Buhuhuhu!

Povesti de Halloween
Dragi spiriduşi şi spiriduşe sper că vă distraţi astăzi de Halloween şi că v-aţi confecţionat
costume cât mai frumoase.

Dacă aveţi poftă de nişte poveşti de Halloween nu uitaţi de povestea zăpăcită despre o vrăjitoare
zână bună pe nume Balki.

Şi pentru că vreau să vă fac şi eu un mic cadou am să vă mai public o poveste de Halloween care
a apărut în revista Lilliput anul trecut:

Maia şi vrăjitoriile

A fost o data o familie de vrajitoare: mama,fiica si matusa. Cele trei locuiau intr-un orasel de la
marginea unei paduri mari si intunecate, loc numai bun pentru tot felul de vraji ciudate.
Mama vrajitoare si tusa vrajitoare erau cele mai pricepute din zona si toata lumea se temea de
ele. Umblau tot anul imbracate in haine zdrenturoase, cu palarii ponosite indesate peste pletele
albite de vreme. Aveau negi scarbosi si rasete infricosatoare, speriau toti copiii si nimeni nu
indraznea sa se apropie de casa lor.

Vrajitoarea cea mai tanara, Maia, nu era tocmai o vrajitoare ci mai degraba o fetita draguta si
neindemanatica. Toate vrajile ii ieseau pe dos, toate licorile ei magice aveau gust de sirop de
zmeura si nimeni nu se speria de ea niciodata. Unii copii credeau ca biata Maia fusese rapita de
cele doua vrajitoare batrane si nascoceau tot felul de povesti care mai de care mai grozave. Mica
vrajitoare nu fusese insa rapita de nimeni. Se nascusese pur si simplu extraordinar de frumoasa si
de aceea nu avea nici pic de credibilitate.

Cu o seara inainte de Halloween cele trei vrajitoare aveau treaba multa. Erau vraji de facut,
spirite de invocat si planuri pentru noaptea urmatoare de elaborat. Cum in anii trecuti Maia
reusise sa dea peste cap toate urzelile batranelor, transformand pisicile negre in pisoiasi albi si
blanosi, bomboanele cu matraguna in ciocolata cu scortisoara si mormintele in trambuline, mama
vrajitoare a hotarat ca de data asta sa o lase acasa pe fiica sa si sa isi vada de treaba cu matusa.
Degeaba s-a jurat Maia ca nu mai face si ca acum stie toate vrajile, cele doua au fost de
neinduplecat.
-Vei ramane in casa pana dupa Halloween si o sa ne pregatesti noua de mancare pentru ca o sa
venim foarte obosite.”
-Daa!, spuse si matusa. Si sa nu indraznesti sa gatesti dulciuri. Copiii astia afurisiti simt mirosul
de bomboane de la o posta si n-am chef sa ne pricopsim cu ei aici.
-Ppai, ma gandeam sa primesc si eu cativa copii. O sa ma plictisesc stand atat in casa.
-Maia! Nici un copil nu are voie sa calce in aceasta casa. Sa nu simt miros de prajituri sau de
carne de om cand ma intorc sau o sa-ti para foarte rau.

Vrajitoarele au pornit catre miezul padurii ca sa puna la cale niste vraji pentru Halloween. Aveau
de gand sa trezeasca cateva zeci de schelete la viata si sa le trimita prin oras s-ai sperie pe copiii
porniti in goana de dupa bomboane. Mai aveau de pregatit si cateva sute de bomboane false care
sa arate ca cele mai grozave bomboane si sa aiba gust de carne de porc si usturoi. Prima zi de stat
in casa a trecut foarte greu: desene animate, cateva ture cu matura prin pod si mangaiat de pisica.
Mare plictiseala. Maia chiar isi dorea sa le asculte pe mama si matusa ei asa ca in ziua de
Halloween s-a apucat sa le gateasca felul preferat de mancare: liliac la tava. A prins liliacul, a
adaugat cativa muguri de pin, coji de dovleac si usturoi din belsug si l-a bagat la cuptor. De frica
sa nu-l arda, s-a gandit sa faca o vraja ca sa-l coaca mai repede.

