INTRODUCERE Lucian Blaga, poet, dramaturg şi filozof, s-a născut la 9 mai 1895, în

satul Lancrăm din judeţul Alba, sat ce poartă-n nume "sunetele lacrimei”. Copilăria sa a stat, după cum
el însuşi mărturiseşte, "sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului”, deoarece poetul nu a vorbit
până la vârsta de patru ani. Autocaracterizându-se ca fiind „mut ca o lebădă,” Blaga se folosește de
realitate ca de un instrument, creionând o limită clară între persoana sa și societate.
„Hronicul și cântecul vârstelor” este o operă autobiografică, dar care se aseamănă mai mult cu o
metaforizare a existenței umane în planul filozofic creat de Blaga. Acesta își relatează existența,
folosindu-se de dogme ale unei lumi proprii pentru a-și transfigura experiențele în caracteristice
caricaturi ale vieții creatoare.

STRUCTURĂ Structurată în 50 de capitole, lucrarea este complexă prin simbolismul

aparte și paralelismele existențiale pe care autorul le propune prin intermediului stilului său narativ.
Tema principală a operei o constituie familia, ea conturându-se prin motive literare de apartenență
colocvială: Mama, Tatăl, casa părintească, asemănându-se parțial cu opera lui Creangă.

TITLU Titlul cu valoare metaforică reprezintă legătura formată între poet,

cronicarul propriei vieți, și povestea copilului care ajunge să se identifice în persoana adultului creator.
Astfel, poetul și existența lui devin două entități distincte ce determină o uniune în plan evolutiv,
influențându-se reciproc în formarea contemplatorului sinelui.
„Cântecul vârstelor” este o metaforă ce reprezintă liantul dintre generații, legătura spirituală ce se
formează între civilizațiile diferitelor perioade de timp, reliefând astfel discrepanțele dintre psihologia
trecutului și cea a prezentului. Lexemul „cânt” subliniază natura artistică a culturii pe care autorul o
favorizează, fiind dovada gândirii superioare în universul creației.

SATUL În cuvintele autorului, „Satul era (...) o zonă de minunate interferenţe:

aci realitatea, cu temeiurile ei palpabile, se întîlnea cu povestea şi cu mitologia biblică, ce-şi aveau şi
ele certitudinile lor,” conturând astfel un decor autentic al miticului în planul existenței efemere. La
limita dintre cele două lumi, ale divinului și ale umanului, se dezvoltă o zonă de convergență a unor
curente evolutive ce îl influențează pe poet în formarea sa.

INFLUENȚA PĂRINȚILOR Părinții autorului, Isidor și Ana Blaga, reprezintă o mare influență în
viața poetului, constituind motive pregnante ale copilăriei sale, portretele lor fiind caracterizate de o
calitate divină, mitică în „Hronicul și cântecul vârstelor”. Tatăl, figură protuberantă în perspectiva atât
a copilului, cât și a adultului, este descris ca o persoană „de o exuberanţă caldă şi de-o volubilitate
deosebit de simpatică.” Un om autoritar prin prezență, și nu prin exigență, el este o personalitate
volatilă, de o caracteristică absență, care determină o disciplină anume în viața autorului. Preot, el este
legătura căminului cu divinitatea atât convențională cât și neconvențională, fiind caracterizat ca un
„liber-cugetător.”
Mama este asemănătoare Smarandei lui Creangă prin legătura ei cu misticul, determinată aici nu de
obiceiuri și superstiții, ci de o lume personală, „croită pe măsură celei folclorice.” Această lume îl
influențează pe autor prin contactele pe care acesta le face cu magica ei prezență, contacte care se
manifestă prin poveștile spuse de mama sa. Ele au un farmec propriu dat de vocea mamei, „tonul lumii
ireale” în cuvintele autorului, care „părea că vine dintr-o a patra dimensiune a spaţiului.”
Blaga o caracterizează pe mama sa ca fiind „o ființă primară, Ein Urmutter,” ea aflându-se în limita
unei ierarhii umane pe care filozoful o construiește (cele cinci moduri ontologice fundamentale:
anorganic, vegetal, animal, uman și divin. Mama este prin definiție și tehnică de abordare literară o
parte a celui din urmă, dar care iși are rădăcinile într-o treaptă mai joasă a existenței, fapt determinat
de epitetul „primară.”)
Autorul subliniază diferența dintre cei doi părinți în cel de-al nouălea capitol, afirmând că „Mama, (...)
o întrupare a duioşiei şi a grijei. Tata nu-şi da pe faţă bătăile inimii, ce le avea pentru noi. El se păstra
la depărtare, într-o atitudine de asprime, ce părea domolită numai de-un oareşicare dezinteres.”

