
contractul administrativ si care au drept consecinta crearea unei situatii mai dificile sau mai
oneroase in indeplinirea obligatiilor contractuale pentru particular.

Teoria impreviziunii - pentru a fi aplicata, evenimentele trebuie sa prezinte un caracter anormal

si imprevizibil, sa fie independente de vointa co-contractantilor si sa provoace o tulburare
economica, perturband executarea contractului (ex criza, razboiul, deprecierea monetara etc).

Contractele administrative in legislatia romana.

Legislatia romana in prezent reglementeaza mai multe tipuri de contracte administrative:

1. Contractul de achizitie publica:

a) Contractul de lucrari : realizarea de constructii imobiliare.

b) Contractul de furnizare : furnizarea unuia sau mai multor produse prin cumparare.

c) Contractul de servicii : are ca obiect prestarea unuia sau mai multor servicii.

2. Contractul de concesiune:

a) Contractul de concesiune de lucrari publice.

b) Contractul de concesiune de servicii.

c) Contractul de concesionare de bunuri proprietate publica.

3. Contractul de partenerial public-privat.

4. Contractul de imprumut public.

5. Contractul de numire in functie a functionarului public.

6. Contractul de furnizare de servicii medicale

Contractul administrativ se particularizeaza printr-o parte regulamentara care cuprinde reguli

generale aplicabile la specificul fiecarui contract de acest gen, ce poate sa cuprinda clauze
exorbitante, derogatorii de la dreptul comun si o parte contractuala ce cuprinde clauze de drept
comun obisnuite. Contractul administrativ reprezinta legea partilor si este supus unui regim
juridic de drept administrativ in care aplicarea principiului fortei obligatorii a contractului are un
caracter atenuat data fiind puterea conferita uneia dintre parti - autoritatea contractanta - de a
modifica sau rezilia unilateral contractul. Prin urmare, se poate spune despre contractul
administrativ ca are un caracter mixt, regulamentar si contractual.

Contractele de achizitie publica.

Contractul de achizitie publica reprezinta contractul incheiat in forma scrisa, cu titlu oneros, prin
care o persoana juridica denumita autoritate contractanta dobandeste cu titlu definitiv sau
temporar produse, lucrari sau servicii prin atribuirea unui contract de achizitie publica unui
ofertant operator economic devenit contractant (furnizor, executant, prestator) in urma aplicarii
uneia dintre procedurile prevazute de lege.

Contractul de achizitie publica, cu mici exceptii, poate fi incheiat si prin procedura licitatiei
electronice.

La baza atribuirii contractului de achizitie publica legiuitorul a prevazut unele principii,cum ar fi:

a. Nediscriminarea.

b. Tratamentul egal.

c. Recunoasterea reciproca.

d. Transparenta.

e. Proportionalitatea.

f. Eficienta utilizarii fondurilor publice.

g. Asumarea raspunderii.

Contractul de achizitie publica include contractul de lucrari, contractul de furnizare, contractul de

servicii si contractul sectorial.

Contractul de lucrari este acel contract de achizitie publica care are ca obiect:

a) Fie executia de lucrari legate de o activitate cum sunt lucrarile de constructie ale cailor de
comunicatii terestre si constructii destinate sportului etc.
b) Fie atat proiectarea, cat si executia de lucrari legate de una dintre activitatile cuprinse in anexa
1 din ordonanta sau atat proiectarea cat si executia unei constructii .

c) Fie realizarea prin orice mijloace a unei constructii care corespunde necesitatii si obiectivelor
autoritatii contractante.

Contractul de furnizare este acel contract care are ca obiect furnizarea unuia sau mai multor
produse, prin cumparare, inclusiv in rate, inchiriere sau leasing, cu sau fara optiune de
cumparare.

Contractul de servicii este acel contract care are ca obiect prestarea unuia sau mai multor
servicii, asa cum sunt ele descrise in lege.

