SC Altern6-Ifr

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRAȘOV
FACULTATEA DE DREPT
PROCEDURI ALTERNATIVE DE SOLUȚIONARE A

CONFLICTELOR
SUPORT DE CURS REDACTAT ÎN TEHNOLOGIE ID
Autor
Dr. Mihail Lohănel
An III IFR
2019
0
INTRODUCERE
Prezentul suport de curs este destinat studiului procedurilor alternative la

procesul judiciar, alternative care se înfățișează ca instrumente juridice de aplanare
a conflictelor pe cale amiabilă, ce prezintă avantaje incontestabile față de
procedura greoaie și de durată a procesului.
Dacă sub aspectul studiului, noțiunea de „alternative” are caracter de
noutate, totuși unele instrumente nu sunt străine dreptului românesc și aici
menționăm o formă de „conciliere” realizată de judecător, care în exercitarea
atribuțiilor sale, anterior administrării probelor, încearcă împăcarea părților,
precum și arbitrajul, instituție cu tradiție în sistemul românesc de drept, cunoscută
și în prezent, dar și în perioada anterioară anului 1990.
Noutatea în ansamblul mecanismelor de stingere amiabilă a litigiilor este
adusă de mediere, care în prezent își găsește loc, într-o reglementare adaptată
cerințelor internaționale, în Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea
profesiei de mediator.
Aderarea țării noastre la Uniunea Europeană a impus implementarea în
sistemul legislativ românesc a instrumentelor comunitare specifice de cooperare în
materiile dreptului civil, commercial, protecția consumatorilor, penal, una dintre
forme reprezentând-o medierea transfrontalieră, mecanism care implică
cunoașterea legislației comunitare, respectiv a diverselor tratate de cooperare, a
regulamentelor, directivelor și recomandărilor emise de organismele UE, iar în
materia care ne interesează, cu precădere a Recomandărilor și Directivei nr.
2008/52/CE, act ce constituie „legea-cadru” în medierea în materie civilă și
comercială.
Suportul de curs este structurat în 14 unități de învățare și atinge obiectivele
materiei, de inițiere în aprofundarea principalelor concepte, principii, norme
juridice ale alternativelor ce se înscriu în mecanismul ADR, concilierea, arbitrajul
și cu precădere medierea internă și transfrontalieră.
1
Obiectivele cursului
Prezentul curs își propune îndeplinirea următoarelor obiective:

- Dobândirea de cunoștințe și noțiuni specifice mijloacelor alternative de
soluționare a conflictelor;
- Cunoașterea conținutului procedurilor specifice de stingere a litigiilor pe
cale amiabilă;
- Aplicarea corectă a metodelor și principiilor de bază învățate în
soluționarea problemelor practice și a spețelor din materia soluționării
alternative a conflictelor;
- Realizarea unor comentarii, eseuri și proiecte de cercetare pe teme din
sfera procedurilor alternative de soluționare a conflictelor.
Competențe conferite
După studiul cursului, studenții vor dobândi competențe subsumate structurii
acestuia, amintind:
1. Cunoașterea principalelor alternative la procesul judiciar, concilierea,
arbitrajul, medierea;
2. Aprofundarea mecanismului medierii interne, pornind de la:
- natura, principiile și sediul materiei;
- organizarea profesiei de mediator;
- drepturile și obligațiile mediatorului;
3. Însușirea de către student a procedurii medierii interne, respectiv:
- a procedurii prealabile a informării asupra avantajelor medierii;
- a procedurii propriu-zise, constând în mijloacele, metodele și tehnicile
utilizate în mediere;
- a actelor încheiate în cursul medierii: contractual de mediere, acordul
de mediere, actelor procedurale emise de mediator;
- a procedurii ulterioare încheierii acordului de mediere, desfășurată în
fața notarului public și/sau a instanței judecătorești;
2
Resurse și mijloace de lucru
Pentru evaluarea semestrială, este suficientă parcurgerea temeinică a
prezentului curs. O aprofundare a instituțiilor analizate în curs, presupune o
cercetare a doctrinei și practicii judiciare, precum și a legislației interne și a
Uniunii Europene, respectiv, a tratatelor, regulamentelor directivelor și
recomandărilor emise organismele acesteia. Pentru a facilita, acest demers sunt de
observat doctrina și site-urile oficiale menționate în bibliografia cursului.
Structura cursului
Cursul este redactat după tehnologia prevăzută pentru cursurile ID și IFR și
este structurat în 14 unități de învățare, formulate sintetic, dar care să surprindă
noțiunile de bază ale fiecărei instituții tratate.
Unitățile de învățare permit parcurgerea și studierea rapidă, durata medie
fiind de 2 ore. Fiecare unitate de învățare este precedată de o scurtă introducere, cu
reliefarea competențelor ce vor fi dobândite de student și urmată de un rezumat,
care sintetizează analiza efectuată în cuprinsul unității, precum și de un test de
evaluare a cunoștințelor acumulate, ce vine în sprijinul întipăririi conceptelor
studiate.
Cerințe preliminare
Cunoașterea conceptelor și principiilor din materiile dreptului civil și
comercial privitoare la contracte, a protecției consumatorilor, dreptului familiei
(regimurile matrimoniale, divorțul, relațiile dintre soți și dintre soți și copii),
codului penal și codului de procedură penală (infracțiunile pentru care acțiunea
penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă).
3
Discipline deservite
Studiul prezentul curs implică cunoașterea de către student a principalelor
noțiuni, concepte, principii din materiile dreptului civil, comercial, penal și al
Uniunii Europene.
Durata medie de studiu individual

Timpul necesar studiului unităților de învățare este de 28 ore, fiecărei unități
fiindu-i alocate 2 ore.
Evaluarea
Examen scris, constând în teste grilă, aprecierea unor enunțuri ca fiind
adevărate sau false, rezolvarea unor probleme/spețe/ simple.
4
CUPRINS
Introducere 1
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR. 1 12
ALTERNATIVE LA PROCESUL JUDICIAR. CONCILIEREA.
ARBITRAJUL. MEDIEREA
Secțiunea I. Alternative ale procedurii judiciare. Concilierea
și arbitrajul ca alternative la procesul judiciar 12
1. Introducere 12
2. Competențe 12
3. Noțiunea de alternative și formele acestora 12
4. Concilierea 13
4.1. Noțiune, caractere și forme; 13
4.2. Domenii de aplicare în diferite state. 14
5. Arbitrajul 14
5.1. Noțiune, caractere și forme; 15
5.2. Domenii de aplicare în diferite state. 15
Secțiunea a II-a. Medierea. Noțiune. Natură juridică. Sediul materiei

1. Introducere 17
2.Competențe 17
3. Noțiunea medierii 18
4.Natura juridică a medierii 18
5.Principiile medierii 18
6.Trăsături caracteristice 19
7.Sediul materiei. Legislația română și în Uniunea Europeană 19
8.Rezumat 20
9.Test de evaluare 21
5
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR. 2
DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE MEDIATORULUI
1.Introducere 22
2.Competențe 22
3.Drepturile mediatorului 22
3.1. Dreptul de informare 22
3.2. Dreptul la onorariu 23
3.3. Dreptul la un model propriu de organizare a medierii 23
3.4. Inviolabilitatea sediului 23
4.Obligațiile mediatorului 24
4.1. Acordarea explicațiilor către părți 24
4.2. Obligația de diligență 24
4.3. Neutralitatea și confidențialitatea 24
4.4. Respectarea normelor deontologice 24
5. Rezumat 25
6. Test de evaluare 26

RĂSPUNDEREA MEDIATORULUI
1.Introducere 27
2.Competențe 27
3. Formele răspunderii 27
3.1. Răspunderea disciplinară 28
3.1.1. Abaterile disciplinare 28
3.1.2. Sancțiunile disciplinare 28
3.1.3. Procedura răspunderii disciplinare 29
3.2. Răspunderea civilă 30
3.3. Răspunderea penală 30
4. Rezumat 31
6
PROCEDURA PREALABILĂ ÎNCHEIERII
CONTRACTULUI DE MEDIERE
1.Introducere 32
2.Competențe 32
3.Prezentarea părților la mediator 32
3.1. Informarea asupra avantajelor medierii 33
3.2. Dovada participării la ședința de informare 33
3.3. Materii în care informarea este obligatorie 33
4. Rezumat 34

CONTRACTUL DE MEDIERE
1.Introducere 36
2.Competențe 36
3.Caracterele juridice ale contractului de mediere 36
4.Clauzele contractuale 37
4.1. Clauze obligatorii 37
4.2. Clauze interzise 38
5. Sancțiunile contractului de mediere 38
6. Rezumat 39

DESFĂȘURAREA MEDIERII
1.Introducere 40
2.Competențe 40
3.Metode și tehnici utilizate în desfășurarea medierii 40
4.Drepturile și obligațiile părților în procedură 40
4.1. Drepturile și obligațiile mediatorului; 41
4.2. Drepturile și obligațiile părților în conflict. 41
5. Rezumat 42
6. Testde evaluare 43
7
ÎNCHIDEREA PROCEDURII DE MEDIERE
1.Introducere 44
2.Competențe 44
3.Cazurile de închidere a procedurii 44
4.Acordul mediere:cerințe de formă și de fond 45
5.Procedura ulterioară acordului de mediere 46
5.1. Procedura notarială 46
5.2. Procedura judiciară 46
5.3. Actele procedurale posterioare medierii 47
6. Rezumat 48

MEDIEREA ÎN CAZUL UNUI LITIGIU AFLAT
PE ROLUL INSTANȚEI DE JUDECATĂ
1.Introducere 50
2.Competențe 50
3.Litigiile ce pot face obiect al medierii 50
4.Incidente procesuale ale cursului judecății 51
5.Hotărârea de expedient 51
6.Rezumat 52

MEDIEREA CONFLICTELOR DE FAMILIE
1.Introducere 54
2.Competențe 54
3.Medierea neînțelegerilor dintre soți privind continuarea căsătoriei; 54
4.Medierea conflictelor în caz de divorț; 55
5.Obligațiile mediatorului în procedură. 56
6.Rezumat 57
8
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR.10
MEDIEREA ÎN CAUZELE PENALE
1.Introducere 59
2.Competențe 59
3.Avantajele specifice ale medierii pentru părți 59
4.Cazurile și aspectele care pot face obiect al medierii; 60
5.Drepturile părților în medierea cauzelor penale; 60
6.Momentul începerii medierii și efectele acesteia. 61
7.Rezumat 63

PROFESIA DE MEDIATOR ȘI
ORGANIZAREA PROFESIEI DE MEDIATOR
1.Introducere 65
2.Competențe 65
3.Profesia de mediator 65
3.1.Dobândirea calității de mediator 65
3.2.Suspendarea profesiei de mediator 66
3.3.Încetarea calității de mediator 67
4.Organizarea și exercitarea activității mediatorilor 67
5.Organismele de organizare a activității mediatorilor 67
6.Rezumat 69

MEDIEREA TRANSFRONTALIERĂ.
LEGISLAȚIA APLICABILĂ ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ.
DOMENII DE APLICARE
1.Introducere 70
2.Competențe 70
3.Noțiunea de mediere transfrontalieră 70
4.Legislația medierii transfrontaliere în Uniunea Europeană 71
5.Domeniile de aplicare a medierii transfrontaliere 75
6.Rezumat 77
9
MEDIEREA TRANSFRONTALIERĂ
CALITATEA DE MEDIATOR TRANSFRONTALIER. SERVICIILE DE
MEDIERE EUROPENE. METODE DE MEDIERE TRANSFRONTALIERĂ
1.Introducere 79
2.Competențe 79
3.Calitatea de mediator în medierea transfrontalieră 79
4.Servicii de mediere în unele state din Europa 80
5.Forme de mediere transfrontalieră 82
6.Rezumat 82

CONTRACTUL ȘI ACORDUL DE MEDIERE
1.Introducere 84
2.Competențe 84
3.Contractul de mediere: noțiune, conținut 84
4.Acordul de mediere 85
4.1.Conținut 85
4.2. Caracterul executoriu 86
5.Rezumat 87
Bibliografie 89
10
CHESTIONAR EVALUARE PRERECHIZITE
1. Precizați 3 forme alternative de soluționare a conflictelor;

2. Definiți medierea și identificați principiile și sediul materiei acesteia;
3. Menționați pe scurt drepturile și obligațiile mediatorului în procedură;
4. Precizați care sunt formele de răspundere a mediatorului;
5. Arătați pe scurt în ce constă procedura prealabilă medierii;
6. Identificați caracterele juridice ale contractului de mediere;
7. Precizați pe scurt drepturile și obligațiile părților în mediere;
8. Menționați cazurile de închidere a procedurii medierii;
9. Identificați materiile în care litigiile care pot fi mediate;
10. Precizați litigiile familiale ce pot fi mediate;
11. Menționați litigiile penale care pot fi supuse medierii;
12. Precizați abaterile disciplinare ale mediatorului;
13.Menționați pe scurt condițiile ca un litigiu să aibă caracter transfrontalier;
14. Identificați domeniile de aplicare ale Directivei 2008/52/CE și cele excluse;
15.Menționați formele de mediere transfrontalieră.
11
ALTERNATIVE LA PROCESUL JUDICIAR. CONCILIEREA.
ARBITRAJUL. MEDIEREA
Secțiunea I. Alternative ale procedurii judiciare. Concilierea și arbitrajul ca

alternative la procesul judiciar
1. Introducere
Prezenta secțiune este dedicată cunoașterii de către studenți a noțiunii de
alternative ale procedurii judiciare, formele acestora, a instituțiilor concilierii și
arbitrajului, ca instrumente juridice paralele la procesul judiciar, fiind reliefate
aspectele definitorii, precum:
2. Noțiunea de alternative și formele acestora
3. Concilierea
3.1. Noțiune, caractere și forme;
3.2. Domenii de aplicare în diferite state.
4. Arbitrajul
4.2. Domenii de aplicare în diferite state.
2. Competențe dobândite de student, după parcurgerea acestei secțiuni:

- va dezvolta noțiunea și caraterele juridice ale concilierii;
- va identifica domeniile de aplicare ale instituției în diverse state
europene.
- va dezvolta noțiunea și caraterele juridice ale arbitrajului;
- va identifica domeniile de aplicare ale instituției în diverse state
europene.
12
Durata medie de parcurgere a unității este de o oră
3.Noțiunea de alternative și formele acestora

Nașterea unui conflict impune cu necesitate restabilirea „păcii” între părțile
litigante, cu alte cuvinte reinstaurarea ordinii de drept încălcate. În situații
conflictuale părțile sunt obișnuite ca litigiul să fie soluționat de un judecător,
încrezându-se în puterea cu care a fost învestit de stat, de cunoștințele,
profesionalismul și experiența acestuia de a aplana diferendele printr-o hotărâre
judecătorească, cunoscută pentru energia efectelor sale.
Realitățile socio-economice au impus însă de-a lungul timpul apariția și a
altor metode de a stinge diferendul dintre ele, care ocolesc procedura judiciară,
greoaie, de durată și cu cheltuieli multiple, metode care își au sorgintea în
consimțământul concordant al părților și aici vorbim de alternative de soluționare a
procesului judiciar (ADR1), menite să evite instanța, stresul generat de proces,
soluționarea amiabilă a conflictului, să reducă timpul de soluționare a diferendului
cu cheltuieli mai mici.
În mecanismul ADR sunt incluse instrumente precum concilierea și arbitrajul,
instrumente pe care le vom analiza sintetic în prezenta secțiune.
ADR include și medierea de care ne vom ocupa pe tot parcursul prezentului
studiu.
4. Concilierea
4.1. Noțiune, caractere și forme
4.1.1.Noțiune
Concilierea reprezintă o modalitate de soluționare a unui conflict prin
renunțările reciproce ale părților. Datorită acestor renunțări, părțile ajung la
înțelegere, iar conflictul se stinge. Spre exemplu, concilierea este aplicabilă în
materie de conflict de interese – art. 26 din Legea nr. 168/1999;
4.1.2.Caractere
Concilierea se deosebește de mediere întrucât este gratuită, fiind efectuată
de judecătorul cauzei sau un conciliator de justiție.
Concilierea poate fi:
a) facultativă, ceea ce reprezintă regula, sau
a) obligatorie, întâlnită în materie comercială.
1
ADR – Alternative Dispute Resolution, sistem de rezolvare a litigiilor în afara procesului judiciar.
13
După momentul în care intervine, concilierea poate fi:
a) anterioară învestirii instanței, deci se poate realiza anterior deschiderii
procesului, sau
b) concomitentă cu procesul, situație în care are loc pe parcursul procedurii
judiciare.
4.1.3. Forme
Concilierea se poate realiza în următoarele forme:
a) judiciară, situație în care este realizată de judecător. Propunerea de
conciliere făcută de judecător nu este obligatorie, părțile fiind libere să decidă;
Spre exemplu judecătorul încearcă împăcarea părților (art. 227 alin. 1 din Codul de
procedură civilă).
b) para-judiciară, caz în care este efectuată de către un conciliator de justiție,
care are legături cu organele judiciare; sistemul nu este cunoscut dreptului
românesc;
c) extra-judiciară, situație în care instanța nu are atribuții, spre exemplu în
materia conflictelor de muncă (redat mai sus) sau în dreptul internațional (art. 38
din CEDO modificat prin Protocolul nr. 14).
4.2. Domenii de aplicare
Concilierea este cunoscută în 16 țări, fiind uneori mai uzitată decât
medierea. Se realizează de către judecători (spre exemplu în Luxemburg, Elveția și
Macedonia), iar în celelalte state de către consilii speciale de consiliere sau
tribunale.
Concilierea este folosită cu precădere în materia protecției consumatorilor,
când se formulează o plângere la un consiliu de conciliere, în caz de defecte ale
produsului livrat ori serviciilor necorespunzătoare aferente acestuia. Este întâlnită
și în materia dreptului familiei (Franța, Letonia, Suedia, Anglia și Țara Galilor),
dar și în stingerea unor conflicte de muncă (Franța și Ungaria) ori a unor dispute
privind serviciile telefonice și familie (Austria), bancare, asigurări, comerciale
(Italia și Suedia).
5. Arbitrajul
5.1. Noțiune, caractere și forme
5.1.1. Noțiune
Arbitrajul este o alternativă jurisdicțională a justiției statale de soluționare a
unui diferend întâlnit în materie comercială, respectiv în litigiile cu profesioniști,
precum și în comerțul internațional și se deosebește de conciliere prin faptul că
părțile deduc conflictul unei terțe persoane, care va hotărî, printr-o sentință
arbitrală. Își are izvorul în convenția părților, în așa-numita clauză compromisorie
inserată în contractul ce constituie fundamentul raporturilor juridice.
14
Prin această clauză, părțile convin ca litigiile ce se pot ivi pe parcursul derulării
contractului să fie soluționate prin arbitraj, evitându-se inconvenientele procesului
judiciar.
5.1.2. Caractere
Arbitrajul prezintă următoarele caractere principale:
- Este o justiție de ordin privat, întrucât părțile sunt libere să aleagă
arbitrul; caracterul este menționat de art. 541 alin. 1 din Codul de procedură civilă;
- Celeritatea, deoarece procedura arbitrală este simplificată față de
cea judiciară, litigiul fiind tranșat mai rapid, ceea ce este în avantajul părților, care
sunt comercianți, or rapiditatea soluționării generează stabilitatea raporturilor
dintre părți;
- Nu are caracter public, „judecata” desfășurându-se fără
participarea
în sala de arbitraj a terțelor persoane străine de conflict.
- Spre deosebire de conciliere are caracter oneros, părțile, după caz,
suportând cheltuielile arbitrajului.
5.1.3. Formele arbitrajului

