SABĂU POP AURELIAN OLIMPIU

DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ I

2018

 CUPRINS
INTRODUCERE 4
Descrierea cursului 4
Obiectivele 4
Formatul şi tipul activităţilor implicate de
4
curs
TEMA 1 PRINCIPIILE DREPTULUI PENAL 5
Cuprins 5
Obiective 5
Test de autoevaluare 12
Bibliografie 12
TEMA 2 IZVOARELE DREPTULUI PENAL 9
Cuprins 9
Obiective 9
Test de autoevaluare 12
Bibliografie 12
TEMA 3 LEGEA PENALĂ 13
Cuprins 13
Obiective 13
Test de autoevaluare 15
Bibliografie 15
TEMA 4 NORMELE JURIDICE PENALE 16
Cuprins 16
Obiective 16
Test de autoevaluare 18
Bibliografie 18
TEMA 5 INTERPRETAREA LEGII PENALE 19
Cuprins 19
Obiective 19
Test de autoevaluare 22
Bibliografie 22
TEMA 6 RAPORTUL JURIDIC PENAL ȘI FAPTELE
23
JURIDICE PENALE
Cuprins 23
Obiective 23
Test de autoevaluare 28
Bibliografie 28
TEMA 7 APLICAREA LEGII PENALE ÎN SPAȚIU ȘI
29
TIMP
Cuprins 29
Obiective 29
Test de autoevaluare 37
2

 Bibliografie 37
TEMA 8 TEORIA GENERALĂ A INFRACȚIUNII 38
Cuprins 38
Obiective 38
Test de autoevaluare 48
Bibliografie 48
TEMA 7 PLURALITATEA DE INFRACȚIUNI 49
Cuprins 49
Obiective 49
Test de autoevaluare 57
Bibliografie 57

 INTRODUCERE

Cursul de „Drept Penal” este o disciplină ce se predă în semestrul I din anul

2 de studiu la specializarea Drept. Acest curs oferă cunoştinţe privind noţiunile
generale de drept penal precum şi aspecte teoretice şi practice cu privire la
condiţiile răspunderii penale, sancţiunile prevăzute de legiuitor în cazul săvârşirii
de infracţiuni, precum şi cauzele care înlătură răspunderea penală

Obiective
• Să prezinte importanţa cunoaşterii noţiunilor specifice acestei discipline;
• Să familiarizeze studenţii cu terminologia şi limbajul de specialitate, cu utilizarea
corectă a acestora;
• Să prezinte şi să explice aspecte esenţiale ale dreptului penal;

Cursul este structurat pe nouă teme de învăţare în care se regăsesc cunoştinţe

necesare înţelegerii noţiunilor specifice dreptului penal parte generală.

Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

Parcurgerea acestora va presupune atât întâlniri faţă în faţă, cât şi studiu
individual. Întâlnirile reprezintă un sprijin direct acordat din partea profesorului
– studentului. În ceea ce priveşte activitatea individuală, aceasta se va concretiza
în parcurgerea materialelor obligatorii şi în rezolvarea sarcinilor şi exerciţiilor
obligatorii. Studenţii au libertatea de a-şi gestiona singuri timpul pentru
parcurgerea temelor stabilite astfel încât acesta să fie suficient pentru însuşirea
terminologiei de specialitate şi pentru sedimentarea cunoştinţelor dobândite.

TEMA 1

PRINCIPIILE DREPTULUI PENAL

Obiective tema 1
Noţiunea şi sistemul princiilor dreptului penal
Prezentarea principiilor fundamentale ale dreptului penal
Autoevaluare tema 1
Bibliografie tema 1

Obiective:
- familiarizarea cu principiile dreptului penal;

Dreptul penal, fiind o ramură de drept independentă în sistemul dreptului

naţional, are la bază anumite idei ce caracterizează conţinutul normelor sale
juridice.
Definiţie: Totalitatea ideilor, orientărilor care călăuzesc şi străbat întregul
drept penal, întreaga activitate de luptă împotriva infracţiunilor prin mijloace de
drept penal formează principiile fundamentale ale dreptului penal.

Principiile fundamentale ale dreptului penal:

Principiul legalităţii (nullum crimen, nulla poena sine lege praevia)

Definiţie: Principiul legalităţii presupune ca determinarea infracţiunilor şi a
pedepselor să se facă printr-o lege scrisă, fiind exclus categoric dreptul
cutumiar în acest domeniu.
Trăsături:
Ø este unul dintre principiile fundamentale ale dreptului penal;
Ø este un principiu de bază al întregii activităţi de apărare socială
împotriva criminalităţii;
Ø face parte dintre principiile care exprimă ideile fundamentale ale unei
societăţi la un moment istoric dat;
Ø constituie o puternică garanţie juridică a drepturilor şi libertăţilor
cetăţeneşti;
Ø face parte dintre regulile care călăuzesc şi străbat întregul drept penal;
Ø face parte dintre orientările de bază care călăuzesc atât elaborarea, cât
şi realizarea normelor penale.

Două aspecte:
Ø legalitatea incriminării, exprimată prin regula “nu există infracţiune
fără lege” (nullum crimen sine lege), ceea ce presupune că nici o
persoană nu poate fi trasă la răspundere penală pentru o faptă care, în
momentul săvârşirii ei, nu era prevăzută de lege ca infracţiune.
Ø pedepsele aplicabile infracţiunilor sunt stabilite dinainte de lege,
instanţa având posibilitatea să aleagă o pedeapsă de o anumită natură şi
durată.

Principiul reacţiei sociale împotriva infracţiunilor

Definiţie: Este principiul care orientează activitatea de elaborare şi de aplicare a

normelor dreptului penal, deoarece în raport cu importanţa valorilor
sociale ce pot fi periclitate prin infracţiuni se va stabili conţinutul
normei juridice, iar, ulterior, instanţele judecătoreşti vor realiza
procesul de individualizare a răspunderii penale.

Principiul umanismului

Definiţie: Potrivit acestui principiu, întreaga reglementare penală trebuie să

pornească de la interesele fundamentale ale omului.

Dublu sens:
Ø asigură protecţie persoanei fizice, incriminând faptele care pot afecta
interesele omului.
Ø vizează pe cei care au încălcat legea penală, constrângerea penală având
un caracter uman.

Egalitatea în faţa legii penale

Definiţie: Exclude privilegiile, imunităţile sau inegalităţile de tratament în

aplicarea legii penale. Toţi membrii societăţii se află într-o poziţie
egală vizavi de prevederile legii penale, atât în calitate de beneficiari
ai ocrotirii juridico-penale, cât şi în calitate de destinatari ai
exigenţelor acestei legi.

Infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale

Definiţie: Este unul din principiile importante ale dreptului penal, în conformitate
cu care nimeni nu poate fi tras la răspundere penală decât dacă a
săvârşit o faptă prevăzută de lege ca infracţiune.

 Ø art. 15 alin. (2) C.pen. : infracţiunea este singurul temei al răspunderii
penale.

Principiul răspunderii penale personale

Definiţie: Potrivit acestui principiu, pot fi trase la răspundere penală numai

persoanele care au săvârşit o infracţiune şi care sunt vinovate de
aceasta

Prevenirea faptelor prevăzute de legea penală

Definiţie: Acest principiu presupune că întreaga reglementare juridico-penală

trebuie să asigure prevenirea săvârşirii faptelor periculoase, atât prin
conformare, cât şi prin constrângere faţă de cei care săvârşesc astfel
de fapte.

DE REŢINUT!!!!

Principiile fundamentale ale dreptului penal:

- Principul legalităţii
- Principiul reacţiei sociale împotriva infracţiunilor
- Principiul umanismului
- Egalitatea în faţa legii penale
- Infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale
- Principiul răspunderii penale personale
- Prevenirea faptelor prevăzute de legea penală
Aceste regului cu caracter general, idei, orientări stau la baza întregii
reglementări juridico-penale, reflectând instituşiile şi normele
acestei ramuri de drept

Test de autoevaluare tema 1:

1. În ce constă principiul umanismului legii penale?:

a. întreaga reglementare penală trebuie să pornească de la interesele

fundamentale ale omului
b. întreaga reglementare juridică penală trebuie să asigure prevenirea
săvârşirii faptelor periculoase
c. presupune luarea în considerare a intereselor fundamentale ale omului
7

 d. pedeapsa cu moartea este interzisă

2. În ce constă principiul conform căruia infracţiunea este unicul temei al

răspunderii penale?:

a. constituie o activitate de apărare a intereselor fundamentale ale omului

b. reprezintă o garanţie a libertăţii persoanei întrucât, fără săvârşirea unei
infracţiuni, nu se poate antrena răspunderea penală a unei persoane
c. asigurarea prevenirii săvârşirii faptelor periculoase prin constrângere faţă
de cei care săvârşesc asemenea fapte

3. În ce constă principiul răspunderii penale personale?:

a. reprezintă o garanţie a libertăţii persoanei întrucât, fără săvârşirea unei
infracţiuni, nu se poate antrena răspunderea penală a unei persoane
b. presupune stabilirea şi aplicarea scancţiunilor de drept penal în funcţie de
gravitatea faptei săvârşite, de periculozitatea infractorului şi de necesităţile
de îndreptare a acestuia
c. conține regula potrivit căreia atât obligația ce decurge dintr-o normă penală
de a avea o anumită conduită, cât și răspunderea ce decurge din nesocotirea
acelei obligații, revin persoanei ce nu și-a respectat obligația, săvârșind
fapta interzisă, și nu alteia sau unui grup de persoane.

