Studenți - CULEGERE TESTE GRILA DR UE 2

Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene II
DAIANA MAURA VESMAȘ
ANDREEA NICOLETA DRAGOMIR
CULEGERE DE TESTE GRILĂ
DREPTUL UNIUNII EUROPENE II
Ediția a II a
Editura Universită ţii „Lucian Blaga“ din Sibiu

2020
1
2
ISBN 978-606-12-1732-8
3
Cuvânt înainte
Culegerea de față constituie un instrument de lucru

necesar pentru dezvoltarea raționamentului logico-juridic
specific soluționă rii unor probleme ce implică concepte ale
Dreptului Uniunii Europene.
Obiectivul acestei abordă ri este de a permite testarea
cunoașterii elementelor de specificitate trecâ nd de la concepte
de bază la cunoștințe avansate.
Din conținut fac parte întrebă ri și itemi tipici pentru
studenții facultă ților de drept, itemi ce fac referire la legislația
Uniunii Europene dar și la compatibilitatea dintre dreptul
unional și cel național. Abordarea, analiza și studiul prin
exercițiu al acestor teste grilă speră m să facă posibile
discutarea unor probleme omise sau tratate în ansamblu și care
au reușit să stâ rnească atenția și interesul studenților.
Această lucrare nu reprezintă un substitut pentru
procesul de învă țare necesar pentru examen ci își propune să
fixeze în memoria studenților date, factori și efecte ale evoluției
istorice și instituționale ale Comunită ților și Uniunii Europene,
asupra statelor membre și bineînțeles asupra cetă țenilor UE.
Dintre avantajele folosirii acestor instrumente didactice
în procesul de învă țare, evaluare și autoevaluare al studenților
vom aminti: posibilitatea profesorului câ t şi a studentului de a
avea o reprezentare câ t mai exactă a situaţiei existente
4
(potenţialul de învă ţare al studenţilor, lacunele ce trebuiesc

completate şi remediate) şi posibilitatea de a formula cerințele
urmă toare. Pe baza informaţiilor evaluă rii se pot planifica
sesiuni de discuții complementare sau explicative pe teme care
au declanșat probleme de înțelegere și asimilare.
Testele grilă vor permite studentului să remedieze
erorile și lacunele imediat după apariția și detectarea acestora,
oferind un feed-back rapid, reglâ nd din mers procesul de
învă țare. Acest tip de evaluare și autoevaluare oferă
posibilitatea trată rii diferențiate în funcție de importanța pe
care o acordă fiecare student subiectelor abordate și dezvoltă
capacitatea de autoevaluare a acestora, reducâ nd timpul
destinat actelor de învă țare ample și sporind gradul de
receptivitate al informațiilor directe și concise.
Rezultatele constatate pot fi folosite pentru
preîntâ mpinarea greşelilor la alte serii de cursanţi, permițâ nd
aprecieri cu privire la eficiența procesului de instruire și a
programelor de studii.
Lucrarea de față impune ulterioare modifică ri și
completă ri care să ofere studenților posibilitatea pregă tirii lor
atâ t pentru examenele și testele asimilate procesului didactic,
câ t și pregă tirea acestora pentru a aplica în vederea ocupă rii
unor posturi în cadrul instituțiilor, organelor, oficiilor și
agențiilor Uniunii Europene.
5
Evaluarea ne permite să ne pronunţăm “asupra stării

unui fapt, proces la un anumit moment, din perspectiva
informaţiilor pe care la culegem cu ajutorul unui instrument care
ne permite să măsurăm în raport cu o anumită normă la care ne
raportăm” (Etienne Brunswic).
6
CUPRINS:
Secțiunea 1. Evoluția sistemului instituțional al Uniunii

Europene..................................................................................................... 8
Secțiunea 1.1. Rezolvarea testelor grilă .......................................22
Secțiunea 2. Consiliul European.....................................................24
Secțiunea 3. Parlamentul European..............................................42
Secțiunea 4. Consiliul (Uniunii Europene)..................................62
Secțiunea 5. Comisia europeană ......................................................78
Secțiunea 6. Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE)...92
Secțiunea 6.1. Rezolvarea testelor grilă .....................................113
Secțiunea 7. Anexe utile în procesul de învă țare și fixare a

cunoștințelor......................................................................................... 116
7
Secțiunea 7.1 Tratatele constitutive și de modificare a

Comunită ților și Uniunii Europene..............................................116
Secțiunea 7.2. Tratatul de la Lisabona - fișă tehnică ...........118
Secțiunea 7.3. Consiliul European - fișă tehnică ...................127
Secțiunea 7.4. Parlamentul European - fișă tehnică ...........140
Secțiunea 7.5. Consiliul (U.E.) - fișă tehnică ...........................166
Secțiunea 7.6. Comisia Europeană - fișă tehnică ..................175
Secțiunea 7.7. Curtea de Justiție a Uniunii Europene - fișă

tehnică ..................................................................................................... 187
8
Secțiunea 1. Evoluția sistemului instituțional al Uniunii

Europene
Uniunea Europeană 1 beneficiază de un cadru

instituţional unic în lume, în care:
 priorită ţile generale sunt stabilite de Consiliul European,
care reuneşte liderii naţionali şi europeni
 deputaţii europeni, aleşi prin vot direct, reprezintă
interesele cetă ţenilor în cadrul Parlamentului European
 interesele Uniunii în ansamblu sunt promovate de

Comisia Europeană , ai că rei membri sunt desemnaţi de
guvernele naţionale
 guvernele promovează interesele statelor membre, în

cadrul Consiliului Uniunii Europene.
Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

1. Care a fost tratatul care a avut ca obiectiv
unificarea instituțiilor de structură a celor
trei comunită ți europene:
a. Tratatul de la Maastricht;
b. Tratatul de la Bruxelles;
c. Tratatul de la Lisabona.
2. AUE:
a. reunește într-un singur document
1
https://europa.eu, pagina accesată în data de 11.09.2018
9

dispozițiile privind reforma instituțiilor
europene;
b. extinde domeniul de competență
comunitară ;
c. conține reglementă ri privind cooperarea
în domeniul politicii externe.
3. Tratatul de la Maastricht:
a. a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993;
b. instituie Uniunea Europeană desființâ nd
implicit cele trei comunită ți europene;
c. instituie UE ca o construcție care se
sprijină pe trei piloni: CE, PESC și JAI.
4. Membrii fondatori ai celor trei comunită ți
europene au semnat primele tratate de
aderare în:
a. 1973: Danemarca și Irlanda;
b. 1974: Danemarca, Irlanda și Regatul Marii
Britanii și Irlandei de Nord;
c. 1973: Danemarca, Irlanda și Regatul Marii
Britanii și Irlandei de Nord.
5. Câ nd a respins populația Norvegiei pentru a
doua oară aderarea la UE ?
a. 1 ianuarie 1995;
b. 6 noiembrie 1994;
c. 12 mai 1995.
6. Care dintre ță rile membre ale UE nu se
încadrau în anul 1999 în sistemul Schengen ?
a. Spania și Portugalia;
b. Croația și Turcia;
c. Marea Britanie şi Irlanda.
10

7. Fiecare tratat de înfiinţare al comunită ţilor
europene prevedea instituţii:
a. distincte;
b. identice;
c. comune.
8. În acelaşi timp cu semnarea Tratatelor de la
Roma, s-a semnat şi:
a) a. Tratatul de la Paris;
b) b. Convenţia privind unele instituţii comune
comunită ţilor europene;
c) c. Tratatul privind instituirea Uniunii
Europene.
9. Convenţia privind unele instituţii comune
comunită ţilor europene a fost semnată
deoarece:
a) a. se dorea multiplicarea instituţiilor;
b) b. se urmă rea unificarea instituţională ;
c) c. exista riscul multiplică rii instituţiilor
comunitare.
10. În baza Convenţiei privind unele instituţii
comune comunită ţilor europene au devenit
comune pentru cele trei comunită ţi
europene:
a) a. Adunarea Parlamentară şi Curtea de
Justiţie;
b) b. Consiliul de Miniştri, Comisia Europeană ;
c) c. Adunarea Parlamentară şi Comisia
Europeană .
11. Ca urmare a ratifică rii lor de că tre pă rţile
contractante, intrarea în vigoare a Tratatelor
11

de la Roma a avut loc în:
a) a. 1958;
b) b. 1960;
c) c. 1950.
12. Tratatele de la Roma au fost încheiate pe o
durată :
a) a. de 100 de ani;
b) b. limitată ;
c) c. nelimitată .
13. Care dintre urmă toarele nu este o
caracteristică a comunită ților europene?
a) a. comunită țile europene sunt asociaţii
economice integrate;
b) b. comunită țile europene au o structura
instituţională proprie, originală ;
c. comunită țile europene nu au personalitate
juridică .
14. Care dintre urmă toarele nu este o instituţie a
Comunită ţii Economice Europene?
a) a. Consiliul de Miniştrii;
b) b. Comisia Europeană ;
c) c. Parlamentul European.
15. Care dintre urmă toarele ţă ri nu este membră
fondatoare a C.E.E şi C.E.E.A.?
a) a. Franţa;
b) b. Belgia;
c) c. Marea Britanie.
16. Care dintre urmă toarele tratate nu a
constituit cadrul legislativ fundamental al
integră rii economice europene?
12

a) a. Tratatul stabilind Comunitatea Economică
Europeană ;
b) b. Tratatul instituind Comunitatea
Europeană a Că rbunelui şi Oţelului;
c) c. Actul Unic European.
17. Raportul „Spaak”:
a) a. evidenţia mă surile necesare pentru
edificarea unei pieţe comune;
b) b. constată faptul că o fuziune a pieţelor
naţionale nu era absolut necesară ;
c) c. propunea o lă rgire considerabilă a
comunită ţilor europene.
18. Tratatul de la Amsterdam a extins:
a. drepturile Parlamentului European;
b. drepturile Consiliului de Miniștri;
c. drepturile Comunită ților Europene;
19. Ce drepturi ale Parlamentului European au
fost extinse prin Tratatul de la Amsterdam?
a. cele cu privire la procesul decizional;
b. prevederile referitoare la echilibrul
puterii;
c. co-participarea acestuia la procesul
decizional.
20. Unde a fost specificat procesul co-decizional
al Parlamentului European?
a. în Tratatul de la Nisa;
b. în Tratatul de la Bruxelles;
c. în Tratatul de la Maastricht.
21. Prin Tratatul de la Amsterdam Consiliul de
Miniștri hotă ră ște cu o majoritate:
13

a. simplă ;
b. calificată ;
c. absolută .
22. Prin Tratatul de la Amsterdam drepturile
Parlamentului European au fost extinse și în
procesul de desemnare a membrilor:
a. Adună rii Generale;
b. Consiliului de Miniștri;
c. Comisiei Europene.
23. Prin Tratatul de la Paris din 1951 se creau
patru organe ale CECO și anume:
a. Înalta Curte, Consiliul Special de Miniștri,
Adunarea Comună , Curtea Internațională de
Justiție;
b. Înalta Autoritate, Consiliul Special de
Ministere, Adunarea Comună , Curtea de
Justiție;
c. Înalta Autoritate, Consiliul Special de
Miniștri, Adunarea Comună , Curtea de
Justiție.
24. Înalta Autoritate:
a. este organ jurisdicțional;
b. are caracter interguvernamental;
c. este însă rcinată să favorizeze interese
preponderent comunitare.
25. Consiliul de Miniștrii din cadrul Actului Unic
European, hotă ră ște pentru adoptarea
directivelor menite să apropie economiile
statelor membre:
a) a. nu are nici o contribuție în acest scop;
14

b) b. în unanimitate;
c) c. cu majoritate și nu în unanimitate.
26. Actul Unic European în relație cu
Parlamentul:
a. Actul Unic atribuie Parlamentului o
oarecare participare la hotă râ rea asupra
directivelor;
a) b. Actul Unic nu atribuie Parlamentului
participarea la hotă râ rea asupra
directivelor;
b) c. conferă puteri legislative Parlamentului în
domeniul bugetar.
27. Care sunt obiectivele Actului Unic European?
a) a. întă rește puterile celor trei principale
instituţii, Uniunea Europeană , în întregul
să u, primind un plus de coerenţă şi
importanţă ;
b) b. creează un edificiu fondat pe trei piloni:
unul comunitar şi doi interguvernamentali;
d. cooperează în domeniul Justiției si al
afacerilor interne.
28. Ce se instituie prin Actul Unic European?
a. o Uniune Europeană formată din cele 12
state membre ale comunită ţilor europene;
a) b. Se instituie dublă jurisdicţie prin crearea
Tribunalului de Primă Instanţă ;
b) c. se instituie inițiativa cetă țenească .
29. Ce rol are Consiliul European instituit de
Actul Unic European?
a) a. are doar putere de decizie;
15

b) b. nu are putere de decizie, nici putere de
constrâ ngere, în raport cu celelalte instituţii;
c) c. are doar putere de constrâ ngere.
30. Spre Tribunalul de Primă Instanța din cadrul
Actului Unic European pot fi trimise:
a. doar cazurile de drept civil;
a) b. doar cazurile de drept penal;
b) c. toate cazurile pot fi transferate acestui
Tribunal, cu excepţia hotă râ rilor preliminare
supuse de statele membre sau a chestiunilor
preliminare.
31. Tratatul de la Nisa aduce modifică ri
urmă toarelor instituții europene:
a. Parlamentul European, Consiliul, Comisia
Europeana;
b. Banca Centrală Europeană , Comisia
Europeană , Consiliul;
c. Curtea de Justiție,Consiliul, Curtea
Europeana a drepturilor omului.
32. Prin tratatul de la Nisa s-au adus schimbă ri:
a. Parlamentului European;
b. Curții Europene a Drepturilor Omului;
c. Uniunii Europene.
33. Care a fost obiectivul tratatului de la Nisa?
a. asigurarea unei bune activită ți
instituționale;
b. cooperare între ță rile membre U.E.;
c. respectarea instituțiilor europene.
34. Ce instituție a reglementat Tratatul de la
Nisa?
16

a. Eurojust;
b. Curtea Internațională de Justiție;
c. Consiliul Europei.
35. Tratatul de la Nisa are anexat:
a. Declarația asupra viitorului Uniunii;
b. Declarația Universală a Drepturilor
Omului;
c. Declarația Uniunii Europene.
36. Tratatul de la Lisabona propune pentru
Consiliul European:
a. noi atribuții;
b. postul de Președinte al Consiliul
European;
c. schimbarea denumirii acestei instituții.
37. Conform Tratatului de la Lisabona, numă rul
deputaților din Parlamentul European nu
poate depă și :
a. 750 plus președintele;
b. 800 plus președintele;
c. nu se specifică o limită .
38. Conform Tratatului de la Lisabona deciziile
luate cu majoritate calificată vor avea nevoie
de:
a. sprijinul a 55% din statele membre;
b. sprijinul a 65% din statele membre;
c. sprijinul tuturor statelor membre.
39. Tratatul de la Lisabona :
a. conferă importanță relațiilor de
vecină tate ale Uniunii Europene;
b. recunoaște explicit, pentru prima dată ,
17

posibilitatea ca un stat membru să se retragă
din Uniune;
c. instituie Parlamentul European ca fiind
organul decizional suprem.
40. Prin Tratatul de la Lisabona, devin instituții
ale Uniunii Europene:
a. Consiliul European;
b. Consiliul Europei;
c. Banca Centrală Europeană .
41. Uniunea Europeană dispune de un cadru
instituțional care vizează :
a. promovarea valorilor sale;
b. urmă rirea obiectivelor sale;
c. susținerea intereselor sale și ale
cetă țenilor.
42. Care sunt principiile care stau la baza
activită ții instituțiilor UE?
a. principiul reprezentă rii intereselor;
b. principiul atribuirii competențelor;
c. principiul autonomiei instituționale.
43. Principiul cooperă rii instituționale
presupune ca:
a. instituțiile UE au obligația de a coopera în
mod loial cu celelalte instituții;
b. fiecare instituție acționează in limitele
atribuțiilor care ii sunt conferite prin tratat;
c. Uniunea Europeană cooperează cu alte
organizații internaționale.
18

44. Principiul atribuirii competențelor se referă
la faptul că :
a. fiecare instituție acționează în limitele
atribuțiilor care îi sunt conferite prin tratat;
b. fiecare instituție sau organ comunitar
trebuie să exercite doar competențele cu
care a fost învestită ;
c. există un numă r limitat de competențe.
45. Funcția executivă a instituțiilor UE
presupune:
a. realizarea legislației Uniunii Europene;
b. activitatea de executare a legislației
Uniunii Europene;
c. modificare legislației Uniunii Europene.
46. Bugetul Uniunii Europene este adoptat de:
a. Parlamentul European;
b. Banca Centrală ;
c. Parlamentul European și Consiliul.
47. Potrivit Tratatului de la Lisabona,
competențele Uniunii Europene pot fi
clasificate în:
a. competențe exclusive;
b. competențe comune;
c. competențe partajate cu statele membre.
48. Uniunea Europeană a dobâ ndit personalitate
juridică prin:
19

a. Tratatul de la Paris;
b. Tratatul de la Roma;
49. Care este tipul de personalitate juridică de
care dispune Uniunea Europeană ?
a. personalitate juridică internă ;
b. personalitate juridică internațională ;
c. personalitate juridică interculturală .
50. Personalitatea juridică internațională a
Uniunii Europene se referă la faptul că
Uniunea poate încheia acorduri cu:
a. una sau mai multe ță ri;
b. organizații internaționale;
c. statele din zona Euro.
51. Sunt dispoziții noi referitoare la sistemul
instituțional, introduse prin tratatul de la
Maastricht:
a. înființarea Curții Europene de Justiție;
b. înființarea Curții de Conturi;
c. Consiliul de Miniștrii își schimbă
denumirea în “Consiliul Uniunii Europene”.
52. Prin tratatul de la Lisabona s-a stabilit
urmă torul numă r de parlamentari europeni
a. 750;
b. 750 + președintele;
c. 400.
20

53. Consiliul reprezintă interesul:
a. statelor membre;
b. instituțiilor Uniunii Europene;
c. Uniunii Europene.
54. Uniunea Europeană și personalitatea
juridică :
a. a dobâ ndit personalitate juridică după
intrarea in vigoare a Tratatului de la
Lisabona;
b. a dobâ ndit personalitate juridică după
intrarea in vigoare a Tratatului de la Roma;
c. nu a avut si nu are personalitate juridică .
55. Conform principiului echilibrului
instituțional :
a. fiecare instituție trebuie sa își exercite
competentele fă ră a împiedica in niciun fel
exercitarea competentelor celorlalte
instituții;
b. instituțiile își împart competentele in mod
echilibrat;
c. Parlamentul European decide
competentele fiecă rei instituții.
56. Competentă Uniunii este exclusivă în
urmă toarele domenii:
a. uniunea vamală ;
b. mediul;
c. protecția consumatorului.
57. „Ziua Europei” este să rbă torită la data de:
a. 18 aprilie;
b. 9 mai;
21

c. 1 decembrie.
58. Ultima extindere a Uniunii Europene a avut
loc în:
a. 2004;
b. 2007;
c. 2013.
59. În cadrul Uniunii Europene, traducerea
fiecă rui document oficial este fă cută , în
prezent, în:
a. engleza, franceză , germană ;
b. 24 limbi oficiale;
c. 11 limbi oficiale.
60. Comunită țile Europene au fost:
a. organizații internaționale închise;
b. organizații internaționale deschise;
c. organizații internaționale regionale.
22
Secțiunea 1.1. Rezolvarea testelor grilă

Evoluția sistemului instituțional al Uniunii Europene
Răspuns Răspuns Răspuns

corect corect corect
1. 21. 41.
2. 22. 42.
3. 23. 43.
4. 24. 44.
5. 25. 45.
6. 26. 46.
7. 27. 47.
8. 28. 48.
9. 29. 49.
10. 30. 50.
11. 31. 51.
12. 32. 52.
13. 33. 53.
14. 34. 54.
15. 35. 55.
16. 36. 56.
17. 37. 57.
18. 38. 58.
19. 39. 59.
20. 40. 60.
23
24
Secțiunea 2. Consiliul European

 Rol: definește direcția politică generală și priorită țile
Uniunii Europene
 Membri: șefii de stat sau de guvern ai ță rilor UE,
președintele Consiliului European, președintele
Comisiei Europene, IRPESC
 Președinte: Charles Michel
 Înființare: 1961, în 1974 (forum informal), în 1992

(statut oficial), în 2009 (instituție a UE)
 Sediu: Bruxelles (Belgia)
 Site: http://www.consilium.europa.eu/ro/european-
council

1. Câ nd a fost înființat ca un organism
informal Consiliul European?
a. 1974;
b. 1961;
c. 1981.
2. Consiliul European a devenit o instituție
oficială a UE :
a. odată cu intrarea în vigoare a Tratatului
de la Lisabona 1 dec. 2009;
b. odată cu intrarea în vigoare a Tratatului
de la Maastricht 1 iulie 1987;
c. Consiliul European a fost dintotdeauna o
instituție oficială a UE.
25

3. La întâ lnirile Consiliul European pot adevă rat
participa pe lâ ngă reprezentanții ță rilor, / fals
miniștrii de externe naționali.
4. Președintele Consiliului European și
Președintele Comisiei:
a. au drept de vot;
b. nu au drept de vot;
c. au drept de vot în ședințele speciale.
5. Consiliul European își alege președintele:
a. cu o majoritate calificată , pentru o
durata de doi ani și jumă tate, cu
posibilitatea reînnoirii mandatului o
singură dată ;
b. cu o majoritate calificată , pentru o durata
de doi ani și jumă tate, fă ră posibilitatea
reînnoirii mandatului;
c. cu o majoritate simplă , pentru o durată
de trei ani și jumă tate, cu posibilitatea
prelungirii mandatului.
6. Printre atribuțiile președintelui Consiliului
European se regă sesc:
a. prezidarea și impulsionare lucră rilor
Consiliului European;
b. prezintă Parlamentului European un
raport după fiecare reuniune a Consiliului
European;
c. convoacă întrunirile Consiliului
European.
7. Consiliul European se întrunește:
a. cel puțin de două ori pe semestru;
26

b. lunar;
c. doar în cazuri excepționale.
8. În cadrul Consiliul European se reunesc:
a. miniștri de externe ai statelor membre
ale Uniunii Europene;
b. liderii de stat sau de guverne ale statelor
membre ale Uniunii Europene;
c. Președintele Consiliului European și
Președintele Comisiei Europene.
9. Suportul administrativ pentru Consiliul
European este asigurat în principal de:
a. Secretariatul General al Consiliului
Uniunii Europene;
b. consilierii privați ai președintelui
c. Comisia Europeană .
10. Consiliul European se întrunește la
convocarea:
a. a cel puțin jumă tate plus unu din statele
membre ale Uniunii Europene;
b. președintelui să u;
c. Înaltului Reprezentant pentru politica
externă și de securitate.
11. După fiecare întrunire, Consiliul European
prezintă un raport:
a. Parlamentului European;
b. Comisiei Europene;
c. Consiliului Europei.
12. Ce fel de documente adoptă Consiliul
European la nivelul șefilor de state și
27

guverne?
a. decizii de procedură ;
b. directive si orientă ri;
c. declarații.
13. Ce rol are Consiliul European?
a. de decizie;
b. de direcționare;
c. de mediere.
14. Nu poate participa la întâ lnirile organizate
în cadrul Consiliului European:
a. Secretarul General al ONU;
b. Președintele Bă ncii Centrale Europene;
c. un alt membru din Comisie;
15. Consiliul de Afaceri Generale:
a. prezidează întrunirile Consiliului
European;
b. urmă rește aducerea la îndeplinire a
mă surilor adoptate în cadrul Consiliului
European;
c. pregă tește reuniunile Consiliului
European.
16. Consiliul European se pronunță prin
CONSENS cu excepția cazului în care
tratatele dispun altfel.
17. Premierul polonez Donald Tusk a fost adevă rat/
desemnat președinte al Consiliului fals
European, după ce mandatul belgianului
Herman Achille Van Rompuy a expirat în
anul 2014.
18. Printre competențele originale ale
28

Consiliului European includem și:
a. impulsionarea și relansarea politicilor
comunitare generale;
b. sprijinirea activită ții militare și
implicarea în diferite conflicte armate;
c. orientarea construcției europene prin
stabilirea liniilor directoare de ordin politic
general;
19. Președintele Consiliului European are
urmă toarele competențe:
a. adopta bugetul anual al Uniunii,
eliberează proiecte privind orientă rile
generale ale politicilor economice ale
Uniunii, definește politica de apă rare
comună ;
b. definește orientarea construcției
europene prin stabilirea liniilor directoare
de ordin politic general, exprimarea unor
poziții în ceea ce privește relațiile externe;
c. convoacă și conduce reuniunile
Consiliului, stabilește ordinea de zi,
semnează actele adoptate de Consiliul
European.
20. Hotă râ rile Consiliului European se adoptă :
a. cu îndeplinirea cvorumului: prezența a
două treimi dintre membrii Consiliului
European;
b. prin consens, cu excepția cazului în care
tratatele dispun altfel;
c. la inițiativa președintelui Consiliului
29

European.
21. Rolul Consiliului European a fost definit -
pentru prima dată :
a. în Tratatul de la Lisabona;
b. în Tratatul de la Londra;
c. în Tratatul de la Paris.
22. Din Consiliul European fac parte:
a. liderii de stat sau de guvern a statelor
membre și Președintele Consiliului
European;
b. Președintele Comisiei ;
c. Înaltul Reprezentant pentru politică
externă și securitate comună .
23. Reuniunile Consiliului European au loc și
durează :
a. au loc de patru ori pe lună , durează două
zile;
b. au loc de câ te ori este necesar, durează
câ t este nevoie;
c. de patru ori pe an , la Bruxelles, durează
de obicei două zile.
24. Consiliul European se întrunește:
a. de două ori pe semestru la convocarea
vicepreședintelui să u;
b. o singură dată pe semestru la convocarea
președintelui să u;
c. de două ori pe semestru la convocarea
președintelui să u.
25. Hotă râ rile Consiliului European se adoptă :
a. la cererea președintelui de ședință ;
30

b. la cererea șefilor de guvern;
c. prin consens.
26. Secretarul General al Consiliului European: -
a. întocmește un proces verbal cu ocazia
reuniunilor în termen de 10 zile
b. întocmește un proces verbal cu ocazia
reuniunilor;
c. are termen de 15 zile.
27. Procesul verbal întocmit de Secretarul -
General al Consiliului European cuprinde:
a. menționarea documentelor transmise
b. menționarea concluziilor aprobate și a
deciziilor adoptate;
c. menționarea declarațiilor fă cute de
Consiliul European și cele a că ror includere
a fost solicitată de un membru al
Consiliului European.
28. Consiliul European adoptă decizii: -
a. de două ori pe semestru;
b. în problemele minore;
c. o singură dată pe semestru.
29. Consiliul European are rolul de:
a. de decizie;
b. de direcționare;
c. de apă rare.
30. Președintele Consiliului European este: -
a. Herman Achille Van Rompuy;
b. Donald Tusk;
c. Tony Blair.
31