Arbitrajul poate fi încredințat de părți, prin convenția arbitrală, uneia sau
mai multor persoane, denumite arbitri, care astfel sunt învestite să soluționeze
diferendul prin pronunțarea unei hotărâri arbitrale definitivă și obligatorie pentru
părți. Se mai numește arbitraj ad-hoc, instanța arbitrală fiind constituită numai
pentru acel litigiu.
Arbitrajul poate fi și intituționalizat, respectiv să fie desfășurat de o instituție
permanentă de arbitraj (art. 616-621 Cod procedură civilă).
Dacă părțile își au sediul în același stat, suntem în prezența arbitrajului
intern, care se desfășoară potrivit normelor interne ale fiecărui stat ce cunoaște
instituția, iar dacă suntem în prezența unui element de extraneitate, vorbim de
arbitrajul internațional și care impune regulile de drept internațional privat în
materie.
În dreptul românesc, arbitrajul este reglementat de Codul de procedură
civilă, Cartea a IV-a, art. 541-621, precum și de regulamentele interne instituțiilor
arbitrale. Codul cuprinde și dispoziții privind arbitrajul internațional (art. 1111-
1133).
După elementele utilizate de arbirii deosebim între:
- arbitrajul in jure, dacă cauza este soluționată aplicându-se legea în
vigoare aleasă de părți sau arbitrii;
- arbitrajul ex ecvo edvono, sau în echitate, care se aplică în cazul
contractelor nenumite, situație în care arbitrii aplică principiile
generale de drept.
15
5.2. Domenii de aplicare în diverse state
Arbitrajul este cunoscut atât legislației române, dar și altor 32 de state
europene, fiind folosit în litigiile comerciale, spre exemplu în materie de contracte,
dar și în materia proprietății intelectuale.
La nivelul statelor funcționează tribunalele arbitrale, de regulă
instituționalizate, ce soluționează litigii generate de:
- accidente rutiere (Malta, Portugalia);
- neînțelegeri în plan sportiv (Ungaria, România);
- închirieri urbane (Portugalia);
- angajare în muncă (Ungaria, Serbia);
- bancare (Armenia);
- activitatea avocaților (Austria).
Litigiile dintre state sunt soluționate, de regulă, după Modelul Legal
UNCITRAL pentru Arbitrajul Comercial Internațional.
La nivel european sunt arbitraje naționale cu competență internațională, din
care amintim: Institutul Regal de la Arbitraj de la Stockholm, Comisia de Arbitraj
de la Berlin, Curtea de Arbitraj de la Zurich; Comisia de Arbitraj de la Moscova,
Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a
României.
Tot instituționalizat, menționăm arbitraje cu vocație universală (Curtea
Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris,
competență regională (arbitrajul asiatic de la Kuala Lumpur, afro-asiatic de la New
Delhi) ori arbitraje bilaterale, care soluționează litigii dintre două state (Comisia
de Arbitraj americano-canadiană).
Să ne reamintim
- Concilierea și arbitrajul, sunt instrumente juridice alternative la
procesul judiciar, ce fac parte din mecanismul ADR, alături de mediere.
- Concilierea reprezintă o modalitate de soluționare a unui conflict
prin renunțările reciproce ale părților.
- Soluția din conciliere este rezultatul acordului de voință al părților
- Arbitrajul este o alternativă jurisdicțională a justiției statale.
- Soluționarea litigiului este lăsată pe seama unui terț, denumit
arbitru.
16
Rezumat
I. Concilierea este un instrument juridic alternativ la procesul judiciar.
Concilierea este rezultatul acordului de voință al părților în a soluționa
conflictul prin concesii reciproce.
Concilierea poate fi:
- facultativă sau obligatorie;
- anterioară sau concomitentă cu procesul judiciar
Concilierea prezintă următoarele forme: judiciară, para-judiciară și
extrajudiciară.
Este uzitată în multiple domenii: familie, bancar, dreptul muncii, comercial,
protecția consumatorului.
II. Arbitrajul este o alternativă jurisdicțională a justiției statale.
Se deosebește de conciliere prin faptul că părțile deduc conflictul unei
terțe persoane.
Arbitrajul prezintă următoarele caractere principale:
- este o justiție de ordin privat;
- celeritate;
- nu are caracter public;
- spre deosebire de conciliere are caracter oneros;
Arbitrajul poate fi încredințat de părți, prin convenția arbitrală, uneia sau mai
multor persoane, denumite arbitri sau poate fi instituționalizat, cu precădere în
comerțul internațional.
Este întâlnit frecvent în soluționarea litigiilor comerciale.
Secțiunea a II-a. Medierea. Noțiune. Natură juridică. Sediul materiei
1. Introducere: prezenta secțiune este destinată aprofundării de către

student a unor aspecte introductive în studiul acestei alternative la procedura
judiciară, urmând să tratăm:
1. noțiunea medierii
2. natura juridică a medierii
3. principiile medierii
4. trăsături caracteristice
5. sediul materiei. Legislația română și în Uniunea Europeană
17
2. Competențe: după parcurgerea acestei unități de învățare, studentul va
putea:
- defini instituția medierii și dezvolta principiile ce o guvernează;
- să identifice trăsăturile instituției medierii;
- să identifice legislația aplicabilă
Durata medie de parcurgere a unității este de o oră.
3. Noțiunea medierii
Medierea este o instituție relativ recentă în peisajul legislației române, fiind
determinată nu numai de impulsul dat de legislația Uniunii europene, dar și de
necesitatea degrevării instanțelor judecătorești, confruntate cu o multitudine de
cauze ce ar putea fi soluționate amiabil de părți.
Instituția medierii este definită legal în chiar art. 1 alin. 1 din Legea nr.
192/20062, ca fiind o modalitate de solutionare a conflictelor pe cale amiabilă,
cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de
neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al
parților.
4. Natura juridică
Din chiar definiția dată de legiuitor, reiese că medierea reprezintă o nouă
modalitate de soluționare a diferendelor, o alternativă la procesul judiciar, în
cadrul căreia părțile pot încheia conflictul pe cale amiabilă. Este o procedură
non-judiciară, de interes public, bazată pe încrederea pe care părțile o acordă
mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele și să le sprijine
în obținerea unei soluții reciproc convenabile, eficiente și durabile.
5. Principiile medierii
Interpretând dispozițiile art. 1 alin. 1 din lege, putem extrage
principiile care guvernează medierea și anume:
- neutralitatea, care se identifică cu obligația mediatorului de a nu
fi
de partea vreunei părți, de a nu se transforma în „avocatul”
acesteia;
2
Legea nr. 192 din 16 mai 2006, publicată în Monitorul oficial al României, nr. 441 din 22mai 2006 . În tot cuprinsul
prezentei lucrări, noțiunea de „lege” se referă la Legea nr. 192/2006.
18
- imparțialitatea, ce are semnificația echidistanței mediatorului, a
obligației acestuia de a face o apreciere corectă, obiectivă a
situației conflictuale, de a nu fi părtinitor și să impună părților
voința sa, trecând peste liberal consimțământ al acestora;
- confidențialitatea, principiu care este de esența medierii,
mediatorul, dar și părțile, având obligația păstrării secretului
susținerilor făcute pe parcursul medierii. Aceste susțineri nu pot fi
folosite ca probe într-o eventuală procedură judiciară sau arbitrală,
dacă părțile nu convin ori legea nu dispune în sens contrar.
- nediscriminarea, ce înseamnă că activitatea de mediere se
înfăptuiește în mod egal pentru toate persoanele, fără deosebire de
rasă, culoare, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex,
opinie, apartenență politică, avere sau origine socială.
6. Trăsături caracteristice
Principiile pe care le-am enunțat constituie tot atâtea trăsături caracteristice
ale medierii, la care adăugăm și altele ce reprezintă avantaje incontestabile ale
acestei instituții față de procedura judiciară, respectiv:
- Caracterul voluntar, întrucât părțile nu sunt obligate să urmeze
procedura medierii chiar dacă în ședința preliminară de informare au luat
cunoștință de avantajele acesteia; părțile identifică și adoptă singure soluțiile, fără
vreo ingerință din partea mediatorului, în timp ce în procedura judiciară sau
arbitrală, soluția este impusă de un terț, judecător sau arbitru;
- Caracterul flexibil al procedurii, părțile și mediatorul având
posibilitatea de a fixa ziua, ora, precum și locația în care se va desfășura procedura
de mediere, spre deosebire de procedura judiciară care are loc la sediul instanței
judecătorești;
- Durata redusă a procedurii care poate fi finalizată chiar la un
singur
termen, fiind evitată prelungirea stării conflictuale inerentă procedurii judiciare, cu
consecința lipsei stresului specific sălilor de judecată și a consolidării unei
certitudini asupra rezultatului;
Ca avantaje procedurale ale medierii față de procedura judiciară mai
menționăm că prescripția extinctivă a dreptului la acțiune nu curge, iar dacă a
început să curgă, cursul prescripției se suspendă, iar în plan economic nu trebuie
omis că taxele sunt mai mici, cererea de repunere pe rol a cauzei în fața instanței
judecătorești este scutită de plata taxei judiciare de timbre, iar dacă s-a plătit vreo
taxă, aceasta se restituie prin dispoziția judecătorului dacă s-a ajuns la un acord.
19
7. Sediul materiei
Cadrul legal este determinat de Legea nr. 192/2006, de prevederile speciale din
Codul de procedură civilă (art. 227), Codul de procedură penală și Directiva nr.
2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind
anumite aspect ale medierii în materie civilă și comercială. În aplicarea legii a fost
adoptat Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului de mediere prin
Hotărârea nr. 5/13 mai 2007, Codul de etică și deontologie profesională a
mediatorilor din 17.02.2017 (denumit în continuare cod) și Statutul profesiei de
mediator (denumit în continuare statut).
Să ne reamintim
Medierea este o alternativă de ordine publică, non-judiciară la procesul
judiciar.
Principiile medierii sunt: neutralitatea, imparțialitatea, confidențialitatea,
nediscriminarea.
Medierea prezintă avantaje față de procedura judiciară.
8. Rezumat
Medierea este o alternativă de ordine publică, non-judiciară la procesul
judiciar.
Principiile medierii sunt: neutralitatea, imparțialitatea, confidențialitatea,
nediscriminarea.
Medierea prezintă avantaje față de procedura judiciară, ce reies din
trasăturile sale caracteristice, respectiv:
- Caracterul voluntar, întrucât părțile nu sunt obligate să urmeze
procedura medierii;
- Caracterul flexibil al procedurii, părțile și mediatorul având
posibilitatea de a fixa ziua, ora, precum și locația în care se va desfășura procedura
de mediere;
- Durata redusă a procedurii care poate fi finalizată chiar la un
singur
termen;
20
Ca avantaje procedurale ale medierii față de procedura judiciară mai
menționăm:
- prescripția extinctivă a dreptului la acțiune nu curge;
- dacă a început să curgă cursul prescripției, acesta se suspendă;
- taxele sunt mai mici, cererea de repunere pe rol a cauzei în fața instanței
judecătorești este scutită de plata taxei judiciare de timbru, iar dacă s-a plătit vreo
taxă, aceasta se restituie prin dispoziția judecătorului dacă s-a ajuns la un acord.
9. Test de evaluare
1. Concilierea:
a) este o procedură jurisdicțională;
b) se bazează pe renunțările reciproce ale părților;
c) este obligatorie în toate cazurile.
2. Arbitrajul:
a) este utilizat în toate materiile;
b) este o justiție de tip privat;
c) are izvorul în lege.
3. Medierea reprezintă:
a) o procedură jurisdicțională de soluționare a conflictelor;
b) o împăcare fără consecințe juridice;
c) o modalitate de soluționare a conflictelor.
4. între principiile medierii:

a) primează contradictorialitatea între părți;
b) confidențialitatea constituie o obligație a mediatorului
c) imparțialitatea este de atributul părților în conflict.
21
DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE MEDIATORULUI
1. Introducere: Unitatea de învățare este dedicată studiului drepturilor și

obligațiilor pe care le are mediatorul în procedură, care pot fi sintetizate, după cum
urmează:
I. Drepturile mediatorului
1. Dreptul de informare
2. Dreptul la onorariu
3. Dreptul la un model propriu de organizare a medierii
4. Inviolabilitatea sediului
II. Obligațiile mediatorului
1. Acordarea explicațiilor către părți
2. Obligația de diligență
3. Neutralitatea și confidențialitatea
4. Respectarea normelor deontologice
2. Competențe: după parcurgerea acestei unități de învățare studentul este

capabil:
- Să identifice drepturile mediatorului;
- Să aprofundeze obligațiile mediatorului.
- Să caracterizeze obligația mediatorului
Durata medie de parcurgere a unității este de 2 ore.
Prealabil este de menționat că drepturile și obligațiile mediatorului sunt

dezvoltate în Statutul profesiei de mediator, la care facem trimitere, urmând să
ne referim la cele menționate în lege.
3.Drepturile mediatorului
Secțiunile 1-2 din Capitolul IV al legii (art. 25-37) sunt dedicate drepturilor
și obligațiilor mediatorului.
3.1.Dreptul de informare
Este reglementat de art. 25 din lege, conform cu care, mediatorul are dreptul
de a informa publicul cu privire la exercitarea activității sale, cu respectarea
principiului confidențialității.
22
Condițiile în care se poate face publicitate profesiei de mediator sunt
stabilite de regulament. De asemenea art. 28 pct. 1 din Statut, prevede că
mediatorul are dreptul să informeze publicul cu privire la exercitarea activității
sale, cu respectarea principiului confidențialității precum și a regulilor de
publicitate.
Normele menționate permit mediatorului de a se face cunoscut, cu
consecința atragerii unei clientele, însă nu poate face rabat de la principiul
confidențialității și de la regulile ce guverneaza publicitatea. Publicitatea
mediatorului poate fi realizată prin toate mijloacele care o asigură, dar și prin
publicarea de articole, studii, fără a aduce atingere persoanei sau activității unui alt
mediator.
3.2. Dreptul la onorariu
Potrivit art. 26 din lege, mediatorul are dreptul la plata unui onorariu
stabilit prin negociere cu părțile, precum și la restituirea cheltuielilor ocazionate de
mediere.(2) Onorariul trebuie să fie rezonabil și să țină cont de natura și de obiectul
conflictului.(3) Pentru activitatea de informare și consiliere a părților cu privire la
procedura medierii și avantajele acesteia, îndeplinită potrivit legii anterior
încheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu.
În termenii normelor expuse, pentru activitatea sa mediatorul este
îndreptățit la un onorariu, fiind cazul unei profesii liberale. Onorariul este stabilit
prin negociere cu părțile, funcție de natura și obiectul conflictului, complexitatea
stării conflictuale, fiind însă de reținut că privește numai faza propriu-zisă a
medierii, nu și procedura prealabilă de informare și consiliere a părților cu privire
la procedură și avantajele acesteia, pentru care nu poate pretinde onorariu.
Onorariul cuvenit mediatorului este menționat în contractul de mediere, care
constituie titlu executoriu pentru plata lui.
3.3. Dreptul la un model propriu de organizare a medierii
Este dreptul prevăzut de art. 27 alin. 1-2 din lege, după care, fiecare
mediator are dreptul să aplice un model propriu de organizare a procedurii de
mediere, cu respectarea dispozițiilor și principiilor statuate în prezenta
lege.(2) Mediatorul are dreptul de a refuza preluarea unui caz, având obligația de a
îndruma părțile în vederea alegerii unui alt mediator. Modelul propriu al procedurii
privește atât activitatea administrativă, logistica, cât și activitatea propriu-zisă de
mediere, respectiv tehnicile de abordare a părților, de a le da explicații, desigur cu
respectarea deontologiei profesionale.
3.4. Inviolabilitatea sediului
Este un drept menit să asigure protecția sediului mediatorului, dat fiind că
acesta va conține documente care sunt sustrase publicității, asigurându-se și pe
această cale respectarea principiului confidențialității. În acest sens art. 28
statuează că sediul profesional al mediatorului este inviolabil.(2)
23
Percheziția sediului profesional al mediatorului poate fi dispusă numai de
judecător și se efectuează de procuror sau de organul de cercetare penală, în
condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.
4. Obligațiile mediatorului
Deși legea și Statutul reglementează mai multe obligații, ele pot fi sintetizate
în următoarele:
4.1. Acordarea explicațiilor către părți
Mediatorul are obligația să dea orice explicații părților cu privire la
activitatea de mediere, pentru ca acestea să înțeleagă scopul, limitele și efectele
medierii, în special asupra raporturilor ce constituie obiectul conflictului (art. 29
alin. 1 din lege). De cele mai multe ori părțile nu cunosc scopul, limitele sau
efectele acestei instituții, care oricum are caracter de noutate în dreptul românesc,
încât obligația instituită de legiuitor este binevenită. Părțile trebuie să înțeleagă
motivul pentru care au ajuns la mediator, conținutul raporturilor juridice ce au
determinat starea conflictuală, care sunt condițiile în care se desfășoară medierea și
mai ales efectul benefic al stingerii conflictului.
4.2. Obligația de diligență
Potrivit art. 30 alin. 1din lege, mediatorul are îndatorirea să depună
toate diligențele pentru ca părțile să ajungă la un acord reciproc convenabil, într-un
termen rezonabil. Rezultă că obligația mediatorului este una de diligență și nu de
rezultat și deci nu va răspunde dacă părțile nu au ajuns la un consens în condițiile
în care mediatorul a respectat principiile medierii și normele deontologice.
4.3. Obligația de a respecta neutralitatea și confidențialitatea
Mediatorul trebuie să conducă procesul de mediere în mod nepărtinitor și
să asigure un permanent echilibru între părți. El are obligația să refuze preluarea
unui caz, dacă are cunoștință despre orice împrejurare ce l-ar împiedica să fie
neutru și imparțial, precum și în cazul în care constată că drepturile în discuție nu
pot face obiectul medierii, potrivit art. 2 (art. 30-31).
Conform art. 32, mediatorul este obligat să păstreze confidențialitatea
informațiilor de care ia cunoștință în cursul activității sale de mediere, precum și cu
privire la documentele întocmite sau care i-au fost predate de către părți pe
parcursul medierii, chiar și după încetarea funcției sale.
În accepțiunea normelor expuse, principiile neutralității și confidențialității
constituie obligații esențiale ale mediatorului a căror nesocotire atrage răspunderea
disciplinară a acestuia, precum și răspunderea civilă dacă cauzează în acest mod
vreun prejudiciu părților în conflict.
24
4.4. Respectarea normelor deontologice
Constituie o obligație esențială a mediatorului, sens în care art. 33 din
lege dispune că este obligat să respecte normele de deontologie și să răspundă, cu
respectarea dispozițiilor art. 32, cererilor formulate de autoritățile judiciare și de
asemenea este obligat să comunice Consiliului de mediere orice modificare a
condițiilor, care face necesară actualizarea mențiunilor prevăzute la art. 12 alin.
(2). Normele deontologice sunt dezvoltate în Codul de etică și deontologie
profesională a mediatorilor și Statutul profesiei de mediator.
În cadrul acestei obligații se înscriu și sarcinile mediatorului de a-și
îmbunătăți permanent cunoștințele teoretice și tehnicile de mediere, urmând în
acest scop cursuri de formare continuă, în condițiile stabilite de Consiliul de
mediere, precum și de a preveni orice situație de conflict de interese ori
incompatibilitate. În acest sens, legea statuează că mediatorul nu poate reprezenta
sau asista vreuna dintre părți într-o procedură judiciară ori arbitrală având ca obiect
conflictul supus medierii. El nu poate fi audiat ca martor în legătură cu faptele sau
cu actele de care a luat cunoștință în cadrul procedurii de mediere. În cauzele
penale mediatorul poate fi audiat ca martor numai în cazul în care are dezlegarea
prealabilă, expresă și scrisă a părților și, dacă este cazul, a celorlalte persoane
interesate. Calitatea de martor are întâietate față de aceea de mediator, cu privire la
faptele și împrejurările pe care le-a cunoscut înainte de a fi devenit mediator în acel
caz. În toate cazurile, după ce a fost audiat ca martor, mediatorul nu mai poate
desfășura activitatea de mediere în cauza respectivă.
Să ne reamintim
Drepturile mediatorului sunt:
- dreptul de informare;
- dreptul la onorariu;
- dreptul la un model propriu de organizare a medierii
- inviolabilitatea sediului.
Obligațiile mediatorului sunt:
- acordarea explicațiilor către părți;
- obligația de diligență;
- de a respecta neutralitatea și confidențialitatea;
- respectarea normelor deontologice.
25
Rezumat
În organizarea și desfășurarea medierii, mediatorul are drepturi și obligații
specifice.
În categoria drepturilor, mediatorul are dreptul să informeze publicul cu
privire la exercitarea activității sale, cu respectarea principiului confidențialității
precum și a regulilor de publicitate. Pentru activitatea de mediere propriu-zisă,
mediatorul are dreptul la un onorariu ce poate fi recuperat silit în baza contractului
de mediere care constituie titlu executoriu. În exercitarea activității, mediatorul are
dreptul să aplice un model propriu de organizare a activității. Sediul mediatorului
este inviolabil și poate fi percheziționat numai pe baza autorizării judecătorului.
Mediatorul are obligații specifice, respectiv: să dea orice explicații părților
cu privire la activitatea de mediere, pentru ca acestea să înțeleagă scopul, limitele
și efectele medierii, în special asupra raporturilor ce constituie obiectul
conflictului; să depună diligențele necesare atingerii scopului medierii, cu
respectarea principiilor neutralității și confidențialității și a normelor deontologice.
Test de evaluare
1. Pentru activitatea depusă, mediatorul are:

