Emil CIORAN - biografie - (opera si scrierile) n. 8 apr. 1911, corn. Rasinari, jud. Sibiu.- m. 29 iun. 1995. Eseist si filosof.

Fiul lui Emilian Cioran, preot, consilier mitropolitan, si al Elvirei (n. Comani ciu). Scoala primara in satul natal; Liceul "Gh. Lazar" (1921-1928); studii de filosof ie la Univ. din Bucuresti (1928-1931). in 1931 incepe colab. la Gandirea, Cuvant ul, Calendarul, Pagini literare, Discobolul, Azi etc. Prof. de filosofie la Lice ul "Andrei Saguna" din Brasov (1936-1937). in 1938 primeste o bursa din partea s tatului francez si se stabileste apoi la Paris, unde continua sa publice in lb. franceza. Debut editorial cu eseul filosofic Pe culmile disperarii (1934; Premiu l Scriitorilor Tineri al Fundatiilor Regale). A publicat ulterior voi. Cartea am agirilor (1936), Schimbarea la fata a Romaniei (1936), Lacrimi si sfinti (1937), impunand un stil eseistic caracterizat prin discursul fragmentar, abrupt, prin concentrarea meditatiei pana la forma aforistica, inrudita cu procedeul lui Luci an Blaga din Discobolul si Elanul insulei. Integran-du-se in cultura franceza, C IORAN a publicat mai multe voi. de eseuri si comentarii paraliterare, despre ide i si probleme existentiale: Precis de decomposition (1949), Syllo-gismes de l am ertume (1952), La tentat ion d exister (1956), Histoire et Utopie (1960), La Chu te dans le Temps (1964), Le mauvais demiurge (1969), De l incon-venient d etre n e (1972), L Avenir du Passe. Utopie et Litterature (1973), Ecartelement (1981), Exercices d ad-miration (1986), Aveux et Anathemes (1987). CIORAN evolueaza in t oate aceste ipostaze catre o pozitie filosofica stoica, preocupata de problema s uferintei si a raului. Interesul strict literar al meditatiei sale vizeaza dezba terea istorica a conceptului de utopie literara (edenul, epoca de aur, insulele fericite, Atlantida etc), comentariile sale in jurul romanului, ale jurnalului i ntim, multe inrudite cu atitudinea camilpetresciana. CIORAN este, in acelasi tim p, un exceptional interpret al unora din capodoperele artelor plastice si muzici i universale. Considerat ca un continuator al eseisticii lui Paul Valery (de und e si reactia sa polemica in micul eseu Valery face a ses idoles, 1970), CIORAN e ste unanim apreciat pentru virtutile majore ale stilului clasic al discursului s au. In masura in care opera lui CIORAN este semnificativa pe plan european pentru im pasul filosofiei in acest crepuscul de mileniu, ea da seama si de una din cele m ai importante perspective ale gandirii romanesti. Este vorba despre linia spirit uala ce porneste din efortul urias al Scolii Ardelene (in care scientismul deopo triva cu metafizica, obsesia istoriei laolalta cu fervoarea filologica sau cu ex tremismul metodei etc. dau discursului formele sale clasice); coexistent cu poet ica istorica, activista a lui O. Goga si A. Cotrus, paralel cu aceea etnic-asuma toare a lui Cosbuc sau profund contemplativa a lui Lucian Blaga, structureaza pe rsonalitati de mare forta constructiva si exponentialitate. Remarcabila este si la CIORAN puterea de absorbtie a unor substante filosofice de naturi diverse si provenind din arii departate de cultura, deosebite in aparenta, dar inrudite in esenta. Fervoarea senzoriala intens spiritualizata a misticii spaniole (San Juan de la Cruz si, mai ales, Sfanta Tereza), abisalitatea gandirii medievale german e, sufletul pascalian "aruncat in lume", mantuit tocmai prin acceptarea contrari ilor omenescului, disperarea kierkegaardiana, negativismul si vitalismul nietzsc heian, supremele confuzii dostoievskiene intre Bine si Rau, trecute apoi in form e specifice de Berdiaev, Sestov, Soloviov sau Leonid Andreev, aluviunile din Spe ngler, Keyserling, Klages, Barres, G. Simmel, Papini s.a., impletite cu sinteza Generatiei 98 din Spania (in operele lui Unamuno. d Ors si Ortega Y Gasset), iat a numai cateva din liniile de forta ce au constituit viziunea despre lume a lui CIORAN Este de adaugat aici si fascinatia muzicii, prin Bach si Mozart indeosebi viziunea spiritualizata asupra artei in general: Rembrandt, Velasquez, Botticel li s.a. De altfel, autorul, care astazi este venerat in Franta pentru ca a reaco