31. Poate adopta Consiliul European acte
legislative?
a. da;
b. câ teodată ;
c. nu.
32. În cadrul Consiliului European pot vota: -
a. doar șefii de stat;
b. doar reprezentanții ai Guvernului;
c. doar Președintele.
33. Consiliul European a fost creat: -
a. în 1975 ca forum informal de dezbatere
între șefii de stat și de guvern;
b. în 1992 ca forum formal de dezbatere
între șefii de stat și de guvern;
c. în 2009 ca forum informal de dezbatere
între șefii de stat și de guvern.
34. Consiliul European definește:
a. politica internă și de securitate a
Consiliului Uniunii Europene;
b. politica externă a Consiliului Europei;
c. politica externă si de securitate a
Consiliului Uniunii Europene.
35. Cu ce se ocupă șeful de cabinet al
Consiliului European?
a. strategia, coordonarea și gestionarea
cabinetului;
b. coordonarea reuniunilor Consiliului
European;
c. corespondența președintelui.
36. Consiliul European are puterea de a:
32

a. de a adopta acte legislative;
b. de a stabili priorită țile și direcția politică
generală a UE;
c. de a alege președintele UE.
37. Câ nd au fost formalizate reuniunile
Consiliului European ?
a. în perioada dintre 1974 si 1988;
b. în perioada dintre 1962 si 1988;
c. nici una din variante.
38. Reuniunile Consiliului European au loc de
regula, la:
a. Luxembourg;
b. Bruxelles;
c. Strasbourg
39. Consiliul European a existat o dată cu: -
a. intrarea în vigoare a Tratatului de la
Amsterdam;
b. intrarea în vigoare a Tratatului de la
Maastricht;
c. intrarea în vigoare a Tratatului de la
Paris.
40. Consiliul are în domeniul cooperă rii
politice:
a. un rol de decizie;
b. un rol de mediere;
c. un rol de direcționare.
41. În privința relațiilor Consiliului European
cu alte instituții:
a. Președintele Comisiei este membru fă ră
drept de vot al Consiliului European;
33

b. Președintele Consiliului European
prezintă Parlamentului European un raport
după fiecare reuniune;
c. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru
afaceri externe și politica de securitate
participă la lucră rile Consiliului European.
42. Consiliul European:
a. decide cu majoritate calificată cu privire
la formațiunile Consiliului;
b. adoptă legislația Uniunii, sub formă de
regulamente și directive;
c. hotă ră ște asupra calendarului
președințiilor rotative din cadrul
Consiliului.
43. Întrunirile Consiliului European:
a. au loc de cel puțin două ori pe semestru;
b. au devenit regulate doar din 1974;
c. au loc la Bruxelles.
44. Consiliul European: -
a. are sediul la Strasbourg;
b. deține, împreună cu Parlamentul,
puterea legislativă a Uniunii;
c. decide cu majoritate simplă cu privire la
formațiunile Consiliului Uniunii Europene.
45. Președintele Consiliului European:
a. își poate reînnoi mandatul de câ te ori
dorește;
34

b. prezintă în mod regulat rapoarte
Parlamentului European;
c. este Charles Michel.
46. Atribuțiile președintelui Consiliului
European sunt:
a. prezidarea lucră rilor Consiliului
European;
b. asigurarea pregă tirii și continuită ții
lucră rilor Consiliului European, în
cooperare cu președintele Comisiei;
c. acționarea pentru facilitarea consensului
în cadrul Uniunii.
47. Consiliul Europei: -
a. a primit statut oficial în urma Tratatului
de la Maastricht;
b. este instituție a Uniunii Europene;
c. are sediul la Bruxelles.
48. Deciziile Consiliului European sunt luate:
a. întotdeauna, în unanimitate;
b. cu majoritate calificată , în privința unor
numiri importante;
c. cu majoritate simplă , indiferent de cauză .
49. Ședințele Consiliului European:
a. sunt prezidate de președintele să u;
b. sunt deschise de Președintele
Parlamentului European;
35

c. nu se pot întruni de mai mult de 4 ori pe
an, în niciun caz.
50. Consiliul European: -
a. este unica instituție executivă a Uniunii
Europene;
b. își desemnează membrii prin vot
universal, direct, secret;
c. reprezintă interesele cetă țenilor.
a. poate solicita Comisiei sa prezinte
rapoarte pregă titoare pentru reuniunile
sale;
b. este convocat de că tre președintele
Uniunii Europene;
c. are 9 formațiuni, precum Consiliul UE.
52. In cadrul Consiliului European au drept de -
vot:
a. numai cele 28 de state membre;
b. cele 28 de state membre și Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe si politică de securitate;
c. toate persoanele care participă la
întrunirea lui.
53. Clauzele-pasarelă ale Tratatului de la
Lisabona care permit Consiliului European
sa schimbe formula de luare a Deciziilor în
cadrul Consiliului de la unanimitate la
majoritate au:
a. aplicare directa;
36

b. aplicare indirectă ;
c. nu există astfel de clauze.
a. este ales pe o durată de 2 ani si jumă tate;
b. exercită un mandat național;
c. nu poate fi ales decâ t pentru un singur
mandate.
55. Președinte Consiliului European:
a. este ales pentru 2 ani și jumă tate，nu
exercită un mandat național si poate fi
reales o data;
b. este invitat sa intervină la începutul
reuniunii;
c. are drept de vot in cadrul Consiliului
European.
56. Tratatul de la Maastricht a formalizat rolul Adevarat
acestuia (Consiliului European) in cadrul
procesului instituțional al UE.
a. ia decizii in mod pe deplin
independent，de cele mai multe ori nefiind
necesară o inițiativa din partea Comisiei
sau implicarea Parlamentului;
b. este nevoie întotdeauna de inițiativa
Comisiei si a Parlamentului;
c. își are sediul la Luxemburg.
58. Consiliul European decide cu majoritate
calificată :
a. cu privire la formațiunile Consiliului și
calendarul președențiilor rotative;
37

b. este regula generală de luare a deciziilor;
c. deciziile se iau întotdeauna cu
unanimitatea，majoritatea calificată
nefiind acceptată .
59. Primul ,,summit European” a avut loc la:
a. Berlin;
b. Viena;
c. Paris,
60. Sarcinile Consiliului European sunt:
a. judecă litigiile dintre particulari si statele
membre ale Uniunii;
b. definește orientă rile politice ale Uniunii;
c. oferă Uniunii impulsurile necesare
dezvoltă rii acesteia.
61. Consiliul European este format din:
a. deputați;
b. comisari;
c. șefii de stat/ de guvern ai statelor
membre.
62. La ședințele Consiliului European participă
și:
a. Înaltul Reprezentant al Uniunii;
b. Președintele Curții de Conturi/BCE;
c. Președintele Comisiei.
a. nu prezintă rapoarte;
b. prezintă Parlamentului European un
38

raport după fiecare întâ lnire a Consiliului
European;
c. prezintă Comisiei un raport după fiecare
întâ lnire a Consiliului European.
64. Consiliul European are competența de a:
a. emite moneda Euro;
b. iniția procedura de suspendare a
drepturilor a unui Stat Membru în urma
constată rii existenței unei încă lcă ri grave;
c. iniția procedura de excludere din Uniune
a unui stat membru.
a. ia decizii cu unanimitate;
b. poate lua decizii și cu majoritate
calificată conform tratatului de la Lisabona;
c. este necesară doar majoritatea simplă ca
o decizie să fie validă .
39

Consiliul European

1. 31. 61.
2. 32. 62.
3. 33. 63.
4. 34. 64.
5. 35. 65.
6. 36.
7. 37.
8. 38.
9. 39.
10. 40.
11. 41.
12. 42.
13. 43.
14. 44.
15. 45.
16. 46.
17. 47.
18. 48.
19. 49.
20. 50.
21. 51.
40
22. 52.
23. 53.
24. 54.
25. 55.
26. 56.
27. 57.
28. 58.
29. 59.
30. 60.
41
42
Secțiunea 3. Parlamentul European

 Rol: organism legislativ al UE, ales în mod direct, cu
responsabilită ți bugetare și de control
 Membri: 751 de deputați (membrii Parlamentului
European) 704+1 europarlamentari
 Președinte: Roberta Metsola
 Înființare: în 1952, ca Adunare Comună a Comunită ții

Europene a Că rbunelui și Oțelului; în 1962, sub
denumirea de Parlamentul European; primele alegeri
directe au avut loc în 1979
 Sedii: Strasbourg (Franța), Bruxelles (Belgia),

Luxemburg
 Site: http://www.europarl.europa.eu/portal/ro

1. Procedura de codecizie prin care
Parlamentul devine colegislator împreună cu
Consiliul este introdusă odată cu intrarea în
vigoare a Tratatului:
a. de la Maastricht;
b. de la Amsterdam;
c. de la Nisa.
2. Parlamentul European este alcă tuit din:
a. reprezentanţi ai şefilor de state şi de
43

guverne a statelor membre;
b. miniştri de interne şi externe a statelor
membre;
c. reprezentanţi ai cetă ţenilor Uniunii
Europene.
3. Biroul Parlamentului European este organul
de reglementare în ale că rui atribuţii intră :
a. bugetul PE;
b. problemele administrative;
c. probleme organizatorice şi de personal.
4. Preşedintele PE are urmă toarele atribuţii:
a. se asigură de respectarea Regulamentului
de procedură al Parlamentului şi garantează ,
prin arbitrajul să u, bună desfă şurare a
tuturor activită ţilor acestei instituţii şi ale
organelor sale constitutive;
b. reprezintă Parlamentul în afacerile
juridice şi în toate relaţiile externe;
c. conduce secretariatul.
5. Parlamentul European îşi desfă şoară
activitatea la:
a. Bruxelles, Luxemburg şi Haga;
b. Bruxelles şi Luxembourg;
c. Bruxelles, Luxembourg şi Strasbourg.
6. Parlamentul se reuneşte:
a. în plen în fiecare lună , la Strasbourg, în
44

cursul unei perioade de sesiune de patru zile
(de luni pâ nă joi.;
b. de două ori pe an, la Strasbourg, în cursul
unei perioade de sesiune de cinci zile (de
luni pâ nă vineri.;
c. de şase ori pe an, la Bruxelles, timp de 2
zile (miercuri şi joi..
7. Cvorumul (numă rul minim de deputaţi care
trebuie să fie prezenţi pentru ca rezultatul
votului să fie valabil., este întrunit în cazul în
care în sala de şedinţe se află :
a. 1/2 din membrii care compun
Parlamentul;
b. 1/4 din membrii care compun
Parlamentul;
c. 1/3 din membrii care compun
Parlamentul.
8. Competenţa de supraveghere şi control a
Parlamentului European constă în:
a. dreptul de petiţionare al cetă ţenilor;
b. numirea preşedintelui Comisiei Europene;
c. dreptul la o cale de atac în faţa Curţii de
Justiţie a UE.
9. Sediul Ombudsmanului European este la:
a. Bruxelles;
b. Haga;
45

c. Strasbourg.
10. Ombudsmanul European prezintă un raport
de activitate Parlamentului European:
a. o dată pe an;
b. de două ori pe an;
c. nu prezintă niciun raport.
11. Ombudsmanul nu poate investiga:
a. abuzurile de putere;
b. plâ ngeri formulate împotriva autorită ţilor
naţionale, regionale sau locale din statele
membre;
c. plâ ngeri formulate împotriva
întreprinderilor sau persoanelor fizice
aparţinâ nd acestor entită ţi.
12. Parlamentul European este alcă tuit din
reprezentaţi ai cetă ţenilor Uniunii Europene,
iar numă rul acestora nu depă şeşte :
a. 690;
b. 720;
c. 751.
13. Comisiile de anchetă se pot constitui:
a. la cererea unei treimi dintre membrii care
îl compun;
b. la cererea unui sfert dintre membrii care îl
compun;
c. la cererea majorită ţii membrilor care îl
46

compun.
14. Cvorumul este întrunit în cazul în care sala
de şedinţe se află :
a. o treime din membrii care compun
Parlamentul;
b. o jumă tate din membrii care compun
Parlamentul;
c. două treimi din membrii care compun
Parlamentul.
15. Ombudsmanul este ales de Parlament
pentru:
a. un mandat de 2 ani jumă tate care nu poate
fi reînnoit;
b. un mandat de 5 ani care poate fi reînnoit;
c. un mandat de 4 ani care poate fi reînnoit.
16. Care dintre instituțiile enumerate mai jos,
participă la ședințele plenare ale
Parlamentului:
a. Comisia Europeană și Consiliul European;
b. Banca Centrală Europeană și Curtea de
Conturi;
c. Consiliul Uniunii Europene și Comisia
Europeană .
17. Președintele Parlamentului European este
ales prin:
a. vot universal direct;
b. vot secret;
c. nu se votează ,este direct numit.
47

18. În ce an au avu loc primele alegeri pentru
Parlamentul European prin vot universal:
a.1962;
b.1975;
c.1979.
19. Ră spunde politic în fața Parlamentului
European:
a. Comisia Europeană ;
b. Consiliul;
c. Consiliul European
20. Ț ă rile în curs de aderare la UE trimit un
numă r de observatori în PE cu o anumită
perioadă de timp înaintea aderă rii propriu-
zise. Observatorii:
a. nu au drept de vot;
b. nu pot lua cuvâ ntul în ședințele plenare
ale PE;
c. pot deveni provizoriu deputați.
21. Sunt false urmă toarele afirmații:
a. Parlamentul European este ales o dată la 5
ani;
b. în prezent, numă rul membrilor din PE
este de 751 eurodeputați;
c. membrii PE sunt repartizați în funcție de
afilierea lor politică , nu de naționalitate.
22. Sediul utilizat în principal pentru sarcini
administrative și de secretariat se gă sește la:
a. Bruxelles;
b. Luxemburg;
c. Strasbourg.
48

23. Structura organizatorică a Parlamentului
European include:
a. Comisiile permanente;
b. Secretariatul general;
c. Comisii speciale.
24. Atribuțiile în ceea ce privește rolul de
control al Parlamentului European sunt
urmă toarele:
a. alege președintele Comisiei;
b. adoptă decizii cu privire la acordurile
internaționale;
c. adresează interpelă ri Comisiei și
Consiliului.
25. Care este Tratatul prin care începe să -
funcționeze Parlamentul European sub
această denumire?
b. Tratatul de la Amsterdam;
c. Tratatul de la Nisa.
26. Ș edințele plenare ale Parlamentului
European au loc la:
a. Luxemburg;
b. Strasbourg;
c. Bruxelles.
27. Atribuții ale Comisiilor permanente ale
Parlamentului European:
a. examinează propunerile legislative,
aspecte discutate și în cadrul grupurilor
politice;
b. stabilesc bugetul Uniunii;
49

c. efectuează lucră rile de pregă tire a
ședințelor plenare ale Parlamentului.
28. Cum lucrează Parlamentul European?
a. eurodeputații se reunesc în plen pentru a
adopta legislația;
b. anual au loc câ te 12 ședințe plenare, a
câ te 4 zile fiecare;
c. eurodeputații se pot întâ lni și în sesiuni
extraordinare.
29. Actualmente, președintele Parlamentului -
European este:
a. Martin Schulz;
b. David-Maria Sassoli;
c. Donald Tusk.
30. Președintele Parlamentului European:
a. are rolul de reprezentant al acestei
instituții;
b. se pronunță asupra bugetului Uniunii;
c. mandatul președintelui este de 2 ani și
jumă tate și poate fi reînnoit.
31. Cum se stabilește legă tura dintre
Parlamentul European și cetă țeni?
a. PE este instituția care reprezintă cetă țenii
UE, dâ nd astfel legitimitate și contribuind la
baza democratică a UE;
b. prin instituirea unui mandat imperativ
celor aleși pentru a reprezenta interesele
naționale în PE;
c. prin adresarea de petiții cu privire la orice
subiect care intră în sfera de competență a
50

Uniunii Europene.
32. Mandatul unui membru al Parlamentului
European este incompatibil cu cel de:
a. membru al Guvernului unui stat membru;
b. membru al Curții de Conturi;
c. membru al Comisiei Europene.
33. Referitor la mandatul parlamentar, sunt
adevă rate urmă toarele afirmații:
a. un loc ră mâ ne vacant atunci câ nd
mandatul unui membru al Parlamentului
European se încheie ca urmare a demisiei,
decesului sau retragerii mandatului
respectiv;
b. competențele Parlamentului European
încetează odată cu deschiderea primei
ședințe a noului Parlament European;
c. mandatul de membru al PE este
incompatibil cu acela de membru al
parlamentului unui stat național.
34. Urmă toarele afirmații sunt false:
a. în 1979 au loc pentru prima dată alegeri
pentru Parlamentul European;
b. Parlamentul European este unica
autoritate legiuitoare a Uniunii Europene;
c. inițial, rolul să u nu a fost conceput ca unul
legislativ.
35. În ceea ce privește rolul bugetar al PE, sunt -
false urmă toarele afirmații:
a. PE stabilește bugetul UE, împreună cu
Consiliul;
51

b. discută politicile monetare cu Banca
Centrală Europeană ;
c. aprobă bugetul pe termen lung al UE.
36. Principiile care guvernează instituția
Parlamentului European sunt urmă toarele:
a. principiul transparenței;
b. principiul reprezentă rii;
c. principiul interesului personal.
37. Atribuțiile PE cu privire la rolul să u legislativ
sunt urmă toarele:
a. exercită controlul democratic asupra
tuturor instituțiilor UE;
b. revizuiește programul de lucru al Comisiei
și îi cere să propună acte legislative;
c. participă la misiuni de observare a
alegerilor.
38. Sunt false afirmațiile:
a. în urma aderă rii Româ niei la UE, cetă țenii
româ ni au dreptul de a alege și de a fi aleși în
PE;
b. Parlamentul European este organismul cu
puteri legislative al UE, ales direct de
cetă țenii UE, o dată la 5 ani;
c. Parlamentul European are urmă toarele
roluri principale: legislativ, de control,
bugetar și de reprezentare.
39. Parlamentul European este alcă tuit din:
a. președinții statelor Uniunii Europene;
b. reprezentanți ai cetă țenilor Uniunii
Europene;
52

c. Președintele Parlamentului European.
40. Denumirea de Parlament European a fost
recunoscuta în mod formal:
a. în Actul Unic European, în 1986;
b. în Actul Unic European, în 1962;
c. prin Tratatul de la Bruxelles, în 1971.
a. conduce lucră rile Parlamentului;
b. reprezintă Parlamentul în relațiile
externe;
c. prezidează ședințele plenare.
42. Printre atribuțiile Parlamentului European
se numă ră :
a. alegerea președintelui Comisiei Europene;
b. stabilirea bugetului UE;
c. analizarea petițiilor cetă țenilor și
formarea de comisii de anchetă
43. Deputații Parlamentului European sunt
repartizați în:
a. 5 grupuri politice;
b. nu sunt repartizați în grupuri politice;
c. 7 grupuri politice.
44. Reprezentarea cetă țenilor din fiecare stat
membru în cadrul Parlamentului European
are loc astfel:
a. pe baza principiului proporționalită ții
degresive;
53

b. un numă r maxim de 90 locuri pentru
fiecare stat;
c. un numă r minim de 6 locuri și un numă r
maxim de 96 locuri pentru fiecare stat.
45. În cadrul Parlamentului European, deputații
se constituie în:
a. grupuri bazate pe afilierea lor politică ;
b. grupuri bazate pe naționalitate;
c. niciun ră spuns corect.
46. Cine poate face nominaliză rile pentru funcția
de Președinte al Parlamentului European?
a. Consiliul Uniunii Europene;
b. un grup politic din cadrul Parlamentului
European;
c. un numă r de cel puțin 40 de deputați.
47. Cum sunt alocate locurile în Parlamentul
European?
a. în funcție de populația fiecă rui stat
membru;
b. în funcție de capacitatea economică a
fiecă rui stat membru;
c. în funcție de numă rul de candidați propuși
de parlamentele naționale.
48. Parlamentul European este organ legislativ adevă rat
al UE, ales în mod direct, cu responsabilită ți /
bugetare și de control. fals
49. Rolul legislativ al PE este manifestat prin
urmă toarele:
a. adoptă legislația UE, împreună cu
54

Consiliul UE, pe baza propunerilor Comisiei
Europene;
b. ia decizii cu privire la acordurile
internaționale;
c. ia decizii cu privire la extinderea UE.
50. Care sunt categoriile de competențe pe care
Parlamentul European le împarte cu
Consiliul Uniunii Europene?
a. competențele legislative;
b. competențele executive;
c. competențele bugetare.
51. Cum sunt aleși deputații din Parlamentul
European?
a. prin alegeri directe;
b. prin alegeri indirecte;
c. desemnați de fiecare dintre parlamentele
naționale ale statelor membre.
52. Cum sunt alocate locurile din Parlamentul
European?
a. în funcție de mă rimea teritorială a statelor
membre;
b. în funcție de numă rul de deputați;
c. in funcție de numă rul populației statelor
membre.
53. Ce atribuții are președintele Parlamentului
European?
a. reprezintă Parlamentul în relațiile externe
și cu celelalte instituții ale UE;
55

b. supraveghează dezbaterile în plen și se
asigură ca Regulamentul de procedură este
respectat;
c. prezintă punctul de vedere și preocupă rile
instituției referitoare la punctele înscrise pe
Ordinea de zi.
54. Durata mandatului Președintelui, al
vicepreședinților și al chestorilor este de:
a. 2 ani;
b. 2 ani și jumă tate;
c. 1 an și jumă tate.
55. Pe cine sesizează Parlamentul European în
cazul încă lcă rii prevederilor tratatului de
că tre o altă instituție?
b. Secretariatul Parlamentului European;
c. Curtea de Justiție.
56. De cine este ales Ombudsman-ul European?
b. Comisia Europeană ;
c. Parlamentul European.
57. Parlamentul European reprezintă :
a. interesele statelor membre;
b. interesele parlamentelor naţionale;
c. interesele cetă ţenilor statelor membre.
58. Parlamentul European este:
56

a. o instituție legislativă a Uniunii Europene;
b. o instituție executivă a Uniunii Europene;
c. o instituție judecă torească a Uniunii
Europene.
59. Unde sunt situate sediile Parlamentului
European
a. Strasbourg, Bruxelles, Luxemburg;
b. Luxemburg, Roma, Amsterdam;
c. Bruxelles, București, Budapesta.
a. este ales dintre deputații din Parlament
pentru un mandat de doi ani și jumă tate,
care poate fi reînnoit;
b. reprezintă Parlamentul în relațiile
externe și cu celelalte instituții ale UE;
c. poate fi înlocuit de că tre cei 14
vicepreședinți.
61. Procedura de adoptare a deciziilor
comunitare presupune:
a. avizul Parlamentului;
b. propunerea Comisiei, avizul
Parlamentului și hotă râ rea Consiliului U.E.;
c. hotă râ rea Parlamentului.
62. Parlamentul European poate adopta o
moțiune de cenzură care duce la:
a. demiterea în bloc a Comisiei Europene;
b. demiterea unei parți a Comisiei Europene;
c. demiterea Curții Europene de Justiție.
57

63. Dezbaterile, opiniile și rezoluțiile
Parlamentului se publică în:
a. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
b. Monitorul Oficial al fiecă rui stat membru;
c. Carta Uniunii Europene.
64. Reuniunile comisiilor și ședințele plenare ale
Parlamentului European sunt:
a. publice și transmise pe internet;
b. secrete;
c. prezidate de Președinte.
65. Deputații Parlamentului European sunt
organizați:
a. în 20 de comisii, 2 subcomisii și 44 de
delegații;
b. în 10 comisii și 20 de delegații;
c. în 39 de comisii, 2 subcomisii și 20 de
delegații.
66. Ce modifică ri au avut loc in Parlamentul
European odată cu aderarea Bulgariei și a
Româ niei?
a. nu au avut loc schimbă ri;
b. numă rul de mandate în Parlamentul
European a crescut temporar;
c. numă rul de mandate a fost redus.
67. Ce tratat i-a acordat Parlamentului
competența de a aproba componența finală a
Comisiei?
58

a. Tratatul de la Lisabona;
b. Tratatul de la Nisa;
c. Tratatul de la Maastricht.
68. Care este tara cu cei mai mulți membri in
Parlamentul European?
a. Germania;
b. Franța;
c. Spania.
69. În urma că rui tratat Parlamentul a obținut
dreptul de a avea inițiativa revizuirii
tratatelor?
a. Tratatului de la Lisabona;
b. Tratatului de la Roma;
c. Tratatului de la Maastricht;
70. Ce tratat elimină distincția dintre cheltuielile
obligatorii și cele neobligatorii în cadrul PE?
a. Tratatul de la Lisabona;
b. Tratatul de la Nisa;
c. Tratatul de la Amsterdam.
59

Parlamentul European

1. 26. 51.
2. 27. 52.
3. 28. 53.
4. 29. 54.
5. 30. 55.
6. 31. 56.
7. 32. 57.
8. 33. 58.
9. 34. 59.
10. 35. 60.
11. 36. 61.
12. 37. 62.
13. 38. 63.
14. 39. 64.
15. 40. 65.
16. 41. 66.
17. 42. 67.
18. 43. 68.
19. 44. 69.
20. 45. 70.
60
21. 46.
22. 47.
23. 48.
24. 49.
25. 50.
61
62
Secțiunea 4. Consiliul (Uniunii Europene).

