RUXANDRA-LOREDANA GHERASIM

Unitatea de învățare 12.

ETICA CERCETĂRII

Preocuparea cea mai importantă a cercetătorilor, referitoare la utilizarea şi selecţia participanților,

este aceea de a-i trata adecvat şi responsabil. Indiferent dacă subiecţii studiilor sunt fiinţe umane sau
animale, trebuie să avem în vedere siguranţa şi confortul lor. O cercetare psihologică responsabilă nu
îşi propune să studieze cunoască cele mai ascunse gânduri şi experienţe ale oamenilor, ci, mai curând,
să înţeleagă sentimentele, gândurile şi comportamentele, astfel încât această înţelegere să fie benefică
pentru omenire. Starea de bine a participanţilor la cercetare nu trebuie să fie mai puţin importantă decât
descoperirea ştiinţifică. Studiile care provoacă daune participanţilor nu sunt de dorit chiar dacă vor
contribuie la progresul ştiinţei. De exemplu, experienţele timpurii reprezintă un aspect important al
dezvoltării copilului, dar nu vom creşte copii în izolare doar pentru a studia efectele privării. Nu există
nici un mod de a justifica acest studiu, indiferent cât de multe informaţii ne-ar putea oferi.
Un cercetător este legal responsabil de ceea ce li se întâmplă participanţilor pe parcursul unui studiu.
El este răspunzător pentru orice neplăcere produsă participanţilor, chiar dacă aceasta este
neintenţionată. Aşadar, cercetătorul este responsabil de daunele produse într-un experiment, indiferent
dacă acestea sunt de natură fizică sau psihologică, intenţionate sau accidentale. Pentru a proteja
subiecţii studiilor psihologice, principii legale şi etice au fost formulate.

IMPORTANT
Legile, care protejează participanţii la cercetări, susţin faptul că instituţiile în cadrul cărora se
desfăşoară cercetări trebuie să aibă un comitet de evaluare, pentru a aprecia calitatea fiecărei propuneri
de studiu. Atât persoane din afara mediului ştiinţific, cât şi cercetători fac parte din acest comitet pentru
a garanta faptul că sunt luate în considerare atât punctele de vedere ale comunităţii, cât şi pe cele ale
cercetătorilor. Cea mai importantă preocupare a acestui comitet este aceea de a evalua măsura în care
situaţiile la care sunt expuşi participanţii la studiu le oferă siguranţă. Prima sarcină constă în a decide
dacă studiul expune participanţii la condiţii de risc. Expunerea la risc implică posibilitatea de a fi rănit,
într-un fel sau altul, prin participarea la studiu. Trebuie să se realizeze o analiză risc/beneficiu, pentru a
determina dacă riscurile sunt compensate de potenţialele beneficii sau de importanţa informaţiilor
acumulate. O înţelegere a designului de cercetare este esenţială pentru această analiză, aşadar cel
puţin câţiva dintre evaluatori trebuie să deţină cunoştinţe de metodologie.

Psihologul Robert Rosenthal (1994) oferă trei motive pentru care design-urile de cercetare slabe nu
sunt etice: timpul studenţilor, profesorilor şi a personalului auxiliar la cercetare va fi irosit, putând fi
folosit pentru experienţe educaţionale mai benefice; concluziile obţinute nejustificate sau incorecte,
dăunătoare societăţii, care a plătit direct sau indirect pentru realizarea studiului; în timp ce alocarea
timpului şi a banilor pentru cercetări de slabă calitate va conduce la irosirea unor resurse care ar fi putut
servi unor studii de calitate.
O altă sarcină importantă a comitetului de evaluare este aceea de a proteja drepturile participanţilor,
prin asigurarea faptului că fiecare participant expus riscului semnează un consimţământ.
Consimţământul informat presupune faptul că persoanele sunt de acord să participe la studiu după ce
au fost complet informate cu privire la natura şi scopul studiului. Câteva aspecte ale acestui
consimţământ sunt relevante în mod special pentru cercetarea psihologică: persoanele trebuie să
accepte liber participarea la studiu, fără a fi obligate, forţate, constrânse într-un anumit fel; participanţii
trebuie să aibă posibilitatea să se retragă din cercetare oricând doresc, fără ca acest lucru să aibă
consecinţe neplăcute asupra lor; cercetătorii trebuie să ofere o explicaţie completă a procedeului care
va fi urmat şi să răspundă la orice întrebare cu privire la acesta; cercetătorii trebuie să specifice care

202
 PSIHOLOGIE EXPERIMENTALĂ

sunt potenţialele riscuri şi beneficii ale cercetării; dacă există orice posibilitate de a provoca rănirea
participanţilor, acest lucru trebuie precizat de la început, astfel încât participanţii să ştie clar la ce se
expun; cercetătorul trebuie să asigure participanţii de faptul că datele colectate sunt confidenţiale.
Consemnul trebuie obţinut în scris, iar participanţii trebuie să primească o copie a lui. Când
participanţii sunt minori sau nu pot decide în cunoştinţă de cauză, cercetătorul trebuie să obţină
consemnul de la părinţi sau reprezentanţi legali. Şi în aceste cazuri, participanţilor trebuie să li se ofere
suficiente informaţii corespunzătoare nivelului lor de înţelegere, şi trebuie să li se permită refuzul de a
participa, chiar dacă părinţii sau alţi reprezentanţi şi-au dat acordul.

IMPORTANT
Consemnul oferă participanţilor informaţii relevante pentru participarea lor la experiment: natura
experimentului, o trecere în revistă a procedeului care va fi urmat şi a sarcinilor pe care le au de
îndeplinit. Ipotezele studiului nu sunt precizate în consemn. Dacă participanţii cunosc aşteptările
cercetătorilor, reacţiile lor pe parcursul experimentului vor fi modificate, intenţionat sau neintenţionat, în
funcţie de aceste informaţii. Scopul consemnului este acela de a oferi participanţilor suficiente informaţii
cu privire al cercetare, astfel încât aceştia să poată decide în cunoştinţă de cauză dacă vor să participe
sau nu

1. STANDARDELE ASOCIAŢIEI PSIHOLOGILOR AMERICANI (APA)

Asociaţia psihologilor americani (APA) a publicat un set de standarde etice (ultima variantă în 2009)
ale cercetărilor ştiinţifice. Codul se aplică psihologilor şi studenţilor care îşi asumă rolul de cercetători în
studii psihologice. Cercetătorii sunt responsabili de respectarea standardelor etice.
În primul rând, pentru orice întrebare care apare pe parcursul cercetării, cu privire la etica unui
experiment sau proceduri, cercetătorii trebuie să ceară sfatul unui institut de evaluare sau a colegilor şi
să ia în considerare toate măsurile de siguranţă pentru participanţi. Standardele presupun de asemenea
aprobarea obţinută din partea acestui institut pentru fiecare studiu, înainte ca acesta să fie pus în
practică. Chiar dacă realizarea studiului a fost aprobată, cei care realizează studiul au responsabilitatea
finală pentru a-l desfăşura în conformitate cu standardele etice. Obţinerea consimţământului informat
reprezintă o etapă foarte importantă.
Consimţământului informat este cerut de la toţi participanţii care sunt în situaţii posibile de risc, ca
urmare a naturii cercetării. În anumite cazuri, se consideră că participanţii sunt într-o situaţie de risc
minim. Riscul minim se defineşte ca fiind „riscul care nu este mai mare, din punct de vedere al
probabilității şi severităţii, decât situaţiile obişnuite din viaţa de zi cu zi sau decât cele care apar în timpul
unei situaţii obişnuite de testare”. Propriu-zis, acest lucru presupune faptul că realizarea cercetării nu
determină o creştere a posibilităţii ca participanţii să fie răniţi. De exemplu, un studiu care îşi propune
să evidenţieze care este proporţia de indivizi care folosesc apa şi săpunul pentru a-şi spăla mâinile la o
toaletă publică vor fi consideraţi într-o situaţie de risc minim; participanţii sunt angajaţi într-o activitate
publică, într-un loc public. Chiar dacă acest comportament este cerut ca parte a unui studiu, este puţin
probabil să aibă un efect negativ asupra lor. Există o şansă mică de a apărea neplăceri pe parcursul
studiului, de exemplu, a cădea pe o podea umedă. Realizarea studiului nu măreşte şansele ca acest
lucru să se întâmple.