a) drept de informare și consultanță juridică;
b) drept la onorariu indiferent de etapele medierii;
c) drept la onorariu dacă părțile convin asupra medierii.
2. Între obligațiile mediatorului se înscriu:

a) încheierea acordului de mediere;
b) de a da indicații juridice părților;
c) de a depune diligențele necesare atingerii scopului medierii.
3. Mediatorul este obligat:

a) să asigure transparența activității prin publicitate;
b) să indice părților soluția ce se prefigurează în conflict;
c) să respecte normele deontologice.
26
RĂSPUNDEREA MEDIATORULUI
1. Introducere: unitatea de învățare are scopul de a reliefa răspunderea

mediatorului pentru nerespectarea obligațiilor sale, urmând să fie tratate
următoarele aspecte:
1. Formele răspunderii
2. Răspunderea disciplinară
2.1. Abaterile disciplinare
2.2. Sancțiunile disciplinare
2.3. Procedura răspunderii disciplinare
3. Răspunderea civilă
4. Răspunderea penală
2. Competențe: după studiul unității de învățare, studentul are aptitudinea

de:
- categorisire a formelor răspunderii mediatorului;
- identificare a abaterilor disciplinare;
- identificare a sancțiunilor disciplinare;
- descriere a procedurii răspunderii disciplinare.
3.Formele răspunderii
Secțiunea a III-a din Capitolul IV a legii este dedicată răspunderii
mediatorului, legiuitorul axându-se cu precădere asupra răspunderii
disciplinare, răspundere care poate fi atrasă în condițiile în care mediatorul a
săvârșit o abatere disciplinară. Succint, legea menționează posibilitatea atragerii
răspunderii civile, dar nu amintește de răspunderea penală, desigur posibilă, în
condițiile la care ne vom referi mai jos.
27
3.1. Răspunderea disciplinară
3.1.1. Abaterile disciplinare
Premisa atragerii răspunderii disciplinare o constituie săvârșirea unei abateri
disciplinare, adică nesocotirea de către mediator a uneia sau mai multora dintre
obligațiile sale prevăzute de lege, cod și statut.
Este de precizat că abaterile disciplinare sunt detaliate în cod și statut,
urmând să ne referim la cele prevăzute expres în lege.
Potrivit art. 38 din lege, răspunderea disciplinară a mediatorului intervine
pentru următoarele abateri:
a) încălcarea obligației de confidențialitate, imparțialitate și neutralitate; este cazul
nesocotirii principiilor fundamentale ale medierii, la care ne-am referit deja.
b) refuzul de a răspunde cererilor formulate de autoritățile judiciare, în cazurile
prevăzute de lege; obligația de a răspunde cererilor este prevăzută în art. 33 alin. 1,
mediatorul fiind însă ținut de respectarea principiului confidențialității.
c) refuzul de a restitui înscrisurile încredințate de părțile aflate în conflict; obligația
de restituire a înscrisurilor este reglementată în art. 35 din lege.
d) reprezentarea sau asistarea uneia dintre părți într-o procedură judiciară sau
arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii;
e) săvârșirea altor fapte care aduc atingere probității profesionale.
3.1.2. Sancțiunile disciplinare

Săvârșirea vreuneia dintre abaterile disciplinare atrage răspunderea
disciplinară a mediatorului concretizată în aplicarea unei sancțiuni cu caracter
disciplinar.
În termenii art. 39, sancțiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea
abaterii și constau în:
a) observație scrisă; este forma cea mai ușoară, de natură să atragă atenția
mediatorului că în caz de repetare sancțiunea va fi una mai grea.
b) amendă de la 50 lei (RON) la 500 lei (RON); spre deosebire de alte materii
(spre exemplu în dreptul muncii), legiuitorul a introdus o sancțiune pecuniară, care
se aplică prin Hotărârea Consiliului de mediere, care rămasă definitivă, constituie
titlu executoriu. Neachitarea amenzii în termen de 30 de zile de la data rămânerii
definitive a hotărârii de sancționare atrage de drept suspendarea din calitatea de
mediator, până la achitarea sumei (art. 41 alin. 3). Se ajunge astfel la un nou caz de
suspendare din funcție, distinct de cel prevăzut mai jos la lit. c) și care operează de
drept.
c) suspendarea din calitatea de mediator pe o durată de la o lună la 6 luni;
d) încetarea calității de mediator.
28
3.1.3. Procedura răspunderii disciplinare
Conform art. 40-41 din lege:
Articolul 40 (1) Orice persoană interesată poate sesiza Consiliul de mediere,
în scris și sub semnătură, în legătură cu săvârșirea unei abateri dintre cele
prevăzute la art. 38.(2) Cercetarea abaterii se efectuează în termen de cel mult 60
de zile de la data înregistrării sesizării, de către o comisie de disciplină alcătuită
dintr-un membru al Consiliului de mediere și 2 reprezentanți ai mediatorilor,
desemnați prin tragere la sorți din Tabloul mediatorilor. Membrii comisiei de
disciplină sunt numiți prin hotărâre a Consiliului de mediere. Invitarea celui în
cauză în vederea audierii este obligatorie. Mediatorul cercetat este îndreptățit să ia
cunoștință de conținutul dosarului și să își formuleze apărarea. În caz de
neprezentare, se va încheia un proces-verbal semnat de membrii comisiei, din care
să reiasă faptul că mediatorul a fost invitat și nu s-a prezentat la termenul
stabilit.(3) Dosarul de cercetare cu propunere de sancționare sau de neaplicare a
unei sancțiuni disciplinare se înaintează Consiliului de mediere, care hotărăște, în
termen de 30 de zile, cu privire la răspunderea disciplinară a mediatorului.
Articolul 41(1) Hotărârea Consiliului de mediere de aplicare a sancțiunilor
prevăzute la art. 39 alin. (1) poate fi atacată la instanța de contencios administrativ
competentă, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia.(2) Acțiunea exercitată
potrivit alin. (1) suspendă executarea hotărârii atacate.
Din interpretarea dispozițiilor expuse reiese că procedura parcurge mai
multe etape:
a) Învestirea Consiliului de mediere cu o sesizare de o persoană interesată,
persoană care cel mai adesea este una (sau ambele) din părțile aflate în conflict;
b) Cercetarea abaterii disciplinare, care se realizează de o comisie numită de
Consiliu și compusă dintr-un membru al Consiliului și 2 reprezentanți ai
mediatorilor. La cercetare va putea participa și mediatorul cercetat, care are dreptul
să-și formuleze apărarea;
c) Dacă se ajunge la concluzia că se impune aplicarea unei sancțiuni, sau,
dimpotrivă că nu este cazul, comisia de disciplină va face propunerile
corespunzătoare Consiliului de mediere care va hotărî în termen de 30 de zile;
d) Hotărârea de aplicare a sancțiunii disciplinare, dă dreptul mediatorului
sancționat să o atace în instanța de contencios administrativ, prima instanță fiind
tribunalul;
e) Acțiunea în instanța de contencios administrativ poate fi introdusă în
termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii de sancționare, termenul fiind unul
de decădere. Odată învestită instanța, executarea hotărârii de sancționare este
suspendată și în consecință mediatorul poate presta activitatea de mediere până la
rămânerea definitivă a sentinței instanței judecătorești.
29
3.2. Răspunderea civilă a mediatorului
Potrivit art. 42 din lege, răspunderea civilă a mediatorului poate fi angajată, în
condițiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii, prin încălcarea obligațiilor sale
profesionale. Întrucât textul nu distinge asupra formei răspunderii civile, înseamnă
că sunt incidente fie dispozițiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală, în
condițiile art. 1349 din Codul civil, dacă s-a săvârșit un fapt ilicit extracontractual,
fie normele răspunderii contractuale, dacă ilicitul constă în nerespectarea unei
obligații contractuale. Esențial este ca prejudiciul să fie în legătură cauzală cu
încălcarea unei obligații profesionale, încălcare ce constituie în ambele forme de
răspundere o faptă ilicită.
3.3. Răspunderea penală

Deși legea nu menționează răspunderea penală a mediatorului, fără îndoială,
în caz de săvârșire a unei fapte prevăzute de legea penală, care întrunește
elementele constitutive ale unei infracțiuni, răspunderea penală va putea fi atrasă.
Este cazul infracțiunilor săvârșite de mediator în timpul sau în legătură cu
exercitarea obligațiilor sale profesionale, spre exemplu, luarea de mită sau traficul
de influență și altele asemenea.
Să ne reamintim
Formele răspunderii mediatorului sunt: disciplinară, civilă și penală.
Abaterile disciplinare sunt:
a) încălcarea obligației de confidențialitate, imparțialitate și neutralitate;
b) refuzul de a răspunde cererilor formulate de autoritățile judiciare, în
cazurile prevăzute de lege;
c) refuzul de a restitui înscrisurile încredințate de părțile aflate în conflict;
d) reprezentarea sau asistarea uneia dintre părți într-o procedură judiciară
sau arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii;
e) săvârșirea altor fapte care aduc atingere probității profesionale.
Sacțiunile disciplinare sunt:

a) observație scrisă;
b) amendă de la 50 lei la 500 lei;
c) suspendarea din calitatea de mediator pe o durată de la o lună la 6 luni;
d) încetarea calității de mediator.
30
Cercetarea abaterii disciplinare se realizează de Consiliul de mediere care va
hotărî dacă se impune aplicarea sancțiunii disciplinare.
Mediatorul răspunde civil și penal.
4. Rezumat
Pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor, mediatorul răspunde
disciplinar, civil și penal.
Mediatorul răspunde disciplinar pentru săvârșirea uneia din abaterile
menționate mai sus. Dacă în urma cercetării disciplinare, comisia de cercetare
ajunge la concluzia că se impune aplicarea unei sancțiuni disciplinare, va face
propunere Consiliului de mediere care va hotărî. Hotărârea poate fi atacată în
instanța de contencios administrativ. Pe durata procedurii judiciare, executarea
sancțiunii se suspendă.
Pentru crearea unui prejudiciu părților în exercitarea activității de mediere,
mediatorul răspunde civil, potrivit normelor răspunderii contractule sau delictuale
după caz.
În situația săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu profesia sa, mediatorul
răspunde penal.
5. Test de evaluare
1. Reprezintă sancțiune disciplinară a mediatorului:

a) desfacerea contractului individual de muncă;
b) avertismentul;
c) observația scrisă.
2. Constituie abatere disciplinară a mediatorului:

a) refuzul de a răspunde organelor administrative;
b) refuzul de a răspunde organelor judiciare în cazurile prevăzute de lege;
c) prestarea activității didactice în materia în care profesează.
3. Răspunderea civilă a mediatorului poate fi atrasă:

a) în toate cazurile pe temeiul răspunderii delictuale;
b) pentru nerespectarea obligațiilor profesionale;
c) pentru prejudiciul cauzat dacă nu s-a încheiat acordul de mediere.
31
PROCEDURA PREALABILĂ ÎNCHEIERII CONTRACTULUI DE
MEDIERE
1. Introducere: unitatea de învățare are scopul de a trata procedura

prealabilă încheierii contractului de mediere, urmând să fie analizate următoarele
chestiuni:
1. Prezentarea părților la mediator
2. Persoanele care fac informarea asupra avantajelor medierii
3. Dovada participării la ședința de informare
4. Materii în care informarea este obligatorie
2. Competențe: după parcurgerea unității de învățare, studentul:

- aprofundează procedura de prezentare la mediator;
- identifică persoanele care pot realiza procedura de informare
- descrie avantajele medierii
- identifică actele încheiate de mediator în procedura prealabilă
- cunoaște materiile în care ședința de informare este obligatorie
3.Prezentarea părților la mediator

În vederea informării asupra avantajelor medierii, părțile aflate în conflict
se pot prezenta împreună la mediator. În cazul în care se prezintă numai una dintre
părți, mediatorul, la cererea acesteia, va adresa celeilalte părți invitația scrisă, în
vederea informării și acceptării medierii, stabilind un termen de cel mult 15 zile.
Invitația se transmite prin orice mijloace care asigură confirmarea primirii textului.
Partea solicitantă va furniza mediatorului datele necesare contactării celeilalte
părți. În cazul imposibilității de prezentare a vreuneia dintre părțile convocate,
mediatorul poate stabili, la cererea acesteia, o nouă dată în vederea informării și
acceptării medierii. În cazul acceptării medierii, părțile în dispută și mediatorul vor
semna contractul de mediere.
32
Dacă una dintre părți refuză, în scris, în mod explicit, medierea ori nu
răspunde invitației sau nu se prezintă de două ori la rând la datele fixate pentru
semnarea contractului de mediere, medierea se consideră neacceptată.
3.1. Persoanele care pot efectua procedura de informare

Atribuția de a efectua procedura de informare asupra avantajelor medierii
este conferită nu numai mediatorului, dar și altor specialiști în drept, ce ocupă
funcția de judecător, procuror, consilier juridic, avocat și notar, dat fiind că au
pregătire juridică, iar acest serviciu nu este remunerat, iar în această procedură, nu
este antamat fondul conflictului, ci sunt doar prezentate avantajele medierii, la care
ne-am referit în unitatea de învățare nr. 1.
3.2. Dovada participării la ședința de informare

Dovada participării la ședința de informare privind avantajele medierii se
face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat
informarea. Dacă una dintre părți refuză în scris participarea la ședința de
informare, nu răspunde invitației prevăzute la art. 43 alin. (1) ori nu se prezintă la
data fixată pentru ședința de informare, se întocmește un proces-verbal, care se
depune la dosarul instanței. În consecință, actele întocmite de mediator în această
etapă sunt fie certificatul de informare dacă s-a realizat această procedură, fie
procesul-verbal în situațiile contrare.
Pentru celelalte persoane care pot efectua procedura de informare, legea nu
prevede actele procedurale, însă, considerăm că avocatul, consilierul juridic ori
notarul vor încheia acte similare cu ale mediatorului. Dacă judecătorul efectuează
procedura de informare, va constata această chestiune printr-o încheiere, iar
procurorul printr-unul din actele procedurale specifice urmăririi penale, eventual
printr-o rezoluție.
3.3. Materii în care informarea este obligatorie
În litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme
alternative de soluționare a conflictelor, părțile și/sau partea interesată, după caz,
sunt ținute să facă dovada că au participat la ședința de informare cu privire la
avantajele medierii, în următoarele materii:
a) în domeniul protecției consumatorilor, când consumatorul invocă
existența
unui prejudiciu ca urmare a achiziționării unui produs sau unui serviciu defectuos,
a nerespectării clauzelor contractuale ori garanțiilor acordate, a existenței unor
clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori și operatorii
economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislația națională sau a
Uniunii Europene în domeniul protecției consumatorilor;
b) în materia dreptului familiei, în situațiile prevăzute la art. 64;
33
c) în domeniul litigiilor privind posesia, grănițuirea, strămutarea de hotare,
precum și în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate;
d) în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată
răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin
legi speciale nu este prevăzută o altă procedură;
e) în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea și încetarea
contractelor individuale de muncă;
f) în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepția litigiilor
în care s-a pronunțat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de
insolvență, a acțiunilor referitoare la registrul comerțului și a cazurilor în care
părțile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1.013-1.024 sau la cea
prevăzută la art. 1.025-1.032 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările
și completările ulterioare.
Procedura de informare, incluzând și formalitățile pentru convocarea
părților, nu poate depăși 15 zile calendaristice. Pe această durată cursul prescripției
extinctive se suspendă. Acceptarea participării sau participarea la ședința de
informare nu constituie o recunoaștere a dreptului ce ar face obiectul litigiului și nu
întrerupe cursul prescripției.
Să ne reamintim
- părțile se pot prezenta singure la mediator sau pe baza invitației
scrise a acestuia;
- persoanele care pot efectua procedura de informare sunt
mediatorul,
dar și alți specialiști în drept, ce ocupă funcția de judecător, procuror, consilier
juridic, avocat și notar;
- dovada participării la ședința de informare privind avantajele
medierii se face printr-un certificat de informare;
- informarea este obligatorie în materiile protecției consumatorilor,
familiei, raporturilor de vecinătate, răspunderii profesionale, litigiilor de muncă,
litigiilor cu valoare de până la 50000 lei.
34
4. Rezumat
În vederea efectuării procedurii prealabile de informare asupra avantajelor
medierii, părțile se pot prezenta singure la mediator sau pe baza invitației scrise a
acestuia. Persoanele care pot efectua procedura de informare sunt mediatorul,
dar și altor specialiști în drept, ce ocupă funcția de judecător, procuror, consilier
juridic, avocat și notar.
Pentru participarea la informare se eliberează o dovadă constând în
certificatul de informare. Dacă nu s-a finalizat procedura de informare, mediatorul
va întocmi un proces-verbal pe care îl va înainta instanței spre a fi depus la dosarul
cauzei.
Informarea este obligatorie în materiile protecției consumatorilor, familiei,
raporturilor de vecinătate, răspunderii profesionale, litigiilor de muncă, litigiilor cu
valoare de până la 50000 lei.
Procedura de informare nu poate depăși 15 zile calendaristice. Pe această
durată cursul prescripției extinctive se suspendă.
5. Test de evaluare
1. Informarea asupra avantajelor medierii:

a) este obligatorie înainte de proces;
b) se desfășoară întotodeauna la cabinetul mediatorului;
c) se dovedește cu certificatul de informare.
2. În vederea informării, părțile:

a) vor fi citate de mediator;
b) se pot prezenta dacă medierea are ca obiect un drept nepatrimonial;
c) se prezintă obligatoriu dacă litigiul privește încheierea contractului de
muncă.
35
CONTRACTUL DE MEDIERE
1. Introducere: prezenta unitate de învățare este destinată studiului

contractului de mediere, ce constuie fundamentul procedurii, urmând să fie
analizate următoarele aspecte:
1. Caracterele juridice ale contractului de mediere
2. Clauzele contractuale
2.1. Clauze obligatorii
2.2. Clauze interzise
3. Sancțiunile contractului de mediere
2. Competente: după parcurgerea după punității de învățare, studentul va

putea:
- să dezvolte caracterele juridice ale contractului de mediere
- să identifice clauzele obligatorii și cele prohibite
- să descrie sancțiunile ce pot afecta contractul de mediere
3.Caracterele juridice ale contractului de mediere

Contractul de mediere reprezintă fundamentul juridic al începerii procedurii
medierii, fiind interzisă desfășurarea ședințelor de mediere înainte de încheierea
lui. Contractul de mediere se încheie între mediator, pe de o parte, și părțile aflate
în conflict ori reprezentanții lor, pe baza unei procuri speciale, pe de altă parte,
cum statuează art. 44 coroborat cu art. 47 alin. 2 din lege.
Contractul de mediere prezintă următoarele caractere juridice:
a). bilateral (sinalagmatic), întrucât se încheie între două părți, respective
mediatorul, pe de o parte și părțile în conflict, pe de alta, iar obligațiile sunt
interdependente, reciproce.
36
Cauza obligației mediatorului în a presta serviciul de mediere se regăsește în cauza
obligației părților de a plăti onorariul. Similar se pune problema în cazul tuturor
obligațiilor asumate prin contractul de mediere.
b). oneros, întrucât fiecare parte urmărește un avantaj; mediatorul va primi
onorariul, iar părțile urmăresc stingerea conflictului;
c). comutativ, întrucât obligațiile sunt precis stabilite în contract, iar
întinderea lor este una certă;
d) solemn, caracter care rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 47, ce
impugn forma scrisă a contractului sub sancțiunea nulității absolute, sancțiune care
intervine pentru nerespectarea formei solemne, cerută ad validitatem; contractul se
semnează de către părțile aflate în conflict și de mediator și se întocmește în atâtea
exemplare originale câți semnatari sunt;
e) intuitu personae, întrucât încheierea contractului se face în considerarea
profesionalismului mediatorului, a persoanei acestuia, fiind de amintit în acest sens
că părțile sunt libere să își aleagă mediatorul cum dispune art. 5 alin. 2 din lege.
f) executoriu, caracter ce reiese din art. 48 din lege, după care, contractul de
mediere constituie titlu executoriu cu privire la obligația părților de a achita
onorariul scadent cuvenit mediatorului. Pentru neplata onorariului, mediatorul se
poate adresa direct executorului judecătoresc pentru a declanșa executarea silită
asupra veniturilor și bunurilor părților în conflict.
4.Clauzele contractului de mediere

Ca orice contract și contractul de mediere cuprinde anumite clauze, unele
obligatorii, iar altele care sunt interzise.
4.1. Clauze obligatorii
Potrivit art. 45 din lege, contractul de mediere trebuie să cuprindă, sub
sancțiunea anulării, următoarele clauze:
a) identitatea părților aflate în conflict sau, după caz, a reprezentanților lor;
b) menționarea tipului sau a obiectului conflictului;
c) declarația părților că au fost informate de către mediator cu privire la mediere,
efectele acesteia și regulile aplicabile;
d) obligația mediatorului de a păstra confidențialitatea și decizia părților privind
păstrarea confidențialității, după caz;
e) angajamentul părților aflate în conflict de a respecta regulile aplicabile medierii;
f) obligația părților aflate în conflict de a achita onorariul cuvenit mediatorului și
cheltuielile efectuate de acesta pe parcursul medierii în interesul părților, precum și
modalitățile de avansare și de plată a acestor sume, inclusiv în caz de renunțare la
mediere sau de eșuare a procedurii, precum și proporția care va fi suportată de
către părți, ținându-se cont, dacă este cazul, de situația lor socială. Dacă nu s-a
convenit altfel, aceste sume vor fi suportate de către părți în mod egal;
37
g) înțelegerea părților privind limba în care urmează să se desfășoare medierea;
h) numărul de exemplare în care va fi redactat acordul în cazul în care acesta va fi
în forma scrisă, corespunzător numărului părților semnatare ale contractului de
mediere;
i) obligația părților de a semna procesul-verbal întocmit de către mediator,
indiferent de modul în care se va încheia medierea.
Aceste clauze sunt obligatorii dat fiind că legiuitorul a instituit sancțiunea
nulității relative în caz de lipsă a lor.
4.2. Clauze interzise
În contractul de mediere pot fi prevăzute și alte clauze (facultative), în
condițiile legii, însă sub sancțiunea nulității absolute, contractul de mediere nu
poate cuprinde clauze care contravin legii sau ordinii publice (prohibitive). Spre
exemplu, contractul ar conține o clauză prin care se percepe o taxă aferentă
procedurii de informare.
5. Sancțiunile contractului de mediere

Din ansamblul reglementării contractului de mediere se desprinde concluzia
că sancțiunea specifică este nulitatea, care poate fi absolută sau relativă.
Nulitatea absolută intervine:
- pentru nerespectarea cerinței formei solemne, respectiv încheierea
contractului în formă scrisă;
- pentru încălcarea unei condiții de fond, respectiv includerea
clauzelor prohibitive, respectiv a celor care contravin legii sau ordinii publice.
Nulitatea relativă sancționează contractul dacă nu conține clauzele
obligatorii
menționate în art. 45 din lege și pe care le-am menționat.
Să ne reamintim
- Caracterele juridice ale contractului de mediere sunt:
Contract: sinalagmatic, oneros, comutativ, solemn, intuitu personae,

executoriu.
- Clauzele contractului sunt obligatorii și interzise.
- Sancțiunea contractului de mediere este nulitatea, care poate fi
absolută sau relativă.
38
6. Rezumat
Contractul de mediere reprezintă rezultatul acordului de voință dintre
mediator și părțile în conflict și prezintă următoarele caractere juridice:
sinalagmatic, oneros, comutativ, solemn, intuitu personae, executoriu.
Convenția de mediere cuprinde clauze, care sunt obligatorii și interzise.
Clauzele obligatorii sunt menționate în art. 45 din lege și pe care le-am
expus mai sus, ele constituind garanția desfășurării medierii în condiții de legalitate
și cu respectarea principiilor ce o coordonează.
Clauzele interzise sunt cele care sunt contrare legii și ordinii publice.
Sancțiunea contractului de mediere este nulitatea, care poate fi absolută sau
relativă.
Nulitatea absolută intervine pentru nerespectarea formei solemne (scrise) a
contractului și pentru includerea unor clauze care contravin legii și ordinii publice.
Nulitatea relativă sancționează contractul pentru nerespectarea cerințelor
prind clauzele obligatorii.
7. Test de evaluare
1. Contractul de mediere este un contract:

a) unilateral, oneros, comutativ;
b) bilateral, oneros, intuitu personae;
c) sinalagmatic, oneros, aleatoriu.
2. Constituie clauză obligatorie a contractului de mediere:

a) menționarea numărului dosarului înregistrat la instanță;
b) obligația mediatorului de a fi neutru;
c) obligația părților de a semna procesul-verbal încheiat de mediator.
3. Pentru neîncheierea contractului de mediere în formă scrisă, sancțiunea este:

a) nulitatea relativă;
b) nulitatea absolută;
c) decăderea.
39
DESFĂȘURAREA MEDIERII
1. Introducere: unitatea de învățare propune studierea aspectelor concrete

ale procedurii medierii, precum:
1. Metode și tehnici utilizate în desfășurarea medierii
2. Drepturile și obligațiile părților în procedură
2.1. Drepturile și obligațiile mediatorului;
2.2. Drepturile și obligațiile părților în conflict.
2. Competențe: după parcurgerea după unității de învățare, studentul va

putea:
- să descrie și dezvolte metodele și tehnicile utilizate în mediere;
- să identifice drepturile și obligațiile mediatorului în procedură;
- să identifice drepturile și obligațiile părților în conflict.
3.Metode și tehnici utilizate în desfășurarea medierii

Medierea este o activitate laborioasă bazată pe cooperarea părților și utilizarea
de de către mediator, a unor metode și tehnici specifice, bazate pe comunicare și
negociere. Profesionalismul, pedagogia și surprinderea elementelor psihologice ale
părților de către mediator sunt esențiale, iar soarta medierii depinde de modul în
care mediatorul înțelege să le utilizeze. Metodele și tehnicile utilizate de către
mediator trebuie să servească exclusiv intereselor legitime și obiectivelor urmărite
de părțile aflate în conflict. Esențial este ca mediatorul să nu impună părților o
soluție cu privire la conflictul supus medierii, întrucât nu are calitatea de judecător,
ci să le ajute în mecanismul cooperării, în negocierea acordului, comunicând cu
părțile, cu respectarea principiului neutralității și a obligației de imparțialitate.
40
4.Drepturile și obligațiile părților în procedură
Întrucât părți în procedură sunt mediatorul și părțile în conflict, deosebim între
drepturile și obligațiile fiecăreia.
4.1.Drepturile și obligațiile mediatorului

Pe lângă drepturile și obligațiile pe care le-am amintit, în cadrul procedurii
propriu-zise mediatorul are drepturi și obligații specifice.
A. Între drepturile mediatorului menționăm:
- dreptul de a le cere persoanelor care participă la procedură, să respecte
confidențialitatea informațiilor obținute, atrăgându-le în acest scop atenția asupra
acestei obligații și să le solicite semnarea unui acord de confidențialitate;
- dreptul să închidă procedura de mediere, procedând potrivit
dispozițiilor art. 56, ce reglementează cazurile de închidere a procedurii;
- dreptul de a solicita punctul de vedere al unui specialist, în cazul în care
conflictul supus medierii prezintă aspecte dificile sau controversate de natură
juridică ori din orice alt domeniu specializat.
B. Obligațiile mediatorului
- de a nu impune părților o soluție cu privire la conflictul supus medierii;
- să o aducă la cunoștința părților, care vor decide asupra menținerii sau
denunțării contractului de mediere, dacă, pe parcursul medierii, apare o situație de
natură să afecteze scopul acesteia, neutralitatea sau imparțialitatea sa;
- să restituie, în parte, onorariul în condițiile din contractul de mediere dacă
închide procedura potrivit art. 54 din lege.
4.2. Drepturile și obligațiile părților în conflict

A. Drepturile părților
- de a conveni cu mediatorul asupra locului unde se va desfășura medierea;
- dreptul să fie asistate de avocat sau de alte persoane, în condițiile stabilite
de comun acord. În cursul medierii părțile pot fi reprezentate de alte persoane, care
pot face acte de dispoziție, în condițiile legii;
- dreptul de a renunța la mediere, prin denunțarea unilaterală a contractului;
B. Obligațiile părților
- păstrarea confidențialității susținerilor din cursul procedurii;
- să aibă o atitudine civilizată față de mediator și pe cât posibil cooperantă
pentru atingerea scopului medierii.
41
Să ne reamintim
Medierea se bazează pe utilizarea unor metode și tehnici specifice, bazate pe
comunicare și negociere.
Mediatorul nu poate să impună părților o soluție cu privire la conflictul
supus medierii.
În cursul medierii, părțile contractului au drepturi și obligații, cea mai
importantă obligație fiind păstrarea confidențialității.
5. Rezumat
Procedura medierii generează drepturi și obligații specific ale mediatorului și
părților.
Drepturile mediatorului de evidențiat sunt:
- de a le cere persoanelor care participă la procedură, să respecte
confidențialitatea informațiilor obținute;
- dreptul să închidă procedura de mediere;
- dreptul de a solicita punctul de vedere al unui specialist.
Obligațiile esențiale ale mediatorului sunt:
- de a nu impune părților o soluție cu privire la conflictul supus medierii;
- să o aducă la cunoștința părților apariția unei situații de natură să afecteze
neutralitatea sau imparțialitatea sa;
- să restituie, în parte, onorariul în condițiile din contractul de mediere dacă
închide procedura.
Drepturile și obligațiile părților în conflict
Drepturile părților
- de a conveni cu mediatorul asupra locului unde se va desfășura medierea;
- dreptul să fie asistate de avocat sau de alte persoane care pot face acte de
dispoziție;
- dreptul de a renunța la mediere, prin denunțarea unilaterală a contractului.
Obligațiile părților
- păstrarea confidențialității susținerilor din cursul procedurii;
- să aibă o atitudine civilizată și cooperantă pentru atingerea scopului
medierii.
42
6. Test de evaluare
1. În procedură, mediatorul:
a) are dreptul de a da consultații juridice;
b) are dreptul de a închide procedura;
c) să păstreze onorariul dacă închide procedura.
2. Drepturile părților în mediere sunt:

a) să fie asistate de avocat;
b) să solicite părerea unui specialist în anumite probleme;
c) să rezilieze contractul de mediere.
43
ÎNCHIDEREA PROCEDURII DE MEDIERE
1. Introducere: prezenta unitate de învățare are drept scop aprofundarea

situației de închidere a medierii, sens în care vor fi analizate următoarele aspecte:
1. Cazurile de închidere a procedurii;
2. Acordul mediere:cerințe de formă și de fond
3. Procedura ulterioară acordului de mediere
3.1. Procedura notarială
3.2. Procedura judiciară
4. Actele procedurale posterioare medierii
2. Competențe: după parcurgerea după punității de învățare, studentul va

putea să:
- dezvolte cazurile de închidere a procedurii;
- analizeze, formal și pe fond un act de mediere;
- identifice actele procedurale posterioare procedurii;
- aprofundeze circuitul juridic al actului de mediere.
3.Cazurile de închidere a procedurii

Conform art. 56 din lege:
(1) Procedura de mediere se închide, după caz:
a) prin încheierea unei înțelegeri între părți în urma soluționării conflictului; în
acest caz scopul medierii a fost atins, conflictual fiind stins prin încheierea
acordului de mediere.
b) prin constatarea de către mediator a eșuării medierii; situația semnifică lipsa
unui consens în stingerea conflictului, urmând ca părțile să se adreseze instanței
judecătorești fie pentru demararea procesului, fie pentru repunerea cauzei pe rol,
care a fost suspendată pe durata medierii.
44
c) prin depunerea contractului de mediere de către una dintre părți. „Depunerea
contractului” semnifică denunțarea unilaterală a acestuia de către oricaare din
părțile aflate în conflict, chiar fără nici un motiv. Spre deosebire de contractele
civile comune, clauza de denunțare nu trebuie inserată în contractual de mediere,
dreptul părților venind în puterea legii. În acest sens, art. 60 din lege statuează că în
orice fază a procedurii de mediere, oricare dintre părțile aflate în conflict are
dreptul de a denunța contractul de mediere, încunoștințând, în scris, cealaltă parte
și mediatorul. Mediatorul ia act de denunțarea unilaterală a contractului de mediere
și, în cel mult 48 de ore de la data primirii încunoștințării, întocmește un proces-
verbal de închidere a procedurii de mediere.
În cazul în care părțile au încheiat numai o înțelegere parțială, precum și în
cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c), orice parte se poate adresa instanței
judecătorești sau arbitrale competente.
O situație specială apare când una din părțile în conflict nu se mai prezintă la
ședința de mediere desi nu a denunțat unilateral contractual. În acest caz,
mediatorul este obligat să facă toate demersurile necesare pentru a stabili intenția
reală a părții respective și, după caz, va continua sau va închide procedura de
mediere.
4. Acordul mediere: cerințe de formă și de fond

4.1. Cerințe de formă
În termenii art. 58 alin. 1 din lege, când părțile aflate în conflict au ajuns
la o înțelegere, se poate redacta un acord scris, care va cuprinde toate clauzele
consimțite de acestea și care are valoarea unui înscris sub semnătură privată. De
regulă, acordul este redactat de către mediator, cu excepția situațiilor în care părțile
și mediatorul convin altfel.
Din interpretarea textului rezultă că acordul de mediere, ce concretizează
voința concordantă a părților în conflict, trebuie redactat în scris. Forma scrisă nu
este cerută ad validitatem, întrucât acordul este unul pur consensual, în faza
încheierii lui, având valoarea unui înscris sub semnătură privată. Caracterizarea
data de legiuitor ca fiind un înscris sub semnătură privată semnifică că acordul de
mediere trebuie încheiat în scris pentru a face dovada încheierii lui și stingerii
conflictului, fie și partial, și pentru ca notarul public să îndeplinească formalitatea
autentificării ori instanța să ia act de acesta prin pronunțarea unei hotărâri de
expedient.
4.2. Cerințe de fond
Acordul de mediere nu trebuie să cuprindă prevederi care aduc atingere
legii și ordinii publice, dispozițiile art. 2 fiind aplicabile. Ea poate fi afectată, în
condițiile legii, de termene și condiții (art. 58 alin. 2-3 din lege).
45
Din interpretarea normelor expuse rezultă că înțelegerea părților trebuie să
fie legală și morală și să cuprindă drepturi de care părțile pot dispune. În acord pot
fi prevăzute clauze referitoare la întinderea obligațiilor, termenele de plată ori
executare în natură, modalitățile de executare. De asemenea, funcție de voința
părților, acordul de mediere poate fi afectat de modalitățile termenului sau
condiției.
5. Procedura ulterioară acordului de mediere
Pentru a putea fi pus în executare și deci să devină titlu executoriu, acordul de
mediere trebuie autentificat de către notarul public ori consființit printr-o hotărâre
judecătorească de expedient de către instanța competentă.
Conform art. 58 alin. 4 din lege, în cazul în care conflictul mediat vizează
transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile, precum și al altor
drepturi reale, partaje și cauze succesorale, sub sancțiunea nulității absolute,
acordul de mediere redactat de către mediator va fi prezentat notarului public sau
instanței de judecată, pentru ca acestea, având la bază acordul de mediere, să
verifice condițiile de fond și de formă prin procedurile prevăzute de lege și să
emită un act autentic sau o hotărâre judecătorească, după caz, cu respectarea
procedurilor legale. Acordurile de mediere vor fi verificate cu privire la
îndeplinirea condițiilor de fond și de formă, notarul public sau instanța de judecată,
după caz, putându-le aduce modificările și completările corespunzătoare cu acordul
părților.
Mediatorul este ținut de aceste obligații și în cazul în care prin acordul de
mediere se constituie, se modifică sau se stinge orice drept real imobiliar (spre
exemplu se constuie sau se singe un dezmembrământ al dreptului de proprietate),
precum și în toate situațiile în care legea impune, sub sancțiunea nulității,
îndeplinirea unor condiții de fond și de formă.
5.1. Procedura notarială

Părțile pot solicita notarului public autentificarea, în condițiile legii și cu
respectarea procedurilor legale, a înțelegerii lor. Dacă acordul de mediere se referă
la o cauză succesorală și a intervenit înainte de eliberarea certificatului de
moștenitor, competența aparține în exclusivitate notarului public, conform legii.
Notarul public va verifica îndeplinirea cerințelor de fond și de formă, va
explica părților drepturile și obligațiile pe care și le-au asumat, le va lua acordul și
va autentifica actul, care astfel va deveni titlu executoriu. În cazul în care legea
impune îndeplinirea condițiilor de publicitate, notarul public va solicita organelor
competente (spre exemplu pentru drepturile reale imobiliare înscrierea de către
OCPI în cartea funciară) înscrierea contractului autentificat.
46
5.2. Procedura judiciară
Părțile acordului de mediere se pot înfățișa la instanța judecătorească
pentru a cere, îndeplinind procedurile legale, să se dea o hotărâre care să
consfințească înțelegerea lor. Cererea adresată instanței privind pronunțarea unei
hotărâri care să consfințească înțelegerea părților rezultată din acordul de mediere
se taxează potrivit legii.
Competența aparține fie judecătoriei în a cărei circumscripție își are
domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul oricare dintre părți, fie judecătoriei în
a cărei circumscripție se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere.
Hotărârea prin care instanța încuviințează înțelegerea părților se dă în
camera
de consiliu și constituie titlu executoriu în condițiile legii.
Instanța va proceda potrivit dispozițiilor art. 438-441 din Legea nr.
134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, respectiv potrivit normelor ce reglementează tranzacția și
hotărârea de expedient. În cazul în care legea impune îndeplinirea condițiilor de
publicitate, instanța va solicita organelor competente înscrierea hotărârii
judecătorești.
5.3. Actele procedurale posterioare medierii

La închiderea procedurii de mediere, în oricare dintre cazurile prevăzute
la art. 56 alin. (1), mediatorul va întocmi un proces-verbal care se semnează de
către părți, personal sau prin reprezentant, și de mediator. Părțile primesc câte un
exemplar original al procesului-verbal.
Indiferent dacă medierea s-a încheiat printr-un acord ori a eșuat, mediatorul
va întocmi un proces-verbal în care se va consemna rezultatul la care s-a ajuns.
Înafara acestui act procedural, dacă s-a ajuns la o înțelegere, actele procedurale ce
succed sunt fie încheierea de autentificare a notarului public, fie hotărârea
judecătorească prin care se încuviințează învoiala părților.
Să ne reamintim
Cazurile de închidere a procedurii sunt:
- încheierea unei înțelegeri între părți în urma soluționării conflictului;
- eșuarea medierii;
- denunțarea contractului de mediere.
Acordul mediere trebuie să îndeplinească cerințele de formă și de fond.
47
Pentru a deveni titlu executoriu acordul de mediere:
- va urma procedura notarială de autentificare, sau
- va urma procedura judiciară de pronunțare a unei hotărâri de expedient.
6. Rezumat
Închiderea procedurii medierii are loc în următoarele situații:
- încheierea unei înțelegeri între părți în urma soluționării conflictului;
- constatarea de către mediator că medierea a eșuat;
- denunțarea unilaterală de părți a contractului de mediere.
Acordul mediere trebuie să îndeplinească cerințele de formă și de fond.
Cerința de formă o reprezintă forma scrisă, cerută pentru probă, acordul
neavând caracter solemn. Cerințele de fond privesc clauzele acordului și care nu
pot fi contrarii legii și ordinii publice.
Pentru a deveni titlu executoriu acordul de mediere:
- va urma procedura notarială de autentificare, sau
- va urma procedura judiciară de pronunțare a unei hotărâri de expedient.
Procedura autentificării de către notarul public ori a pronunțării de către instanță
a unei hotărâri care consființește învoiala părților este obligatorie dacă acordul
vizează transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile, precum și al
altor drepturi reale, partaje și cauze succesorale.
După verificarea cerințelor legale, notarul va autentifica acordul, iar instanța va
pronunța o hotărâre de expedient, urmând să fie solicitată realizarea publicității
cerută de lege.
Dacă medierea a eșuat, mediatorul întocmește un process-verbal care este
înaintat instanței învestită cu judecarea procesului.
7. Test de evaluare
1. Procedura medierii se închide:

a) prin rezilierea contractului de mediere;
b) prin încheierea unei înțelegeri;
c) prin rezoluțiunea contractului de mediere.
2. Condițiile de formă ale acordului de mediere sunt:

a) forma scrisă, sub sancțiunea nulității;
48
b) forma scrisă, pentru dovada închiderii procedurii, acordul fiind unul
solemn;
c) forma scrisă, acordul fiind un înscris sub semnătură privată.
3. Acordul de mediere:
a) se prezintă obligatoriu notarului public sub sancțiunea nulității relative;
b) se autentifică în toate cazurile de notarul public;
c) se prezintă instanței pentru darea unei hotărâri de expedient dacă se
constituie un drept real imobiliar.
4. Verificând acordul de mediere, instanța:

a) va pronunța întotdeauna hotărârea de expedient;
b) va da o hotărâre care obligatoriu se pronunță în ședință publică;
c) dacă acordul îndeplinește cerințele legale, hotărârea instanței constituie
titlu executoriu.
49
MEDIEREA ÎN CAZUL UNUI LITIGIU AFLAT PE ROLUL INSTANȚEI
DE JUDECATĂ
1. Introducere: unitatea de învățare are drept scop evidențierea și studierea

procedurii în cazul în care litigiul este deja pe rolul instanței, fiind analizate aspect,
precum:
1. Litigiile ce pot face obiect al medierii
2. Incidente procesuale ale cursului judecății
3. Hotărârea de expedient
2. Competențe: după parcurgerea după unității de învățare, studentul va

putea să:
- identifice materiile în care este posibilă medierea;