 Rol: reprezintă guvernele statelor membre ale UE,
adoptă legislația europeană și coordonează politicile UE
 Membri: miniștrii din fiecare țară a UE care ră spund de
domeniul de politică supus discuțiilor
 Președinte: fiecare stat membru al UE deține

președinția prin rotație, pe o perioadă de 6 luni
 Înființare: 1958 (sub denumirea de Consiliul

Comunită ții Economice Europene)
 Site: http://www.consilium.europa.eu/ro/home

1. Cum se numea Consiliul Uniunii Europene
înaintea intră rii în vigoare a Tratatului de la
Maastricht?
a. avea aceiași denumire și înainte;
b. Consiliul de Miniștri al Comunită ților
Europene;
c. Consiliul Uniunii Europene nu a existat
înaintea intră rii în vigoare a Tratatului de la
Maastricht.
2. Consiliul Uniunii Europene este constituit din:
a. șefii de stat ai fiecă rui stat membru;
63

b. reprezentanții la nivel ministerial ai
fiecă rui stat membru;
c. ambele ră spunsuri sunt corecte.
3. Consiliul:
a. negociază și adoptă legislația UE;
b. coordonează politicile statelor membre;
c. dezvoltă politica externă și de securitate
comună a UE.
4. Consiliul, împreună cu Înaltul Reprezentant al adevă rat
Uniunii pentru afaceri externe și politica de /
securitate, asigură unitatea, coerența și fals
eficacitatea acțiunii externe a UE.
5. Împreună cu cine adoptă Consiliul bugetul
UE?
a. împreună cu Parlamentul European;
b. împreună cu Banca Centrală Europeană ;
c. împreună cu Comisia Europeană .
6. Cum lucrează Consiliul?
a. toate discuțiile și voturile se desfă șoară în
public;
b. deciziile pot fi adoptate doar dacă se
întrunește o majoritate calificată ;
7. Cum se asigură președinția Consiliului?
a. Președinția Consiliului se asigură prin
rotație între statele membre ale UE la fiecare
6 luni;
b. Președinția Consiliului se asigură prin
rotație între statele membre ale UE la fiecare
12 luni;
64

c. Președinția Consiliului se asigură prin
rotație între statele fondatoare UE la fiecare
18 luni.
8. Trioul (Președinția Consiliului), introdus prin
Tratatul de la Lisabona:
a. stabilește obiective pe termen lung și
pregă tește o agendă comună , determinâ nd
subiectele și aspectele majore care vor fi
abordate de Consiliu;
b. stabilește obiective pe termen scurt;
c. nu are responsabilită ți în ceea ce privește
pregă tirea agendei de lucru a Consiliului UE.
9. Președintele actual al Consiliului este: -
a. Charles Michel;
b. Jeroen Dijsselbloem;
c. Herman Van Rompuy.
10. Consiliul: -
a. este o instituție care nu face parte din UE;
b. este un summit trimestrial în cadrul că ruia
liderii UE se reunesc pentru a stabili direcțiile
generale ale politicii europene;
c. se mai numește și Consiliul Europei.
11. În prezent, Consiliul UE este structurat în:
a. 10 formațiuni;
b. 4 formațiuni;
c. 3 formațiuni.
12. Consiliul UE este ajutat în activitatea sa de
că tre:
a. Secretariatul General; + COREPER
b. Comitetul Membrilor Permanenți;
65

c. Înaltul Reprezentant al Uniunii;
13. Care sunt sarcinile principale ale COREPER?
a. coordonează și pregă tește lucră rile
diferitelor formațiuni ale Consiliului;
b. asigură coerența în cadrul politicilor UE;
c. stabilește acorduri și compromisuri care
sunt transmise ulterior Consiliului (10 F) spre
adoptare.
14. Președintele Consiliului UE este ales în felul -
urmă tor:
a. fiecare stat membru al UE deține
președenția prin rotație, pe o perioadă de 6
luni;
b. fiecare stat membru al UE deține
președinția prin rotație, pe o perioada de 18
luni;
c. este ales pentru un mandat de 2 ani
jumă tate, în acest moment fiind Charles
Michel.
15. Deciziile Consiliului UE sunt luate:
a. cu majoritate calificată ;
b. cu vot unanim;
c. cu majoritate simplă .
16. Consiliul Afacerilor Externe este condus de:
a. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru
Afaceri Externe și Politică de Securitate;
b. Ministrul de externe;
17. Consiliul UE este un organism:
a. cu putere decizională ;
66

b. nepermanent;
c. fă ră putere decizională .
18. În general, pentru a bloca o decizie din cadrul
Consiliului UE este nevoie:
a. întotdeauna de cel puțin 4 ță ri; (35%pop)
b. întotdeauna de dezacordul tuturor ță rilor
membre;
19. Consiliul UE negociază și adoptă :
a. rezoluții;
b. concluzii;
c. declarații.
20. EUROGRUPUL este:
a. o altă denumire pentru Uniunea Europeană ;
b. organism informal în cadrul că ruia miniștrii
din statele membre care aparțin zonei euro
discută chestiuni legate de responsabilită țile
lor comune în ceea ce privește moneda euro;
c. o altă denumire pentru Consiliul
Reprezentanților Permanenți.
21. Printre statele care au în cadrul Consiliului UE
29 voturi se numă ră :
a. Spania;
b. Germania;
c. Italia.
22. Secretariatul General:
a. se află sub autoritatea unui secretar
general numit de Consiliu;
b. asigură permanența și stabilitatea
Consiliului; + COREPER
67

c. organizează , coordonează și controlează
consecvența lucră rilor Consiliului, precum și
punerea în aplicare a programului să u pe 18
luni.
23. COREPER are două structuri formate din:
a. șefii de stat ai celor 28 de ță ri membre;
b. reprezentanții diplomatici ai celor 28 de
state membre;
c. ambasadorii statelor membre la Bruxelles și
adjuncții reprezentanților permanenți ai
statelor membre la Bruxelles.
24. Consiliul are competență :
a. legislativă ;
b. bugetară ;
c. de definire a politicilor și de coordonare.
25. Care dintre urmă toarele state are cel mai mic
numă r de voturi în Consiliu?
a. Cipru;
b. Luxemburg;
c. Malta.
26. Care este procedura obișnuită de adoptare a
legislației comunitare?
a. codecizia;
b. majoritatea simplă ;
c. unanimitatea.
27. Care a fost principala prevedere a Tratatului
de la Bruxelles din 1965?
a. moneda unică ;
b. fuziunea celor trei Consilii (ale celor trei
comunită ți);
68

c. apariția, în urma fuziunii, a Consiliului de
Miniștri al Comunită ților Europene.
28. Care este principala responsabilitate a
Președinției Consiliului?
a. securitatea comună ;
b. politica monetară ;
c. coordonarea activită ților Consiliului și ale
comitetelor care îl sprijină .
29. Care afirmație este adevă rată ?
a. Consiliul Uniunii Europene este o
organizație cu caracter politic;
b. Consiliul Uniunii Europene reprezintă
„guvernul comunitar”;
c. Consiliul Uniunii Europene este o instituție
compusă din reprezentanții guvernelor
statelor membre, cu rang de ministru.
30. Ș edințele Consiliul Uniunii Europene:
a. sunt publice;
b. sunt secrete;
c. doar ședințele colegislative sunt publice.
31. Consiliul Uniunii Europene este un organ:
a. juridic decizional;
b. politic;
c. legislativ secundar.
32. Consiliul numește membrii: -
a. Comisiei, Comitetului Economic și Social,
Curții de Conturi, Comitetului Regiunilor și
Responsabilul pentru protecția datelor
persoanele;
b. Parlamentului European, Comisiei și Curții
69

de Conturi;
c. Bă ncii Centrale Europene, Comisiei și Curții
de Conturi.
33. Consiliul Uniunii Europene are atribuții:
a. în domeniul relațiilor externe (încheie în
numele CE convenții, tratate internaționale cu
state terțe sau organizații internaționale);
b. îndeplinește funcții administrative;
c. în soluționarea petițiilor depuse de cetă țenii
unionali.
34. Consiliul Uniunii Europene este prezidat : -
a. prin rotație de cele 28 de state;
b. la propunerea Consiliul Uniunii Europene,
cu majoritate calificată ;
c. de că tre un președinte ales prin vot secret.
35. COREPER este format din:
a. două structuri, fiecare avâ nd
responsabilită ți diferite (COREPER I și
COREPER II);
b. grupuri de experți;
c. Comitetul monetar și Comitetul politic și de
securitate.
36. Consiliul este ajutat în activitatea sa de adevă rat
Secretariatul General, Comitetul /
Reprezentanților Permanenți și de o serie de fals
comitete și grupuri de lucru.
37. Consiliul este:
a. un organism parte a legislativului UE;
b. un organism parte a executivului UE;
c. denumit uneori Consiliul European.
70

38. Sediul Consiliului se află în:
a. Haga;
b. Bruxelles;
c. Frankfurt.
39. Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi:
a. este divizat în 3 camere;
b. pregă teşte sau coordonează lucră rile
Consiliului;
c. activitatea acestuia este pregă tită de peste
150 de comitete.
40. Consiliul:
a. este prezidat prin rotaţie de cele 27 de state
membre;
b. ală turi de legislativul UE formează
Parlamentul European;
c. ală turi de Parlamentul European formează
legislativul UE.
41. Cine este actualul președinte al Consiliului -
Uniunii Europene?
a. Charles Michel;
b. Jean Claude Juncker;
c. Martin Schulz.
42. În cadrul instituțional unic al Uniunii
Europene, Consiliul deține urmă toarele
competențe:
a. competențe legislative;
b. competențe bugetare;
c. competențe în materie de acorduri
internaționale.
43. În funcție de temeiul juridic al actului care
71

trebuie aprobat, Consiliul UE ia decizii cu:
a. majoritate simplă ;
b. majoritate calificată ;
c. unanimitate.
44. Hotă râ nd cu o majoritate calificată , Consiliul
are competența de a numi membrii:
a. Curții de Conturi;
b. ai Comitetului Economic și Social European;
c. ai Comitetului Regiunilor.
45. Consiliul întrunește în componența sa:
a. șefi de state;
b. parlamentari;
c. miniștri.
46. Odată cu schimbarea președinției la fiecare 6
luni, Consiliul este prezidat de:
a. reprezentantul statului care exercită
președenția Uniunii;
b. de Secretariatul General al Consiliului;
c. de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru
afaceri externe și politica de securitate. - FAE
47. Comitetul Reprezentanților Permanenți
(COREPER) este format din:
a. Coreper I, alcă tuit din reprezentanți
permanenți adjuncți;
b.Coreper II, reprezentanți permanenți ai
ambasadelor;
c. Coreper I-II, alcă tuiți din reprezentanți
permanenți adjuncți și cei ai ambasadelor.
48. În luarea deciziilor cu majoritatea calificată ,
numă rul de voturi acordat țarilor depinde de:
72

a. suprafața teritoriului statului membru;
b. populația stabilita permanent pe teritoriul
statului membru;
c. sistemul politic ce stă la baza ță rii a statului
membru.
49. În cadrul sistemului de politică externă și de
securitate comună , Consiliul UE este asistat
de:
a. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru
afaceri externe și politica de securitate;
b. Secretariatul General al Consiliului;
c. Serviciul European de Acțiune Externă .
50. Care din urmă toarele acte ale Consiliului au
forță obligatorie ?
a. regulamentele;
b. directivele;
c. individuale (recomandari).
51. La nivel ministerial Consiliul este format:
a. dintr-un reprezentant al fiecă rui stat;
b. din 3 reprezentanți ai fiecă rui stat;
c. din 5 reprezentanți ai fiecă rui stat.
52. Președenția fiecă rei formațiuni a Consiliului ,
cu excepția formațiunii Afaceri Externe , este
asigurată de grupuri prestabilite:
a. de 3 state membre pentru o perioadă de 18
luni;
b. de 5 state membre pentru o perioadă de 18
luni;
73

c. de 6 state membre pentru o perioadă de 18
luni.
53. Conform ordinii urmă toare președenția va fi
exercitată de :
a. Bulgaria și Austria în 2018;
b. Româ nia și Finlanda în 2019;
c. Franța și Germania în 2020.
54. Care din urmă toarele fraze sunt corecte ?
a. Coreper este format din reprezentanți ai
statelor membre;
b. Coreper pregă tește lucră rile Consiliului;
c. Coreper execută mandatele atribuite de
că tre Consiliu.
55. Rolul Consiliului UE este de a:
a. reprezenta guvernele statelor membre ale
UE, adopta legislația europeană și de a
coordona politicile UE;
b. definii direcția politică generală și
priorită țile Uniunii Europene;
c. asigura un impuls politic general.
56. Președenția fiecă rei formațiuni a Consiliului,
cu excepția formațiunii Afaceri Externe, este
asigurată de:
a. un reprezentant al unui stat membru ales
prin vot;
b. grupuri prestabilite de 3 state pentru o
perioadă de 18 luni, fiecare membru al
74

grupului asigurâ nd, pe râ nd, președenția pe o
perioadă de 6 luni;
c. unul dintre șefii de stat ai statelor membre,
ales pe o perioadă de 2 ani și jumă tate.
57. Ce rol are Coreper?
a. de a pregă ti lucră rile Consiliului, cu excepția
majorită ții problemelor legate de agricultură ;
acestea sunt administrate de un comitet
special;
b. de a propune soluții pentru rezolvarea
problemelor de pe ordinea de zi a Consiliului;
c. de a verifica dacă hotă râ rile Consiliului sunt
în concordanță cu dreptul comunitar.
58. Ce înseamnă în Consiliul UE vot cu majoritate
calificată ?
a. majoritatea statelor membre votează
favorabil ( în anumite cazuri cu o majoritate
de două treimi) și există un numă r minim de
255 de voturi favorabile, iar un stat membru
poate solicita să se confirme că voturile
favorabile reprezintă cel puțin 65% din totalul
populației UE;
b. 95% din voturi, jumă tate din numă rul
statelor membre, 51% din populație;
c. jumă tate + 1 din numă rul statelor membre.
59. Sub ce formă este adoptată legislația U.E.?
a. doar sub formă de regulamente;
75

b. sub forma regulamentelor și a directivelor;
c. sub forma unor decizii individuale și
recomandă ri neobligatorii.
60. Cine adoptă bugetul Uniunii Europene?
a. Consiliul U.E;
b. Consiliul European;
76

Consiliul (Uniunii Europene)

1. 21. 41.
2. 22. 42.
3. 23. 43.
4. 24. 44.
5. 25. 45.
6. 26. 46.
7. 27. 47.
8. 28. 48.
9. 29. 49.
10. 30. 50.
11. 31. 51.
12. 32. 52.
13. 33. 53.
14. 34. 54.
15. 35. 55.
16. 36. 56.
17. 37. 57.
18. 38. 58.
19. 39. 59.
20. 40. 60.
77
78
Secțiunea 5. Comisia europeană

 Rol: apă ră interesul general al UE, propunâ nd acte
legislative, asigurâ nd respectarea acestora și
implementâ nd politicile și bugetul Uniunii
 Membri: o echipă („colegiul”) de comisari, câ te unul din
fiecare țară a UE
 Președinte: Ursula von der Leyen
 Înființare: 1958
 Site: https://ec.europa.eu/commission/index_ro

1. Membri care intră în alcă tuirea Comisiei:
a. reprezintă statele membre la cererea UE;
b. nu reprezintă statele membre;
c. reprezintă interesele cetă țenilor în UE.
2. În cadrul Comisiei se realizează două tipuri
de activită ți, o activitate pe orizontală și alta
pe verticală . Activitatea care se realizează
pe verticală semnifică faptul că :
a. fiecare comisar are colegi pe aceeași linie;
b. fiecare comisar este responsabil de un
sector de activitate;
c. fiecare comisar reprezintă interesele
79

statelor membre.
3. Secretariatul General al Comisiei este
prezent în toate activită țile Comisiei și are
un rol de:
a. acumularea de informații;
b. distribuirea de informații;
c. solicitare de informații.
4. Hotă râ rile Comisiei sunt luate printr-o
decizie colectivă , dominâ nd principiul:
a. relativită ții;
b. libertă ții de opinie;
c. colegialită ții.
5. Reuniunile Comisiei nu sunt publice. Adevă rat/
fals
6. Procedurile de luare a deciziilor sunt :
a. procedura orală ;
b. procedura de publicare;
c. procedura scrisă .
7. Dintre atribuțiile Înaltului Reprezentant
pentru afaceri externe și politică de
securitate identifică m:
a. prezidarea întâ lnirilor dintre comisari;
b. prezidarea Consiliul de Afaceri externe și
politică de securitate;
c. sesizarea Consiliul cu privire la abuzurile
să vâ rșite de Comisari.
8. Secretariatul General al Comisiei Europene:
a. asigură coerența activită ții Comisiei;
b. este ajutat de Serviciul Juridic;
c. este condus de un secretar general.
80

9. Membrii Comisiei solicită şi acceptă , în Adevă rat/
majoritatea situaţiilor, instrucţiuni din fals
partea altor instituţii şi oficii.
10. Comisarii pot fi revocaţi din funcţie: (CJUE)
a. de că tre Parlamentul European; - DEMITE
b. la cererea Comisiei în ansamblu;
c. la cererea Consiliului.
11. Funcţia de decizie a Comisiei îi conferă
acesteia competenţă decizională proprie,
putâ nd adopta:
a. directive;
b. decizii;
c. recomandă ri.
12. În prezent, preşedintele Comisiei Europene -
este :
a. Jose Manuel Durao Barroso;
b. Marco Affronte;
c. Jean-Claude Juncker.
13. Înaltul Reprezentant Pentru Afaceri Externe
şi Politică de Securitate este numit de:
a. membrii Comisiei;
b. Consiliul European, cu acordul Comisiei;
c. Parlamentul European, cu acordul
Comisiei.
14. Cei care ocupă o funcţie publică europeană
beneficiază de privilegii şi imunită ţi, printre
care :
a. autoturismul de folosinţă personală ;
b. scutiri de toate impozitele naţionale;
c. scutiri de taxe privind importul
81

mobilierului.
15. Pentru funcţia publică europeană ,
funcţionarii publici sunt recrutaţi :
a. de că tre Parlamentul European;
b. de că tre Preşedintele Comisiei;
c. prin concurs.
16. Comisia se reuneşte, în principiu:
a. o dată pe semestru;
b. o dată pe să ptă mâ nă ;
c. o dată pe lună .
17. Printre atribuţiile şi responsabilită țile
Comisiei Europene se numă ră :
a. exercitarea atribuţiilor conferite de
Consiliu pentru aplicarea normelor stabilite
de acesta;
b. propunerea Preşedintelui Comisiei; (C.
European)
c. desfă şurarea negocierilor în vederea
stabilirii unor acorduri cu una sau mai multe
ţă ri.
18. Conform Tratatului CE (Bruxelles), Comisia
are :
a. funcţie de supraveghere;
b. funcţie de execuţie;
c. funcţie de reprezentare.
19. Care sunt obligațiile comisarilor?
a. să își exercite funcțiile în deplină
independență , în interesul general al
Uniunii;
b. să nu solicite și să nu accepte instrucțiuni
82

de la vreun guvern sau alt organism;
c. să se abțină de la orice act incompatibil cu
îndatoririle lor.
20. În baza tratatelor UE, Președintele Comisiei:
a. încredințează portofoliile comisarilor;
b. poate modifica atribuțiile portofoliilor;
c. poate modifica structura portofoliilor;
21. În urma adoptă rii Actului Unic European:
a. anumite puteri de decizie au fost
transferate de la Consiliu că tre Comisie;
(puterea de negociere)
b. anumite puteri legislative au fost
transferate de la Consiliu că tre Comisie;
c. anumite puteri de decizie au fost
transferate de la Consiliul European că tre
Comisie.
22. Prin ce tratat s-a modificat desemnarea și
mandatul Comisiei, care pâ nă atunci, era de
4 ani, apoi s-a mă rit la 5, situâ nd astfel
Comisia într-o anumită dependență față de
Parlamentul European?
a. prin Tratatul de la Lisabona;
b. prin Tratatul de la Maastricht;
c. prin Tratatul de la Roma.
23. Încetarea mandatului membrilor Comisei
are loc prin:
a. expirarea mandatului acesteia;
b. demisie voluntară ;
c. deces.
24. Secretariatul General:
83

a. direcționează și coordonează activitatea
în întreaga Comisie, pentru a garanta că
toate inițiativele sunt aliniate la priorită țile
stabilite de președinte;
b. face legă tura dintre Comisie și alte
instituții și organisme;
c. se asigură că administrația din cadrul
Comisiei este eficientă , transparentă și
performantă .
25. Care este principiul de funcționare al
Comisiei?
a. subordonarea;
b. colegialitatea;
c. cooperarea.
26. Ce presupune principiul colegialită ții?
a. faptul că hotă râ rile sunt luate printr-o
decizie colectivă , membrii Comisiei fiind
responsabili în comun de mă surile adoptate;
b. faptul că hotă râ rile sunt luate printr-o
decizie colectivă , membrii Comisiei fiind
responsabili individual de mă surile
adoptate;
c. faptul că hotă râ rile sunt luate prin decizii
individuale, membrii Comisiei fiind
responsabili în comun de mă surile adoptate.
27. Pe perioada sesiunilor plenare ale PE,
reuniunea să ptă mâ nală a Comisiei are loc la:
a. Bruxelles;
b. Strasbourg;
c. Lisabona.
84

28. Reuniunile Comisiei:
a. sunt publice, doar dezbaterile fiind
confidențiale, la ședințe putâ nd participa
oricine;
b. nu sunt publice, dezbaterile fiind
confidențiale, la ședințe participâ nd doar
persoanele stabilite în Regulament;
c. sunt publice, putâ nd participa oricine este
interesat.
29. Comisia ră spunde pentru activitatea sa în Adevă rat/
fața PE care o poate demite în bloc prin fals
moțiune de cenzură .
30. Comisarii pot fi revocați din funcție:
a. de Cutea de Justiție, la cererea Comisiei în
ansamblu;
b. de Cutea de Justiție, la cererea Consiliului;
c. de Parlamentul European, în virtutea
dreptului de control.
31. Care sunt funcțiile Comisiei?
a. funcția de inițiativă ;
b. funcția de supraveghere;
c. funcția de execuție.
32. Funcția de decizie presupune:
a. competența decizională proprie, putâ nd
adopta doar regulamente și directive;
b. competența decizională proprie, putâ nd
adopta numai regulamente;
c. competența decizională proprie, putâ nd
adopta regulamente, directive, recomandă ri
și avize.
85

33. Funcția de inițiativă presupune formularea Adevă rat/
de propuneri de acte normative și trimiterea fals
lor spre adoptare Consiliului și PE, actele
normative putâ nd fi adoptate numai la
propunerea Comisiei, cu excepția cazurilor
expres prevă zute de Tratate.
34. Conform Tratatul Uniunii Europene, Comisia
are atribuții privind:
a. reprezentarea UE în negocierile
comerciale;
b. dezvoltarea de strategii pe termen mediu
și conceperea de proiecte legislative;
c. conceperea bugetului Uniunii Europene,
precum și supravegherea implementă rii
tratatelor și legislației comunitare.
35. Reprezentantul fiecă rui stat ce face parte din
Comisie, are îndatorirea:
a. să reprezinte interesele naționale ale
statului din care face parte;
b. să reprezinte interesele comune ale UE cu
cele ale statului de origine;
c. să reprezinte doar interesele comune ale
UE.
36. Președintele Comisiei este propus de:
b. Consiliul Uniunii Europene;
c. Consiliul Europei.
37. Președintele Comisiei este ales de:
a. cetă țenii Uniunii Europene;
b. statele membre;
86

38. Membrii Comisiei sunt:
a. aleși de statele membre;
b. propuși de guvernele statelor membre;
c. propuși de Parlamentul European.
39. Printre responsabilită țile Comisiei Europene
se regă sesc:
a. întocmirea propunerilor legislative;
b. implementarea deciziilor;
c. coordonarea activită ților curente ale
Uniunii Europene.
40. Departamentele din cadrul Comisiei
Europene poartă denumirea de:
a. Directorate-Generale (DG);
b. Servicii;
c. Colegii.
41. Inițial, în cadrul CECO, Comisia Europeană a
fost instituită sub denumirea de:
a. Consiliul de Miniștri;
b. Adunarea parlamentară ;
c. Înalta Autoritate.
42. Printre atribuțiile Comisiei Europene se
regă sesc:
a. medierea și soluționarea litigiilor în cadrul
Uniunii Europene;
b. conceperea de proiecte legislative;
c. conceperea bugetului Uniunii Europene.
43. Comisia Europeana are un rol politic
important, fiind ră spunză toare din acest
punct de vedere, în fața:
87

a. Curții de Justiție;
b. Parlamentului European;
c. Consiliului European.
44. Secretarul general al Comisiei îndeplinește
urmă toarele atribuții:
a. asistă președintele Comisiei în pregă tirea
și derularea activită ților Comisiei;
b. participă la ședințele Consiliul European;
c. nu are niciuna dintre atribuțiile
menționate mai sus.
45. Cea mai mare Direcție Generală din cadrul
Comisiei o constituie:
a. Direcția Generală pentru Traduceri;
b. Direcția Generală pentru Comerț;
c. Direcția Generală pentru Transporturi.
46. Prima Comisie a fost înființată în 1951 drept
Înalta Autoritate și era formată din nouă
membri sub președenția lui:
a. Jean Monnet;
b. Jean-Claude Juncker;
c. Jose Manuel Barroso.
47. Din câ ți comisari este formată Comisia? -
a.10;
b. 28,5;
c. 28.
48. Sediul Comisiei se află la:
a. Bruxelles;
b. Haga;
c. București.
49. Activitatea comisarilor se realizează atâ t pe Adevă rat/
88

orizontală (în cadrul Comisiei, ca instituție fals
colegială . câ t și pe verticală (fiecare fiind
responsabil unui sector din activitatea
Comisiei..
50. Comisia elaborează și evaluează politicile și Adevă rat/
normele UE în mod transparent, plecâ nd de fals
la date concrete și ignorâ nd opiniile
cetă țenilor, ei fiind reprezentați în
Parlamentul European.
51. Comisia Europeană are drept de inițiativă
legislativă în cadrul UE, ală turi de:
a. Parlamentul European;
b. Consiliu;
c. este singurul organ cu drept de inițiativă
legislativă .
52. În cadrul UE, Comisia Europeană
îndeplinește funcția:
a. executivă ;
b. nu îndeplinește nici o funcție;
c. legislativă , ală turi de Parlamentul
European.
53. Numă rul membrilor Comisiei Europene este:
a. 751;
b. egal cu numă rul statelor membre;
c. 400
54. Președintele Comisiei Europene este ales de
că tre:
a. Comisie, cu majoritate absolută ;
b. Comisie, cu majoritate calificată ;
c. Parlament.
89

