Sunteți pe pagina 1din 32

UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ DIN GALAŢI

DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA
DISTANŢĂ
FACULTATEA DE DREPT

DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC I


Anul I, Semestrul I

JANA MAFTEI
CUPRINS

1. Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi


codificarea dreptului internaţional
Definiţia şi obiectul dreptului internaţional public 10
Particularităţile dreptului internaţional public 12
Raportul între dreptul internaţional public şi dreptul 13
intern al statelor
Evoluţia dreptului internaţional 16
Izvoarele şi codificarea dreptului internaţional 18
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 27
Teste de autoevaluare 27
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 32
Bibliografie minimală 33

2. Dreptul tratatelor internaţionale


35
Definiţia, clasificarea şi funcţiile tratatului
38
Elementele tratatului internaţional
39
Încheierea şi intrarea în vigoare a tratatului
42
Rezerva la tratatul internaţional
44
Efectele tratatului. Aplicarea în timp şi spaţiu a tratatului
46
Încetarea efectelor tratatului
51
Interpretarea efectelor tratatelor
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 53
Teste de autoevaluare 53
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 58
Lucrare de verificare 58

Drept internaţional public I 2


Bibliografie minimală 58

3. Principiile fundamentale ale dreptului internaţional contemporan


60
Noţiune şi însemnătate
Caracterizarea principiilor fundamentale ale dreptului 61
internaţional
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 67
Teste de autoevaluare 68
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 70
Bibliografie minimală 70

4. Subiectele dreptului internaţional public. Teritoriul în dreptul


internaţional
Consideraţii generale privind subiectele dreptului 72
internaţional public
Statul suveran şi independent 73
Organizaţiile internaţionale 75
Calitatea de subiect de drept internaţional a altor entităţi 77
Statul neutru ca subiect de drept internaţional 79
Recunoaşterea internaţională 81
Succesiunea statelor 84
Definiţia, natura juridică a teritoriului de stat şi 86
componenţa teritoriului de stat
Frontierele de stat şi regimul lor 88
Modificarea teritoriului statelor 89
Fluviile internaţionale. Dreptul internaţional fluvial 90
Spaţiul aerian al statului 92
Dreptul mării 94
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 96
Teste de autoevaluare 97
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 103
Lucrare de verificare 104
Bibliografie minimală 104

Bibliografie (de elaborare a cursului)

Drept internaţional public I 3


INTRODUCERE
Modulul intitulat Drept internaţional public I se studiază în anul II semestrul I
şi este conceput astfel încât să poţi dobândi cunoştinţe de bază în domeniul
dreptului internaţional şi prin aceasta să contribuie la dezvoltarea gândirii tale
juridice prin obiectivele pe care mi le-am propus.
Conţinutul informativ al acestui modul include atât noţiuni de drept
internaţional public general, cât şi de drept internaţional special, menite să
conducă la înţelegerea instituţiilor specifice acestei ramuri de drept în raport cu
cele pe care le studiezi în cadrul celorlalte discipline din Planul de învăţământ.
Fiecare unitate de învăţare este un ansamblu de lecţii ce conţin secvenţe de
învăţare, care asigură învăţarea progresivă şi structurată. Sarcinile de lucru
formulate pe parcurs sunt menite să fixeze noile cunoştinţe şi să contribuie la
formarea competenţelor asumate a fi dobândite de către studenţi. Testele de
autoevaluare formulate la sfârşitul unităţilor de învăţare, cele două temele de
control propuse la sfârşitul unităţilor de învăţare 2 şi 4, alături de rezumat şi de
concluzii, participă la consolidarea cunoştinţelor şi a competenţelor propuse.
Obiectivele cadru pe care ţi le propun sunt următoarele:
- selectarea informaţiilor esenţiale din curs şi din bibliografie;
- explicarea şi descrierea principiilor fundamentale, ale normelor şi
instituţiilor juridice de drept internaţional public;
- identificarea relaţiilor de drept internaţional public în sistemul
relaţiilor internaţionale;
- definirea conceptului de izvor de drept internaţional public,
enumerarea şi caracterizarea izvoarelor de drept internaţional public;
- precizarea importanţei codificării dreptului internaţional public;
- prezentarea subiectelor de drept internaţional public şi a raporturilor
dintre ele;
- analizarea statutului juridic al spaţiului terestru, acvatic, aerian şi
extraatmosferic din perspectiva dreptului internaţional public;
- inventarierea principalelor instrumente juridice de drept
internaţional public în contextul evoluţiei acestor reglementări şi a
relaţiilor dintre state şi celelalte subiecte ale dreptului internaţional
public;
- corelarea legislaţiei interne cu legislaţia altor ţări şi cu tratatele şi
convenţiile internaţionale în vederea unei viziuni integratoare asupra
fenomenologiei juridice a relaţiilor dintre state;
- capacitatea de a susţine un discurs logic, coerent, de a argumenta
opiniile, de a formula concluzii originale, de a utiliza corect limbajul
juridic;
- dezvoltarea capacităţii de analiză şi sinteză, de evaluare şi
autoevaluare, de adaptare la noi situaţii.

Drept internaţional public I 4


Conţinutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare:
- Consideraţii generale privind dreptul internaţional. Izvoarele şi
codificarea dreptului internaţional
- Dreptul tratatelor internaţionale
- Principiile fundamentale ale dreptului internaţional contemporan
- Subiectele dreptului internaţional public. Teritoriul în dreptul
internaţional
În prima unitate de învăţare, intitulată Consideraţii generale privind dreptul
internaţional. Izvoarele şi codificarea dreptului internaţional, vei regăsi
operaţionalizarea următoarelor obiective specifice:
- să defineşti conceptul de drept internaţional public;
- să identifici relaţiile de drept internaţional public în sistemul relaţiilor
internaţional;
- să descrii particularităţile dreptului internaţional public;
- să precizezi raportul dintre dreptul internaţional public şi dreptul intern
al statelor;
- să inventariezi principalele momente din evoluţia dreptului internaţional
public;
- să identifici izvoarele dreptului internaţional public;
- să argumentezi importanţa codificării dreptului internaţional public.
După ce vei studia conţinutul acestei unităţi de învăţare şi vei parcurge
bibliografia recomandată, pentru aprofundare şi autoevaluare îţi propun
exerciţii şi teste adecvate.
Parcurgerea informaţiei esenţiale din a doua unitate de învăţare, Dreptul
tratatelor internaţionale, îţi va permite achiziţionarea, odată cu cunoştinţele
oferite, a noi competenţe. Astfel, vei fi capabil:
- să defineşti conceptul de tratat internaţional;
- să enumeri, să clasifici şi să caracterizezi principalele categorii de
tratate internaţionale;
- să descrii elementele esenţiale şi pe cele accesorii ale tratatului
internaţional;
- să precizezi etapele încheierii tratatelor
- să identifici elementele structurale ale unui tratat;
- să aplici regulile referitoare la încheierea, efectele, aplicarea,
încetarea şi interpretarea tratatului internaţional;
- să elaborezi un eseu pe o temă dată.
Toate acestea îţi vor permite să rezolvi testele propuse şi lucrarea de verificare
corespunzătoare primelor două unităţi de învăţare.
Ca sa îţi evaluez gradul de însuşire a cunoştinţelor, vei rezolva o lucrare de

Drept internaţional public I 5


verificare, iar după corectarea acesteia, vei primi observaţiile adecvate şi
strategia corectă de învăţare pentru modulele următoare.
După ce ai parcurs informaţia esenţială din a treia unitate de învăţare,
Principiile fundamentale ale dreptului internaţional public, vei dobândi, odată
cu cunoştinţele oferite, noi competenţe care îţi vor permite:
- să defineşti conceptul de principiu fundamental al dreptului
internaţional public;
- să descrii principiile fundamentale ale dreptului internaţional public;
- să analizezi particularităţile fiecărui principiu fundamental al dreptului
internaţional public;
- să argumentezi din punct de vedere juridic raportul între principiile
fundamentale ale dreptului internaţional public.
Cea de-a patra unitate de învăţare, intitulată Subiectele dreptului internaţional
public. Teritoriul în dreptul internaţional, include informaţii ce te vor ajuta să
dobândeşti noi competenţe. După însuşirea acestor cunoştinţe vei dobândi
capacitatea:
- să defineşti conceptul de subiect al dreptului internaţional public;
- să enumeri şi să caracterizezi subiectele dreptului internaţional public;
- să analizezi particularităţile referitoare la neutralitatea, recunoaşterea şi
succesiunea statelor;
- să defineşti noţiunea de teritoriu de stat;
- să explici condiţiile modificării teritoriului de stat;
- să clasifici frontierele de stat;
- să precizezi regimul juridic al spaţiilor internaţionale;
- să elaborezi un eseu pe o temă dată.
O a doua lucrare de verificare, referitoare la capitolele 3 şi 4 îţi va oferi
posibilitatea să-ţi măsori gradul în însuşire a cunoştinţelor. După corectare vei
primi recomandări pentru învăţare eficientă în vederea examinării finale.
Pentru o învăţare eficientă ai nevoie de următorii paşi obligatorii:
- citeşti modulul cu maximă atenţie;
- evidenţiezi informaţiile esenţiale cu culoare, le notezi pe hârtie sau le
adnotezi în spaţiul alb, rezervat special în stânga paginii;
- studiezi bibliografia minimală, cu un interval de pagini, pentru a-ţi
consolida cunoştinţele;
- răspunzi la întrebări şi rezolvi exerciţiile propuse;
- mimezi evaluarea finală, autopropunându-ţi o temă şi rezolvând-o fără
să apelezi la suportul scris;
- compari rezultatul cu suportul de curs şi explică-ţi de ce ai eliminat

Drept internaţional public I 6


anumite secvenţe;
secven
- în caz de rezultat îndoielnic, reia întreg demersul de învăţare.
ăţare.
Vei avea de rezolvat două
dou lucrăriri de verificare pe care le vei regă
regăsi la sfârşitul
unităţilor
ilor de învăţ
învăţare 2 şi 4. Trebuie să răspunzi
spunzi în scris la aceste cerin
cerinţe,
folosindu-te
te de suportul de curs şii de resursele suplimentare recomanda
recomandate
(autori, titluri, pagini). Vei fi evaluat dupădup gradul în care ai reu reuşit să
operaţionalizezi
ionalizezi competenţele.
competen Se va ţine cont de acurateţea ţea rezolv
rezolvării, de
modul de prezentare şi de promptitudinea răspunsului.
spunsului. Pentru neclarit
neclarităţi şi
informaţii
ii suplimentare ve
vei apela la tutore. 40% din notă provine din evaluarea
continuă (cele două teme de control) şi 60% din evaluarea finală.

Drept internaţional public I 7


Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTUL


INTERNAŢIONAL. IZVOARELE ŞI CODIFICAREA
DREPTULUI INTERNAŢIONAL

1.1. Definiţia şi obiectul dreptului internaţional public 9


1.2. Particularităţile dreptului internaţional public 11
1.3. Raportul între dreptul internaţional public şi dreptul 12
intern al statelor
1.4. Evoluţia dreptului internaţional 15
1.5. Izvoarele şi codificarea dreptului internaţional 17
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 26
Teste de autoevaluare 26
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 31
Bibliografie minimală 32

Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

• să defineşti conceptul de drept internaţional public;


• să identifici relaţiile de drept internaţional public în sistemul relaţiilor
internaţional;
• să descrii particularităţile dreptului internaţional public;
• să precizezi raportul dintre dreptul internaţional public şi dreptul intern
al statelor;
• să inventariezi principalele momente din evoluţia dreptului
internaţional public;
• să identifici izvoarele dreptului internaţional public..

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 4 ore

Drept internaţional public I 8


Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

1.1. Definiţia şi obiectul dreptului internaţional public


1.1.1. Definiţia dreptului internaţional public
Totalitatea statelor precum şi celelalte entităţi participante la raporturile ce iau
naştere pe plan internaţional (de exemplu, organizaţiile internaţionale
interguvernamentale şi neguvernamentale), formează societatea sau
comunitatea internaţională (Niciu, 2001, p. 5). În literatura de specialitate,
uneori s-au trasat limite între aceşti doi termeni. (Constantin, 2004, pg. 46-56)
Raporturile stabilite în cadrul societăţii internaţionale cuprind o gamă foarte
vastă şi diversificată de relaţii: raporturi între state, ca purtătoare de
suveranitate; raporturi între state şi celelalte entităţi ale societăţii internaţionale,
raporturi între persoane fizice şi juridice aparţinând diferitelor state, între
instituţii şi organizaţii ale statelor, precum şi între organizaţii internaţionale.
Aceste raporturi au fost denumite generic „relaţii internaţionale”. (Miga-
Beşteliu, 2005, pg. 1-2).
Dreptul internaţional public constituie un ansamblu de norme juridice care
guvernează raporturile care se stabilesc în cadrul societăţii internaţionale.
Procesul de constituire şi de aplicare a normelor dreptului internaţional public
în cadrul comunităţii internaţionale reprezintă ordinea juridică internaţională
(Miga-Beşteliu, 2005, p. 2).

În literatura juridică de specialitate, s-au formulat mai multe definiţii pentru


dreptul internaţional public. De exemplu, dreptul internaţional public a fost
definit ca fiind:
"totalitatea normelor juridice, create de state pe baza acordului lor de voinţă, exprimat în
forme juridice specifice, pentru a reglementa raporturile dintre ele privind pacea, securitatea
şi cooperarea internaţională norme a căror aplicare este realizată prin respectarea de bună
voie, iar în caz de necesitate prin constrângerea individuală sau colectiva a statelor" (Moca
G. , 1983, p. 83);
"ansamblu de principiilor şi normelor create de către state, pe baza acordului lor de voinţă –
exprimat în tratate sau cutumă – în scopul de a reglementa raporturile lor reciproce, precum
şi raporturile lor cu alte entităţi internaţionale şi, în primul rând, cu organizaţiile
internaţionale" (Popescu, Năstase, & Coman, 1994, p. 12);
"un ansamblu de reguli de drept care se aplică subiectelor societăţii internaţionale, adică
statelor şi organizaţiilor internaţionale şi, în mod excepţional, indivizilor." (Ruzié, 2000, p. 1)
„ansamblu de norme juridice care reglementează raporturile dintre state şi celelalte subiecte
de drept internaţional public, norme care sunt create pe baza acordului lor de voinţă.”
(Selejan-Guţan & Crăciunean, 2008, p. 6)

Drept internaţional public I 9


Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

Sarcina de lucru 1
Identifică în cuprinsul definiţiilor prezentate mai sus elementele
specifice dreptului internaţional!

Obiectul dreptului internaţional public


Spre deosebire de dreptul intern, care reglementează raporturile sociale în
cadrul statelor respective, obiectul dreptului internaţional este format din
relaţiile internaţionale, în cadrul cărora relaţiile dintre state reprezintă
domeniul cel mai cuprinzător (Mihăilă, 2001, p. 17).
Relaţiile internaţionale cuprind un domeniu vast şi diversificat al contactelor
dintre state, ca raporturi de putere, prin care statele relaţionează în legătură cu
probleme ale vieţii internaţionale. (Puşcă & Puşcă, 2004, p. 39)
Varietatea şi complexitatea legăturilor ce există între state conferă un conţinut
deosebit de bogat relaţiilor internaţionale. (Takacs & Niciu, 1976, p. 5) Acestor
relaţii li se mai adaugă numeroase raporturi care iau naştere între persoane
fizice şi juridice aparţinând diferitelor state, între instituţii şi organizaţii de stat.
Apariţia pe scena internaţională a unor noi entităţi, respectiv a organizaţiilor
internaţionale şi participarea lor la viaţa internaţională au făcut ca dreptul
internaţional să dobândească noi dimensiuni, sfera relaţiilor internaţionale
reglementate de dreptul internaţional îmbogăţindu-se şi cu acelea dintre state şi
organizaţiile internaţionale, precum şi cu relaţiile între organizaţiile
internaţionale.
Relaţiile internaţionale nu formează, însă, în totalitatea lor, obiectul de
reglementare al dreptului internaţional, relaţiile internaţionale fiind deosebit
de variate: politice, economice, juridice, culturale etc.
Dreptul internaţional are drept obiect de reglementare numai acele relaţii
internaţionale în care statele acţionează ca purtătoare de suveranitate.
Relaţiile contractuale dintre un stat şi o persoană fizică sau o persoană
juridică dintr-un alt stat, deşi includ elemente de extraneitate, nu cad sub
incidenţa dreptului internaţional public. (Niciu, 2001, p. 7)

Drept internaţional public I 10


Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

Sarcina de lucru 2
Identifică în ansamblul relaţiilor internaţionale pe acelea care intră în
obiectul de reglementare a dreptului internaţional public!

1.2. Particularităţile dreptului internaţional public


Sintetic, particularităţile dreptului internaţional public (Miga-Beşteliu, 2005,
pg. 3-5) sunt următoarele:

a) În societatea internaţională nu Statele sunt cele care creează normele


există un for legislativ unic, internaţionale, prin acordul lor de
similar parlamentului din dreptul voinţă, exprimat în mod liber în
intern şi supraordonat statelor, tratate şi cutume şi tot statele sunt şi
care să elaboreze o legislaţie destinatarele acestor norme.
internaţională.
b) În societatea internaţională nu Această atribuţie revine tot statelor.
există organe executive,
asemănătoare guvernului, care să
asigure aplicarea normelor
dreptului internaţional public în
raporturile dintre subiectele
acestuia.
c) În comunitatea internaţională Există organisme internaţionale
nu există organe judecătoreşti cu (precum Curtea Internaţională de
competenţă generală şi Justiţie, Curtea Europeană a Drepturilor
obligatorie, care să intervină din Omului, Curtea Europeană de Justiţie),
oficiu instituind sancţiuni, atunci cu funcţii jurisdicţionale, a căror
când normele de drept nu sunt competenţă este stabilită prin acordul
respectate. expres al statelor aflate în cauză.

Drept internaţional public I 11


Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

d) Normele dreptului Statele sunt cele care creează normele


internaţional public nu prevăd în internaţionale, prin tratate sau cutumă şi
mod expres sancţiuni pentru se prezumă buna-credinţă a acestora în
cazul nerespectării lor. a le respecta.

Fundamentul juridic al dreptului internaţional public îl constituie acordul de


voinţă al statelor suverane care compun societatea internaţională.
Statele suverane, în condiţii de deplină egalitate în drepturi şi pe baza liberului
lor consimţământ, în cadrul unui proces de coordonare, de punere de acord a
voinţei lor, sunt creatoare directe ale normelor juridice ce aparţin dreptului
internaţional public. (Scăunaş, 2007, p. 11)

Sarcina de lucru 3
Argumentează pe ce se întemeiază forţa obligatorie a dreptului
internaţional, în lipsa unor autorităţi cu atribuţii legislative,
administrative sau judecătoreşti suprastatale, prin intermediul cărora să se
elaboreze, să se aplice normele de drept internaţional, să se controleze şi
să se impună respectarea lor!

1.3. Raportul între dreptul internaţional public şi dreptul intern al statelor


Una dintre problemele controversate, care are mari implicaţii practice, este
aceea a raportului care există între dreptul internaţional public şi dreptul intern
al statelor.
Pe de o parte, trebuie subliniate deosebirile existente între dreptul internaţional
şi dreptul intern referitoare la obiectul de reglementare, modul de elaborare a
normelor, izvoare, subiectele, sistemul de aplicare a normelor şi de sancţionare.
Pe de altă parte, trebuie să precizăm că cele două sisteme normative se
întrepătrund şi se intercondiţionează: norme de drept internaţional cuprinse în
tratate internaţionale obligă statele părţi la aceste tratate să ia anumite măsuri în
planul legislaţiei lor interne, pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce le
revin din aceste tratate (Miga-Beşteliu, 2005, p. 10); practica legislativă
uniformă a mai multor state într-un anumit domeniu, care interesează dreptul
internaţional (cetăţenie, extrădare, azil etc.) poate conduce la adoptarea unor
reguli de drept internaţional public (Scăunaş, 2007, pg. 73-74).
Drept internaţional public I 12
Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

În problema raportului dintre dreptul internaţional public şi dreptul intern s-au


conturat în doctrina de specialitate două teorii opuse: teoria dualistă şi teoria
monistă.

TEORIA DUALISTĂ
• consideră că dreptul intern şi dreptul internaţional sunt sisteme
juridice distincte, autonome, normele fiecărui sistem au domenii diverse
de aplicare, subiecte juridice diferite, condiţii specifice de validitate
(Constantin, 2004, p. 77);
• aplicarea dreptului internaţional în ordinea juridică a statelor nu se
poate face decât ca urmare a transformării normelor de drept internaţional
în norme de drept intern (dualism atenuat) (Anghel I. M., Tratatul
internaţional şi dreptul intern, 1999, pg. 17-18).

TEORIA MONISTĂ
• susţine că dreptul internaţional şi dreptul intern formează o singură
ordine juridică, indiferent dacă normele juridice reglementează în planul
realităţilor interne sau în planul realităţilor internaţionale şi cuprinde două
variante:
Monismul cu primatul dreptului Monismul cu primatul dreptului
intern - susţine că normele internaţional - susţine existenţa unei
dreptului internaţional practic nu ordini universale, superioară
există, ele fiind doar o proiectare în ordinilor juridice interne, acestea din
planul relaţiilor internaţionale a urmă bazându-se doar pe o
unor norme de drept intern. competenţă atribuită statelor în
cadrul ordinii universale. (Mihăilă,
(Combacau & Sur, 2004, p. 179)
2001, p. 16)

Niciuna dintre aceste două teorii, ce absolutizează poziţia dominantă a unuia


dintre cele două sisteme, nu a fost confirmată de practică. (Miga-Beşteliu,
2005, p. 12)
Raportul dintre dreptul intern şi dreptul internaţional este unul de o mare
complexitate; cele două sisteme se intercondiţionează şi putem constata
prevalenţa unuia sau altuia în anumite domenii sau momente ale evoluţiei
istorice.
Se poate afirma că datorită dezvoltării extraordinare a relaţiilor internaţionale
din ultimele decenii, precum şi a apariţiei unor probleme globale (combaterea
terorismului, protecţia mediului, folosirea energiei nucleare etc.), ce necesită
cooperarea tuturor statelor pentru soluţionarea lor, este necesar să se renunţe la
astfel de ”formulări rigide” (Anghel I. M., Tratatul internaţional şi dreptul
intern, 1999, p. 23).
Drept internaţional public I 13
Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

Constituţia României în forma revizuită (2003) stabileşte coordonatele


raportului dintre dreptul intern şi cel internaţional în cuprinsul art.11, art. 20,
art.148.

Sarcina de lucru 4
Constituţia României (2003) stabileşte:

ARTICOLUL 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern


(1) Statul roman se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă
obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul
intern.
(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte
cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai
după revizuirea Constituţiei.

ARTICOLUL 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului


1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor
vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este
parte.
2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la
drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile
interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în
care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
Care din cele două teorii este reflectată în reglementările constituţionale
prezentate? Argumentează!

Drept internaţional public I 14


Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

1.4. Evoluţia dreptului internaţional public


Dreptul internaţional public (sau dreptul ginţilor – jus inter gentes, jus gentium
– cum a fost numit în trecut) a devenit ramură autonomă a dreptului odată cu
apariţia statelor naţionale în sec. al XVI-lea şi al XVII-lea.
Unele instituţii ale acestui drept au fost create încă din Antichitate
(Lauterpacht, 1955, p. 2). Cu titlu de exemplu menţionăm următoarele:
- încă din sec. al VI-lea î.Hr., statele Chinei antice au încheiat un tratat
referitor la renunţarea la război şi rezolvarea diferendelor dintre ele cu
ajutorul unui arbitru;
- în India, Legile lui Manu (elaborate în sec. al V-lea î.Hr.) consemnează
existenţa unor misiuni diplomatice ad-hoc, iar tratatele erau considerate
sacre, încheindu-se cu pronunţarea unui jurământ religios (Singh, 1972,
p. 25 şi urm.);
- din Egiptul Antic amintim Tratatul sublim, cel mai vechi tratat
internaţional,un tratat de prietenie şi alianţă, încheiat în 1296 î.Hr. între
Ramses II şi Hattusil III, regele hitiţilor (Glaser E. , 1967);
- Grecia Antică a rămas în istorie printr-o serie de instituţii rudimentare
ale dreptului internaţional public (solii erau inviolabili, războaiele erau
precedate de o declaraţie şi de anumite forme solemne, proxenia, ca
germen al protecţiei consulare (Burian & Maftei, 2004, p. 15) etc.);
- Roma antică a exercitat o influenţă profundă asupra istoriei dreptului
internaţional; exista, de exemplu un drept roman al păcii şi al
războiului; Imperiul Roman a dezvoltat considerabil practica tratatelor
cu naţiunile terţe (tratate de prietenie, de ospitalitate sau de alianţă) ce
conţineau adesea clauze de reglementare a diferendelor; exista ius
gentium ca ansamblu de norme juridice care reglementau relaţiile
sociale dintre cetăţenii romani şi peregrini (Moca & Duţu, 2008, p. 17).

În Evul Mediu:
- se dezvoltă practica tratatelor internaţionale şi folosirea arbitrajului;
- se stabilesc unele reguli referitoare la purtarea războaielor (Chilea, 2007,
p. 8).

În Europa secolului al XV-lea apar primele misiuni diplomatice permanente (în


1455 a avut loc desemnarea de către ducele de Milano, Francesco Sforza, a
unei misiuni diplomatice permanente la Genova (Anghel I. M., Dreptul
diplomatic şi consular, vol.I, 2002, p. 4).

Drept internaţional public I 15


Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

Odată cu formarea statelor moderne (sec. al XVI-lea), se conturează dreptul


internaţional clasic, ca drept interstatal, expresie a suveranităţii statelor.
Un rol important în dezvoltarea dreptului internaţional l-au avut lucrările lui
Hugo Grotius (1583-1645), considerat părintele dreptului internaţional modern
[lucrarea sa „De iure belli ac pacis” constituie o sinteză fundamentală a
dreptului internaţional clasic (Grotius, 1968)].
Evenimente istorice importante au influenţat dezvoltarea dreptului
internaţional, până la dreptul internaţional contemporan:
- PACEA DE LA WESTPHALIA – a pus capăt războiului de 30 de ani
(1618-1648) şi a stabilit un sistem de pace şi cooperare în Europa,
bazat pe tratate între state suverane; acest moment este considerat
punctul de plecare al dreptului internaţional modern, ce are ca
fundament principiul suveranităţii (Dinh, Daillier, & Pellet, 2002, p.
52);
- REVOLUŢIA FRANCEZĂ (1789) a exercitat, la rândul său o mare
influenţă asupra dreptului internaţional; prin „Declaraţia asupra
dreptului ginţilor” redactată de abatele Grégoire se afirma dreptul
fiecărei naţiuni de a-şi organiza şi schimba forma de guvernare,
dreptul de a-şi hotărî soarta (Puşcă & Puşcă, 2004, p. 24);
- DECLARAŢIA DE INDEPENDENŢĂ A S.U.A. din 1776 constituie
un alt moment important prin care se realizează prima afirmare
explicită a dreptului popoarelor de a-şi hotărî singure soarta
(Pivniceru, 2006, p. 15);
- ACTUL FINAL AL CONGRESULUI DE LA VIENA (1815) a pus
capăt războaielor napoleoniene; reprezintă un document de mare
importanţă pentru dreptul internaţional; prin acest document s-a
stabilit un sistem politic şi economic de cooperare în Europa; Actul
Final conţine şi un ansamblu de reguli privind dreptul diplomatic,
condamnarea comerţului cu sclavi, a proclamat principiul libertăţii
navigaţiei pe fluviile internaţionale, a recunoscut neutralitatea
permanentă a Elveţiei etc. (Popescu, Năstase, & Coman, 1994, p. 16)
- CONGRESUL DE LA PARIS (1856) realizează prima codificare a
normelor juridice relative la războiul maritim, stabileşte regimul
juridic al Dunării, ca fluviu internaţional şi consacră neutralizarea
Mării Negre (Geamănu, 1981, p. 26);
- apariţia în secolul al XIX-lea a primelor organizaţii internaţionale sau
uniuni administrative, iar în secolul al XX-lea crearea celor două
organizaţii universale, Societatea Naţiunilor (1920) şi Organizaţia
Naţiunilor Unite (1945), cu funcţii şi competenţe multiple, cu organe
şi organisme, acoperind prin activitatea lor zone importante ale

Drept internaţional public I 16


Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

dreptului internaţional contemporan şi contribuind substanţial la


dezvoltarea sa, îndeosebi prin codificare şi jurisprudenţa tribunalelor
internaţionale. (Mihăilă, 2001, p. 110)

În prezent, dreptul internaţional public are un profund caracter umanitar, s-au


dezvoltat norme privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului,
eliminarea diferitelor discriminări între oameni, garantarea drepturilor
minorităţilor etc.
Dreptul internaţional este chemat să reglementeze domenii noi ale activităţii
umane, cum sunt folosirea energiei nucleare în scopuri paşnice, activitatea
spaţială, protecţia mediului înconjurător sau explorarea şi folosirea resurselor
naturale ale spaţiilor submarine din zona internaţională.

