Capitolul 4

INTERSTIŢIUL DE LUCRU

4.1. DINAMICA PRELUCRĂRII PRIN EROZIUNE ELECTROCHIMICĂ

Dinamica procesului a fost analizată încă din 1964 de Tipton pe baza modelului prezentat
în fig.4.1, în care doi electrozi (sculă şi piesă) cu supra feţele plane şi paralele în momentul iniţial,
sunt legaţi la bornele unui generator de curent continuu şi cufundaţi într-un electrolit, fiind dispuşi
unul în raport cu celălalt la o distanţă x definită ca fiind interstiţiul de lucru. Electrodul-sculă se
deplasează către piesă după o direcţie perpendiculară pe planul lor.

Fig. 4.1. Modelul lui Tipton

Analiza efectuată conform modelului implică acceptarea următoarelor ipoteze:

 conductivitatea electrolitului se păstrează constantă pe direcţia OX;
 conductivitatea electrozilor sculă şi piesă este foarte mare în raport cu cea a
electrolitului, astfel încât aceştia se consideră a fi echipotenţiali;
 fenomenele respectă legea lui Ohm;
 ansamblul proprietăţilor sistemului se păstrează uniform pe direcţia OZ pe fiecare
distanţă elementară (dz = 1).
Suprafaţa electrodului-piesă este supusă la două acţiuni opozabile provocate pe de o
parte de viteza de avans – s – a electrodului-sculă, perpendiculară pe suprafaţa acestuia, şi pe
cealaltă parte de viteza de prelucrare – v p – a suprafeţei electrodului-piesă (perpendiculară pe
aceasta), rezultatul fiind dizolvarea anodică a materialului piesei.
Variaţia interstiţiului de lucru – dx/dt – este dată în fiecare moment de diferenţa celor
două viteze, conform relaţiei:
dY / dt  dx / dt  v p  s (4.1)
Ţinând cont de legea lui Faraday şi relaţiile prezentate în capitolul 3, se poate scrie că:
dx A η K q
 η q s  s (4.2)
dt Z  F  ρp ρp
Având în vedere că densitatea de curent – q – poate fi explicitată prin relaţia:
 q
U  ΔU   χ (4.3)
x
rezultă relaţia de punere în evidenţă a variaţiei interstiţiului de lucru sub forma:
dx K  U  ΔU   χ K  UE  χ
 η s  η s (4.4)
dt ρp  x ρp  x
relaţie care defineşte integral conexiunea din sistemul electrozi – electrolit prin elementele care
intervin: echivalentul electrochimic – K; p – densitatea materialului prelucrat;  - conductivitatea
soluţiei de electrolit (prin natură, concentraţie şi temperatură);  - randamentul de curent;
caracteristicile dinamice: căderea de tensiune - UE, interstiţiul de lucru – x, viteza de avans – s.
Ţinând cont de cele prezentate, prelucrarea prin eroziune electrochimică se poate
desfăşura în două variante şi anume:
 prelucrare statică, când s = 0;
 prelucrare cu viteză constantă, când s = ct. ≠ 0.

4.1.1 PRELUCRAREA STATICĂ

În acest caz (s=0) relaţia (4.4) devine:

dx K  U  ΔU   χ
 η (4.5)
dt ρp  x
a cărei soluţie, pentru condiţiile iniţiale: t = 0 şi x = x o (interstiţiul iniţial), este dată de relaţia:

K  U  ΔU   χ
x  2η  x o2 (4.6)
ρp

Conform relaţiei (4.6), rezultă că mărimea interstiţiului de lucru creşte proporţional cu

rădăcina pătrată a timpului de prelucrare.
Acest fenomen de variaţie a interstiţiului de lucru în timp, se manifestă în practică şi la
prelucrarea suprafeţelor prismatice, când pe măsură ce electrodul – sculă pătrunde în piesă,
prelucrarea se dezvoltă în fiecare moment pe suprafeţele laterale, apărând abateri de la forma
de cilindricitate – fig.4.2, a.
Eliminarea acestui fenomen nedorit se poate face prin izolarea suprafeţei exterioare a
electrodului – sculă, lăsându-se neizolată doar o zonă activă limitată (faţeta de atac), care pentru
un ansamblu de condiţii date, defineşte interstiţiul de lucru iniţial (lateral) - xo – fig.4.2, b.

sculă sculă

a) b)
 Fig. 4.2. Forma suprafeţei obţinute
Se remarcă faptul că nu este posibilă eliminarea completă a prelucrării statice (chiar şi în
cazul suprafeţelor prismatice), dar, efectul negativ poate fi diminuat printr-o concepţie
corespunzătoare a electrodului – sculă şi alegerea unei viteze de avans convenabile în raport cu
timpul de prelucrare care definesc în final mărimea interstiţiului de lucru (relaţia 4.6).
Rezultă deci necesitatea unei subdimensionări a electrodului – sculă în raport cu
dimensiunile suprafeţei ce trebuie obţinută.

4.1.2 PRELUCRAREA DINAMICĂ

În cazul prelucrărilor cu viteză constantă (s = ct. ≠ 0), relaţia (4.4) arată faptul că mărimea
interstiţiului de lucru variază cu timpul: dacă la momentul t = 0 viteza de prelucrare - vp este mai
mică ca viteza de avans – s, x scade iar dacă vp  s, x creşte. În final, se stabileşte un echilibru
dinamic când cele două viteze sunt egale (fenomen necesar stabilităţii prelucrării).
În acest caz, relaţia (4.4) devine:
dx K  U  ΔU   χ
 0  s  η (4.7)
dt ρp  x
relaţie care permite stabilirea mărimii interstiţiului de lucru în condiţii date, cu ajutorul relaţiei:
K  U  ΔU   χ
x  η (4.8)
ρp  s
Această analiză pune în evidenţă caracterul de autoreglare a procesului de eroziune
electrochimică prin egalizarea vitezelor de prelucrare şi avans în vederea obţinerii unui interstiţiu
de lucru constant, cu valori mai mici în cazul unor viteze de avans mari.