55. În raport cu statul de proveniență , membrii
Comisiei:
a. sunt independenți;
b. ră spund față de acesta;
c. sunt supuși unei analize periodice.
56. În situația în care Parlamentul adoptă o
moțiune de cenzură împotriva Comisiei,
aceasta:
a. ră spunde colectiv;
b. doar Președintele va demisiona;
c. niciun membru nu trebuie să demisioneze.
57. Comisia Europeană :
a. elaborează proiectul bugetar;
b. votează proiectul bugetar; -PE
c. acordă un aviz consultativ în privința
proiectului bugetar – BCE, CCUE
58. Comisarii Comisiei Europene pot fi destituiți
de că tre:
a. Președintele Comisiei;
b. Curtea de Justiție;
c. Parlamentul European, prin votul a 2/3
din numă rul total al parlamentarilor.
59. În privința admiterii unui nou stat în Uniune,
Comisia Europeană :
a. poate fi consultată ; + NEGOCIERI
b. trebuie obligatoriu să aprobe admiterea;
c. nu poate avea nici un rol.
60. În raport tratatele internaționale, Comisia
Europeană are rolul de:
a. organ deliberativ;
90

b.”gardian al tratatelor”;
c. rol consultativ.
91

Comisia Europeană

1. 26. 51.
2. 27. 52.
3. 28. 53.
4. 29. 54.
5. 30. 55.
6. 31. 56.
7. 32. 57.
8. 33. 58.
9. 34. 59.
10. 35. 60.
11. 36.
12. 37.
13. 38.
14. 39.
15. 40.
16. 41.
17. 42.
18. 43.
19. 44.
20. 45.
21. 46.
92
22. 47.
23. 48.
24. 49.
25. 50.
93
Secțiunea 6. Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE)

CJUE=CJ+T
 Rol: se asigură că legislația UE este interpretată și

aplicată în același mod în toate ță rile UE; garantează că
ță rile și instituțiile UE se supun dreptului european.
 Membri:
- Curtea de Justiție: câ te 1 judecă tor din fiecare țară a
UE, plus 11 avocați generali
- Tribunalul: câ te 2 judecă tori din fiecare țară a UE
 Înființare: 1952
 Sediu: Luxemburg
 Site: https://curia.europa.eu/jcms/jcms/j_6/ro

1. Curtea de Justiție este compusă din: -
a. 28 de judecă tori și 11 avocați generali;
b. 18 judecă tori și 9 avocați;
c. 28 de judecă tori și 8 avocați.
2. Mandatul judecă torilor este de:
a. 6 ani și nu poate fi reînnoit;
b. 6 ani și poate fi reînnoit;
c. niciuna din variante.
3. Judecă torii și avocații sunt desemnați:
a. de comun acord de guvernele statelor
membre, după consultarea unui comitet al
că rui rol este de a emite un aviz;
94

b. de comun acord de guvernele statelor
membre, după consultarea Consiliului;
c. de guvernele statelor membre, fă ră o
consultare prealabilă .
4. Președintele Curții este desemnat de: -
a. avocații generali;
b. Marea Cameră ;
c. reprezentanții guvernelor statelor
membre.
5. Secretarul general al Curții este:
a. unul dintre judecă tori;
b. președintele Curții;
c. grefierul.
6. Curtea nu poate judeca: -
a. în ședință plenară ;
b. în Marea Cameră ;
c. în camere de cinci sau de trei judecă tori.
7. Din procedurile speciale ale Curții fac parte:
a. procedura scrisă ; + Orala = proceduri
generale
b. procedura simplificată ;
c. procedura preliminară de urgență .
8. Procedura scrisă nu cuprinde:
a. raportul prezentat de un judecă tor
raportor;
b. comunicarea adresată parților și
instituțiilor UE;
c. concluziile avocatului general.
9. Cheltuiala de procedură în fața Curții de
Justiție este:
95

a. suportată de Curte;
b. procedura în fața CJUE este scutită de
cheltuieli;
c. suportată de pă rți.
10. Limba utilizată în cererea introductivă :
a. va fi engleză ;
b. va fi limba de procedură a cauzei, adică
limba în care aceasta se va desfă șura;
c. va fi cea a instanței judecă torești
naționale care se adresează Curții de Justiție.
11. Acțiunea în constatarea neîndeplinirii
obligațiilor permite:
a. Marii Camere să controleze respectarea
de că tre statele membre a obligațiilor care le
revin în temeiul dreptului Uniunii;
b. Curții de Justiție să controleze
respectarea de că tre statele membre a
obligațiilor care le revin în temeiul dreptului
Uniunii;
c. Curții de Justiție să controleze respectarea
de că tre pă rți a obligațiilor ce le revin din
hotă râ rile definitive.
12. Câ nd a fost înființată Curtea de Justiție a
Uniunii Europene?
a. 1952;
b. 1953;
c. 1995.
13. Sediul Curții de Justiție al UE se află în:
a. Bruxelles;
b. Luxembourg;
96

c. Strasbourg.
14. Ș edințele de judecată , dezbaterile în fața
CJUE sunt:
a. publice;
b. secrete;
c. președintele camerei decide caracterul
ședinței.
15. Curtea de Justiție a UE este compusă din:
a. Curtea de justiție;
b. Tribunalul;
c. Curtea de Apel.
16. Curtea pronunță hotă râ ri în cauzele care îi
sunt înaintate spre soluționare. Cele mai
frecvente tipuri de cauze sunt:
a. interpretarea legislației;
b. respectarea legislației;
c. anularea unor acte legislative ale UE.
17. Curtea de Justiție este alcă tuită din?
a. câ te 1 judecă tor din fiecare țară a UE;
b. câ te 1 judecă tor din fiecare țară a UE, plus
11 avocați generali;
c. 25 de judecă tori.
18. Președintele CJUE este ales pentru un
mandat de:
a. 2 ani;
b. 3 ani;
c. 4 ani.
19. Curtea poate fi sesizată :
a. de persoane fizice;
b. de întreprinderi;
97

c. organizații.
20. CJUE poate soluționa:
a. litigiile juridice existente între organele
comunitare;
b. litigiile juridice între organe și statele
membre;
c. litigiile juridice între statele membre.
21. Tribunalul de Primă Instanță și-a început
activitatea în anul:
a.1958;
b.1965;
c. 1989.
22. Referitor la judecă torii Tribunalului, sunt
adevă rate afirmațiile:
a. Tribunalul este compus din cel puțin un
judecă tor pentru fiecare stat membru;
b. judecă torii sunt aleși pentru un mandat de
6 ani, care poate fi reînnoit;
c. dintre judecă tori se alege Președintele
Tribunalului.
23. Sediul Tribunalului se află la:
a. Bruxelles;
b. Luxemburg;
c. Strasbourg.
24. Referitor la limba de procedură a
Tribunalului, sunt false urmă toarele
afirmații:
a. limba de procedură este aceeași cu limba
în care este redactată cererea introductivă ; A
b. poate fi oricare din cele 24 de limbi
98

oficiale ale Uniunii Europene; A
c. este limba franceză , deoarece judecă torii
deliberează fă ră interpret într-o limbă
comună . F
25. Tribunalul se poate întruni în:
a. camere de 3 judecă tori;
b. camere de 5 judecă tori;
c. Marea Cameră .
26. Tribunalul are competența de a judeca:
a. acțiuni directe introduse de persoane
fizice sau juridice împotriva actelor
instituțiilor comunitare;
b. acțiuni prin care se urmă rește obținerea
unor despă gubiri pentru prejudiciile cauzate
de instituțiile comunitare sau de funcționarii
acestora;
c. acțiuni în anularea unor acte legislative ale
Uniunii Europene. - CJ
27. Procedura de judecată a Tribunalului:
a. cuprinde o fază scrisă și o fază orală ;
b. este reglementată după un regulament
propriu;
c. este scutită de taxe.
28. În cadrul Tribunalului, în urma procedurii de
judecare, hotă râ rea:
a. se comunică doar pă rților;
b. se pronunță în cadrul ședinței secrete;
c. se pronunță în cadrul ședinței publice.
29. Privind litigiile judecate de Tribunal, sunt
false urmă toarele afirmații :
99

a. orice persoană care justifică un interes în
soluționarea unui litigiu aflat pe rolul
Tribunalului poate interveni în procedură ; A
b. cererea introdusă este comunicată de
că tre grefierul Tribunalului doar pă rții
adverse; F
c. aspectele principale ale unei acțiuni sunt
publicate în toate limbile oficiale. A
30. Sunt adevă rate urmă toarele afirmații:
a. Judecă torii Tribunalului beneficiază de
imunitate de jurisdicție; A
b. Judecă torii Tribunalului sunt înlocuiți,
parțial, la fiecare 6 ani; A
c. Judecă torii Tribunalului sunt numiți de
că tre guvernele statelor membre. A
31. Președintele Tribunalului:
a. este ales pe o perioadă de 3 ani;
b. prezidează orice cameră din care face
parte;
c. conduce lucră rile și serviciile Tribunalului
Funcției Publice.
32. După introducerea unei acțiuni la Tribunal:
a. intervine suspendarea de drept a actului
atacat;
b. Tribunalul poate să dispună suspendarea
execută rii actului atacat;
c. Tribunalul poate să dispună alte mă suri
provizorii.
33. Procedura accelerată în cadrul Tribunalului:
a. poate fi solicitată atâ t de reclamant, câ t și
100

de pâ râ t;
b. poate fi solicitată în orice tip de cauză ;
c. poate fi solicitată asupra recursurilor
judecate de Tribunalul funcției publice.
34. Tribunalul a fost înființat în anul:
a. 1989 printr-o decizie a Consiliului de
Miniștri;
b. 1989 printr-o decizie a Comisiei;
c. 1989 printr-o decizie a Consiliului
European.
35. Președintele Tribunalului este ales de:
a. un avocat general;
b. de că tre guvernele statelor membre;
c. de că tre judecă tori Tribunalului.
36. Avocatul general are rolul de a prezenta în
şedință publică :
a. concluzii motivate cu privire la anumite
cauze;
b. acțiuni introduse de statele membre;
c. recursuri.
37. Grefierul Tribunalului este ales pentru o
perioadă de:
a. 6 ani;
b. 3 ani;
c. 4 ani.
38. Tribunalul:
a. nu dispune de avocați generali
permanenți;
b. judecă tori au un mandat de 6 ani;
c. dispune de propriul să u regulament
101

procedural.
39. Constituirea, organizarea și funcționarea
Curții de Justiție sunt prevă zute în:
b. Tratatul de la Roma;
40. Tribunalul Funcţiei Publice avea în
componenţă :
a. 7 judecă tori;
b. 8 judecă tori;
c. un judecă tor pentru fiecare stat
membru.
41. Procedura scrisă a Curţii de Justiţie
cuprinde:
a. memorii;
b. observaţii;
c. cereri.
42. Hotă râ rile Curţii de Justiţie sunt semnate de Adevă rat
toţi judecă torii care au participat la /fals
deliberă ri, iar dispozitivul acestora este
pronunţat în şedinţă publică .
43. Avocaţii generali din cadrul Curţii de Justiţie
au rolul:
a. de a asista Curtea;
b. de a-l asista pe preşedinte în exercitarea
funcţiilor sale;
c. de a prezenta concluzii în cauzele care le
sunt repartizate.
44. Curtea de Justiţie se întruneşte în Marea
Cameră :
102

a. la cererea unui stat membru care este
parte într-un proces;
b. la cererea unei instituţii care este parte
într-un proces;
c. în cauzele deosebit de complexe sau de
importante.
45. Judecă torii Tribunalului de Primă Instanţă
sunt numiţi de comun acord de că tre
guvernele statelor membre pentru :
a. un mandat de 5 ani care nu poate fi
reînnoit;
b. un mandat de 5 ani care poate fi reînnoit;
c. un mandat de 6 ani care poate fi reînnoit.
46. Printre procedurile de judecată speciale ale
Curţii de Justiţie se numă ră :
a. procedura orală ;
b. procedura simplificată ;
c. procedura accelerată .
47. Curtea de Justiţie poate fi sesizată cu
recursuri:
a. formulate împotriva hotă râ rilor
Tribunalului;
b. limitate la motive de drept;
c. formulate împotriva ordonanţelor
Tribunalului.
48. Procedura accelerată din cadrul Tribunalului Adevă rat
îi permite acestuia să se pronunţe cu /fals
celeritate asupra fondului unui litigiu în
cauze considerate ca prezentâ nd o urgenţă
deosebită .
103

49. Curtea de Justiție a Uniunii Europene este
compusă din:
a. CEDO;
b. Curtea de Justiție propriu-zisă și
Tribunalul;
c. Înalta Curte de Casație și Justiție.
50. Dintre acțiunile îndreptate direct împotriva
statelor membre sau împotriva unei
instituții, unui organism sau unei agenții a
Uniunii Europene, avem:
a. acțiuni în constatarea neîndeplinirii
obligațiilor împotriva unui stat membru;
b. acțiuni în anulare sau în constatarea
abținerii de a acționa, îndreptate împotriva
instituțiilor UE;
c. alte acțiuni directe.
51. Printre realiză rile Curții în domenii specifice -
exista:
a. libera circulație a mă rfurilor, libera
circulație a persoanelor;
b. libertatea orică rei persoane de a se adresa
Curții de Justiție a U.E;
c. libertatea de exprimare.
52. Tribunalul este competent să judece, în
primă instanță , în urmă toarele domenii:
a. acțiuni în anularea actelor instituțiilor,
organismelor, oficiilor sau agențiilor UE;
b. acțiuni formulate de statele membre
împotriva Comisiei;
c. acțiuni în repararea prejudiciilor cauzate
104

de instituții sau organisme, oficii sau agenții
ale UE sau de personalul acestora.
53. Hotă râ rile pronunțate de Tribunal în primă
instanță pot fi atacate la Curtea de Justiție:
a. nu, hotă râ rile nu pot fi atacate la Curtea
de Justiție;
b. da, însă numai pe motive de drept;
c. nu este specificat acest lucru.
54. Curtea de Justiție are competență judiciară
exclusivă în urmă toarele situații:
a. aceasta un dispune de competență
judiciară exclusivă ;
b. are competență judiciară exclusivă de a
pronunța hotă râ ri preliminare;
c. Curtea dispune doar de competență
limitată în toate domeniile.
55. Termenul în care hotă râ rile pronunțate la
Tribunal pot fi atacate la Curtea de Justiție
este de:
a. un există un termen stabilit, acestea
putâ nd fi atacate oricâ nd;
b. 30 zile;
c. 2 luni.
56. Statutul Curții de Justiție poate fi modificat
de:
a. Parlamentul European și Consiliul, printr-
o procedură legislativă ordinară ;
b. Comisia;
c. Adunarea Generală .
57. Acțiunile în constatarea neîndeplinirii
105

obligațiilor împotriva unui stat membru pot
fi intentate de:
a. Comisie;
b. de un stat membru împotriva unui alt stat
membru;
c. de orice persoană fizică sau juridică .
58. Au drept de sesizare, în cazul acțiunilor în
anulare sau în constatarea abținerii de a
acționa, îndreptate împotriva instituțiilor
UE:
a. acțiunile pot fi formulate de statele
membre;
b. instituțiile;
c. orice persoană fizică sau juridică .
59. Intră în jurisdicția Curții :
a. acțiunile introduse de o instituție a
Uniunii împotriva unui act;
b. acțiunile introduse de o instituție a
Uniunii împotriva unei abțineri de a hotă rî a
Parlamentului European sau a Consiliului;
c. acțiunile introduse de o instituție a Uniunii
împotriva unui act sau a unei abțineri de a
hotă rî a Bă ncii Centrale Europene.
60. Curtea de Justiție a Uniunii Europene
reunește în componența sa:
a. 3 instanțe;
b. 2 instanțe; CJ+T
c. este o singură instanță .
61. Curtea de Justiție este formată din: -
a. 28 de judecă tori;
106

b. 9 judecă tori;
c. 2 judecă tori din fiecare stat membru.
62. Judecă torii CJUE:
a. sunt dependenți de guvernele statelor din
care provin;
b. sunt numiți de comun acord de guvernele
statelor membre;
c. trebuie să depună jură mâ nt de
independență .
a. beneficiază de imunitate de jurisdicție
b. nu beneficiază de imunitate;
c. beneficiază de imunitate de procedură
completă .
a. nu pot fi demiși niciodată din funcție;
b. pot fi demiși doar printr-o decizie
unanimă a Curții;
c. pot fi demiși cu o majoritate de 2/3.
65. Judecă torii CJUE: -
a. pot exercita și o funcție politică în timpul
mandatului;
b. pot exercita doar funcții administrative în
timpul mandatului;
c. pot desfă șura orice activitate profesională
în timpul mandatului.
66. Curtea se poate întruni:
a. în Marea Camera;
b. în complet de 15 judecă tori;
c. în complete de 3/5 judecă tori.
107

67. Judecă torii Tribunalului:
a. trebuie să îndeplinească aceleași condiții
ca și judecă torii Curții pentru a fi numiți;
b. au un mandate mai scurt ca și judecă torii
Curții;
c. începâ nd cu anul 2019, fiecare stat
membru va numi cate 2 judecă tori.
68. Peste 80% din cauzele cu care este sesizat
Tribunalul se judecă :
a. de un complet de 5 judecă tori;
b. de că tre Marea Cameră ;
c. de că tre un complet de 3 judecă tori.
69. În momentul de față , Tribunalul Funcției
Publice:
a. este o instituție autonomă ;
b. a fost integrat în Tribunal pentru a crește
numă rul de judecă tori ai Curții;
c. funcționează pe lâ ngă CJUE.
70. Statutul CJUE:
a. este stabilit de că tre Parlament și Consiliu;
b. este stabilit de că tre Parlament și Comisie;
c. poate fi modificat.
71. În anumite cazuri, pot fi înființate instanțe
specializate atașate Tribunalului, de că tre:
a. Comisie;
b. Parlament;
c. Parlament, împreuna cu Consiliul.
72. Rolul CJUE este:
a. de a asigura interpretarea corectă a
dreptului primar și secundar;
108

b. de a asigura aplicarea corectă a dreptului
primar și secundar;
c. de a asigura jurisdicția Uniunii.
73. În componența Curții intră :
a. câ te un judecă tor pentru fiecare stat
membru;
b. opt avocați generali;
c. un președinte și un vicepreședinte, ales
dintre cei 28 de judecă tori.
74. Numă rul membrilor Curții este egal cu: -
a. 74;
b. Numă rul statelor membre UE; + 11 av gen
c. 56, fiind câ te 2 reprezentanți din fiecare
stat membru.
75. Durata mandatului unui judecă tor la CJUE
este de:
a. 7 ani, fă ră posibilitatea prelungirii
mandatului;
b. 6 ani, cu posibilitatea reînnoirii
mandatului;
c. 6 ani, fă ră posibilitatea reînnoirii
mandatului.
76. Judecă torii și avocații generali:
a. depun jură mâ nt (jurâ nd independență ,
imparțialitate, respectarea secretului)
înainte de preluarea funcțiilor;
b. nu pot exercita nici o funcție politică sau
administrativă și nici vreo altă activitate
profesională ;
c. se angajează să respecte obligațiile ce
109

decurg din mandat.
77. Acțiuni în constatarea neîndeplinirii
obligațiilor împotriva unui stat membru pot
fi înaintate de:
a. Comisie, după o procedură preliminară ;
b. de un stat membru împotriva unui alt stat
membru;
c. de cetă țenii statelor membre.
78. Tribunalul este competent să judece: -
a. acțiuni formulate de statele membre
contra altor state membre; F
b. acțiuni formulate de instituții ale UE; F
c. acțiuni formulate de Banca Centrală
Europeană . F
79. Tribunalul poate judeca:
a. acțiuni în anularea actelor instituțiilor,
organismelor, oficiilor sau agențiilor UE;
b. acțiuni formulate de statele membre
împotriva Comisiei;
c. acțiuni în repararea prejudiciilor cauzate
ale UE sau de personalul acestora.
80. Hotă râ rile pronunțate de Tribunal în primă
instanță :
a. nu pot fi atacate;
b. pot fi atacate la Curtea de Justiție, însă
numai pe motive de drept;
c. pot fi atacate la Curtea de Justiție, din orice
motive.
81. Statutul Curții de Justiție a Uniunii
110

Europene:
a. se stabilește printr-un protocol separat;
b. poate fi modificat de Parlamentul
European și Consiliul, hotă râ nd prin
procedura legislativă ordinară ;
c. nu poate fi nicicum modificat.
82. Judecă torii și avocații generali ai Curții sunt
numiți de că tre:
a. parlamentele statelor membre;
b. autorită țile judecă torești ale statelor
membre;
c. guvernele statelor membre.
83. Judecă torii și avocații generali beneficiază de Adevă rat
imunitate de jurisdicție, chiar după încetarea /fals
mandatului pentru actele realizate în
exercițiul funcțiunii.
84. Judecă torii și avocații generali:
a. depun jură mâ ntul înainte de preluarea
funcțiilor;
b. nu pot exercita nici o funcție politică sau
administrativă sau o activitate profesională ;
c. se angajează să respecte obligațiile ce
decurg din mandat.
85. Președintele Curții de Justiție a UE:
a. asigură reprezentarea externă a Uniunii
Europene fă ră a aduce atingere Înaltului
Reprezentant;
b. are un mandat de 6 ani; (3 ANI)
c. prezidează audierile și deliberă rile Curții
întrunite în plen sau Marea Cameră .
111

86. Tribunalul Curții de Justiție a Uniunii
Europene este compus din:
a. 47 de judecă tori, începâ nd cu 1
septembrie 2016;
b. 2 judecă tori pentru fiecare stat membru,
începâ nd cu 1 septembrie 2019;
c. 28 judecă tori.
87. Judecă torii Tribunalului Curții de Justiție a
UE:
a. sunt numiți de comun acord cu guvernele
statelor membre;
b. durata mandatului lor este de 6 ani, fă ră
posibilitatea de a fi reînnoit;
c. pot să exercite funcția de avocat general,
întrucâ t Tribunalul nu dispune de avocați
generali permanenți.
88. Parlamentul European și Consiliul, pot Adevă rat
înființa instanțe specializate atașate /fals
Tribunalului, care să aibă competența de a
audia și a judeca în primă instanță anumite
categorii de acțiuni în domenii speciale.
89. Tribunalul Curții de Justiție a UE este
competent să judece, în primă instanță :
a. acțiuni în repararea prejudiciilor cauzate
ale UE sau de personalul acestora;
b. acțiunile formulate de statele membre sau
de instituții ale UE;
c. acțiuni formulate de Banca Centrală
Europeană .
112

90. Împotriva cui sunt îndreptate acțiunile
directe?
a. statelor
b. unei instituții a UE
c. unui organism al UE
91. Acțiunile directe pot fi formulate de că tre :
a. statele membre;
b. orice persoană fizică interesată ;
c. orice persoană juridică interesată .
92. Care enunț este greșit ?
a. Doar Parlamentul European poate înființa
instanțe specializate atașate Tribunalului; F
b. Parlamentul European și Consiliul pot
înființa instanțe specializate atașate
Tribunalului; A
c. Parlamentul European poate sesiza Curtea
cu privire la o cauză . A
93. Care afirmație este greșită ?
a. Curtea are câ te un judecă tor pentru
fiecare stat membru; A
b. Curtea este asistată de 8 avocați generali;F
c. Numă rul avocaților generali poate fi mă rit
de că tre Consiliu +PE . F
94. De că tre cine sunt aleși președintele și
vicepreședintele Curții ?
a. Consiliu;
b. Comisie;
c. Judecă torii Curții.
95. Care este activitatea președintelui Curții de
Justiție ?
113

a. conduce lucră rile curții;
b. prezidează audierile;
c. prezidează deliberă rile curții întrunite în
plen sau în marea cameră .
114

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE)
Răspuns Răspuns Răspuns Răspuns

corect corect corect corect
1. 31. 61. 91.
2. 32. 62. 92.
3. 33. 63. 93.
4. 34. 64. 94.
5. 35. 65. 95.
6. 36. 66.
7. 37. 67.
8. 38. 68.
9. 39. 69.
10. 40. 70.
11. 41. 71.
12. 42. 72.
13. 43. 73.
14. 44. 74.
15. 45. 75.
16. 46. 76.
17. 47. 77.
18. 48. 78.
19. 49. 79.
20. 50. 80.
21. 51. 81.
22. 52. 82.
115
23. 53. 83.

