PARTICULARITATILE LIRICII LUI LUCIAN BLAGA

Aparent simpla, intrucat expune ideile in fraze comune, de multe ori apeland la vers liber
(fara ritm si fara rima), poezia lui Blaga este insa una profund ancorata in sistemul lui de
gandire, propriu filozofiei sale si reprezinta de fapt o cugetare metaforica despre lume si
viata, despre sensul dragostei si al mortii. Asta intrucat Lucian Blaga nu este poetul unor
aventuri existentiale, ci al unor experiente esentiale"

Opera si contextul cultural

Poet, dramaturg si filozof, Lucian Blaga (1895 -1961) s-a nascut in satul Lancram (jud.
AlbA), fiu de preot, al noualea copil al familiei. Scoala primara o face la gimnaziul
german din Sebes-Alba, iar in 1914termina Liceul Andrei Saguna" din Brasov. Urmeaza
Facultatea de Teologie din Sibiu (1914-1917), unde se inscrie pentru a evita inrolarea in
armata austro-ungara, apoi Facultatea de Filozofie a Universitatii din Viena (1920),
obtinand si titlul de doctor.

- volume de versuri: Pasii profetului (1921), In marea trecere (1924), Lauda somnului
(1929), La cumpana apelor (1933), La curtile dorului (1938), Nebanuitele trepte (1943);

- texte dramatice: Zamolxe, mister pagan (1921), Mesterul Manole - piese ce valorifica
mituri romanesti, carora autorul le confera noi sensuri; Tulburarea apelor (1923), Daria
(1925), invierea, Fapta, Cruciada copiilor (1930);

- lucrari eseistice: Filozofia stilului (1924) Fetele unui veac, Daimonionul (1924);

- filozofie - marile sale trilogii: Trilogia cunoasterii [ 1943), Trilogia culturii (1944),
Trilogia valorilor (1946).

Opera lui postuma echivaleaza opera antuma din punct de vedere cantitativ. Din 1962,
creatia lui Blaga reintra in circuitul literar. Poemele nepublicate in timpul vietii, grupate
de autor in patru cicluri: Varsta de fier, Corabii cu cenusa, Cantecul focului, Ce aude
unicornul, evidentiaza evolutia liricii sale dinspre elanurile vitaliste spre tristetea
metafizica" si apoi spre echilibrul clasic.

Abordarea operei literare

Lucian Blaga se revendica de la Eminescu, cu care are in comun vibratia la
sentimentul cosmic, fiorul metafizic si existenta unui plan filozofic secundar
(sistemul de gandire al filozofului isi pune amprenta asupra liricii sale, asa cum
limbajulmetaforic poate fi regasit in filozofiE).

Se remarca la Blaga mai multe etape de creatie, ce corespund unei traiectorii existentiale:
ascensiune - cadere - echilibru.

I. intr-o prima faza, poezia lui se apropie de expresionism.

Expresionismul = miscare stilistica de la inceputul secolului XX, dezvoltata in
Germania si caracterizata prin tensiune vizionara, vitalism, exacerbare a eului,
sentimentul absolutului, subiectivism, retrairea autentica a mitului autohton, limbaj
vehement si spontan, interiorizarea si spiritualizarea peisajului, elanul dionisiac.

Definitia expresionismului data de Blaga: De cate ori un lucru este astfel redat incat
puterea, tensiunea sa interioara il intrece, il transcendeaza, tradand relatiuni cu cosmicul,
cu absolutul, cu iluminatul, avem de-a face cu un produs artistic expresionist".

Volumele Poemele luminii (1919) si Pasii profetului (1921) stau sub semnul luminii,
devenita metafora esentiala a nasterii universului. Daca in Scrisoarea I, Eminescu
considera Universul creat din intunericul originar, primordial, Blaga pune in centrul
cosmo-genezei lumina, natura ei misterioasa (ondulatorie/crepusculara). Lumina este
celebrqta ca stihie primordiala, generatoare cosmica de viata" (Ovid CrohmalniceanU), in
aceeasi masura in care caderea in nefiinta este o trecere in lumina (Si farna / fi-o tragi
peste ochi/ ca o grava/ pleoapa. /Mumele sfinte - luminile mii,,/ mume sub glii /iti iau in
primire cuvintele" - Epitaf - Nebanuitele treptE).

Primul volum se deschide cu poezia-manifest si arta poetica Eu nu strivesc corola de

minuni a lumii, in a carei metafora centrala (corola de minuni a lumii") este cuprinsa
imaginea emblematica, ideala a universului" (Ion PoP). Minunea sau misterul, taina,
constituie esenta spre care se indreapta poetul si spiritele rationale. Dar, spre deosebire de
acestea din urma, el nu ucide misterele, ci le amplifica prin puterea iubirii sale. Dupa
Blaga, exista astfel doua tipuri de cunoastere: paradisiaca - logica, analitica, destructiva,
rationala, ce reduce numeric misterele si luciferica - ce urmareste deschiderea si
varietatea misterelor, amplificandu-le si patrunzand astfel intr-un domeniu al minus-
cunoasterii.

Poetul opteaza pentru cea de-a doua forma: trairea in orizontul misterului" a carui
descifrare se realizeaza prin revelatie. El este un purtator de lumina - un sophos" care,
prin puterea iubirii si prin creatie, are acces la Fiinta". Blaga institute un cult al misterului
si face apel la un factor transcendent personificat - Marele Anonim" (centrul vital absolut
care creeaza diferentiale divine" asemanatoare lui, dar lipsite de atributele sale infinitE) -
prin care incearca explicarea alcatuirii lumii si instituie cenzura ce limiteaza cunoasterea
umana.

In Pasii profetului, expansiunea vitala a eului este substituita treptat de interiorizarea

reflexiva. Poetul descopera relatiile tainice din jurul sau si le inregistreaza tulburat. Lirica
lui. Blaga scoate la iveala un prim element specific: panismul (este starea de toropeala
oarba, edenica, e expresia indiferentei senine a firii"- Ov. S. CrohmalniceanU).

Pan (gr. tot, deplin") = zeu pastoral, in mitologia greaca, infatisat ca un monstru jovial si
simpatic, cu cap omenesc, cu coarne si barba de tap, trup uman acoperit cu par des, coada
si picioare de tap, cu copite. Protector al turmelor si al ciobanilor, face parte din cortegiul
lui Dionysos, locuind cu predilectie in paduri.
Eul liric cunoaste dezmarginirea, gusta betia pierderii in infinit, traieste beatitudinea
cosmica, inconstienta fericita.

II. incepand cu volumul In marea trecere (1924) si continuand cu Lauda somnului (1929),
apare al doilea ele^ment specific al liricii blagiene: tristetea metafizica", generata de
conflictul tragic ce sfasie sufletul omenesc blestemat sa nu poata trai la nesfarsit in
nepasarea fericirii. intreaga fire pare a fi macinata astfel de o boala secreta, natura se
instraineaza de om. Viata insemna alunecarea inexorabila spre moarte, marea trecere".

Expresionismul este prezent prin viziunile de cosmar ale cetatilor mistuite, ale
cataclismelor spre care se indreapta lumea sub dominatia demonica a civilizatiei moderne
(v. Paradis in destramarE).

In Lauda somnului se naste dorul de revenire la inceputuri, la obarsii, la tiparele originare

ale vietii. Prin somn, poetul reintra in noaptea primordiala, ancestrala, in care isi
retraieste existentele trecute (un fel de inconstient colectiV): sangele meu ca un val / se
trage din mine / inapoi in parinti" [SomN).

III. La cumpana apelor (1933) si La curtile dorului (1938) sunt evocari ale satului
romanesc in care miracolul mai este inca posibil. Panismul blagian se identifica acum cu
stilul de viata al satului arhaic romanesc. Dar poetul incearca aceeasi senzatie de
frustrare: o maladie secreta mistuie incet fiintele si lucrurile. Apare tragismul existentei.
Viata nu poate fi definita decat in raport cu moartea.

Blaga mitizeaza satul romanesc ce se integreaza intr-un destin cosmic, exalta mentalitatea
primitiva (opusa celei a civilizatiei orasului - fragmentara si superficiala), reabiliteaza
magicul. in La curtile dorului sunt reluate motivele anterioare ce evoca nostalgia plaiului
natal proiectat intr-un plan mitic.

IV. Volumul Nebanuitele trepte (1943) se inscrie, ca si postumele, sub semnul

anonimatului, mitului si cantecului.

Desi obsesia mortii este inca centrala, poetul reuseste sa se mentina solidar cu viata care
izbuteste sa-i risipeasca spaimele (Si azi, dintr-o data, neasteptat, acest rasarit. / Ce cantec
nemasurat!

/ Ca unui orb vindecat /lumea-n lumina mi s-a largit." - Schimbarea zodieI).

In Mirabila samanta - poezie ce deschide volumul postumelor - viata nu mai apare ca o

dureroasa trecere in noapte. Poetul lauda forta zamislitoare a Fiintei care se reinnoieste
continuu.

Se depaseste astfel impasul viziunii expresioniste, ajungandu-se la echilibrul clasic,

regasind unitatea dintai.
Cu toata aceasta inseninare a postumelor, Blaga ramane in continuare poetul nelinistilor.
Bucuria iubirii reuseste doar sa suspende vechiul conflict care sfasia lirica sa; gandul
continua sa-l mustre ca se lasa tarat de chemarea iubirii" (Ov. S. CrohmalniceanU).

Ipostaze ale eului liric (dupa Ion Pop, Lucian Blaga - Universul liric, Editura Cartea
Romaneasca, 1981):

1. eul cosmic - stihial, autarhic, ce exprima un sentiment de consubstantialitate cu

universul;

2. eul problematic - dilematic, alienat, marcheaza momentul instrainarii de lume;

3. eul anonim - expresie a cufundarii in mit.

Traditionalism sau modernism?

Lucian Blaga este legat de ambianta locala transilvaneana, de traditionalismul ortodox al

gruparii gandiriste din Cluj (interesat de diversfele manifestari ale sufletului primitiv:
practici magice, plasmuiri mitice, credinte religioasE). A impartasit aceeasi aversiune fafa
de tot ce caracterizeaza civilizatia citadina moderna si poate ameninta sa altereze sufletul
primitiv rural.

Cu toate acestea, Blaga nu poate fi considerat un traditionalist, esenta gandirii sale

poetice este de tip modernist. Pentru el traditia e integral aistorica" (Ov. S.
CrohmalniceanU), supusa unei determinari cosmice.

El se arata refractar cultivarii anumitor teme sau motive si aduce in acest sens reprosuri
samanatorismului.

Poetul declara ca .opera lui este ultramoderna", dar in anumite privinte, mai traditionala
decat traditionalismul obisnuit, fiindca reinnoieste o legatura cu fondul sufletesc primitiv,
nealterat nici de romantism, nici de naturalism, nici de simbolism". Se simte apropiat de
Brancusi pe linia unui traditionalism metafizic".

Deschis intelegerii tendintelor moderniste si avangardiste (expresionism, arta abstracta),

Blaga sincronizeaza poezia romaneasca cu arta universala prin:

- optiunea pentru formele prozodice noi (versul liber cu masura neregulata, ce urmeaza
pulsiunile interioare; lipsa rimei; structura strofica neregulata; nerespectarea scrierii cu
majuscule a fiecarui verS);

- metafora poetica revelatorie - ce cauta sa reveleze un mister esential (ex: corola de

minuni a lumii");

- subiectivismul;
- expresionismul;

- tehnica poetica (o ampla comparatie, cu un termen concret, de puternic imagism, si un

termen spiritual de transparenta intelegere" - Pompiliu ConstantinescU);

- imagismul (unul dintre cei mai originali creatori de imagini ai literaturii romane"-Eugen
LovinescU) etc. incadrare si tematica

Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, ce deschide volumul de debut al lui Blaga
- Poemele luminii (1919) - este o poezie-program (manifest poetiC), o ars poetica
moderna in care autorul isi exprima propriile convingeri despre arta literara si despre
aspectele esentiale ale acesteia, despre rolul scriitorului si rostul creatiei sale, despre
viziunea lui asupra lumii.

Poezia este o meditatie lirica asupra cunoasterii marilor taine ale Universului si ilustreaza
conceptele filozofice ulterior definite in Trilogia cunoasterii (1933): cunoastere
luciferica", cunoastere paradisiaca".

Cenzura transcendenta a Marelui Anonim limiteaza cunoasterea umana, astfel incat

omuJui ii este imposibil sa descifreze misterele lumii. Cunoasterea paradisiaca presupune
incercarea de a cunoaste prin concepte rationale, logice, dar insuficiente pentru a sonda
infinitul. Cunoasterea luciferica - care este si cea poetica, revelatorie - pastreaza misterul
si-l potenteaza, pentru ca insasi existenta umana este situata in orizontul misterului" si
pentru revelare".

Obiectul cunoasterii se scindeaza in doua: o parte vizibila, accesibila prin cunoastere

paradisiaca si o parte ce se ascunde, tainica, la care nu se poate accede. Fiinta umana
poate doar sa participe la aceasta faina universala prin creatie (sporind a lumii taina"),
semnificata in poem prin lumina, simbol central al liricii poetului. Datoria noastra in fata
unui adevarat mister nu e sa-l lamurim, ci sa-l adancim asa de mult incat sa-l prefacem
intr-un mister si mai mare", spunea Locian Blaga.

Compozitie si structura

Titlul reprezinta si primul vers al poeziei, constituit dintr-o propozitie dezvoltata ce

evidentiaza, pe de o parte, prezenta eului liric, prin marcile lexico-gramaticale (pronume
personal de persoana I singular, persoana I a verbuluI), tipul de poezie confesiva (Mircea
Scarlat: vocea eului poetic e mai degraba un simbol al conditiei umane, expresia unui eu
universal, auctorial [] decat semnul unei confesiuni personale"), lirismul subiectiv
(transmiterea directa a trairiloR).

Pe de alta parte, universul existentei este descris printr-o metafora revelatorie, corola de
minuni a lumii", imagine a perfectiunii prin ideea de cerc, trimiterea, in acelasi timp, la
corola unei flori - simbol al frumusetii creatiei universale - alcatuite nu din petale, ci din
minuni.
Verbul la indicativ prezent, forma negativa (nu strivesc") exprima optiunea poetului
pentru tipul de cunoastere luciferica, pentru atitudinea de a proteja misterele lumii, din
dragoste pentru aceasta.

Incipit si final. Incipitul reia titlul poeziei, integrat intr-un enunt imbogatit de alte
metafore-simbol: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / si nu ucid / cu mintea tainele, /
ce le intalnesc / in calea mea / in flori, in ochi, pe buze ori morminte." Acestea.sunt
reproduse in final, ca o consecinta a cauzalitatii, prin reluarea lantului metaforic: caci eu
iubesc / si flori si ochi si buze si morminte".

Metaforele enumerate surprind partea vizibila a acestui univers, devenita invizibila prin
misterul pe care il contine. Lumea este redusa la cateva elemente: flori, ochi, buze si
morminte. Ochii - porti spre cunoasterea lumii, florile - simboluri ale starii primordiale,
edenice, punct maxim de revelare a misterului, forma extrema a frumosului, dar si a
efemeritatii; buzele - imaginea rostirii si a iubirii; mormintele - simboluri ale mortii, cea
mai mare taina, fenomen situat dincolo de intelegerea umana, ce inchide ciclul biologic,
dar nu neaparat pe cel al Fiintei.

Prin dubla negatie (nu strivesc", nu ucid"), poetul intareste actiunea lui protectoare asupra
splendorilor universului ascuns.

Structura textului

Cuprinde trei secvente marcate prin versurile scrise cu majuscule. Daca in prima
secventa, poetul isi asuma calea" - cunoasterea luciferica, revelatorie - in secventa
urmatoare, el isi defineste alegerea in opozitie cu ceilalti. Se constituie astfel antiteza: eu/
altii; lumina mea/lumina altora; nu strivesc, nu ucid, sporesc, imbogatesc, iubesc/sugruma
(vraja nepatrunsului").

Ampla comparatie a cunoasterii poetice cu lumina lunii (motiv eminescian, reluat si aici
ca factor potenfator de misteR), care mareste si mai tare taina noptii", o opune, implicit,
cunoasterii rationale, logice, luminii solare.

Lumina - simbol al cunoasterii - devine metafora centrala a textului si a intregii creatii

blagiene. Prim element al creatiei divine, ea este un instrument folosit atat de spiritele
rationale, cat si de poet. In timp ce primele fractioneaza prin analiza unitatea si .armonia
Creatiei, cel de-al doilea amplifica puterea ei, sporind prin poezie actul originar,
ingemanandu-se astfel cu demiurgul. Motivatia actului sau sta in iubire, care in poezia lui
Blaga inseamna participare la misterul universal, si deci cunoastere. incearca!

Realizeaza o analiza pe niveluri a poeziei. Ai in vedere:

1. la nivel fonetic:

- eufonia versurilor;
- predominanta vocalica;

- pauzele marcate de versurile inegale, dispuse in functie de fluxul trairii;

- elementele prozodice (vers alB) etc;

2. la nivel lexico-semantic:

- elemente lexicale din diferite campuri semantice (al misterului, al cosmicului, al

senzorialitafii etC);

- termeni abstracti;

- sensurile conotative ale cuvintelor (rolul metaforelor-simboL) etc;

3. la nivel morfo-sintactic:

- semnificatia repetarii pronumelui eu" de mai multe ori in poezie;

- valoarea verbelor la timpul indicativ prezent (prezentul gnomiC);

- seriile verbale antonimice;

- opozitiile sintactice;

- enumeratiile;

- rolul conjunctiilor si prepozitiilor etc;

4. la nivel stilistic:

- expresivitatea limbajului raportata la figurile de stil;

- imagini artistice etc.

Concepte operationale folosite: arta poetica, autor, cititor, camp semantic, comparatie,
curent literar, eul liric, figura de stil, final, imagine artistica, incipit, laitmotiv, metafora,
modernism, motiv literar, poezie, proza, secventa poetica, simbol, tema, text literar, titlu,
traditionalism, vers