Partile contractante ale unui contract administrativ sunt: autoritatile contractante si operatorii
economici (indiferent de nationalitate).

Autoritati contractante pot fi:

- Oricare organism al statului - autoritate publica sau institutie publica care actioneaza la nivel
central ori la nivel regional sau local.

- Oricare organism de drept public, altul decat unul dintre cele prevazute la pct. anterior avand
personalitate juridica care a fost infiintat pentru a satisface nevoie de interes general fara caracter
comercial sau industrial si care isi desfasoara activitatea in conditiile legii prin finantare,
subordonare, componenta de asa maniera incat sa fie legat de catre un organism de drept public
sau autoritate contractanta.

- Oricare asociere formata de una sau mai multe autoritati contractante dintre cele mentionate
anterior.

Operatorii economici sunt furnizorii de produse, prestatorii de servicii ori executorii de lucrari,
persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, ori grup de astfel de persoane cu activitate
in domeniul care ofera in mod licit pe piata produse, servicii si/sau executie de lucrari.

Ofertant este oricare operator economic care a depus o oferta.

Oferta este actul juridic prin care operatorul economic isi manifesta vointa de a se angaja din
punct de vedere juridic intr-un contract de achizitie publica, facand o propunere financiara (pret,
tarif, alte conditii financiare si comerciale corespunzatoare satisfacerii cerintelor solicitate prin
documentatia de atribuire) si unde este cazul si propunerea tehnica (elaborata pe baza cerintelor
din caietul de sarcini sau, dupa caz din documentatia descriptiva).

Procedura de atribuire reprezinta etapele ce trebuie parcurse de autoritatea contractanta si de

catre candidati/ofertanti pentru ca acordul partilor privind angajarea in contractul de achizitie
publica sa fie considerat valabil
Procedurile generale de atribuire sunt: licitatia deschisa (procedura ce se desfasoara de regula
intr-o singura etapa, la care orice furnizor, executant sau prestator interesat are dreptul de depune
oferta, autoritatea contractanta are dreptul de a decide organizarea unei etape suplimentare de
licitatie electronica, licitatia restransa (procedura care se desfasoara in doua etape distincte si in
care numai candidatii selectati de catre autoritatea contractanta in prima etapa sunt invitati sa
depuna oferte, dialogul competitiv (procedura de atribuire in care se cer indeplinite in mod
cumulativ urmatoarele conditii : a) contractul este considerat de complexitate deosebita, b)
aplicarea procedurii de licitatie deschisa sau restransa nu ar permite atribuirea contractului de
achizitie publica, negocierea cu publicarea prealabila a unui anunt de participare, negocierea fara
publicarea prealabila a unui anunt de participare, cererea de oferte (este o procedura simplificata
prin care autoritatea contractanta solicita oferte de la mai multi furnizori, executanti sau
prestatori, concursul de solutii (este o procedura speciala prin care autoritatea contractanta
achizitioneaza un plan sau un proiect prin selectarea acestuia pe baze concurentiale de catre un
juriu , cu sau fara acordarea de premii).

Procedurile speciale de atribuire sunt:

Acordul cadru fiind intelegerea scrisa in scopul stabilirii elementelor sau conditiilor esentiale
care vor guverna contractele de achizitie publica ce urmeaza a fi atribuite intr-o perioada data, in
mod special cu privire la pret sau dupa caz candidati.

Sistemul de achizitie dinamic - acest sistem poate fi utilizat pe o durata nu mai mare de 4 ani de
autoritatea contractanta numai prin intermediul sistemului electronic de achizitii publice si numai
pentru achizitii de produse de uz curent, ale caror caracteristici general disponibile pe piata
satisfac nevoile autoritatii contractante.