24. 54. 84.
25. 55. 85.
26. 56. 86.
27. 57. 87.
28. 58. 88.
29. 59. 89.
30. 60. 90.
116
117
Secțiunea 7. Anexe utile în procesul de învățare și fixare a

cunoștințelor
Secțiunea 7.1 Tratatele constitutive și de modificare a

Comunităților și Uniunii Europene
 Tratatul de la Paris
Data semnă rii: 18.04.1951
Intrarea în vigoare: 23.07.1952
 Tratatele de la Roma
 Tratatul de la Bruxelles, JO 152 din 13.07.1967
 Actul Unic European, JO L 169 din 29.06.1987
 Tratatul de la Maastricht, JO C 191 din 29.07.1992
 Tratatul de la Amsterdam, JO C 340 din 10.11.1997
 Tratatul de la Nisa, JO C 80 din 10.03.2001
 Tratatul de la Lisabona, JO C 306 din 17.12.2007
118
 Versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea

Europeană şi a Tratatul
privind funcţionarea Uniunii Europene, J O C 8 3 d in
30.03.2010
 Versiunea consolidată a Tratatului de instituire a
Comunităţii Europene a Energiei Atomice, JO C 84 din
30.03.2010
119
Secțiunea 7.2. Tratatul de la Lisabona - fișă tehnică2

Această fișă descriptivă prezintă istoria Tratatului de la
Lisabona și principalele sale prevederi. Obiectivul este de a
descrie contextul istoric în care a apă rut cel mai recent text
fundamental al UE, redactat pe baza textelor care îl preced.
Prevederile specifice (cu referiri la articole) și efectele acestora
asupra politicilor Uniunii Europene sunt explicate mai detaliat
în fișele care abordează anumite politici și chestiuni.
Temei juridic
Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului
privind Uniunea Europeană (TUE) și a Tratatului de instituire a
Comunită ții Europene (TCE) (JO C 306, 17.12.2007), intrat în
vigoare la 1 decembrie 2009.
Istoric
Tratatul de la Lisabona a demarat sub forma unui
proiect constituțional la sfâ rșitul lui 2001 (Declarația
Consiliului European privind viitorul Uniunii Europene sau
Declarația de la Laeken), urmat în 2002 și 2003 de Convenția
europeană care a elaborat Tratatul de instituire a unei
Constituții pentru Europa (Tratatul constituțional). Procesul
care a dus la elaborarea Tratatului de la Lisabona este
rezultatul negativ a două referendumuri asupra Tratatului
constituțional organizate în mai și iunie 2005, în urma că rora
2
http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/5/tratatul-de-la-
lisabonapagina accesata in data de 27.01.2020
120
Consiliul European a decis să își ia o „perioadă de reflecție” de

doi ani. În final, în temeiul declarației de la Berlin din martie
2007, Consiliul European din 21-23 iunie 2007 a adoptat un
mandat detaliat pentru o Conferință interguvernamentală (CIG)
ulterioară , sub egida Președinției portugheze. CIG și-a încheiat
lucră rile în octombrie 2007. Tratatul a fost semnat în cadrul
Consiliului European de la Lisabona din 13 decembrie 2007 și a
fost ratificat de toate statele membre.
Conținutul
A. Obiective și principii juridice
Tratatul de instituire a Comunită ții Europene este
redenumit „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”
(TFUE), iar termenul „Comunitate” este înlocuit cu „Uniune” în
tot textul. Uniunea ia locul Comunită ții, fiind succesorul juridic
al acesteia. Tratatul de la Lisabona nu creează simboluri statale
pentru Uniune, cum ar fi un steag sau un imn. Cu toate că nu
mai poartă deci denumirea de tratat constituțional, noul text
menține cele mai semnificative realiză ri.
Tratatul de la Lisabona nu îi conferă Uniunii
competențe exclusive suplimentare. Cu toate acestea, noul text
modifică modul în care Uniunea își exercită competențele
existente și anumite competențe (partajate) noi, încurajâ nd
participarea și protejarea cetă țenilor, creâ nd o nouă ordine
instituțională și modificâ nd procesele decizionale pentru mai
multă eficacitate și transparență , asigurâ nd astfel un nivel mai
ridicat de control parlamentar și de ră spundere democratică .
121
Spre deosebire de Tratatul Constituțional, Tratatul de

la Lisabona nu conține niciun articol care să stabilească în mod
oficial supremația dreptului Uniunii asupra legislației naționale,
dar la tratat a fost atașată o declarație în acest sens (Declarația
nr. 17), care face referire la un aviz al Serviciului juridic al
Consiliului ce reiterează jurisprudența constantă a Curții de
Justiție a Uniunii Europene pe această temă .
Tratatul de la Lisabona clarifică pentru prima dată
competențele Uniunii, distingâ nd trei tipuri de competențe:
competența exclusivă , potrivit că reia Uniunea este singura care
poate adopta dispoziții legislative, statele membre ocupâ ndu-se
doar de punerea în aplicare, competența partajată , potrivit
că reia statele membre au dreptul de a legifera și de a adopta
mă suri obligatorii din punct de vedere juridic în cazul în care
Uniunea nu și-a exercitat competența și competența de sprijin,
potrivit că reia UE desfă șoară acțiuni de sprijin sau de
completare a politicilor statelor membre. În prezent,
competențele Uniunii pot fi redate statelor membre în cursul
unei revizuiri a tratatului.
Tratatul de la Lisabona conferă Uniunii Europene
personalitate juridică proprie. Prin urmare, Uniunea poate
semna tratate internaționale în domeniile sale de competență
sau poate deveni membră a unor organizații internaționale.
Statele membre pot semna doar acorduri internaționale
compatibile cu legislația UE.
Pentru prima dată , TUE prevede, la articolul 50, o
procedură oficială pe care trebuie să o urmeze statele membre
122
care doresc să se retragă din Uniunea Europeană conform

cerințelor lor constituționale.
Tratatul de la Lisabona încheie integrarea în cadrul
primului pilon a ultimelor aspecte ale celui de al treilea pilon
privind spațiul de libertate, securitate și justiție (SLSJ), și
anume cooperarea polițienească și judiciară în materie penală .
Fosta structură interguvernamentală nu mai există , actele din
acest domeniu fiind adoptate prin procedura legislativă
ordinară (majoritate calificată și codecizie) și, sub rezerva unor
dispoziții contrare, utilizâ nd instrumentele juridice ale metodei
comunitare (regulamente, directive și decizii).
De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona,
Parlamentul European poate propune modifică ri ale tratatelor;
anterior, puteau face astfel de propuneri Consiliul, guvernele
statelor membre sau Comisia. În mod normal, astfel de
propuneri ar impune convocarea Convenției, care ar
recomanda amendamente unei CIG - cu toate acestea, Consiliul
European poate decide, după obținerea aprobă rii
Parlamentului, să nu convoace o convenție [articolul 48
alineatul (3) al doilea paragraf din TUE]. Ar urma să fie apoi
convocată o CIG, care să adopte amendamentele la tratate de
comun acord. Cu toate acestea, tratatele pot fi revizuite și fă ră
convocarea unei CIG, prin proceduri simplificate de revizuire,
atunci câ nd este vorba de dispoziții privind politicile și
acțiunile interne ale Uniunii [articolul 48 alineatul (6) și
articolul 48 alineatul (7) din TUE]. În acest caz, revizuirea ar fi
adoptată ca decizie a Consiliului European, dar ar putea fi
supusă normelor naționale de ratificare.
123
B. Consolidarea democrației și o mai bună protecție a

drepturilor fundamentale
Tratatul de la Lisabona enunță trei principii
fundamentale: principiul egalită ții democratice, principiul
democrației reprezentative și principiul democrației
participative. Democrația participativă îmbracă forma unei noi
inițiative a cetă țenilor.
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene nu
este inclusă ca atare în Tratatul de la Lisabona, dar articolul 6
alineatul (1) din TUE îi conferă forță juridică obligatorie,
acordâ ndu-i o valoare juridică egală cu cea a tratatelor.
Procesul de aderare a UE la Convenția europeană a
drepturilor omului (CEDO) a fost lansat odată cu intrarea în
vigoare, la 1 iunie 2010, a Protocolului nr. 14 la CEDO, care
permite nu doar statelor, ci și organizațiilor internaționale, și,
prin urmare, și Uniunii Europene, să devină semnatare ale
CEDO. Este totuși necesar ca aderarea să fie ratificată atâ t de
toate statele care sunt parte la CEDO, câ t și de UE. Negocierile
dintre reprezentanții Consiliului Europei și, respectiv, ai UE au
dus la finalizarea unui proiect de acord în aprilie 2013. Curtea
de Justiție a Uniunii Europene a considerat însă , în Avizul
2/2013, că proiectul respectiv este incompatibil cu articolul 6
din TUE. Vor fi necesare noi negocieri înainte de aderare.
C. Un nou cadru instituțional

1. Parlamentul European
124
În conformitate cu articolul 14 alineatul (2) din TUE,

Parlamentul European (PE) „este compus din reprezentanții
cetă țenilor Uniunii”, nu din reprezentanții „populației statelor”.
Competențele legislative ale PE s-au extins prin noua
procedură legislativă ordinară , care înlocuiește fosta procedură
de codecizie. Printre altele, procedura legislativă ordinară se
aplică acum în peste 40 de domenii noi de politică , numă rul
total crescâ nd la 73. Procedura de aviz conform există în
continuare sub forma procedurii de aprobare, iar procedura de
consultare ră mâ ne neschimbată . Noua procedură bugetară
creează o egalitate deplină între Parlament și Consiliu în ceea
ce privește aprobarea bugetului anual. Parlamentul European
trebuie să își dea acordul asupra noului cadru financiar
multianual.
PE este cel care numește acum președintele Comisiei,
cu majoritatea membrilor să i, la propunerea Consiliului
European, care este obligat să aleagă un candidat cu majoritate
calificată pe baza rezultatului alegerilor europene. PE continuă
să aprobe colegiul comisarilor (Comisia).
Numă rul maxim de deputați în Parlamentul European
a fost stabilit la 751, reprezentarea cetă țenilor fiind asigurată
conform unei proporționalită ți degresive. Numă rul maxim de
locuri pentru un stat membru a scă zut la 96, iar numă rul minim
a crescut la 6.
2. Consiliul European
Tratatul de la Lisabona recunoaște în mod oficial
Consiliul European ca instituție a UE care trebuie să ofere
125
Uniunii „impulsurile necesare dezvoltă rii acesteia” și să

definească „orientă rile și priorită țile politice generale” ale
acesteia. Consiliul European nu exercită funcții legislative. O
președinție pe termen lung înlocuiește sistemul anterior de
rotație la șase luni. Președintele este ales cu majoritate
calificată de Consiliul European pentru un mandat reînnoibil de
30 de luni. Acest sistem ar trebui să îmbună tă țească
continuitatea și coerența lucră rilor Consiliului European.
Președintele este, în egală mă sură , reprezentantul extern al
Uniunii, fă ră a aduce atingere sarcinilor Înaltului Reprezentant
al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (a se
vedea mai jos).
3. Vicepreședintele Comisiei Europene/Înaltul

Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate (VP/ÎR)
VP/ÎR este numit cu majoritate calificată de Consiliul
European, cu acordul președintelui Comisiei și este responsabil
de politica externă și de securitate comună a UE, avâ nd dreptul
de a înainta propuneri. Acesta prezidează Consiliul Afaceri
Externe și, în paralel, este vicepreședinte al Comisiei. VP/ÎR
este asistat de Serviciul European de Acțiune Externă , format
din personal de la Consiliu, de la Comisie și din serviciile
diplomatice naționale.
4. Consiliul
Tratatul de la Lisabona menține principiul dublei
majorită ți în cadrul voturilor (cetă țeni și state membre). Cu
126
toate acestea, normele anterioare de vot au ră mas valabile pâ nă

în noiembrie 2014, noile norme aplicâ ndu-se de la 1 noiembrie
2014.
Majoritatea calificată este obținută atunci câ nd o
propunere este susținută de 55 % dintre membrii Consiliului,
reunind cel puțin 65 % din populația Uniunii [articolul 16
alineatul (4) din TUE]. Atunci câ nd Consiliul nu hotă ră ște pe
baza unei propuneri a Comisiei sau a VP/ÎR, majoritatea
necesară a statelor membre crește la 72 % [articolul 238
alineatul (2) din TFUE]. Pentru a putea bloca un act legislativ,
este necesar ca cel puțin patru state membre să voteze
împotrivă . Un nou mecanism, inspirat de „compromisul de la
Ioannina”, va permite ca membri ai Consiliului reprezentâ nd
55 % (75 % pâ nă la 1 aprilie 2017) din numă rul de state
membre necesare pentru a constitui o minoritate de blocare să
solicite, „într-un termen rezonabil”, reexaminarea unei
propuneri (Declarația nr. 7).
Consiliul se întrunește în ședință publică atunci câ nd
deliberează și votează un proiect de act legislativ. În acest scop,
fiecare sesiune a Consiliului este divizată în două pă rți,
consacrate deliberă rilor privind actele legislative ale Uniunii,
respectiv activită ților fă ră caracter legislativ. Președinția
Consiliului va continua să se schimbe o dată la șase luni, însă
constituirea unor grupuri prestabilite de câ te trei state membre
care vor asigura președinția timp de 18 luni va asigura o mai
bună continuitate a lucră rilor. În mod excepțional, Consiliul
Afaceri Externe este prezidat întotdeauna de VP/ÎR.
127
5. Comisia
Deoarece președintele Comisiei este acum ales și numit
pe baza rezultatului alegerilor europene, legitimitatea sa
politică crește. Președintele este responsabil de organizarea
internă a colegiului (numirea comisarilor, distribuirea
portofoliilor, cererile de demisie în anumite circumstanțe).
6. Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Cu excepția politicii externe și de securitate comune,
toate activită țile Uniunii sunt acum de competența Curții.
Accesul la Curte pentru persoanele fizice este simplificat.
D. Un proces mai eficient și mai democratic de

elaborare a politicilor, cu politici și competențe noi
Mai multe „clauze pasarelă ” permit modificarea
procesului decizional cu trecerea de la votul în unanimitate la
votul cu majoritate calificată și schimbarea procedurii de
consultare cu procedura de codecizie [articolul 31 alineatul (3)
din TUE, articolele 81, 153, 192, 312 și 333 din TFUE, plus
câ teva proceduri de tip pasarelă privind cooperarea judiciară în
materie penală ]. În domeniile în care Uniunea nu dispune de
competențe exclusive, un minim de nouă state membre pot
institui o cooperare consolidată . Acțiunile de cooperare
consolidată trebuie autorizate de Consiliu, după aprobarea de
că tre Parlamentul European. Pentru chestiunile din domeniul
politicii externe și de securitate comune se aplică unanimitatea.
Tratatul de la Lisabona consolidează considerabil
principiul subsidiarită ții prin implicarea parlamentelor
128
naționale în procesul decizional. Au fost introduse câ teva

domenii noi sau extinse de politici în domeniul mediului, care
include acum combaterea schimbă rilor climatice, și în
domeniul energiei, cu referiri noi la solidaritate și securitate,
precum și la interconectarea aprovizionă rii. În plus, drepturile
de proprietate intelectuală , sportul, spațiul, turismul, protecția
civilă și cooperarea administrativă pot face în prezent obiectul
unor eventuale decizii ale UE.
În domeniul politicii europene de securitate și apă rare
comune, Tratatul de la Lisabona introduce o clauză de apă rare
reciprocă , conform că reia toate statele membre sunt obligate să
sprijine un stat membru în caz de atac. O clauză de solidaritate
stipulează că Uniunea și fiecare dintre statele sale membre
trebuie să acorde asistență , prin toate mijloacele posibile, unui
stat membru afectat de o catastrofă naturală ori de un atac
terorist.
Secțiunea 7.3. Consiliul European - fișă tehnică3

Consiliul European, format din șefii de stat sau de
guvern ai statelor membre, furnizează impulsul necesar pentru
dezvoltarea Uniunii Europene și prevede orientă rile politice
generale. Președintele Comisiei este, de asemenea, membru
fă ră drept de vot. Președintele Parlamentului European se
adresează Consiliului European la începutul reuniunilor sale.
3
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/23/consiliul-european,
pagina accesata in data de 27.01.2020
129
Tratatul de la Lisabona a instituit Consiliul European ca

instituție a Uniunii și l-a înzestrat cu o președinție pe termen
lung.
Temei juridic
Articolele 13, 15, 26, 27 și articolul 42 alineatul (2) din
Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE).
Istoric
Consiliul European reprezintă acum conferința la nivel
înalt (summit) a șefilor de stat sau de guvern ai statelor
membre ale Uniunii Europene. Primul dintre aceste „summituri
europene” a avut loc la Paris în 1961, ele devenind tot mai
frecvente începâ nd din 1969.
La summitul european de la Paris din februarie 1974 s-
a hotă râ t că , în viitor, aceste reuniuni ale șefilor de stat sau de
guvern ar trebui să aibă loc în mod regulat sub denumirea de
„Consiliul European”, care ar avea capacitatea de a adopta o
abordare generală a problemelor privind integrarea europeană
și care să garanteze că activită țile Uniunii sunt coordonate în
mod adecvat.
Actul Unic (1986) a inclus pentru prima dată Consiliul
European în corpusul tratatelor comunitare, definindu-i
componența și stabilind reuniuni bianuale.
Tratatul de la Maastricht (1992) a formalizat rolul
acestuia în cadrul procesului instituțional al UE.
Tratatul de la Lisabona transformă Consiliul European
într-o instituție a UE (articolul 13 din TUE) și definește
sarcinile acestuia, care sunt de a „oferi Uniunii impulsurile
necesare dezvoltă rii acesteia și a-i defini orientă rile și
130
priorită țile politice generale” (articolul 15 din TUE). Consiliul

European și Consiliul Uniunii Europene (denumit în continuare
„Consiliul”) au convenit să împartă secțiunea II a bugetului UE
[articolul 43 litera (b) din Regulamentul financiar], motiv
pentru care bugetul general are doar zece secțiuni și nu
unsprezece, deși Consiliul European și Consiliul sunt instituții
distincte.
Organizare
Convocat de președintele să u, Consiliul European
reunește șefii de stat sau de guvern ai celor 28 de state membre
și președintele Comisiei [articolul 15 alineatul (2) din TUE].
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politica de securitate participă la lucră rile Consiliului European.
Președintele Parlamentului European este, de obicei, invitat să
intervină la începutul reuniunii [articolul 235 alineatul (2) din
TFUE].
Președintele este ales de însuși Consiliul European,
pentru un mandat de doi ani și jumă tate, care poate fi reînnoit o
singură dată , și acesta reprezintă UE pe plan internațional.
În general, Consiliul European ia deciziile prin consens,
însă multe numiri importante se fac cu o majoritate calificată
(în special în ceea ce privește președintele să u, alegerea
candidatului la funcția de președinte al Comisiei Europene și
numirea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate și a președintelui Bă ncii
Centrale Europene).
Consiliul European se reunește în mod normal de cel
puțin patru ori pe an. Din 2008, Consiliul European s-a reunit
131
mai des, în special în timpul crizei financiare și a crizei

ulterioare a datoriilor în zona euro. Mai recent, fluxurile de
migranți cu destinația UE și aspectele de securitate internă au
ținut foarte ocupat Consiliul European.
Începâ nd din 2016, șefii de stat și de guvern s-au reunit
și în configurația „UE-27”, fă ră Regatul Unit. Aceste reuniuni au
fost, la început, informale, înainte de transmiterea de că tre
Regatul Unit a notifică rii formale de retragere din UE în temeiul
articolului 50 din TUE în martie 2017. După notificare, pe lâ ngă
reuniunile normale, au avut loc mai multe reuniuni formale
„Consiliul European (articolul 50)” cu participarea UE-27.
În plus, membrii Consiliului European se reunesc în
formatul „conferințelor interguvernamentale” (CIG): aceste
conferințe ale reprezentanților guvernelor statelor membre
sunt convocate pentru a dezbate și a stabili de comun acord
modifică ri ale tratatelor UE. Înainte de intrarea în vigoare a
Tratatului de la Lisabona în 2009, aceasta era singura
procedură pentru revizuirea tratatelor. În prezent, ea se
numește „procedura de revizuire ordinară ˮ. CIG, convocată de
președintele Consiliului European, decide asupra modifică rilor
tratatului în unanimitate.
Rol
A. Poziția în cadrul sistemului instituțional al UE
În conformitate cu articolul 13 din TUE, Consiliul
European face parte din „cadrul instituțional unic” al Uniunii.
Însă rolul să u este mai degrabă să asigure un impuls politic
general decâ t să acționeze ca un organism cu putere de decizie
în sensul juridic al cuvâ ntului. Acesta ia decizii cu consecințe
132
juridice pentru Uniune numai în cazuri excepționale (a se vedea

punctul C.2 mai jos), însă a că pă tat o serie de competențe
decizionale instituționale. În prezent, Consiliul European este
autorizat să adopte acte cu caracter obligatoriu care pot fi
atacate la Curtea de Justiție, inclusiv în cazurile în care acesta se
abține să hotă rască (articolul 265 din TFUE).
Articolul 7 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea
Europeană conferă Consiliului European competența de a iniția,
cu aprobarea Parlamentului European, procedura de
suspendare a drepturilor unui stat membru în urma constată rii
existenței unei încă lcă ri grave a principiilor Uniunii.
B. Relațiile cu alte instituții

Consiliul European ia decizii în mod pe deplin
independent și, de cele mai multe ori, nu necesită o inițiativă
din partea Comisiei sau implicarea Parlamentului.
Totuși, Tratatul de la Lisabona menține o legă tură la
nivel organizațional cu Comisia, avâ nd în vedere că
președintele acesteia este membru fă ră drept de vot al
Consiliului European, iar Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru
afaceri externe și politica de securitate participă la dezbateri.
Mai mult, Consiliul European solicită , deseori, Comisiei să
prezinte rapoarte pregă titoare pentru reuniunile sale.
Articolul 15 alineatul (6) litera (d) din TUE stipulează că
președintele Consiliului European prezintă Parlamentului
European un raport după fiecare reuniune a Consiliului
European. De asemenea, acesta se întâ lnește lunar cu
președintele Parlamentului, precum și cu liderii grupurilor
133
politice și, în februarie 2011, a fost de acord să ră spundă la

întrebă ri scrise adresate de deputați în Parlamentul European
în legă tură cu activită țile sale politice. Dar Parlamentul poate
exercita, de asemenea, o anume influență informală prin
prezența președintelui să u la reuniunile Consiliului European,
prin reuniunile liderilor de partide în cadrul familiilor politice
europene corespunză toare, înaintea reuniunilor Consiliului
European, precum și prin rezoluțiile pe care le adoptă privind
punctele de pe ordinea de zi a reuniunilor, rezultatul
întâ lnirilor și rapoartele formale prezentate de că tre Consiliul
European.
Prin Tratatul de la Lisabona, noua funcție de Înalt
securitate devine un element suplimentar, care propune și
pune în aplicare politica externă în numele Consiliului
European. Președintele Consiliului European asigură
reprezentarea externă a Uniunii în chestiuni referitoare la
politica sa externă și de securitate comună , fă ră a aduce
atingere atribuțiilor Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru
afaceri externe și politica de securitate.
C. Competențe
1. La nivel instituțional
Consiliul European oferă UE „impulsurile necesare
dezvoltă rii acesteia” și îi definește „orientă rile și priorită țile
politice generale” [articolul 15 alineatul (1) din TUE]. De
asemenea, acesta decide cu majoritate calificată cu privire la
formațiunile Consiliului și calendarul președințiilor rotative.
2. Chestiuni de politică externă și de securitate
134
Consiliul European definește principiile și orientă rile

generale ale politicii externe și de securitate comune (PESC) și
adoptă deciziile privind strategiile comune de punere în
aplicare a acesteia (articolul 26 din TUE). Acesta decide în
unanimitate dacă este cazul să recomande statelor membre să
adopte mă suri vizâ nd definirea treptată a unei politici de
apă rare comune a Uniunii, în conformitate cu articolul 42
alineatul (2) din TUE.
În cazul în care un stat membru intenționează să se
opună adoptă rii unei decizii din rațiuni vitale de politică
națională , Consiliul, hotă râ nd cu majoritate calificată , poate
solicita Consiliului European să se pronunțe cu privire la
chestiunea în cauză , în vederea adoptă rii în unanimitate a unei
decizii [articolul 31 alineatul (2) din TUE]. Aceeași procedură
poate fi aplicată dacă statele membre decid să stabilească o
cooperare consolidată în acest domeniu (articolul 20 din TUE).
3. Guvernanța economică și cadrul financiar multianual
(CFM)
Din 2009, criza datoriilor suverane a transformat
Consiliul European și summiturile ță rilor din zona euro în
actori principali în ce privește confruntarea repercusiunilor
crizei bancare mondiale. Mai multe state membre au primit
pachete de ajutoare financiare prin acorduri ad-hoc sau
temporare asupra că rora s-a hotă râ t la nivelul de șefi de stat
sau de guvern și care au fost, mai apoi, ratificate de statele
membre. În viitor, ajutoarele financiare vor fi acordate prin
intermediul Mecanismului european de stabilitate permanent.
Guvernele statelor membre, cu participarea activă a Comisiei,
135
Parlamentului și BCE, au elaborat un tratat internațional –

Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța
(denumit și „Pact fiscal”) –, care permite un control mai strict al
politicilor bugetare și socioeconomice ale statelor membre. Din
ce în ce mai mult, acest lucru ridică semne de întrebare cu
privire la rolul Comisiei Europene și al Parlamentului European
în guvernanța economică a zonei euro.
Consiliul European joacă , de asemenea, un rol
important în semestrul european. La reuniunea sa de
primă vară , emite orientă ri politice privind reforma
macroeconomică , fiscală și structurală și politicile de sporire a
creșterii economice. La reuniunea sa din iunie, aprobă
recomandă ri care decurg din evaluarea programelor naționale
de reformă elaborate de Comisia Europeană și discutate în
cadrul Consiliului.
Este implicat, de asemenea, în negocierea CFM, în care
joacă un rol esențial în atingerea unui acord politic privind
chestiunile politice cheie din Regulamentul privind CFM,
precum limitele cheltuielilor, programele de cheltuieli și
(resurse de) finanțare.
4. Cooperarea polițienească și judiciară în materie
penală
La solicitarea unui membru al Consiliului, Consiliul
European decide dacă poate fi stabilită o cooperare consolidată
într-un domeniu conex cu acesta (articolul 20 din TUE).
Tratatul de la Lisabona a introdus mai multe clauze-pasarelă
noi care permit Consiliului European să schimbe formula de
136
luare a Deciziilor în cadrul Consiliului de la unanimitate la

majoritate.
Realizări
Consiliul European a fost eficace în adoptarea
orientă rilor generale de acțiune a UE. La 27 iunie 2014,
Consiliul European a stabilit cinci domenii prioritare care să
constituie un punct de orientare în activitatea UE în urmă torii
cinci ani: 1) locuri de muncă , creștere economică și
competitivitate; 2) autonomizarea și protejarea cetă țenilor; 3)
politicile privind energia și clima; 4) libertate, securitate și
justiție; și 5) UE ca actor mondial puternic. Aceste priorită ți
figurează într-un document intitulat „Agenda strategică pentru
Uniune într-o lume în schimbare”. El este folosit pentru a
planifica activitatea Consiliului European și, de asemenea, stă la
baza programelor de lucru ale altor instituții ale UE.
Consiliul European a contribuit, de asemenea, la
depă șirea impasului produs în procesul de luare a deciziilor la
nivelul UE. Cu toate acestea, componența sa
interguvernamentală și procedurile de luare a deciziilor pot
reduce dezvoltarea federală a integră rii europene în general.
Schimbă rile cu caracter instituțional introduse de Tratatul de la
Lisabona nu au fost, încă , evaluate. Merită menționat faptul că
președintele Consiliului European prezintă în mod regulat
rapoarte Parlamentului European.
A. Politica externă și de securitate
De la începutul anilor 1990, politica externă și de
securitate a reprezentat un element important în cadrul
137
summiturilor Consiliului European. Decizii luate în acest

domeniu au inclus:
o securitatea internațională și lupta împotriva
terorismului;
o politica europeană de vecină tate și relațiile cu
Rusia;
o relațiile cu ță rile mediteraneene și cu Orientul
Mijlociu.
Reunindu-se la 10 și 11 decembrie 1999, la Helsinki,
Consiliul European a decis să consolideze PESC prin
dezvoltarea capacită ților militare și nemilitare de gestionare a
crizelor.
Reunindu-se la 12 decembrie 2003, la Bruxelles,
Consiliul European a aprobat Strategia europeană de
securitate.
Reunindu-se la Bruxelles la 22 și 23 iunie 2016,
Consiliul European a fost de acord că trebuie lansată o
cooperare structurată permanentă (PESCO), pentru a consolida
securitatea și apă rarea Europei. PESCO a fost instituit prin
decizia Consiliului din 11 decembrie 2017. Toate statele
membre ale UE participă la PESCO, excepție fă câ nd Danemarca,
Malta și Regatul Unit.
B. Extindere
Consiliul European a stabilit termenii pentru fiecare
rundă de extindere a UE. La Copenhaga, în 1993, acesta a pus
bazele pentru încă un val de aderare (criteriile de la
Copenhaga). La întâ lnirile din anii urmă tori s-au specificat într-
138
un mod și mai amă nunțit criteriile de admitere și reformele

instituționale necesare în prealabil.
Consiliul European de la Copenhaga (12-13 decembrie
2002) a decis aderarea la 1 mai 2004 a Ciprului, Republicii
Cehe, Estoniei, Ungariei, Letoniei, Lituaniei, Maltei, Poloniei,
Slovaciei și Sloveniei. Româ nia și Bulgaria s-au ală turat Uniunii
la 1 ianuarie 2007.
Reunindu-se la 3 octombrie 2005, la Luxemburg,
Consiliul a aprobat cadrul de negocieri cu Croația și Turcia
privind aderarea acestora la UE. Tratatul de aderare cu Croația
a fost semnat la 9 decembrie 2011, iar Croația a aderat la 1 iulie
2013.
C. Reforma instituțională
Reuniunea Consiliului European de la Tampere (15-
16 octombrie 1999) a stabilit modalită țile de elaborare a Cartei
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Consiliul
European de la Helsinki (decembrie 1999) a convocat
conferința interguvernamentală pentru pregă tirea Tratatului
de la Nisa.
Consiliul European de la Laeken (14 și 15 decembrie
2001) a hotă râ t să convoace o Convenție pentru viitorul
Europei, care a elaborat Tratatul constituțional, care nu a avut
succes. După doi ani și jumă tate de impas instituțional,
Consiliul European din 21-22 iunie 2007 a adoptat un mandat
detaliat pentru Conferința interguvernamentală care a dus la
semnarea Tratatului de la Lisabona, la 13 decembrie 2007, care
a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. La 25 martie 2011, a
139
adoptat o decizie de modificare a articolului 136, prin care s-a

permis crearea Mecanismului european de stabilitate.
La 29 iunie 2018, Consiliul European a adoptat decizia
privind componența Parlamentului European, care le permite
statelor membre să pună în aplicare mă surile interne necesare
pentru organizarea alegerilor pentru legislatura 2019-2024.
La 23 martie 2018, Consiliul European (articolul 50),
reunit în formula UE-27, a adoptat orientă rile privind cadrul
pentru viitoarele relații cu Regatul Unit după Brexit. Potrivit
orientă rilor, UE își dorește un parteneriat câ t mai strâ ns posibil
cu Regatul Unit, care să acopere, printre altele, cooperarea
comercială și economică , securitatea și apă rarea.
La 29 iunie 2018, Consiliul European (articolul 50), în
formula UE-27, a analizat situația actuală a negocierilor legate
de Brexit și a adoptat concluzii cu privire la progresele
înregistrate. Acesta a salutat progresele suplimentare
înregistrate cu privire la textul juridic al acordului de retragere.
Cu toate acestea, liderii au evidențiat faptul că unele aspecte
importante nu au fost convenite încă .
La 10 aprilie 2019, Consiliul European (articolul 50) a
luat act de scrisoarea prim-ministrului Theresa May din 5
aprilie 2019 prin care se solicita o nouă prelungire a
termenului menționat la articolul 50 alineatul (3) din TUE.
Consiliul European a convenit asupra unei prelungiri pentru a
permite ratificarea Acordului privind retragerea. Cu toate
acestea, prelungirea ar trebui să dureze numai atâ t câ t este
necesar și, în niciun caz, nu ar trebui să depă șească data de 31
octombrie 2019. Dacă Acordul privind retragerea este ratificat
140
de ambele pă rți înainte de această dată , retragerea va avea loc

