CAPITOLUL

ACTIVITATE ŞI OCUPARE
 5.1 ANALIZA POPULAŢIEI ACTIVE
ŞI A POPULAŢIEI OCUPATE
ÎN PERIOADA DE TRANZIŢIE
n condiţiile actuale, dezvoltarea economiei româneşti este puternic
Îafectată de transformările inevitabile în dimensiunea şi structura
resurselor umane: apariţia şomajului, apariţia de noi profesii,
necesitatea completării instruirii etc. Aceste schimbări radicale poartă
amprenta factorilor demografici, caracterizaţi de un real dinamism, a
evoluţiilor fenomenelor demografice: natalitate, mortalitate, nupţialitate,
fertilitate, migraţie internă.
Pentru elaborarea unor politici economice eficiente, dar şi pentru
realizarea unei analize pertinente a modului în care sunt folosite resursele
umane, se impune analiza dimensiunii şi structurii populaţiei active şi a
populaţiei ocupate, cele mai semnificative componente sub raport economic
ale resurselor umane.
În consecinţă, în această secţiune se va analiza situaţia populaţiei
active şi ocupate în România, aşa cum se prezintă în perioada de după
Decembrie 1989.
Analiza utilizării resurselor umane în România se bazează, aşa cum
subliniam în paragraful anterior, sub raportul informaţiei statistice pe două
mari surse de date, ambele gestionate de către Comisia Naţională pentru
Statistică. Este vorba de Ancheta asupra Forţei de Muncă în Gospodării
(AMIGO) şi de Balanţa forţei de muncă. Nu mai revenim asupra
diferenţelor metodologice existente între abordările indicatorilor resurselor
umane în cele două variante. Facem totuşi precizarea că în cele ce urmează
se va face apel la ambele surse de informaţii, fiecare prezentând anumite
avantaje.
Instrumentul principal de analiză este balanţa forţei de muncă.
Aceasta se întocmeşte pe baza datelor din statistica demografică, statistica
forţei de muncă (Ancheta asupra forţei de muncă în întreprinderi, Ancheta
asupra Forţei de Muncă în Gospodării) şi din surse administrative.
Balanţa forţei de muncă este structurată pe următoarele capitole:
- Resurse de muncă;
- Populaţia ocupată civilă;
- Şomeri;
- Populaţia activă civilă;
- Populaţia în pregătire profesională şi alte categorii de populaţie în vârstă
de muncă.
Principalii indicatori care caracterizează repartiţia resurselor umane
după participarea la activităţile se prezintă în tabelul următor.

Tabelul 5.1
Principalii indicatori ai resurselor umane la 1 ianuarie 1999

Nr. Indicator 1 ianuarie

crt. (mii persoane) 1999
1 Total resurse de muncă 13343,3
2 Populaţia ocupată civilă 8812,6
Populaţia neocupată în vârstă de muncă
3 4530,7
(4+6)
4 Şomeri 1025,1
5 Populaţia activă civilă (2+4) 9837,7
Populaţia în pregătire profesională şi alte
6 3505,6
categorii de populaţie în vârstă de muncă

