PREZENTARE

(foaia de titlu)
Renașterea a însemnat valorificarea modelelor antice, orientarea către natură, raționalitatea, desprinderea de
dogmele bisericești, recunoașterea valorilor și potențialului uman. Au apărut noi repere ale omului, construcțiile
având forme clare, limite spațiale sobre, importantă fiind funcționalitatea clăridii. Conceptul de frumos devine
complex și constă în materialul utilizat, armonia proporțiilor, ambianță, peisaj și utilitate.
***În arhitectura Renașterii timpurii întâlnim programe funcționale precum palatul, vila, spitalul și edificiile
religioase. Modelele antice reinterpretate rațional și spiritul practic au adus inovații. Se constată o revenire la
tectonism, se pune accent pe funcționalitate și utilitate, încăperile se desfășoară în anfiladă, clădirile fiind raportate
la mediul înconjurător și la dimensiunea umană. S-a încercat crearea unei iluzii spațiale prin raportul dintre plin și
gol, respectiv crearea echilibrului prin raportul dintre parte și întreg. Se introduce conceptul de comoditate prin
accesul pe scări și introducerea palierelor de odihnă.
***În cazul palatelor planimetria este simplă, masele fiind grupate în jurul unei curți interioare. Elevația fațadei
prezintă trei registre delimitate de cornișe profilate, volumele fiind sublinitate prin finisare gradată. Formele
arhitecturale utilizează ordonanța clasică în ceea ce privește elementele cu rol structural, coloana și stâlpul, și cele cu
rol decorativ, pilastrul și arcadele oarbe. Pentru articularea întregului edificiu s-a folosit un modul care s-a repetat
prin adiționare. Teme antice se găsesc în compoziția antamblamentului, motivul scoicii la nivel de decor, coloanele
angajate și pilaștri.
***Arhitectura religioasă grupează masele fie pe direcția est-vest în cazul planului basilical, fie în jurul unei
încăperi de plan central în cazul planurilor în cruce greacă, poligon, pătrat sau cerc. Tectonismul, ritmarea
compoziției, articularea clară, simetria și echilibrul descriu așezămintele de cult renascentiste. Cel mai des practicat
este basilica cu cupola peste careu, cu transept și trei nave. Astfel de basilici sunt San Lorenzo și Santo Spirito din
Florența și Sant Andreea din Mantova. De plan central, un exemplu este Santa Maria della Consolazione din Todi.
***Sculptura este încă sub influența goticului, modeleul corpului uman este natural, dar anatomia corectă nu
reprezintă un lucru esențial. De asemenea, se păstrează asimetria și contrapostul. Arta sculpturală devină devotată
omului, se cercetează omul și tot ce îl înconjoară. Accentul cade pe redarea expresiilor psihice, a valorilor personale.
În interiorul compozițiilor personajele se mișcă, relaționează între ele, dar și cu spectatorul. Peisajul nu mai
constituie un simple accesoriu, ci fundalul amplu al compoziției.
Basoreliefurile sunt realizate în tehnica reliefului plat cunoscut sub denumirea de schiacciato, unul dintre inițiatorii
tehnicii fiind Donatello. Profunzimea și distanțele sunt redate prin gradațiile plastice ale volumelor, de ordinul
milimetrilor. Cel mai adesea, aceste reliefuri se realizează în marmură și piatră, însă există și exemple de lemn. În
cazul sculpturii funerare, pe capacele sarcofagelor sunt redate în continuarea figurile defuncților, cu motivele clasice
pe laturi: flori, fructe și putti înaripați.
***În pictură s-au păstrat elemente din perioada gotică, dar au existat preocupări de redare a spațiului
tridimensional. Se trece la forma piramidală a compoziției prin care se conferă spațialitate și adâncime. S-au pictat
portrete și peisaje, au apărut domenii noi de interes, temele religioase fiind laicizate și interpretate în specificul
perioadei. Genurile noi– portretul, autoportretul, peisajul, veduta- au decorat pereții celor bogați. Se utilizează
mijloace iluzioniste pentru redarea raporturilor spațiale din interiorul compoziției și tehnici noi pentru surprinderea
perspectivei, culorilor și tridimensionalității.