Mica vrajitoare a gresit ca de obicei un cuvant din vraja si a transformat liliacul intr-o prajitura
cu zmeura si frisca. Cand a vazut boacana nu mai stia ce sa faca. Matusa si mama vor simti cu
siguranta mirosul de frisca si o vor pedepsi imediat. Nu-si putea aminti nici o vraja de anulare
asa ca a luat prajitura si a fugit cu ea afara, hotarata sa o daruiasca unui copil.
Intre timp scheletii si bomboanele vrajitoarelor speriasera toti copiii. Maia alerga prin tot orasul
cu prajitura in brate si nu gasea nici macar un copil. Si-a dat seama ca vrajile batranelor deja isi
facusera efectul si ca mama si matusa vor aparea din clipa in clipa acasa. Tot o vraja era singura
ei solutie. Straduindu-se sa aduca un copil cat mai aproape de ea si gesticuland cu bagheta intr-o
mana si prajitura in alta, a reusit sa transforme toate bomboanele cu porc si usturoi in bomboane
cu ciocolata si biscuiti.

Copiii au inceput sa iasa de pe unde se ascunsesera si Maia le-a dat prajitura cu zmeura si frisca.
Apoi a incercat sa le inghete pe vrajitoare ca sa castige timp si sa faca repede friptura de liliac.
Mama si matusa erau la numai cativa metri de Maia. Cand a rostit formula magica, batranele
vrajitoare s-au transformat ca prin minune: mama in clown si matusa in printesa.
Fetita era epuizata si a inceput sa planga in hohote. Iarasi stricase Halloween-ul si aiurise toate
vrajile. De data asta insa totul parea foarte grav pentru ca mama si tusa pareau ca uitasera totul si
dansau fericite in mijlocul copiilor, aruncand cu bomboane in stanga si in dreapta. Mica
vrajitoare se uita la ele si nu-i venea sa creada ce vedea. Se astepta ca din clipa in clipa vraja sa
se rupa si batranele sa o certe pana a doua zi de dimineata. Mama s-a apropiat insa de Maia si i-a
spus:

- Nici nu stii cat bine ne-ai facut! De atatia ani asteptam momentul acesta.
- Nu inteleg! Ce moment?!
- Numai de Halloween era posibil sa functioneze vraja asta. Tu ai vrut sa ne impietresti si ai
amestecat cateva cuvinte. Ti-a iesit exact vraja secreta, singura care putea sa ne elibereze din
trupurile de vrajitoare!
- Si n-o sa mai mancam lilieci la tava? Si n-o sa mai speriem toti copiii? Si o sa pot sa fac
prajituri cu zmeura in fiecare zi?
- Bineinteles! au spus mama si matusa in cor.
S-au prins toate trei in hora copiilor si s-au indopat cu bomboane pana cand abia daca se mai
puteau misca. Si uite asa datorita greselilor Maiei, s-a intamplat un lucru neasteptat de bun.