1. Care sunt trasăturile principiului legalităţii?

Bibliografie
I. Mureşan, O. A. Sabău Pop, Drept Penal. Partea Generală, Ed. Sfera Juridică,
Cluj-Napoca, 2008
C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal român. Partea generală, ed. A IV-a,
revizuită şi adăugită, Ed. Universul juridic Bucureşti 2005
T. Manea, Principiul legalităţii incriminării. Elemente de drept comparat, Dreptul
nr. 10/2001
Al. Ionaş, Principiul legalităţii în dreptul penal, R.D.P nr.1/1999
M. Udroiu, Drept penal. Parte generală, Noul Cod Penal,ed. CH BECK, 2014
T. Manea, S. Anghel, Drept penal. Partea Generală, caiet de seminar, ed.
Hamangiu, 2015

TEMA 2

IZVOARELE DREPTULUI PENAL

Obiective tema 2
Noţiunea izvoarelor dreptului penal
Specificul izvoarelor dreptului penal
Izvoarele dreptului penal
Autoevaluare tema 2
Bibliografie tema 2

Obiective:
- familiarizarea cu noţiunea izvoarelor dreptului penal,
- cunoaşterea izvoarelor dreptului penal

Noţiunea izvoarelor dreptului penal

Definiţie. Izvoarele formale ale dreptului penal sunt acele acte normative
care, în cuprinsul lor, stabilesc faptele care constituie infracţiuni, sancţiunile ce
se pot aplica, condiţiile răspunderii penale, precum şi actele normative care
prevăd dispoziţii obligatorii de respectat în procesul de elaborare şi aplicare a
dreptului penal.

Izvoare

Interne Externe

Izvoare

Materiale Formale

Izvoare

Directe Indirecte

Izvoare formale şi directe:

9

 - Constituţia României
- actele normative
- tratate şi convenţii internaţionale la care ţara noastră ia parte.

Specificul izvoarelor dreptului penal

sunt mai restrânse ca număr

fiind precis determinate, oferă posibilitatea unei delimitări şi interpretări
exacte a normelor juridice care aparţin dreptului penal.
pot fi doar legile penale în accepţiunea art. 141 C.pen.
normele juridice penale, în primul rând cele generale, dar şi o mare parte
din cele speciale, care au un ridicat grad de stabilitate, sunt cuprinse în
Codul penal.
un număr important de reglementări întâlnim în unele legi speciale
nepenale care reglementează relaţiile sociale din anumite domenii, precum
şi în unele legi complinitoare.

Izvoarele dreptului penal

1. Constituţia României

- consacră valorile sociale cele mai importante ale statului nostru, valori
ce vor fi apărate împotriva încălcărilor grave prin norme de drept penal.
- conţine dispoziţii constituţionale care vizează în mod explicit sfera de
reglementare a acestei ramuri de drept
- Titlul II, Capitolele II şi III din Constituţie consacră drepturile şi
libertăţile fundamentale, precum şi îndatoririle fundamentale.

2. Tratatele şi convenţiile internaţionale

- constituie izvoare ale dreptului penal în domeniul prevenirii şi

combaterii criminalităţii, în măsura în care sunt ratificate.
- reprezintă un izvor mediat al dreptului penal român
- au prioritate atunci când există neconcordanţe între pactele şi tratatele
privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte,
şi legile interne.

10

 3. Legile penale

Definiţie: sunt legile care au fost anume adoptate pentru a reglementa

relaţiile sociale ce se formează între oameni, în sensul impunerii unei
conduite care să determine abţinerea de la săvârşirea de infracţiuni, pe de o
parte, iar pe de altă parte, pentru a reglementa relaţiile ce iau naştere după
ce au fost săvârşite infracţiunile.

- Codul penal
- alte legi penale speciale cu o sferă de incidenţă sau aplicare mai
restrânsă
- legile speciale nepenale ce cuprind dispoziţii de drept penal, care
completează incriminările din Codul penal.

1. Jurisprudenţa

- În general, în literatura de specialitate se consideră că jurisprudenţa nu

este izvor de drept.
- Alte păreri – poate constitui izvor de drept (deciziile Curţii
Constituţionale pentru soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate,
deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, în
rezolvarea unor recursuri în interesul legii, declarate de procurorul general
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

5. Ordonanţa de urgenţă

- doar în situaţii cu adevărat excepţionale, care justifică o intervenţie de

urgenţă din partea puterii executive.

6. Cutuma

Definiţie: Cutuma presupune respectarea uniformă, constantă şi generală

a anumitor norme nescrise într-un anumit mediu social sau teritorial, cu
convingerea obligativităţii ei juridice.
- Cutuma poate interveni ca izvor de drept penal în sfera cauzelor care
fac ca fapta să nu fie infracţiune şi în cazul interpretării legii penale.

11

 DE REŢINUT!!!!!

Izvoarele dreptului penal:

- Constituţia României
- Tratatele şi convenţiile internaţionale
- Legile penale
- Jurisprudenţa
- Ordonanţa de urgenţă
- Cutuma

Test de autoevaluare tema 2

1. Prezentați specificul izvoarelor dreptului penal

1. Izvoarele dreptului penal pot fi:

a. scrise
b. pot fi și nescrise
c. interne și externe
d. directe și indirecte

Bibliografie
I. Mureşan, O. A. Sabău Pop, Drept Penal. Partea Generală, Ed. Sfera Juridică,
Cluj-Napoca, 2008
Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, republicată
V. Dobrinoiu, Gh. Nistoreanu, A. Boroi, I. Pascu, I Molnar, V. Lazăr Drept penal.
Partea generală, Ed. Europa Nova, 1997
B. Diamant, Câteva argumente în sprijinul tezei că jurisprudenţa constituie izvor
de drept, Dreptul nr. 4/2002
M. Udroiu, Drept penal. Parte generală, Noul Cod Penal,ed. CH BECK, 2014
M. Udroiu, Drept penal. Parte generală, Noul Cod Penal,ed. CH BECK, 2014

12
TEMA 3

 LEGEA PENALĂ

Obiective tema 3
Noţiunea de lege penală
Categorii de legi penale
Conţinut şi condiţii
Autoevaluare tema 3
Bibliografie tema 3

Obiective:
- cunoaşterea noţiunii de lege penală;
- prezentarea categoriilor de legi penale

Noţiunea de lege penală

Definiţie. Prin legea penală se înţelege un anumit act normativ care

cuprinde în conţinutul său norme penale, dispoziţii penale.
Într-o interpretare restrictivă, potrivit art. 141 C.pen., “prin lege penal se
înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi sau decrete”.

Categorii de legi penale

Legile penale se clasifică în raport cu:

- întinderea domeniului de reglementare
- după caracterul legilor
- în funcţie de durata lor de aplicare.

După întinderea domeniului de

reglementare

Legi generale Legi speciale

13

 Legile penale generale sunt reprezentate de codurile penale, care cuprind
un ansamblu complet şi sistematizat de norme penale generale şi speciale,
ce conţin majoritatea instituţiilor de drept penal, atât norme cu valoare de
principii, cât şi majoritatea normelor incriminatoare.

Legile speciale au un câmp mai restrâns de acţiune, cuprinzând norme ce

reglementează instituţii speciale de drept penal sau incriminând ca
infracţiuni fapte săvârşite într-un anumit domeniu.

Importanţa distincţiei - legea generală este de cea mai largă aplicaţiune, însă
în cazul unui concurs între o lege generală şi una specială care derogă de la cea
generală sau o completează pe aceasta, legea specială are prioritate.

După caracterul lor

Legi penale ordinare Legi penale

excepţionale

Legile penale ordinare sunt cele ce sunt adoptate în condiţii normale,

obişnuite de luptă împotriva fenomenului infracţional. Din această
categorie fac parte Codul penal şi majoritatea legilor speciale.

Legile excepţionale apar în condiţii deosebite de evoluţie a fenomenului

infracţionalităţii de unele situaţii excepţionale, de origine naturală sau
socială (calamităţi naturale, stare de război etc.). Legile excepţionale sunt,
de regulă, legi temporare, ele rămânând în vigoare atâta timp cât situaţia o
impune.

Importanţa distincţiei -între o lege generală, una specială şi o lege

excepţională, se aplică cu prioritate legea excepţională, avându-se în vedere
necesităţile unei acţiuni eficiente în lupta antiinfracţională.

După durata de aplicare

Cu durată Cu durată determinată

nedeterminată

14

 Legile penale cu durată nedeterminată (permanente) sunt acelea în al
căror cuprins nu se stipulează perioada lor de aplicare. Legile permanente
au o stabilitate mai mare, ele fiind principalul instrument de luptă împotriva
infracţionalităţii.