***Spre sfârșitul perioadei timpurii, apar două grupări de pictori. Prima era ocupată de redarea luminii reale și a
anatomiei corecte. Cea de-a doua, cuprinzând pictorii poeți, a creat peisaje feerice folosindu-se de imaginație, iar
temele predominante ale realizărilor acestora sunt de natură religioasă. Spre sfârșitul secolului XV Florența decade
din poziția de lider în domeniul artistic, centrul se mută la Roma vestindu-se o nouă perioadă în istoria artei. Alături
de Roma, centre importante erau Umbria, Padova, Veneția și Ferrara.

FILIPPO BRUNELLESCHI
Verticalitatea goticului nu a fost pe gustul italienilor, dar a fost adoptat de arhitecții italieni în ideea că la
apariția unui noi stil, goticul să fie înlocuit fără ezitare. Într-o etapă de tranziție, arhitecții nu renunță la
instrucția lor de bază, dar sunt interesați de tot ce este nou. Un astfel de arhitect este Filippo Brunelleschi,
educat în stil gotic, dar simpatizant al ideilor noi. S-a remarcat la Florența în perioada în care apar forme
raționale, comenzile particulare nu jucau rol important, construindu-se mai ales spitale, iar războaiele au dus la
criza de bani care a întrerupt multe lucrări ale acestuia.
***Brunelleschi s-a născut într-o familie florentină înstărită, tatăl său era notar, iar mama aparținea unei familii
renumite, el fiind la curent cu schimbările din societate. Cunoscător de limbă latină, al operei lui Dante, al aritmeticii
și geometriei, din tinerețe s-a ocupat cu construcția ceasurilor și deșteptătoarelor, exerciții ce îl ajută în realizarea
cupolei catedralei florentine. Din tinerețe a dat dovadă de o gândire consecventă și logică, de aptitudini de inginer
militar construind fortificații la Pisa și Lucca, a inventat macaraua pentru ridicarea pietrei și mașini de ridicare a
greutăților.
În 1419, Brunelleschi a început lucrările la spitalul copiilor abandonați, Ospedale degli Innocenti, prima construcție
civilă în stil renascentist din Florența. Fațada primitoare prezintă un portic nouă treceri, flancat de două
compartimente încadrate de pilaștri corintici. De inspirație protorenascentistă sunt arhitrava și arhivoltele arcadelor
între care au fost plasate medalioane netede. Coloanele poartă greutatea etajului superior, decorat cu ferestre
dreptunghiulare și cu frontoane în corespondența arcurilor. Edificiul se desfășoară pe orizontală, modelul de bază
este un pătrat.
***Se afirmă pentru prima dată drept sculptor, participând la concursul din 1401 pentru realizarea reliefurilor pentru
a doua poartă a baptisteriului din Florența. A învățat desenul, relieful, cizelarea, montarea pietrelor prețioase, tehnica
niello și a emailului, având realizări în argint încă înaintea participării la concurs. La concurs au mai participat șapte
maeștri. Compoziția lui Brunelleschi este închisă într-un triunghi, interiorul prezintă mai multe acțiuni, personajele
sugerează mișcarea, gesturile lor sunt incisive, întreaga realizare fiind dramatică și considerată prea nouă, drept
pentru care artistul e respins.
***În perioada 1421-1429, a fost construită biserica San Lorenzo, de plan pătrat cu capelă în transepte și în navele
laterale. Și de data aceasta, Brunelleschi lucrează cu cele două materiale preferate: în partea inferioară profilele sunt
din piatra serena, iar în cea superioară peretele este alb. Spre deosebire de basilica demolată, biserica renascentistă
avea tavanul casetat. Ornamentul se compune din capiteluri corintice și pilaștri corintici, în sacristie apar forme
curbate la ferestre și rotunjite la medalioanele din lunete și de pe frize.
***Bogatul Andrea Pazzi a comandat capela ce îi poartă numele din curtea bisericii Santa Croce. Proiectul întocmit
de Brunelleschi prevedea un planul pătrat pentru încăperea acoperită cu o cupolă de forma unei umbrele și încă un
plan pătrat mai mic pentru capela corului. La acestea va adăuga două patrulatere înguste acoperite cu bolți casetate.
Interiorul prezintă pilaștri între care sunt plasate arcade oarbe și medalioane care înfățișează cei doisprezece
apostoli. Medalioanele de pe pandantivi îi înfățișează pe evangheliști. Friza prezintă pe un fundal albastru heruvimi
cu capete brun-roșcate, miei galbeni și flori roșii.
