Concepţii asupra colectivitãţilor locale

Asupra originii şi rolului colectivitãţilor locale existã douã concepţii

diferite1 : a) colectivităţile locale sunt nişte comunitãţi naturale, anterioare
statului şi bucurându-se din partea acestuia de recunoaşterea unor drepturi.
Aceste colectivitãţi se autogestioneazã, bucurându-se de o veritabilã
autonomie, limitatã doar de controlul statului. Guvernul rezolvã problemele
cu relevanţã la nivel naţional, iar colectivitãţile locale se pot ocupa de
problemele care sunt esenţiale pentru viaţa comunitãţii respective. Exemplu:
administrarea localã britanicã; b) colectivităţile locale sunt circumscripţii
teritoriale, rezultate din necesitatea împãrţirii teritoriului statului pentru o
mai bunã administrare. Puterea centralã exercitã o strictã supraveghere
asupra acestor entitãţi, prin instituirea unei tutele administrative. Conducerea
organelor locale este asiguratã de funcţionarii numiţi de la centru sau, dacã
aceştia sunt substituiţi de aleşii locali, puterile acestora din urmã sunt
limitate. Exemplu : organizarea francezã.
Organizarea sistemului administraţiei publice în România, centratã pe
raporturile dintre autoritãţile centrale şi cele locale, combinã elementele
corespunzãtoare mai multor regimuri administrative:
1) Regimul de centralizare administrativã, decurgând din caracterul
unitar şi suveran al statului, se reflectã în organizarea autoritãţilor
administraţiei publice centrale (Guvern, ministere şi alte organe de
specialitate) şi a serviciilor desconcentrate ale acestora. Atât la nivel central,
cât şi judeţean existã autoritãţi organizate potrivit principiului subordonãrii
ierarhice. Guvernului i se subordoneazã direct ministerele şi celelalte organe

1
Ioan Alexandru, Structuri, mecanisme şi instituţii administrative, vol. I, p. 182.
de specialitate ale administraţiei centrale, precum şi prefectul, iar
ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei centrale li
se subordoneazã serviciile lor desconcentrate în unitãţile administrativ-
teritoriale. Conducãtorii acestor servicii se subordoneazã la nivel judeţean şi
prefecţilor, ca reprezentanţi ai Guvernului.
2) Regimul de descentralizare administrativã este consacrat prin
prevederea constituţionalã conform cãreia administraţia publicã, în unitãţile
administrativ-teritoriale, se întemeiazã pe principiile descentralizãrii,
autonomiei locale şi deconcentrãrii serviciilor publice (art. 120 din
Constituţie)2. Autoritãţile administraţiei publice, prin care se realizeazã
autonomia localã în comune şi oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii
aleşi în condiţiile legii. Consiliile locale şi primarii funcţioneazã în condiţiile
legii, ca autoritãţi administrative autonome şi rezolvã treburile publice din
comune şi din oraşe (art. 121). Consiliul judeţean este autoritatea
administraţiei publice pentru coordonarea activitãţii consiliilor comunale şi
orãşeneşti, în vederea realizãrii serviciilor publice de interes judeţean.
Consiliul judeţean este ales şi funcţioneazã în condiţiile legii (art. 122).
3) Regimul de deconcentrare administrativã presupune cã unii dintre
reprezentanţii autoritãţilor centrale la nivelul local au competenţe sã ia
decizii fãrã aprobarea acesteia, fiind totuşi supuşi controlului ei. În sistemul
nostru administrativ, într-o astfel de situaţie se gãsesc serviciile ministerelor
şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei centrale.
Conducãtorii acestora sunt numiţi de cãtre miniştri, au competenţa sã rezolve
problemele din domeniul respectiv, care apar în unitatea administrativ-
teritorialã, iar actele emise de ei sunt supuse controlului administrativ
ierarhic.
2
vezi Constituţia României revizuitã, publicatã în M.O. nr. 767 din 31 octombrie 2003.
 4) Regimul de tutelã administrativã semnificã controlul exercitat de
autoritãţile centrale asupra celor locale, şi urmãreşte sã alinieze politicile
locale celor naţionale, de ansamblu, pentru ca interesele regionale sã nu
afecteze interesele generale. Acest control este compatibil cu principiul
autonomiei locale. Guvernul exercitã conducerea generalã a administraţiei
publice (art. 102 din Constituţie). În acest scop, în cadrul sãu s-au instituit
structuri adecvate (Ministerul Administraţiei şi Internelor), care exercitã şi
atribuţii de control asupra activitãţilor autoritãţilor locale. Totodatã,
prefectul, ca reprezentant al Guvernului în judeţe şi în municipiul Bucureşti,
poate exercita un control asupra legalitãţii actelor administrative adoptate
sau emise de autoritãţile administraţiei publice locale şi judeţene, prin
sesizarea instanţei de contencios administrativ.

SURSA :
Gheorghe T. Zaharia , Dragoş Dumitrache - Drept Administrativ Şi
Ştiinţa Administraţie(Curs) –Universitatea „Petre Andrei” Iaşi, 2005