în prima zi a lunii urmă toare.
141
Secțiunea 7.4. Parlamentul European - fișă tehnică4
La baza Parlamentului European stă Adunarea Comună

a Comunită ții Europene a Că rbunelui și Oțelului (CECO), care a
devenit adunarea comună a celor trei comunită ți europene
supranaționale existente la vremea respectivă . Ulterior,
adunarea a primit numele de „Parlamentul European”. De-a
lungul timpului, instituția, ai că rei membri sunt aleși, din 1979,
în mod direct, a trecut prin schimbă ri profunde: de la o adunare
cu membri numiți, la un parlament ales care stabilește agenda
politică a Uniunii Europene.
Temei juridic
Tratatele inițiale;
Decizia și Actul privind alegerea reprezentanților în
Parlamentul European prin sufragiu universal direct
(20 septembrie 1976), modificate prin Deciziile Consiliului din
25 iunie și 23 septembrie 2002
Trei comunități, o singură adunare
În urma înființă rii Comunită ții Economice Europene
(CEE) și a Comunită ții Europene a Energiei Atomice (Euratom),
Adunarea Comună a CECO a fost extinsă la toate cele trei
comunită ți. Numă râ nd 142 de membri, noua adunare s-a reunit
pentru prima dată la Strasbourg, la 19 martie 1958, ca
4
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/11/parlamentul-
european-context-istoric, pagina accesata in data de 27.01.2020
142
„Adunarea parlamentară europeană ”, schimbâ ndu-și numele în

„Parlamentul European” la 30 martie 1962.
De la adunare desemnată la parlament ales
Înainte de introducerea alegerilor directe, deputații din
Parlamentul European erau desemnați de fiecare dintre
parlamentele naționale ale statelor membre. Toți deputații
aveau astfel un dublu mandat.
Conferința la nivel înalt de la Paris, din 9-10 decembrie
1974, a hotă râ t ca alegerile directe „să aibă loc în sau după
1978” și a solicitat Parlamentului să depună noi propuneri
pentru înlocuirea proiectului să u de convenție inițial din 1960.
În ianuarie 1975, Parlamentul a adoptat un nou proiect de
convenție, pe baza că ruia, după soluționarea câ torva
divergențe, șefii de stat sau de guvern, au ajuns la un acord în
cadrul reuniunii lor din 12-13 iulie 1976.
Decizia și Actul privind alegerea reprezentanților în
Parlamentul European prin sufragiu universal direct au fost
semnate la Bruxelles, la 20 septembrie 1976. În urma ratifică rii
actului de că tre toate statele membre, acesta a intrat în vigoare
în iulie 1978, primele alegeri avâ nd loc la 7 și 10 iunie 1979.
Extinderi
La 1 ianuarie 1973, în momentul în care Danemarca,
Irlanda și Regatul Unit au devenit membre ale Comunită ților
Europene (prima extindere), numă rul de deputați în
Parlamentul European a crescut la 198.
Odată cu a doua extindere, în urma aderă rii Greciei la
1 ianuarie 1981, Parlamentul Greciei a desemnat 24 de
deputați eleni în Parlamentul European, care au fost înlocuiți,
143
în octombrie 1981, de deputați aleși în mod direct. La 14 și

17 iunie 1984, au fost organizate alegeri directe pentru a doua
oară .
La 1 ianuarie 1986, odată cu a treia extindere, numă rul
de mandate a crescut de la 434 la 518, în urma sosirii a 60 de
deputați spanioli și a 24 de deputați portughezi, desemnați de
parlamentele lor naționale și înlocuiți ulterior de deputați aleși
în mod direct.
După unificarea Germaniei, componența Parlamentului
European a fost adaptată pentru a reflecta schimbarea
demografică . În conformitate cu propunerile Parlamentului
dintr-o rezoluție privind o schemă de repartizare a mandatelor
deputaților în PE, în urma alegerilor din iunie 1994, numă rul de
deputați aleși a crescut de la 518 la 567. Odată cu a patra
extindere a UE, numă rul de deputați în PE a crescut la 626,
respectâ nd, pentru noile state membre, schema de repartizare
echitabilă prevă zută în rezoluția menționată mai sus.
Conferința interguvernamentală de la Nisa a introdus o
nouă distribuție a mandatelor în Parlament, care a fost aplicată
la alegerile europene din 2004. Numă rul maxim de deputați în
PE (fixat anterior la 700) a crescut la 732. Numă rul de mandate
alocate primelor 15 state membre a fost redus cu 91 (de la 626
la 535). Cele 197 de mandate ră mase au fost distribuite între
vechile și noile state membre pe bază proporțională .
Odată cu aderarea Bulgariei și a Româ niei, la 1 ianuarie
2007, numă rul de mandate în Parlamentul European a crescut
temporar la 785 pentru a primi deputați din cele două ță ri.
După alegerile din 2009, care au avut loc în perioada 4-7 iunie,
144
numă rul de mandate a fost redus la 736. Avâ nd în vedere că

Tratatul de la Lisabona (care a intrat în vigoare la 1 decembrie
2009) stabilise un numă r maxim de 751 de deputați în PE, care
a crescut temporar la 754 pâ nă la urmă toarele alegeri, în
decursul mandatului 2009-2014, în urma ratifică rii de că tre
statele membre a unui protocol de modificare adoptat în cursul
Conferinței interguvernamentale (CIG) din 23 iunie 2010, 18
noi deputați în PE s-au ală turat celor 736 aleși în iunie 2009. În
urma aderă rii Croației, la 1 iulie 2013, numă rul maxim de
mandate a crescut temporar la 766, pentru a primi 12 deputați
croați, aleși în aprilie 2013 (în conformitate cu articolul 19 din
Actul privind condițiile de aderare a Republicii Croația).
Pentru alegerile din 2014, numă rul total de mandate a
fost redus înapoi la 751.Distribuția locurilor a fost revizuită din
nou în vederea alegerilor din mai 2019 și a Brexitului.
Extinderea treptată a competențelor
Înlocuirea contribuțiilor statelor membre cu resursele
proprii ale Comunită ții a condus la o primă extindere a
competențelor bugetare ale Parlamentului conform Tratatului
de la Luxemburg, semnat la 22 aprilie 1970. Un al doilea tratat
ce vizează acest aspect - consolidarea competențelor
Parlamentului - a fost semnat la Bruxelles, la 22 iulie 1975.
Actul Unic European a consolidat rolul Parlamentului
în anumite domenii legislative (procedura de cooperare), iar
tratatele de aderare și de asociere au fă cut obiectul procedurii
de aviz conform.
Prin introducerea procedurii de codecizie în anumite
domenii legislative și prin extinderea procedurii de cooperare
145
la alte domenii, Tratatul de la Maastricht a marcat începutul

transformă rii Parlamentului în colegiuitor. Tratatul de la
Maastricht i-a acordat Parlamentului competența de a aproba
componența finală a Comisiei, ceea ce a constituit o etapă
importantă în ceea ce privește controlul politic al
Parlamentului asupra executivului Uniunii Europene.
Tratatul de la Amsterdam a extins procedura de
codecizie la majoritatea domeniilor legislative și a reformat-o,
plasâ nd Parlamentul în calitate de colegiuitor pe picior de
egalitate cu Consiliul. Numirea președintelui Comisiei a fost
supusă aprobă rii Parlamentului, ceea ce a consolidat
competențele de control ale acestuia din urmă asupra puterii
executive. Tratatul de la Nisa a extins și mai mult domeniul de
aplicare al procedurii de codecizie.
Tratatul de la Lisabona reprezintă o nouă extindere
importantă atâ t a aplică rii votului cu majoritate calificată în
Consiliu (utilizâ nd o nouă metodă de la 1 noiembrie 2014 -
articolul 16 din TUE), câ t și a aplică rii procedurii de codecizie
(extinsă în prezent la aproximativ 45 de noi domenii
legislative). Codecizia, cunoscută în prezent drept procedura
legislativă ordinară , a devenit cea mai utilizată procedură
decizională , acoperind subiecte deosebit de importante, cum ar
fi politica agricolă comună și politicile din domeniul securită ții
și al justiției. Parlamentul are un rol mai important în
pregă tirea viitoarelor modifică ri ale tratatelor (articolul 48 din
TUE).
În urma alegerilor europene din perioada 22-25 mai
2014, a reieșit clar faptul că Parlamentul a folosit pe deplin
146
dispozițiile articolului 14 din TUE, care prevă d că : „Parlamentul

European exercită , împreună cu Consiliul, funcțiile legislativă și
bugetară . Acesta exercită funcții de control politic și
consultative, în conformitate cu condițiile prevă zute în tratate.
Parlamentul European alege președintele Comisiei.”
Pentru alegerile din 2014, partidele politice europene
au prezentat alegă torilor „candidați de vâ rf” pentru ocuparea
funcției de președinte al Comisiei. Se poate spune că s-a acordat
întâ ietate ideii de „candidați de vâ rf”, dat fiind faptul că
președintele Comisiei, care a fost ales în cele din urmă în cadrul
reuniunii din 22 octombrie 2014, a fost candidatul care a
beneficiat de cel mai mare sprijin în cadrul alegerilor pentru
Parlamentul European din mai 2014.
COMPETENȚELE PARLAMENTULUI EUROPEAN5

Afirmarea rolului instituțional al Parlamentului în
procesul de elaborare a politicilor europene este rezultatul
exercită rii diferitelor funcții ale acestuia. Respectarea
principiilor democratice la nivel european este asigurată prin
participarea sa la procesul legislativ, competențele sale
bugetare și de control, implicarea sa în revizuirea tratatelor și
dreptul de a interveni pe lâ ngă Curtea de Justiție a Uniunii
Europene.
Temei juridic
5
european-competente, pagina accesata in data de 27.01.2020
147
Articolele 223 - 234 și 314 din Tratatul privind

funcționarea Uniunii Europene (TFUE)
Obiective
În calitate de instituție care reprezintă cetă țenii
Europei, Parlamentul constituie temelia democratică a Uniunii
Europene. Pentru ca Uniunea să se bucure de o deplină
legitimitate democratică , Parlamentul trebuie să fie implicat pe
deplin în procesul legislativ european și să exercite, în numele
cetă țenilor, controlul politic asupra celorlalte instituții ale
Uniunii.
148
- Competențe de tip constituțional și de ratificare

În urma semnă rii Actului unic european, încheierea
orică rui tratat de aderare a unui nou stat membru precum și a
orică rui tratat de asociere necesită avizul conform al
Parlamentului. Pe baza acestui act, procedura se aplică , de
asemenea, acordurilor internaționale cu implicații bugetare
importante pentru Uniune (înlocuind procedura de conciliere
instituită în 1975). Tratatul de la Maastricht a extins procedura
în cauză la acordurile care instituie un cadru instituțional
specific sau care implică modificarea unui act adoptat în
temeiul procedurii de codecizie. Parlamentul trebuie, de
asemenea, să -și dea avizul conform pentru actele privind
procedura electorală (odată cu intrarea în vigoare a Tratatului
de la Maastricht). De la intrarea în vigoare a Tratatului de la
Amsterdam, avizul conform al PE este solicitat în cazul în care
Consiliul dorește să declare că există un pericol evident de
încă lcare gravă de că tre un stat membru a principiilor
fundamentale ale Uniunii, înainte de a adresa recomandă ri sau
de a impune sancțiuni statului membru în cauză . În schimb,
orice revizuire a Statutului deputaților în Parlamentului
European trebuie să fie aprobată de că tre Consiliu.
De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona,
Parlamentul poate avea inițiativa revizuirii tratatelor și are
ultimul cuvâ nt în privința convocă rii unei Convenții pentru
pregă tirea unei viitoare modifică ri a tratatelor [articolul 48
alineatele (2) și (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană
(TUE)].
149
- Participarea la procesul legislativ

Parlamentul participă la adoptarea actelor legislative
ale Uniunii în proporții diferite, în funcție de temeiul juridic
pertinent pentru fiecare dintre acestea. Rolul să u a evoluat,
treptat, de la o participare exclusiv consultativă la codecizie,
ceea ce îl plasează pe picior de egalitate cu Consiliul.
A. Procedura legislativă ordinară
De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa,
procedura de codecizie a fost aplicată pentru 46 de temeiuri
juridice din Tratatul CE. În principiu, această procedură a pus
Parlamentul pe picior de egalitate cu Consiliul. În cazul în care
cele două instituții ajungeau la un acord, actul era adoptat în
prima sau în a doua lectură . În caz de dezacord, actul respectiv
putea fi adoptat doar în urma succesului concilierii.
După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona,
procedura de codecizie a devenit procedura legislativă ordinară
(articolul 294 din TFUE). Peste 40 de noi politici sunt supuse
acestei proceduri, de exemplu cele privind libertatea,
securitatea și justiția, comerțul exterior, politica de mediu și
politica agricolă comună (PAC).
B. Consultare
Procedura de consultare se aplică în continuare în
cazul articolelor 27, 41 și 48 din TUE și fiscalită ții, dreptului
concurenței, armoniză rii legislațiilor care nu privesc piața
internă și unor aspecte ale politicii sociale.
C. Cooperare (abolită )
Procedura de cooperare (fostul articol 252 din Tratatul
CE) a fost introdusă de AUE și extinsă în temeiul Tratatului de
150
la Maastricht la cea mai mare parte a domeniilor de legislație în

care Consiliul acționează cu majoritate. Această procedură
obliga Consiliul să ia în considerare, în a doua lectură ,
amendamentele Parlamentului care au fost adoptate prin vot cu
majoritate absolută , în mă sura în care acestea au fost preluate
de Comisie. Introducerea sa a marcat debutul unei veritabile
competențe legislative a Parlamentului, dar procedura a fost
eliminată după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.
D. Avizul conform
După intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht,
procedura de aviz conform se aplică câ torva domenii legislative
asupra că rora Consiliul hotă ră ște în unanimitate și care se
limitează , începâ nd cu Tratatul de la Amsterdam, la fondurile
structurale și de coeziune.
În conformitate cu Tratatul de la Lisabona, anumite
domenii noi sunt supuse acestei proceduri, denumite în prezent
„de aprobare”, de exemplu articolele 7, 14, 17, 27, 48 și 50 din
TUE și articolele 19, 83, 86, 218, 223, 311 și 312 din TFUE și
mă surile care trebuie adoptate de că tre Consiliu în cazul în care
o acțiune a Uniunii se dovedește necesară , fă ră ca tratatele să fi
prevă zut atribuțiile necesare în acest sens (articolul 352 din
TFUE).
E. Dreptul la inițiativă
Tratatul de la Maastricht a acordat Parlamentului
dreptul la inițiativa legislativă , care se limitează la a cere
Comisiei să prezinte o propunere. Acest drept a fost menținut
în Tratatul de la Lisabona (articolul 225 din TFUE) și este
151
explicat în mod mai detaliat într-un acord interinstituțional

dintre Parlament și Comisie.
- Competențe bugetare
Tratatul de la Lisabona elimină distincția dintre
cheltuielile obligatorii și cele neobligatorii. Acesta conferă , de
altfel, Parlamentului aceeași poziție cu cea a Consiliului în
cadrul procedurii bugetare anuale, care se apropie în prezent
de procedura legislativă ordinară .
Parlamentul ră mâ ne una dintre cele două componente
ale autorită ții bugetare (articolul 314 din TFUE). Acesta este
implicat în procedura bugetară încă din stadiul pregă titor, în
special în ce privește stabilirea principalelor linii directoare și a
naturii cheltuielilor. Parlamentul adoptă bugetul și
monitorizează execuția acestuia (articolul 318 din TFUE).
Parlamentul aprobă descă rcarea de gestiune pentru execuția
bugetară (articolul 319 din TFUE).
În cele din urmă , Parlamentul trebuie să aprobe cadrul
financiar multianual (CFM) (articolul 312 din TFUE). CFM
2014-2020 este primul cadru de acest tip care face obiectul
normelor TFUE.
- Competențe de control asupra executivului

Parlamentul dispune de mai multe instrumente de
control. În special, el dezbate raportul general anual prezentat
de Comisie (articolul 233 din TFUE) și supraveghează ,
împreună cu Consiliul, actele de punere în aplicare și actele
delegate ale Comisiei (articolele 290 și 291 din TFUE).
152
A. Învestitura Comisiei
Începâ nd din 1981, Parlamentul a început să aprobe, în
mod informal, învestitura Comisiei, prin examinarea și
aprobarea programului acesteia. Cu toate acestea, doar în
momentul intră rii în vigoare a Tratatului de la Maastricht
(1992), desemnarea de că tre statele membre a Președintelui și
a membrilor Comisiei, în calitate de colegiu, a fost supusă
aprobă rii prealabile a Parlamentului. Tratatul de la Amsterdam
a mers mai departe, condiționâ nd, în plus, desemnarea
președintelui Comisiei de aprobarea prealabilă a
Parlamentului, înainte de desemnarea celorlalți membri ai
colegiului. În 1994, Parlamentul a instituit și audierile
comisarilor desemnați. În conformitate cu Tratatul de la
Lisabona, candidatul la postul de președinte al Comisiei trebuie
să fie ales ținâ ndu-se seama de rezultatele alegerilor europene.
B. Moțiunea de cenzură
Tratatul de la Roma prevedea deja o moțiune de
cenzură (denumită și „vot de neîncredere”) împotriva Comisiei.
În prezent, dispozițiile generale care îi conferă Parlamentului
dreptul de a vota cu privire la o moțiune de cenzură împotriva
Comisiei sunt prevă zute la articolul 17 alineatul (8) din TUE și
la articolul 234 din TFUE. Adoptarea acesteia necesită o
majoritate de două treimi din voturile exprimate și majoritatea
voturilor membrilor adună rii parlamentare. Adoptarea unei
moțiuni de cenzură conduce la demisia Comisiei în calitate de
organism, inclusiv a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru
153
afaceri externe și politica de securitate în ceea ce privește

îndatoririle sale în cadrul Comisiei. Pâ nă în prezent, în ciuda
mai multor tentative, Parlamentul nu a adoptat niciodată nici o
moțiune pe baza dispozițiilor relevante actuale din tratat sau a
celor precedente pentru a destitui colegiul Comisiei.
C. Întrebă rile parlamentare

Orice deputat poate adresa întrebă ri cu solicitare de
ră spuns scris Președintelui Consiliului European, Consiliului,
Comisiei sau Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant
al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate. În
conformitate cu articolul 230 din TFUE, Comisia ră spunde oral
sau în scris la întrebă rile Parlamentului sau ale deputaților să i,
iar Consiliul European și Consiliul sunt audiate de Parlament în
condițiile prevă zute de Regulamentul de procedură al
Consiliului European și de cel al Consiliului.
Prin urmare, întrebă rile parlamentare iau forma
întrebă rilor cu solicitare de ră spuns scris sau oral, cu sau fă ră
dezbatere și a întrebă rilor pentru timpul afectat întrebă rilor.
D. Comisiile de anchetă
Parlamentul are competența de a constitui comisii de
anchetă temporare pentru a examina presupusele încă lcă ri ale
normelor de drept sau aplicarea defectuoasă a dreptului
Uniunii (articolul 226 din TFUE).
E. Controlul în domeniul politicii externe și de

securitate comună
154
Parlamentul are dreptul să fie ținut la curent cu

evoluțiile din aceste domenii și poate adresa întrebă ri sau
formula recomandă ri Consiliului. Parlamentul trebuie consultat
cu privire la aspectele principale și la opțiunile fundamentale
din domeniul politicii externe și de securitate comune (PESC)
(articolul 36 din TUE). Punerea în aplicare a Acordului
interinstituțional privind disciplina bugetară , cooperarea în
chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (2013/C373/01)
a permis, de asemenea, îmbună tă țirea procedurilor de
consultare privind PESC, cel puțin în privința aspectelor
financiare. Înființarea postului de Înalt Reprezentant al Uniunii
pentru afaceri externe și politica de securitate sporește
influența Parlamentului, întrucâ t persoana desemnată pentru
acest post este, de asemenea, Vicepreședinte al Comisiei.
- Căile de atac în fața Curții de Justiție

Parlamentul are dreptul de a sesiza Curtea de Justiție
în cazul în care o altă instituție a încă lcat prevederile tratatului.
El are dreptul de a interveni, de exemplu, în sprijinul
uneia dintre pă rțile implicate, în cauzele din fața Curții. Un
exemplu de referință este acela în care Parlamentul și-a
exercitat acest drept în hotă râ rea „Isoglucose” (cauzele 138 și
139/79 din 29 octombrie 1980), în care Curtea a abrogat un
regulament al Consiliului pe motiv că acesta și-a încă lcat
obligația de a consulta Parlamentul. În cazul unei acțiuni în
constatarea abținerii de a acționa (articolul 265 din TFUE),
Parlamentul poate sesiza Curtea în cazul în care o instituție a
încă lcat tratatul, astfel cum s-a întâ mplat, de exemplu, în cauza
155
13/83, în care Consiliul a fost gă sit vinovat pentru că nu a luat

mă suri referitoare la politica comună de transport.
În conformitate cu Tratatul de la Amsterdam,
Parlamentul putea introduce o acțiune în anulare a unui act
împotriva unei alte instituții cu scopul exclusiv de a-și proteja
prerogativele. În urma adoptă rii Tratatului de la Nisa,
Parlamentul nu mai este obligat să prezinte o motivare
specifică ; de acum înainte, el este în mă sură să instituie
proceduri în același mod precum Consiliul, Comisia și statele
membre. Parlamentul se poate constitui pâ râ t într-o acțiune
îndreptată împotriva unui act adoptat în temeiul procedurii de
codecizie sau atunci câ nd unul dintre actele acestuia este menit
să producă efecte juridice față de pă rți terțe. Articolul 263 din
TFUE confirmă astfel hotă râ rile Curții în cauzele 320/81,
294/83 și 70/88.
În cele din urmă , Parlamentul are dreptul de a solicita
Curții de Justiție un aviz prealabil cu privire la conformitatea
unui acord internațional cu dispozițiile tratatului (articolul 218
din TFUE).
- Petițiile
Atunci câ nd își exercită dreptul de a adresa o petiție,
cetă țenii Uniunii o trimit Președintelui Parlamentului (articolul
227 din TFUE).
- Inițiativa cetățenească europeană

Parlamentul organizează audieri la care sunt prezenți
organizatorii inițiativelor cetă țenești europene înregistrate,
156
sub conducerea Comisiei pentru petiții. La 17 aprilie 2019,

Parlamentul și Consiliul au adoptat în mod oficial noul
Regulament privind inițiativa cetă țenească europeană [5], care
așteaptă în prezent să fie publicat oficial. Noile norme se vor
aplica începâ nd din 2020.
- Desemnarea Ombudsmanului
157
Organizarea și funcționarea6 Parlamentului

European sunt reglementate de Regulamentul să u de
procedură . Organele politice, comisiile, delegațiile și grupurile
politice ghidează activită țile Parlamentului.
Temei juridic
Articolul 14 din Tratatul privind Uniunea Europeană
(TUE) și articolele 223, 224, 226, 229, 231 și 232 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE);
Regulamentul de procedură al Parlamentului
European.
Componență
Normele generale privind componența Parlamentului
European sunt prevă zute la articolul 14 alineatul (2) din TUE,
care prevede că Consiliul European adoptă în unanimitate, la
inițiativa Parlamentului și cu aprobarea acestuia, o decizie de
stabilire a componenței Parlamentului. La același articol, se
prevede, de asemenea, că Parlamentul European trebuie să fie
compus din cel mult 751 de reprezentanți ai cetă țenilor Uniunii
(750 de membri plus președintele). În plus, reprezentarea
cetă țenilor este asigurată în mod proporțional descrescă tor, cu
un prag minim de șase membri pentru fiecare stat membru.
Niciun stat membru nu poate avea mai mult de 96 de locuri.
Principiul proporționalită ții descrescă toare înseamnă

că , deși numă rul total de locuri este alocat în funcție de
mă rimea populației statelor membre, statele membre cu o
6
european-organizare-si-functionare, pagina accesata in data de 27.01.2020
158
populație mai numeroasă acceptă să fie subreprezentate în

favoarea unei reprezentă ri mai mari a ță rilor UE cu o populație
mai redusă : cu câ t țara este mai mare, cu atâ t mai mic este
numă rul de locuri în raport cu populația sa. Acest concept a fost
definit mai în detaliu în Deciziile succesive ale Consiliului
European adoptate în temeiul articolului 14 alineatul (2) din
TUE de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.
Avâ nd în vedere retragerea programată a Regatului

Unit din UE, a trebuit să se analizeze modul de redistribuire a
celor 73 de locuri ale ță rii. În urma unei propuneri prezentate
de Parlament[1], Consiliul European a adoptat la 28 iunie 2018
o decizie de stabilire a componenței Parlamentului European
după alegerile din 2019[2]. Numă rul total de locuri a fost redus
de la 751 la 705, cota unora dintre statele membre crescâ nd.
Numă rul deputaților care urmează să fie aleși din fiecare stat
membru pentru Parlamentul European este urmă torul:
Germania - 96, Franța - 79, Italia - 76, Spania - 59, Polonia - 52,
Româ nia - 33, Ț ă rile de Jos - 29, Belgia, Grecia, Ungaria,
Portugalia, Suedia și Republica Cehă - 21, Austria 19, Bulgaria
17, Finlanda, Danemarca și Slovacia - 14, Irlanda - 13, Croația -
12, Lituania - 11, Letonia și Slovenia - 8, Estonia 7, Cipru,
Luxemburg și Malta - 6. Cu toate acestea, articolul 3 alineatul
(2) din Decizia respectivă prevede, de asemenea, că , în cazul în
care Regatul Unit este încă stat membru la începutul legislaturii
2019-2024 (adică în iunie 2019), numă rul de deputați în PE din
fiecare stat membru va ră mâ ne același ca în legislatura
159
precedentă [3] pâ nă câ nd retragerea Regatului Unit produce

efecte juridice.
De fiecare dată după alegeri, Parlamentul se reunește

de drept în prima zi de marți după expirarea unui termen de o
lună de la sfâ rșitul perioadei electorale (Actul din 20
septembrie 1976[4]). De asemenea, în conformitate cu articolul
229 alineatul (1) din TFUE, Parlamentul se întrunește de plin
drept, anual, în a doua zi de marți a lunii martie.
Organizare
A. Președintele
În conformitate cu Regulamentul de procedură ,
Președintele Parlamentului este ales dintre deputații în PE
pentru un mandat de doi ani și jumă tate, care poate fi reînnoit
(articolul 19 din Regulamentul de procedură ). Președintele
reprezintă Parlamentul în relațiile externe și cu celelalte
instituții ale UE. Președintele supraveghează dezbaterile în plen
și se asigură că Regulamentul de procedură al Parlamentului
este respectat. În deschiderea fiecă rei reuniuni a Consiliului
European, Președintele Parlamentului European prezintă
punctul de vedere și preocupă rile instituției referitoare la
punctele înscrise pe ordinea de zi și la alte subiecte. După
adoptarea de că tre Parlament a bugetului Uniunii Europene,
Președintele îl semnează , acesta devenind astfel operațional.
Președintele Parlamentului semnează , ală turi de Președintele
Consiliului, toate actele legislative adoptate prin procedura
160
legislativă ordinară . Președintele poate fi înlocuit de unul

dintre cei 14 vicepreședinți (articolul 23 din Regulamentul de
procedură ).
B. Plenul
Plenul este stricto sensu Parlamentul European, iar
reuniunile sale sunt prezidate de Președinte. Parlamentul se
întrunește în fiecare lună (cu excepția lunii august) în sesiune
plenară la Strasbourg, perioada de sesiune durâ nd patru zile,
de luni pâ nă joi. La Bruxelles au loc perioade de sesiune
suplimentare. Perioada de sesiune se împarte în ședințe zilnice
[articolul 145 alineatul (3) din Regulamentul de procedură ].
Distribuția locurilor deputaților în hemiciclu se face în funcție
de apartenența politică , de la stâ nga la dreapta, cu acordul
președinților de grup. Președintele este cel care deschide
ședința, uneori prin aducerea unui omagiu sau printr-un
discurs pe o temă de actualitate. În îndeplinirea acestei sarcini,
Președintele este asistat de 14 vicepreședinți, care pot prelua
conducerea reuniunii. Pentru facilitarea cooperă rii dintre
instituții în cadrul procesului de luare a deciziilor, la ședințe
participă și Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene.
La cererea Parlamentului, reprezentanții celor două instituții
pot fi invitați să facă declarații sau să își prezinte activită țile.
C. Organismele politice
Organismele politice ale Parlamentului sunt Biroul
(articolul 24 din Regulamentul de procedură - președintele și
14 vicepreședinți), Conferința președinților (articolul 26 din
161
Regulamentul de procedură - Președintele și președinții

grupurilor politice), cei cinci chestori (articolul 28 din
Regulamentul de procedură - responsabili pentru chestiunile
administrative și financiare ale deputaților), Conferința
președinților de comisie (articolul 29 din Regulamentul de
procedură ) și Conferința președinților de delegație (articolul
30 din Regulamentul de procedură ). Durata mandatului
Președintelui, al vicepreședinților și al chestorilor, precum și al
președinților de comisie și de delegație este de doi ani și
jumă tate (articolul 19 din Regulamentul de procedură ).
D. Comisii și delegații
Deputații sunt organizați în 20 de comisii, două
subcomisii și 39 de delegații (delegații interparlamentare și
delegații la comisii parlamentare mixte, comisii parlamentare
de cooperare și adună ri parlamentare multilaterale)[5].
Parlamentul trimite o delegație și la Adunarea Paritară
înființată în baza acordului dintre statele din Africa, Caraibe și
Pacific (ACP) și UE[6]. Parlamentul poate înființa și comisii
speciale (articolul 197 din Regulamentul de procedură ) sau
comisii de anchetă (articolul 226 din TFUE și articolul 198 din
Regulamentul de procedură ).
În temeiul articolului 204 din Regulamentul de
procedură , fiecare comisie sau delegație își alege propriul
birou, alcă tuit dintr-un președinte și pâ nă la patru
vicepreședinți.
E. Grupuri politice
162
Deputații nu sunt organizați în delegații naționale, ci, în

funcție de afinită țile politice, în grupuri transnaționale. În
temeiul Regulamentului de procedură , un grup politic trebuie
să cuprindă deputați aleși din cel puțin un sfert dintre statele
membre și să fie alcă tuit din cel puțin 25 de deputați
(articolul 32 din Regulamentul de procedură ). Grupurile
politice organizează reuniuni regulate în să ptă mâ na care
precedă perioada de sesiune și în să ptă mâ nile de sesiune,
precum și seminarii pentru a stabili principiile de bază ale
activită ții lor. Anumite grupuri politice corespund partidelor
politice supranaționale care activează la nivelul UE.
F. Partide și fundații politice europene

Parlamentul European recomandă crearea unui mediu
favorabil dezvoltă rii unor adevă rate partide și fundații politice
europene, inclusiv adoptarea unei legislații-cadru. Articolul 224
din TFUE prevede un temei juridic pentru adoptarea, în
conformitate cu procedura legislativă ordinară , a unui statut
pentru partidele politice de la nivel european și a unor norme
privind finanțarea acestora. Majoritatea acestor partide și
majoritatea fundațiilor politice au fost înființate în baza
Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1141/2014 al Parlamentului
European și al Consiliului (modificat de Regulamentul (UE,
Euratom) 2018/673 din 3 mai 2018) privind statutul și
finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice
europene, care prevede că fundațiile politice sprijină partidele
la care sunt afiliate prin activită ți educaționale și de cercetare.
163
Partidele europene existente în prezent sunt: Partidul

Popular European (PPE), Partidul Socialiștilor Europeni (PSE),
Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE),
Partidul Ecologist European (EGP), Alianța Conservatorilor și
Reformiștilor Europeni (ACRE), Partidul Stâ ngii Europene (EL),
Europenii Uniți pentru Democrație (EUD), Partidul Democrat
European (PDE), Alianța Liberă Europeană (ALE), Alianța
Europeană pentru Libertate (AEL), Alianța Mișcă rilor Naționale
Europene (AEMN), Mișcarea Politică Creștină Europeană
(ECPM) și Alianța pentru Democrație Directă în Europa
(ADDE). Aceste partide supranaționale cooperează strâ ns cu
grupurile politice corespunză toare din cadrul Parlamentului
European.
Printre cele mai importante fundații politice europene
se numă ră : Centrul pentru Studii Europene „Wilfried Martens”,
Fundația pentru Studii Progresive Europene, Forumul Liberal
European, Fundația Ecologistă Europeană , Institutul
Democraților Europeni, Transformă Europa și Noua Direcție –
Fundația pentru Reformă în Europa.
G. Secretariatul Parlamentului
Secretariatul Parlamentului European este condus de
Secretarul General, care este numit de Birou (articolul 222 din
Regulamentul de procedură ). Biroul hotă ră ște, de asemenea,
componența și organizarea Secretariatului, care, în prezent,
este alcă tuit din 12 direcții generale și Serviciul Juridic.
Secretariatul are misiunea de a coordona activitatea legislativă
și de a organiza sesiunile plenare și reuniunile. De asemenea,
164
acordă asistență tehnică și juridică , precum și consultanță de

specialitate organelor parlamentare și deputaților din PE
pentru a-i sprijini în exercitarea mandatelor lor. Secretariatul
pune la dispoziție servicii de interpretare și traducere pentru
toate reuniunile și documentele oficiale.
Funcționare
În temeiul tratatului, Parlamentul își organizează
activitatea în mod independent. Acesta își adoptă Regulamentul
de procedură cu majoritatea voturilor deputaților să i
(articolul 232 din TFUE). Cu excepția cazului în care tratatele
dispun altfel, Parlamentul hotă ră ște cu majoritatea voturilor
exprimate (articolul 231 din TFUE). Acesta decide ordinea de zi
pentru perioadele sale de sesiune, care sunt destinate în
principal adoptă rii rapoartelor pregă tite de comisiile sale,
întrebă rilor adresate Comisiei și Consiliului, dezbaterilor de
actualitate și urgente, precum și declarațiilor președinției.
Reuniunile comisiilor și ședințele plenare sunt publice și
transmise pe internet.
Sediul și locurile de desfășurare a activității

Începâ nd cu 7 iulie 1981, Parlamentul a adoptat mai
multe rezoluții referitoare la sediul să u, invitâ nd guvernele
statelor membre să respecte obligația care le revine în temeiul
tratatelor de a stabili un singur sediu pentru instituții. Întrucâ t
acestea au continuat să nu pună în aplicare această mă sură ,
Parlamentul a luat o serie de decizii privind organizarea sa și
locurile de desfă șurare a activită ții (Luxemburg, Strasbourg și
165
Bruxelles). În cadrul Consiliului European de la Edinburgh din

11 și 12 decembrie 1992, guvernele statelor membre au
încheiat un acord privind sediile instituțiilor, prin care se
stabilea ca:
 Parlamentul să își aibă sediul la Strasbourg, unde să se
organizeze cele 12 perioade de sesiune lunare, inclusiv
sesiunea în care se adoptă Decizia referitoare la bugetul
anual al UE;
 perioadele de sesiune suplimentare să se țină la
Bruxelles;
 comisiile parlamentare să se reunească la Bruxelles;
 Secretariatul Parlamentului și departamentele care îi
acordă asistență acestuia să ră mâ nă la Luxemburg.
166
167
Secțiunea 7.5. Consiliul (Uniunii Europene) - fișă tehnică 7

Ală turi de Parlamentul European, Consiliul este
instituția care adoptă legislația UE prin regulamente și
directive și prezintă decizii și recomandă ri neobligatorii. În
domeniile sale de competență , Consiliul ia decizii cu majoritate
simplă , majoritate calificată sau prin unanimitate, în funcție de
temeiul juridic al actului care trebuie aprobat.
Temei juridic
În cadrul instituțional unic al Uniunii Europene,
Consiliul își exercită puterile ce i-au fost conferite la
articolul 16 din Tratatul privind Uniunea Europeană (denumit
în continuare „TUE”) și la articolele 237-243 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare
„TFUE”).
Rol
A. Legislație
Pe baza propunerilor prezentate de Comisie, Consiliul
adoptă legislația Uniunii, sub formă de regulamente și directive,
fie împreună cu Parlamentul European, conform procedurii
legislative ordinare prevă zute la articolul 294 din TFUE, fie
singur, după consultarea Parlamentului European. De
asemenea, Consiliul adoptă decizii individuale și recomandă ri
neobligatorii (articolul 288 din TFUE) și emite rezoluții.
Consiliul și Parlamentul stabilesc normele generale pentru
7
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/24/consiliul-uniunii-
europene, pagina accesata in data de 27.01.2020
168
exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei sau

rezervate Consiliului [articolul 291 alineatul (3) din TFUE].
B. Buget
Consiliul este una dintre cele două ramuri ale
autorită ții bugetare care adoptă bugetul Uniunii Europene
(cealaltă fiind Parlamentul European). De asemenea, Consiliul
stabilește, hotă râ nd în unanimitate, în cadrul unei proceduri
legislative speciale, dispozițiile aplicabile sistemului de resurse
proprii și cadrului financiar multianual (articolele 311 și 312
din TFUE). În acest ultim caz, Parlamentul trebuie să își dea
acordul prin votul majorită ții membrilor să i. Cel mai recent
cadru financiar multianual (2014-2020) a fost adoptat de
Parlament în luna noiembrie 2013. Consiliul împarte secțiunea
II a bugetului Uniunii [articolul 43 litera (b) din Regulamentul
financiar] cu Consiliul European, chiar dacă este vorba de două
instituții distincte.
C. Alte competențe
1. Acordurile internaționale
Consiliul încheie acordurile internaționale ale Uniunii
Europene, care sunt negociate de Comisie și necesită , în
majoritatea cazurilor, aprobarea Parlamentului [articolul 218
alineatul (6) din TFUE].
2. Numiri
Consiliul, hotă râ nd cu majoritate calificată (începâ nd
cu Tratatul de la Nisa), numește membrii Curții de Conturi, ai
169
Comitetului Economic și Social European și ai Comitetului

Regiunilor.
3. Politica economică
Consiliul coordonează politicile economice ale statelor
membre (articolul 121 din TFUE) și, fă ră a aduce atingere
competențelor Bă ncii Centrale Europene, ia decizii politice în
domeniul monetar. Statelor membre ale Eurogrupului li se
aplică norme speciale, grupul alegâ ndu-și un președinte pentru
un mandat de doi ani și jumă tate (articolele 136 și 137 din
TFUE). În general, miniștrii de finanțe ai ță rilor din Eurogrup se
reunesc în ajunul ședinței Consiliului Afaceri Economice și
Financiare.
De asemenea, Consiliul exercită un anumit numă r de
funcții de guvernanță economică în cadrul Semestrului
european. La începutul ciclului, în toamnă , Consiliul
examinează recomandă rile pentru zona euro, pe baza unei
anuale a creșterii, apoi, în iunie și iulie, adoptă recomandă ri
specifice pentru fiecare țară , după aprobarea lor de că tre
Consiliul European.
Articolul 136 din TFUE a fost modificat prin
Decizia 2011/199/UE a Consiliului European și a intrat în
vigoare la data de 1 mai 2013, în urma ratifică rii de că tre toate
statele membre. În prezent, acesta asigură temeiul juridic
pentru mecanismele de stabilitate, cum ar fi Mecanismul
european de stabilitate.
4. Politica externă și de securitate comună
Tratatul de la Lisabona îi conferă personalitate juridică
Uniunii Europene, care înlocuiește Comunitatea Europeană . În
170
plus, noul tratat abolește vechea structură cu trei piloni. Justiția

și afacerile interne au devenit politici UE complet integrate,
pentru care se aplică în general procedura legislativă ordinară .
Cu toate acestea, în materie de politică externă și de securitate,
Consiliul continuă să acționeze conform unor norme specifice
atunci câ nd adoptă pozițiile și acțiunile comune sau atunci câ nd
elaborează convenții.
Vechea formulă utilizată , troica, a fost înlocuită cu un
sistem nou: sub președinția permanentă a Înaltului
securitate, Consiliul are acum o colaborare strâ nsă cu Comisia.
El este asistat de Secretariatul General al Consiliului și de
Serviciul European de Acțiune Externă .
Organizare
A. Componență
1. Membre
Consiliul este format dintr-un reprezentant al fiecă rui
stat membru, la nivel ministerial, „împuternicit să angajeze
guvernul statului membru pe care îl reprezintă ” [articolul 16
alineatul (2) din TUE].
2. Președinția
Cu excepția Consiliului „Afaceri Externe”, Consiliul este
prezidat de reprezentantul statului care exercită președinția
Uniunii Europene: aceasta se schimbă la fiecare șase luni în
funcție de ordinea stabilită de Consiliu, hotă râ nd în
unanimitate [articolul 16 alineatul (9) din TUE]. Președinția
171
fiecă rei formațiuni a Consiliului, cu excepția formațiunii Afaceri

Externe, este asigurată de grupuri prestabilite de trei state
membre pentru o perioadă de 18 luni, fiecare membru al
grupului asigurâ nd, pe râ nd, președinția pentru o perioadă de
șase luni.
În urmă torii cinci ani, președinția va fi exercitată
conform ordinii urmă toare: Finlanda pentru al doilea semestru
al anului 2019, Croația și Germania în 2020, Portugalia și
Slovenia în 2021, Franța și Republica Cehă în 2022, Suedia și
Spania în 2023. Consiliul European poate modifica ordinea de
deținere a președinției [articolul 236 litera (b) din TFUE].
3. Organele și grupurile de pregă tire
Comitetul Reprezentanților Permanenți (Coreper),
format din reprezentanții permanenți ai statelor membre,
pregă tește lucră rile Consiliului și execută mandatele pe care
acesta i le atribuie (articolul 240 din TFUE). Comitetul este
prezidat de un reprezentant al statului membru care exercită
președinția Consiliului Afaceri Generale, adică președinția prin
rotație. Cu toate acestea, Comitetul politic și de securitate, care
urmă rește evoluția situației internaționale în domeniul politicii
externe și de securitate comune, este prezidat de un
reprezentant al Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate.
Acest comitet se reunește în fiecare să ptă mâ nă pentru
a pregă ti lucră rile Consiliului și a coordona activită țile legate de
codecizie împreună cu Parlamentul European. El este împă rțit
în două grupuri: Coreper I, alcă tuit din reprezentanți
permanenți adjuncți, care pregă tește activită țile legate de
172
domeniile mai tehnice, cum ar fi agricultura, ocuparea forței de

muncă , educația sau mediul, și Coreper II, care se ocupă de
chestiunile legate mai degrabă de „politica la nivel înalt”, în
special afacerile externe, economice și monetare sau justiția și
afacerile interne. Coreper este asistat în activită țile sale
pregă titoare de aproximativ 10 comitete și 100 de grupuri de
lucru specializate.
B. Funcționare
În funcție de domeniul în cauză , Consiliul ia decizii, cu
majoritate simplă , majoritate calificată sau unanimitate de
voturi. Atunci câ nd Consiliul acționează în capacitatea sa
legislativă , reuniunile sale sunt deschise publicului [articolul 16
alineatul (8) din TUE]. Secretarul general al Consiliului este
numit de Consiliu în temeiul articolului 240 din TFUE.
Reuniunile Consiliului au loc la Bruxelles și la Luxembourg
(sesiunile din aprilie, iunie și octombrie). În prezent, Consiliul
are 10 formațiuni, dintre care trei se reunesc în mod regulat
[Afaceri generale, Relații externe, Afaceri economice și
monetare (ECOFIN)].
1. Majoritatea simplă
Majoritatea simplă este întrunită atunci câ nd o decizie
se adoptă dacă sunt mai multe voturi pentru decâ t împotrivă .
Fiecare membru al Consiliului are un vot. Regula majorită ții
simple se aplică atunci câ nd tratatul nu prevede altfel
[articolul 238 alineatul (1) din TFUE]. Așadar, aceasta este
173
modalitatea standard de luare a deciziilor. În practică , aceasta

se aplică doar în cazul unui numă r restrâ ns de decizii:
Regulamentul de procedură al Consiliului, organizarea
Secretariatului General al Consiliului și normele care
reglementează activitatea comisiilor prevă zute în tratat.
2. Majoritatea calificată
a. Mecanism
În multe cazuri, tratatul prevede ca Deciziile să fie
adoptate cu majoritate calificată , care necesită mai multe voturi
decâ t majoritatea simplă . În acest caz însă , nu mai există
egalitatea numă rului de voturi de care dispune fiecare țară .
Fiecare țară dispune de un anumit numă r de voturi, în funcție
de populația sa [articolul 205 alineatul (2) TCE și,
din noiembrie 2014, articolul 238 din TFUE]. La 1 ianuarie
2007 a fost introdusă o nouă ponderare a voturilor, majoritatea
calificată fiind atinsă dacă o decizie primește cel puțin 260 de
voturi dintr-un total de 352 de voturi (73,86%), dacă este
aprobată de majoritatea statelor membre și cel puțin 62% din
populația Uniunii (verificarea îndeplinirii ultimului criteriu
trebuie să fie solicitată de un stat membru).
Tratatul de la Lisabona a renunțat la sistemul de voturi
ponderate și aplică o regulă simplă a dublei majorită ți: 55 %
din membrii Consiliului (72 % dacă propunerea nu vine din
partea Comisiei sau a Înaltului Reprezentant), cuprinzâ nd cel
puțin 16 dintre aceștia (sau 21 în cazul lipsei unei inițiative din
partea Comisiei sau a Înaltului Reprezentant) și reprezentâ nd
cel puțin 65 % din populația totală a Uniunii. Noul sistem se
aplică de la 1 noiembrie 2014.
174
b. Domeniul de aplicare
Tratatul de la Lisabona a extins din nou domeniul de
aplicare al procesului de luare a Deciziilor prin majoritate
calificată (VMC). Majoritatea calificată este fie introdusă , fie
extinsă la 68 de temeiuri juridice, în majoritatea cazurilor
împreună cu introducerea procedurii legislative ordinare
(printre altele, în multe dintre domeniile care țineau înainte de
pilonul al treilea). Majoritatea calificată se aplică și pentru
numirea președintelui și membrilor Comisiei, a membrilor
Curții de Conturi, ai Comitetului Economic și Social European și
ai Comitetului Regiunilor.
3. Unanimitatea
Tratatul prevede unanimitatea numai pentru un numă r
restrâ ns de decizii, însă dintre cele mai importante (fiscalitate,
politică socială etc.). Unanimitatea pentru aceste chestiuni este
pă strată în Tratatul de la Lisabona. Cu toate acestea,
articolul 48 alineatul (7) din TUE prevede o clauză pasarelă
care îi permite Consiliului să decidă cu majoritate calificată în
loc de unanimitate în anumite domenii. În plus, în cazul
anumitor politici, Consiliul poate decide (în unanimitate) să
extindă utilizarea majorită ții calificate [de exemplu, articolul 81
alineatul (3) din TFUE privind mă surile referitoare la dreptul
familiei care au implicații transfrontaliere].
În general, Consiliul caută să obțină unanimitatea, chiar
și câ nd nu este obligatorie. Această preferință datează din
perioada „compromisului de la Luxemburg” din 1966, care a
încheiat un conflict apă rut între Franța și celelalte state
membre, Franța refuzâ nd să treacă de la unanimitate la votul cu
175
majoritate calificată pentru anumite domenii. Textul

compromisului prevede: „Atunci câ nd, în cazul unei decizii care
poate fi luată printr-o majoritate de voturi la propunerea
Comisiei, sunt în joc interese foarte importante ale unuia sau
ale mai multor parteneri, membrii Consiliului vor depune
eforturi, într-o perioadă de timp rezonabilă , să gă sească soluții
care pot fi adoptate de că tre toți membrii Consiliului, cu
respectarea intereselor lor reciproce și a celor ale Comunită ții”.
O soluție similară a fost gă sită prin „compromisul de la
Ioannina”, în 1994, pentru a proteja anumite state membre care
erau aproape să întrunesc minoritatea de blocaj. Conform
acestui compromis, dacă statele respective își exprimau
intenția de a se opune luă rii unei decizii de că tre Consiliu cu
majoritate calificată , Consiliul trebuia să facă tot ce îi stă în
putință , într-un termen rezonabil, pentru a ajunge la o soluție
satisfă că toare pentru majoritatea statelor.
176
Secțiunea 7.6. Comisia Europeană - fișă tehnică8
Comisia este instituția UE care are monopolul

inițiativelor legislative și al competențelor executive
importante în domenii precum concurența și comerțul exterior.
Este principalul organ executiv al Uniunii Europene și este
formată dintr-un colegiu de membri care reunește câ te un
comisar pentru fiecare stat membru. Comisia controlează
punerea în aplicare a dreptului Uniunii și respectarea tratatelor
de că tre statele membre; Comisia conduce, de asemenea, și
comitetele responsabile de punerea în aplicare a dreptului
Uniunii. Fostul sistem de comitologie a fost înlocuit de noi
instrumente juridice, respectiv actele de punere în aplicare și
actele delegate.
Temei juridic
Articolul 17 din Tratatul privind Uniunea Europeană
(TUE) și articolele 234, 244-250, 290 și 291 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și Tratatul de
instituire a unui Consiliu unic și a unei Comisii unice a
Comunită ților Europene (Tratatul de fuziune).
Istoric
La început, fiecare comunitate avea propriul să u organ
executiv: Înalta Autoritate pentru Comunitatea Europeană a
Că rbunelui și Oțelului din 1951 și câ te o comisie pentru fiecare
dintre cele două comunită ți create prin Tratatul de la Roma din
8
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/25/comisia-europeana,
pagina accesata in data de 27.01.2020
177
1957, CEE și Euratom. Acestea au fost reunite într-o Comisie

Europeană unică la 8 aprilie 1965 prin Tratatul de fuziune.
Componență și statut juridic
A. Numă rul de membri

