ma plimbam pe langa lac.acum e stuf.si broaste.regine nu mai sunt.

jucam fotbal printre frunze de stejari si multe amintiri,

ei acum nu mai au amintiri. acum totul s-a transformat in balta.
o balta mov care s-a umplut cu nimic.
erau si gropi si lumi ciudate si bolovani.
locuri pline. erau poteci pustii. acum nici poteci nu mai sunt.
avem cale ferata plina cu povesti.si garla si nopti care nu erau reci.
dealuri pline ... de pasi de copii si urme de caini.
eram multi.acum suntem singuri.
erau dansuri pe beton, mingii sparte...julituri si lacrimi crapate.
acum nu avem nimic. doar o mana de stejari.
erau si oameni orbi si fara picioare.
si nebuni ce conduceau cu mainile goale.
si veneau dimineti multe si goale.
si ploua si era iarba si erau cald si eram multi.
nu credeam in soparle facatoare de minuni.dar prindeam o multime de regine.
venea potopul si alergam dupa mancare si dansam pe asfaltul ud doar in picioarele goale.
si ne rostogoleam in anvelope si plangeam ca domnul soare mai si apune ...
si da.a fost . noi am trait. si plangeam si muream
si dansam si cantam si jucam ....

iti mai aduci aminte de castelul plin cu 7 pietre,

cand cu fata la perete deveneam imparati,
din porumbei ne transformam in ulii dezumflati
si cheia de la gat stralucea pe sub tricou
si dansam prin praf
pe sub stejari si ghinde moi si mari si... si noi!
totul venea plouand
si noi plecam plangand
si venea noaptea si nu imbatraneam
si noi cu totii urlam, cantam si visam!
ploua cu fluturi din raze
si ne bucuram , cu dintii din asfalt ziua muscam.
cu haine construite din lumina ne imbracam
si nu ne pasa ca saream prin bolovani la noi in gradina.
orasul ascuns cu blocuri si padure pe noi ne-a crescut,
cu prea multe dimineti,
multe vise si promisiuni de tinut.
mancam in alte tari asteptand mingii venind din alte zari...
acum viata se lasa scurta si goala.
duminica pleci la bucuresti tot cu trenul de 5?

pamant, stejari si vise

vreau sa ma hranesc cu stari maniaco-depresive,

sa simt mirosul florilor de salcam din copilarie,
sa alerg descult pamantul proaspat udat de o ploaie de vara,
printre stejari batrani sa copilaresc...

ascuns de fiare si betoane vechi,

pumnii se umplu de lacrimi si bucurie
dupa fiecare cazatura spre definirea mea ca om.
rad si plang o data cu picaturile de sange care se preling
pe pieptul crud si dezgolit.

adierile de vant ma gasesc tavalit prin iarba,

numarand fire de pamant multicolore.
impletim coronite de flori pline de savoare
pe care le asezam la gatul fiecaruia printre stele licarind.

in neguri uitate de inorogi mareti,

feciori suave si neprihanite starnesc bucurii si invidii,
lacul fara coada plin de sirene inalta valuri
spre vise pandite fara de pacat si navalnice...

sfarsitul, ca un sarpe pervers, ucide inca din fasa,

munti plesuvi, facuti din margaritare si jar,
acoperind cu frunze uscate si copaci doborati,
prin uraganul meu ce se numeste copilarie.

-------------------------------------------

copilarie scufundata

imi este dor sa cred in basme si povesti,

vreau nu mai privesc in gol,
sa zbor pana la stele, plini de lumini si culori.

sa cioplesc sabii mult prea ascutite pentru lumea asta,

ca in copilaria noastra, generatia care nu a uitat sa viseze,
si sa cante la fel cum cei de acum, mii la numar, dormiteaza...

inca ratacim pe poteci la vedere, dar ascunse in iresponsabilitati,

lipsiti de curaj si busole, imbarbatati doar de vicii,
lasi si urati de cei ce au pierdut trenul la care aveau bilet.

serpi, lachei de metal, masini de os, aparate fara suflet,

ne conduc printre frunze uscate batute de vant, fara spirit,
sufocati iremediabil de cei ce manancare carne fara oase si zgarciuri.

invat din coarde de chitara si sunete de clapa,

randuri colorate de orice fel ma face sa domin prin curatenie
priviri si zambete pline de noroi si furtuni fara noima...
resemnarea duce la acceptarea prezentului ingropat de incertitudini,
vise tulburate de oameni ciudati care proiecteaza dezastre si drame,
refuzand iubirea si lovind prin cuvinte lipsite de sens...