Sarcina de lucru 5
Apreciază dacă cele două afirmaţii de mai jos sunt adevărate sau false!
1. Tratatul sublim, cel mai vechi tratat internaţional din China antică,
era un tratat de prietenie şi alianţă încheiat în 1296 î.Hr. între Ramses
II şi Hattusil III, regele hitiţilor.
2. Primele misiuni diplomatice permanente apar în Europa secolului al
XV-lea.

1.5. Izvoarele şi codificarea dreptului internaţional


1.5.1. Izvoarele dreptului internaţional
Izvoarelor dreptului internaţional public sunt:
- forme specifice de exprimare a normelor acestui drept, care rezultă din
acordul de voinţa al statelor;
- surse ale normelor dreptului internaţional public, mijloace juridice de
exprimare a acestora.

Drept internaţional public I 17


Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

Art.38 al Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie1 prevede:


Curtea, a cărei funcţie este să soluţioneze, în conformitate cu dreptul internaţional,
diferendele ce-i vor fi supuse, va aplica:
a) convenţiile internaţionale, fie generale, fie speciale, care stabilesc reguli
expres recunoscute de către statele în litigiu;
b) cutuma internaţională, ca dovadă a unei practici generale acceptate ca
reprezentând dreptul;
c) principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate;
d) hotărârile judecătoreşti şi doctrina specialiştilor celor mai calificaţi ai
diferitelor state, ca mijloace auxiliare pentru determinarea regulilor de
drept.
Prezenta dispoziţie nu aduce atingere dreptului Curţii de a soluţiona o cauză ex aequo et
bono, dacă părţile sunt de acord cu aceasta.
principale tratatul internaţional
cutuma internaţională
principiile generale de drept
Izvoarele auxiliare hotărârile judecătoreşti
dreptului
doctrina
internaţional
public alte izvoare actele organizaţiilor
internaţionale
actele unilaterale ale statelor
echitatea

Tratatul Internaţional
a) Definiţie
Art.2, Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor, 1969:
„prin expresia „tratat” se înţelege un acord internaţional încheiat între state în formă scrisă
şi guvernat de dreptul internaţional, fie că este consemnat într-un singur instrument sau în
două sau mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea lor particulară.”
Art.1 din Legea nr. 590/2003, privind tratatele
Pentru scopurile prezentei legi, prin:
„a) tratat se înţelege actul juridic, indiferent de denumire sau de formă, care consemnează în

1
Curtea Internaţională de Justiţie este instituită prin Carta Naţiunilor Unite ca organ judiciar principal al
Organizaţiei . Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie face parte integranta din Carta. Carta Naţiunilor Unite a
fost semnată la San Francisco la 26 iunie 1945, la încheierea Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Organizaţia
internaţională şi a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945).
Drept internaţional public I 18
Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

scris un acord la nivel de stat, la nivel guvernamental sau la nivel departamental, având
scopul de a crea, de a modifica ori de a stinge drepturi şi obligaţii juridice sau de altă natură,
guvernat de dreptul internaţional public şi consemnat într-un instrument unic ori în două sau
mai multe instrumente conexe.”
b) Tratatele licite şi tratate ilicite”
Tratatul licit este cel încheiat cu respectarea normelor dreptului internaţional
public.
Tratatul ilicit este acel tratat care încalcă norme de drept internaţional
imperative (de “jus cogens”), sau este nul, ca urmare ca urmare a existenţei
unor vicii de consimţământ al părţilor
Numai tratatele licite şi aflate în vigoare pot să constituie izvoare de drept
internaţional public.
c) Tratate-legi şi tratate-contract (Anghel I. M., 2000, p. 7)
În doctrina dreptului internaţional apare distincţia între tratate-legi şi tratate-
contract, considerându-se că numai prima categorie constituie izvor de drept
internaţional public.
Tratatele-legi – izvoare de drept cu caracter multilateral care stabilesc norme
juridice ce reglementează raporturi cu un anumit grad de generalitate.
Tratatele-contract – dispoziţii cu caracter „contractual”, conţinutul lor fiind
de contract civil, comercial sau administrativ.
d) Avantajele tratatului:
- concretizează cu precizie acordul de voinţă al statelor, stabilind drepturile
şi obligaţiile juridice ale acestora;
- permite adaptarea dreptului internaţional la dinamica schimbărilor ce
intervin în cadrul comunităţii internaţionale operativ şi eficient;
- oferă stabilitate relaţiilor internaţionale;
- facilitează proba datorită formei scrise. (Puşcă & Puşcă, 2004, pg. 50-51)

Cutuma
a) Definiţie
Cutuma reprezintă o practică generală, relativ îndelungată şi repetată a statelor, considerată
de ele ca dând expresie unei reguli de conduită cu forţă juridică obligatorie. (Năstase,
Aurescu, & Jura, Drept internaţional public. Sinteze pentru examen, Ediţia a III-a, 2002, p.
31)

Drept internaţional public I 19


Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

b) Elementele cutumei
- elementul material – practica generală, comună a mai multor state,
relativ îndelungată constând din acte repetate
- elementul subiectiv (opinio iuris sive necessitatis) – recunoaşterea de
către state a obligativităţii normei cutumiare. (Miga-Beşteliu, 2005)

c) Reguli referitoare la normele cutumiare


- normele prevăzute de tratate pot fi acceptate şi aplicate de alte state terţe
sau pot fi impuse ca reguli cutumiare;
- tratatele şi cutumele care au acelaşi conţinut pot să existe în paralel;
- în caz de îndoială, tratatele se interpretează potrivit dreptului cutumiar,
ale cărui norme, dacă au caracter imperativ, vor avea prioritate faţă de
tratat;
- normele cutumiare se aplică, în special, în acele domenii ale relaţiilor
internaţionale care nu sunt reglementate prin norme convenţionale.
(Chilea, 2007, pg. 37-38)

Principiile generale de drept


Principiul de drept internaţional = prescripţie normativă ce se caracterizează
printr-un înalt grad de abstractizare, dând expresie unei valori internaţionale,
universal acceptată şi care guvernează conduita subiectelor de drept
internaţional. (Năstase, Noţiunea de principiu în dreptul internaţional, 1985, p.
358)
Sistemul principiilor de drept internaţional cuprinde:
- Principiile generale de drept = art.38 al Statutului Curţii Internaţionale
de Justiţie – mijloc pe care aceasta îl poate utiliza în soluţionarea
diferendelor ce-i sunt supuse judecăţii (ex. autoritatea lucrului judecat,
nimeni nu poate fi şi judecător şi parte, dreptul la apărare etc.)
- Principiile fundamentale ale dreptului internaţional = norme de
aplicaţie universală cu grad mare de generalizare şi un caracter
imperativ, care protejează valori fundamentale internaţionale (ex.
egalitatea suverană a statelor, neamestecul în treburile interne etc.)
- Principiile specifice ale dreptului internaţional = norme care dau
expresie şi reglementează o valoare specifică şi au acţiune limitată la o
ramură ori mai multe ale dreptului internaţional (ex. principiul libertăţii
navigaţiei din dreptul mării, principiul inviolabilităţii personale din
dreptul diplomatic şi consular etc.)