Sursa: Balanţa forţei de muncă la 1 ianuarie 1999, INS 1999

Populaţia activă civilă era la sfârşitul anului 1998 de 9837,7 mii

persoane, reprezentând 43,7% din populaţia totală a ţării şi de 73,7% din
totalul resurselor de muncă. Faţă de anul precedent s-a înregistrat o scădere
de 66,4 mii persoane.
Faţă de recensământul populaţiei şi locuinţelor din 1992 scăderea
este mult mai drastică, respectiv de 6,38%. În 7 ianuarie 1992, nivelul
observat al populaţiei active a fost de 10465,5 mii persoane, reprezentând
45,9% din totalul populaţiei. Scăderea absolută a populaţiei active civile în
perioada 1992-1998 a fost de 627,8 mii persoane.
Aceste evoluţii ale forţei de muncă trebuie analizate în contextul
economiei româneşti, marcată de transformările induse de democratizarea
societăţii, de tranziţia la economia de piaţă pe fondul unei crize prelungite,
de existenţa unor tensiuni sociale. Considerăm necesară o observare
sintetică a situaţiei economice a României în anii ’90. Întregul deceniu se
află sub semnul unei profunde crize economice, marcată de fluctuaţii în
evoluţia variabilelor macroeconomice.
 În anii 94-98 evoluţiile economice sunt influenţate de factori care
exprimă concepţii şi modalităţi diferite de realizare a reformei economice şi
sociale:
a) în anii 93-94 măsurile în principal monetare de realizare a
stabilizării macroeconomice şi de relansare a creşterii
economice, fără transformări fundamentale în economia reală;
b) în 95-96 factorii politici au grevat puternic opţiunile economice,
efectele acestora resimţindu-se în anii următori;
c) în 97-98 noile orientări din programele de guvernare ale coaliţiei aflate
la putere nu au reuşit să asaneze decât parţial canalele de pierdere din
economie. Declinul economic s-a accentuat56.
Acest declin s-a concretizat în scăderea cu cca. 20% a PIB în termeni
reali în perioada 1990-1998. Evoluţia anuală a produsului intern brut a fost
fluctuantă: de la creşteri cu 7% în 1995 faţă de 1994, la scăderi cu 7% în
1998 faţă de 1997. Produsul intern brut pe locuitor57 a fost în 1998 de 3679
dolari, mai mic cu 285 USD faţă de 1997 şi cu 565 USD dată de 1996. De
menţionat că aceste evoluţii au loc în contextul unui reviriment economic
est-european, toate ţările (cu excepţia României şi Cehiei) înregistrând
creşteri economice după 1998.
Inflaţia galopantă58 este una dintre caracteristicile tranziţiei
româneşti la economia de piaţă. Rata medie a inflaţiei a înregistrat variaţii
spectaculoase de la un an la altul şi chiar de la o lună la alta. Nivelul anual
record a avut loc în 1994 (136,7%), urmat de scădere la 32,3% în 1995,
pentru ca în 1997 să ajungă la 154,2%. Rata constant înaltă a inflaţiei
corelată cu deprecierea monedei naţionale şi cu înăsprirea fiscalităţii au
determinat deteriorarea mediului afacerilor. Consecinţele au fost, pe de o
parte contractarea unui număr mare de credite neperformante în sectorul
bancar şi menţinerea investiţiilor străine la un nivel foarte redus.
Schimburile economice externe poartă amprenta valorii mari a
importurilor. În perioada 1994-1998 importurile FOB au crescut cu 4364
milioane USD, în timp ce creşterea exporturilor a fost de 2150 mil. USD.
Consecinţa a fost creşterea deficitului balanţei comerciale, care a ajuns în
anul 1998 la 2624 mil. USD. Gradul de acoperire a importurilor prin export
s-a redus puternic, de la 93,7% în 1994 la 76,1%în 199859. Aceşti indicatori
au determinat înrăutăţirea poziţiei României în clasamentele agenţiilor
internaţionale de rating.
Pe fondul unui asemenea climat economic, situaţia forţei de muncă
nu putea să fie decât dramatică. Declinul populaţiei active, precum şi
evoluţiile celorlalţi indicatori ai resurselor umane poartă amprenta mediului
economic.

56
Sursa: Raportul Naţional al Dezvoltării Umane 1999, pag. 15
57
Calculat la paritatea puterii de cumpărare (PPC)
58
In anumite perioade cu caracteristici de hiperinflaţie
59
Banca Naţională a României, Raport anual 1998
 Măsura cea mai adecvată de apreciere a utilizării resurselor umane o
reprezintă populaţia ocupată, prin indicatorii specifici de analiză ai
acesteia.
În începutul analizei ce se va efectua trebuie precizat locul pe care îl
ocupă populaţia ocupată în cadrul resurselor umane. Populaţia ocupată este
parte componentă a populaţiei active şi a reprezentat la sfârşitul anului 1998
89,6% din totalul populaţiei active, în timp de şomerii aveau o pondere de
10,4%.
În analiza dinamicii populaţiei ocupate trebuie avute în vedere cele
două surse importante de date, menţionate în paragraful anterior. Diferenţele
în ceea ce priveşte nivelul absolut al populaţiei ocupate determinate prin
AMIGO sau pe baza Balanţei forţei de muncă sunt semnificative. La
originea acestor diferenţe stau definiţiile populaţiei ocupate în fiecare din
cele două abordări.
Două elemente sunt deosebit de semnificative: în primul rând,
ancheta AMIGO ia în considerare la definirea populaţiei ocupate persoane
în vârstă de peste 15 ani, pe când în Balanţa forţei de muncă limita minimă
de vârstă este de 16 ani. În al doilea rând, populaţia ocupată în varianta
Balanţei forţei de muncă se referă la populaţia ocupată civilă. La acestea se
adaugă diferenţele între sursele de date utilizate: populaţia ocupată civilă se
determină pe baza datelor administrative, pe când prin intermediul AMIGO,
populaţia activă se determină pe principiul unei cercetări selective
trimestriale, cu o eroare de 3%.
Populaţia ocupată civilă s-a situat în toată perioada care a urmat
schimbării regimului comunist pe o tendinţă descendentă accentuată. În anul
1998 erau ocupate cu 2,026 milioane persoane mai puţin decât în anul 1990,
scăderea înregistrată fiind de 18,7%.
Explicaţia acestei “căderi” a nivelelor absolute ale populaţiei
ocupate trebuie căutată în mai multe direcţii. În primul rând, populaţia
ocupată este parte a resurselor umane, deci a populaţiei totale. Evoluţia sa
nu face decât să urmeze traiectoria descrescătoare a populaţiei totale, şi, mai
ales a populaţiei în limitele vârstei de muncă, aşa cum reiese din capitolul 1.
Factorii demografici nu pot însă să explice în întregime declinul populaţiei
ocupate. O contribuţie certă a avut-o şi restructurarea economiei româneşti.
Restructurarea întreprinderilor pentru a îmbunătăţi profitabilitatea firmelor
din întreaga economie a sporit riscul concedierilor unui mare număr de
persoane, ceea ce a determinat diminuarea populaţiei ocupate şi creşterea
şomajului.
Populaţia ocupată civilă a scăzut cu o valoare medie anuală negativă
de 225,1 mii persoane, în perioada 1990-1998.
 F ig . 5 .1 E v o lu ţia p o p u la ţie i o c u p a te în p e r io a d a 1 9 9 0 -1 9 9 8