PSIHOLOGIA În primii ani de viață, poetul refuză să se folosească de cuvinte pentru

a stabili legături cu cei din jur, alegând să comunice cu lumea din afară prin intermediul privirilor
(„M-am uitat la Mama cu aceiaşi ochi, mereu limpezi, vii, înţelegători.”). Astfel, se crează o limită
clară între autor și restul lumii, între inteligența umanului și exteriorul care este nedemn de esența
acesteia.
Ca filozof, Blaga este un făuritor al conceptelor unice, roade ale gândirii umane în cea mai pură formă
a ei: literatura. Cele două preocupări primare ale autorului se întretaie, influențându-se una pe cealaltă
printr-o uniune aparte ce se manifestă în plan simbolic și ideologic. Viziunea sa asupra lumii este clară
în operele sale, cooperând cu sensibilitatea sa artistică și cu o cunoaștere extraoridinară a umanului.
Astfel, Blaga devine un observator fin al celor ce îl înconjoară, fiind capabil să se adapteze
discrepanțelor dintre credințe și realitate și să își transmită gândurile în mod măiastru.
Blaga definește, de asemenea, două concepte consacrate ale literaturii ca existență de sine stătătoare,
cunoașterea luciferică și cunoașterea paradisiacă. Fiecare determină teze diferite asupra gândului uman
și cum acesta concepe misterul, ca o problemă sau ca un fapt menit să fie asimilat și înțeles, dar nu
rezolvat, ci adâncit în straturi ale universului. „Hronicul și cântecul vârstelor” este, astfel, un exemplu
al cunoașterii paradisiace, Blaga definindu-se prin relatări și transfigurări ale realității, oferindu-se spre
o înțelegere comprehensivă, dar nu logică. Persoana lui este diferită de cea a altora prin
indescifrabilitatea ei aparte, prin lipsa de interpretare pe care acesta o oferă unor idei.
Evoluția poetului în plan social își lasă amprenta asupra atitudinii sale literare, descriind o capacitate
mare de a se diferenția de „copilăroasa gloată,” după cum caracterizează Alexandr Pușkin lumea
exterioară minții creatoare în poemul său, „Poetului.” El are un dezinteres marcant pentru școală
(„Totuşi şcoala îmi rămînea pe dinafară, neîndrăgită. De altmintrelea, niciodată şcoala şi inima n-
aveau să se-ntîlnească. Nu, niciodată! Starea de şcolar o simţeam înlănţuitoare şi apăsătoare, de multe
ori ca un urît să-ţi chemi moartea.”), fapt ce accentuează exilul poetului din societate, concept
consacrat al literaturii române.

ÎNCHEIERE Lucian Blaga este o figură pregnantă a spațiului autohton român, atât
ca filozof, cât și ca scriitor, definind o inteligență complexă, care surprinde aspecte ale psihologiei
umane în cadrul societății și ale portretului spiritual al ființei raționale. Om al contrastelor și al
înțelesurilor vagi, el construiește o operă de interes larg, care îi relevă abilitatea de a se adapta
diferitelor ipostaze creatoare: poet, narator, dramaturg și filozof.
Părinții, satul și inclusiv epoca în care autorul se dezvoltă îi influențează pregnant evoluția literară,
modelându-i o viziune externă asupra lumii care surprinde prin puterea de înțelegere și independența
sa. Acest fapt îl face pe autor să devină un reprezentant de seamă al culturii autohtone, care posedă o
inteligență universală și o sensibilitate artistică ce impresionează prin originalitate.