Licitatia electronica - autoritatea contractanta are dreptul sa recurga la licitatia electronica in

urmatoarele situatii:

a) Ca o etapa finala a licitatiei deschise, a licitatiei restranse, a negocierii cu publicarea prealabila

a unui anunt de participare - cand nu a fost depusa nicio oferta sau cele depuse sunt inacceptabile
ori neconforme - sau a cererii de oferte, inainte de atribuirea contractului de achizitie publica, si
numai daca specificatiile tehnice au fost definite cu precizie in caietul de sarcini.

b) La reluarea competitiei dintre operatorii economici care au semnat un acord-cadru.

c) La depunerea ofertelor ferme in vederea atribuirii unui contract de achizitie publica prin
utilizarea unui sistem de achizitie dinamic, autoritatea contractanta are obligatia de a anunta
decizia de a recurge la licitatia electornica in anuntul de participare si in documentatia de
atribuire.
Autoritatea contractanta are dreptul de a achizitiona direct produse, servicii sau lucrari in masura
in care valoarea achizitiei nu depaseste echivalentul in lei a 15.000 euro, pentru fiecare achizitie
de produse, servicii sau lucrari.

Estimarea valorii contractului de achizitie publica presupune calcularea si insumarea tuturor

sumelor platibile pentru indeplinirea contractului, fara taxa pe valoarea adaugata.

Documentatia de atribuire, care este intocmita de autoritatea contractanta trebuie sa cuprinda

cerintele, criteriile, regulile si orice alte informatii necesare pentru a asigura ofertantului
(candidatului) o informare completa, explicita si lipsita de echivoc cu privire la procedura de
atribuire aleasa.

Caietul de sarcini trebuie sa contina in mod obligatoriu, specificatiile tehnice, adica cerintele,
prescriptiile, caracteristicile de natura tehnica ce permit fiecarui produs, serviciu sau lucrare sa
fie descris obiectiv, cat mai exact, incat sa corespunda nevoii autoritatii contractante.

Regulile de participare la procedura de atribuire stabilesc ca orice operator economic are dreptul
de a participa la procedura de atribuire individual sau in grup. In scopul de a depune o
candidatura sau o oferta comuna, mai multi operatori economici se pot asocia, fara a fi obligati sa
isi legalizeze formal asocierea, numai daca oferta comuna este declarata castigatoare si o astfel
de masura reprezinta o conditie necesara pentru buna indeplinire a contractului.

Reguli de publicitate - Autoritatea contractanta are obligatia sa transmita spre publicare

anunturile de intentie, de participare si de atribuire catre operatorul SEAP, uzand numai de
mijloacele electronice, dupa care acestea la randul sau, daca exista aceasta obligatie, transmite in
format electronic anunturile spre publicare si la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Aceasta cale de comunicare spre publicare este supusa insa cenzurii Autoritatii Nationale pentru
Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice care trebuie sa dea in mod obligatoriu
acceptul prealabil de publicare in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Fara acest accept anuntul
nu poate fi publicat nici in Monitorul Oficial al Romaniei si nici in Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene.

Publicarea anuntului de participare este obligatorie cand sunt indeplinite urmatoarele conditii:

1. a) Cand procedura implica licitatia deschisa, licitatia restransa, dialogul competitiv, negocierea
cu publicarea prealabila a unui anunt de participare, pentru atribuirea unui contract de achizitie
publica sau pentru incheierea acordului-cadru.

b) Cand lanseaza un sistem dinamic de achizitie.

2. Cand autoritatea contractanta este orice organism al statului, orice organism de drept public cu
personalitate juridica, infiintata pentru a satisface nevoi de interes general fara caracter comercial
sau industrial.
Autoritatea contractanta este obligata de legiuitor sa precizeze in anuntul de participare, criteriul
de atribuire a contractului de achizitie publica, care , odata stabilit nu mai poate fi schimbat pe
toata durata de aplicare a procedurii de atribuire (oferta cea mai avantajoasa, pretul cel mai
scazut etc).

Publicarea anuntului de atribuire se face in cel mult 48 de zile de la finalizarea procedurii de

atribuire sau cand valoarea contractului este mai mare decat pragul valoric prevazut de lege.