203
RUXANDRA-LOREDANA GHERASIM

IMPORTANT
Observarea comportamentului public, chestionarele anonime şi anumite tipuri de cercetări (cele
istorice) intră în această categorie, cu risc minim. Consimţământului informat nu este absolut necesar în
aceste situaţii. Dar, ca şi măsură de siguranţă, obţinerea consimţământului informat este de dorit ori de
câte ori este posibil, şi, în prezent, multe instituţii îl solicită în cazul studiilor realizate cu fiinţe umane.

Responsabilităţile, atât ale subiecţilor, cât şi ale experimentatorului, trebuie stabilite de la început, şi
cercetătorul trebuie să îşi respecte toate angajamentele făcute. Angajamentele acestea includ
promisiunea plăţii participanţilor, oferirea creditelor, bonusurilor la anumite discipline studiate,
menţinerea confidenţialităţii, accesul la rezultatele studiului etc.

Înşelăciune şi dezvăluire
Relaţia dintre cercetător şi participanţi trebuie să fie atât cât se poate de deschisă şi de onestă. În
multe cercetări psihologice, totuşi, adevăratul scop al studiului este ascuns. Anumite forme de
înşelăciune sunt utilizate în aproximativ 60% din studiile psihologice (Christensen, 1988). De exemplu,
într-un studiu s-a urmărit efectul diferitelor niveluri de ionizare asupra dispoziţiei participanţilor. Pe lângă
acest lucru, cercetătorii şi-au propus să evidenţieze şi efectele diferitelor tipuri de ionizare negativă
asupra comportamentului agresiv. Pentru a testa această ipoteză în condiţii controlate de laborator, prin
care se manipulează nivelurile de ionizare, cercetătorii trebuie să folosească înşelăciunea, creând astfel
situaţii în care agresivitatea s-ar putea manifesta şi în care se poate măsura sistematic.

EXEMPLU
Pentru a îndeplini scopul anumitor cercetări, cercetătorul va recurge la ajutorul unui complice. De
exemplu, când unul dintre participanţii la cercetare apare, complicele se află deja acolo şi se prezintă ca
fiind unul dintre subiecţii studiului. Experimentatorul prezintă faptul că experimentul implică învăţarea de
a descreşte ritmul bătăilor inimii prin bio-feedback. Unul dintre subiecţi va avea rolul de „profesor”, iar
celălalt de „elev”. Ei folosit bucăţele de hârtie pentru a selecta rolurile avute de fiecare – dar bileţele
erau astfel făcute încât subiectul real al studiului era mereu „profesor”. Pe parcursul sesiunii de învăţare,
„elevul”(complicele) făcea greşeli. De fiecare dată când făcea o greşeală, „profesorul” trebuia să-l
pedepsească prin apăsarea unui buton al unei maşini prin care se trimiteau (aşa i s-a spus, lucru
neadevărat) un anumite şocuri neplăcute, dar nepericuloase „elevului”. Cele zece butoane ale maşinii
au fost etichetate de la foarte jos la foarte intens, iar „profesorului” i s-a spus că poate să aleagă ce nivel
doreşte. Pe parcursul sesiunii de învăţarea, „ profesorul” avea 20 de posibilităţi de a pedepsi „elevul”.
Desigur, nici un şoc real nu a fost administrat pe parcursul experimentului, deşi participanţii credeau că
în acest mod, îi pedepsesc pe „elevi”. Intensitatea nivelului selectat de fiecare participant a fost
înregistrată. În plus, jumătate dintre subiecţi erau enervaţi de către acest complice. Înainte de a începe
sesiunea de învăţare, complicele îl provoca pe subiectul real printr-o serie de comentarii neplăcute.
Acestea făceau parte din înşelăciune. În final, întreaga procedură a fost explicată în totalitate fiecărui
participant.