Îndepărtându-se de sculptură, Brunelleschi a fost chemat la consultații privind construirea tamburului și cupolei
Domului din Florența, după planurile lui Arnolfo di Cambio, o cupolă de factură gotică. Brunelleschi aduce
modificări de ordin tehnic, iar în jurul acestei construcții s-au născut o serie de discuții și neliniști, cei atrași la
întruniri manifestând neîncredere față de proiectul îndrăzneț. Tamburul octogonal a fost zidit din cărămida
recomandată de Brunelleschi, iar cupola zidită în trepte a fost ridicată fără contraforți, tiranți vizibili sau schele,
nervurile exterioare fiind îmbrăcate în marmură.
***Lucrarea târzie a lui Brunelleschi o reprezintă lanterna adăugată Domului din Florența. Lanterna are forma
octogonală și este înconjurată de pilaștri și contraforți cu goluri prin care trece vântul, astfel rezistența este întărită.
Combinația de motive antice, protorenascentise și gotice se observă prin volutele duble, capitelurile corintice și
contraforți. Lanterna a fost construită din marmură albă și definitivată după moartea lui Brunelleschi de Michelozzo,
Manetti și Rosselino. Peste acoperișul piramidul a fost înălțată o cruce de Verrocchio.
MICHELO ZZO DI BARTOLOMEO MICHELOZZI
Asemenea lui Brunelleschi, Michelozzo a debutat în domeniul sculpturii, acest lucru trasându -i direcțiile creației
arhitecturale. A fost priceput la multe lucruri: bătea moneda, turna în bronz, realiza statui și reliefuri, furniza
schițe de decor pentru cioplitori și proiecte pentru biserici, palate și vile. Lucra repede și ținea cont de gusturile
comanditarilor, avea în atelier produse diverse trecentiste, gotice, de inspirație antică. Deși sugera utilizarea
elementelor gotice și de factură antică, a reușit să le îmbine cu noua concepție, fiind în contact cu ideile lui
Ghiberti, Brunelleschi și Alberti.
***Despre copilăria și adolescența lui Michelozzo se cunosc puține. Născut în Burgundia în familia unui croitor, a
primit cetățenia florentină în 1376 și și-a început activitatea cu baterea de monede și turnarea bronzului. Arhitectura
lui Brunelleschi nu l-a înțeles în totalitate, mai apropiate i-au fost concepțiile lui Alberti. A colaborat cu Ghiberti la
realizarea porții Baptisteriului florentin, cu Donatello la mormântul cardinalului Rainaldo Brancacci, mormântul
secretarului papal Bartolomeo Aragazzi și la amvonul exterior al catedralei din Prato.
Cu activitatea arhitecturală a debutat în anii 30. A lucrat la capela lui Onofrio Strozzi unde a utilizat forme specifice
trecentiste, bolți în cruce pe nervuri, pilaștri cu capiteluri vegetale, console vegetale, respectiv la biserica San
Francesco din Mugello unde a lucrat în stil gotic încercând să neutralizeze arcele frânte. În Mugello a experimentat
tipul de biserica sală care devine preferința sa. Abia la mănăstirea San Marco din Florența a îmbinat trecentismul cu
elemente renascentiste.
***Cosimo de’ Medici l-a cunoscut pe Michelozzo înainte ca acesta să se afirmă în domeniul artistic și l-a făcut
arhitectul său. La cererea lui Cosimo, Michelozzo a realizat proiectul bibliotecii de lângă biserica San Giorgio
Magiore din Veneția, a reconstruit și extins mănăstirea San Marco din Florența. Refectoriul și sacristia mănăstirii au
fost acoperite cu bolți în cruce pe nervuri, iar biblioteca de plan rectangular alungit a fost acoperită cu boltă
semicilindrică. Spațiul central al bibliotecii este despărțit de sălile laterale printr-un șir de coloane ionice, acestea
fiind acoperite cu bolți în cruce.
***Cea mai cunoscută operă a lui Michelozzo este palazzo Medici, primul palat renascentist. Palatul prezintă trei
nivele inegale ca înălțime: parterul e lucrat în rustică din pietre mari, primul etaj în rustică din bosaje mai puțin
brute, iar etajul doi prezintă pietre cu suprafață netedă. Fațada prezintă ferestre duble cu arce în plin cintru. Deasupra
loggiei au fost plasate ferestre despărțite de coloane corintice, iar medalioane cu sfere și rozete configurează semnul
heraldic al familiei de’ Medici. Palatul se termină într-o cornișă puternic profilată cu motive antice: zimți, ove,
frunze.