Legile penale cu durată determinată (temporare) sunt cele ce au o

aplicare limitată în timp, şi anume din momentul adoptării lor până când
vor rămâne în vigoare. Aceste legi mai sunt denumite şi legi temporare,
deoarece au o durată relativ scurtă de aplicare.

DE REŢINUT!!!!!

Ø Art. 173 C.pen. – prin lege penală se înţelege orice dispoziţie

cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanțe de
urgență sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau
petere de lege.

Ø Legile penale se clasifică în raport cu:

- întinderea domeniului de reglementare
- după caracterul legilor
- în funcţie de durata lor de aplicare

Test de autoevaluare tema 3

1. Prezentați categoriile de legi penale

2. Legile penale cu durată determinată

Bibliografie
I. Mureşan, O. A. Sabău Pop, Drept Penal. Partea Generală, Ed. Sfera Juridică,
Cluj-Napoca, 2008
Maria Zolyneak, Maria Ioana Michinici, Drept penal. Partea generală, Iaşi, 1999
Ion Oancea, Tratat de Drept Penal, Partea generală, Editura All, Bucureşti, 1994
Constantin Bulai, Manual de drept penal, Partea generală, vol. I, Editura All,
Bucureşti, 1997
M. Udroiu, Drept penal. Parte generală, Noul Cod Penal,ed. CH BECK, 2014
15

TEMA 4

NORMELE JURIDICE PENALE

Obiective tema 4
Categoriile normelor juridice penale
Trăsăturile normelor juridice penale
Autoevaluare tema 4
Bibliografie tema 4

Obiective:
- familiarizarea cu normele juridice penale;
- cunoaşterea trăsăturilor normelor juridice penale

Definiţie. Normele juridice penale reprezintă o specie de norme juridice

care se caracterizează prin conţinutul şi structura lor specifică, prescriind reguli
de drept penal, precum şi sancţiunile aplicabile în cazul încălcării acestora.

Norma juridică

generală specială

ipoteză dispoziţie

dispoziţie sancţiune

sancţiune

Normele penale generale – trăsături

Ø sunt cuprinse, de regulă, în Partea generală a Codului penal.

Ø cuprind dispoziţii cu caracter de regulă generală privind condiţiile în
care se nasc, se modifică şi se sting raporturile judiciare penale.
Ø sunt de cea mai largă aplicaţiune, fiind incidente în raport cu toate
normele speciale.

16

 Normele penale speciale - trăsături
Ø sunt înscrise, de regulă, în Partea specială a Codului penal
Ø arată condiţiile în care o anumită faptă constituie infracţiune şi
pedeapsa care se poate aplica în cazul săvârşirii unei astfel de fapte.

Norma penală

prohibitivă onerativă

Norme penale prohibitive- trăsături

Ø corespund infracţiunilor comisive
Ø stabilesc ca regulă de conduită abţinerea de a săvârşi fapta care este
descrisă în conţinutul textului respectiv.

Norme penale onerative – trăsături

Ø specifice infracţiunilor omisive
Ø fixează ca regulă de conduită obligaţia de a face sau de a acţiona,
inacţiunea făptuitorului fiind de natură să producă urmări socialmente
periculoase.

Norme penale

Complete Divizate

Normele penale complete (unitare) –trăsături

Ø cuprind toate elementele unei norme (ipoteză, dispoziţie, sancţiune).

Normele penale divizate –trăsături

Ø nu au structura completă în acelaşi text de lege, dispoziţia sau
sancţiunea fiind formulate într-un articol al aceleiaşi legi sau chiar în alt
act normativ.

17

 DE REŢINUT!!!!!

Orice lege penală este alcătuită dintr-o totalitate de norme juridice

care configurează conţinutul normativ al acestei legi

Test de autoevaluare tema 4

1. Normele penale generale :

a. au o structură dihotomică
b. au o structură trihotomică
c. în doctrina penală părerile sunt îmărțite, dar majoritatea îmbrățișează teza
structurii dihotomice, datorită lipsei dispoziției
d. în doctrina penală părerile sunt îmărțite, dar majoritatea îmbrățișează teza
structurii dihotomice, datorită lipsei ipotezei

2. Normele penale speciale:

a. se regăsesc în codul penal, partea specială
b. se regăsesc în codul penal, partea generală
c. se regăsesc în legi speciale și prevăd condițiile în care o faptă constituie
infracțiune

3. Normele prohibitive:
a. impun reținerea destinatarilor legii de la o anumită conduită fiind specifice
infracțiunilor comisive
b. impun abținerea de la o anumită conduită, fiind specifice infracțiunilor comisive
c. impun abținerea de la o anumită conduită, fiind specifice infracțiunilor omisive

Bibliografie
I. Mureşan, O. A. Sabău Pop, Drept Penal. Partea Generală, Ed. Sfera Juridică,
Cluj-Napoca, 2008
Ion Oancea, Tratat de Drept Penal, Partea generală, Editura All, Bucureşti, 1994
Constantin Bulai, Manual de drept penal, Partea generală, vol. I, Editura All,
Bucureşti, 1997
Ceterchi, Structura internă a normei juridice, R.R.D. nr. 7/1969
18

TEMA 5

INTERPRETAREA LEGII PENALE

Obiective tema 5
Noţiunea şi necesitatea interpretării legii penale
Metodele de interpretare
Rezultatele interpretării
Autoevaluare tema 5
Bibliografie tema 5

Obiective:
- familiarizarea cu noţiunea interpretării legii penale
- cunoaşterea metodelor de interpretare

Definiţie. O operaţiune legico-raţională de lămurire a conţinutului unei

legi penale, pentru aflarea şi explicarea înţelesului real al legii, potrivit voinţei
legiuitorului care a adoptat legea respectivă.

Interpretarea

Legală Juridică Doctrinară sau

ştiinţifică

Interpretarea legală
Ø este efectuată de legiuitor
Ø este efectuată în momentul când adoptă o anumită lege penală
Ø constă în aplicarea anumitor termeni, expresii sau situaţii juridice care
impun o interpretare unitară.

Interpretarea judiciară
Ø apare cel mai frecvent în practică
Ø este efectuată de către judecător
Ø un rol important îl are Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
19

 Interpretarea doctrinară sau ştiinţifică
Ø este făcută de teoreticienii dreptului penal prin tratate, cursuri,
monografii, lucrări sau articole publicate
Ø este de natură să orienteze interpretarea judiciară
Ø poate constitui şi un preţios material documentar pentru eventualele
iniţiative legislative.

Metode de interpretare

Literală sau textuală

Logică sau raţională

Istorico-juridică

Sistematică

Prin analogie

1. Interpretarea literală sau textuală

- constă în analiza conţinutului şi sensului legii penale cu ajutorul textului în

care este exprimată acea normă penală.

2. Interpretarea logică sau raţională

- se realizează prin descoperirea înţelesului unei norme sau legi penale

cu ajutorul elementelor şi procedeelor logice: noţiuni, judecăţi,
raţionamente, analiză, sinteză, inducţie, deducţie etc.
Raţionamente:
a) Raţionamentul a fortiori
b) Raţionamentul reductio ad adsurdum
c) Raţionamentul per a contrario
d) Raţionamentul a pari

3. Interpretarea istorico-juridică

20

 - presupune analiza istoricului legii sau normei ce se interpretează,
studiindu-se datele de ordin social, economic, politic şi juridic existente în
momentul adoptării legii.

4. Interpretarea sistematică

- constă în studierea normei ce se interpretează în corelaţie cu alte

norme ce sunt cuprinse în aceeaşi lege ce fac parte din sistemul de
drept pozitiv.

2. Interpretarea prin analogie

- constă în explicarea sensului unei legi penale cu ajutorul altor norme

care sunt asemănătoare, abordând aceeaşi materie, dar care au o formulare
mult mai clară.

Rezultatele interpretării

În raport de concluziile finale, interpretarea poate fi:

1. Interpretarea declarativă - se constată că textul interpretat exprimă exact
ceea ce legiuitorul a vrut să reţină prin acea lege
2. Interpretarea restrictivă -se constată că legea spune mai mult decât a voit
legiuitorul
3. Interpretarea extensivă - se constată că norma juridică interpretată exprimă
mai puţin în raport cu intenţiile legiuitorului (lex dixit minus quam voluit).

DE REŢINUT!!!!!

Interpretarea este necesară, deoarece normele se referă la fapte tipice

şi trebuie aplicate unor fapte concrete, care sunt variate sau unele texte
nu sunt suficient de clare, situaţie ce poate rezulta din folosirea unor
termeni sau expresii cu înţelesuri multiple ori din cauza redactării
neglijente.
Metode de interpretare:
- literală sau textuală
21

 - logică sau raţională
- istorico-juridică
- sistematică
- prin analogie

Test de autoevaluare tema 5

1. Interpretarea legii penale:

a. se poate face de organul judiciar
b. se poate face de legiuitor numai după elaborarea legii
c. este oficială și neoficială

2. Interpretarea poate avea drept rezultat:

a. extinerea textului de lege, conform adagiului lex dixit plus quam voluit
b. restrângerea textului de lege, conform adagiului lex dixit minus quam voluit
c. o concordanță perfectă între voința legiuitorului și textul legii conform
adagiului lex dixit quam voluit.