Voi sa nu fiti suparati daca gresiti! Cine stie ce minuni scoateti la iveala…

Si-am incalecat pe-o matura verde

Cine nu ma crede?
Vrajitoarea buna

A fost o dată ca niciodată o vrăjitoare pe nume Balki. Vrăjitoarea despre care vreau să vă
povestesc era destul de tânără, avea numai 300 de ani şi nu era atât de urâtă ca celelalte
vrăjitoare. Nu avea nasul mare, nu avea negi uriasi, parul nu era ciufulit- era chiar blond si lin,
pieptanat cu grija, avea un pisoi argintiu pufos in loc de clasica pisica neagra, o palarie verde
crud care i se asorta de minune cu ochii verzi ca doua pietre de jad. A! Si sa nu va mai spun ca
matura pe care zbura Balki era pictata de ea insasi cu tot felul de floricele si fluturasi.
Balki traia pe Taramul de Dincolo, in Tara Vrajitoarelor dar si-ar fi dorit foarte mult sa poata sa
traiasca pe pamant pentru ca(si sa nu va minunati!), iubea copiii.
Sarbatoarea Halloweenului era una din putinele zile din cursul anului vrajitoresc in care toate
vrajitoarele si toti monstrii puteau sa vina pe pamant. Era un prilej de bucurie nemasurata in satul
lui Balki cand se apropia ziua cea mare. Toate vrajitoarele isi scoteau la iveala potiunile cele mai
otravitoare, baghetele cele mai precise, faceau antrenamente de zbor cu matura, invatau vraji noi,
pentru ca in fiecare an se facea un clasament al celor mai bune vrajitoare in functie de cate
persoane reuseau sa sperie sau sa vrajeasca. Numai Balki cocea prajituri, glazura bomboane,
scria povesti si nici nu-i trecea prin gand sa sperie vreun om, daramite vreun copil.
Toate vrajitoarele radeau de ea si se intreceau in mestesuguri ironizand-o ca iar va iesi pe ultimul
loc in clasament.
Uneori si Balki se intreba de ce o fi atat de diferita de suratele ei, de ce nu-i prea ies vrajile si de
ce iubeste atat de mult copiii. In tot taramul de dincolo exista un singur personaj care stia
adevarul dar nu vroia sa i-l spuna. Acesta era Parintele Cunoasterii, un vrajittor batran si foarte
iscusit care in urma cu 300 de ani se indragostise de o zana buna. Cum o asemenea relatie nu era
permisa printre vrajitori, copilul care s-a nascut din povestea aceasta de dragoste a fost inregistrat
la oficiu ca fiind vrajitoare, nascuta dintr-un bob de mazare atins de bagheta Parintelui
Cunoasterii.
Iata deci ca Balki nu se comporta ca o vrajitoare pentru ca nu avea cum, ea era singura zana buna
a Zilei de Halloween.
Anul acesta insa intrebarile o copleseau pe Balki dupa cum v-am spus, era dureros ca nu putea fi
ca toate celelalte. Cum statea ea si plangea pe un colt de piatra, tatal ei a auzit-o si l-au podidit si
pe el lacrimile. Trebuia sa-i spuna adevarul si trebuia sa indrepte falsul facut la nasterea fetitei
chiar si cu pretul pierderii titlului de parintele Cunoasterii.
I-a trimis la usa un pachetel mic verde din frunze de brusture cu un bilet pe care scria: “Deschide
si lacrimile tale nu vor mai curge niciodata decat de fericire!”. Balki, foarte curioasa a deschis
pachetul si intradevar a inceput sa planga de fericire. Era un costum de zana buna absolut superb,
stralucea ca soarele; deasupra lui se gasea o bagheta fermecata inconjurata de o aura de lumina
calda, prietenoasa. Miroseau a flori si a prajituri, si coronita din praf de stele avea numele ei
incrustat minuscul cu raze de soare.

Tatal lui Balki nu si-a pierdut statutul pentru ca, in urma unei intruniri extraordinare, Consiliul
Vrajitorilor a decis ca este o virtute sa respecti dreptatea si sa incerci sa-ti repari si recunosti
greselile, niciodata nefiind prea tarziu.

Cat despre Balki, nu s-a mutat din Tara Vrajitoarelor pentru ca vrea sa-i fie aproape tatalui, dar
coboara mult mai des pe pamant ajutandu-i pe cei care au nevoie de ea.

Noaptea de Halloween este preferata ei pentru ca este noaptea in care a descoperit ca este o zana
buna cu puteri miraculoase si ca numai trebuie sa incerce sa sperie copiii.

Astfel dragii mei, cand o sa vina noaptea cea inspaimantatoare si cainii o sa se auda latrand, cand
vantul o sa bata puternic scotand zgomote ciudate, cand o sa va fie frica din cauza povestilor
infricosatoare legate de sarbatoarea Halloweenului, amintiti-va ca exista undeva o vrajitoare-
zana buna pe nume Balki, care nu o sa permita sa vi se intample nimic si o sa va fereasca de
sperieturi.

Si-am incalecat pe-o matura cu o pisica

Si v-am spus o poveste mica.