INSTITUŢII DE

PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Sistemul de proprietate intelectuală este alcătuit din următoarele ramuri:

1. DREPTUL DE AUTOR

a) dreptul de autor

ART. 1 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
(1) Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, precum şi asupra altor
opere de creaţie intelectuală este recunoscut şi garantat în condiţiile prezentei legi. Acest drept este
legat de persoana autorului şi comportă atribute de ordin moral şi patrimonial.

b) drepturile conexe

ART. 94 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
Sunt recunoscuţi şi protejaţi, ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor:
- artiştii interpreţi sau executanţi, pentru propriile interpretări ori execuţii,
- producătorii de înregistrări sonore şi producătorii de înregistrări audiovizuale, pentru propriile
înregistrări, şi
- organismele de radiodifuziune şi de televiziune, pentru propriile emisiuni şi servicii de
programe.

ART. 137 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
(1) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor funcţionează ca organ de specialitate în subordinea
Guvernului, fiind autoritate unică de reglementare, evidenţă prin registre naţionale, supraveghere,
autorizare, arbitraj şi constatare tehnico-ştiinţifică în domeniul drepturilor de autor şi al drepturilor
conexe.

2. PROPRIETATEA INDUSTRIALĂ

a) brevete

ART. 1 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie

(1) Drepturile asupra unei invenţii sunt recunoscute şi apărate pe teritoriul României prin
acordarea unui brevet de invenţie de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în condiţiile
prevăzute de lege.

ART. 6
(1) Un brevet poate fi acordat pentru orice invenţie având ca obiect un produs sau un procedeu, în
toate domeniile tehnologice, cu condiţia ca aceasta să fie nouă, să implice o activitate inventivă şi să
fie susceptibilă de aplicare industrială.

ART. 7
(1) Nu sunt considerate invenţii, în sensul art. 6, în special:
a) descoperirile, teoriile ştiinţifice şi metodele matematice;
b) creaţiile estetice;
c) planurile, principiile şi metodele în exercitarea de activităţi mentale, în materie de jocuri sau în
domeniul activităţilor economice, şi nici programele de calculator;
d) prezentările de informaţii.
 b) modele de utilitate

ART. 1 din Legea nr. 350/2007 privind modelele de utilitate

(1) Modelul de utilitate protejează, în condiţiile prezentei legi, orice invenţie tehnică, cu condiţia
să fie nouă, să depăşească nivelul simplei îndemânări profesionale şi să fie susceptibilă de aplicare
industrială.
(2) Nu sunt considerate invenţii, în sensul alin. (1), în special:
a) descoperirile, teoriile ştiinţifice şi metodele matematice;
b) creaţiile estetice;
c) planurile, principiile şi metodele în exercitarea de activităţi mentale, de jocuri sau în domeniul
activităţilor economice, precum şi programele de calculator;
d) prezentările de informaţii.

c) desene şi modele (industriale)

ART. 1 din Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor

(1) Drepturile asupra desenelor şi modelelor sunt dobândite şi protejate în România prin
înregistrare la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, denumit în continuare O.S.I.M., în condiţiile
prezentei legi.
(2) Prezenta lege se aplică desenelor şi modelelor ce fac obiectul unei înregistrări sau solicitări de
înregistrare în România ori care îşi produc efectele în România, ca urmare a unei protecţii comunitare
sau internaţionale.
(3) Străinii cu domiciliul sau sediul în afara teritoriului României beneficiază de prevederile
prezentei legi în condiţiile convenţiilor internaţionale privind desenele şi modelele, la care România
este parte.

ART. 2
În înţelesul prezentei legi, termenii sau expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
d) desen sau model - aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a acestuia, redat în două sau
trei dimensiuni, rezultat din combinaţia dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi,
culori, formă, textură şi/sau materiale ale produsului în sine şi/sau ornamentaţia acestuia;

d) denumiri comerciale

ART. 226 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil

Denumirea persoanei juridice
(1) Persoana juridică poartă denumirea stabilită, în condiţiile legii, prin actul de constituire sau
prin statut.
(2) Odată cu înregistrarea persoanei juridice se vor trece în registrul public denumirea ei şi
celelalte atribute de identificare.

ART. 254 – Apărarea dreptului la nume

(1) Cel al cărui nume este contestat poate să ceară instanţei judecătoreşti recunoaşterea dreptului
său la acel nume.
(2) De asemenea, cel care este lezat prin uzurparea, în tot sau în parte, a numelui său poate să
ceară oricând instanţei judecătoreşti să dispună încetarea acestei atingeri nelegitime.
(3) Dispoziţiile prezentului articol se aplică, în mod corespunzător, şi apărării dreptului la
pseudonim, ales în condiţiile legii.

ART. 257 – Apărarea drepturilor nepatrimoniale ale persoanei juridice

Dispoziţiile prezentului titlu se aplică prin asemănare şi drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor
juridice.