Cum se simt participanţii la o cercetare atunci când sunt înşelaţi? Multe studii s-au realizat pentru a
găsi un răspuns la această întrebare. Într-o trecere în revistă recentă a acestor studii, Christensen
(1988) arată că majoritatea participanţilor la studii, aparent nu sunt deranjaţi de acest aspect. În mod
surprinzător, Christensen arată de asemenea că cercetătorii sunt mult mai mult deranjaţi de înşelăciune
decât participanţii. Consemnul printre cercetători este acela că folosirea înşelăciunii este justificată de
informaţiile care sunt obţinute în acest mod (Suls şi Rosnow, 1988).

204
 PSIHOLOGIE EXPERIMENTALĂ

Multe probleme psihologice importante nu pot fi studiate fără utilizarea înşelăciunii şi se poate
argumenta, aşa cum a făcut şi Christensen, că eşecul sau neîncercarea de a studia probleme
importante este chiar mai puţin justificată. Uneori, o mică omisiune sau o înşelăciune este necesară
pentru a verifica acurat o ipoteză experimentală. Cum se poate împăca acest lucru cu folosirea
consimţământului informat? Răspunsul îl găsim în standardele APA.

IMPORTANT
Înşelăciunea nu trebuie să influenţeze decizia unui participant de a participa la cercetare – orice
înşelăciune care s-ar folosi trebuie să fie aleasă în aşa fel încât subiecţii să nu refuze să participe la
studiu dacă ar şti ce li se întâmplă în mod real.

De exemplu, nu ar fi etic să selectăm persoane pentru un experiment cu privire la învăţare fără să le

spunem că intenţionăm să-i pedepsim dacă oferă răspunsuri incorecte, prin expunerea la zgomotul
produs de zgâriatul unghiilor pe o tablă. Din moment ce o mare parte a persoanelor ar refuza să ia parte
la un asemenea experiment, înşelăciunea folosită este ne-etică. În contrast, participanţii din cercetarea
lui Baron şi colab. ar fi fost de acord să participe la studiu chiar dacă ar fi ştiut că pedepsele
administrate de ei nu sunt reale. Mai mult decât atât, cercetătorii recurg la principiul dezvăluirii
complete, conform standardelor APA, prin debriefing-ul participanţilor, de la finalul experimentului –
adică, explicarea adevăratei naturi a cercetării.
Chiar dacă are loc etapa de debriefing, oferirea explicaţiilor complete va anula efectele înşelăciunii?
În anumite cazuri, probabil că nu. Studiul lui Bramel (1963) cu privire la proiecţie constituie un exemplu
de experiment pentru care debriefing-ul nu este suficient. Bramel urmărea să studieze proiecţia
atributivă, ceea ce reprezintă procesul de a atribui trăsături altor persoane. Trăsăturile proiectate sunt
cele pe care persoana este conştientă că le deţine, făcând acest fenomen diferit de ceea ce Freud
denumea prin proiecţie (în cazul acesta, trăsăturile atribuite sunt cele pe care persoana nu
conştientizează că le deţine). Pentru a se asigura că participanţii sunt conştienţi de faptul că au o
anumită trăsătură, pe care e posibil să o proiecteze, Bramel a folosit înşelăciunea. Participanţilor la
studiu, bărbaţi, li se arătau fotografii cu bărbaţi în diferite ipostaze de nuditate. Subiecţilor li se ofereau
feedback fals cu privire la gradul lor de excitaţie sexuală, atunci când vedeau fotografiile, ceea ce îi
determina să creadă că posedă tendinţe homosexuale. Apoi, Bramel a testat proiectarea orientării
sexuale a subiecţilor asupra altora. Rezultatele studiului său indică faptul că subiecţii proiectau
excitarea asupra altora, atunci când aceştia erau asemănători cu ei (alţi studenţi), dar nu şi asupra
persoanelor diferite (criminali). Desigur, Bramel a urmau etapa de debriefing pentru fiecare subiect la
finalul experimentului; le-a spus că feedbackul a fost fals şi că nu era nici un indiciu de tendinţă
homosexuală în răspunsul lor, acest lucru nefiind măsurat. Dar e suficientă această explicaţie? Este
posibil ca pentru subiecţii care aveau îndoieli în privinţa orientării lor sexuale, feedback-ul să le fi produs
disconfort şi anxietate. Este, de asemenea, posibil ca subiecţii să aibă îndoieli cu privire la veridicitatea
dezvăluirii totale a lui Bramel, de la final. Dacă a folosit înşelăciune pentru feedback, e posibil să fi făcut
acest lucru şi cu privire la debriefing. Şi, în final, e posibil ca subiecţii e să se fi simţit prost pentru faptul
de a fi înşelaţi de către experimentator.

IMPORTANT
Chiar dacă efectele înşelăciunii pot fi total anulate prin debriefing, rămâne totuşi o problemă etică
serioasă. Indiferent de orice explicaţie ulterioară, anxietatea şi disconfortul participanţilor pe parcursul
studiului au fost reale. Din moment ce a avut loc, această experienţă nu mai poate fi anulată.

205
RUXANDRA-LOREDANA GHERASIM

Pentru că nu putem întotdeauna anula efectele unui experiment, trebuie evitate procedeele care sunt
potenţial dăunătoarea, dureroase sau supărătoare pentru participanţi. Cu excepţia problemelor de etică
pe care aceste procedee le presupun, ele, adesea, contribui într-o mică măsură la înţelegerea
comportamentelor umane.

De exemplu, deja se ştie faptul că anxietatea are efecte dăunătoare asupra multor comportamente.
Cu ce ar contribuie în plus la înţelegerea anxietăţii, aflarea faptului că subiecţii învaţă rime sau rezolva
ghicitori într-un mod mai puţin eficient, după ce devin speriaţi ca urmare a unei procedeu de laborator
nociv?
Anumite tipuri de cercetări psihologice vor avea consecinţe negative de neevitat pentru participanţi
(deoarece consecinţele negative constituie efectul care se urmăreşte a fi studiat). În asemenea cazuri,
anumite etape speciale trebuie urmate pentru a anula orice efect neplăcut. Experimentele cu privire la
efectele pornografiei violente reprezintă un bun exemplu. În aceste studii un debriefing post-
experimental intens şi de durată este necesar, pentru a explica în detaliu irealitatea temelor şi imaginilor
din pornografia violentă folosite în studiu. Într-un experiment ce şi-a propus să evidenţieze impactul
debriefing-ului de lungă durată, un studiu follow up a fost realizat timp de două până la patru luni după
ce subiecţii, bărbaţi, au fost expuşi violenţei pornografice. Cercetătorii au ajuns la concluzia că
debriefing-ul a ajutat la înlăturarea credinţelor negative produse de filme. Mai târziu cu două, până la
patru luni, bărbaţii care nu au urmat încă etapa de debriefing au prezentat atitudini semnificativ mai
puţin tolerante cu privire la viol, decât cei care au urmat această etapă de debriefing (Donnerstein,
Berkowitz, 1981).

IMPORTANT
Anonimat şi confidenţialitate. Menţinerea anonimatului şi a confidenţialităţii reprezintă un alt
aspect important care trebuie avut în vedere de către cercetători. Este sarcina fiecărui cercetător de a
proteja intimitatea participanţilor la cercetare. Când este posibil, datele ar trebui colectate, păstrându-se
anonimatul subiecţilor iar identificarea să se realizeze doar după coduri numerice. Practic, nu avem
nevoie să identificăm subiecţii după nume – mulţi psihologi folosesc grupuri de date şi raportează
rezultatele ca şi scoruri medii ale fiecărei grupe experimentale. Datele colectate sunt confidenţiale. Ele
trebuie păstrate într-un loc sigur şi nu trebuie folosite în alte scopuri decât cele prezentate subiecţilor de
la început. Acestea nu trebuie să devină subiecte de glume care să fie împărţite cu prietenii. În
discuţiile cu colegii, datele trebuie prezentate cu discreţie iar identitatea participanţilor trebuie protejată.
Nume fictive sau numere (de exemplu, subiectul 17) trebuie utilizate. Oferirea detaliilor trebuie făcută
într-un mod deghizat, dacă există vreo posibilitate ca subiectul să fie recunoscut.

Protejarea confortului animale, ca participanţi la cercetare

Consimţământul informat, debriefing-ul, anonimatul, confidenţialitatea reprezintă aspecte importante
ale eticii cercetării care implică fiinţe umane. Sunt, de asemenea, şi standarde care protejează confortul
şi siguranţa animalelor. Ca şi în cazul fiinţelor umane, cea mai importantă preocupare în cazul folosirii
animalelor în cercetări este aceea de a evita orice durere sau risc pentru subiecţi. Cercetările care
implică un anumit procedeu care poate fi dureros pentru animale, precum o operaţie, consumul unor
droguri, şocuri, trebuie atent supervizate de către un cercetător avizat în domeniu. În ciuda existenţei
unor reglementări legale şi etice, anumiţi cercetători susţin faptul că animalele au fost abuzate în diferite
studii psihologice – s-au încălcat principiile etice. Majoritatea exemplelor fac referire la studiile ce
implică şocuri electrice sau privare de mâncare.

206
 PSIHOLOGIE EXPERIMENTALĂ

EXEMPLU
Studiile lui Brady (1958) constituie un exemplu ilustrativ pentru aceste probleme. Autorul a
studiat comportamentul emoţional, folosind ca participanţi la studiu maimuţele. Acestea erau imobilizate
în scaune, putând să-şi mişte capul şi membrele, dar nu şi corpul. Erau în aşa fel poziţionate încât
puteau fi expuse la diferite condiţii experimentale, ce implicau şocuri electrice. Acest experiment a foarte
stresant pentru animale, unele dintre ele murind pe parcursul studiului preliminar. Autopsia a scos la
iveală faptul că multe dintre animale au dezvoltat ulcer, lucru neobişnuit pentru animalele de laborator.
Doar reţinerea lor în aceste condiţii nu constituie o explicaţie suficientă pentru acest fapt; unele maimuţe
au stat imobilizat într-un scaun pentru şase luni, nu au primit şocuri şi nu au dezvoltat ulcer. Sunt câteva
obiecţii etice cu privire la această cercetare.
În primul rând, folosirea imobilizării în scaune poate fi extrem de stresantă.
În al doilea rând, folosirea şocurilor electrice este extrem de controversată. Unele animale au fost
atât de mult expuse stresului încât au dezvoltat ulcer iar unele au murit.
În al treilea rând, obiecţii de ordin etic au apărut şi cu privire la modul în care s-a realizat designul
acestui studiu, asupra modului în care au fost selectate maimuţele din grupul experimental şi din cel de
control.

Standarde APA cu privire la utilizarea animalelor în cercetări sunt următoarele: 1. psihologii care
conduc cercetări cu animale, trebuie să le trateze pe acestea în mod uman; 2. achiziţionează, păstrează
şi utilizează animalele în conformitate cu dispoziţiile legale; 3. supervizează atent toate procedeele ce
implică animale şi sunt direct responsabili pentru confortul şi sănătatea acestora; 4. se asigură că toţi
cei care folosesc animalele pe parcursul studiului lor au primit instrucţiuni referitoare la îngrijirea,
întreţinerea acestora; 5. încearcă pe cât posibil să se reducă durerea, disconfortul, apariţia oricărei boli
la animalele participante; 6. un procedeu care expune participanţii la durere, stres sau privare este
folosit doar atunci când nu există o altă alternativă şi rezultatele se justifică prin importanţa lor ştiinţifică,
educaţională sau practică; 7. intervenţiile chirurgicale se fac sub anestezie; în timpul şi după operaţie,
trebuie utilizate tehnici pentru a preveni infecţiile şi pentru a reduce durerea; 8. atunci când se consideră
că cel mai adecvat este ca viaţa animalelor să înceteze, trebuie să se realizeze acest lucru cât mai
rapid, cât mai puţin dureros şi în conformitate cu procedeele acceptate.

Frauda în ştiinţă
Raportarea datelor unei cercetări constituie o etapă importantă în procesul ştiinţific. Intervine şi aici o
problemă de ordin etic: procedeul şi rezultatele trebuie raportate în mod onest şi acurat. Când vorbim de
fraudă în ştiinţă, ne gândim de obicei la situaţia în care cercetătorii publică date false. Falsificarea
datelor reprezintă un aspect vizat de principiile etice, impuse prin standardele APA. Câteva măsuri de
siguranţă importante trebuie luate cu privire la raportarea datelor, pentru a controla frauda.
În primul rând, cu foarte puţine excepţii, articolele care urmează să fie publicate sunt revizuite de
către editorul publicaţiei şi de către alţi experţi în domeniu, înainte de a fi acceptate pentru publicare.
Această procedură reprezintă o parte importantă a procesului de raportare a datelor. Sarcina
evaluatorilor este aceea de a aprecia valoarea articolului. Dacă este ceva în neregulă, ceva neobişnuit
în ceea ce priveşte rezultatele, experţii trebuie să descopere (doar aproximativ 15-20 % dintre toate
articolele trimise spre publicare în jurnalele de psihologie, ajung să fie publicate). Experţii trimit
evaluările lor editorului jurnalului, iar acesta ia decizia finală. Cititorii evaluatori şi editorul devin, astfel,
prima linie de apărare împotriva falsificării datelor.
Replicarea este o a doua linie de apărare. Cercetătorii recurg adesea la replicarea rezultatelor
obţinute de alţi cercetători, în special dacă aceste rezultate sunt surprinzătoare, noi sau importante.
Dacă datele au fost falsificate, este puţin probabil ca experimentul să poate fi replicat cu succes!
În al treilea rând, natura competitivă a psihologiei academice lucrează împotrivă fraudei. Promovarea
în cadrul departamentelor de psihologie se bazează parţial pe productivitatea cercetărilor realizate.

207
RUXANDRA-LOREDANA GHERASIM

Există o presiune puternică asupra cercetătorilor pentru a publica şi presiunea este probabil mai
puternică la cei a căror muncă a scos la iveală o serie de greşeli. A fabrica unele date impresionante
poate fi tentant atunci când păstrarea locului de muncă depinde de publicarea rezultatelor unui
experiment de succes. Competiţia dintre colegi pentru resursele limitate de cercetare poate reprezenta
o modalitate de intimidare a fraudei. Pe măsură de fondurile devin mai rare, competiţia se întăreşte; pe
măsură ce resursele devin limitate, alţi cercetători din acelaşi domeniu vor fi atenţi la situaţiile în care
frauda apare. În ciuda acestor măsuri de siguranţă, situaţii de fraudă se produc din când în când.

EXEMPLU
Un studiu mai recent ce implică falsificarea datelor îl întâlnim în privinţa tratamentului hiperactivităţii
la copii, folosind anumite substanţe medicamentoase. În 1980, Breuning recunoaşte faptul că a falsificat
datele pentru a arăta că anumite medicamente, precum Ritalin sau Dexedrine pot reduce drastic
hiperactivitatea. El a beneficiat de susţinerea NIMH (Institutului Naţional al Sănătăţii Mentale) pentru
realizarea cercetării. Unii dintre colegii săi l-au suspectat de fraudă şi au comunicat acest lucru NIMH.
După 3 ani de investigaţie ştiinţifică incorectă, Breuning a admis că a falsificat datele de două ori, în
schimbul sumelor oferite de NIMH (Byrne, 1988). Cazul lui Breuning, precum şi altele asemenea, a
condus la numeroase discuţii în vederea definirii demersurilor ştiinţifice incorecte, însă definiţiile sunt
vagi şi subiective. De exemplu, NSF (National Science Fundation) le descrie ca fiind fabricarea,
falsificarea, plagiatul sau alte devieri de la practicile acceptate în privinţa propunerii, conducerii sau
raportării rezultatelor.

Indiferent însă de definiţia acceptată, consecinţele fraudei sunt foarte severe, mergând de la riscul
de demisie până la închisoare. În multe cazuri, pot fi penalizate şi instituţiile în cadrul cărora s-a realizat
cercetarea, cum ar fi universităţile.

Plagiatul

DEFINIŢIE
A plagia presupune a reprezenta ideile altcuiva, cuvintele sau stilul de scriere ca şi cum acestea ar fi
proprii. Plagiatul constituie un important aspect al eticii şi poate conduce la acţiuni ale legii. Nu
presupune doar „împrumutarea” faptelor şi figurilor de la altcineva; plagiatul presupune folosirea ideilor
altcuiva fără a obţine acordul acestuia

Deşi anumite forme de plagiat sunt intenţionate, altele apar fără a ne da seama. Ar fi mai degrabă o
greşeală minoră, a uita să obţinem acordul autorilor pentru citate utilizate, dar ce s-ar putea spune
despre parafrazarea muncii lor – folosirea ideilor lor, dar schimbarea cuvintelor din loc în loc?
Parafrazarea fără acordul autorului presupune prezentarea ideilor altcuiva ca şi cum ar fi proprii; prin
urmare, reprezintă un exemplu de plagiat.

IMPORTANT
Din păcate, este uşor de a plagia fără a conştientiza acest lucru. Citim multe lucruri şi mai târziu
uităm unde le-am citit sau de unde le-am auzit, nu ştim să mai precizăm care este sursa lor. În
pregătirea unui raport de cercetare, trebuie să urmăm anumite linii generale (principii) pentru a evita
plagiatul: 1. scrieţi note complete, adică citaţi corect sursa: numele autorului, titlul articolului, numele
jurnalului, numărul volumului, anul publicaţiei şi numărul paginii. Pentru cărţi, includeţi şi numele editurii
şi oraşul; 2. în cadrul raportului, identificaţi sursa oricărei idei, cuvânt sau afirmaţii care nu vă aparţin; 3.

208
 PSIHOLOGIE EXPERIMENTALĂ

identificaţi fiecare citarea directă prin ghilimele la începutul şi finalul citatului şi indicaţi sursa unde aţi
găsit citatul; 4. fiţi atenţi la parafrazări! Există o tentaţie mare de a transcrie întreaga frază sau de a
combina cuvintele într-o manieră uşor diferită. Mai degrabă, folosiţi cuvintele proprii sau folosiţi citate
(ghilimele). Asiguraţi-vă că aţi precizat sursele!; 5. includeţi o listă a tuturor surselor bibliografice la
finalul raportului; 6. dacă sunteţi în dubii cu privire la necesitatea unei referinţe, scrieţi sursa oricum.

209