***Palazzo Medici a fost realizat în perioada în care Cosimo nu avea o poziție consolidată în Florența, iar aspectul
palatului este modest. Fațada dinspre curte a fost decorată cu forme mult mai distinse decât cea principală.
Încăperile erau elegante, plafoanele zugrăvite senin, parchetele din piatră multicoloră scumpă, luxul cuprinzând și
colecția de cărți, tablouri, sculpturi, tapiserii, monede și argintărie, toate impresionând invitații. Doar în spațiul
italian, aceste palate se află încă în uz ca bănci sau locuințe, în restul Europei secolele XVIII-XIX au schimbat
fondul locativ.
***Michelozzo muncea rapid și nu a lăsat neterminat proiectele sale, a lucrat în Florența, dar și în afara orașului. Cu
doi ani înaintea morții sale, arhitectul a restaurat curtea interioară a palatului Vecchio și la nivelul celor două etaje
ale palatului a amenajat mai multe săli. Acest palazzo a suferit modificări ulterioare,contribuția lui Michelozzo se
observă în plafoanele cu ornamente renascentiste. În prezent, clădirea servește drept primărie.
LEON BATTISTA ALBERT I
Alături de tratatele pe care le-a redactat, Alberti a activat în arhitectură, pictură, literatură și muzică. Utilitatea
clădirilor l-a interesat mai puțin, iar majoritatea lucrărilor de proporții în care s -a angajat nu au fost terminate.
Ordinele coloanelor antice le-a însușit foarte bine, deosebindu-se de Brunelleschi care a reinterpretat formele
antice după bunul plac.
***Născut în exil, a ajuns la Florența în 1428 și a efectuat mai multe călătorii la Roma. La Vatican a fost implicat în
mai multe proiecte. Talentat în multe domenii, arhitectura l-a atras prin studiul efectuat asupra ruinelor, siturilor
arheologice și obiectelor din Antichitate. A scris și o piesă considerată parte a literaturii clasice, începând apoi să
scrie tratate despre pictură, sculptură și arhitectură. Alberti se marcă drept un criptograf, cartograf, scriitor de poeme
în latină priceput, în autobiografia sa recomandându-se și ca un bun muzician.
Negustorul florentin Giovanni Rucellai i-a cerut lui Alberti să proiecteze Palatul Rucellai, executat de Bernardo
Rossellino. Familia Rucellai era compusă din bancheri, astfel parterul servea pentru afaceri, la al doilea nivel se afla
recepția, la cel de-al treilea se aflau dormitoarele și încăprile private ale familiei, iar ultimul nivel mascat de acoperiș
era folosit de servitori care trăiau în beznă căci ferestrele erau prea puține. Fațada prezintă pe cele trei registre
ordinele: corintic, ionic și toscan. Cele două etaje înfățișează ferestre cu bolțari rotunjiți ce se întind de la un pilastru
la altul.
***Sigismondo Malatesta la însărcinat pe Alberti cu transformarea bisericii San Francesco din Rimini în templul
dedicat iubitei sale Isotta, respectiv clădirea urma să denote respectul față de oamenii de litere și artiști. Fațada
templului a fost concepută după arcul de triumf, dar a rămas incompletă. Portalul prezintă un fronton triunghiular,
iar timpanul este decorat cu forme geometrice. De o parte și alta, două arcade oarbe reprezintă locul care trebuia să
adăpostească sarcofagele lui Sigismondo și al Isottei, în schimb acestea se află în interior.
O lucrare târzie a lui Alberti a reprezentat-o fațada bisericii Santa Maria Novella din Florența. O biserică construită
în stil gotic care la vremea aceea avea primul nivel terminat cu trei intrări și șase nișe gotice destinate mormintelor,
iar la nivelul superior avea un oculus. Alberti a adus următoarele modificări: răspândirea policromiei pe întreaga
fațadă, introducerea unor elemente clasice precum pilaștri, cornișe și frontoane, ornamentarea cu tesere și reducerea
diferenței de nivel dintre nava centrală și navele laterale prin utilizarea a două suluri care legau cele două părți.
***Cupola devine un adevărat reper, bisericile modificându-și planul pentru a se grupa în jurul ei. Cu timpul, și
restul construcțiilor vor proceda la fel. Deși și-a dorit foarte mult să reclădească basilica Sf. Petru cu simbolul
arhitectonic, cupola, Alberti nu a avut noroc, sarcina revenindu-i lui Bramante. La Roma a reușit stabilească stilul în
care s-au construit palatele.
Efortul pe care l-a depus la basilica Sant’ Andrea din Mantua va influența numeroase lucrări ulterioare. Atât la nivel
de fațadă, cât și in interior, Alberti a pus în practică motivul arcului de triumf creând o conexiune între elevația
exterioară și interioară. Nava a fost acoperită cu o boltă cilindrică care trebuia să fie casetată, dar din lipsă de fonduri
s-a recurs la pictarea casetelor. Alberti s-a perceput mai mult un designer decât arhitect, nu a avut interes în a
supraveghea construcțiile, activitate ce revenea constructorilor și altor persoane.
LORENZO GHIBERTI
Momentul renașterii în sculptură are loc în 1401, la Florența, cu ocazia concursul lansat de Signoria florentină
pentru terminarea porților de bronz ale baptisteriuluidupă planurile lăsate de Andrea Pisano. Subiectul
concursului a fost „Sacrificiul lui Avraam”, iar câștigătorul Lorenzo Ghiberti, acesta apropiindu -se mai mult de
spiritul tradiționalist cerut de juriu. În lucrările sale ulterioare, Ghiberti continuă să se țină de vechile tradiții și
adaugă noul treptat.
***Născut nu departe de Florența, din tatăl notar și mama țărancă, Ghiberti își începe cariera în ateliurul unui
giuvaergiu cu care s-a recăsătorit mama sa. A făcut cunoștință cu lucrările de giuvaergie ale lui Gusmin din Koln,
mai apoi cu lucrările bijutierilor francezi, adoptând o atitudine tradiționalistă prin care punea accent pe
minuțiozitatea și armonia compoziției. Devine conducătorul unui atelier de turnarea a bronzului prin care vor trece
Donatello, Michelozzo, Uccello și mulți alții, Ghiberti dovedindu-se un bun organizator. A executat aici lucrări
pentru bresle bogate și Signorie.
Apropiat de cercurile umaniste, Ghiberti intră în contact cu noile idei, începe scrierea în trei volume a
„Comentariilor”, totuși este departe de a fi un învățat umanist. Partea teoretică nu a fost punctul lui forte, nu se
descurca la geometrie, optică sau mecanică, dar a reușit să se salveze prin pragmatism și numeroase experiențe
practice. Despre realizările sale statuare nu a vorbit decât puțin, dar latura sa de bijutier l-a făcut cunoscut vorbind în
amănunte despre materialul, greutatea, valoarea și pietrele prețioase utilizate. Punând preț pe bani, a devenit înstărit,
proprietar de pământuri și de colecții de antichități.
***Relieful realizat pentru poarta Baptisteriului din Florența reprezintă o compoziție clară, ordonată și naturală.
Gestica personajelor este reținuță, ele sunt redate cu atitudini variate, iar veșmintele sunt plastic redate. Compoziția
este unitară, echilibrul fiind deranjat de un heruvim ce apare în colțul din dreapta. Isaac este redat asemenea unui
zeu tânăr cuatitudine fericită. În cadrul celor două personaje accesorii, a animalului și muntelui cu vegetația aridă
surprindem îndemânarea lui Ghiberti de a grada volumele și surprinde lumina pe suprafața materialului.
Pentru biserica Or San Michele din Florența a realizat două statui de bronz, unul care îl înfățișează pe Ioan
Botezătorul, comandat de bresla Calimala, respectiv unul care îl redă pe apostolul Matei, comandat de bresla
Cambio. Prima statuie a fost realizată în specificul goticului internațional târziu, fața inexpresivă este combinată cu
corpul neclintit îmbrăcat în faldurile curbate ale veșmintei. A doua statuie, tot cu o atitudine reținută, dar falduri mai
rotunjite, are o dimensiune mai mare decât prima și pune în evidență greutatea cu care se desprinde Ghiberti de stilul
anterior.
***Ghiberti a realizat două reliefuri pentru cristelnița Baptisteriului din Siena. Primul relief l-a terminat în decurs de
șapte ani și îl redă pe Ioan Botezătorul în fața lui Irod, iar la cel de-al doilea relief a lucrat trei ani având tema
botezului. Dacă prima lucrare conține personaje în altorelief pe un fundal în basorelief, scena botezului a fost
executat în tehnica reliefului plat, personajele își pierd caracterul statuar și sunt topite pe fundalul cu nori și îngeri.
Cea mai reprezentativă și matură operă a lui Ghiberti, cunoscută sub numele de „Porta del Paradiso”, o constituie a
treia poartă a Baptisteriului din Florența. Planul lui Ghiberti de a realiza zece scene mari în episoade duble
evidențiază inventivitatea sa. Unele din reliefuri conțin peste o sută de personaje, narațiunea începe cu „Facerea
cerului, a stelelor și a omului” și se termină cu „Întâlnirea reginei Saba cu regele Solomon”. Ancadramentul este
realizat în altorelief, porțiunile îndepărtate în schiacciato, apar motive antice, vegetale și animaliere, toate reliefurile
fiind poleite cu aur.
DONATELLO
Donato di Niccolò di Betto Bardi, poreclit Donatello, reprezintă artistul devotat noului. Bărbat puternic și ferm,
a înlăturat fără frică ce i s-a păruta epuizat în artă sau tradiție. A creat mai ales tipologia omului idealizat de
umaniști, curajos și îndrăzneț, statuile sale impresionând prin individualism și bogăția nuanțelor. A propagat
ideile noi în nordul Italiei și orașele din Toscana, având o sferă mare de influență. Folosindu-se de figura
umană, a creat cu aceeași intensitate și expresivitate artistică monstruosul, hora veselă sau discuțiile aprinse.
***Donatello a crescut într-o casă mică, nu a frecventat școală și nu înțelegea latina. Primele lecții e posibil să le fi
luat cu un giuvaer căci în 1403 lucra deja în atelierul lui Ghiberti pe care l-a ajutat în realizare reliefului pentru
baptisteriu. După șapte ani părăsește atelierul tradiționalist al lui Ghiberti și sub influența ideilor noi pe care le-a
receptat de la Brunelleschi și-a căutat o cale de afirmare autonomă. Mărturiile despre Donatello sunt lacunare, a fost
descris ca un om generos și amabil care nu a prețuit banii. Nu a avut avere, se presupune că tot ce a câștigat a fost pe
prin eforturile proprii.
Donatello a realizat statuia lui David pentru un contrafort al Domului din Florența, dar dată fiind dimensiunea mică
a fost transferată la Bargello. Plasarea liberă în spațiu se întrevede prin umărul și piciorul drept împinse în față,
capul ușor înclinat în partea opusă, brațul drept se spijină pe sabia, cel stâng de șold, iar piciorul stâng sugerează
contrapostul. Personajul nud și imberb prezintă o anatomie adolescentină echilibrată. Pălăria de păstor florentin este
împodobită cu o coroniță din frunze de amarantă. Din multe perspective, statuia este tributară goticului prin fandare,
membre fine, față inexpresivă.
***Statuia evanghelistului Ioan, destinată fațadei catedralei din Florența, reprezintă prima statuie renascentistă.
Cioplită dintr-un singur bloc de marmură, figura pare descătușată prin capul ușor întors, umărul drept împins înainte
și mâna dreaptă mai apropiată de privitor. Personajul are fața bărbătească, barba impunătoare și mâinile grele.
Faldurile mantiei nu maschează poziția picioarelor, volumul pus în evidență sugerează mișcarea. Materialul adânc,
faldurile conturate și grele creează contrastul de umbră și lumină.
Într-una din nișele bisericii de la Or San Michele apare statuia evanghelistului Marcu, realizată de Donatello, o
lucrare superioară statuii ce îl înfățișează pe Ioan. Foarte apreciat de Michelangelo, figura lui Marcu pare
monumentală, individualizată, întregul corp prinde viață sub veșmintețe ce i se subordonează. Greutatea corpului se
sprijină pe piciorul drept mascat de falduri verticale pe când cel stâng este ușor îndoit și retras. În mâna strângă ține
cartea, respectiv mantia care cade în falduri libere.
***Statuia seminudă „Atis Amorino” din Bargello reprezintă excepția din rândul lucrărilor lui Donatello. Inspirația
antică se observă în aripi, codița de satir, centura cu ghirlande de fructe, floare în păr, șarpe. Confuzia este creată de
faptul că aceste elemente apar în arta antică individual, dar nu și în compoziția aceasta. Statuia a primit numeroase
interpretări unii considerând că îl reprezintă pe Mercur sau Perseu, alții cred că este un amoraș sau un geniu
oarecare.
Apogeul creației lui Donatello îl reprezintă statuia ecvestră a condotierului Erasmo di Narni, numit și Gattamelata.
Monumentul a fost plasat în piața din fața catedralei Sant’ Antonio din Padova. Calul puternic, care își sprijină
piciorul stâng pe o bilă, este stăpânit ușor de călărețul redat ca un bărbat plin de virtute. Interesant este faptul că
monumentul a fost ridicat în cinstea unui simplu fiu de brutar datorită integrității sale morale. Călărețul a fost
îmbrăcat în veșminte antice ornamentate cu putti, măști și figuri de călăreți.
MASACCIO
Lucrările lui Masaccio au drept caracteristică scoaterea în evidență a laturii umane morale, cea meschină
pierzându-se în ochii artistului. Surprinde individualismul fără să-l exagereze și preferă chipurile senine. În
concordanță cu noul program umanist, subiectele lui preferate au fost omul și încrederea în forțele proprii ale
acestuia.
***Tommaso di Giovani poreclit Masaccio s-a născut într-o familie de meșteșugari: bunicul tâmplar cu înaltă
calificare, tatăl notar, tatăl vitreg farmacist. A intrat în breasla medicilor și farmaciștilor, apoi în „Compania Sf.
Luca” alcătuită din pictori. A avut un frate mai mic poreclit Așchie, care se presupune că l-a ajutat la executarea
unor comenzi. Deși a trăit doar 27 de ani, Masaccio a marcat cotitura în istorie picturii italiene și a întruchipat noul
program al artei renascentiste. Lui i-au fost atribuite lucrări dispărute: de șevalet, tablouri și fresce cu conținut
religios și imagini cu figuri nude.
Tripticul din biserica San Giovenale de lângă Florența a fost atribuit lui Masaccio și datat 1422, deși mulți contestă
aceast fapt. Tăblița din mijloc o reprezintă pe Madona cu pruncul pe brațul drept, iar în fața tronului îngenunchează
doi îngeri văzuți pe jumătate din spate. Pe tăblițele laterale sunt înfățișați patru sfinți: Bartolomeu și Vlasie la stânga,
iar Juvenal și Antoniu la dreapta. Redarea celei de-a treia dimensiuni, respectiv fața expresivă a Sf. Anton rup
legătura cu creația trecentistă. Totuși, există numeroase alte detalii care încă amintesc de tradiția secolului trecut.
***Pentru altarul bisericii Santa Maria del Carmine din Pisa, Masaccio a realizat un tablou fracționat în bucăți ce azi
se află în diferite muzee europene. Dintre acestea, o parte o reprezintă pe Madona cu pruncul, figura Mariei
depășind oarecum tronul, pruncul ține în mână struguri, simbol al sângelui său, alături de ei aflându-se patru îngeri.
Deasupra acestei compoziții, trebuia să se afle scena răstignirii în care este suprins gestul de disperare al
Magdalenei, alături de figurile sfinților Petru și Andrei. Dedesubt trebuia să fie scena închinării magilor închisă de
patru scene din viața sfinților ce o încadrau pe Maria.
Cetățeanul florentin Felice Brancacci, ambasador la Cairo, a comandat o pictură pentru capela Brancacci lui
Masolino, acesta atrăgându-l și pe Masaccio pe poziție de colaborator. Tema compoziției o reprezintă viața
apostolului Petru, acesta fiind înfățișat în mai multe scene, dar evenimente precum impunerea impozitului pe venit
se regăsește în scena „Tributul”. De-o parte și alta a episoadelor apostolice se află două scene biblice:„Izgonirea din
rai” și „Păcatul original”. În cadrul acestor lucrări, Masaccio a utilizat cu eficacitate clarobscurul, narațiunea fiind
limpede și evidentă.
SANDRO BOTTICELLI
În a doua parte a secolului XV, prin eforturile artiștilor anteriori, s-a format un bagaj de experiențe, tehnici,
teme și resurse care stau la disponibilitatea artiștilor de la sfârșitul Renașterii timpurii. Unii artiști s -au mulțumit
să preia elemente favorabile practicii lor, alții mai originali, gânditori, care doresc să ofere o notă personală
lucrărilor s-au străduit să caute în continuare noul, diversul. Un astfel de artist este Sandro Botticelli, omul care
a căutat să pună de acord credințele sale de natură religioasă cu simpatiile perioadei.
***Alessandro di Mariano di Vanni Filipepi, cunoscut sub numele de Sandro Botticelli, s-a născut la Florența.
Vasari relatează că Botticelli a fost instruit ca aurar de fratele său, Antonio, devenind ucenic de la vârsta de 14 ani.
A fost influențat de picturile lui Masaccio, dar profesorul său a fost Fra Filippo Lippi. Cariera s-a a mai fost
influențată de lucrările lui Verrochio și Pollajuolo. În jurul anului 1470 avea deja un atelier propriu. Fiind împotriva
ideii de mariaj, Botticelli nu s-a căsătorit niciodată. Unii susțin că aceast lucru s-a întâmplat din cauza respingerii
iubirii sale de către Simonetta Vespucci.
***Lucrarea „Primăvara” creează confuzie școlilor interpretative. Una consideră că lucrarea reprezintă o serie de
episoade avându-i protagoniști pe Zefir, zeul vântului, nimfa Chloris care se transformă în zeița Flora, Venus,
Cupidon, cele trei grații și zeul mesager Mercur. Altă explicație consideră că estte prezentat ciclul anotimpurilor,din
februarie până în septembrie. Personajele sunt redate pe un fundal floral și o pajiște luxoasă. Postura lui Mercur a
fost inspirată din sculptura Renașterii timpurii, cele trei grații apar în gruparea lor tipică, iar Venus apare însărcinată.
***Tablourile rotunde italienești numite tondi constituie o parte însemnată a lucrărilor lui Botticelli. Acest tip de
creație a fost cunoscut inițial în sculptură, dar a trecut în pictură mai lent, fiind dificilă concentrarea scenelor într-o
suprafață rotundă. Un astfel de tondo este cel care o înfățișează pe Maria cu pruncul, alături de cinci îngeri. Maria
este încoronată de doi îngeri între timp ce scrie pe pagina unei cărți. Doi îngeri, îmbrățișați de un al treile, țin cartea
și călimara. Pruncul este înfățișat cu o mână pe carte, iar în cealaltă ține rodia, simbol al regalității și fertilității.
***Botticelli a căutat să redea acele stări sufletești care nu au mai fost resimțite și redate de înaintași. Sinteza
creștino-păgână se produce în cele din urmă în operele sale. Spre sfârșitul vieții sale, intrând în contact cu călugărul
Savonarola, Botticelli realizează că trăiește într-o societate slab străbătută de valori creștine, iar acest lucru îi
determină evoluția artistică ulterioară. După 1500 renunță la reprezentarea nudului și la culorile ce sugerează
plăcerea. Va realiza scene din Noul Testament și culorile folosite primesc o notă severe și întunecată.
***Iubirea senzuală, plăcută și jucăușă este reprezentată într-o lucrare ce îi înfățișează pe Venus și Marte. Cei doi se
odihnesc într-o pădure, Venus se uită liniștită la Marte care doarme. Trei satiri se joacă cu casca, platoșa și lancea lui
Marte, al patrulea suflă într-o scoica aproape de urechea acestuia. Marea din care s-a ivit Venus este redată în
fundalul îndepărtat. În jurul capului lui Marte zboară câțiva viespi care reprezintă fie faptul că iubirea este adesea
însoțită de durere, fie întruchipează simbolul casei Vespucci, posibilul comanditar al picturii.
***Pictura numită „Nașterea lui Venus” este în mare parte fantezistă. Venus este prezentată într-o poziție și un
contrapost destul de dificil, greutatea corpului ei nu ar putea-o menține în acest fel mai. În plus, stă pe marginea unei
scoici imense care sub greutatea ei s-ar dezechilibra și s-ar răsturna. Figurile ce întruchipează vântul din colțul
picturii sunt și mai încolăcite. Umbra figurilor nu este redată, iar personajele nu prezintă o anatomie corectă. Astfel,
naturalismul lipsește din compoziție.