- dezvolte incidentele procesuale din cursul judecății;
- aprofundeze dispozițiile privind hotărârea de expedient.
3.Litigiile ce pot face obiect al medierii

În regulă generală pot face obiect al medierii, litigiile civile, cu profesioniști,
de drept al familiei, cele ivite și care pot fi soluționate pe această cale din materie
penală. De asemenea facem trimitere la litigiile pentru care procedura prealabilă a
informării este obligatorie. Medierea este posibilă și în cazul conflictelor din
domeniul protecției consumatorilor, în cazul în care consumatorul invocă existența
unui prejudiciu ca urmare a achiziționării unor produse sau servicii defectuoase, a
nerespectării clauzelor contractuale ori a garanțiilor acordate, a existenței unor
clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori și agenții
economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute de legislația națională sau a
Uniunii Europene în domeniul protecției consumatorilor.
50
Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele
privitoare la statutul persoanei, precum și orice alte drepturi de care părțile, potrivit
legii, nu pot dispune prin convenție sau prin orice alt mod admis de lege.
4.Incidente procesuale ale cursului judecății
Medierea este posibilă nu numai anterior declanșării unui proces, dar și în
cursul judecății, situație în care se ivesc anumite incidente care temporizează
cursul procedurii judiciare.
Soluționarea conflictului prin mediere poate avea loc din inițiativa părților
sau la propunerea oricăreia dintre acestea ori la recomandarea instanței, cu privire
la drepturi asupra cărora părțile pot dispune potrivit legii. Medierea poate avea ca
obiect soluționarea în tot sau în parte a litigiului.
Potrivit art. 62 din lege, pentru desfășurarea procedurii de mediere,
judecarea cauzelor civile de către instanțele judecătorești sau arbitrale va fi
suspendată la cererea părților, în condițiile prevăzute de art. 411 alin. 1 pct. 1 din
Codul de procedură civilă.(2) Cursul termenului perimării este suspendat pe durata
desfășurării procedurii de mediere, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării
contractului de mediere.(3) Cererea de repunere pe rol este scutită de taxa judiciară
de timbru.
În accepțiunea textului, dacă este demarată procedura de mediere, la cererea
părților judecarea cauzei va fi suspendată, fiind un caz de suspendare legală
voluntară. Este de observat că suspendarea judecății are loc la inițiativa părților
care pot solicita suspendarea, deoarece în caz contrar judecata continuă.
Întrucât de la data suspendării începe să curgă termenul de perimare,
legiuitorul vine în sprijinul medierii statuând că termenul perimării este la rândul
său suspendat, de principiu pe toată durata medierii. Dacă însă procedura de
mediere durează mai mult de 3 luni, cursul perimării este suspendat pe o perioadă
de maxim 3 luni, termenul începând să curgă de la momentul încheierii
contractului de mediere, urmând ca la expirarea lui cursul perimării să fie reluat,
ceea ce impune ca părțile să depună diligențele necesare închiderii procedurii de
mediere.
5.Hotărârea de expedient
La închiderea procedurii de mediere, mediatorul este obligat, în toate
cazurile,
să transmită instanței de judecată competente acordul de mediere și procesul-
verbal de încheiere a medierii în original și în format electronic dacă părțile au
ajuns la o înțelegere sau doar procesul-verbal de încheiere a medierii în situațiile
prevăzute la art. 56 alin. (1) lit. b) și c), când medierea a eșuat.
Indiferent de rezultatul medierii, după închiderea procedurii, părțile sunt
obligate să formuleze cerere de repunere pe rol, cu observarea termenului de
perimare de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
51
Cererea de repunere pe rol este scutită de plata taxei judiciare de timbre, dispoziție
care scoate în evidență avantajul medierii, la care ne-am referit.
În cazul în care litigiul a fost soluționat pe calea medierii, instanța va
pronunța, la cererea părților, cu respectarea condițiilor legale, o hotărâre ce
consființește învoiala părților pe baza dispozițiilor art. 438-441 din Legea nr.
134/2010. Odată cu pronunțarea hotărârii, instanța va dispune, la cererea părții
interesate, restituirea taxei judiciare de timbru, plătită pentru învestirea acesteia, cu
excepția cazurilor în care conflictul soluționat pe calea medierii este legat de
transferul dreptului de proprietate, constituirea altui drept real asupra unui bun
imobil, partaje și cauze succesorale, când taxa nu se restituie. Instanța de judecată
nu va dispune restituirea taxei judiciare de timbru plătite pentru învestirea acesteia,
în cazul în care conflictul soluționat este legat de o cauză succesorală pentru care
nu s-a eliberat certificatul de moștenitor. Hotărârea de expedient constituie titlu
executoriu și nu va putea fi atacată decât pentru motive procedurale, cu recurs la
instanța superioară.
Se observă că în această procedură, competența de a emite titlul executoriu
revine instanței judecătorești, notarul public neavând atribuții în acest sens.
Să ne reamintim
-pot face obiect al medierii, litigiile civile, cu profesioniști, de drept al
familiei, din materie penală, din domeniul protecției consumatorilor;
-nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale și cele de care
părțile, potrivit legii, nu pot dispune;
- dacă este demarată procedura de mediere, la cererea părților judecarea
cauzei va fi suspendată;
- cursul perimării este suspendat pe o perioadă de maxim 3 luni;
- părțile sunt obligate să formuleze cerere de repunere pe rol;
- instanța va pronunța, la cererea părților, o hotărâre ce consființește învoiala
părților.
6. Rezumat. Pot face obiect al medierii, litigiile civile, cu profesioniști, de

drept al familiei, cele ivite și care pot fi soluționate pe această cale din materie
penală sau din domeniul protecției consumatorilor.
52
Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele
privitoare la statutul persoanei, precum și orice alte drepturi de care părțile, potrivit
legii, nu pot dispune prin convenție sau prin orice alt mod admis de lege.
Dacă este demarată procedura de mediere, la cererea părților judecarea
cauzei va fi suspendată, fiind un caz de suspendare legală voluntară.
Termenul perimării este suspendat, de principiu pe toată durata medierii.
Dacă însă procedura de mediere durează mai mult de 3 luni, cursul perimării este
suspendat pe o perioadă de maxim 3 luni, termenul începând să curgă de la
momentul încheierii contractului de mediere.
La închiderea procedurii de mediere, mediatorul este obligat, în toate
cazurile,
să transmită instanței de judecată competente acordul de mediere și procesul-
verbal de încheiere a medierii în original.
Instanța va pronunța, la cererea părților, cu respectarea condițiilor legale, o
hotărâre ce consființește învoiala părților pe baza dispozițiilor art. 438-441 din
Legea nr. 134/2010. Taxa de timbru se restituie dacă s-a încheiat acordul de
mediere, cu excepția cazurilor în care conflictul soluționat pe calea medierii este
legat de transferul dreptului de proprietate, constituirea altui drept real asupra unui
bun imobil, partaje și cauze succesorale, când taxa nu se restituie.
7. Test de evaluare
1. În cursul judecății, pot fi mediate:

a) toate litigiile penale;
b) medierea nu este posibilă în litigiile civile dacă s-a depus întâmpinarea;
c) litigiile cu caracter vamal.
2. Incidentele procesuale ale cursului judecății civile sunt:

a) suspendarea judecății, la cererea părților;
b) pronunțarea unei sentințe de perimare;
c) formularea cererii de repunere pe rol.
53
MEDIEREA CONFLICTELOR DE FAMILIE
1. Introducere: unitatea de învățare are drept scop aprofundarea

cunoștințelor de mediere a conflictelor de familie, urmând să fie tratate
următoarele chestiuni:
1. Medierea neînțelegerilor dintre soți privind continuarea căsătoriei;
2. Medierea conflictelor în caz de divorț;
3. Obligațiile mediatorului în procedură.
2. Competențe: după parcurgerea unității de învățare, studentul poate:

- să identifice cazurile de mediere a conflictelor din timpul
căsătoriei;
- să analizeze situațiile de conflict din timpul divorțului;
- să aprofundeze obligațiile particulare ale mediatorului.
3.Medierea neînțelegerilor dintre soți privind continuarea căsătoriei

Potrivit art. 64 alin. 1 din lege, pot fi rezolvate prin mediere neînțelegerile
dintre soți privitoare la:
a) continuarea căsătoriei;
b) partajul de bunuri comune;
c) exercițiul drepturilor părintești;
d) stabilirea domiciliului copiilor;
e) contribuția părinților la întreținerea copiilor;
f) orice alte neînțelegeri care apar în raporturile dintre soți cu privire la
drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.
În termenii normelor expuse, medierea este posibilă și în timpul căsătoriei,
când relațiile dintre soți încep să se deterioreze, pentru salvarea căsniciei și
continuarea căsătoriei. Degradarea relațiilor dintre soți poate avea multiple cauze,
însă o terță persoană, neutră, imparțială, poate media conflictul încât căsătoria să
continue.
54
Conflictele pot fi multiple și pot privi:
- Relațiile personale dintre soți, situație în care profesionalismul
mediatorului, dar și atitudinea subiectivă a soților în timpul medierii, are rol
determinant în aplanarea situației;
- Relațiile dintre soți și copiii minori și aici ne referim la exercitarea
drepturilor părintești, stabilirea domiciliului minorului în caz de separare în fapt în
timpul căsătoriei, contribuția soților la cheltuielile de creștere și educare a
copilului, administrarea bunurilor minorului. De asemenea avem în vedere și
situații particulare cum ar fi consimțământul soților pentru deplasarea copilului în
străinătate, stabilirea legăturilor personale cu minorul în caz de separare în fapt;
-Relațiile patrimoniale dintre soți, mai ales dacă regimul matrimonial
este al convenției matrimoniale, efectuarea partajului în timpul căsătoriei,
administrarea și dispoziția de către un soț a bunurilor comune și în genere orice
alte drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.
4.Medierea conflictelor în caz de divorț

În caz de divorț, medierea poate privi următoarele aspecte:
a) Acordul asupra divorțului și relațiile personale dintre soți;
b) Raporturile patrimoniale dintre soți;
c) Relațiile dintre soți și copii minori.
a) Acordul asupra divorțului poate fi mediat cu precădere în cazul divorțului
prin acordul soților, avantajul fiind că acordul nu trebuie autentificat la notar și
poate fi depus la instanța competentă odată cu cererea de divorț.
Probleme mai deosebite se pun în cazul divorțului din culpă, situație în care
considerăm că medierea va interveni dacă se ajunge la un consens privind culpa
comună a soților în destrămarea relațiilor de căsătorie și mai puțin dacă dacă se
susține culpa exclusivă a unuia dintre soți. Avantajul rezidă în faptul că în prezența
unui acord instanța nu va mai administra probe în ce privește culpa soților,
scurtându-se durata procedurii judiciare.
Medierea poate avea ca obiect și acordul asupra numelui pe care soții îl vor
purta ulterior divorțului, precum și asupra drepturilor soțului divorțat la care se
referă art. 384 din Codul civil.
b) Cu privire la raporturile patrimoniale dintre soți, acordul soților poate
privi
unul sau mai multe din următoarele aspecte:
- obligația de întreținere dintre soți;
- încetarea regimului matrimonial;
- partajul bunurilor comune; cu privire la acest aspect, soții pot
conveni asupra cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor comune, bunurilor
care le revin în proprietate exclusivă, modalitatea de executare a acordului.
55
c) Un aspect important, rezolvabil pe calea medierii îl reprezintă raporturile
dintre soți și copiii minori și aici ne referim la:
- exercitarea autorității părintești după divorț;
- locuința copilului după divorț;
- stabilirea legăturilor personale dintre copil și părintele separat de
acesta;
- contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură
și pregătire profesională a copilului (obligația de întreținere);
- administrarea bunurilor minorului.
În fine, sub aspect procedural amintim că înțelegerea soților cu privire la
desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului se depune de
către părți la instanța competentă să pronunțe divorțul. Acordurile de mediere
încheiate de părți, în cauzele/conflictele ce au ca obiect exercițiul drepturilor
părintești, contribuția părinților la întreținerea copiilor și stabilirea domiciliului
copiilor, îmbracă forma unei hotărâri de expedient.
5.Obligațiile mediatorului în procedură

Având în vedere specificul conflictului dintre soți, care este unul sensibil,
mai ales când din căsătorie au rezultat copiii, care încă sunt minori, legea impune
mediatorului, obligații specifice acestei proceduri, pornind de la principiul
interesului superior al copilului consacrat de art. 263 din Codul civil.
În acest sens, art. 65 din lege dispune că mediatorul va veghea ca rezultatul
medierii să nu contravină interesului superior al copilului, va încuraja părinții să se
concentreze în primul rând asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilității
părintești, separația în fapt sau divorțul să nu impieteze asupra creșterii și
dezvoltării acestuia. Observăm că obligația de a veghea este una fundamentală a
mediatorului, medierea trebuind întotdeauna să fie în favoarea copilului, pentru a
atenua pe cât posibil consecințele psihice asupra acestuia, iar copilul să nu
constituie motiv de dispută, de șicană permanent între părinți ori, mai grav, să-i fie
nesocotit interesul său. Spre exemplu, o chestiune precum stabilirea unui program
de vizitare al minorului ar putea agrava situația copilului dacă este de natură să-i
perturbe activitatea zilnică, încât mediatorul este obligat să „vegheze”, mai precis
în acest caz să îndrume părțile să stabilească un program flexibil.
Alte obligații specific sunt prevăzute în art. 66 din lege, respectiv:
- Obligația ca, înainte de încheierea contractului de mediere sau,
după caz, pe parcursul procedurii, să depună toate diligențele
pentru a verifica dacă între părți există o relație abuzivă ori
violentă, iar efectele unei astfel de situații sunt de natură să
influențeze medierea și să decidă dacă, în asemenea circumstanțe,
56
soluționarea prin mediere este potrivită, având posibilitatea să o
închidă, în condițiile art. 54, la care ne-am referit deja;
- Obligația de sesizare a organelor competente dacă, în cursul
medierii, ia cunoștință de existența unor fapte ce pun în pericol creșterea sau
dezvoltarea normală a copilului ori prejudiciază grav interesul superior al acestuia.
Să ne reamintim
Pot fi rezolvate prin mediere neînțelegerile dintre soți privitoare la:
a) continuarea căsătoriei;
b) partajul de bunuri comune;
c) exercițiul drepturilor părintești;
d) stabilirea domiciliului copiilor;
e) contribuția părinților la întreținerea copiilor;
f) orice alte neînțelegeri care apar în raporturile dintre soți cu privire la
drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.
6. Rezumat
Medierea în materie de familie poate privi aspecte privitoare la:
-acordul asupra divorțului, care poate fi mediat cu precădere în cazul
divorțului prin acordul soților;
-raporturile patrimoniale dintre soți, respectiv:
- obligația de întreținere dintre soți;
- încetarea regimului matrimonial;
- partajul bunurilor comune.
- raporturile dintre soți și copiii minori:
- exercitarea autorității părintești după divorț;
- locuința copilului după divorț;
- stabilirea legăturilor personale dintre copil și părintele separat de
acesta;
- contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură
și pregătire profesională a copilului (obligația de întreținere);
- administrarea bunurilor minorului.
Mediatorul va veghea ca rezultatul medierii să nu contravină interesului
superior al copilului, va încuraja părinții să se concentreze în primul rând asupra
57
nevoilor copilului, iar asumarea responsabilității părintești, separația în fapt sau
divorțul să nu impieteze asupra creșterii și dezvoltării acestuia.
7. Test de evaluare
1. În raporturile patrimoniale dintre soți, pot fi mediate:

a) neînțelegerile cu privire la numele după divorț;
b) partajul bunurilor proprii;
c) cota de contribuție la dobândirea bunurilor comune.
2. Prin mediere sunt soluționate conflictele dintre soți privind:

a) continuarea căsătoriei,
b) contribuția la dobândirea bunurilor proprii;
c) raporturile cu organele fiscale.
3. În raporturile dintre soți și copii, pot fi mediate:

a) stabilirea locuinței minorului după divorț;
b) exercitarea autorității părintești asupra majorilor;
c) contribuția părinților la suportarea cheltuielilor de căsătorie.
4. Raporturile dintre soți pot fi mediate cu privire la:

a) încetarea logodnei;
b) pensia de întreținere;
c) locuința copilului major.
58
MEDIEREA ÎN CAUZELE PENALE
1. Introducere: unitatea de învățare permite cunoașterea unor aspecte

importante din medierea cauzelor penale, sens în care vor fi analizate următoarele
chestiuni:
1. Avantajele specifice ale medierii pentru părți
2. Cazurile și aspectele care pot face obiect al medierii;
3. Drepturile părților în medierea cauzelor penale;
4. Momentul începerii medierii și efectele acesteia.

- Să identifice avantajele oferite de mediere;
- Să identifice cauzele penale ce pot forma obiect al medierii;
- Să dezvolte drepturile părților în procedură;
- Să aprofundeze efectele acordului de mediere;
3.Avantajele specifice ale medierii pentru părți

Alături de avantajele cu caracter general pe care le-am menționat, medierea
în
cauzele penale, datorită specificului raporturilor născute dintre făptuitor și victimă,
prezintă avantaje incontestabile dacă se ajunge la un acord, respectiv:
a) Pentru făptuitor:
- Absolvirea de răspundere penală;
- Lipsa cazierului judiciar;
- Evitarea urmăririi penale ori a fazei cercetării judecătorești;
- Posibilitatea stabilirii cu victima a despăgubirilor la care se obligă
și care pot fi într-un cuantum mai mic decât cel stabilit de instanță.
59
b) Pentru victimă:
- Evitarea stresului determinat de procesul penal;
- Evitarea unor cheltuieli cum sunt cele cu prezența martorilor,
efectuarea unor expertize, în dovedirea prejudiciului și care ar putea fi greu de
recuperat de la făptuitor;
- Recuperarea mai rapidă a prejudiciului, având în vedere durata
procesului penal;
- Lipsa unui contact direct cu făptuitorul, dacă nu se convine în sens
contrar.
4.Cazurile și aspectele care pot face obiect al medierii

Potrivit art. 67 alin. 1-2 din lege, dispozițiile din prezenta lege se aplică și în
cauzele penale, atât în latura penală, cât și în latura civilă, după distincțiile arătate
în prezenta secțiune.(2) În latura penală a procesului, dispozițiile privind medierea
se aplică numai în cauzele privind infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea
plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Din interpretarea textului reiese că medierea este posibilă atât sub aspectul
laturii penale, cât și sub cel al laturii civile. Dacă în privința laturii civile
legiuitorul nu face distincție și deci medierea este admisă în cazul oricărei
infracțiuni ce cauzează un prejudiciu victimei, sub aspectul laturii penale a fost
limitat domeniul medierii numai la infracțiunile pentru care retragerea plângerii
prealabile ori împăcarea părților înlătură răspunderea penală. Este deci cazul
infracțiunilor pentru care legea penală prevede expres că acțiunea penală se pune în
mișcare numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, considerate ca
producătoare de o rezonanță mica, cu consecințe mai puțin grave.
Enumerăm câteva dintre infracțiunile care pot face obiect al medierii sub
aspectul laturii penale și desigur și al laturii civile:
lovirea sau alte violenţe – art. 193; vătămarea corporală din culpă – art. 196;
violarea de domiciliu – art. 224; amenințarea – art. 206; hărțuirea sexuală – art.
223; violarea sediului professional – art. 225; violarea secretului corespondenţei
– art. 195; divulgarea secretului profesional – art. 227; violul – art. 197 alin. (1);
furtul pedepsit la plângerea prealabilă – art. 231; abuzul de încredere prin
fraudarea creditorilor – art. 239; gestiunea frauduloasă – art. 242; însușirea
bunului găsit – art. 243; distrugerea – art. 253 alin. (1) și (2), etc. Sunt şi situaţii
când în unele legi cu dispoziţii penale, acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate: de exemplu art. 27 alin (2) si (4) din
Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
60
5. Drepturile părților în medierea cauzelor penale
În cursul medierii, trebuie să fie respectate drepturile fiecărei părți ori
subiect procesual la asistență juridică și, dacă este cazul, la serviciile unui interpret.
Este posibil ca făptuitorul ori victima să nu cunoască limba română, caz în care, la
cerere, asigurarea unui interpret este obligatorie. De asemenea părțile au dreptul să
fie asistate de un avocat care să le apere interesele, dat fiind că mediatorul nu are o
astfel de atribuție.
Părțile au dreptul să renunțe la serviciile unui avocat sau ale interpretului.
Despre aceste împrejurări se va face mențiune special de către mediator în
procesul-verbal de închidere a medierii.
Dacă făptuitorul sau victima este un minor, mediatorul este obligat să le
respecte toate drepturile și garanțiile prevăzute de lege pentru desfășurarea
procesului penal, deci întocmai ca și în situația în care se desfășoară procedura
judiciară penală, fiind de observat dispozițiile procesual penale care reglementează
procedura specială în cauzele cu minori.
6. Momentul începerii medierii, efectele și actele procedurale din cursul

acesteia
a. Momentul începerii medierii
Din reglementarea dată de art. 69-70, medierea poate să înceapă înaintea sau
după începerea procesului penal.
a). Medierea poate să înceapă înainte de pornirea procesului penal, mai
precis a depunerii la procuror a plângerii prealabile, ce constituie actul de sesizare
pe baza căruia se pune în mișcare acțiunea penală.
Ca efect al medierii în acest moment, legea statuează că dacă aceasta se
închide prin soluționarea conflictului și încheierea unei înțelegeri, potrivit art. 56
alin. (1) lit. a), prin derogare de la dispozițiile art. 157 alin. (3) din Codul penal,
fapta nu va atrage răspunderea penală pentru făptuitorul cu privire la care conflictul
s-a încheiat prin mediere, acesta fiind principalul avantaj pentru făptuitor.
Un alt efect este că termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii
prealabile se suspendă pe durata desfășurării medierii, fiind un avantaj pentru
victimă.
Dacă părțile aflate în conflict nu au încheiat o înțelegere, persoana vătămată
poate introduce plângerea prealabilă în același termen, care își va relua cursul de la
data întocmirii procesului-verbal de închidere a procedurii de mediere, socotindu-
se și timpul scurs înainte de suspendare. Este situația în care de la data săvârșirii
faptei și până la mediere a trecut o perioadă din termenul de introducere a plângerii
prealabile, perioadă care se va adăuga la cea rămasă până la împlinirea termenului
legal de sesizare a procurorului cu plângerea prealabilă.
61
b) În cazul în care medierea cu privire la latura penală a cauzei se desfășoară
după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se poate
suspenda, în temeiul prezentării de către părți a contractului de mediere. Prin
urmare, suspendarea operează numai dacă s-a încheiat contractual de mediere,
indiferent care va fi soluția din mediere, nu și dacă părțile au fost doar la ședința de
informare asupra avantajelor medierii.
Suspendarea durează până când procedura medierii se închide prin oricare
dintre modurile prevăzute de prezenta lege, dar nu mai mult de 3 luni de la data la
care a fost dispusă.
Precizăm că medierea este posibilă în cursul judecății până la citirea actului
de sesizare al instanței (rechizitoriu sau acordul de recunoaștere a vinovăției).
Procesul penal se reia din oficiu, imediat după primirea procesului-verbal
prin care se constată că nu s-a încheiat înțelegerea potrivit art. 56 alin. (1) lit.
a) sau, dacă acesta nu se comunică, la expirarea termenului de 3 luni, al
suspendării.
Este de reținut că încheierea unui acord de mediere în latura penală, poate
interveni până la citirea actului de sesizare a instanței, însă cu privire la latura
civilă, chiar dacă nu s-a ajuns la un acord pe latura penală, părțile îl pot încheia și
după momentul procesual al citirii actului de sesizare. Amintim că actele de
sesizare ale instanței sunt rechizitoriul ori acordul de recunoaștere al vinovăției
încheiat între procuror și făptuitor.
În final, amintim că mediatorul are obligația de a transmite organelor
judiciare procesul-verbal de închidere a medierii indiferent de soluția la care s-a
ajuns, cu precizarea că în caz de reușită a medierii actul procedural va fi transmis și
în format electronic.
Să ne reamintim
Medierea în materie penală se aplică:
- sub aspectul laturii penale numai în cauzele privind infracțiuni pentru care,
potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură
răspunderea penală;
- sub aspectul laturii civile în toate cauzele.
Părțile litigante au dreptul:
-de a fi asistate de avocat;
-să li se asigure interpret.
62
Medierea poate avea loc:
-înainte de începerea urmăririi penale, caz în care se suspendă termenul de
introducere al plângerii prealabile;
-după începerea urmăririi penale caz în care se suspendă însăși procesul
penal.
Procesul penal se reia după închiderea eșuată a procedurii medierii.
7. Rezumat
Medierea este posibilă atât sub aspectul laturii penale, cât și sub cel al laturii
civile. Dacă în privința laturii civile medierea este admisă în cazul oricărei
infracțiuni ce cauzează un prejudiciu victimei, sub aspectul laturii penale a fost
limitat domeniul medierii numai la infracțiunile pentru care retragerea plângerii
prealabile ori împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Ca efect al medierii anterioare sesizării procuroruui cu plângerea prealabilă,
dacă aceasta se închide prin soluționarea conflictului și încheierea unei înțelegeri,
fapta nu va atrage răspunderea penală.
După începerea procesului penal, medierea suspendă procesul, în temeiul
prezentării de către părți a contractului de mediere, dar nu mai mult de 3 luni.
Procesul penal se reia din oficiu, imediat după primirea procesului-verbal
prin care se constată că nu s-a încheiat înțelegerea, sau, dacă acesta nu se
comunică, la expirarea termenului de 3 luni, al suspendării.
8.Test de evaluare
1. Pot fi mediate:
a) litigiile privind o infracțiune de omor;
b) sub aspectul laturii civile, toate litigiile penale în care s-a cauzat un
prejudiciu;
c) sub aspectul laturii penale, oricând în cursul judecății.
2. Sub aspectul laturii penale, pot fi mediate:

a) litigiile derivând din orice infracțiune;
b) litigiile derivând din infracțiunile pentru care legea prevede că împăcarea
înlătură răspunderea penală;
c) litigiile în care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
63
3. Efectul acordului de mediere constă în:
a) împăcarea părților dacă infracțiunea este de furt calificat;
b) înlăturarea răspunderii penale;
c) continuarea relațiilor de vecinătate dintre făptuitor și victimă.
4. În medierea penală, părțile au dreptul:

a) de a cere mediatorului luarea măsurilor asigurătorii;
b) de a fi asistate de un avocat;
c) de a solicita cheltuielile judiciare.
5. Medierea penală:
a) întrerupe termenul de formulare a plângerii penale;
b) suspendă procesul dacă se desfășoară după începerea urmării penale;
c) suspendă cursul prescripției extinctive a răspunderii penale.
64
PROFESIA DE MEDIATOR ȘI
ORGANIZAREA PROFESIEI DE MEDIATOR
1. Introducere: prezenta initate de învățare este destinată studiului

aspectelor privind organizarea profesiei de mediator, urmând să fie tratate
următoarele aspecte:
1. Profesia de mediator
1.1. Dobândirea calității de mediator;
1.2. Suspendarea profesiei de mediator;
1.3. Încetarea calității de mediator.
2. Organizarea și exercitarea activității mediatorilor
3. Organismele de organizare a activității mediatorilor

- să identifice persoanele care pot profesa în calitate de mediator;
- să dezvolte situațiile în care calitatea de mediator se suspendă sau
încetează;
- să cunoască organizarea activității mediatorului;
- să identifice organele cu atribuții în activitatea de organizare a
profesiei.
3.Profesia de mediator
Ca orice profesie de interes public, și profesia de mediator impune
anumite condiții pentru a fi exercitată și reglementează situațiile în care această
calitate poate fi suspendată sau încetează.
3.1.Dobândirea calității de mediator
Conform art. 7 din lege, poate deveni mediator persoana care îndeplinește
cumulativ următoarele condiții
a) are capacitate deplină de exercițiu; nu pot avea calitatea de mediator minorii.
65
b) are studii superioare; se observă că legea nu impune studii superioare de drept și
deci poate dobândii calitatea orice absolvent al unei facultăți.
c) are o vechime în muncă de cel puțin 3 ani;
d) este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activități; nu
pot avea calitatea de mediatori alienații și debilii mintali, precum și persoanele care
suferă de boli ce le pun în imposibilitatea de a profesa.
e) se bucură de o bună reputație și nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea
unei infracțiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei; este cazul
infracțiunilor săvârșite cu intenție, mai ales cele de corupție.
f) a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, în condițiile legii, sau un
program postuniversitar de nivel master în domeniu, acreditate conform legii și
avizate de Consiliul de mediere
g) a fost autorizată ca mediator, în condițiile prezentei legi.
Legea se preocupă și de situația cetățenilor din statele member ale Uniunii
Europene ori dintr-un stat terț, precum și de cazul cetățeanului roman care a
obținut calificarea în profesia de mediator într-un stat strain, fiind de observat
dispozițiile art. 8 din lege.
Indiferent însă de persoana care solicită să exercite profesia, o condiție
suplimentară o reprezintă autorizarea de către Consiliul de mediere, care va
verifica îndeplinirea cerințelor legale și va hotărî asupra eliberării ori refuzul de
eliberare a autorizației de funcționare.
3.2.Suspendarea profesiei de mediator
Cazurile de suspendare sunt reglementate de art. 14 din lege, care dispune că

exercitarea calității de mediator se suspendă:
a) în cazul unei incompatibilități prevăzute de lege; în acest caz, mediatorul este
obligat să încunoștințeze, în termen de 3 zile, Consiliul de mediere, în legătură cu
această incompatibilitate; amintim că exercitarea profesiei de mediator este
compatibilă cu orice altă activitate sau profesie, cu excepția incompatibilităților
prevăzute prin legi speciale. Pentru stabilirea incompatibilității trebuiesc observate
normele care reglementează profesia din care provine mediatorul, spre exemplu, un
magistrate nu poate avea în același timp și calitatea de mediator, fiindu-i interzis
prin legea privind statutul magistraților și codul deontologic al acestora;
b) la cerere, făcută în scris de către mediator;
c) ca sancțiune disciplinară, în condițiile stabilite la art. 39 alin. (1) lit. c).
(suspendarea din calitatea de mediator pe o perioadă de la o lună la 6 luni).
Exercitarea calității de mediator se suspendă de drept, în cazul în care
împotriva mediatorului s-a luat măsura arestării preventive sau a arestului la
domiciliu, până la soluționarea procesului penal, potrivit legii.
66
3.3.Încetarea calității de mediator
Calitatea de mediator încetează:
a) la cerere, prin renunțare făcută în scris de către mediator;
b) prin deces;
c) în cazul în care nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 7 lit. a) și d),
respectiv, nu mai are capacitate de exercițiu ori nu mai este apt din punct de vedere
medical să exercite profesia;
d) ca sancțiune disciplinară, în condițiile stabilite la art. 39 alin. (1) lit. d), adică s-
a dispus încetarea exercitării profesiei;
e) în cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea
sau amânarea aplicării pedepsei pentru o infracțiune care aduce atingere
prestigiului profesiei sau s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate.
Suspendarea, precum și încetarea calității de mediator se dispun sau, după
caz, se constată de către Consiliul de mediere. În caz de încetare a calității de
mediator, numele acestuia se radiază din tabloul mediatorilor.
4.Organizarea și exercitarea activității mediatorilor

Mediatorii își pot desfășura activitatea în cadrul unei societăți civile
profesionale, al unui birou în care pot funcționa unul sau mai mulți mediatori
asociați, cu personalul auxiliar corespunzător, sau în cadrul unei organizații
neguvernamentale, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
Mediatorul sau mediatorii asociați, titulari ai unui birou, pot angaja traducători,
juriști, alt personal de specialitate, precum și personal administrativ și de serviciu
necesar activității de mediere.
În exercitarea profesiei, mediatorii autorizați pot fi angajați cu contract
individual de muncă numai în cadrul formelor prevăzute la art. 22 alin. (1), adică a
unei societăți civile profesionale, al unui birou în care pot funcționa unul sau mai
mulți mediatori asociați, sau în cadrul unei organizații neguvernamentale,
În desfășurarea activității sale, mediatorul autorizat este obligat să țină arhivă și
registre proprii, precum și o evidență financiar-contabilă.
Mediatorii se constituie în asociații profesionale locale și naționale, având
drept scop reprezentarea intereselor profesionale și protejarea statutului lor, și pot
adera la asociații profesionale internaționale în condițiile legii.
5.Organismele de organizare a activității mediatorilor

În vederea organizării activității de mediere s-a înființat Consiliul de mediere,
organism autonom cu personalitate juridică, de interes public, cu sediul în
municipiul București. Consiliul de mediere se organizează și funcționează potrivit
legii privind medierea, precum și normelor din regulamentului său de organizare și
funcționare.
67
Consiliul de mediere este format din 9 membri titulari și 3 membri supleanți,
aleși prin vot direct și secret de mediatorii cu drept de vot, în condițiile prevăzute
în Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului de mediere.
Consiliul de mediere va alege un președinte și un vicepreședinte și va desemna
dintre membrii săi o comisie cu activitate permanentă, care pregătește lucrările
Consiliului de mediere. În structura Consiliului de mediere funcționează un
secretariat tehnic, alcătuit dintr-un număr de persoane stabilit prin organigramă și
aprobat de Consiliul de mediere.
Atribuțiile Consiliului de mediere sunt prevăzute în art. 20 din lege, în statut și
Regulamentul său de organizare și funcționare, acte la care facem trimitere.
Să ne reamintim
Poate profesa ca mediator persoana care:
are capacitate deplină de exercițiu;
b) are studii superioare;
c) are o vechime în muncă de cel puțin 3 ani;
d) este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activități;
e) se bucură de o bună reputație și nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea
unei infracțiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei;
f) a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, sau un program postuniversitar
de nivel master în domeniu;
g) a fost autorizată ca mediator.
Suspendarea din profesie operează:
-în cazul unei incompatibilități prevăzute de lege;
- la cerere, făcută în scris de către mediator;
- ca sancțiune disciplinară.
Calitatea de mediator încetează:
a) la cerere, prin renunțare făcută în scris de către mediator;
b) prin deces;
c) în cazul în care nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 7 lit. a) și d);
d) ca sancțiune disciplinară;
e) în cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea
sau amânarea aplicării pedepsei pentru o infracțiune care aduce atingere
prestigiului profesiei sau s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate.
68
Organul de conducere al mediatorilor este Consiliul de mediere.
6. Rezumat
Fiind de ordine publică, profesia de mediator este reglementată prin lege.
Legea reglementează condițiile pentru ca o persoană să exercite profesia și tot
legea statuează asupra situațiilor în care mediatorul poate fi suspendat din profesie,
precum și asupra cazurilor în calitatea de mediator încetează.
Mediatorii își pot desfășura activitatea în cadrul unei societăți civile
profesionale, al unui birou în care pot funcționa unul sau mai mulți mediatori
asociați, cu personalul auxiliar corespunzător, sau în cadrul unei organizații
neguvernamentale, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
Organul suprem de conducere al mediatorilor este Consilul de mediere,
condus de un președinte, vicepreședinte și o comisie permanentă.
7. Test de evaluare
1. Dobândește calitatea de mediator persoana care:

a) are studii superioare numai în drept;
b) are capacitatea deplină de exercițiu;
c) a urmat cursurile de master.
2. Calitatea de mediator se supendă:

a) pe o perioadă de 1-3 luni în caz de boală;
b) la cererea mediatorului;
c) în cazul în care este condamnat.
3. Profesia de mediator încetează:

a) în caz de deces al mediatorului;
b) dacă mediatorul este arestat;
c) dacă se află în stare de incompatibilitate.
4. Profesia de mediator poate fi exercitată:

a) individual, în cadrul unui birou;
b) în cadrul unei societăți comerciale;
c) ca persoană fizică autorizată să acorde consultații juridice.
69
MEDIEREA TRANSFRONTALIERĂ.
LEGISLAȚIA APLICABILĂ ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ.
DOMENII DE APLICARE
1. Introducere: este prima unitate de învățare destinată medierii

transfrontaliere, urmând să fie tratate aspecte importante precum:
1. Noțiunea de mediere transfrontalieră;
2. Legislația medierii transfrontaliere în Uniunea Europeană;
3. Domeniile de aplicare a medierii transfrontaliere.

- să dezvolte noțiunea de mediere transfrontalieră și caracteristicile
ei;
- să cunoască izvoarele legislației aplicabilă în Uniunea Europeană;
- să identifice domeniile în care este permisă medierea
transfrontalieră.
3.Noțiunea de mediere transfrontalieră; caractere

Spre deosebire de medierea din dreptul intern, medierea transfrontalieră se
caracterizează prin prezența unui element de extraneitate, care se concretizează, de
regulă:
- în existența domiciliului, reședinței ori sediului unei părți pe
teritoriul unui stat membru al UE, altul decât cel al părții cu care se află în conflict;
- apelarea la un mediator care își are domiciliul ori sediul într-un alt
stat al UE decât al părților în conflict sau cel mult cu una dintre acestea.
Medierea transfrontalieră presupune existența unui conflict și legat de acesta
putem vorbi de un litigiu transfrontalier care se caracterizează prin prezența
elementului de extraneitate al domiciliului, reședinței sau sediului, precum și prin
aplicarea unei proceduri judiciare sau arbitrale dintr-un stat membru, altul decât al
părților, ulterior închiderii procedurii de mediere.
70
Directiva 2008/52/CE definește litigiul transfrontalier ca fiind acela în care
cel putin una dintre părti îsi are domiciliul sau resedinta obisnuită într-un alt stat
membru decât cel al oricărei alte părti la data la care:
(a) părtile decid să recurgă la mediere după aparitia litigiului;
(b) medierea este impusă de instantă;
(c) există o obligatie de a recurge la mediere care reiese din dreptul
national; sau
(d) o invitatie este adresată părtilor, în sensul articolului 5.
Un litigiu transfrontalier este în egală măsură cel în care procedurile
judiciare sau arbitrale care au urmat medierii între părti sunt initiate în alt stat
membru decât cel în care părtile îsi au domiciliul sau resedinta obtinuită la data
mentionată la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c).
Medierea transfrontalieră prezintă caracterele medierii din dreptul românesc,
legislația română fiind adaptată după normele europene, respectiv, se
fundamentează pe principiile confidențialității, imparțialității, neutralității, a
caracterului voluntar al medierii, celerității procedurii, gratuită în tot sau în parte,
cu costuri rezonabile pentru părți, subsumate scopului rezolvării pe cale amiabilă a
conflictului, degrevării instanțelor judecătorești și arbitrale.
4.Legislația medierii transfrontaliere în Uniunea Europeană