ART. 7 din Legea nr. 31/1990 a societăţilor

Actul constitutiv al societăţii în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată va
cuprinde: b) (...) denumirea (...);
 ART. 8
Actul constitutiv al societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni va cuprinde:
b) (...) denumirea (...);

ART. 30 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului

(1) Firma este numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul şi
sub care semnează.
(4) Dreptul de folosinţă exclusivă asupra firmei (...) se dobândeşte prin înscrierea (...) în registrul
comerţului.
ART. 31
(1) Firma unui comerciant, persoană fizică, se compune din numele comerciantului scris în
întregime sau din numele şi iniţiala prenumelui acestuia.
ART. 35
Firma unei societăţi pe acţiuni (...) se compune dintr-o denumire proprie, de natură a o deosebi de
firma altor societăţi, şi va fi însoţită de menţiunea scrisă în întregime "societate pe acţiuni" sau "S.A."
ART. 36
Firma unei societăţi cu răspundere limitată se compune dintr-o denumire proprie, la care se poate
adăuga numele unuia sau al mai multor asociaţi, şi va fi însoţită de menţiunea scrisă în întregime
"societate cu răspundere limitată" sau "S.R.L."

ART. 4 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice

(4) O marcă este, de asemenea, refuzată la înregistrare sau, în cazul în care a fost înregistrată, este
susceptibilă a fi anulată dacă: c) există un drept anterior (...), în special un drept la nume (...);

e) mărci

ART. 1 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice

(1) Drepturile asupra mărcilor şi indicaţiilor geografice sunt recunoscute şi apărate pe teritoriul
României, în condiţiile prezentei legi.

ART. 2
Poate constitui marcă orice semn susceptibil de reprezentare grafică, cum ar fi: cuvinte, inclusiv
nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi, în special,
forma produsului sau a ambalajului său, culori, combinaţii de culori, holograme, semnale sonore,
precum şi orice combinaţie a acestora, cu condiţia ca aceste semne să permită a distinge produsele sau
serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi.

f) indicaţii geografice

ART. 72 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice

(1) Indicaţiile geografice ale produselor sunt protejate în România prin înregistrarea acestora la
OSIM, potrivit prezentei legi sau convenţiilor internaţionale la care România este parte, şi pot fi
folosite numai de persoanele care produc sau comercializează produsele pentru care aceste indicaţii
au fost înregistrate.
ART. 73
(1) Au calitatea de a solicita OSIM înregistrarea unei indicaţii geografice asociaţiile de
producători care desfăşoară o activitate de producţie în zona geografică, pentru produsele indicate în
cerere.

g) concurenţa neloială

ART. 1 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale

(1) Prezenta lege are drept scop asigurarea unei concurenţe loiale, cu respectarea uzanţelor cinstite
şi a principiului general al bunei-credinţe, în interesul celor implicaţi, inclusiv respectarea intereselor
consumatorilor.
 (2) Întreprinderile au obligaţia să acţioneze cu respectarea uzanţelor cinstite, în conformitate cu
principiul general al bunei-credinţe şi cu prezenta lege.
(3) Dispoziţiile prezentei legi se aplică persoanelor fizice sau juridice, române sau străine, care
săvârşesc practici de concurenţă neloială.

ART. 11
În înţelesul prezentei legi, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) concurenţă loială - situaţia de rivalitate de piaţă, în care fiecare întreprindere încearcă să obţină
simultan vânzări, profit şi/sau cotă de piaţă, oferind cea mai bună combinaţie practică de preţuri,
calitate şi servicii conexe, cu respectarea uzanţelor cinstite şi a principiului general al bunei-credinţe;
b) practici comerciale - orice comportament, respectiv acţiune, omisiune, demers sau comunicare
comercială, inclusiv publicitatea şi comercializarea, efectuată de o întreprindere, în legătură directă cu
promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs;
c) uzanţe cinstite - ansamblu de practici sau reguli general recunoscute care se aplică în relaţiile
comerciale dintre întreprinderi, în scopul prevenirii încălcării drepturilor legitime ale acestora;
d) secret comercial - orice informaţie care, total sau parţial, nu este în general cunoscută sau nu
este uşor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obişnuit cu acest gen de informaţie
şi care dobândeşte o valoare comercială prin faptul că este secretă, pentru care deţinătorul legitim a
luat măsuri rezonabile ţinând seama de circumstanţe, pentru a fi menţinută în regim de secret;
protecţia secretului comercial operează atât timp cât condiţiile enunţate anterior sunt îndeplinite în
mod cumulativ;

ART. 2
(1) Constituie concurenţă neloială, în sensul prezentei legi, practicile comerciale ale întreprinderii
care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe şi care produc sau pot
produce pagube oricăror participanţi la piaţă.
(2) Sunt interzise practicile de concurenţă neloială, după cum urmează:
a) denigrarea unui competitor sau a produselor/serviciilor sale, realizată prin comunicarea ori
răspândirea de către o întreprindere sau reprezentantul/angajatul său de informaţii care nu corespund
realităţii despre activitatea unui concurent sau despre produsele acestuia, de natură să îi lezeze
interesele;
b) deturnarea clientelei unei întreprinderi de către un fost sau actual salariat/reprezentant al său ori
de către orice altă persoană prin folosirea unor secrete comerciale, pentru care respectiva
întreprindere a luat măsuri rezonabile de asigurare a protecţiei acestora şi a căror dezvăluire poate
dăuna intereselor acelei întreprinderi;
c) orice alte practici comerciale care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-
credinţe şi care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la piaţă.

Surse legislative (actualizate la zi – 5 octombrie 2017):

1) Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe

2) Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie
3) Legea nr. 350/2007 privind modelele de utilitate
4) Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor
5) Legea nr. 287/2009 privind Codul civil
6) Legea nr. 31/1990 a societăţilor
7) Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului
8) Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice
9) Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale