Sunteți pe pagina 1din 2

La un volum aproape de minim, se aude Tina Turner, ”Private Dancer”.

Și încep. Și nu mai fac nimic până nu termin pentru că după mult timp citesc o cartea
puternică, care mă ține în priză, mă duce în stadiul în care analizez situația în timp ce citesc.
„Fata dinainte” e un thriller ingenios care inițial pare ÎNCĂ o carte polițistă ca atâtea altele, dar
din fericire, e un roman de mare forță care te ține treaz, te ține de la treabă doar ca să afli, doar
ca să știi cine și de ce.

Ce mi se pare că o face să fie atât de inspirată e faptul că a fost scrisă în aproximativ 10


ani(!?) și că poate servi studenților la sociologie drept temă ce demonstrează cât de implacabil
ne influențează mediul comportamentul. E un roman care îi sădește în minte până și cititorului
teama de manipulare.

În centrul poveștii e poate cel mai important personaj, o casă diferită de oricare alta, o
casă care îți impune să te schimbi pe măsură ce te instalezi confortabil în ea. Bine, nu îți impune
ea, îți impune arhitectul ei când semnați actele de închiriere dacă treci de formularul de întrebări
personale și interviu. Ei bine, pentru a locui în One Folgate Street, o opera plină de gadgeturi a
minimalismului, trebuie să fii de acord cu peste două sute de clauze, mai multe interdicții decât
permisiuni, cea mai importantă dintre acestea fiind interzicerea lucrurilor personale.

Ema începe să locuiască în One Folgate Street împreună cu iubitul ei Simon după ce în vechea
locuință, trecuse printr-o experiență traumatizantă după un jaf. Jane se mută după moartea
fetiței sale, Isabel.

Între cele două femei nu există nicio asemănarea în afara faptului că seamănă foarte bine fizic și
că au avut pe rând o relație la distanță de un an cu Edward Monkford, arhitectul casei, însă după
ce Jane află despre moartea suspectă a Emei, începe să își pună întrebări supărătoare, mai ales
că unul dintre cei pe care îi suspectează este chiar iubitul ei.

Relațiile umane, la fel ca viețile oamenilor, tind să acumuleze lucruri inutile, zice el încet.
Felicitări de Ziua Îndrăgostiților, gesturi romantice, întâlniri speciale, nume de alint fără sens(…).
Dar dacă renunțăm la toate astea? O relație neîmpovărată de convenții are un soi de puritate, de
simplitate și de libertate. Mie mi se pare fascinant dacă doi oameni se unesc fără altceva în minte
decât prezentul.
Pentru că vieților lor în One Folgate Street sunt imortalizate în paralel, e ușor de observat cum
trec prin aceleași gânduri și aceleași etape atât în transformare personală, cât și în relația cu
Edward, care le cucerește în același mod direct, aproape cu aceleași replici și ducându-le la
distanță de un an în aceleași locuri, lansându-le în provocări mute care vor contura între ele
diferențe în reacții, diferențe care într-un final vor fi hotărâtoare în lupta cu moartea.

De asemenea, casa pare că își schimbă treptat atitudinea privitoare la femei. Deși inițial
minimalismul aproape auster al casei le dă o stare de bine, senzația că lasă în urmă o dată cu
obiectele personale inutile și vechea viață, spre finalul șederii, îl resimt aproape ostil, însă
rămâne de văzut dacă e doar o proiecție a subconștientului.

Romanul escaladează rapid ipotezele mele de cititor paranoic fără să mă aștept însă la
deznodământ, care mi-a întrecut așteptările. Am urmărit cu sufletul la gură schimbările ce se
produc în cele două femei, am căutat semnele sociopatiei în Edward și am descoperit că
nevinovații suferinzi nu sunt întotdeauna nevinovați.