Preocupări pentru stimularea medierii au existat și există atât la nivelul
Consiliului Europei, cât și la nivelul Uniunii Europene.
a. Izvoarele medierii la nivelul Consiliului Europei sunt Recomandările
din care amintim:
- Recomandarea R (81) 7 a Comitetului de Miniștri cu privire la
accesul la justiție;
diminuarea sarcinii tribunalelor;
accesul efectiv la drept și justiție;
independența, la eficacitatea și rolul judecătorilor;
îmbunătățirea funcționării sistemelor și procedurii de recurs în
materie civilă și comercială;
- Recomandarea nr. (98) 1 a Comitetului Miniștrilor privind
medierea familială;
- Recomandarea nr. (2002)10 a Comitetului Miniștrilor privind
medierea în materie civilă;
71
- Recomandarea nr. (99)19 a Comitetului Miniștrilor privind
medierea în materie penală.
b. La nivelul Uniunii Europene, principalul izvor al medierii
transfrontaliere este Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă
și comercială, ce a determinat și modificarea legislației române în anul 2013, dar
Directiva încă nu a fost implementată, existând doar un proiect în acest sens.
Dată fiind importanța acestui act și pentru a facilita studiul unităților de
învățare dedicate medierii transfrontaliere redăm mai jos conținutul directivei (fără
preambulul acesteia ce conține expunerea de motive):
Articolul 1 Obiectivul si domeniul de aplicare
(1) Obiectivul prezentei directive este de a facilita accesul la solutionarea
alternativă a litigiilor si de a promova solutionarea pe cale amiabilă a acestora prin
încurajarea utilizării medierii si asigurarea unei relatii echilibrate între mediere si
procedurile judiciare.
(2) Prezenta directivă se aplică, în cazul litigiilor transfrontaliere, în materie
civilă si comercială, exceptând acele drepturi si obligatii de care părtile nu pot
dispune în conformitate cu legislatia aplicabilă corespunzătoare. Directiva nu se
aplică, în special, chestiunilor fiscale, vamale sau administrative si nici răspunderii
statului pentru actele sau omisiunile sale în exercitarea autoritătii publice („acta
iure imperii”).
(3) În prezenta directivă, termenul „stat membru” înseamnă statele membre
cu exceptia Danemarcei.
Articolul 2 Litigii transfrontaliere
(1) În sensul prezentei directive, un litigiu transfrontalier este acela în care
cel putin una dintre părti îsi are domiciliul sau resedinta obisnuită într-un alt stat
membru decât cel al oricărei alte părti la data la care: (a) părtile decid să recurgă la
mediere după aparitia litigiului; (b) medierea este impusă de instantă; (c) există o
obligatie de a recurge la mediere care reiese din dreptul national; sau (d) o invitatie
este adresată părtilor, în sensul articolului 5.
(2) Fără a aduce atingere alineatului (1), în sensul articolelor 7 si 8, un
litigiu transfrontalier este în egală măsură cel în care procedurile judiciare sau
arbitrale care au urmat medierii între părti sunt initiate în alt stat membru decât cel
în care părtile îsi au domiciliul sau resedinta obtinuită la data mentionată la
alineatul (1) litera (a), (b) sau (c).
(3) În sensul aplicării alineatelor (1) si (2), domiciliul se determină în
conformitate cu dispozitiile articolelor 59 si 60 din Regulamentul (CE) nr.
44/2001.
72
Articolul 3 Definitii
În sensul prezentei directive se aplică următoarele definitii:
(a) „mediere” înseamnă un proces structurat, indiferent cum este denumit sau cum
se face referire la acesta, în care două sau mai multe părti într-un litigiu încearcă,
din proprie initiativă, să ajungă la un acord privind solutionarea litigiului dintre ele,
cu asistenta unui mediator. Acest proces poate fi initiat de către părti, recomandat
sau impus de instantă sau prevăzut de dreptul unui stat membru. Aceasta include
medierea efectuată de un judecător care nu este implicat în nicio procedură
judiciară conexă litigiului în cauză. Medierea exclude demersurile instantei sau ale
judecătorului sesizat de a solutiona litigiul pe parcursul procedurilor judiciare
privind litigiul în cauză;
(b) „mediator” înseamnă orice tert chemat să conducă procesul de mediere într-o
manieră eficace, impartială si competentă, indiferent de denumirea sau de profesia
tertului în statul membru respectiv si de modul în care tertul a fost numit sau i s-a
solicitat să efectueze medierea.
Articolul 4 Asigurarea calitătii medierii
(1) Statele membre încurajează, prin orice mijloace pe care le consideră
potrivite, elaborarea unor coduri voluntare de conduită si acceptarea acestora
de către mediatori si organizatiile care furnizează servicii de mediere, precum si a
altor mecanisme eficace de control al calitătii privind furnizarea serviciilor de
mediere.
(2) Statele membre încurajează formarea initială si continuă a mediatorilor
pentru a asigura efectuarea unei medieri eficace, impartiale si competente fară de
părti.
(1) Articolul 5 Recurgerea la mediere
(1) O instantă la care a fost introdusă o actiune poate, atunci când este cazul
si având în vedere toate circumstantele cazului respectiv, să invite părtile să
recurgă la mediere pentru a solutiona litigiul. Instanta poate, de asemenea, invita
părtile să participe la o sesiune de informare privind recurgerea la mediere dacă
astfel de sesiuni sunt organizate si sunt usor accesibile.
(2) Prezenta directivă nu aduce atingere legislației nationale conform căreia
recurgerea la mediere, înainte sau după începerea procedurii judiciare, este
obligatorie sau face obiectul unor stimulente sau sanctiuni cu conditia ca o astfel de
legislatie să nu împiedice părtile să îsi exercite dreptul de acces la sistemul
judiciar.
Articolul 6 Caracterul executoriu al acordurilor rezultate în urma medierii
(1) Statele membre asigură părtilor, sau uneia dintre părti cu
consimtământul expres al celorlalte, posibilitatea de a solicita
dobândirea caracterului executoriu al continutului acordului
scris rezultat în urma medierii.
73
(2) Continutul unui astfel de acord dobândeste fortă executorie, cu
exceptia cazului în care fie continutul acordului este contrar
dreptului statului membru în care este făcută solicitarea, fie
dreptul acelui stat membru nu prevede posibilitatea conferirii
acestuia un caracter executoriu.
(2) Continutul acordului poate dobândi caracter executoriu printr-o hotărâre,
decizie sau act autentic emise de o instantă sau de o altă autoritate competentă în
conformitate cu dreptul statului membru în care a fost făcută solicitarea.
(3) Statele membre comunică Comisiei denumirile instantelor judecătoresti
sau ale altor autorităti competente să primească cereri în conformitate cu alineatele
(1) si (2).
(4) Nicio dispozitie a prezentului articol nu aduce atingere normelor
aplicabile recunoasterii si executării în alt stat membru a unui acord al cărui
continut a dobândit caracter executoriu în conformitate cu alineatul (1).
Articolul 7 Confidentialitatea medierii
(1) Dat fiind că este de dorit ca medierea să aibă loc într-un mod care
respectă confidentialitatea, statele membre se asigură că, cu exceptia cazului în
care părtile hotărăsc altfel, nici mediatorii, nici cei implicati în administrarea
procesului de mediere să nu fie obligati să aducă probe în cursul procedurilor
judiciare civile si comerciale sau în cursul procedurilor arbitrale privind informatii
rezultate din sau în legătură cu procesul de mediere, cu exceptia cazului în care:
(a) acest lucru este necesar pentru considerente imperioase de ordine publică ale
statului membru respectiv, în special pentru a asigura protectia interesului superior
al copilului sau pentru a împiedica vătămarea integritătii fizice sau psihice a unei
persoane; sau
(b) divulgarea continutului acordului rezultat în urma medierii este necesară
punerii în aplicare sau executării acestuia.
(2) Nicio prevedere din alineatul (1) nu împiedică statele membre să adopte
măsuri mai stricte pentru a proteja confidentialitatea medierii.
Articolul 8 Efectul medierii asupra termenelor de decădere si de prescriptie
(1) Statele membre se asigură că părtile care aleg medierea în vederea
solutionării unui litigiu nu vor fi ulterior împiedicate să initieze o procedură
judiciară sau arbitrală privind respectivul litigiu ca urmare a împlinirii unor
termene de decădere sau de prescriptie extinctive pe durata procesului de mediere.
(2) Alineatul (1) nu aduce atingere dispozitiilor privind termenele de
decădere si de prescriptie din acordurile internationale la care sunt părti statele
membre.
74
Articolul 9 Informarea publicului larg
Statele membre încurajează, prin orice mijloace pe care le consideră
potrivite, punerea la dispozitia publicului larg, în special pe internet, a informatiilor
privind modalitătile de contactare a mediatorilor si a organizatiilor care oferă
servicii de mediere.
Articolul 10 Informatii referitoare la autoritătile si instantele competente
Comisia face publice, prin orice mijloace corespunzătoare, informatiile
referitoare la instantele sau autoritătile competente comunicate de către statele
membre în conformitate cu articolul 6 alineatul (3).
Articolul 11 Revizuirea
Nu mai târziu de 21 mai 2016, Comisia prezintă Parlamentului European,
Consiliului si Comitetului Economic si Social European un raport privind aplicarea
prezentei directive. Acest raport analizează evoluția medierii în Uniunea
Europeană si impactul prezentei directive în statele membre. Dacă este necesar,
raportul este însotit de propuneri în vederea adaptării prezentei directive.
5.Domeniile de aplicare a medierii transfrontaliere

Din analiza instrumentelor internaționale amintite se desprinde concluzia
existenței a 4 domenii principale ale medierii transfrontaliere:
a). Medierea tranfrontalieră în materie civilă și comercială;
b). Medierea tranfrontalieră în materie de familie;
c). Medierea tranfrontalieră în materia protecției consumatorilor;
d). Medierea tranfrontalieră în materie penală.
a). Medierea tranfrontalieră în materie civilă și comercială

Actul de bază în materie îl reprezintă Directiva nr. 2008/52/CE, care în art. 1
alin. 2 statuează că se aplică în cazul litigiilor transfrontaliere, în materie civilă si
comercială, exceptând acele drepturi si obligatii de care părtile nu pot dispune în
conformitate cu legislatia aplicabilă corespunzătoare.
Directiva consacră principiile medierii, preluate în legislația română, precum
confidențialitatea, imparțialitatea, neutralitatea și insistă pentru invitarea părților la
mediere.
În sistemul directivei, medierea poate fi publică sau privată, poate avea loc
anterior sau în cursul procedurii judiciare, fără a împiedica accesul la justiție.
Statele sunt invitate să acorde atenție medierii prin crearea unor facilități, cum ar fi
stabilirea unor costuri rezonabile, dacă nu gratuite, asistență judiciară, iar
procedura medierii să fie una rapidă, ușor accesibilă.
75
Directiva prevede posibilitatea ca acordul de mediere să devină titlu
executoriu prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești sau emiterea unei decizii de
către o autoritate competentă ori prin autentificarea lui, iar mecanismele la care
statele ar putea apela sunt Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22
decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea
hotărârilor în materie civilă și comercială, reformat prin Regulamentul (UE) nr.
1215/2012 din 12 decembrie 2012 al Parlamentului European și al Consiliului,
precum și Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al
Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui Titlu Executoriu European
pentru creanțele necontestate.
Subliniem că directiva se aplică litigiilor transfrontaliere din materie civilă și
comercială, cu excepția litigiilor din aceste materii care ca obiect drepturi de care
părțile nu pot dispune. Directiva nu se aplică nici litigiilor fiscale, vamale sau
administrative si nici răspunderii statului pentru actele sau omisiunile sale în
exercitarea autoritătii publice („acta iure imperii”).
b). Medierea tranfrontalieră în materie de familie
Alături de Recomandarea 98 în mediere se va ține cont și de Convenția de la
Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de
copii, acte care trasează principiile directoare ale procedurii de mediere între care
amintim:
- Mediatorul să fie imparțial și neutru față de părți;
- Mediatorul nu poate impune soluții părților, având obligația de a le
respecta punctele de vedere;
- Pe parcursul medierii trebuie respectat dreptul la viața privată;
- Mediatorul va informa părțile asupra posibilității consilierii
maritale
și va încuraja părinții să se concentreze asupra intereselor copiilor;
- Mediatorul nu poate oferi consultanță juridică însă poate oferi
informații cu caracter juridic.
Se recomandă ca procedura medierii să se desfășoare cu celeritate,
procedurile judiciare să fie întrerupte, iar în cazurile urgente autoritățile
competente să fie informate pentru a se lua măsurile de protecție a copiilor sau a
patrimoniului. De asemenea, se recomandă ca minorii să participe la mediere dacă
vârsta și maturitatea acestora permite, iar dacă participă, medierea să se facă în
prezența asistenților sociali, a psihologilor și reprezentanților legali.
c) Medierea transfrontalieră în materie penală
Recomandarea 99 stabilește principiile generale ale medierii transfrontaliere:
- Medierea să fie posibilă în orice fază a procesului penal;
- Serviciile de mediere să fie autonome de justiția penală;
76
- Soluțiile din mediere să aibă același statut ca și hotărârile
judecătorești.
d) Medierea transfrontalieră în materia protecției consumatorului
Preocuparea Comisiei Europene în domeniu pentru soluționarea amiabilă a
acestui tip de litigii s-a concretizat în Recomandările:
- 2001/310/CE din 4 aprilie 2001, care stabilește principiile pentru
activitatea organelor extrajudiciare implicate în soluționarea amiabilă a litigiilor în
materie de consum;
- 98/257/CE din 30 martie 1998 cu privire la principiile aplicabile
organelor responsabile pentru soluționarea extrajudiciară a litigiilor
consumatorilor.
Comisia Europeană s-a implicat în domeniul protecției consumatorilor în
litigiile transfrontaliere, prin următoarele inițiative în domeniul consumului:
- Rețeaua extrajudiciară europeană „ECC-NET” (Rețeaua Centrelor
Europene ale Consumatorilor), care este o structură de asistență și informare a
cconsumatorilor la nivelul UE;
- Rețeaua pentru rezolvarea extrajudiciară a litigiilor în sectorul de
servicii financiare „FIN-NET”, care oferă consumatorilor de servicii financiare
posibilitatea de a identifica un mijloc adecvat a litigiului transfrontalier.
Să ne reamintim
- medierea transfrontalieră se caracterizează prin prezența unui element de
extraneitate, respectiv:
- în existența domiciliului, reședinței ori sediului unei părți pe
teritoriul unui stat membru al UE, altul decât cel al părții cu care se află în conflict;
- apelarea la un mediator care își are domiciliul ori sediul într-un alt
stat al UE decât al părților în conflict sau cel mult cu una dintre acestea.
Principalele izvoare ale medierii sunt: Recomandările și Directiva
2008/52/CE
Domenii principale ale medierii transfrontaliere sunt:
a) Medierea tranfrontalieră în materie civilă și comercială;
b) Medierea tranfrontalieră în materie de familie;
c) Medierea tranfrontalieră în materia protecției consumatorilor;
d) Medierea tranfrontalieră în materie penală.
77
6. Rezumat
Un litigiu transfrontalier este acela în care cel putin una dintre părti îsi are
domiciliul sau resedinta obisnuită într-un alt stat membru decât cel al oricărei alte
părti la data la care: (a) părtile decid să recurgă la mediere după aparitia litigiului;
(b) medierea este impusă de instantă; (c) există o obligatie de a recurge la mediere
care reiese din dreptul national; sau (d) o invitatie este adresată părtilor, în sensul
articolului 5 din Directiva nr. 2008/52/CE (denumită Directivă).
Izvoarele medierii sunt Recomandările din diversele materii și Directiva, cu
precizarea că acest ultim document nu se aplică litigiilor în materii care ca obiect
drepturi de care părțile nu pot dispune și nici litigiilor fiscale, vamale sau
administrative și răspunderii statului pentru actele sau omisiunile sale în
exercitarea autoritătii publice.
Lato sensu, există 4 domenii principale ale medierii transfrontaliere: a)
Medierea tranfrontalieră în materie civilă și comercială; b) Medierea tranfrontalieră
în materie de familie; c) Medierea tranfrontalieră în materia protecției
consumatorilor; d) Medierea tranfrontalieră în materie penală.
În orice domeniu, medierea se desfășoară cu respectarea principiilor preluate
în legislația română, precum confidențialitatea, imparțialitatea, neutralitatea și
insistă pentru invitarea părților la mediere, inclusiv a copilului în medierea
familială. Directiva invită statele în a încuraja medierea prin acordarea asistenței
gratuite și stabilirea unor costuri rezonabile.
7. Test de evaluare
1. Medierea are caracter tranfrontalier:

a) când părțile au sediul într-un stat membru UE;
b) când părțile au sedii în state membre diferite din cadrul UE;
c) când părțile apelează la legislația unui stat.
2. Între izvoarele medierii transfrontaliere distingem:

a) hotărârile de guvern ale statelor membre;
b) recomandările organelor UE;
c) directivele UE din domeniul vamal.
78
3. Domeniul principal al Directivei 2008/52/CE este:
a) fiscal;
b) drepturile asupra cărora părțile nu pot dispune;
c) civil.
4. Materiile principale ale medierii tranfrontaliere sunt:

a) penală;
b) drepturile personal-nepatrimoniale;
c) vamală.
79
CALITATEA DE MEDIATOR TRANSFRONTALIER. SERVICIILE DE
MEDIERE EUROPENE. METODE DE MEDIERE TRANSFRONTALIERĂ
1. Introducere: a doua unitate din domeniul medierii transfrontaliere este

destinată studiului următoarelor aspecte:
1. Calitatea de mediator în medierea transfrontalieră;
2. Servicii de mediere în unele state din Europa;
3. Forme de mediere transfrontalieră.
2.Competențe: după parcurgerea unității de învățare studentul poate:

- să identifice calitățile unui mediator transfrontalier;
- să cunoască organizarea unor servicii de mediere din Europa;
- să dezvolte formele de mediere transfrontalieră.
3.Calitatea de mediator în medierea transfrontalieră

Prezența elementului de extraneitate impune competențe sporite
mediatorului
transfrontalier, indiferent că este magistrat ori o altă persoană de specialitate,
datorită dificultăților inerente, cum sunt cele de limbaj, distanță ori diferențe de
legislație.
Dificultatea lingvistică impune mediatorului să cunoască una din limbile în
care comunică părțile sau cel puțin o limbă de circulație internațională pe care și
părțile o vorbesc. Desigur dificultatea poate fi înlăturată prin apelarea la serviciilor
unor traducători, însă procedura este îngreunată, iar costurile sporesc.
De cele mai multe ori, medierea transfrontalieră se desfășoară „la distanță”,
părțile nu sunt deseori prezente, încât sunt necesare dotările logistice, iar
mediatorul trebuie să cunoască să le utilizeze (fax, internet ori alte mijloace de
comunicare rapidă).
80
Diferențele legislative constituie o serioasă dificultate în mediere. Spre
exemplu, pentru a deveni titlu executoriu, acordul de mediere cunoaște proceduri
diferite, mergându-se de a fi pus în executare numai de instanțe (Grecia, Slovenia),
prin autentificare de către notar (Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania) sau prin
urmarea unei proceduri notariale, deși legislația internă nu o prevede, cum este
cazul Austriei.
Aceste diferențe impun mediatorul cunoașterea aprofundată a instrumentelor
internaționale ale medierii, un înalt profesionalism.
Nu trebuie omis că medierea se desfășoară între părți străine, încât
mediatorul trebuie să dea dovadă de cunoștințe de bază și experiență profesională
în domeniul juridic, să demonstreze calități psihosociale și experiență de lucru cu
persoane din medii culturale diferite.
În unele materii, cum este medierea familială se recomandă selecția co-
mediatorilor pentru a preîntâmpina dificultățile de ordin juridic, psihosocial și
educațional. Spre exemplu, Declarația Wroclaw cu privire la Medierea Disputelor
Bi-naționale în materia Părinților și Copiilor din 2007, susține ca medierea
transfrontalieră în domeniu să fie realizată de doi mediatori, un bărbat și o femeie,
cu pregătire și experiență în domeniul juridic, psihosocial și educațional, de
preferință câte unul din țările reprezentate de cuplu, de preferință să fie cunoscători
ai ambelor limbi.
Este de menționat că la nivel european este adoptat Codul European de
Conduită al Mediatorilor care statornicește condițiile minime de pregătire,
onestitatea mediatorului în ședințele de mediere, precum și principiile pe baza
cărora își exercită profesia și care sunt principiile de bază ale medierii pe care le-
am mai amintit.
4.Servicii de mediere în unele state din Europa