3. Interpretarea prin analogie:

a. este identică cu interpretarea extensivă a legii
b. dă naștere la noi incriminări
c. constă în căutarea înțelesului unei norme cu ajutorul alteia care prevede un caz
asemănător

Bibliografie
I. Mureşan, O. A. Sabău Pop, Drept Penal. Partea Generală, Ed. Sfera Juridică,
Cluj-Napoca, 2008
Fr. Streteanu, Drept penal. Partea generală, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003
G. Antoniu, Reflecţii asupra interpretării legii penale din perspectiva europeană
(I), R.D.P. nr. 2/2006
F. Desportes, F. le Gunehec, Le nuveau droit penal, Editions Economica, Paris,
1988
L.Pastor, Interpretarea legii penale, R.D:P. nr. 2/1994
M. Udroiu, Drept penal. Parte generală, Noul Cod Penal,ed. CH BECK, 2014

22

TEMA 6

RAPORTUL JURIDIC PENAL ŞI FAPTELE JURIDICE PENALE

Obiective tema 6
Felurile şi caracteristicile raportului juridic penal
Structura şi subiecţii raporturilor juridice penale
Conţinutul şi obiectul raporturilor juridice penale
Naşterea şi durata raporturilor juridice penale
Noţiunea de fapte juridice penale
Clasificarea faptelor juridice penale
Autoevaluare tema 6
Bibliografie tema 6

Obiective:
- cunoaşterea felurilor şi caracteristicilor raporturilor juridice penale precum şi
structura acestora;
- familiarizarea cu noţiunea de fapte juridice penale şi cunoaşterea clasificării
lor.

1. RAPORTUL JURIDIC PENAL

Feluri şi caracteristici
Raporturile juridice penale sunt de două feluri:
1. raporturi juridice de conformare, care se nasc odată cu intrarea în
vigoare a normei penale
2. raporturi penale de conflict-care se nasc o data cu săvârşirea unei
infracţiuni.

Caracteristici:
Ø este un raport de putere, el nefiind guvernat de principiul egalităţii
părţilor
Ø este caracterizat prin poziţia dominantă a subiectului activ care este
statul.

Structura raporturilor juridice penale

23

 RAPORTUL
JURIDIC PENAL

SUBIECŢI CONŢINUT OBIECT

Activ Pasiv

Subiecţii raporturilor juridice penale

Subiect activ - statul ca titular al funcţiei de apărare socială.

Subiect activ adiacent sau secundar - titularii valorilor sociale
ocrotite prin norma penală.
Subiectul pasiv - în cazul raportului juridic de conformare nu este
determinat decât generic, fiind orice persoană căreia i se adresează norma
juridică penală prin preceptul său.
- în cazul raportului juridic penal de conflict născut
în urma săvârşirii unei este infractorul, care a săvârşit acţiunea sau inacţiunea
prin care a fost încălcat preceptul normei juridice.

Conţinutul raporturilor juridice penale

Definiţie. Conţinutul raportului juridic penal este reprezentat de drepturile
şi obligaţiile reciproce şi corelative ale părţilor.

Raportul juridic de conformare

- dreptul statului de a pretinde din partea destinatarilor normei juridice o
conduită conformă preceptului normei juridice.
- obligaţia destinatarilor normei juridice de a se conforma conduitei prescrise
prin preceptul normei juridice.

Raportul penal de conflict

- dreptul statului de a supune pe infractor pedepsei sau a altor măsuri prevăzute
de lege prin care se realizează răspunderea penală
- obligaţia infractorului de a suporta consecinţele penale ale faptei sale.

24

 Obiectul raporturilor juridice penale
Raportul juridic de conformare
- obiectul acestuia îl constituie însăşi conduita prescrisă de norma de drept
penal.

Raportul juridic penal de conflict

- are ca obiect pedeapsa ca modalitate de realizare prin constrângere a ordinii
de drept, precum şi aplicarea şi executarea măsurilor de siguranţă şi a
măsurilor educative.

Naşterea şi durata raporturilor juridice penale

Raportul juridic penal de conformare - se naşte ex lege şi durează atâta

timp cât norma juridică este în vigoare.

Raportul juridic penal de conflict - se naşte în momentul săvârşirii

infracţiuni; se stinge doar prin executarea pedepsei sau prin stingerea
ei în alt mod.

2. FAPTELE JURIDICE PENALE

Noţiunea de fapte juridice penale

Definiţie. Prin fapt juridic se înţelege orice împrejurare care are ca efect
naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice.

În raport de originea lor

Evenimente, împrejurări ce nu depind de

voinţa oamenilor

Fapte-acţiuni sau inacţiuni ale omului

25

 Din punct de vedere al scopului în care
sunt săvârşite

acte juridice

fapte juridice propriu-zise

Clasificarea faptelor juridice

În funcţie de efectele
lor

constitutive modificatoare extinctive

Exemple:
1. Fapte juridice constitutive de raport juridic penal
- Legea - din momentul intrării în vigoare.
- Infracţiunea, sau uneori fapta prevăzută de legea penală.

2. Fapte şi acte juridice modificatoare de raport juridic penal

- circumstanţele atenuante şi agravante posterioare săvârşirii infracţiunii,
cum ar fi conduita procesuală sinceră a inculpatului, recuperarea pagubei,
sustragerea de la urmărire, etc.
- acte normative modificatoare de raport juridic penal, cum ar fi legea
penală mai favorabilă, legea de graţiere parţială, un decret de graţiere
parţială ori de comutare a pedepsei, etc.
- acte ale autorităţii judecătoreşti în cadrul activităţii de individualizare
postjudiciară a pedepsei,cum ar fi hotărârile de liberare condiţionată, de
revocare a suspendări condiţionate sau de anulare a acesteia, etc.

3. Fapte juridice extinctive de raport juridic penal

26

 - evenimente: moartea infractorului sau moartea părţii vătămate, trecerea
timpului care are ca efect prescripţia răspunderii penale sau a executării
pedepsei, etc.
- legi de dezincriminare, legi de amnistie sau de graţiere totală a pedepsei,
act administrativ de graţiere totală a pedepsei.
- acte şi fapte juridice speciale cu efect extinctiv în cazul anumitor
infracţiuni, cum ar fi lipsa plângerii prealabile, retragerea plângerii
prealabile, împăcarea părţilor, etc.,desistarea şi împiedicarea producerii
rezultatului, denunţarea unor infracţiuni, etc.

DE REŢINUT!!!!!

Raporturile juridice penale sunt de două feluri:

- de conformare
- de conflict
Structura raporturilor juridice penale:
cSubiecţi
cConţinut
cObiect
Faptele juridice penale se clasifică în funcţie de efectele lor în:
- constitutive
- modificatoare
- extinctive

Test de autoevaluare tema 6

1. Raportul juridic penal de conformare se stinge:

a. când se încalcă legea peală, acesta transformându-se în raport de conflict
b. când legea penală iese din vigoare
c. când legea se abrogă, chiar și parțial

2. În dreptul penal sunt:

a. raporturi de conformare și raporturi de conflict

27

b. numai raporturi juridice de conformare în baza caracterului normativ al
dreptului penal
c. numai raporturi juridice de conflict în baza caracterului represiv al dreptului
penal

3. Poziția dominantă în cadrul raportului juridic penal o are:

a. statul ca titular al tuturor valorilor sociale
b. cel care este destinatarul legii penale
c. niciun subiect nu are poziție dominantă, ele aflându-se pe poziție de egalitate
juridică

Bibliografie
I. Mureşan, O. A. Sabău Pop, Drept Penal. Partea Generală, Ed. Sfera Juridică,
Cluj-Napoca, 2008
N.Popa, Teoria generală a dreptului, Ed. ACTAMI, Bucureşti, 1994
C.Bulai. Manual de drept penal. Partea generală, Ed. ALL, Bucureşti, 1997
L. Biro, Aspecte ale raportului juridic penal. S.U.B.B. Cluj, 1966
I. Oancea, Unele consideraţii cu privire la raportul juridic penal, S.C.J., nr.2/1958
Deleanu, Drepturile subiective şi abuzul de drept, Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 1988
M. Udroiu, Drept penal. Parte generală, Noul Cod Penal,ed. CH BECK, 2014

TEMA 7

28

 APLICAREA LEGII PENALE ÎN SPAȚIU ȘI TIMP
Obiective tema 7
Principiile aplicării legii penale în spațiu
Principiile aplicării legii penale în timp
Autoevaluare tema 7
Bibliografie tema 7

Obiective:
- prezentarea principiilor aplicării legii penale în spațiu și timp

1. APLICAREA ÎN SPAȚIU A LEGII PENALE ROMÂNE

Principiile aplicării legii penale în spaţiu

principiul teritorialităţii

principiul personalităţii

principiul realităţii

principiul universalităţii

Principiul teritorialităţii legii penale române

Art. 8 din Codul penal: “Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite pe

teritoriul României”.

