Guvernul României

Ordonanța de urgența nr. 53/2017 pențru

modificarea și complețarea Legii nr. 53/2003 -
Codul muncii
Text publicat în M.Of. al României.
În vigoare de la 07 august 2017

Luând în considerare prevederile Programului de guvernare 2017-2020, Măsura nr. 1 -

Stimularea creării de noi locuri de muncă din capitolul Politici publice în domeniul
muncii și justiției sociale de combatere a muncii fără forme legale, care să răspundă
unor cerințe ridicate privind îndeplinirea la un nivel calitativ a actului de control,
creșterea eficienței actului de control, îndeplinirea atribuțiilor curente, precum și a unor
noi atribuții reglementate de legile speciale, aflate și ele într-o dinamică continuă,
rigiditatea actualei reglementări, care nu permite aplicarea sistemului ablațiunii în
sensul stabilirii dreptului contravenientului de a achita jumătate din minimul amenzii
stabilite de actul normativ în 48 de ore de la primirea procesului-verbal, a generat
reducerea încasărilor la bugetul de stat ale sumelor provenind din amenzile
contravenționale aplicate pentru munca nedeclarată, întrucât contravenientul nu era
stimulat să plătească benevol amenda contravențională, ci, dimpotrivă, determina
creșterea numărului de contestații în instanță cu efect negativ asupra încărcării rolului
instanțelor de judecată și mai ales de diminuare a încasărilor la bugetul de stat.
Munca nedeclarată reprezintă un fenomen de o gravitate crescută cu care se confruntă
societatea, cu consecințe negative atât asupra lucrătorului, cât și asupra bugetului de
stat, care se manifestă în diferite forme, atât prin nedeclararea către autorități a întregii
activități a salariatului, cât și prin declararea parțială a activității acestuia.
Legislația românească nu prevede o definiție a muncii nedeclarate, în prezent, Codul
muncii sancționând doar fapta de a primi la muncă o persoană fără încheierea în formă
scrisă a contractului individual de muncă anterior începerii activității, nu și alte forme în
care se manifestă munca nedeclarată.
În acest context se impune adaptarea legislației naționale la noile provocări cu care se
confruntă autoritățile în demersul de prevenire și combatere a acestui fenomen, inclusiv
prin reglementarea situațiilor care constituie muncă nedeclarată, reglementare fără de
care aceste fapte nu pot fi sancționate.
În exercitarea activității de control, inspectorii de muncă au identificat numeroase
situații în care angajatorii utilizau mai mult de 5 persoane, fără încheierea unui contract
individual de muncă, intrând astfel sub incidența art. 264 din Legea nr. 53/2003 - Codul
muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și angajând răspunderea
penală a angajatorilor.
Din analiza modului de soluționare a acestor dosare penale, în cvasitotalitatea cazurilor,
organul de cercetare penală și instanța de judecată au pronunțat soluții de neîncepere a
urmăririi penale sau de achitare, după caz, în considerarea lipsei de pericol social al
faptei.
Astfel, impactul stabilirii ca infracțiune a faptei de a primi la muncă mai mult de 5
persoane fără contract individual de muncă nu a fost cel așteptat, fapt care a generat o
privare de efecte a reglementării și o discriminare între angajatorii, sancționați
contravențional în limita maximă a amenzii reglementate de prevederile art. 260 alin.
(1) lit. e), respectiv până la 100.000 lei pentru 5 persoane identificate fără contract de
muncă, și angajatorii aflați în situația reglementată de art. 264 alin. (4), care, în urma
analizei faptei sub aspect infracțional, sunt sancționați cu o eventuală amendă
administrativă, al cărei cuantum este extrem de redus (500-1.000 lei).
În perioada 2016-iunie 2017, inspectoratele teritoriale de muncă au sesizat organele de
cercetare penală cu privire la un număr de 349 de fapte de primire la muncă a unui
număr mai mare de 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, în
peste 90% dintre modalitățile de soluționare transmise inspectoratelor fiind dispusă
măsura neînceperii sau a încetării urmării penale.
Caracterul disuasiv al sancțiunii penale a fost lipsit de efecte, în marea majoritate a
cazurilor instrumentarea dosarului penal genera consecințe contrare intenției de
reglementare, iar cheltuielile ocazionate de judecarea dosarului penal rămâneau în
sarcina statului.
Astfel, pentru eficientizarea activității de control pentru combaterea muncii
nedeclarate, precum și pentru definirea mai clară a regimului sancționator al muncii
nedeclarate în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, prin modificarea regimului sancționator al acestei fapte, în
sensul eliminării limitei de 5 persoane stabilite în prezent de Codul muncii pentru
încadrarea faptei drept contravenție, se impune cu necesitate ca reglementările
propuse să fie realizate în regim de urgență.
Neadoptarea în regim de urgență a acestor măsuri va conduce la perpetuarea
disfuncționalităților, precum și la afectarea în continuare a respectării legislației în
domeniul relațiilor de muncă, cu consecințe negative asupra lucrătorilor, a bugetului de
stat și, pe cale de consecință, a societății în general, prin menținerea unei capacități
reduse de intervenție a organelor de control, în vederea combaterii muncii nedeclarate.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Art. I. -
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se
completează după cum urmează:
1. După articolul 15 se introduce un nou articol, articolul 151, cu următorul cuprins:
"

Art. 151. -
În sensul prezentei legi, munca nedeclarată reprezintă:
a) primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în
formă scrisă, în ziua anterioară începerii activității;
b) primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea raportului de muncă în registrul
general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității;
c) primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual
de muncă suspendat;
d) primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul
contractelor individuale de muncă cu timp parțial."
2. Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins:

Art. 16. -
(1) Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă
scrisă, în limba română, anterior începerii activității de către salariat. Obligația de
încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului.
(2) Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în
registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de
muncă.
(3) Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un
exemplar din contractul individual de muncă.
(4) Angajatorul este obligat să păstreze la locul de muncă o copie a contractului
individual de muncă pentru salariații care prestează activitate în acel loc.
(5) Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în
muncă.
(6) Absențele nemotivate și concediile fără plată se scad din vechimea în muncă.
(7) Fac excepție de la prevederile alin. (6) concediile pentru formare profesională fără
plată, acordate în condițiile art. 155 și 156."
3. La articolul 17, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
"
(5) Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (3) în timpul executării
contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract,
anterior producerii modificării, cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare este
prevăzută în mod expres de lege sau în contractul colectiv de muncă aplicabil."
4. Articolul 119 se modifică și va avea următorul cuprins:
"

Art. 119. -
Angajatorul are obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă
prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și a celei de sfârșit al
programului de lucru, și de a supune controlului inspectorilor de muncă această
evidență, ori de câte ori se solicită acest lucru."
5. La articolul 260 alineatul (1), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
e) primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă,
potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;".
6. La articolul 260 alineatul (1), după litera e) se introduc trei noi litere, literele e1)-e3), cu
următorul cuprins:
"
e1) primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea raportului de muncă în registrul
general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității, cu
amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;
e2) primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual
de muncă suspendat, cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;
e3) primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul
contractelor individuale de muncă cu timp parțial, cu amendă de 10.000 lei pentru
fiecare persoană identificată;".
7. La articolul 260 alineatul (1), după litera p) se introduce o nouă literă, litera q), cu
următorul cuprins:
"
q) încălcarea prevederilor art. 16 alin. (4), cu amendă de 10.000 lei."
8. La articolul 260, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu
următorul cuprins:
"
(11) Contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii
procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din amenda
prevăzută la alin. (1) lit. e)-e3), inspectorul de muncă făcând mențiune despre această
posibilitate în procesul-verbal."
9. La articolul 260, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu
următorul cuprins:
"
(4) În cazul constatării săvârșirii uneia dintre faptele prevăzute la alin. (1) lit. e)-e2), inspectorul
de muncă dispune, ca sancțiune complementară, sistarea activității locului de muncă organizat,
supus controlului, conform procedurii de sistare elaborate de Inspecția Muncii și aprobate prin
ordin al ministrului muncii și justiției sociale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea
I, după consultarea prealabilă a confederațiilor sindicale și patronale reprezentative la nivel
național.
(5) Angajatorul poate relua activitatea numai după achitarea amenzii contravenționale aplicate
și după ce demonstrează că a remediat deficiențele care au condus la sistarea activității: prin
încheierea contractului individual de muncă, transmiterea raportului de muncă în registrul
general de evidență a salariaților sau, după caz, încetarea suspendării contractului individual de
muncă și constituirea și plata contribuțiilor sociale și a impozitului pe venit aferente veniturilor
salariale care se cuvin lucrătorului pe perioada în care a prestat activitate nedeclarată."
10. La articolul 264, alineatul (4) se abrogă.
11. La articolul 265, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Primirea la muncă a unei persoane aflate în situație de ședere ilegală în România,
cunoscând că aceasta este victimă a traficului de persoane, constituie infracțiune și se
sancționează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă."

Art. II. -
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă prevederile art. 9 alin.
(1) din Hotărârea Guvernului nr. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 27 mai 2011, cu modificările și
completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:
Ministrul muncii și justiției
sociale,
Lia-Olguța Vasilescu
București, 4 august 2017. Nr. 53.
Codul muncii:

Art. 111

Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia
angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual
de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare.

Art. 112

(1) Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe
zi şi de 40 de ore pe săptămână.
(2) În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30
de ore pe săptămână.

Art. 113

(1) Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi
timp de 5 zile, cu două zile de repaus.
(2) În funcţie de specificul unităţii sau al muncii prestate, se poate opta şi pentru o repartizare
inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe
săptămână.

Art. 114

(1) Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv
orele suplimentare.
(2) Prin excepţie, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungită
peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de
referinţă de 4 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână.
(3) Pentru anumite activităţi sau profesii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, se pot
negocia, prin contractul colectiv de muncă respectiv, perioade de referinţă mai mari de 4 luni, dar
care să nu depăşească 6 luni.
(4) Sub rezerva respectării reglementărilor privind protecţia sănătăţii şi securităţii în muncă a
salariaţilor, din motive obiective, tehnice sau privind organizarea muncii, contractele colective de
muncă pot prevedea derogări de la durata perioadei de referinţă stabilite la alin. (3), dar pentru
perioade de referinţă care în niciun caz să nu depăşească 12 luni.
(5) La stabilirea perioadelor de referinţă prevăzute la alin. (2) -(4) nu se iau în calcul durata
concediului de odihnă anual şi situaţiile de suspendare a contractului individual de muncă.
(6) Prevederile alin. (1) -(4) nu se aplică tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

Art. 115

(1) Pentru anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii se poate stabili prin negocieri colective
sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau
mai mare de 8 ore.
(2) Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.

Art. 116

(1) Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de
ore, precum şi în cadrul săptămânii de lucru comprimate va fi negociat prin contractul colectiv de
muncă la nivelul angajatorului sau, în absenţa acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern.
(2) Programul de lucru inegal poate funcţiona numai dacă este specificat expres în contractul
individual de muncă.

Art. 117

Programul de muncă şi modul de repartizare a acestuia pe zile sunt aduse la cunoştinţă salariaţilor
şi sunt afişate la sediul angajatorului.

Art. 118

(1) Angajatorul poate stabili programe individualizate de muncă, cu acordul sau la solicitarea
salariatului în cauză.
(2) Programele individualizate de muncă presupun un mod de organizare flexibil a timpului de
muncă.
(3) Durata zilnică a timpului de muncă este împărţită în două perioade: o perioadă fixă în care
personalul se află simultan la locul de muncă şi o perioadă variabilă, mobilă, în care salariatul îşi
alege orele de sosire şi de plecare, cu respectarea timpului de muncă zilnic.
(4) Programul individualizat de muncă poate funcţiona numai cu respectarea dispoziţiilor art. 112 şi
114.

Art. 119
Angajatorul are obligaţia de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic
de fiecare salariat, cu evidenţierea orei de începere şi a celei de sfârşit al programului de
lucru, şi de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidenţă, ori de câte ori se
solicită acest lucru.

Art. 120

(1) Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112,
este considerată muncă suplimentară.
(2) Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă
majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării
consecinţelor unui accident.

Art. 121

(1) La solicitarea angajatorului salariaţii pot efectua muncă suplimentară, cu respectarea

prevederilor art. 114 sau 115, după caz.
(2) Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită potrivit prevederilor art. 114 sau 115,
după caz, este interzisă, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente
destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident

Art. 122

(1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile
calendaristice după efectuarea acesteia.
(2) În aceste condiţii salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate
peste programul normal de lucru.
(3) În perioadele de reducere a activităţii angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere
plătite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni.

Art. 123

(1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art.
122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor
la salariu corespunzător duratei acesteia.
(2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condiţiile prevăzute la alin. (1), se stabileşte prin
negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de
muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.