rdat tonalitatile fundamentale ale discursului filosofic-moralist, fiind conside rat un stilist de anvergura, in linia Montaigne-Valery-Monther-lant, s-a afirmat cu aceste calitati inca de la debut: "extazul muzical", care constituie fondul trairilor ideatice din opera lui, edificand polifonic discursul, e de aceeasi so rginte cu cel din cantatele lui Bach, cele mai cumplite negatii, ca si patosul v aticinar, devin armonii de limbaj si sfarsesc prin a fascina. A limita insa oper a lui CIORAN doar la stilul sau, cum se tinde adeseori, este, in ciuda stralucir ii baroce a acestuia, un lucru nedrept. CIORAN este, cum spune Saint-John Perse, "auteur de grande race, dont puisse s honorer notre langue depuis la mort de Pa ul Valeiy", dar mai e si ganditorul ce traverseaza in forma franceza o indelunga ta zestre de traire romaneasca. De aici si unitatea unei opere in care limbajul filosofic si esenta sa fac inseparabila sectiunea scrisa pana la plecarea din ta ra si cea publicata in strainatate. Timpul a adaugat alte carate expresiei, alta arhitectura discursului, a modificat multe optiuni de factura diversa, insa a p astrat nealterate elementele de baza ale unui sistem de gandire. Pe de alta part e, intreaga evolutie a lui CIORAN nu va putea fi nicicand explicata fara abordar ea si intelegerea in detaliu a climatului istoric, socio-politic si cultural-literar in care s-a format toata generatia sa. Fara raportarea la unele directii a le miscarii romanesti interbelice, formatia lui CIORAN poate sa apara ca un prod us exclusiv de import, in timp ce ea este cum nu se poate mai autohtona, apartin and organic acelei realitati istoriceste determinate: creativitatea debordanta a generatiei sale, ca si fascinatia trairii totale, carnale si spirituale deopotr iva, nihilismul, afirmarea unui diletantism sui generis, elanul mistic concomite nt cu apologia virilitatii, toate punctele programului din ltinerariu spiritual al lui Mircea Eliade se regasesc si la CIORAN Numai ca opera acestuia, altfel de cat cea a lui Eliade sau Noica, este o confesiune continua, monologul unei const iinte agonice situate cum ar spune eroul camusian din Caderea, in "anticamera mo rtii", intr-un fel de limb dantesc, unde "totul e invers"; disperarea devine cat egoric vitala, ardenta senzuala genereaza combustia elanului sacru, intelepciune a s-ar anula fara tragicul stoic al pasiunii, creatia se invecineaza cu neantul etc. Pe culmile disperarii (1934) afirma dintru inceput aproape toate marile tem e ale operei: "Nu stiu ce e bine si ce e rau; ce e permis si ce nu e permis; nu pot condamna si nu pot lauda"; peste ani, acelasi CIORAN reia motivul sub forma "le drame du douteur est plus grand que celui du negateur"; "spiritul sfasie, nu inalta"; "neantul lumii si al tau"; "este infinit mai importanta problema sufer intei decat a silogismului" etc. Dilema existentiala este simpla si abisala toto data: "Sunt convins ca nu sunt absolut nimic in univers, dar simt ca singura exi stenta reala este a mea" (de aici cerinta de a stabili "metodele unei noi asceze de care ne-au indepartat adancimile tristetilor noastre"), iar ecuatia patristi ca si schimnica in fond: prin suferinta la mantuire va avea ca unic raspuns nu a tat incertitudinea, cat vidarea de semnificatie a fiintei si nefiintei deopotriv a. Aneantizarea marcheaza, dupa opinia lui C, divinul (ce traieste tocmai prin n e-firea sa), nasterea (socotita inlantuire), moartea (la fel de incerta ca si vi ata), iubirea, cunoasterea, progresul etc. Extinderea unei viziuni paradoxale re vine in Cartea amagirilor (1936), unde totalitatea omenescului e descifrata in m elancolie, confuzie, eroism. In masura in care amagirea, ca si suferinta, mantui e, ea destrama eul, plus cunoasterea