Reguli de evitare a conflictelor de interese - Legiuitorul interzice contractantului adjudecator de

a angaja, in scopul indeplinirii contractului de achizitie publica , persoane fizice sau juridice care
au fost implicate in procesul de verificare/anulare a candidaturilor/ofertelor depuse in cadrul
aplicarii unei proceduri de atribuire, pe parcursul unei perioade de cel putin 12 luni de la
incheierea contractului sub sanctiunea nulitatii contractului pentru cauza imorala.

Atribuirea contractului de achizitie publica presupune parcurgerea mai multor etape: etapa
premergatoare initierii procedurii de atribuire (initierea si publicarea anunturilor, elaborarea
ofertelor, pregatirea documentatiilor de calificare, depunerea ofertelor/candidaturilor etc), etapa
procedurilor de atribuire (licitatia deschisa/restransa, dialogul competitiv, negocierea, cererea de
oferte, concursul de solutii, acordul cadru, sistemul de achizitii dinamic, licitatia electronica)
etapa de atribuire a contractului de achizitie publica (oferta, oferte alternative, solutia si
calificarea candidatilor-ofertantilor, se cer criterii de calificare si selectie, situatia personala a
candidatului sau a ofertantului, capacitatea de exercitare a activitatii profesionale, situatia
economica si financiara, criterii de atribuire a contractului de achizitie publica-fie oferta cea mai
avantajoasa din punct de vedere economic, fie in mod exclusiv, pretul cel mai scazut, stabilirea
ofertei castigatoare, informarea candidatilor si a ofertantilor).

Cu titlu de exceptie autoritatea contractanta are dreptul de a anula aplicarea procedurii pentru
atribuirea contractului de achizitie publica, daca aceasta decizie este luata de regula, inainte de
data transmiterii comunicarii privind rezultatul aplicarii procedurii de atribuire si , oricum,
inainte de data incheierii contractului numai in urmatoarele cazuri:

a) Nu a fost posibila asigurarea unui nivel satisfacator al concurentei (numarul de operatori

economici este mai mic decat cel minim prevazut).

b) Au fost depuse numai oferte inacceptabile si/sau neconforme.

c) Nu a fost depusa nicio oferta sau au fost depuse oferte care, desi pot fi luate in considerare, nu
pot fi comparate datorita modului neuniform de abordare a solutiilor tehnice si/sau financiare.

Autoritatea contractanta este obligata sa intocmeasca si sa pastreze dosarul achizitiei publice

pentru fiecare contract atribuit sau acord cadru incheiat precum si pentru fiecare lansare a unui
sistem de achizitie dinamic atata timp cat contractul sau acordul cadru produce efecte juridice dar
nu mai putin de 5 ani de la data finalizarii contractului respectiv.
Contractele sectoriale sunt caracterizate ca fiind contractele de achizitie publica care se atribuire
in scopul efectuarii unei activitati relevante in sectoarele de utilitate publica, apa , energie,
transport , posta.

Activitatea relevanta este considerata activitatea careia ii este destinat in principal contractul in
cauza. Sunt considerate activitati relevante si acele activitati care presupun exploatarea unui areal
geografic in scopul : a) prospectarii sau extractiei de petrol brut, gaze naturale, carbuni sau alti
combustibili solizi, b) punerii la dispozitia transportorilor care opereaza pe cai aeriene, maritime
sau fluviale, a aeroporturilor, a porturilor marine/fluviale sau a altor terminale de retea de
transport.

Procedurile de atribuire in materia contractelor sectoriale sunt: licitatia deschisa/restransa,

negocierea cu publicarea sau fara publicarea prealabila a unui anunt de participare, cererile de
oferte, concursul de solutii si, cu respectarea prevederilor speciale, acordul cadru, sistemul de
achizitie dinamic, licitatia electronica.

Controlul legalitatii actelor autoritatilor contractante se poate face inainte de incheierea

contractului, pe cale administrativ-jurisdictionala in justitie in fata instantelor de contencios
administrativ.

Pe cale directa, dar separat, intr-o procedura speciala, se pot sesiza instantele judecatoresti (in
prima instanta sectia comerciala a tribunalului pentru acordarea despagubirilor izvorate din
prejudiciile cauzate in cadrul procedurii de atribuire a contractului (deci inainte de incheiere),
precum si pentru executarea , nulitatea, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea
unilaterala a contractelor de achizitie publica.

Calea administrativ-juridictionala poate fi exercitata printr-o contestatie de orice persoana care

se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim printr-un act al autoritatii
contractante, cu incalcarea dispozitiilor legale in materia achizitiilor publice, in orice faza a
procedurii de atribuire si impotriva oricarui act al autoritatii contractante.

Subiectul sesizarii poate fi orice persoana sau chiar un tert vatamat intr-un drept al sau ori intr-
un interes legitim.

Legiuitorul considera ca prin persoana vatamata se intelege orice persoana care indeplineste in
mod cumulativ urmatoarele conditii: a) are sau a avut un interes legitim in legatura cu un anumit
contract de achizitie publica pentru a carui atribuire se aplica prevederile ordonantei de urgenta
privind achizitiile publice, b) a suferit, sufera sau risca sa sufere un prejudiciu, ca o consecinta a
unui act al autoritatii contractante, de natura sa produca efecte juridice, ori ca urmare a
nesolutionarii cererii in termenul legal privind acea procedura de atribuire.

Obiectul contestatiei il constituie un act al autoritatii contractante care poate fi: a) orice act
administrativ, b) neindeplinirea in termenul legal a unei obligatii prevazute de ordonanta de
urgenta (tacerea administratiei), omisiunea sau refuzul de a emite un act sau de a efectua o
anumita operatiune, in legatura cu sau in cadrul procedurii de atribuire, c) orice alta operatiune
administrativa care produce sau poate produce efecte juridice.

Prin contestatie se poate solicita anularea actului, obligarea autoritatii contractante de a emite un
act, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdictionala.

Organul administrativ-jurisdictional creat si desemnat de ordonanta cu solutionarea

contestatiilor este Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor.

Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor este constituit ca un organism independent cu

activitate administrativ-jurisdictionala. Consiliul, in activitatea sa, se supune numai legii,
cvorumul legal este constituit prin prezenta majoritatii membrilor, iar deciziile sale nu sunt
supuse controlului Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor
Publice, efect al caracterului independent si nesubordonat in fata Autoritatii Nationale.
Orientarea independenta este data oarecum de faptul ca subordonarea Consiliului este indreptata
spre Parlament, in fata caruia presedintele va prezenta un raport de activitate anual.

Procedura de solutionare a contestatiilor. Consiliul, prin complete specializate este competent

sa solutioneze contestatiile care au fost depuse in timpul desfasurarii procedurii de atribuire, dar
pana la incheierea contractului.

Contestatia se solutioneaza de un complet stabilit aleatoriu, format din 3 consilieri, din care cel
putin presedintele trebuie sa fie licentiat in drept.

In vederea solutionarii contestatiei, completul desemnat poate cere lamuriri partilor, sa

administreze probe, sa solicite orice date sau documente, relevante in cauza, sa apeleze la un
expert independent.

Solutionarea contestatiilor se face obligatoriu pe fond intr-un termen de 20 de zile, respectiv de

10 zile prin exceptie, termene stabilite de ordonanta si care curg de la data primirii dosarului
achizitiei publice de la autoritatea contractanta.

Completul de judecata solutioneaza contestatia printr-un act administrativ jurisdictional numit

decizie.

In activitatea de solutionare, Consiliul nu poate decide atribuirea unui contract catre un anumit
operator economic.

Decizia se adopta cu votul majoritatii membrilor completului, nu exista abtinere si va fi motivata

si comunicata in scris partilor. Decizia se publica in Buletinul Oficial al Consiliului, pe pagina de
internet, fara referire la datele de identificare ale deciziei si partilor, daca a ramas definitiva si
irevocabila. Decizia este executorie, ceea ce inseamna ca efectele ei pot fi suspendate numai de
instanta de contencios administrativ.
Calea jurisdictionala de atac impotriva deciziilor Consiliului National de Solutionare a
Contestatiilor este de competenta sectiilor de contencios administrativ si fiscal din cadrul
Curtilor de Apel pe raza careia se afla sediul autoritatii contractante.

De la data comunicarii, in termenul de 10 zile, decizia poate fi atacata prin plangere, pentru
motive de nelegalitate si netemeinicie.

Plangerea se formuleaza in scris, trebuie sa contina toate elementele prevazute pentru o

contestatie si va fi motivata. Partea care formuleaza plangerea are obligatia sa o comunice si
partii adverse, insotita de inscrisurile doveditoare, in termen de 10 zile. Dovada de comunicare se
va depune la instanta, pana la primul termen de judecata. Consiliul National de Solutionare a
Contestatiilor nu are calitatea de parte in proces.

Pana la solutionarea plangerii, instanta de contencios administrativ, la cerere, poate dispune

suspendarea procedurii de atribuire si/sau a deciziei Consiliului. Daca in perioada de suspendare,
totusi contractul de achizitie publica este incheiat, acesta va fi lovit de nulitate absoluta.

Odata cu admiterea plangerii de catre instanta de contencios administrativ se deschide si calea

actiunii in despagubiri pentru partea care a fost vatamata.

Solutionarea litigiilor de catre instantele judecatoresti.

Procesele si cererile privind acordarea despagubirilor pentru actele autoritatilor contractante

savarsite inainte de incheierea contractului, respectiv pentru repararea prejudiciilor cauzate in
cadrul procedurii de atribuire se solutioneaza in prima instanta de catre sectia comerciala a
tribunalului in circumscriptia caruia se afla sediul autoritatii contractante, si in recurs de sectia
comerciala a curtii de apel. Hotararea pronuntata in prima instanta poate fi atacata cu recurs in
termen de 5 zile de la comunicare.

Incalcarea unora dintre regulile stabilite prin ordonanta in privinta desfasurarii procedurii de
achizitie publica constituie contraventii sanctionate prin amenzi ce pot fi constatate si aplicate de
Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice.

Contractele de concesiune.

Contractul de concesiune de lucrari publice este definit ca fiind contractul care are aceleasi
caracteristici ca si contractul de achizitie publica de lucrari, cu deosebirea ca in contrapartida
lucrarilor executate contractantul, in calitate de concesionar, primeste din partea autoritatii
contractante, in calitate de concedent, dreptul de a exploata rezultatul lucrarilor pe o perioada
determinata sau acest drept insotit de plata unei sume de bani prestabilite.

Contractul de concesiune de servicii este definit ca fiind contractul care are aceleasi
caracteristici ca si contractul de achizitie publica de servicii, cu deosebirea ca in contrapartida
serviciilor prestate contractantul, in calitate de concesionar, primeste din partea autoritatii
contractante, in calitate de concedent, dreptul de a exploata serviciile pe o perioada determinata,
sau acest drept insotit de plata unei sume de bani prestabilite.

Autoritatea contractanta desemneaza un colectiv de coordonare si supervizare pentru atribuirea

fiecarui contract de concesiune, care la randul sau are drept obligatii : a) fundamentarea
deciziilor de concesionare, b) elaborarea documentelor de atribuire, c) stabilirea procedurii de
atribuire.

Partile contractului se numesc concedent (autoritatea contractanta care a atribuit si a incheiat

contractul de concesiune) si concesionar (orice persoana fizica sau juridica de drept privat
romana sau straina).