O perioadă îndelungată , Comisia a fost alcă tuită din cel
puțin un comisar, dar nu mai mult de doi comisari pentru
fiecare stat membru. Inițial, Tratatul de la Lisabona prevedea
un numă r de membri ai Comisiei egal cu două treimi din
numă rul statelor membre, începâ nd cu 1 noiembrie 2014. În
paralel, a fost introdus un element de flexibilitate care permite
Consiliului European să stabilească numă rul de membri ai
Comisiei [articolul 17 alineatul (5) din TUE]. În 2009, Consiliul
European a hotă râ t ca Comisia să fie alcă tuită în continuare
dintr-un numă r de membri egal cu numă rul de state membre.
B. Modalitatea de desemnare
Tratatul de la Lisabona stipulează că Consiliul
European, hotă râ nd cu majoritate calificată , propune
Parlamentului European candidatul să u pentru funcția de
Președinte al Comisiei, după ce a procedat la consultă rile
necesare și ținâ nd seama de alegerile pentru Parlamentul
European [după cum se prevede în Declarația 11 privind
articolul 17 alineatele (6) și (7) din TUE, anexată la tratat].
Candidatul pentru funcția de președinte este ales de Parlament
cu majoritatea membrilor care îl compun [articolul 17
alineatul (7) din TUE].
178
Consiliul Uniunii Europene (numit în continuare

„Consiliul”), hotă râ nd cu majoritate calificată și de comun acord
cu candidatul ales, adoptă lista cu ceilalți candidați la posturile
de comisar, stabilită în conformitate cu propunerile fă cute de
fiecare stat membru.
Președintele și ceilalți membri ai Comisiei, inclusiv
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politica de securitate, sunt supuși, în ansamblu, unui vot de
aprobare al Parlamentului European și sunt apoi numiți de
Consiliul European, care hotă ră ște cu majoritate calificată .
Începâ nd cu Tratatul de la Maastricht, mandatul unui
comisar corespunde legislaturii de cinci ani a Parlamentului și
poate fi reînnoit.
C. Ră spundere
1. Responsabilitatea personală (articolul 245 din
TFUE)
Membrii Comisiei:
Își exercită funcțiile în deplină independență , în
interesul general al Uniunii; în special, aceștia nu pot cere sau
primi instrucțiuni de la niciun guvern sau alt organism extern;
Nu pot să exercite nici o altă activitate profesională ,
remunerată sau nu.
Comisarii pot fi destituiți de Curtea de Justiție, la
cererea Consiliului sau a Comisiei, în caz de încă lcare a
obligațiilor sau dacă au comis o abatere gravă (articolul 247 din
TFUE).
2. Responsabilitate colectivă
179
Comisia este responsabilă colectiv în fața

Parlamentului în conformitate cu articolul 234 din TFUE. Dacă
Parlamentul adoptă o moțiune de cenzură împotriva Comisiei,
toți membrii acesteia trebuie să demisioneze, inclusiv Înaltul
securitate, care trebuie să demisioneze din funcțiile pe care le
exercită în cadrul Comisiei.
Organizare și mod de funcționare

Comisia acționează sub conducerea președintelui să u,
care hotă ră ște cu privire la organizarea sa internă . Președintele
repartizează membrilor sectoarele de activitate ale Comisiei.
Astfel, fiecare comisar este responsabil de un anumit domeniu
tematic și are autoritate asupra serviciilor administrative
respective. După obținerea aprobă rii colegiului, Președintele
desemnează vicepreședinții dintre membrii acestuia. Înaltul
Reprezentant este, de asemenea, în mod automat,
vicepreședinte al Comisiei. Un membru al Comisiei trebuie să
își prezinte demisia în cazul în care Președintele îi cere acest
lucru, după aprobarea colegiului.
Comisia are un Secretariat General alcă tuit din 31 de
direcții generale, care elaborează , administrează și pune în
aplicare politicile, legislația și fondurile UE. În plus, există și 22
departamente specializate (servicii și agenții), care tratează
aspecte orizontale sau ad-hoc. Printre acestea se numă ră Oficiul
European de Luptă Antifraudă , Serviciul Juridic, Serviciul
Arhivelor Istorice, Oficiul pentru Publicații, Centrul European
de Strategie Politică și Grupul de lucru pentru negocierile cu
180
Regatul Unit conform articolului 50. De asemenea, există șase

agenții executive, cum ar fi Agenția Executivă pentru Cercetare,
care execută sarcini care le sunt delegate de Comisie, dar care
au personalitate juridică proprie. Cu câ teva excepții, hotă râ rile
Comisiei sunt adoptate cu majoritatea membrilor să i
(articolul 250 din TFUE).
Membrii Comisiei se reunesc să ptă mâ nal pentru a
discuta aspecte sensibile din punct de vedere politic și pentru a
adopta propuneri asupra că rora trebuie să se convină prin
procedură orală , în timp ce chestiunile mai puțin sensibile se
adoptă prin procedură scrisă . Mă suri de management sau de
administrare poate fi adoptată prin intermediul unui sistem de
abilitare, prin care colegiul oferă unul dintre membrii să i
autoritatea de a lua decizii în numele să u (acest lucru este
deosebit de important în domenii precum ajutoarele agricole
sau mă surile antidumping) sau prin subdelegare, în care
Deciziile sunt delegate la nivel administrativ, de obicei de că tre
directorii generali.
181
Competențe
A. Competența de inițiativă
De regulă , Comisia deține monopolul asupra inițiativei
în procesul legislativ la nivelul UE [articolul 17 alineatul (2) din
TEU]. Ea elaborează propuneri legislative pentru a fi adoptate
de cele două instituții cu competențe decizionale, Parlamentul
și Consiliul.
1. Inițiativa deplină : competența de a face propuneri

a. Inițiativa legislativă
Competența de a face propuneri reprezintă forma
completă a puterii de inițiativă deoarece, pe de o parte, aceasta
este întotdeauna exclusivă și, pe de altă parte, este relativ
restrictivă pentru autoritatea decizională , care nu poate lua o
decizie fă ră existența unei propuneri, Decizia trebuind să aibă
la bază propunerea prezentată .
Comisia elaborează și înaintează Consiliului și
Parlamentului toate propunerile legislative (regulamente și
directive) necesare pentru punerea în aplicare a tratatelor.
b. Inițiativa bugetară
Comisia elaborează proiectul de buget, care este
prezentat Consiliului și Parlamentului în conformitate cu
articolul 314 din TFUE.
c. Relațiile cu ță rile terțe
Pe baza unui mandat din partea Consiliului, Comisia
este însă rcinată cu negocierea acordurilor internaționale în
conformitate cu articolele 207 și 218 din TFUE, care sunt apoi
182
prezentate Consiliului spre încheiere. Aceasta include și

negocierile pentru aderarea la Convenția europeană privind
Protecția drepturilor omului și a libertă ților fundamentale
[articolul 6 alineatul (2) din TUE]. În domeniul politicii externe
și de securitate, acordurile sunt negociate de Înaltul
securitate. În conformitate cu articolul 50 din TUE și
articolul 218 alineatul (3) din TFUE, Comisia prezintă și
recomandă ri privind deschiderea negocierilor referitoare la
retragerea din Uniunea Europeană .
2. Inițiativă limitată : competența de recomandare sau

aviz
a. În contextul uniunii economice și monetare
Comisia joacă un rol în gestionarea uniunii economice
și monetare (UEM). Aceasta prezintă Consiliului:
 Recomandă ri pentru elaborarea unui proiect
privind orientă rile generale ale politicilor economice ale
statelor membre și avertismente în cazul în care există riscul ca
aceste politici să fie incompatibile cu orientă rile [articolul 121
alineatul (4) din TFUE];
 Propuneri de evaluare, de că tre Consiliu, legate
de existența unui deficit excesiv într-un stat membru
[articolul 126 alineatul (6) din TFUE];
 Recomandă ri privind mă surile care trebuie luate
în cazul în care un stat membru din afara zonei euro are
183
dificultă ți pentru balanța de plă ți, în temeiul articolului 143 din

TFUE;
 Recomandă ri privind cursul de schimb între
moneda unică și alte monede, precum și orientă ri generale
privind politica cursului de schimb, în temeiul articolului 219
din TFUE;
 Evaluă ri ale planurilor de politică națională și
prezentă ri de proiecte de recomandă ri specifice fiecă rei ță ri în
cadrul semestrului european.
b. În cadrul Politicii externe și de securitate comune
În acest domeniu, multe atribuții au fost transferate de
la Comisie Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate și Serviciului European de
Acțiune Externă (SEAE). Cu toate acestea, Comisia poate sprijini
Înaltul Reprezentant (ÎR) să prezinte Consiliului orice decizie
privind politica externă și de securitate comună (articolul 30
din TUE). ÎR este, de asemenea, vicepreședintele Comisiei.
B. Competența de monitorizare a punerii în aplicare a

legislației Uniunii
Tratatele conferă Comisiei competența de a asigura
punerea în aplicare în mod corespunză tor atâ t a tratatelor
însele, câ t și a orică rei decizii luate în aceste scop (legislația
secundară ). Acesta este rolul Comisiei de „gardian al tratatelor”.
Comisia îndeplinește acest rol prin „procedura de constatare a
neîndeplinirii obligațiilor”, aplicată statelor membre, în temeiul
articolului 258 din TFUE.
184
C. Competențele de executare
1. Competențele de executare conferite de tratate

Principalele competențe conferite Comisiei sunt
urmă toarele: execuția bugetului (articolul 317 din TFUE);
autorizarea statelor membre cu privire la luarea mă surilor de
salvgardare prevă zute în tratate, în special în timpul
perioadelor de tranziție (de exemplu, articolul 201 din TFUE) și
aplicarea normelor privind concurența, în special prin
verificarea ajutoarelor acordate de stat, în conformitate cu
articolul 108 din TFUE.
În cazul pachetelor financiare de salvare care
abordează criza datoriilor din unele state membre, Comisia este
responsabilă de gestionarea fondurilor colectate și garantate de
bugetul UE. Ea are și competența de a schimba procedura de
vot din Consiliul guvernatorilor Mecanismului european de
stabilitate (MES), de la unanimitate la majoritatea calificată
specială (85%) dacă hotă ră ște, împreună cu BCE, că
neadoptarea unei decizii de acordare a asistenței financiare
amenință sustenabilitatea economică și financiară a zonei euro
[articolul 4 alineatul (4) din Tratatul privind MES].
2. Delegă rile acordate de Parlament și Consiliu

În conformitate cu articolul 291 din TFUE, Comisia își
exercită atribuțiile conferite pentru punerea în aplicare a
actelor legislative adoptate de Parlament și Consiliu.
185
Tratatul de la Lisabona a introdus norme și principii

generale noi privind „mecanismele de control de că tre statele
membre al exercită rii competențelor de executare de că tre
Comisie” [articolul 291 alineatul (3) din TFUE și Regulamentul
(UE) nr. 182/2011]. Ele înlocuiesc mecanismele anterioare
privind comitetele cu două instrumente noi, și anume
procedura de consultare și procedura de examinare. Dreptul de
control al Parlamentului și al Consiliului este inclus în mod
oficial și se prevede o cale de atac în cazul în care există un
conflict.
3. Acte delegate
Tratatul de la Lisabona a introdus, de asemenea, o
nouă categorie de acte legislative, care se situează între actele
legislative și actele de punere în aplicare. Aceste „acte
nelegislative delegate” (articolul 290 din TFUE) sunt acte „cu
domeniu de aplicare general, care completează sau modifică
anumite elemente neesențiale ale actului legislativ” (denumite
și „acte de bază ”). În principiu, Parlamentul se bucură de
aceleași drepturi de control ca și Consiliul.
D. Competențele de reglementare și competențele

consultative
Tratatele acordă rareori Comisiei competențe depline
de reglementare. Un exemplu este articolul 106 din TFUE, care
autorizează Comisia să asigure aplicarea normelor Uniunii cu
privire la întreprinderile publice și întreprinderile care
prestează servicii de interes economic general și să adreseze
186
statelor membre Directivele sau Deciziile corespunză toare în

acest sens.
Tratatele conferă Comisiei puterea de a formula
recomandă ri sau de a elabora rapoarte sau avize în numeroase
cazuri. Acestea prevă d, de asemenea, consultarea Comisiei cu
privire la anumite decizii, cum ar fi admiterea unor noi state
membre în Uniune (articolului 49 din TUE). Comisia este
consultată și cu privire la modifică rile aduse statutelor altor
instituții și organe, cum sunt Statutul deputaților în
Parlamentul European, al Ombudsmanului European și al Curții
de Justiție.
187
188
Secțiunea 7.7. Curtea de Justiție a Uniunii Europene - fișă

tehnică9
Curtea de Justiție a Uniunii Europene este una dintre

cele șapte instituții ale UE. Ea reunește două instanțe: Curtea de
Justiție propriu-zisă și Tribunalul și are ca responsabilitate
jurisdicția Uniunii Europene. Aceste instanțe asigură
interpretarea corectă și aplicarea corespunză toare a dreptului
primar și a dreptului secundar al Uniunii pe teritoriul acesteia.
Curtea de Justiție verifică legalitatea actelor emise de
instituțiile Uniunii și hotă ră ște cu privire la respectarea de
că tre statele membre a obligațiilor ce le revin în temeiul
dreptului primar și al celui secundar. De asemenea, Curtea
oferă interpretă ri ale dreptului Uniunii, la solicitarea
judecă torilor naționali.
Curtea de Justiție
A. Temeiul juridic
- Articolul 19 din Tratatul privind Uniunea Europeană
(TUE), articolele 251-281 din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene (TFUE), articolul 136 Euratom și Protocolul
nr. 3 anexat la Tratatele privind Statutul Curții de Justiție a
Uniunii Europene (denumit, în continuare, „Statutul῍);
9
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/26/curtea-de-justitie-a-
uniunii-europene, pagina accesata in data de 27.01.2020
189
-Regulamentul (UE, Euratom) 2015/2422 al

Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie
2015 de modificare a Protocolului nr. 3 privind Statutul Curții
de Justiție a Uniunii Europene;
- Bugetul UE (Secțiunea 4).
B. Componență și statut
1. Componența
a. Numă rul membrilor (articolul 19 din TUE și
articolul 252 din TFUE)
Câ te un judecă tor pentru fiecare stat membru (28).
Curtea este asistată de opt avocați generali, numă rul acestora
putâ nd fi mă rit de Consiliu, la cererea Curții. Judecă torii Curții
de Justiție își aleg dintre ei un președinte și un vicepreședinte,
pentru un mandat reînnoibil de trei ani.
b. Cerințe (articolul 253 din TFUE și articolul 19 din
TUE)
Judecă tori și avocații generali trebuie să posede
califică rile necesare pentru a fi numiți în cele mai înalte funcții
jurisdicționale din ță rile lor sau să fie jurisconsulți cu
competențe recunoscute și trebuie să ofere toate garanțiile de
independență .
c. Procedura de numire (articolul 253 din TFUE)
Judecă torii și avocații generali sunt numiți de comun
acord de guvernele statelor membre, după consultarea unui
comitet care își dă avizul cu privire la capacitatea candidaților
de a exercita funcțiile respective (articolul 255 din TFUE).
2. Caracteristicile mandatului
190
a. Durata (articolul 253 din TFUE și Statut)

Șase ani. Înlocuire parțială la fiecare trei ani, jumă tate
dintre judecă tori și avocații generali sunt înlocuiți alternativ.
Judecă torii și avocații generali care își încheie
mandatul pot fi numiți din nou.
b. Privilegii și imunită ți (Statut)
Judecă torii și avocații generali beneficiază de imunitate
de jurisdicție. Pentru actele realizate în exercițiul funcțiunii, ei
continuă să beneficieze de această imunitate și după încetarea
mandatului. Judecă torii și avocații generali nu pot fi demiși din
funcție decâ t printr-o decizie unanimă a Curții.
c. Obligații (Statut)
Judecă torii și avocații generali:
- depun jură mâ nt (jurâ nd independență , imparțialitate,
respectarea secretului) înainte de preluarea funcțiilor;
- nu pot exercita nici o funcție politică sau
administrativă și nici vreo altă activitate profesională ;
- se angajează să respecte obligațiile ce decurg din
mandat.
191
C. Organizare și funcționare (articolul 253 din

TFUE și Statut)
1. Structura instituțională
Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene se
stabilește într-un protocol separat, anexat la tratate
(articolul 281 TFUE). Curtea alege un președinte și un
vicepreședinte din râ ndul membrilor să i, pentru un mandat
reînnoibil de 3 ani (articolul 9a din Protocolul nr. 3).
Președintele conduce lucră rile Curții și prezidează audierile și
deliberă rile Curții întrunite în plen sau în Marea Cameră .
Vicepreședintele asistă președintele în exercitarea atribuțiilor
sale și îl înlocuiește atunci câ nd este necesar. Curtea numește
un grefier. Grefierul este secretarul general al instituției și se
ocupă de managementul serviciilor acestora, sub autoritatea
președintelui Curții.
2. Funcționare
Curtea își stabilește Regulamentul de procedură , care
este supus aprobă rii Consiliului, ce hotă ră ște cu majoritate
calificată . Curea de Justiție se poate întruni în plen, cu 28 de
judecă tori, în complet de Mare Cameră , cu 15 judecă tori, sau în
camere cu trei sau cinci judecă tori. Instituția este finanțată de
la bugetul UE, în cadrul că ruia dispune de o secțiune proprie
(Secțiunea 4).
192
D. Realizări
Curtea de Justiție s-a relevat a fi o forță motrice a
procesului de integrare europeană .
1. În general
Hotă râ rea pronunțată la 15 iulie 1964 în cauza
Costa/Enel a avut un rol esențial în definirea dreptului
Comunită ții Europene ca sistem independent, avâ nd întâ ietate
în raport cu prevederile legale naționale. În mod similar,
hotă râ rea din 5 februarie 1963, pronunțată în cauza Van Gend
& Loos, a stabilit principiul conform că ruia dreptul comunitar
este direct aplicabil de că tre instanțele statelor membre.
Trebuie amintite câ teva hotă râ ri semnificative în ceea ce
privește protecția drepturilor omului, cum ar fi hotă râ rea din
14 mai 1974, pronunțată în cauza Nold, în care Curtea a
afirmat, printre altele, că drepturile fundamentale ale omului
fac parte integrantă din principiile generale de drept a că ror
respectare o asigură .
2. În domenii specifice
Dreptul de stabilire: hotă râ rea din 8 aprilie 1976 în
cauza Royer, în care Curtea a confirmat dreptul, pentru un
resortisant al unui stat membru, de ședere pe teritoriul unui alt
stat membru, independent de permisul de ședere eliberat de
statul gazdă .
Libera circulație a bunurilor: hotă râ rea din
20 februarie 1979 pronunțată în cauza Cassis de Dijon, în care
Curtea a susținut că orice produs fabricat legal și comercializat
într-un stat membru trebuie să fie, în principiu, admis pe piața
orică rui alt stat membru.
193
Jurisdicția externă a Comunită ții: hotă râ rea AETR din

31 martie 1971 pronunțată în cauza Comisie/Consiliu, prin
care Comunită ții Europene i se recunoaște competența de a
încheia acorduri internaționale în domeniile care fac obiectul
reglementă rilor comunitare.
Unul dintre marile merite ale Curții a fost enunțarea
principiului potrivit că ruia tratatele nu trebuie interpretate în
mod rigid, ci trebuie considerate în contextul stadiului de
integrare și al obiectivelor pe care le-au stabilit. Acest principiu
i-a permis Comunită ții să legifereze în domenii cu referire la
care în tratate nu există dispoziții specifice, de exemplu cel al
combaterii poluă rii (în hotă râ rea din 13 septembrie 2005 −
cauza C-176/03 − în care Curtea a autorizat în fapt Uniunea
Europeană să ia mă suri legate de dreptul penal, atunci câ nd
acestea sunt considerate „necesare” pentru atingerea
obiectivului urmă rit în ceea ce privește protecția mediului).
În 2018, 849 de cauze au fost aduse în fața Curții de
Justiție, dintre care 568 de proceduri preliminare, 63 de acțiuni
directe și 199 de recursuri împotriva Deciziilor Tribunalului.
Au fost finalizate 760 de cauze, dintre care 520 de proceduri
preliminare, 60 de acțiuni directe și 165 de recursuri împotriva
Deciziilor Tribunalului.
194
Tribunalul
A. Temeiul juridic
Articolele 254-257 din TFUE, articolul 40 din Euratom
și Titlul IV din Protocolul nr. 3, anexat la tratate, privind
statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.
B. Componență și statut (articolul 254 din TFUE)

1. Componența
Numă rul judecă torilor (articolul 19 din TUE și
articolul 254 din TFUE)
Articolul 254 din TFUE prevede că numă rul de
judecă tori se stabilește în Statutul Curții de Justiție a Uniunii
Europene. Articolul 48 din Protocolul nr. 3 la acest statut,
modificat ultima dată prin Regulamentul (UE, Euratom)
2016/1192 al Consiliului din 6 iulie 2016, prevede că
Tribunalul este compus din 47 de judecă tori începâ nd cu
1 septembrie 2016 și din câ te doi judecă tori pentru fiecare stat
membru începâ nd cu 1 septembrie 2019. Judecă torii sunt
numiți de comun acord de guvernele statelor membre, după
consultarea unui comitet care își dă avizul cu privire la
capacitatea candidaților de a exercita această funcție. Durata
mandatului acestora este de șase ani, reînnoibil. Judecă torilor li
se poate solicita să exercite funcția de avocat general, întrucâ t,
spre deosebire de Curtea de Justiție, Tribunalul nu dispune de
avocați generali permanenți.
Procedura de desemnare si caracteristicile mandatului
sunt identice cu cele ale Curții de Justiție.
195
C. Organizare și funcționare
Judecă torii își desemnează din râ ndul lor președintele,
pe o perioadă de trei ani, precum și un grefier, al că rui mandat
este de șase ani, iar pentru acoperirea nevoilor sale
administrative și lingvistice Tribunalul recurge la serviciile
Curții de Justiție.
De comun acord cu Curtea de Justiție, Tribunalul își
stabilește Regulamentul de procedură . Tribunalul se întrunește
în complet de trei sau cinci judecă tori. Regulamentul de
procedură stabilește cazurile în care Tribunalul se reunește în
plen, în complet de Mare Cameră sau în complet constituit de
un singur judecă tor. Peste 80 % dintre cauzele înaintate
Tribunalului se judecă cu un complet de trei judecă tori.
Parlamentul și Consiliul, acționâ nd în conformitate cu
procedura legislativă ordinară (prin regulamente, fie pe baza
unei propuneri a Comisiei, după consultarea Curții de Justiție,
fie la cererea Curții de Justiție, după consultarea Comisiei), pot
institui camere jurisdicționale specializate atașate Tribunalului,
care judecă și hotă ră sc în primă instanță cu privire la anumite
acțiuni sau proceduri formulate în domenii specifice, de
exemplu instituirea unei noi camere specializate pentru mă rci,
modele și desene, aflată actualmente în discuție.
196
Fostul Tribunal al Funcției Publice a Uniunii Europene

Tribunalul Funcției Publice a Uniunii Europene a fost
creat în 2004, avâ nd drept misiune să judece litigiile dintre
instituțiile UE și personalul lor, atunci câ nd acestea nu se
încadrau în sfera de competență a unei instanțe naționale.
Pentru a crește numă rul total de judecă tori ai Curții de Justiție,
Tribunalul Funcției Publice a fost dizolvat la 1 septembrie 2016
și integrat în Tribunal, prin Regulamentul (UE, Euratom)
2016/1192 al Parlamentului European și al Consiliului din
6 iulie 2016 privind transferul că tre Tribunal al competenței de
a se pronunța în primă instanță în litigiile dintre Uniunea
Europeană și agenții acesteia. Cauzele în curs de judecată în
fața Tribunalului Funcției Publice la data de 31 august 2016 au
fost transferate Tribunalului, cu efect de la 1 septembrie 2016.
Tribunalul continuă judecarea acestor cauze din stadiul în care
se află , iar etapele procedurale realizate de fostul Tribunal al
Funcției Publice ră mâ n aplicabile.
197
Bibliografie:
Toate materialele prezentate au ca sursă site-ul oficial

a Uniunii Europene, astfel încâ t studentul să se poată
familiariza în studiul acestei discipline cu sursa de bază
informațională a principalelor procese, proceduri, instituții și
organisme ale Dreptului Uniunii Europene; actualizarea
informațiilor fiind un factor deosebit de important pentru
înțelegerea și aplicarea Dreptului unional în statele membre.
https://europa.eu
198

Studenți - CULEGERE TESTE GRILA DR UE 2

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Studenți - CULEGERE TESTE GRILA DR UE 2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene II

DAIANA MAURA VESMAȘ

ANDREEA NICOLETA DRAGOMIR

CULEGERE DE TESTE GRILĂ

DREPTUL UNIUNII EUROPENE II

Editura Universită ţii „Lucian Blaga“ din Sibiu

Culegerea de față constituie un instrument de lucru

(potenţialul de învă ţare al studenţilor, lacunele ce trebuiesc

Evaluarea ne permite să ne pronunţăm “asupra stării

Secțiunea 1. Evoluția sistemului instituțional al Uniunii

Secțiunea 1.1. Rezolvarea testelor grilă .......................................22

Secțiunea 2. Consiliul European.....................................................24

Secțiunea 2.1. Rezolvarea testelor grilă .......................................39

Secțiunea 3. Parlamentul European..............................................42

Secțiunea 3.1. Rezolvarea testelor grilă .......................................59

Secțiunea 4. Consiliul (Uniunii Europene)..................................62

Secțiunea 4.1. Rezolvarea testelor grilă .......................................76

Secțiunea 5. Comisia europeană ......................................................78

Secțiunea 5.1. Rezolvarea testelor grilă .......................................90

Secțiunea 6. Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE)...92

Secțiunea 6.1. Rezolvarea testelor grilă .....................................113

Secțiunea 7. Anexe utile în procesul de învă țare și fixare a

Secțiunea 7.1 Tratatele constitutive și de modificare a

Secțiunea 7.2. Tratatul de la Lisabona - fișă tehnică ...........118

Secțiunea 7.3. Consiliul European - fișă tehnică ...................127

Secțiunea 7.4. Parlamentul European - fișă tehnică ...........140

Secțiunea 7.5. Consiliul (U.E.) - fișă tehnică ...........................166

Secțiunea 7.6. Comisia Europeană - fișă tehnică ..................175

Secțiunea 7.7. Curtea de Justiție a Uniunii Europene - fișă

Secțiunea 1. Evoluția sistemului instituțional al Uniunii

Uniunea Europeană 1 beneficiază de un cadru

 interesele Uniunii în ansamblu sunt promovate de

 guvernele promovează interesele statelor membre, în

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

Secțiunea 1.1. Rezolvarea testelor grilă

Răspuns Răspuns Răspuns

Secțiunea 2. Consiliul European

 Președinte: Charles Michel

 Înființare: 1961, în 1974 (forum informal), în 1992

 Sediu: Bruxelles (Belgia)

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns