INTRODUCERE Lucian Blaga, poet, dramaturg şi filozof, s-a născut la 9 mai 1895,

în satul Lancrăm din judeţul Alba, sat ce poartă-n nume "sunetele lacrimei”. Copilăria sa a stat,
după cum el însuşi mărturiseşte, "sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului”, deoarece
poetul nu a vorbit până la vârsta de patru ani. Autocaracterizându-se ca fiind „mut ca o lebădă,”
Blaga se folosește de realitate ca de un instrument, creionând o limită clară între persoana sa și
societate.
„Hronicul și cântecul vârstelor” este o operă autobiografică, dar care se aseamănă mai mult cu
o metaforizare a existenței umane în planul filozofic creat de Blaga. Acesta își relatează
existența, folosindu-se de dogme ale unei lumi proprii pentru a-și transfigura experiențele în
caracteristice caricaturi ale vieții creatoare.

STRUCTURĂ Structurată în 50 de capitole, lucrarea este complexă prin

simbolismul aparte și paralelismele existențiale pe care autorul le propune prin intermediului
stilului său narativ. Tema principală a operei o constituie familia, ea conturându-se prin motive
literare de apartenență colocvială: Mama, Tatăl, casa părintească, asemănându-se parțial cu
opera lui Creangă.

TITLU Titlul cu valoare metaforică reprezintă legătura formată între

poet, cronicarul propriei vieți, și povestea copilului care ajunge să se identifice în persoana
adultului creator. Astfel, poetul și existența lui devin două entități distincte ce determină o
uniune în plan evolutiv, influențându-se reciproc în formarea contemplatorului sinelui.
„Cântecul vârstelor” este o metaforă ce reprezintă liantul dintre generații, legătura spirituală ce
se formează între civilizațiile diferitelor perioade de timp, reliefând astfel discrepanțele dintre
psihologia trecutului și cea a prezentului. Lexemul „cânt” subliniază natura artistică a culturii
pe care autorul o favorizează, fiind dovada gândirii superioare în universul creației.

SATUL În cuvintele autorului, „Satul era (...) o zonă de minunate

interferenţe: aci realitatea, cu temeiurile ei palpabile, se întîlnea cu povestea şi cu mitologia
biblică, ce-şi aveau şi ele certitudinile lor,” conturând astfel un decor autentic al miticului în
planul existenței efemere. La limita dintre cele două lumi, ale divinului și ale umanului, se
dezvoltă o zonă de convergență a unor curente evolutive ce îl influențează pe poet în formarea
sa.

INFLUENȚA PĂRINȚILOR Părinții autorului, Isidor și Ana Blaga, reprezintă o mare influență
în viața poetului, constituind motive pregnante ale copilăriei sale, portretele lor fiind
caracterizate de o calitate divină, mitică în „Hronicul și cântecul vârstelor”. Tatăl, figură
protuberantă în perspectiva atât a copilului, cât și a adultului, este descris ca o persoană „de o
exuberanţă caldă şi de-o volubilitate deosebit de simpatică.” Un om autoritar prin prezență, și
nu prin exigență, el este o personalitate volatilă, de o caracteristică absență, care determină o
disciplină anume în viața autorului. Preot, el este legătura căminului cu divinitatea atât
convențională cât și neconvențională, fiind caracterizat ca un „liber-cugetător.”
Mama este asemănătoare Smarandei lui Creangă prin legătura ei cu misticul, determinată aici
nu de obiceiuri și superstiții, ci de o lume personală, „croită pe măsură celei folclorice.” Această
lume îl influențează pe autor prin contactele pe care acesta le face cu magica ei prezență,
contacte care se manifestă prin poveștile spuse de mama sa. Ele au un farmec propriu dat de
vocea mamei, „tonul lumii ireale” în cuvintele autorului, care „părea că vine dintr-o a patra
dimensiune a spaţiului.”
Blaga o caracterizează pe mama sa ca fiind „o ființă primară, Ein Urmutter,” ea aflându-se în
limita unei ierarhii umane pe care filozoful o construiește (cele cinci moduri ontologice
fundamentale: anorganic, vegetal, animal, uman și divin. Mama este prin definiție și tehnică de
abordare literară o parte a celui din urmă, dar care iși are rădăcinile într-o treaptă mai joasă a
existenței, fapt determinat de epitetul „primară.”)
Autorul subliniază diferența dintre cei doi părinți în cel de-al nouălea capitol, afirmând că
„Mama, (...) o întrupare a duioşiei şi a grijei. Tata nu-şi da pe faţă bătăile inimii, ce le avea
pentru noi. El se păstra la depărtare, într-o atitudine de asprime, ce părea domolită numai de-un
oareşicare dezinteres.”

PSIHOLOGIA În primii ani de viață, poetul refuză să se folosească de cuvinte

pentru a stabili legături cu cei din jur, alegând să comunice cu lumea din afară prin intermediul
privirilor („M-am uitat la Mama cu aceiaşi ochi, mereu limpezi, vii, înţelegători.”). Astfel, se
crează o limită clară între autor și restul lumii, între inteligența umanului și exteriorul care este
nedemn de esența acesteia.
Ca filozof, Blaga este un făuritor al conceptelor unice, roade ale gândirii umane în cea mai pură
formă a ei: literatura. Cele două preocupări primare ale autorului se întretaie, influențându-se
una pe cealaltă printr-o uniune aparte ce se manifestă în plan simbolic și ideologic. Viziunea sa
asupra lumii este clară în operele sale, cooperând cu sensibilitatea sa artistică și cu o cunoaștere
extraoridinară a umanului. Astfel, Blaga devine un observator fin al celor ce îl înconjoară, fiind
capabil să se adapteze discrepanțelor dintre credințe și realitate și să își transmită gândurile în
mod măiastru.
Blaga definește, de asemenea, două concepte consacrate ale literaturii ca existență de sine
stătătoare, cunoașterea luciferică și cunoașterea paradisiacă. Fiecare determină teze diferite
asupra gândului uman și cum acesta concepe misterul, ca o problemă sau ca un fapt menit să
fie asimilat și înțeles, dar nu rezolvat, ci adâncit în straturi ale universului. „Hronicul și cântecul
vârstelor” este, astfel, un exemplu al cunoașterii paradisiace, Blaga definindu-se prin relatări și
transfigurări ale realității, oferindu-se spre o înțelegere comprehensivă, dar nu logică. Persoana
lui este diferită de cea a altora prin indescifrabilitatea ei aparte, prin lipsa de interpretare pe care
acesta o oferă unor idei.
Evoluția poetului în plan social își lasă amprenta asupra atitudinii sale literare, descriind o
capacitate mare de a se diferenția de „copilăroasa gloată,” după cum caracterizează Alexandr
Pușkin lumea exterioară minții creatoare în poemul său, „Poetului.” El are un dezinteres
marcant pentru școală („Totuşi şcoala îmi rămînea pe dinafară, neîndrăgită. De altmintrelea,
niciodată şcoala şi inima n-aveau să se-ntîlnească. Nu, niciodată! Starea de şcolar o simţeam
înlănţuitoare şi apăsătoare, de multe ori ca un urît să-ţi chemi moartea.”), fapt ce accentuează
exilul poetului din societate, concept consacrat al literaturii române.
ÎNCHEIERE Lucian Blaga este o figură pregnantă a spațiului autohton român,
atât ca filozof, cât și ca scriitor, definind o inteligență complexă, care surprinde aspecte ale
psihologiei umane în cadrul societății și ale portretului spiritual al ființei raționale. Om al
contrastelor și al înțelesurilor vagi, el construiește o operă de interes larg, care îi relevă abilitatea
de a se adapta diferitelor ipostaze creatoare: poet, narator, dramaturg și filozof.
Părinții, satul și inclusiv epoca în care autorul se dezvoltă îi influențează pregnant evoluția
literară, modelându-i o viziune externă asupra lumii care surprinde prin puterea de înțelegere și
independența sa. Acest fapt îl face pe autor să devină un reprezentant de seamă al culturii
autohtone, care posedă o inteligență universală și o sensibilitate artistică ce impresionează prin
originalitate.