Durata contractului de concesiune este stabilita intre parti, pe baza unor elemente rezonabile
acceptate de parti.

Autoritatea contractanta finalizeaza procedura de atribuire prin incheierea contractului de

concesiune. Contractul de concesiune trebuie sa cuprinda clauze referitoare la drepturile si
obligatiile partilor.

Caietul de sarcini si oferta concesionarului fac parte integranta din contractul de concesiune, iar
clauzele generale sau specifice ale contractului de concesiune nu trebuie sa contravina cerintelor
esentiale ale caietului de sarcini si nici angajamentelor asumate de concesionar in cadrul ofertei.

In ceea ce priveste procedura de solutionare a contestatiilor de atribuire a contractului de

concesiune, aceasta este asemenea celei cu privire la contractul de achizitie publica.

Contractul de concesiune de bunuri proprietate publica.

Contractul de concesiune de bunuri proprietate publica este un acord de vointe, incheiat in forma
scrisa, prin care o autoritate publica, denumita concedent, transmite pentru o perioada
determinata, unei alte persoane, numita concesionar, care actioneaza pe riscut si pe raspunderea
sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun proprietate publica, in schimbul unei redevente.

Contractul de concesionare este supus regimului de drept administrativ.

Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile legii, aceste bunuri pot fi date in
administrarea regiilor autonome ori a institutiilor publice sau pot fi concesionate sau inchiriate.

In cazul actului de concesiune ne aflam in prezenta unui act juridic complex, alcatuit dintr-o
parte reglementara stabilita pe cale unilaterala si o parte contractuala, stabilita prin acordul de
vointe intocmit intre autoritatea publica concedenta si concesionar.

Partea reglementara este stabilita pe cale unilaterala de catre concedent care poate si sa o
modifice din motive exceptionale legate de interesul national sau local, cu o notificare prealabila,
pe cand partea contractuala presupune clauze convenite de parti, bazate pe principiul echilibrului
intre drepturi si obligatii.

Redeventa este datoria, obligatia, renta, care se plateste periodic la date fixe si sub forma de cota
fixa.

Redeventa obtinuta prin concesionare se face venit la bugetul de stat sau la bugetele locale,dupa
caz. Modul de calcul si de plata a redeventei se stabileste de ministerul de resort sau de organul
de specialitate al administratiei publice centrale ori de catre autoritatea administratiei publice
locale.

Durata concesiunii se stabileste de catre concedent in baza studiului de oportunitate care nu va

putea depasi 49 de ani, incepand de la data semnarii lui. La expirarea termenului, contractul de
concesiune poate fi prelungit pentru o perioada egala cu cel mult jumatate din durata sa initiala,
prin acordul partilor.

Initiativa concesionarii apartine numai concedentului din proprie vointa, sau insusita la
propunerea oricarui alt investitor interesat.

Procedurile de atribuire ale contractului de concesiune sunt licitatia, de regula si negocierea

directa.

Contractul de concesionare se incheie in forma scrisa, in caz contrar acesta este lovit de nulitate
absoluta.

Incetarea contractului de concesiune poate avea loc in urmatoarele situatii:

a) La expirarea duratei stabilite in contract;

b) In cazul in care interesul national sau local o impune, prin denuntarea unilaterala facuta de
concedent, cu plata de despagubiri juste si prealabile, in caz de dezacord fiind competenta
instanta de judecata;

c) In cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre concesionar, prin reziliere de catre

concedent, cu plata de despagubiri in sarcina concesionarului;

d) In cazul nerespectarii obligatiilor contractuale, de catre concedent, prin reziliere de catre

concesionar cu plata unei despagubiri in sarcina concedentului;

e) La disparitia, dintr-o cauza de forta majora, a bunului concesionat sau in cazul imposibilitatii
obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renuntare, fara plata unei despagubiri.