Drept internaţional public I 20


Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

Izvoarele Subsidiare (Auxiliare)

a) Hotărârile judecătoreşti internaţionale constituie acte de interpretare şi


precizare a tratatelor sau cutumelor în scopul aplicării normelor de drept la o
speţă determinată. Ele nu constituie precedente de natură să determine
apariţia de noi norme ale dreptului internaţional public (Niciu, 2001, p. 23)
Jurisprudenţa internaţională nu poate îndeplini în procesul normativ un rol
creator, ea nu se constituie, prin ea însăşi, într-o sursă distinctă şi
independentă de cutuma internaţională. (Rousseau, 1987, pg. 84, 87)
b) Doctrina cuprinde opiniile, analizele exprimate de jurişti a căror
competenţă este recunoscută pe plan internaţional şi poate să constate
existenţa şi să explice conţinutul unor norme de drept internaţional.
Ea nu este izvor formal al dreptului internaţional public, nu este o sursă
obligatorie şi nici nu poate fi considerată un factor creator de drept.
(Ecobescu & Duculescu, 1993, pg. 66-67)

Alte Izvoare ale Dreptului Internaţional Public


a) Actele organizaţiilor internaţionale
Majoritatea autorilor consideră aceasta categorie de acte ca reprezentând un
izvor secundar, derivat al dreptului internaţional public, decurgând din faptul
că organizaţiile internaţionale guvernamentale sunt subiecte derivate de drept,
fiind creaţia statelor. (Niciu, 2001, p. 24)
Categorii:
- actele constitutive ale organizaţiilor (Carta O.N.U., Statutul Consiliului
Europei etc.)
- rezoluţiile Consiliului de Securitate al O.N.U., care sunt obligatorii pentru
statele membre O.N.U.;
- decizii, regulamente, directive cu caracter obligatoriu adoptate de organele
Uniunii Europene;
- recomandări adoptate de Adunarea Generală O.N.U. şi Adunarea
Parlamentară a Consiliului Europei etc.

b) Actele unilaterale ale statelor = anumite acte ale statelor pot produce
efecte juridice în planul relaţiilor internaţionale (Miga-Beşteliu, 2005, pg. 79-
81):
declaraţia actul prin care un stat face cunoscută altor state
poziţia sa în legătură cu o anumită situaţie şi care este

Drept internaţional public I 21


Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

în măsură să angajeze acel stat pe plan extern;


recunoaşterea actul prin care un stat constată apariţia unui nou
subiect de drept internaţional (un alt stat, o
organizaţie internaţională, un guvern, naţiune care
luptă pentru dobândirea independenţei sau insurgenţii
dintr-un război civil) şi prin care îşi manifestă dorinţa
de a stabili cu acestea relaţii oficiale;
protestul o formă a demersului diplomatic prin care un stat ia
poziţie împotriva acţiunilor unui alt stat care încălcă
drepturile sale legitime, atrăgându-i atenţia asupra
responsabilităţii sale sau solicitându-i reparaţii pentru
prejudiciile cauzate;
renunţarea actul prin care un stat abandonează voluntar, total sau
parţial, anumite drepturi pe care le dobândise în baza
unor tratate internaţionale.

c) Echitatea
Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie prevede dreptul acestei instanţe de a
soluţiona un litigiu în conformitate cu principiul echităţii (“ex aequo et bono”),
dacă părţile la acea cauză sunt de acord.
Conform acestei prevederi, echitatea apare ca o posibilitate acordată de părţile
într-un diferend judecătorului internaţional de a judeca acel diferend şi de a
propune soluţia pe care o consideră justă şi conformă intereselor părţilor în
cauză. (Chilea, 2007, p. 49)
Poate fi aplicată în domenii ale dreptului internaţional în care nu sunt reguli
precise.
Nu este izvor formal al dreptului internaţional, ci un sistem de soluţionare a
diferendelor internaţionale.
Izvoarele dreptului internaţional au trăsături specifice ce decurg din
particularităţile relaţiilor internaţionale care fac obiectul reglementarii juridice.
Spre deosebire de dreptul intern în care izvorul principal este legea, ca act al
unui singur stat, în dreptul internaţional sunt mai multe state implicate în
formarea normelor juridice, deci izvoarele trebuie să exprime convergentă a
voinţelor exprimate de aceste state într-o formă determinată.
Statele ca subiecte suverane şi egale creează şi dezvoltă dreptul internaţional,
determinând, prin acordul lor, atât regulile juridice ce urmează a fi aplicate, cât
şi forma lor de exprimare.

Drept internaţional public I 22


Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

Sarcina de lucru 6
Care dintre afirmaţiile următoare este adevărată? Argumentează!:
Articolul 38 din Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie:
a) stabileşte o ierarhie a izvoarelor de drept internaţional public;
b) nu stabileşte o ierarhie a izvoarelor de drept internaţional public;
c) este incomplet.

1.5.2. Codificarea dreptului internaţional


În doctrină s-a apreciat referitor la codificare că:
- are rolul de a constata normele de drept în vigoare, fără a se preocupa dacă
ele formează un sistem coerent, aplicabil în raporturile internaţionale reale
(concepţie împărtăşită în general de jurişti americani şi englezi);
- constituie nu numai o prezentare şi sistematizare a normelor, ci şi o operă în
cadrul căreia unele norme pot fi modificate sau abrogate şi se pot crea norme
noi, astfel încât să se realizeze un ansamblu coerent de norme care să
corespundă nevoilor şi realităţilor epocii (concepţie împărtăşită de jurişti din
ţările Europei continentale). (Crăciunescu, 2004, p. 47)
Codificarea a fost impusă de:
- diversitatea izvoarelor dreptului internaţional;
- imprecizia unor norme de sorginte cutumiară;
- necesitatea precizării şi sistematizării normelor juridice de drept
internaţional în instrumente juridice clare şi fără echivoc;
- existenţa în anumite domenii a unor norme incomplete.

Codificarea asigură:
- precizia normelor de drept;
- întărirea coeziunii şi unităţii dreptului internaţional;
- evitarea conflictelor posibile între normele acesteia,
- adaptarea reglementărilor juridice la evoluţia rapidă a relaţiilor
internaţionale;
- participarea tuturor statelor la opera de legiferare.

Drept internaţional public I 23


Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

După crearea O.N.U., procesul de codificare a dreptului internaţional a


cunoscut o perioadă mai fertilă (Moca & Duţu, 2008, p. 52) şi s-a impus
concepţia potrivit căreia codificarea are atât scopul de a constata, de a formula
mai precis şi sistematiza normele de drept internaţional în care există deja o
practică constantă a statelor, precedente şi opinii doctrinare (codificare de lege
lata), cât şi pe cel de a dezvolta progresiv dreptul internaţional prin elaborarea
de noi norme (codificare de lege ferenda). (Pivniceru, 2006, pg. 302-303)
Codificarea dreptului internaţional poate fi clasificată în:
a) codificarea oficială, realizată prin acordul statelor (are caracter
obligatoriu) şi codificarea neoficială, efectuată în cadrul activităţii de
cercetare ştiinţifică desfăşurată de organizaţii naţionale sau internaţionale,
de oameni de ştiinţă în mod individual (nu este obligatorie) (Chilea, 2007,
p. 37);
b) codificarea generală, priveşte ansamblul normelor dreptului
internaţional, şi codificarea parţială, pe anumite ramuri ori domenii ale
acestuia;
c) codificarea principiilor generale şi codificarea amănunţită;
d) codificarea universală, a normelor de drept cu aplicabilitate pentru
toate statele lumii şi codificarea regională, care cuprinde numai normele
aplicabile unei anumite zone geografice. (Creţu, 2006, pg. 58-59)

Preocupări de codificare a normelor dreptului internaţional:


- deşi germeni ai preocupărilor privind codificarea au apărut încă din
antichitate (exemplu, Codul lui Hammurabi), de-abia în societatea modernă s-
au înregistrat încercări ale unor filozofi şi teoreticieni de a sistematiza norme
ale dreptului internaţional (exemplu, Jeremy Bentham, O introducere la
principiile morale şi legislaţiei, 1781, John Bluntchli, Dreptul internaţional
codificat, 1868);
- o contribuţie semnificativă în ce priveşte codificarea dreptului
internaţional au avut Institutul de Drept Internaţional (înfiinţat în 1873),
Asociaţia de Drept Internaţional (creată tot în 1873) şi Institutul de Drept
Internaţional, (fondat în 1912), care au elaborat unele proiecte neoficiale de
codificare pe domenii ale dreptului internaţional;
- până la crearea O.N.U., eforturile comune ale statelor manifestate în
cadrul unor congrese sau conferinţe internaţionale au condus la realizarea unor
codificări oficiale în domenii precum: regimul fluviilor internaţionale şi
rangurile diplomatice (Actul final al Congresului de la Viena, 1815), dreptul
maritim (Conferinţa de la Paris, 1856); Conferinţele internaţionale de la Haga
din 1899 şi 1907 au codificat regulile privind mijloacele de soluţionare paşnică
a diferendelor internaţionale, privind legile şi obiceiurile războiului terestru şi

Drept internaţional public I 24


Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

maritim referitoare la ostilităţile armate, beligeranţi, mijloace permise sau


interzise în ducerea războiului, regimul juridic al prizonierilor de război şi alte
persoane protejate în timpul conflictului armat (Pivniceru, 2006, pg. 16-18);
Convenţia de la Geneva din 1864 pentru îmbunătăţirea soartei militarilor răniţi
din armatele în campanie şi Declaraţia de la Petersburg din 1868, prin care s-a
interzis folosirea proiectilelor explozive sau încărcate cu substanţe inflamabile
au prefigurat constituirea dreptului umanitar modern (Cloşcă, 1978, pg. 25-27)
- O.N.U. a atribuit Adunării Generale obligaţia de a încuraja dezvoltarea
progresivă a dreptului internaţional şi codificarea lui (art.13 din Carta O.N.U.);
în acest scop, prin Rezoluţia 174 (II) din 21 noiembrie 1947, a fost creată
Comisia de Drept Internaţional, ca organ subsidiar al Adunării generale, având
ca obiect promovarea unei dezvoltări progresive a dreptului internaţional şi a
codificării acestuia (art.1 din Statutul Comisiei de drept internaţional) (Puşcă &
Puşcă, 2004, pg. 52-53);
- Comisia de Drept Internaţional, ce şi-a început activitatea în 1949, a
contribuit la elaborarea a numeroase proiecte de convenţii de codificare a
dreptului internaţional, devenite ulterior tratate multilaterale, dintre care
menţionăm ca mai importante: Convenţia de la Viena din 1961, privind relaţiile
diplomatice, Convenţia de la Viena din 1963 privind relaţiile consulare,
Convenţia de la Viena din 1969, privind dreptul tratatelor, cele 4 convenţii de
la Geneva din 1958 şi Convenţia de la Montego Bay din 1982, privind dreptul
mării, Convenţia de la Viena din 1986, privind tratatele încheiate între state şi
organizaţii internaţionale, Statutul Curţii Penale Internaţionale, 1998 etc.
(Moca & Duţu, 2008, pg. 52-53)
Procesul de codificare este un proces continuu, nevoile raporturilor
internaţionale aducând în atenţie noi domenii în care sunt necesare
sistematizări şi dezvoltări ale dreptului internaţional.

Sarcina de lucru 7
1. Menţionează două avantaje, efecte pozitive ale
codificării normelor de drept internaţional!

2. Precizează 5 convenţii prin care s-au codificat norme


aparţinând dreptului internaţional public.

Drept internaţional public I 25


Jana Maftei Consideraţii
ii generale privind dreptul internaţional.
interna izvoarele şii codificarea dreptului interna
internaţional

Rezumat
Dreptul internaţional
ional public este un ansamblu de norme juridice exprimate în
ţional
forme juridice specifice (tratat e, cutumă), ), create în principal de state, pe baza
acordului lor de voinţe,
voin dar şii de celelalte subiecte ale dreptului interna
internaţional
public, şii care au ca scop reglementarea relaţiilor
rela iilor dintre ele privind pacea,
securitatea şii cooperarea internaţională,
interna norme a căror ror aplicare este realizat
realizată
prin
rin respectarea de bun bunăvoie,
voie, iar în caz de necesitate, prin sanc sancţiunea
individuală sau colectivă
colectiv a statelor. Obiectul de reglementare al dreptului
internaţional
ional este constituit de relaţiile
rela juridice internaţionale
ionale în care statul
acţionează ca purtător
purt de suveranitate.
uveranitate. Problema raportului dintre dreptul
internaţional
ional public şi dreptul intern a generat două teorii opuse: teoria
dualistă şi teoria monist
monistă. Dreptul internaţionalional public a devenit ramur ramură
autonomă a dreptului odată odat cu apariţia statelor naţionale înn sec. al XVI XVI-lea şi
al XVII-lea.
lea. Numeroase evenimente istorice au marcat evoluţia evoluţia acestei ramuri
de drept. Dreptul internaţional
interna contemporan reglementeazăă domenii noi ale
activităţii
ii umane precum: folosirea energiei nucleare în scopuri pa paşnice,
protecţia mediului înconjurător
înconjur etc. Prin izvoare ale dreptului internaţional
interna
public se înţeleg
eleg mijloacele juridice în care sunt exprimate normele juridice
ţeleg
internaţionale:
ionale: tratatul şi cutuma, ca izvoare principale tradiţionale,
ţionale, precum şi
celelalte izvoare auxiliare. Art. 38 din Statutul Curţii Internaţionaleţionale de Justi
Justiţie
conţine
ine o enumerare a acestor izvoare. Tratatul, considerat cel mai important
izvor de drept internaţional,
interna ional, constituie un acord scris încheiat între subiecte
ale dreptului internaţional
interna public în scopul ul de a produce efecte juridice.
Cutuma reprezintă
reprezint o practică generală,, relativ îndelungată şşi uniformă,
considerată de state ca având forţă for juridică obligatorie. Principiile generale de
drept sunt reguli de bazăbaz ale sistemelor juridice contemporane suscep susceptibile de
a fi aplicate şi în ordinea juridică juridic internaţională contemporan
contemporană. Prin
codificare, normele cutumiare se transformă
transform în norme juridice interna
internaţionale
convenţionale,
ionale, se asigură
asigur precizie normelor de drept şi adaptarea
reglementărilor
rilor juridice la evoluţia
evol rapidă a relaţiilor internaţionale.
ţionale.

Teste de autoevaluare
Alege varianta corectă!
corect
1. Potrivit teoriei moniste:
a) dreptul intern şi dreptul internaţional
ional sunt sisteme juridice distincte;
b) dreptul intern şi dreptul internaţional formează o singur
singură ordine
juridică;
c) forul legislativ al unui stat este unicameral.

Drept internaţional public I 26


Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

2. Teoria monistă are :


a) o variantă;
b) două variante;
c) trei variante.

3. Teoria monistă cuprinde:


a) teoria singularităţii iniţiale şi teoria diversităţii;
b) teoria separaţiei puterilor în stat şi teoria unicităţii puterii;
c) teoria priorităţii dreptului intern asupra dreptului internaţional şi
teoria priorităţii dreptului internaţional asupra dreptului intern.

