Sunteți pe pagina 1din 1

Comunicarea este o componentă fundamentală a interacţiunilor umane.

Definiţia care
se dă termenului de „a comunica” este legată de scopul său „a cunoaşte ceva despre cineva”.
Noi transmitem mesaje altora prin cuvânt, scris sau muzică. Chiar şi dansul şi ţinuta
vestimentară pot vehicula mesaje. Comunicarea se poate defini şi drept comportament verbal
sau nonverbal, afişate într -un context social. Această definiţie cuprinde emoţiile şi
sentimentele pe care două persoane şi le transmit în cadrul unei relaţii.
Comunicarea poate fi definită mai bine astfel: o serie dinamică şi continuă de
evenimente care implică transmiterea de informaţii sau sentimente între două persoane sau
mai multe. Calităţile individuale ale fiecărei persoane care comunică şi momentul unde se
produce o fac unică. În afara faptului că ea serveşte la transmiterea de informaţii, comunicarea
influenţează o relaţie, permiţând deasemenea stabilirea de relaţii.
Comunicarea joacă un rol important în practica asistentei medicale, aceasta folosind
numeroase tehnici de comunicare cu pacienţii săi. Aplicarea tehnicilor de comunicare eficace
oferă un triplu avantaj:
 contribuie la stabilirea unei relaţii de încredere între asistenta medicală şi pacient,
 permite evitarea riscurilor de urmări judiciare,
 sunt surse de satisfacţie pentru asistenta medicală.
Datorită comunicării asistenta medicală poate provoca schimbări: cuvintele şi actele
sale au drept scop producerea de schimbări care favorizează sănătatea pacientului.Dificultatea
de a stabili o comunicare antrenează serioase probleme pentru pacient şi asistenta medicală şi
poate chiar să influenţeze credibilitatea acesteia în faţa pacientului.

S-ar putea să vă placă și