La incetarea contractului de concesiune, concesionarul este obligat sa restituie in deplina

proprietate, liber de orice sarcina, bunul concesionat.
Incheierea contractului de concesiune se poate face in limba romana sau intr-o alta limba aleasa
de parti.

Controlul asupra concesiunilor de bunuri proprietate publica de interes national se efectueaza

prin structurile cu atributii specifice de control, de catre Ministrele de resort si Ministerul
Finantelor Publice.

Solutionarea litigiilor legate de atribuirea, incheierea, executarea, modificarea si incetarea

contractului de concesiune, precum si a celor privind acordarea de despagubiri se realizeaza de
instantele de contencios administrativ. In acest caz, actiunea in justitie se introduce la sectia de
contencios administrativ a Tribunalului in a carui jurisdictie se afla sediul concedentului, urmand
ca recursul sa se judece la Curtea de Apel.

Contractul de partenerial public-privat.

Putem considera drept trasaturi caracteristice ale contractului de parteneriat public-privat

urmatoarele:

1. Principiile de baza ale parteneriatului public-privat (nediscriminarea, tratamentul egal,

transparenta, proportionalitatea, eficienta utilizarii fondurilor, asumarea raspunderii) sunt
asemenea principiilor aplicabile contractelor de achizitii publice si de concesiune.

2. Etapele care conduc la incheierea unui parteneriat public-privat sunt asemanatoare celor care
conduc la incheierea contractelor de achizitii publice.

3. Acordul de vointa se realizeaza intotdeauna intre o autoritate publica, definita ca partener

public, care poate fi o autoritate publica centrala, regionala sau locala si un investitor privat,
selectionat sa realizeze parteneriatul public-privat (care poate fi o persoana juridica sau o
asociatie de persoane juridice, romana sau straina).

4. Contractul de parteneriat public-privat are ca obiect executia sau atat proiectarea, cat si
executia uneia sau mai multor lucrari de constructii, care sa corespunda cerintelor si politicilor
autoritatii contractante si sa aiba un rezultat menit sa indeplineasca prin el insusi o functie
tehnico-economica, care se raporteaza la implinirea unui serviciu public ce intra in atributiile
autoritatii publice.

5. Caracterul contractului este oneros, deoarece investitorul, prin compania de proiect, in

contrapartida finantarii si lucrarilor executate, primeste rezultatul lucrarilor in totalitate sau in
parte, drept la care se poate adauga, dupa caz, plata unei sume.

6. Contractul cuprinde clauze generale care au fost propuse de autoritatea publica si acceptate de
parti.

7. Autoritatea publica poate delega atributiile sale in negocierea, semnarea si realizarea unui
contract de parteneriat public-privat unitatilor aflate in subordinea sau sub autoritatea sa.
8. Contractul de proiect de parteneriat public-privat in forma negociata este supus aprobarii
Guvernului sau autoritatii publice, in calitate de titulari ai dreptului de administrare a bunului
care face obiectul parteneriatului public-privat.

De-abia pe baza acestui contract de parteneriat public-privat, dupa semnarea si parafarea lui, se
va infiinta o companie de proiect, care se va organiza si functiona ca o societate comerciala,
avand ca parteneri sociali partenerul public si investitorul privat.

9. Competenta de solutionare a litigiilor apartine instantei de contencios administrativ pentru

toate etapele ce duc la incheierea contractului de parteneriat public-privat, iar dupa infiintarea
companiei de proiect, competenta revine instantelor comerciale.

Incheierea unor contracte de parteneriat public-privat poate fi utila in diferite domenii economice
si sociale cum ar fi: spitale, inchisori, scoli, drumuri ,cai ferate, apa, energie etc.

Pentru coordonarea si monitorizarea centralizata a derularii proiectelor de parteneriat public-

privat s-a infiintat Unitatea Centrala pentru Coordonarea Parteneriatului Public-Privat la nivel de
directie generala in subordinea Secretariatului General al Guvernului.