29

 Teritoriul ţării (art.8 al. 2 din C.pen.) = întinderea de pământ şi apele cuprinse
între frontiere, cu subsolul şi spaţiul aerian, precum şi marea teritorială cu solul,
subsolul şi spaţiul aerian ale acesteia.

Solul - suprafaţa terestră aflată între frontierele geografice ale statului

stabilite prin convenţii de frontieră încheiate cu statele limitrofe.

Apele interioare - apele curgătoare sau stătătoare aflate între frontierele de

stat, precum şi apele maritime interioare.

Apele maritime interioare - suprafeţele de apă cuprinse între ţărmul mării

şi liniile de bază de la care se măsoară întinderea mării teritoriale.

Marea teritorială - fâşia de mare adiacentă ţărmului, cu o lăţime de 12

mile marine de la liniile de bază.

Subsolul - acea parte a litosferei, corespunzătoare suprafeţei terestre şi

marine aflate între frontierele naţionale până la limita posibilităţilor de
exploatare.

Spaţiul aerian - coloana de aer deasupra teritoriului cuprinsă între liniile

imaginare ridicate de la frontierele naţionale, până la limita spaţiului
cosmic,( 90 -110 km), până la limita celui mai jos perigeu ce permite
menţinerea pe orbită a sateliţilor.

Infracţiune săvârşită pe teritoriul ţării (art. 8 alin. 3 și 4 din Cod penal)= orice
infracţiune comisă pe teritoriul arătat în art. 8 al. 2 sau pe o navă ori o aeronavă
română.

Locul săvârşirii infracţiunii

Ø Teoria acţiunii, localizează infracţiunea în raport de locul în care s-
a săvârşit activitatea materială a infractorului (acţiunea sau inacţiunea).
Ø Teoria rezultatului consideră infracţiunea ca fiind comisă în locul
unde s-a produs rezultatul ilicit chiar dacă acţiunea sau inacţiunea s-au comis în
alt loc.
Ø Teoria ilegalităţii consideră locul comiterii infracţiunii acolo unde
s-a săvârşit prima activitate pedepsibilă.
Ø Teoria preponderenţei indică drept loc al săvârşirii infracţiunii locul
unde s-a efectuat cel mai important act pentru realizarea infracţiunii.
Ø Teoria voinţei acordă prevalenţă laturii subiective a infracţiunii,
localizând-o în raport de locul unde a înţeles infractorul să realizeze rezultatul
activităţii sale infracţionale.
30

 Ø Teoria ubicuităţii - infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul
ţării şi atunci când pe acest teritoriu ori pe o navă sau aeronavă româna s-a
efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracţiunii.

Excepţii de la principiul teritorialităţii

1. Imunităţi şi inviolabilităţi diplomatice
2. Regimul forţelor armate străine
3. Regimul navelor şi aeronavelor

Principiul personalităţii legii penale

Art. 4 din Codul penal -“legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în

afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul este cetăţean român sau dacă neavând
nici o cetăţenie, are domiciliul în ţară.”
- mai este denumit şi principiul naţionalităţii active sau al statutului
personal al făptuitorului.

Condiţii:
1. fapta să fi fost săvârşită în întregime în străinătate;
2. fapta să constituie infracţiune potrivit legii penale române, indiferent
dacă statul pe teritoriul căruia s-a săvârşit fapta incriminează ori nu
fapta respectivă;
3. infractorul să fie cetăţean român sau apatrid domiciliat în România,
calitate pe care trebuie să o aibă în momentul săvârşirii faptei.

Principiul realităţii legii penale

Art. 10 din Codul penal - “Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite

în afara teritoriului ţării, de către un cetățean străin sau o persoană fără
cetățenie, contra statului român, contra unui cetăţean român, ori a unei persoane
juridice române”.
- este denumit şi principiul protecţiei reale, ori al naţionalităţii pasive.

Condiţii:
1. infracţiunea să fie săvârşită în străinătate;
2. infracţiunea să fie îndreptată împotriva siguranţei statului, a vieţii unui
cetăţean român sau să fi produs o vătămare corporală gravă integrităţii
corporale ori sănătăţii unui cetăţean român ;
3. infracţiunea să fie săvârşită de un cetăţean străin sau apatrid domiciliat
în străinătate ;
4. să nu se dispună altfel în tratatele şi convenţiile internaţionale ( art. 12
din Codul penal );
31

 5. pentru punerea în mişcare a acţiunii penale să existe autorizarea
procurorului general.

Principiul universalităţii legii penale

Art. 6 din Codul penal - “Legea penală se aplică şi altor infracţiuni decât
celor prevăzute în art. 10, săvârşite în afara teritoriului ţării, de un cetăţean străin
sau de o persoană fără cetăţenie care se află de bunăvoie pe teritoriul României,
dacă :
a) dacă statul român s-a obligat să o reprime în baza unui acord
internațional, indiferent dacă fapta este prevăzută ca infracţiune şi de
legea penală a ţării unde a fost săvârşită ;
b) s-a cerut extrădarea sau predarea și aceasta a fost refuzată.
- este numit şi principiul represiunii universale sau a universalităţii
dreptului de a pedepsi.

Condiţii :
1. să se fi săvârşit o infracţiune în afara teritoriului ţării;
2. infracţiunea să nu fie dintre cele pentru care legea penală română se
aplică în baza principiului realităţii legii penale prevăzut de art. 10 Cod
penal;
3. infractorul să fie străin sau apatrid care domiciliază în străinătate ;
4. indiferent daca fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a
ţării unde a fost săvârşită;
5. făptuitorul să se afle în ţară, ceea ce presupune prezenţa sa benevolă;
6. să nu existe o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale
sau continuarea procesului, ori executarea pedepsei, sau când pedeapsa
a fost executată ori este considerată ca executată;
7. să nu se dispună altfel în tratatele şi convenţiile internaţionale ( art.12
Cod penal ).
8. România să se fi obligat să reprime fenomenul infracțional

32

 2. APLICAREA ÎN TIMP A LEGII PENALE ROMÂNE

Principiile aplicării legii penale în timp

principiul activităţii legii penale

principiul neretroactivităţii legii penale

principiul retroactivităţii legii penale

principiul aplicării legii penale mai

favorabile

principiul ultraactivităţii legii penale

Principiul activităţii legii penale

Art. 3 din Codul penal - “legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în

timpul cât ea se află în vigoare”.

Durata de activitate a legii - este cuprinsă între data intrării în vigoare a

legii şi durata ieşirii sale din vigoare, perioadă în care legea este activă.

Intrarea în vigoare a legii penale- art. 78 din Constituţia României

revizuită –„legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare
la 3 zile de la data publicării sau la odată ulterioară prevăzută în textul ei”.

Ieşirea din vigoare a legii penale - prin abrogare, modificare şi ajungerea

la termen ori încetarea condiţiilor excepţionale care au determinat apariţia legii.

Abrogarea legii
= este prerogativa legiuitorului care printr-un act normativ cu o forţă juridică
egală dispune scoaterea din vigoare a legii anterioare, în totul sau în parte.

33

 Abrogarea

expresă tacită

Abrogarea

totală parţială

Modificarea legii - schimbarea sau completarea unor părţi din legea penală.
Modificarea legii poate fi şi ea expresă sau tacită ( implicită ).

Ajungerea la termen ( autoabrogarea) - este o modalitate de ieşire din vigoare

a legii temporare, care are însăşi în cuprinsul său o normă care indică termenul
până la care legea este în vigoare.

Dispariţia condiţiilor care au impus adoptarea legii - o modalitate de ieşire din

vigoare, implicită, a legilor excepţionale.

Determinarea momentului săvârşirii infracţiunii

Trei teorii:
Ø Teoria conduitei infracţionale ↔ momentul săvârşirii acţiunii sau
inacţiunii;
Ø Teoria rezultatului ↔ momentul producerii rezultatului;
Ø Teoria mixtă ↔ atât în momentul săvârşirii infracţiunii, cât şi în
momentul producerii rezultatului.

Principiul Aplicării legii penale de dezincrimnare

Art.4 din Codul penal -“Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub
legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz executarea
pedepselor, a măsurilor de siguranţă şi a măsurilor educative, pronunţate în baza
legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti
privitoare la aceste fapte, încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.”
Doctrina - recunoaşte unanim că retroactivează şi legile interpretative
(legi de interpretare autentică ulterioară).

Ø Retroactivitatea legii de dezincriminare –

34

 Efecte asupra :
- faptelor nedescoperite sau aflate în curs de urmărire penală
- faptelor aflate în curs de judecată
- sancţiunilor penale în curs de executare sau chiar executate.
Ø Retroactivitatea legii care prevede măsuri de siguranţă sau măsuri
educative
Ø Retroactivitatea legii interpretative

Principiul ultraactivităţii legii penale

Ultraactivitatea legii penale temporare

Art.7 din Codul penal - “Legea penală temporară se aplică infracţiunii
săvârşite în timpul cât era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau
judecată în acel interval de timp”.

Situaţia ordonanţelor de urgenţă respinse de Parlament

- respingerea de către Parlament a ordonanţelor de urgenţă are ca efect
ieşirea din vigoare a ordonanţelor de la data publicării în Monitorul Oficial al
legii de respingere.
- Respingerea ordonanţei de urgenţă nu are efect retroactiv.
- Prin legea de respingere a ordonanţelor de urgenţă trebuie să se
dispună şi cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a
ordonanţei.

Principiul aplicării legii penale mai favorabile

- principiu cu valoare constituţională -art. 15 din Constituţie.

Trei ipoteze de aplicare a acestui principiu:

1. aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile faptelor în curs de
judecată (art. 5 C.pen);
2. aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile pedepselor definitive
(art.6 C.pen.);

Aplicarea legii mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei

Condiţii:
• între data comiterii faptei şi data judecării ei definitive să se succedă
două sau mai multe legi penale;
• fiecare din legile penale succesive să incrimineze fapta respectivă;
• condiţiile de incriminare, de tragere la răspundere penală, ori de
sancţionare prevăzute de legile penale succesive să fie diferenţiate;

35

 Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor
definitive în curs de executare sau executate.
Condiţii:
• să existe o hotărâre de condamnare la pedeapsa detenţiunii pe viaţă,
a închisorii sau amenzii;
• înainte de executarea pedepsei sau în timpul executării acesteia, să
intervină o lege penală nouă, mai favorabilă;
• legea penală nouă să prevadă o pedeapsă mai uşoară decât pedeapsa
prevăzută de legea în temeiul căreia s-a pronunţat hotărârea
definitivă, sau pedeapsa aplicată prin hotărârea judecătorească
definitivă să depăşească maximum pedepsei prevăzute de legea
nouă.

DE REŢINUT!!!!!

Principiile aplicării legii penale în spațiu

§ principiul teritorialității
§ principiul personalității
§ principiul realității
§ principiul universalității
Principiile aplicării legii penale în timp
§ principiul activității legii penale
§ principiul neretroactivității legii penale
§ principiul retroactivității legii penale
§ principiul aplicării legii penale mai favorabile
§ principiul ultraactivității legii penale

Test de autoevaluare tema 7

1. Sunt principii care guvernează aplicarea legii penale în spațiu:

a. principiul activității
b. principiul legalității incriminării
c. principiul realității
d. principiul personalității

36

2. Sunt principii care guvernează aplicare legii penale române infracțiunilor
comise pe teritoriul României:
a. principiul personalității
b. principiul realității
c. principiul teritorialității

3. Constituie principii de aplicare a legii penale în timp:

a. principiul neretroactivității
b. principiul retroactivității
c. principiul ultraactivității legii penale temporare

Bibliografie
I. Mureşan, O. A. Sabău Pop, Drept Penal. Partea Generală, Ed. Sfera Juridică,
Cluj-Napoca, 2008
A.Ungureanu Drept penal. Partea generală Ed.Lumina Lex,1995
F l. Ivan, Teritorialitatea legii penale romane Unele aspecte,R.R.D. nr. 1 din
1999

37

TEMA 8

TEORIA GENERALĂ A INFRACȚIUNII

Obiective tema 8
Noțiunea de infracțiune
Trăsăturile infracțiunii
Conținutul constitutiv generic al infracțiunii
Obiectul infracțiunii
Subiectul infracțiunii
Latura obiectivă a infracținii
Latura subiectivă a infracțiunii
Autoevaluare tema 8
Bibliografie tema 8

Obiective:
- prezentarea noțiunii de infracțiune a trăsăturilor și a conținutului acesteia
- cunoașterea obiectului infracțiunii, a subiectului precum și a laturii obiective și
subiective ale acesteia

Noțiunea de infracțiune

Termenul de infracţiune ↔ latinul in fracţio-onis = a frânge, a sparge,

preluat în franceză – infracţion.

Definiţie. Art. 15 alin.1 din Codul penal - „fapta prevăzută de legea

penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată și imputabilă persoanei care a
savârșit-o”.

38

 Trăsăturile esențiale ale infracțiunii

INFRACŢIUNEA

Prevăzută de legea Nejustificată+ Vinovăţia

penală Imputabilă

Fapta să fie săvârşită cu vinovăţie

Definiţie: Vinovăţia exprimă o atitudine psihică (de conştiinţă) a

făptuitorului, (aspectul moral subiectiv), faţă de acţiunea, inacţiunea sa, prin
care încalcă legea penală.
= atitudinea psihică a persoanei, care săvârşind cu voinţă neconstrânsă o
faptă ce prezintă pericol social, a avut, în momentul executării, reprezentarea
faptei şi a urmărilor socialmente periculoase ale acesteia, sau, deşi nu a avut
reprezentarea faptei şi a urmărilor, a avut posibilitatea reală, subiectivă a acestei
reprezentări.

Fapta să fie prevăzută de legea penală (aspectul juridic, ilicit al faptei).

- este un corolar al principiului legalităţii incriminării şi a pedepsei, pentru

că numai legea poate prevedea ce fapte sunt infracţiuni
- infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale art.17 alin.2 din
Codul penal.

Fapta să fie nejustificată

Fapta este justificată dacă există una din cauzele justificative:

- Legitima apărare
- Starea de necesitate
- Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații
- Consimțământul persoanei vătămate

Fapta este imputabilă dacă există una dintre cauzelele de neimputabilitate

- Constângerea fizică
- Constrângerea morală
39

 - Excesul neimputabil
- Minoritatea făptuitorului
- Iresponsabilitatea
- Intoxicația
- Eroarea
- Cazul fortuit

Conținutul constitutiv generic al infracțiunii (elementele

constitutive ale infracțiunii)

Elementele
constitutive ale
infracţiunii

obiect Latură Latură

subiect
obiectivă subeictivă

Obiectul infracțiunii

Obiectul infracţiunii

Juridic Material

General (comun)

Generic(de grup)

Special

complex multiplu

40

 Ø Definiţie: Obiectul juridic al infracţiuni este format din valorile sociale
ocrotite de legea penală, prevăzute în principiu în art.1 din Codul penal şi în
concret în normele de incriminare din partea specială a codului penal şi din
celelalte legi speciale, care sunt lezate prin diverse acţiuni, inacţiuni, periculoase
(prin activitatea infracţională).

Ø Definiţie: Obiectul material (sau fizic) este lucrul sau fiinţa care
încorporează unele valori sociale ocrotite de legea penală şi asupra căruia se
îndreaptă acţiunea, inacţiunea prevăzută de lege
Exemple : la omor obiectul material este corpul persoanei; la furt obiectul material
este bunul furat; la fals obiectul material este înscrisul falsificat, etc.)

Obiectul material constituie criteriul clasificării infracţiunilor în :

- infracţiuni de rezultat, materiale, de daună
- infracţiuni de pericol, formale, de atitudine.

Subiectul infracțiunii

Subiect

activ pasiv

Persoană fizică Persoană Subiect pasiv Subiect pasiv

juridică general special

Subiect activ
general

Subiect activ
special

Ø Subiectul activ al infracţiunii, persoană fizică

Condiţii:
1. Să fie o persoană fizică.
41

 2. Persoana să fi împlinit vârsta de 14 ani
3. Persoana fizică să aibă libertatea de voinţă şi acţiune
4. a săvârşit sau a participat la săvârşirea unei fapte prevăzute de
legea penală.
5. Persoana să săvârşească fapta cu vinovăţie.

Definiţii:
Făptuitor = orice persoană fizică, ce săvârşeşte o faptă prevăzută de legea
penală şi indiferent în ce calitate o săvârşeşte ( autor, coautor, instigator,
complice).
Infractor = făptuitorul care săvârşeşte fapta cu vinovăţie (subiectul activ).

Ø Persoana juridică-subiect activ al infracţiuni.

- art.135 Cod penal-răspunderea persoanei juridice.

!‼ Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a

persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleaşi infracţiuni.

Ø Subiectul activ special al infracţiunii (calificat)

Condiţii speciale:
- referitoare la profesie - militar, funcţionar, gestionar
- referitoare la cetăţenie
- referitoare la sex, etc.

Exemple:
- infracţiunea de delapidare- calitatea de funcţionar gestionar sau
funcţionar administrator
- infracţiunea de spionaj- calitatea de cetăţean străin
- infracţiunea de pruncucidere- calitatea de mamă
- infracţiunea de dezertare- calitatea de militar
- infracţiunea de seducţie- calitatea de bărbat.

Ø Subiectul pasiv al infracţiunii

Definiţie: Subiectul pasiv al infracţiunii este victima infracţiunii (persoană

fizică sau juridică, statul)

Subiect pasiv special

Exemple:
- omorul deosebit de grav - femeie gravidă
42

 - supunere la rele tratamente a unei persoane aflată în stare de
reţinere, deţinere ori în executarea altei măsuri cu caracter penal
- omor calificat - persoană în incapacitate de a se apăra sau a-şi
exprima voinţa
- pruncucidere - copil nou născut.

Latura obiectivă a infracțiunii

Definiţie. Latura obiectivă a infracţiunii este manifestarea exterioară a

omului, constând dintr-o acţiune sau inacţiune, prin care se lezează valorile
(obiectul juridic) ocrotite prin legea penală, producând o schimbare efectivă în
realitatea obiectivă, sau pericolul unei asemenea schimbări, denumită urmare
socialmente periculoasă (urmare infracţională).
Latura obiectivă

Elementul material Urmarea periculoasă Raportul de

cauzalitate

+ timpul, locul modul şi mijloacele de săvârşire.

Elementul material

Definiţie: reprezintă acţiunea sau inacţiunea –omisiunea.

a) Acţiunea = săvârşirea aceea ce legea interzice, încălcându-se o normă
prohibitivă → infracţiuni de comisiune

b) Inacţiunea (omisiunea)= constă în abţinerea de la o acţiune pe care legea

pretinde să fie îndeplinită → infracţiuni de omisiune

Urmarea socialmente periculoasă ( urmarea infracţională )

Definiţie: reprezintă schimbarea efectivă produsă în realitatea înconjurătoare

sau pericolul producerii unei asemenea schimbări,datorită
acţiunii(inacţiunii)prevăzute de legea penală.

43

 a) rezultat material -o schimbare efectivă în realitatea înconjurătoare→
infracţiuni materiale, de rezultat, de daună.

b) pericolul producerii unei schimbări, crearea unei stări de pericol→

infracţiuni de atitudine formale, de pericol

Raportul de cauzalitate (legătura cauzală)

Definiţie: este relaţia existentă între acţiunea omului prevăzută de legea penală
şi urmarea periculoasă socialmente care este efectul acţiunii-
inacţiunii.

Teorii

1. Teza monistă - Teoria cauzei eficiente

- Teoria cauzei proxime
-Teoria cauzei adecvate sau tipice

2. Teza pluralistă - Teoria echivalenţei condiţiilor

- Teoria condiţiei necesare

Forme
- Raportul de cauzalitate simplu (când efectul se datorează unei singure
cauze)
- Raportul de cauzalitate complex (când mai multe cauze, împletite între
ele, produc efectul, rezultatul).

Subelemente secundare ale laturii obiective-timpul, locul, modul şi

mijloacele de săvârşire

a)Timpul
- ca un element de existenţă a infracţiunii
- ca element al conţinutului agravat al infracţiunii
- ca element al conţinutului atenuat al infracţiunii

b)Locul
- ca un element de existenţă a infracţiunii
- ca element de agravare

c) Modul
- prin explozii, incendii etc
44

 - din culpă
- prin simularea de calităţi oficiale prin răpire,etc.

d) Mijloacele
- ca elemente ale infracţiunii
- ca element de agravare

Latura subiectivă a infracţiunii

Definiţie. Latura subiectivă constă dintr-un complex de stări de conştiinţă

care preced şi însoţesc actele exterioare (acţiunea, inacţiunea) şi care sunt
dirijate în vederea producerii anumitor urmări periculoase, sau chiar dacă nu
sunt dirijate în acest scop, produc totuşi astfel de urmări, datorită uşurinţei sau
neglijenţei făptuitorului.
Latura subiectivă

Vinovăţia Mobilul Scopul

Intenţia Culpa

directă Cu prevedere

indirectă Fară prevedere

Vinovăția

Definiţie. Vinovăţia constă în atitudinea psihică a făptuitorului faţă de

acţiunea, inacţiunea sa, în sensul cunoaşterii împrejurării că aceasta este
prevăzută de legea penală, că produce anumite urmări socialmente periculoase,
pe care le doreşte (le urmăreşte) sau le acceptă, ori manifestă o atitudine de
uşurinţă sau nepăsare faţă de acestea din urmă, ori nu prevede urmările deşi
trebuia şi putea să le prevadă.

Ø Intenţia (Dolul)
a) Intenţia directă - infractorul prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte,
doreşte, producerea lui.
45

 Forme: - Intenţia premeditată
- Intenţia repentină (sau spontană)
- Intenţia specială

b) Intenţia indirectă (eventuală)- infractorul prevede rezultatul faptei sale

şi deşi nu-l urmăreşte (doreşte), acceptă posibilitatea producerii lui.

Ø Culpa (Uşurinţa, neglijenţa)

a) Culpa cu prevedere (uşurinţa, temeritatea, nesăbuinţa)- infractorul prevede
rezultatul ( urmarea ) acţiunii (inacţiunii) sale dar nu acceptă rezultatul (urmarea)
socotind în mod uşuratic (temerar) că acesta nu se va produce.
b) Culpa fără prevedere ( neglijenţa)- infractorul nu prevede rezultatul
(urmarea) acţiunii (inacţiunii) sale, nu are reprezentarea acestui rezultat deşi putea
şi trebuia să prevadă acest rezultat

Ø Intenţia depăşită (Praeterintenţia)

Există atunci când infractorul prevede rezultatul (urmarea ) acţiunii sale şi
îl urmăreşte (în doreşte) însă se produce un rezultat mai grav decât acesta, pe care
nu la prevăzut deşi trebuia şi putea să-l prevadă, sau pe care chiar dacă la prevăzut
nu la acceptat.

Mobilul şi scopul infracţiunii

Definiţie.
Mobilul (motivul) este factorul psihic, resortul psihic, care-l determină pe
infractor să comită fapta. Acesta poate consta într-un sentiment de ură, gelozie,
lăcomie, răzbunare, fanatism, milă,etc.

Definiţie.
Scopul constă din ceea ce vrea să realizeze pe plan subiectiv infractorul prin
producerea urmării acţiunii (inacţiunii) sale.

DE REŢINUT!!!!!

46

 Infracțiune: fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție
care este imputabilă și nejustificată.
Trăsăturile infracțiunii:
§ prevăzută de legea penală
§ pericol social
§ vinovăție
Elementele constitutive:
§ subiect
§ obiect
§ latura obiectivă
§ latura subiectivă

Test de autoevaluare tema 8

1. Reprezintă infracțiune fapta care îndeplinește următoarele condiții

obligatorii:
a. este săvârșită cu vinovăție și este prevăzută de legea penală
b. este săvârșită cu vinovăție, este prevăzută de legea penală și prezintă pericol
social
c. prezită pericol social, este săvârșită cu vinovăție, este prevăzută de lege

2. Intenția directă există atunci când:

a. infractorul prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea
producerii lui
b. infractorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui
c. infractorul prevede rezultatul faptei sale dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el
nu se va produce

3. Subiect pasiv al infracțiunii poate fi:

a. o persoană juridică
b. numai o persoană fizică
c. o persoană fără discernământ

Bibliografie
47

I. Mureşan, O. A. Sabău Pop, Drept Penal. Partea Generală, Ed. Sfera Juridică,
Cluj-Napoca, 2008
G.Antoniu, Vinovăţia penală, Ed.Academiei Române, Bucureşti, 1995, pag.117
V. Paşca, R. Mancaş, Drept penal, Partea generală, Editura Universitas
Timisiensis, 2002
C. Bulai, Manual de drept penal, Partea generală, Editura ALL 1998
F. Streteanu, Drept penal, partea generală. I, Editura Rosetti 2003
G. Antoniu, s.a., Reforma legislaţiei penale, Editura Academiei Bucureşti 2003
F. Antolisei, Manuale di dritto penale, Parte generale, GUFFRE Editore, Milano,
2000

48

TEMA 9

PLURALITATEA DE INFRACȚIUNI
Obiective tema 9
Considerații generale
Concursul de infracțiuni
Recidiva
Pluralitatea intermediară
Autoevaluare tema 9
Bibliografie tema 9

Obiective:
- familiarizarea cu noțiunea de pluralitate de infracțiuni;
- cunoaşterea formelor pluralității de infracțiuni

CONSIDERAŢII GENERALE

Definiţie. Situaţia când aceeaşi persoană săvârşeşte două sau mai multe
infracţiuni de acelaşi fel ori diferite, în acelaşi timp sau la anumite intervale.

Pluralitatea de
infracţiuni

Concursul de Recidiva Pluralitatea

infracţiuni intermediară

49

 Concursul de infracţiuni = săvârşirea de către aceeaşi persoană a două sau
mai multe infracţiuni mai înainte de a fi fost condamnată definitiv pentru vreuna
dintre ele;

Recidiva = săvârşirea unei noi infracţiuni intenţionate de către aceeaşi

persoană care anterior mai fusese condamnată definitiv pentru o altă infracţiune;

Pluralitatea intermediară = pluralitatea care, deşi se încadrează într-o

relaţie de tipul recidivei, nu întruneşte toate condiţiile necesare de gravitate pentru
reţinerea acesteia, dar prezintă cel puţin pericolul social al unui concurs obişnuit
de infracţiuni.

Ø Trăsătura comună: unicitatea făptuitorului, deci se impune ca

aceeaşi persoană să comită toate infracţiunile.

Ø Criteriul de distincţie: existenţa sau inexistenţa unei hotărâri

judecătoreşti definitive de condamnare.

CONCURSUL DE INFRACŢIUNI

Definiţie. Concursul de infracţiuni este forma pluralităţii de infracţiuni

ce presupune săvârşirea a două sau mai multe infracţiuni de către aceeaşi
persoană, mai înainte de a fi fost condamnată definitiv pentru vreuna dintre
ele.

Ø Condiţii :
1. Să se fi săvârşit două sau mai multe infracţiuni, fie în forma
faptului consumat sau a tentativei pedepsibile.
2. Infracţiunile aflate în concurs să fie comise de aceeaşi
persoană.
3. Infracţiunile să fie săvârşite înainte de condamnarea definitivă
a făptuitorului pentru vreuna dintre ele.
4. Infracţiunile săvârşite sau cel puţin două dintre ele să poată fi
supuse judecăţii, adică să poată atrage răspunderea penală a făptuitorului.

50

 Concursul de infracţiuni

Real Formal

Eterogen Omogen

Concursul real (material sau prin mai multe acţiuni sau inacţiuni) =
aceea formă de concurs care se realizează prin săvârşirea mai multor infracţiuni
ca urmare a mai multor acţiuni sau inacţiuni distincte.

Ø Condiţii:
1. mai multe acţiuni sau inacţiuni distincte
2. mai multe infracţiuni

Ø Tipurile conexităţii
- Conexitatea etiologică (conexitate de scop) presupune o legătură
mijloc - scop între infracţiunile comise;
- Conexitatea consecvenţională (conexitate de efect sau de
efectuare) presupune o legătură de la cauză la efect.

Concursul ideal (formal sau printr-o singură acţiune sau inacţiune) =

acea formă de concurs ce se realizează printr-o singură acţiune sau inacţiune
săvârşită de o persoană şi care datorită împrejurărilor în care a fost comisă a
cauzat două sau mai multe rezultate şi prin aceasta se realizează conţinutul
constitutiv a două sau mai multe infracţiuni

Ø Condiţii :
1. o singură acţiune sau inacţiune
2. o pluralitate de vătămări penale

Sisteme de sancţionare a concursului de infracţiuni

a) Sistemul cumulului aritmetic sau al adiţionării pedepselor

b) Sistemul absorbţiei sau al contopirii pedepselor în cea mai gravă
c) Sistemul cumulului juridic (cumulului adaptabil, contopirii sau absorbţiei
cu agravarea pedepsei cele mai grele) .

51

 RECIDIVA

Etimologia : - o opinie: “re” şi “cădere” arătându-se însă că acest cuvânt

nu este de origine latină.
- altă opinie: vine de la verbul latin “recidere”.
- Înţelesul său este de “a cădea din nou”.

Definiţie. Recidiva este o formă a pluralităţii de infracţiuni ce constă în

săvârşirea din nou a unei infracţiuni de către o persoană care anterior a mai fost
condamnată definitiv pentru o altă infracţiune.

Modalităţile recidivei

a) În funcţie de momentul în care este comisă noua infracţiune

Recidivă

postcondamnatorie postexecutorie

b) În raport de structura primului termen

Recidiva

Mare Mică

c) După natura infracţiunilor ce formează recidiva

52

 Recidiva

Generală Specială

d) În funcţie de gravitatea condamnării pentru prima infracţiune

Recidiva

Absolută Relativă

e) În funcţie de timpul scurs între executarea pedepsei pentru prima

infracţiune şi săvârşirea noii infracţiuni

Recidiva

Permanentă Perpetuă

f) După locul unde s-a aplicat pedeapsa definitivă ce formează primul

termen al recidivei

Recidiva

Teritorială Internaţională

g) După criteriul tratamentului sancţionator al recidivei

53

 Recidiva

Cu efect unic Cu efect progresiv

Ø Recidiva postcondamnatorie

Condiţii:
I termen:
a) să existe o hotărâre definitivă de condamnare a infractorului, la
pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni ori la pedeapsa detenţiunii
pe viaţă.
b) hotărârea de condamnare să fi fost pronunţată pentru o infracţiune
săvârşită cu intenţie sau praeterintenţie;
c) hotărârea de condamnare să nu fie dintre acelea de care nu se ţine
seama la stabilirea stării de recidivă.

Al II-termen:
a) infractorul să săvârşească din nou o infracţiune cu intenţie sau
praeterintenţie;
b) pedeapsa prevăzută de lege pentru noua infracţiune să fie
închisoarea mai mare de 1 an;
c) infracţiunea să fie săvârşite înainte de începerea executării pedepsei
ce formează primul termen al recidivei, în timpul executării acestei
pedepse ori în stare de evadare.

Ø Recidiva postexecutorie

Condiţii:
I termen:
a) să existe o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare
de 6 luni, pedeapsă care a fost executată, indiferent în ce mod;
b) pedeapsa ce formează primul termen al recidivei să se fi stins prin
graţiere totală sau a restului de pedeapsă ori să se fi împlinit
termenul de prescripţie a executării pedepsei;
c) pedeapsa ce formează primul termen al recidivei să se fi pronunţat
pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie sau praeterintenţie;

54

 d) condamnarea să nu fie dintre acelea de care nu se ţine seama la
stabilirea stării de recidivă
Al II-termen:
a) infractorul să săvârşească din nou o infracţiune cu intenţie sau
praeterintenţie;
b) pedeapsa prevăzută de lege pentru noua infracţiune să fie
închisoarea mai mare de un an sau detenţiunea pe viaţă;
c) infracţiunea ce formează al doilea termen al recidivei să fie săvârşită
după executarea pedepsei, după graţierea totală sau a restului de
pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării
pedepsei ce formează primul termen al recidivei.

Ø Recidiva în cazul persoanei juridice

a) Condiţii:
I termen:
1. existenţa unei hotărâri de condamnare definitivă anterioare ;
2. infracţiunea pentru care s-a aplicat pedeapsa anterioară să fie
intenţionată.

Al II-lea termen :
1. săvârşirea unei noi infracţiuni de către persoana juridică, cu intenţie ;
2. amenda anterioară să nu fi fost în întregime executată.

b) Condiţii:
I termen:
1. rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare ;
2. infracţiunea nou pentru care s-a aplicat pedeapsa anterioară să fi fost
comisă cu intenţie.
Al II-lea:
1. săvârşirea din nou a unei infracţiuni intenţionate ;
2. amenda pentru infracţiunea anterioară să fi fost executată sau
considerată ca executată.

PLURALITATEA INTERMEDIARĂ

Definiţie. Prin pluralitate intermediară de infracţiuni este desemnată

situaţia în care o persoană, după ce a fost condamnată definitiv pentru o
infracţiune, săvârşeşte o nouă infracţiune, înainte de începerea executării
pedepsei, în timpul executării pedepsei sau în stare de evadare şi nu sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute pentru starea de recidivă.
55

 Condiţii :
1. condamnarea definitivă să privească pedeapsa închisorii de 6 luni
sau mai mică ori este amendă;
2. condamnarea definitivă să fie pronunţată pentru o infracţiune
săvârşită din culpă;
3. pedeapsa prevăzută de lege pentru noua infracţiune să fie amenda
sau închisoarea mai mică de un an;
4. noua infracţiune să fie săvârşită din culpă.

DE REŢINUT!!!!!

Pluralitatea de infracțiuni:
§ Concursul de infracțiuni
§ Recidiva
§ Pluralitatea intermediară

Test de autoevaluare tema 9

1. Nu există pluralitate de infracțiuni atunci când:

a. o infracțiune este săvârșită pentru ascunderea altei infracțiuni
b. este vorba de o infracțiune complexă
c. în cazul infracțiunii continuate

2. Primul termen al recidivei postcondamnatorii îl poate forma:

a. trei condamnări la pedeapsa închisorii de până la 6 luni, definitive și susceptibile de
a fi executate separat
b. două condamnări de 4 luni și una de 6 luni, toate definitive
c. trei infracțiuni comise pentru care legea prevede maximul pedepsei pentru fiecare
de 6 luni închisoare

3. Primul termen al recidivei postcondamnatorii este:

a. o pedeapsă mai mică de 6 luni închisoare
b. o pedeapsă mai mare de 6 luni închisoare
56

c. o pedeapsă de 6 luni închisoare

Bibliografie
I. Mureşan, O. A. Sabău Pop, Drept Penal. Partea Generală, Ed. Sfera Juridică,
Cluj-Napoca, 2008
Constantin Bulai, Manual de drept penal, Partea generală, Editura All, Bucureşti,
1997
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român, Partea generală, Casa
de Editură şi Presă Şansa - SRL, Bucureşti, 2002
Ion Oancea, Tratat de Drept Penal, Partea generală, Editura All, Bucureşti, 1995
Matei Basarab, Drept penal. Partea generală, vol. II, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2001
Constantin Butiuc, Elemente de drept penal, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
1998
Vintilă Dongoroz, Drept penal, Reeditarea ediţiei din 1939, Editura Societăţii
Tempus şi Asociaţia Româna de Ştiinţe Penale, Bucureşti, 2000
Narcis Giurgiu, Legea penală şi infracţiunea – doctrină, legislaţie, practică
judiciară, Editura Gama, Iaşi, 1994

57