se revela a fi non-cunoastere, ajungerea es te limita si limita - nedesavarsire. Situarea lui CIORAN in existentialism sufer a de pozitia neutra, adica ne-situabila a filosofului, pentru ca nici acele "Hol zwege" heidegge-riene, nici "nimicul" sartrian nu poate incapea definitiv acest spirit implinit exclusiv in ne-implinire. Lacrimi si sfinti (1937) pune problema sfinteniei nu la modul teologal, ci in concretul pasional, patimitor, definind pregnant demonia fundamentala a fiintei in viziunea lui C, radical deosebita aic i de modelul goethean, preluat apoi de Lucian Blaga. Gandita, viziunea este supu sa in chip fatal echivocului; traita, ea face sacrul sa fuzioneze cu demonicul s i omenescul sa se suprapuna divinului. Paradoxul ce edifica acest sistem, in ciu da subminarii sale programatice, este - ca la Kierkegaard - caracterul anteic al disperarii: cu cat este el negat, orice lucru se afirma: pasiunea absolutului s e naste din atot-relativizare; erosul fundamenteaza asceza si cum extremele se a ting, armonia erotica devine una cu revelatia mistica; neantul genereaza armonia

etc. Totul este afirmare prin negatie, incat si sentimentul apocaliptic devine mesianism edificator. CIORAN ridica aceasta speculatie de ordin individual la sc ara colectiva in Schimbarea la fata a Romaniei (1936), una din cele mai semnific ative lucrari - de la Parvan incoace - strabatute de sentimentul metafizic al is toriei. Dincolo de vizibile confuzii asupra unor realitati ideologice, in nota e pocii, cartea este expresia unui patriotism disperat, confesiune-diatriba care c ere mai mult decat propune si scuza mai mult decat justifica. Daca omul, in vizi unea cioraniana, este situat iremediabil la mijloc de bine si de rau, destinul s i personalitatea civilizatiei romanesti sunt proiectate intre "istorie si utopie ". Dialectica paradoxala ce va caracteriza si alte abordari ale fenomenelor isto rico-sociale din opera lui CIORAN Peste tot, suferinta este dublata de scepticism, cunoasterea totala, prin extaz (si anulata de agnosticism), iar sarcasmul, de asumarea tragicului ca unica moda litate de valorizare a energiilor etnice. in cadrul spiritualitatii romanesti, o pera lui C, a lui Mire ea Eliade si CIORAN Noica formeaza un triunghi cu valori complementare: linia CIORAN -Noica duce de la negativ la pozitiv, de la asimilar ea totala a raului si ne-fiintei, la afirmarea nesovaitoare a binelui si fiintei , pentru ca in punctul de echilibru al balantei, ca intr-o osmoza a contrariilor , sa se afle autorul Istoriei credintelor. OPERA Pe culmile disperarii, Bucuresti, 1934; Cartea amagirilor, Bucuresti, 1936; Schi mbarea la fata a Romaniei, Bucuresti, 1936; Lacrimi si sfinti, Bucuresti, 1937; Eseuri, antologie, trad. si cuvant inainte de M. Morariu, Bucuresti, 1988; Revel atiile durerii, ed. ingrijita de Marina Vartic si A. Sasu, Cluj-Napoca, 1990; An tropologia filozofica, ed. si pref. de CIORAN Barbu, Craio-va, 1991; Tratat de d escompunere, trad. de Irina Mavrodin, Bucuresti, 1992; Ispita de a exista, in ro maneste de E. Marcu, Bucuresti, 1992 (ed. II, 1997); Istorie si utopie, trad. de E. Marcu, Bucuresti, 1992 (ed. II, 1997); Exercitii de admiratie, trad. de E. M arcu, Bucuresti, 1993 (ed. II, 1997); Caderea in timp, trad. de Irina Mavrodin, Bucuresti, 1994 (ed. II, 1998); Despre neajunsul de a te fi nascut, trad. de FI. Sicoie, Bucuresti, 1995; 12 scrisori de pe culmile disperarii insotite de 12 sc risori de batranete si alte texte, Cluj-Napoca, 1995; Demiurgul cel rau, trad. d e E. Marcu, Bucuresti, 1995; Scrisori catre cei de-acasa, ed. note si indici de D. CIORAN Mihailescu, trad. de Tina Radu, Bucuresti, 1995; Cartea amagirilor. Bu curesti, 1996; Cioran si muzica, ed. de V. Zografi, Bucuresti, 1996; Tara mea. F ragmente din corespondenta si convorbiri, trad. de G. Liiceanu, Bucuresti, 1996; Silogismele amaraciunii, trad. de N. Barna, Bucuresti, 1996; Despre Dumnezeu, e d. de V. Zografi, Bucuresti, 1997.