12000

11050
10935
11000 10839 10845
10785

10458

10062 10011
10000

9493
9379

9023
9000 8813

mii persoane

8000

7000

6000

5000
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998

T o t a l p o p u la ţ ie o c u p a t ă P o p . A c t. A M IG O

Începând cu anul 1996, populaţia ocupată, ca şi alţi indicatori ce

caracterizează forţa de muncă se determină şi prin AMIGO. Diferenţele
metodologice prezentate anterior îşi găsesc corespondenţa în diferenţe
semnificative între valorile absolute ale indicatorului analizat, care îşi pun
amprenta şi asupra dinamicii acestuia. Astfel, în anul 1998 populaţia
ocupată a fost de 10845 mii persoane, cu 2032 mii persoane mai mult decât
valoarea indicatorului potrivit metodologiei balanţei forţei de muncă. Acest
ecart împiedică realizarea unor comparaţii realiste între indicatori, motiv
pentru care vom încerca, pe cât posibil, să utilizăm o singură sursă de date,
şi anume Balanţa Forţei de Muncă.
O ultimă observaţie se impune: evoluţia populaţiei ocupate
(AMIGO) vine să contrazică evoluţia populaţiei ocupate civile. În anul 1997
s-a înregistrat o creştere de 155 mii persoane, urmată de o scădere de 205
mii persoane.

Analiza populaţiei ocupate structurată în funcţie de anumite

caracteristici oferă informaţii importante legate de aspecte cum sunt:
participarea la activităţile economice a femeilor, ponderea diferitelor grupe
de vârste sau repartizarea populaţie pe sectoare economice.
Ponderea femeilor în populaţia ocupată civilă a fost sistematic mai
redusă decât a bărbaţilor şi după 1990, şi a avut o evoluţie relativ stabilă în
jurul valorii de 46%. Nivelul minim a fost determinat pentru anul 1995
(45,3%), iar cel maxim în 1992 (46,7%). În anul 1998 femeile au
reprezentat 46,3% din populaţia civilă ocupată.
Structura populaţiei ocupate în funcţie de principalele caracteristici
demografice este prezentată în tabelul următor:
Tabelul 5.2
Structura populaţiei ocupate în funcţie de principalele caracteristici
demografice în anul 2000

Sexe, Grupe de vârstă

Medii Total 15-24 ani 25-34 ani 35-49 ani 50-64 ani +65 ani
%
Masculin 100 12,7 26,6 33,1 18,8 8,8
Feminin 100 10,8 25,4 33,6 19,0 11,2
Urban 100 9,7 31,0 45,2 13,1 1,0
Rural 100 13,7 21,7 22,9 24,0 17,7
Total 100 11,8 26,1 33,3 18,9 9,9
Sursa: Anuarul Statistic al României 2000, AMIGO 2000

Populaţia ocupată era concentrată (59,4%) în grupa de vârstă adultă

(25-49 de ani) cu un important potenţial de participare la muncă. Gradul de
ocupare ridicat al populaţiei de peste 65 de ani evidenţiază procesul de
îmbătrânire a populaţiei.
Repartizarea populaţiei ocupate pe grupe de vârstă prezintă
diferenţieri mai puţin semnificative pe sexe, dar mai accentuate pe medii.
Global, populaţia rurală deţine ponderea cea mai mare (51,2 %) din
totalul populaţiei ocupate. Populaţia din grupa de vârstă adultă (25-49 de
ani) are ponderi mult mai ridicate în mediul urban faţă de cel rural, în timp
ce la grupa de vârstă peste 65 de ani numărul de persoane din rural (944 mii
persoane) este de peste 16 ori mai mare decât cel din mediul urban (56 mii
persoane). Pe lângă procesul de îmbătrânire demografică din mediul rural,
aceste informaţii sunt transpunerea în plan demografic a nivelului de trai al
vârstnicilor din mediul rural, care lipsiţi uneori de orice suport financiar
(pensii, sau alte ajutoare) sunt nevoiţi să-şi asigure cele necesare existenţei
din munca agricolă.
Evoluţia repartiţiei populaţiei ocupate pe medii de rezidenţă oferă
informaţii interesante, sub semnul transformărilor economice ce au loc în
ţara noastră în perioada actuală. Tendinţa potrivit căreia ponderea populaţiei
ocupate din mediul urban era mai mare decât cea din mediul rural – tendinţă
ce a dominat în ultimele decenii are regimului comunist - s-a menţinut doar
în primii ani ai deceniului 9. În anul 1991 65,4%60 din populaţia ocupată era
din mediul urban pentru ca începând din anul 1996 acest raport să se
inverseze. Putem identifica două cauze deosebit de importante ale acestor
mutaţii:
¾ Este vorba, în primul rând, de restructurarea economiei româneşti, şi
îndeosebi a industriei – localizată în mare parte în mediul urban-, care a
determinat masive disponibilizări de salariaţi.
¾ În al doilea rând migraţia urban-rural a determinat creşterea ocupării
rurale, în primul rând în sectorul primar.
Ponderea populaţiei vârstnice (peste 50 de ani) ocupate în populaţia
ocupată este mult mai ridicată în mediul rural faţă de mediul urban.
După statutul profesional distribuţia populaţiei ocupate a relevat în
anul 1998 tendinţe asemănătoare cu cele din anii anteriori.

Tabelul 5.3.
Structura populaţiei ocupate după statutul profesional în anul 2000
Medii
Statut profesional Total
Urban Rural
Salariat 56,1 89,9 26,3
Patron 1,1 1,9 0,4
Lucrator pe cont propriu 23,1 5,9 38,3
Lucrator familial neremunerat 19,3 2,2 34,3
Membru al unei soc. agricole 0,4 0,1 0,7
Sursa: Anuarul Statistic al României 1999, I.N.S.

Cea mai mare pondere o au salariaţii (56,1%), cei mai mulţi având
vârsta între 35 şi 49 de ani. Ca tendinţă, ponderea salariaţilor în populaţia
ocupată este în uşoară scădere, cu 1,4 puncte procentuale faţă de 1997 şi cu
2,7 puncte procentuale faţă de anul 1996. Diminuarea ponderii salariaţilor în
totalul populaţiei ocupate, ca şi diminuarea efectivului are un impact
puternic asupra securităţii venitului din muncă şi a tensionării bugetului
asigurărilor sociale.
Această scădere a fost compensată de creşterea ponderii lucrătorilor
familiali neremuneraţi în populaţia ocupată. Lucrător familial neremunerat
este o persoană care îşi exercită activitatea într-o unitate economică
familială61 condusă de un membru al familiei sau o rudă pentru care nu

60
Potrivit datelor înregistrate la Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 7 ianuarie 1992
61
Gospodăria ţărănească agricolă este considerată o astfel de unitate. Dacă mai multe
persoane dintr-o gospodărie lucrează în gospodăria agricolă proprie, una dintre acestea,
primeşte remuneraţie sub formă de salariu sau plată în natură. Gradul ridicat
de ocupare al populaţiei de peste 65 de ani (de 9,2%) din mediul rural se
confirmă prin statutul profesional pe care îl au aceste persoane ocupate:
lucrător pe cont propriu, lucrător familial neremunerat sau membru al unei
societăţi agricole. Semnificativă este şi ponderea deosebit de redusă a
patronilor (1,1%).
Concluzii interesante oferă observarea structurii populaţiei după
statutul profesional pe medii de rezidenţă. În timp ce 90% din persoanele
ocupate din mediul urban sunt salariaţi, în mediul rural două treimi sunt
lucrători pe cont propriu sau lucrători familiali neremuneraţi, desfăşurând în
majoritate activităţi agricole.
Structura pe activităţi ale economiei naţionale reprezintă în sine,
un indicator reprezentativ pentru nivelul de dezvoltare a unei ţări, utilizat
pe scară largă în comparaţiile internaţionale62 . Ponderile populaţiei din
agricultură, industrie sau servicii reflectă un anumit model al dezvoltării
economice, mai ales că la ora actuală pe plan mondial au loc mutaţii
structurale importante şi fluxuri între segmentele ocupaţionale ale
populaţiei, care diferenţiază ţările şi chiar mari regiuni economice.
Structura pe activităţi63 ale economiei naţionale în România
evidenţiază faptul în perioada 1990-1998 au avut loc modificări
considerabile.
Pe fondul restructurării unor ramuri industriale cu productivităţi
reduse, populaţia ocupată în industrie a scăzut dramatic. În 1998 industria
deţinea 26,3% din populaţia ocupată, cea mai mare parte (22%) fiind
angajată în industria prelucrătoare. Faţă de anul 1989 ponderea populaţiei
ocupate în industrie era cu 11,6 puncte procentuale mai reduse decât în anul
1989.

în general capul gospodăriei este considerat lucrător pe cont propriu, iar ceilalţi,
lucrători familiali neremuneraţi.
62
Key Indicators of the Labor Market 1999, B. I. M. Geneva, 2000
63
Potrivit Clasificării Activiăţilor Economiei Naţionale (CAEN)
Tabelul 5.4
POPULATIA OCUPATA PE ACTIVITATI ALE ECONOMIEI
NATIONALE
(la sfarsitul anului)
1993 1994 1995 1996 1997 1998
Total 10062 10011 9493 9379 9023 8813
Agricultura 3537 3561 3187 3249 3322 3296
Silvicultura, exploatare
forestiera si economia 77 86 78 71 62 53
vanatului
Industrie 3030 2882 2714 2741 2450 2317
Industrie extractiva 259 256 250 250 184 169
Industrie 2606 2456 2293 2302 2079 1964
prelucratoare
Energie electrica si
165 170 171 189 187 184
termica, gaze si apa
Constructii 574 563 479 475 439 391
Comert 585 636 865 772 802 835
Hoteluri si restaurante 131 136 123 116 130 98
Transport si depozitare 497 462 458 448 405 361
Posta si telecomunicatii 95 94 98 99 100 100
Activitati financiare,
66 59 71 71 73 76
bancare si de asigurari
Tranzactii imobiliare si
417 438 324 257 199 243
alte servicii
Administratie publica 117 125 131 125 130 134
Invatamant 432 437 437 441 426 426
Sanatate si asistenta
308 333 333 337 315 317
sociala
Celelalte activitati ale
196 199 195 177 170 166
economiei nationale
Sursa: Anuarul Statistic al României 1999 I.N.S. 2000

Aceste aspecte merită abordate în contextul european prin raportare

la celelalte ţări aflate în tranziţie, dar şi la nivelele Uniunii Europene.
Pe fondul unei tradiţii de ţară agrară (România a fost considerată în
perioada interbelică “grânarul Europei”, iar regimul comunist a încercat să
menţină această poziţie), şi după 1990 agricultura a absorbit, an de an cea
mai mare parte a populaţiei ocupate.
Astfel, în anul 1998 cea mai mare pondere a populaţiei ocupate era
angajată în agricultură (37,4%, mai mult cu 0,6 puncte procentuale faţă de
anul anterior). România şi Armenia au fost singurele ţări în care populaţia
ocupată din agricultură a depăşit populaţia încadrată în industrie sau servicii.
Pe ansamblul perioadei 1990-1998 populaţia ocupată în agricultură a crescut
cu 10%, în timp ce în toate celelalte ramuri a scăzut. Această tendinţă se
înscrie în curentul multor ţări europene, care au înregistrat în 1998 ponderi
ale populaţiei agricole mai mari sau egale cu cele din 1990. Excepţie fac
câteva ţări din “primul grup”, care au înregistrat scăderi ale populaţiei
agricole cu peste 10 puncte procentuale (Ungaria şi Estonia) în perioada
1990-1998. Mai mult decât atât, în Republica Cehă, Ungaria, Slovenia,
Slovacia şi Estonia ponderea populaţiei ocupate în agricultură are valori
între 5,5% şi, respectiv, 9,1%64, apropiindu-se de nivelele înregistrate în
ţările Uniunii Europene. În anul 1997 ponderea populaţiei ocupate în
agricultură era de 2,9% în Germania şi de 4,7% în Franţa. În aceste ţări, ca
şi toate ţările dezvoltate cum sunt cele ce fac parte din “Grupul celor 7”, se
continuă tendinţele de reducere a ponderii populaţiei în agricultură şi
industrie, paralel cu cele ale creşterii ponderii forţei de muncă din sfera
serviciilor.
Ţara noastră este departe de aceste valori. La ocuparea deosebit de
ridicată din agricultură au contribuit mai mulţi factori, dintre care reţinem,
cu un rol determinant Legea fondului funciar şi faptul că agricultura a
absorbit persoanele disponibilizate din alte ramuri care s-au întors la
originile lor rurale, uneori beneficiind de ajutoare financiare.65
În ceea ce priveşte serviciile, multe dintre ramurile acestui sector nu
erau dezvoltate în mod tradiţional sau pur şi simplu nu existau în economia
planificată. Astfel, în primii ani ai tranziţiei aşteptările economiştilor erau ca
aceste activităţi să crească rapid. “Dezvoltarea sectorului de servicii a fost
deseori prezentată ca o soluţie-miracol pentru rezolvarea nu doar a
problemelor legate de ocuparea forţei de muncă în cursul tranziţiei, dar şi ca
un element dinamizator al activităţii economice”66
Creşterea înregistrată referitor la ponderea populaţiei ocupate în
servicii a fost destul de modestă ( de la 27% în 1990 la 31% în 1998),
tendinţă de creştere semnalată în toate ţările europene aflate în tranziţie.

64
Date statistice preluate din Economic Survey of Europe No. 1 2000, United Nations,
New York and Geneva, pag. 106
65
Minerilor disponibilizaţi în procesul de restructurare li s-au oferit până la 12 salarii medii
lunare ca plăţi compensatorii
66
Perţ, Steliana (coordonator) – Piaţa muncii în România în perioada de tranziţie.
Mecanisme şi politici de ocupare a forţei de muncă şi combatere a şomajului, Centrul de
Informare şi Documentare economică, Bucureşti, 1992, pag. 147
Valoarea ponderii pe care o ocupă populaţia din servicii este cea mai redusă
dintre toate ţările în tranziţie şi mult mai mică faţă de toate ţările dezvoltate,
care au ocupată în acest sector peste 60% din populaţia ocupată.
Un indicator indirect al dezvoltării sectorului de servicii, folosit în
comparaţiile internaţionale este numărul de salariaţi în sectorul serviciilor
raportat la 1000 de locuitori.
Comparativ cu anul 1993, efectivul populaţiei ocupate pe ramuri de
activitate a înregistrat scăderi în toate ramurile, cu o singură excepţie: în
comerţ, populaţia ocupată a crescut cu 250 mii persoane în perioada 1993-
1998.
Deplasările în structura populaţiei ocupate pe sectoare confirmă
observaţiile anterioare şi pun în evidenţă trei aspecte esenţiale:
¾ Procesul de dezindustrializarea a populaţiei ocupate
¾ Procesul de reagrarizare a acesteia
¾ Capacitatea modestă a sectorului de servicii de a crea locuri de
muncă pentru populaţia eliberată din industrie.
În urma analizei populaţiei ocupate şi a celei active, realizate în acest
paragraf, se cristalizează câteva concluzii. Astfel, România este o ţară cu un
important potenţial de muncă. Acest potenţial trebuie valorificat mai ales în
perioada actuală, în condiţiile în care modelul ocupării se schimbă esenţial.
Mecanismele centralizate, administrativ-birocratice de reglare a pieţei
muncii cedează treptat locul unor mecanisme de piaţă.
Ocuparea forţei de muncă – componentă esenţială a dezvoltării
economice a unei ţări – rămâne una din zonele tensionate ale tranziţiei din
România. Concilierea dintre criteriile de performanţă economică şi
competitivitate şi cele de echitate şi justiţie socială este greu de atins. Mai
mult decât atât, pe fondul restructurării profunde a unor sectoare de
activitate, cum este cel al mineritului, au apărut mişcări sociale de amploare
şi în forme severe, de la greve şi mitinguri, la greva foamei sau chiar
sinucideri. Pe piaţa muncii se acumulează astfel un potenţial exploziv,
datorat restructurării dar şi sporirii insecurităţii locului de muncă, pe fondul
scăderii nivelului de trai.
 5.2 Ratele de activitate şi de ocupare – indicatori ai
utilizării resurselor umane

in punct de vedere economic, cea mai importantă categorie

D demografică este populaţia activă. De dimensiunea şi structura
acesteia depinde în mod direct volumul unor indicatori
macroeconomici cum sunt venitul naţional şi produsul intern
brut. Totodată, populaţia activă şi structura acesteia sunt determinate de o
serie de factori cum sunt procesul de industrializare, gradul de urbanizare,
progresul tehnic.
Aceste elemente fac din cunoaşterea populaţiei active o necesitate
obiectivă în vederea aplicării cu succes a oricăror reforme, atât economice
cât şi sociale.
Cercetarea populaţiei active se face, în general, cu ajutorul mărimilor
statistice de structură care servesc la determinarea ponderii pe care populaţia
activă o deţine în totalul populaţiei unei ţări sau regiuni. Se determină astfel
indicatorii cunoscuţi sub numele generic de rate de activitate. Alături de
acestea, se utilizează şi metode moderne de analiză, cum sunt tabelele de
activitate în optică probabilistă, modelele matematice ale populaţiei active,
modele de analiză factorială şi multifactorială ş.a.
Rata de activitate, exprimată în procente, se determină în mai multe
variante:
a) rata generală de activitate sau rata brută de activitate reflectă proporţia
populaţiei active în totalul populaţiei (active şi inactive);
b) rată de activitate a populaţiei de 15 ani şi peste reprezintă proporţia
populaţiei active de 15 ani şi peste în populaţia totală în vârstă de 15 ani
şi peste;
c) rata de participare la forţa de muncă arată greutatea specifică a
populaţiei active în vârstă de muncă în populaţia totală în vârstă de
muncă.
În vederea analizării înclinaţiei spre activitate a diverselor subpopulaţii,
identificate în funcţie de criteriile demografice şi economice, se determină
rate specifice de activitate pe vârste sau sexe, cum sunt:
1. rata specifică de activitate pentru sexul masculin indică proporţia
populaţiei active masculine în totalul populaţiei de sex masculin;
2. rata specifică de activitate pentru sexul feminin indică proporţia
populaţiei active feminine în totalul populaţiei de sex feminin;
3. rata specifică de activitate pe grupe de vârstă reflectă proporţia
populaţiei active de o anumită vârstă în populaţia totală.
Se pot determina rate specifice de activitate în funcţie de alte criterii
demografice sau socio-economice: mediu de rezidenţã, nivel de instruire,
domeniu de activitate, stare civilã, fără însă ca acestea să atingă în
importanţã şi relevanţã ratele specifice de activitate pe grupe de vârstã sau
sexe.
În vederea realizării unei analize riguroase a utilizării resurselor
umane, se impune examinarea detaliată a ratelor de activitate şi a ratelor de
ocupare dintr-o perspectivă statică, dar şi dinamică.
Structura pe vârste a populaţiei active, indicii de masculinitate şi
feminitate ai acesteia, semnificaţia modificărilor structurii pe vârste şi
influenţele acestora asupra indicelui general de activitate se pot desprinde
mai uşor dacă se compară aceste date de-a lungul unei perioade mai mari de
timp. În acest scop, se vor lua în considerare datele înregistrate la
recensămintele populaţiei din anii 1977 şi 1992 şi cele observate din ancheta
AMIGO în anii 1996, 1997 şi 1998. Cu toate că între populaţia activă
definită cu prilejul recensămintelor şi cea urmărită prin ancheta AMIGO
există unele diferenţe metodologice, se apreciază că sub aspectul
proporţiilor lor în totalul populaţiei, ele pot fi comparabile.
Se constată că în ultimele două decenii rata generală de activitate a avut
o evoluţie oscilantă: în 1992 era mult sub nivelul celei înregistrate în anul
1977, de 50,1%, urmând ca în ultimii doi ani să se înscrie pe un trend
ascendent, astfel că pe total în cele două decenii rezultă o creştere cu 1,1
puncte procentuale a ratei generale de activitate. În ultimii trei ani de
referinţă, variaţiile ratei de activitate au fost reduse, ea “stabilizându-se” în
jurul valorii de 51%.

Tabelul 5.5
Evoluţia ratei generale de activitate67

Ratele de activitate (%)

Grupa de 1977 1992 1996 1997 1998 1999 2000
â tă
Total â tă 50.1 45.9 51.8 52.2 51,4 51,5 51,6
Sursa: Anuarul Statistic al României 1990, 1993,1999 INS

Scăderea înregistrată la recensământul din anul 1992 – şi care

caracterizează reducerea înclinaţiei spre activitate a populaţiei în anul 1991-
se explică prin măsurile de ordin legislativ68 privind pensionarea anticipată a
unor categorii de forţă de muncă. Valorile extrem de reduse ale ratelor de
activitate din grupele de vârstă înaintată (50-64 ani şi 65 de ani şi peste) vin
să confirme această explicaţie.
Din cele observate, se deduce cu uşurinţă faptul că rata generală de
activitate este funcţie de structura pe vârste a populaţiei şi de înclinaţia
67
Reflectă proporţia populaţiei active în totalul populaţiei (active şi inactive);
68
Decretul lege nr. 60/7 aprilie 1990 privind pensionarea cu reducere de vârstă a unor
categorii de salariaţi stipula că în anumite condiţii vârsta de pensionare să coboare de la
limitele standard de 60 de ani (62 de ani în agricultură) pentru bărbaţi şi de 55 de ani (57
de ani în agricultură) la pentru femei, la 55 şi respectiv, 60 de ani.
populaţiei faţă de activitatea economică, exprimată în ratele specifice de
activitate. Relaţia care exprimă această dependenţă este:
Pa ∑ Pa x ∑ rax Px
Ra = = = = ∑ rax y xP (5.1)
P ∑ Px ∑ Px
în care:
- Ra – rata generală de activitate
- rax – rata specifică de activitate pentru vârsta x
- Pa – populaţia activă totală
- P – populaţia totală (activă şi inactivă)
- Px – populaţia de vârsta x
- Pax – populaţia activă de vârsta x
- YPx – ponderea populaţiei de vârstă x în populaţia totală

Acest mod de abordare statistic demografic pune în evidenţă în

primul rând imaginea factorilor statistico-demografici. Aşa cum sublinia
reputatul demograf Vl. Trebici, “analiza particularităţilor indicilor de
activitate pe sexe şi vârste este anevoioasă: comportamentul faţă de
activitatea economică (…) este determinat de o serie de factori social-
economici, culturali, psihologici, de tradiţii.”69
F ig . 5 .2 R a te le d e a c tiv ita te p e s e x e ş i v â r s te în a n u l 1 9 9 8

100

90

80

70

60

50
%

40

30

20

10

0
1 5 -1 9 a n i 2 0 -2 4 a n i 2 5 -2 9 a n i 3 0 -3 4 a n i 3 5 -3 9 a n i 4 0 -4 4 a n i 4 5 -4 9 a n i 5 0 -5 4 a n i 5 5 -5 9 a n i 6 0 -6 4 a n i 65+ ani

R a ta d e a c tiv ita te M a s c u lin F e m in in

Din rândul populaţiei în vârstă de peste 15 ani, cea din grupa de

vârstă 25-49 ani este în proporţie covârşitoare (peste 80%) populaţie activă.
Populaţia de sex masculin este activă într-o măsură mai mare decât cea
feminină la toate grupele de vârstă.

69
Trebici, Vladimir – Populaţia României şi creşterea economică, Editura Politică,
Bucureşti, 1971, pag. 172
 Ratele de activitate sunt funcţie de vârstă: valorile lor sunt mai
reduse la vârstele tinere, cresc la vârstele superioare (maximele apar la
grupa de vârstă 35-39 ani), după care descresc pe măsura creşterii vârstei.
Ratele de activitate mai reduse (26,3%) din prima grupă de vârstă se
justifică prin participarea populaţiei între 14 şi 19 ani la procesul de
şcolarizare. Comparativ cu ţările europene dezvoltate acest nivel este extrem
de redus. Astfel, în Marea Britanie în anul 1994, 60% dintre tinerii cu vârste
între 16-19 ani erau activi70. Potrivit prognozelor realizate, nivelele ratelor
de activitate vor scădea până în anul 2006, menţinându-se totuşi la valori de
peste 57%. Diferenţele prezentate, aparent paradoxale, reflectă două modele
culturale şi economice diferite: în Marea Britanie preocuparea tinerilor
pentru activitate începe foarte devreme, iar intrarea pe piaţa muncii este
mult mai accesibilă, facilitată prin măsuri de politică socială.
O altă observaţie ce se impune este legată de valorile ratelor de
activitate la persoanele de peste 65 de ani şi care sunt deosebit de ridicate,
reflectând înclinaţia spre activitate a vârstnicilor. În Germania, de exemplu,
în acelaşi an (1988), era în jur de 6%.
Utilizarea resurselor umane analizată prin intermediul ratelor de
activitate este mult diferită în cele două medii de rezidenţă, urban şi rural.
Populaţia rurală şi dezvoltarea mediului rural se bucură în ultimul timp de
un interes deosebit din partea autorităţilor, concretizat în măsuri de politică
economică şi alocări de fonduri în sprijinul comunităţilor rurale. Se
consideră pe bună dreptate că “forţa de muncă este una din resursele cheie
ale dezvoltării rurale”71.
“Particularităţile istorice, economice, sociale şi, în oarecare măsură,
demografice, au făcut ca indicii generali de activitate să fie mai ridicaţi în
mediul rural72”. Această observaţie este confirmată şi de datele din tabelul
următor 5.6., care arată că în mediul rural, ratele de activitate au fost mult
mai ridicate decât cele din mediul urban, cu până la 13,1 puncte procentuale
în 1998. Modelul participării la viaţa economică a resurselor umane rurale
poartă amprenta specificului economiei rurale, dominată de sectorul primar.
Aceasta face ca participarea la activitatea economică a populaţiei să fie
mult mai ridicată la toate vârstele .

70
Lindley, R. M.-, Le passage de l’ecole a la vie active au Royaume Uni, Revue
Internationale du Travail Numero2, 1996, pag. 172-195
71
De la sărăcie la dezvoltare rurală, lucrare editată de Banca Mondială şi Comisia
Naţională pentru Statistică, Bucureşti 2000
72
Trebici, Vladimir – Populaţia României şi creşterea economică, Editura Politică,
Bucureşti, 1971, pag. 179
 Rata de activitate este mult mai ridicată în mediul rural pentru
categoriile de tineri (15-24 ani) şi vârstnici (peste 50 de ani). Proporţia
tinerilor activi este, în anul 1998, de 58,7% din populaţia rurală de peste 15
ani, faţă de 35,8% în mediul rural. Diferenţele devin mult mai accentuate la
grupa de vârstă terminală (65 de ani şi peste): în mediul rural mai bine de
jumătate din persoanele peste 65 de ani sunt active, în timp ce în mediul
urban doar 5% participă la viaţa economică.

Tabel 5.6
Evoluţia ratei de activitate73 pe medii şi sexe

Medii Rata de activitate(%)

Sexe 1995 1996 1997 1998
Total 66 64,8 64,8 63,6
Urban 60 60,5 59,3 57,7
Rural 73 69,9 71,5 70,8
Masculin 73 72,7 72,5 71,4
Feminin 59,4 57,4 57,7 56,3
Sursa: Anuarul Statistic al României 1999. C.N.S.

Analiza realizată beneficiază de un spor de rigoare dacă se ia în

considerare şi repartiţia populaţiei pe sexe. Merită menţionat faptul că
indicii de activitate ai populaţiei feminine din mediul rural sunt superior
celor din urban la toate vârstele, dat fiind specificul muncii predominant
agricole.
În perioada 1995-1998 se constată reducerea ratei generale de activitate şi
a ratelor specifice de activitate pe sexe şi pe medii de rezidenţă. Rata de activitate,
pe total, s-a diminuat cu 2,4 puncte procentuale. În ceea ce priveşte ratele de
activitate pe sexe, bărbaţii sunt mult mai activi decât femeile, 71,4% dintre bărbaţii
peste 15 ani fiind în activitate în anul 1998.
Semnificative sunt evoluţiile intraanuale, aproape simetrice de la un
an la altul, cu rate de activitate mai mici în trimestrele I şi IV şi destul de
ridicate în celelalte, sub influenţa caracterului sezonier al unor activităţi (din
agricultură, construcţii, transporturi). Ratele trimestriale de activitate din
urban se situează constant sub media anuală.
În rural, însă, ca urmare a fluctuaţiilor de pe piaţa forţei de muncă
agricolă nivelul ratelor de activitate este mult superior mediei pe economie,
mai ales în sezoanele de vârf (trimestrele II şi III).

73
Proporţia populaţiei active de 15 ani şi peste în populaţia totală în vârstă de 15 ani şi
peste
 RATELE DE OCUPARE reprezintă, alături de ratele de activitate,
indicatori deosebit de importanţi în aprecierea utilizării resurselor umane,
aducând chiar un plus de fidelitate în aprecierea utilizării forţei de muncă.
Aceasta întrucât populaţia ocupată reflectă strict populaţia care participă
direct la activităţile economico-sociale producătoare de bunuri şi servicii în
timp ce populaţia activă include – aşa cum arătam în secţiunea întâi a
acestui capitol - şi şomerii, un segment care nu desfăşoară activităţi
economic-sociale.
Ratele de ocupare reprezintă, aşadar o măsură mult mai adecvată a utilizării
resurselor umane sub aspect economic.
De regulă, rata de ocupare este, similar ratei de activitate, o mărime
de structură care reflectă ponderea pe care o ocupă populaţia ocupată în
populaţia totală. În literatura de specialitate, se determină în următoarele
variante:
1. Rata globală de ocupare, ce reflectă greutatea specifică a populaţiei
ocupate în populaţia totală;
2. Rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste reprezintă proporţia
populaţiei ocupate de 15 ani şi peste în populaţia totală în vârstă de 15
ani şi peste;
F ig . 3 .3 E v o lu ţia ra te i d e a c tiv ita te p e trim e s tre în
p e rio a d a 1 9 9 8 -1 9 9 9
70

60

50

40

30

20

10

0
I II III IV I II III IV
1998 1999

R a ta b ru ta d e a c tiv ita te U rb a n R u ra l

3. Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă reprezintă proporţia

persoanelor ocupate în vârstă de muncă în populaţia totală în vârstă de
muncă.
4. Rata de ocupare a resurselor de muncă reflectă raportul între populaţia
ocupată civilă şi totalul resurselor de muncă.