penumbre beligerante

Lipsa de coerenta a gandurilor beligerante ma face sa cred devin din ce in ce mai

labil psihic. Lacrimi calde si albastre cazute dintr-o calimara imi umezesc camasa
primita in dar de la moarte. Urmele de priviri golase gasite pe asfalt ma duc cu
gandul la o atlantida uitata intr-un colt de creier dorita de alter-ego-ul meul. A
cazut un fulg de porumbel pe pervaz, e cel dintai. Darul de a trai si a iubi
totdeauna rascolit de briza marii si puterea valurilor sparte la mal, malul ce face
legatura intre amurg si vis. Un print al penumbrelor mi-a parut intransigent la
auzul rugamintilor mele de a exprima liber tunete si fulgere brazdate de aripile
lui icar. Cat timp va dura aceasta nebunie dusa la extaz? A cata oara cand o luam
la fuga prin agonie? Putem lumina la fel de puternic ca un soare in fiecare
dimineata plina de flori si roua? Caldura care este emanata de un vulcan, rocile
lui imi incalzesc trairile si incerc sa gasesc de fiecare data cratima si virgula
si niciodata punctul. Onomatopeele umane din imprejurul meu racnesc de o durere
inconstienta asa cum un mentalist isi opreste bataile cordului. Pocalul plin pana
la refuz de un vin amar imi indulceste fiecare lasare a noptii privind luna
concentrata si ma lasa sa descopar mireasa ce se vede inauntru. Feed-back-ul viral
si lipsa de atentie devine din ce in ce mai aproape de moarte. Disparitia inocentei
este mizera, oamenii sunt subiecte de tabloide preluate cu copy-paste. Devin, mai
mult sau mai putin, ipocrit si fariseu...