4. Potrivit art.20 din Constituţia României revizuite:


a) statul român de obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă
obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte;
b) dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor
vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală
a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care
România este parte;
c) tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul
intern.

5. Potrivit art.11 din Constituţia României revizuite:


a) în cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte
cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc
numai după revizuirea Constituţiei;
b) dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor
vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală
a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care
România este parte;
c) dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la
drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi
legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia
cazului în care Constituţie sau legile interne conţin dispoziţii mai
favorabile.

Drept internaţional public I 27


Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

6. Dreptul internaţional public a fost numit în trecut:


a) jus gentium privatum
b) jus inter gentes;
c) ars aequi et boni;

7. Tratatul sublim, cel mai vechi tratat internaţional, a fost încheiat:


a) în India Antică;
b) în China Antică;
c) în Egiptul Antic.

8. Tratatul sublim era:


a) un tratat de prietenie şi alianţă;
b) un tratat comercial;
c) actul de constituire al unei societăţi internaţionale secrete.

9. Imperiul Roman:
a) a dezvoltat considerabil practica tratatelor cu naţiunile terţe;
b) nu a contribuit în nici un fel la dezvoltarea dreptului internaţional;
c) a contribuit în mică măsură la dezvoltarea dreptului internaţional.

10. Primele misiuni diplomatice permanente apar:


a) în Europa secolului al XV-lea;
b) în Asia secolului al XVI-lea;
c) în Europa secolului al XVI-lea.

11. Părintele dreptului internaţional modern este considerat:


a) Talleyrand;
b) Metternich;
c) Hugo Grotius.

12. În prezent, dreptul internaţional public are un profund caracter:


a) belicos;
Drept internaţional public I 28
Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

b) umanitar;
c) comercial.

13. Art. 38 al Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie consideră mijloace


auxiliare pentru determinarea regulilor de drept:
a) hotărârile judecătoreşti şi doctrina specialiştilor celor mai calificaţi ai
diferitelor naţiuni;
b) principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate;
c) cutuma internaţională, ca dovadă a unei practici generale acceptate ca
reprezentând dreptul.

14. Instituţia tratatului internaţional este reglementată prin:


a) Convenţia de la Viena din 1961;
b) Convenţia de la Viena din 1963;
c) Convenţia de la Viena din 1969.

15. Cutuma internaţională:


a) este izvor de drept;
b) nu este izvor de drept;
c) nu prezintă importanţă pentru dreptul internaţional.

16. Cutuma internaţională are:


a) un element;
b) două elemente;
c) trei elemente.

17. Elementul material al cutumei internaţionale constă în:


a) recunoaşterea de către state a obligativităţii normei cutumiare;
b) practica generală comună a mai multor state, relativ îndelungată
constând în acte repetate în timp;
c) atitudinea de cooperare a statelor, ca purtătoare de suveranitate, în
relaţiile dintre ele.

Drept internaţional public I 29


Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

18. Elementul subiectiv al cutumei internaţionale constă în:


a) recunoaşterea de către state a obligativităţii normei cutumiare;
b) practica generală comună a mai multor state, relativ îndelungată
constând în acte repetate în timp;
c) atitudinea de cooperare a statelor, ca purtătoare de suveranitate, în
relaţiile dintre ele.

19. Principiile generale de drept:


a) sunt norme juridice de aplicaţie universală, cu rol maxim de
generalitate şi cu un caracter imperativ, care dau expresie şi
protejează o valoare fundamentală în raporturile dintre subiectele de
drept internaţional;
b) sunt prescripţii normative cu caracter mare de generalitate care stau la
baza funcţionării sistemelor de drept naţionale, fiind transpuse apoi în
dreptul internaţional;
c) dau expresie şi reglementează o valoare specifică şi au acţiune
limitată la o ramură ori mai multe ale dreptului internaţional.

20. Principiile fundamentale ale dreptului internaţional:


a) sunt norme juridice de aplicaţie universală, cu rol maxim de
generalitate şi cu un caracter imperativ, care dau expresie şi
protejează o valoare fundamentală în raporturile dintre subiectele de
drept internaţional;
b) sunt prescripţii normative cu caracter mare de generalitate care stau
la baza funcţionării sistemelor de drept naţionale, fiind transpuse
apoi în dreptul internaţional;
c) dau expresie şi reglementează o valoare specifică şi au acţiune
limitată la o ramură ori mai multe ale dreptului internaţional.

21. Principiile specifice ale dreptului internaţional:


a) sunt norme juridice de aplicaţie universală, cu rol maxim de
generalitate şi cu un caracter imperativ, care dau expresie şi
protejează o valoare fundamentală în raporturile dintre subiectele de
drept internaţional;
b) sunt prescripţii normative cu caracter mare de generalitate care stau la
baza funcţionării sistemelor de drept naţionale, fiind transpuse apoi în
dreptul internaţional;
Drept internaţional public I 30
Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

c) dau expresie şi reglementează o valoare specifică şi au acţiune


limitată la o ramură ori mai multe ale dreptului internaţional.

22. Majoritatea autorilor consideră actele organizaţiilor internaţionale ca


reprezentând:
a) un izvor secundar, derivat al dreptului internaţional public;
b) un izvor principal al dreptului internaţional public;
c) o categorie fără valoare normativă internaţională.

23. Echitatea:
a) reprezintă o posibilitate acordată de părţile într-un diferend
judecătorului internaţional de a judeca acel diferend pe baza bunului-
simţ şi spiritului de dreptate, cu scopul de a atenua aplicarea riguroasă
a dreptului;
b) constituie un izvor formal al dreptului internaţional public;
c) se aplică, de regulă, în acele domenii ale dreptului internaţional în
care există reguli precise.

24. Potrivit concepţiei împărtăşite de jurişti din ţările Europei occidentale,


codificarea:
a) are rolul de a constatata normele de drept în vigoare, fără a se
preocupa dacă ele formează un sistem coerent, aplicabil în raporturile
internaţionale reale;
b) constituie o operă în cadrul căreia unele norme pot fi modificate sau
abrogate şi se pot crea norme noi, astfel încât să se realizeze un
ansamblu coerent de norme care să corespundă nevoilor şi realităţilor
epocii;
c) nu contribuie la asigurarea preciziei normelor de drept şi nu
contribuie la întărirea coeziunii dreptului internaţional.

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare


1-c, 2-a, 3-b, 4-b, 5-a, 6-b, 7-b, 8-a, 9-a, 10-b, 11-b, 12-c, 13-b, 14-a, 15-b, 16-
c, 17-a, 18-a, 19-a, 20-c, 21-b, 22-a, 23-c, 24-a, 25-b, 26-b, 27-a, 28-b, 29-a,
30-c, 31-a, 32-a, 33-b.

Drept internaţional public I 31


Jana Maftei Consideraţii
ii generale privind dreptul internaţional.
interna izvoarele şii codificarea dreptului interna
internaţional

Bibliografie minimal
minimală
Miga-Beşteliu,
teliu, Raluca (2005). Drept internaţional public. vol. I. Bucure
Bucureşti: Ed.
All Beck, pp. 1-17
17.
Puşcă,, Benone; Puşcă,
Pu Andy (2004). Drept internaţional
ional public.
public Galaţi: Ed.
Fundaţiei
iei Academice „Danubius”, pp. 11-74.
Selejan-Guţan, Bianca; Cr
Crăciunean, Laura-Maria (2008). Drept interna
internaţional
public. Bucureşti:
şti: Ed. Hamangiu, pp. 1-37.

Drept internaţional public I 32