Îndrumarea dată statelor prin Directiva 2008/52/CE și celelalte
Recomandări,
de a se asigura accesul la serviciile de mediere, a condus la crearea unui sistem de
acreditare a mediatorilor în fiecare Stat Membru al Uniunii Europene, din care
amintim:
- În Austria, prin legea din 2004, Ministerul Justiției acreditează
mediatorii ce sunt înscriși în Lista mediatorilor acreditați;
- În Belgia acreditarea mediatorilor este realizată de o comisie
federală, înființată prin legea de amendare a Codului de procedură civilă din 2005,
care stabilește condițiile de pregătire pe domenii;
- În Bulgaria s-a creat un Registru Uniform al Mediatorilor întocmit
de Ministerul de Justiție;
81
- În Cipru există un sistem dual: Registrul mediatorilor întocmit de
Camera de Comerț, pentru membrii săi; și un Registru al Asociației Barourilor,
care evidențiază mediatorii cu pregătire de minim 2 ani obligatoriu din domeniul
juridic;
- În Franța, prin legea de modificare a Codului de procedură civilă,
sunt stabilite condițiile generale de acreditare, iar în materia dreptului familiei se
impune și susținerea unui examen organizat de stat;
- În Germania, în anul 2012 a fost adoptată o lege ce reglementează
condițiile de acces în profesie, care prevede un sistem unitar de acreditare și
înscriere a mediatorilor, constituiți în organizații ce conlucrează cu autoritățile
naționale ori locale;
- În Grecia, prin legea din 2010, mediatorii trebuie să îndeplinească
anumite condiții de acreditare, lista oficialî a acestora fiind întocmită de Ministerul
Justiției.
- În Italia, prin legea din 2010, sunt stabilite condițiile de acreditare
și
se întocmesc liste oficiale a mediatorilor acreditați de către Directorul General
pentru Justiție din cadrul Ministerului de Justiție;
- În Spania, prin Decretul regal din 2012, sunt stabilite condițiile
generale de acreditare a mediatorilor, iar Ministerul Justiției este autorizat să
stabilească condițiile de pregătire ale acestora și să întocmească Registrul
Mediatorilor;
- În Olanda, a fost înființat Institutul național Olandez (NMI), ce
funcționează sub coordonarea Ministerului Justiției, institut ce reprezintă
autoritatea de reglementare a standardelor de calitate a mediatorilor și întocmește
lista mediatorilor;
- În Marea Britanie, nu există o acreditare propriu-zisă, fiind
suficientă declarația de intenție ca o persoană să exercite profesia de mediator.
Totuși există un organism ce răspunde de acreditarea furnizorilor de programe de
formare a mediatorilor și care întocmește lista mediatorilor, respectiv, Civil
Mediation Council (CMC).
Servicii similare, chiar dacă diferă autoritatea ce le coordonează ori
denumirea lor, sunt înființate și în alte state, precum Ungaria, Lituania, Slovenia,
Slovacia, Cehia, Polonia, Malta, Portugalia și desigur, România.
Esențial este că în multe state își dovedesc utilitatea și nereferim în primul
rând la durata de soluționare a conflictului și a costurilor comparativ cu procedura
judiciară. Spre exemplu, statisticile la nivel european, denotă că în Belgia durata de
soluționarea unui proces este în medie de 505 zile calendaristice, costurile sunt de
16,6% din suma de recuperat în instanță, în timp ce în mediere, durata este în
medie de 45 zile iar costurile se ridică la 43,75% din costurile unui proces judiciar.
82
În al doilea rând numărul litigiilor soluționate prin mediere degrevează instanțele și
aici exemplificăm conflictele penale care au fost soluționate prin mediere, la
nivelul anului 2006, de aproximativ 45000 în Austria și 28555 în Franța.
Tot sub aspectul utilității, mai menționăm că deși încă se mai manifestă
reticență la mediere în statele europene, în SUA, medierea reprezintă regula
stingerea conflictelor comerciale, într-o statistică amintindu-se de soluționarea a
99% din litigii, companiile fiind reticente în a apela la instanțe, ca o consecință a
dezvoltării masive a pieței de capital.
5.Forme ale medierii transfrontaliere
Din practica statelor și a unor proiecte de mediere transfrontalieră se disting
următoarele forme (modele) de mediere:
- Medierea efectuată de un singur mediator, care va încerca
soluționarea conflictului cu toate părțile de față;
- Co-medierea bilaterală făcută de câte un mediator din fiecare stat,
efectuată în aceeași locație;
- Co-medierea paralelă, efectuată de fiecare mediator, în statul său,
cu
o singură parte, urmând ca cei doi mediatori să comunice între ei, ulterior sau
simultan, prin mijloacele rapide comunicare.
În medierea familială se recomandă să se audă „vocea copilului”, care va fi
ascultat dacă vârsta și maturitatea îi permit.
Să ne reamintim
Mediator transfrontalier poate fi un magistrat ori o altă persoană de
specialitate.
Dificultățile principale ale medierii transfrontaliere sunt generate de limbaj,
distanță ori diferențe de legislație.
Sunt identificate următoarele următoarele forme (modele) de mediere:
- Co-medierea paralelă, efectuată de fiecare mediator, în statul său, cu
83
6. Rezumat
Profesia de mediator tranfrontalier impune calități suplimentare pentru a
acoperi dificultățile de limbaj, distanță ori diferențe de legislație.
Dificultatea lingvistică impune mediatorului să cunoască una din limbile în
care comunică părțile sau cel puțin o limbă de circulație internațională pe care și
părțile o vorbesc. De cele mai multe ori, medierea transfrontalieră se desfășoară
„la distanță”, încât sunt necesare dotările logistice. Diferențele legislative
constituie o serioasă dificultate în mediere. Pentru a deveni titlu executoriu,
acordul de mediere cunoaște proceduri diferite, fiind pus în executare numai de
instanțe sau prin autentificare de către notar. De aceea în statele europene, precum
și în SUA sunt organizate servicii de mediere care au sarcina de a organiza
activitatea mediatorilor în toate domeniile unde este permisă această procedură.
Ca forme ale medierii distingem între:
- Co-medierea paralelă, efectuată de fiecare mediator, în statul său,
cu
7. Test de evaluare
1. În medierea tranfrontalieră, sunt întâmpinate dificultăți:

a) datorate diferențelor de legislație;
b) privind plata onorariului mediatorului;
c) comunicării prin mijloacele electronice.
2. Medierea transfrontalieră este exercitată:

a) numai de judecător;
b) numai de persoane specializate;
c) de regulă, de servicii specializate la nivelul fiecărui stat.
84
3. Distingem între formele medierii transfrontaliere:
a) co-medierea bilaterală;
b) medierea în care soluția este dată de magistrat;
c) medierea bazată pe legislația unui stat.
85
CONTRACTUL ȘI ACORDUL DE MEDIERE
1. Introducere: ultima unitate de învățare este destinată studiului

principalelor acte încheiate în procedură, urmând să fie tratate următoarele
chestiuni:
1. Contractul de mediere: noțiune, conținut
2. Acordul de mediere
2.1. Conținut
2.2. Caracterul executoriu
2. Competențe: după parcurgerea unității de învățare studentul poate:

- Să dezvolte noțiunea și conținutul contractului de mediere;
- Să aprofundeze conținutul acordului de mediere;
- Să identifice instrumentele prin care acordul devine titlu
executoriu.
3.Contractul de mediere transfrontalieră

a) Noțiune
Ca și în dreptul românesc, medierea transfrontalieră nu poate începe în
lipsa contractului de mediere, convenție ce reprezintă garanția executării
obligațiilor asumate de părți, a faptului că părțile au înțeles termenii în care se
desfășoară medierea, scopul acesteia.
Contractul de mediere reprezintă fundamentului procedurii medierii și
reprezintă acordul de voință încheiat, în scris, între mediator, pe de o parte și
părțile în conflict, pe de altă parte. Spre deosebire de contractul din dreptul fiecărui
stat, contractul de mediere transfrontalieră impune o anumită calitate a părților,
fiind de observat că accesul la această procedură este posibil oricărei persoane,
fizice sau juridice, care are domiciliul sau reședința într-un stat membru al UE (cu
excepția Danemarcei) și care este parte într-un litigiu ce îmbracă forma unui
conflict transfrontalier.
86
Medierea este posibilă numai dacă litigiul este susceptibil de a fi soluționat
pe această cale; de aceea este obligația mediatorului să verifice dacă litigiul
transfrontalier se încadrează în dispozițiile Directivei nr. 2008/52/CE ori a altor
instrumente comunitare ce permit medierea, refuzând încheierea contractului dacă
litigiul este unul exceptat de la această procedură.
b). Conținut
Contractul de mediere trebuie să conțină clauze precise, clare, cu privire la
rolul mediatorului care este neutru, imparțial, nu sprijină poziția niciuneia dintre
părți. Contractul trebuie să conțină clauze clare cu privire la obligațiile
mediatorului, îndeosebi aceea de a nu acorda consultanță juridică, inclusiv asupra
modului de punere în executare a acordului de mediere, dată fiind diferența de
reglementare între statele membre.
Contractul de mediere trebuie să conțină clauze cu privire la obligația de
confidențialitate, inclusiv din partea părților, precum și altele referitoare la
onorariul mediatorului, termenele și modalitațile de plată, condițiile în care acesta
poate fi perceput.
Convenția de mediere poate prevedea și clauze referitoare la metodele
utilizate în mediere, limitele materiei în care se va desfășura ședința de mediere,
costurile suplimentare posibile, precum și o clauză prin care părțile litigante se
obligă să nu îl cheme în instanță pe mediator în calitate de martor. Această ultimă
prevedere contractuală are menirea de a asigura respectarea principiului
confidențialității, care se traduce în obligația esențială a mediatorului.
Este necesar ca redactarea contractului să se facă în limbile părților în
conflict, sau, considerăm noi, într-o limbă de circulație internațională (franceză,
engleză), pe care părțile și mediatorul o stăpânesc.
4.Acordul de mediere
4.1. Conținut
Acordul de mediere reprezintă actul final al procedurii, succesul în
soluționarea pe cale amiabilă a conflictului și semnifică atingerea scopului pentru
care părțile au optat la mediere. Este rezultatul concesiilor reciproce ale părților și
concretizează voința părților în conflict de a-l stinge, cel puțin parțial, prin
inserarea unor clauze generatoare de obligații reciproce.
Din punct de vedere formal, acordul de mediere îmbracă forma scrisă, este
semnat de părți și mediator și este redactat bilingv, fiind obligația mediatorului și a
părților să verifice acuratețea traducerilor spre a evita interpretări eronate ale
clauzelor și care ar periclita executarea.
Pe fond, acordul de mediere va reflecta cu claritate și precizie obligațiile
asumate de părți, modalitățile și termenele de executare.
87
Clauzele nu pot să încalce legea, ordinea publică sau bunele moravuri ale vreunuia
dintre statele reprezentate de părți, sens în care părțile pot insera o clauză că
acordul devine obligatoriu după ce a fost verificat asupra legalității sale de
persoane competente juridic, cum sunt avocații.
O clauză esențială o reprezintă menționarea mijloacelor și instrumentelor
pentru ca acordul să devină titlu executoriu și să poată fi executat, sens în care
părțile pot să menționeze și garanțiile care le constituie pentru executarea
obligațiilor.
4.2. Caracterul executoriu

Cum am arătat, caracterul executoriu al acordului este de esența acestuia,
întrucât imposibilitatea de executare ar conduce la lipsa oricărei finalități a
medierii, la ineficiență, or, nu acesta este scopul urmărit, ci, dimpotrivă acela al
producerii de efecte juridice în sensul satisfacerii creanțelor reciproce ale părților.
În acest scop, Directiva nr. 2008/52/CE, statuează în art. 6 că „Statele
membre asigură părtilor, sau uneia dintre părti cu consimtământul expres al
celorlalte, posibilitatea de a solicita dobândirea caracterului executoriu al
continutului acordului scris rezultat în urma medierii. Continutul unui astfel de
acord dobândeste fortă executorie, cu exceptia cazului în care fie continutul
acordului este contrar dreptului statului membru în care este făcută solicitarea, fie
dreptul acelui stat membru nu prevede posibilitatea conferirii acestuia un caracter
executoriu.
Continutul acordului poate dobândi caracter executoriu printr-o hotărâre,
decizie sau act autentic emise de o instantă sau de o altă autoritate competentă în
conformitate cu dreptul statului membru în care a fost făcută solicitarea”. Alături
de dispozițiile directivei facem trimitere la Regulamentul nr. 44/2001, reformat
prin Regulamentul 1215/2012, de care am amintit mai sus și la Regulamentul (CE)
nr. 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și
executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia
răspunderii părintești.
Sunt instrumente internaționale prin care statele membre își asumă obligația
de a facilita executarea ”hotărârilor” străine, inclusiv a acordului de mediere
transfrontalieră pe teritoriul lor în favoarea unei persoane dintr-un alt stat membru.
Caracterul executoriu este atribuit de organismul competent din fiecare stat
membru, spre exemplu în Italia competența aparține Președintelui Tribunalului, în
Spania, notarului, organe care verifică condiția primordială să nu fie încălcată
ordinea publică a statului în care se execută acordul. Cum am văzut, în România
competența aparține notarului public ori instanței judecătorești, după caz.
88
Actele procedurale de învestire cu forță executorie a acordului de mediere
diferă după legea statului membru în care urmează să se execute și poate consta
într-o hotărâre judecătorească, un act notarial sau o decizie a altor organe cu
atribuții în domeniu. Urmare învestirii cu putere executorie, acordul de mediere va
fi executat potrivit normelor interne ale statului în care se face executarea.
Să ne reamintim
Contractul de mediere reprezintă acordul de voință încheiat, în scris, între
mediator, pe de o parte și părțile în conflict, pe de altă parte.
Medierea transfrontalieră este posibilă oricărei persoane, fizice sau juridice,
care are domiciliul sau reședința într-un stat membru al UE (cu excepția
Danemarcei).
Acordul de mediere îmbracă forma scrisă, este semnat de părți și mediator și
este redactat bilingv.
Acordul de mediere devine titlu executoriu potrivit normelor interne ale
statului membru unde se execută.
5. Rezumat
Contractul de mediere se încheie, în scris, între mediator și părțile în
conflict. Contractul de mediere trebuie să conțină clauze cu privire la obligația de
confidențialitate, onorariul mediatorului, termenele și modalitațile de plată ale
acestuia. Convenția de mediere poate prevedea și clauze referitoare la metodele
utilizate, limitele materiei în care se va desfășura ședința de mediere, costurile
suplimentare posibile, precum și o clauză prin care părțile litigante se obligă să nu
îl cheme în instanță pe mediator în calitate de martor. Este necesar ca
redactarea contractului să se facă în limbile părților în conflict, sau, considerăm
noi, într-o limbă de circulație internațională.
Formal, acordul de mediere îmbracă forma scrisă, este semnat de părți și
mediator și este redactat bilingv. Pe fond, acordul de mediere va reflecta cu
claritate și precizie obligațiile asumate de părți, modalitățile și termenele de
executare. Clauzele nu pot să încalce legea, ordinea publică sau bunele moravuri
ale vreunuia dintre statele reprezentate de părți.
Acordul de mediere devine titlu executoriu potrivit normelor interne ale
statului membru unde se execută.
89
6. Test de evaluare
1. În medierea transfrontalieră, contractul de mediere:

a) este accesibil oricărei persoane din orice stat;
b) este accesibil oricărei persoane din toate statele membre UE;
c) este accesibil dacă litigiul se încadrează în materiile Directivei
2008/52/CE;
2. Contractul de mediere transfrontalieră va putea conține clauze privind:

a) consultanța juridică a mediatorului;
b) obligația părților de a fi imparțiale;
c) obligația părților de a nu chema mediatorul ca martor în proces.
3. Acordul de mediere tranfrontalieră:

a) reprezintă rezultatul concesiilor dintre mediator și părțile litigante;
b) se încheie în formă scrisă;
c) se redactează în limba mediatorului.
4. Acordul de mediere tranfrontalieră dobîndește caracter executoriu:

a) în puterea normelor internaționale de la momentul încheierii lui;
b) în baza legislației aplicabile în statul unde mediatorul are sediul;
c) în baza normelor interne ale statului unde se execută.
90
BIBLIOGRAFIE
Doctrină
1. Claudiu Ignat, Zeno Șuștac, Cristi Danileț, Ghid de mediere, Ed. Universitară,
București, 2009;
2. Claudiu Ignat, Zeno Șuștac, Jamie Walker, Anca Elisabeta Ciucă, Sanda Elena
Lupu, Ghid de bune practici privind utilizarea medierii în cauzele
transfrontaliere, Imprimeria Națională, București, 2013;
3. Dumitru A.P. Florescu, Adrian. Bordea, Medierea, Ed. Universul Juridic,
București, 2010;
4. Luminița Dragne, Anamaria Trancă, Medierea în procesul penal, Ed. Universul
Juridic, București, 2012;
5. Camelia Gagu, Dorin -Valeriu Bădulescu, Medierea în contextul noului Cod de
procedură civilă, Ed. Universul Juridic, București, 2014;
6. Angelica Roșu, Medierea – mijloc alternativ de soluționare a conflictelor
comerciale internaționale. Medierea în România, Ed. Universul Juridic,
București, 2010;
7. Manuela Sîrbu, Alina Gorghiu, Diana Monica Croitoru – Anghel, Medierea
conflictelor, Ed. Universul Juridic, București, 2013;
8. Manuela Sîrbu, Diana Monica Croitoru – Anghel, Soluționarea alternativă a
litigiilor.Medierea conflictelor, Ed. Universul Juridic, București, 2015;
Legislație
1. Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea și organizarea profesiei de
mediator;
2. Codul de procedură civilă;
3. Codul de procedură penală;
4. Codul penal;
5. Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai
2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială.
91
Site-uri oficiale
1. https://e-justice.europa.eu/content overview on mediation-63-ro.do;
2. www.coe.int/cepej;
3. www.just.ro;
4. www.uncitral.org.;
5. www.ecodir.org.
92

SC Altern6-Ifr

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SC Altern6-Ifr

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRAȘOV

PROCEDURI ALTERNATIVE DE SOLUȚIONARE A

SUPORT DE CURS REDACTAT ÎN TEHNOLOGIE ID

Prezentul suport de curs este destinat studiului procedurilor alternative la

Prezentul curs își propune îndeplinirea următoarelor obiective:

Durata medie de studiu individual

Secțiunea a II-a. Medierea. Noțiune. Natură juridică. Sediul materiei

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR. 3

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR. 5

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR. 6

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR. 8

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR. 9

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR. 11

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR. 12

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR. 14

1. Precizați 3 forme alternative de soluționare a conflictelor;

Secțiunea I. Alternative ale procedurii judiciare. Concilierea și arbitrajul ca

2. Competențe dobândite de student, după parcurgerea acestei secțiuni:

3.Noțiunea de alternative și formele acestora

5.1.3. Formele arbitrajului

Secțiunea a II-a. Medierea. Noțiune. Natură juridică. Sediul materiei

1. Introducere: prezenta secțiune este destinată aprofundării de către

Durata medie de parcurgere a unității este de o oră.

4. între principiile medierii:

1. Introducere: Unitatea de învățare este dedicată studiului drepturilor și

2. Competențe: după parcurgerea acestei unități de învățare studentul este

Durata medie de parcurgere a unității este de 2 ore.

Prealabil este de menționat că drepturile și obligațiile mediatorului sunt

1. Pentru activitatea depusă, mediatorul are:

2. Între obligațiile mediatorului se înscriu:

3. Mediatorul este obligat:

1. Introducere: unitatea de învățare are scopul de a reliefa răspunderea

2. Competențe: după studiul unității de învățare, studentul are aptitudinea

Durata medie de parcurgere a unității este de 2 ore.

3.1.2. Sancțiunile disciplinare

3.3. Răspunderea penală

Sacțiunile disciplinare sunt:

1. Reprezintă sancțiune disciplinară a mediatorului:

2. Constituie abatere disciplinară a mediatorului:

3. Răspunderea civilă a mediatorului poate fi atrasă:

1. Introducere: unitatea de învățare are scopul de a trata procedura

2. Competențe: după parcurgerea unității de învățare, studentul:

Durata medie de parcurgere a unității este de 2 ore.

3.Prezentarea părților la mediator

3.1. Persoanele care pot efectua procedura de informare

3.2. Dovada participării la ședința de informare

1. Informarea asupra avantajelor medierii:

2. În vederea informării, părțile:

1. Introducere: prezenta unitate de învățare este destinată studiului

2. Competente: după parcurgerea după punității de învățare, studentul va

Durata medie de parcurgere a unității este de 2 ore.

3.Caracterele juridice ale contractului de mediere

4.Clauzele contractului de mediere

5. Sancțiunile contractului de mediere

Contract: sinalagmatic, oneros, comutativ, solemn, intuitu personae,

1. Contractul de mediere este un contract:

2. Constituie clauză obligatorie a contractului de mediere:

3. Pentru neîncheierea contractului de mediere în formă scrisă, sancțiunea este:

1. Introducere: unitatea de învățare propune studierea aspectelor concrete

2. Competențe: după parcurgerea după unității de învățare, studentul va

Durata medie de parcurgere a unității este de 2 ore.

3.Metode și tehnici utilizate în desfășurarea medierii

4.1.Drepturile și obligațiile mediatorului