Rolul artei plastice in dezvoltarea capacitatilor creative

“Mai artist decît copilul

cred că nu e nici un artist în lume.
Să ai inimă să-l simţi şi minte să-l pricepi”
(I. Nisipeanu)

Mai mult decaâ t orice activitaă ţi, activitaă ţile incluse îân domeniul “educaţie esteticaă ” (educaţie plasticaă şi
educaţie muzicalaă ), constituie cadrul şi mijlocul cel mai generos de activare şi stimulare a potenţialului
creativ. Arta îâl pregaă teşte pe copil saă traă iascaă îân frumuseţe, îân armonie, saă respecte frumosul şi saă vibreze
îân faţa lui. Cuvintele, sunetele, gesturile, culorile, formele plastice sunt mijloace de exprimare, de
exteriorizare a dorinţelor, a aşteptaă rilor, relaţiilor cu ceilalţi, a problemelor. Mijloacele artei devin pentru
copil unelte autentice de rezolvare curajoasaă şi cu ştiinţaă a problemelor de echilibrare, de armonizare, de
modelare a spaţiului îân care traă ieşte şi se joacaă , de automodelare.
Reluaâ nd ideea lui Gramsci, caă arta este un educator pentru caă este artaă , profesorul I. Neacşu
precizeazaă : “Prin bucurie şi prin trăire, elevul va reasimila în adâncime şi înălţime frumosul şi armoniosul,
prezente ca paternitate şi realitate, ca sensibilitate şi raţionalitate” [1]
Prin artaă se dezvoltaă sensibilitatea senzorialaă , dar şi cea artisticaă şi delicateaţea
comportamentalaă .Sensibilitatea artisticaă se construieşte pe baza afectivitaă ţii, intuiţiei şi fanteziei, îân
funcţie de maă iestria educativaă a adultului şi de caracteristicile mediului îân care se formeazaă . Deşi,
determinataă genetic, ea se modeleazaă prin educaţie, pentru caă “personalitatea copilului este rezultanta
acţiunii conjugate a factorilor ereditari, de mediu şi de educaţie, iar ea nu se poate configura adecvat prin
considerarea şi acţiunea lor paralelă” [2]
Dintre limbajele artei, limbajul plastic este cel mai apropiat şcolarului. Acest limbaj are misiunea
de a echilibra şi de a armoniza relaţiile copilului cu natura, cu sine. Adultul nu va cere copilului saă
reproducaă , saă execute cu maă iestrie asemaă narea, paâ naă la identificare, cu îânfaă ţişarea naturii, care oricum
este, îân mod permanent, alta. Dacaă ar acţiona aşa, ar face din copil un inapt îân ceea ce priveşte creaţia
artisticaă , l-ar îândepaă rta de artaă şi l-ar îânstraă ina de propriile posibilitaă ţi creative.
Rolul adultului este de îâncurajare, de sensibilizare a copilului îân faţa frumosului, de instrumentare
a acestuia cu limbajul şi operaţiile specifice artei plastice. Procedaâ nd astfel şi dovedind empatie şi respect
necondiţionat, adultul îâl ajutaă cu adevaă rat pe copil saă se autodescopere, saă se armonizeze cu sine, saă
descopere şi saă rezolve probleme de compoziţie şi de tehnologie artisticaă . Cunoscaâ nd limbajul artei
plastice, precum şi particularitaă ţile individuale, îânvaă ţaă torul poate acţiona stimulativ îân vederea dezvoltaă rii
potenţialului creativ al copilului.
Se impune cu obligativitate descoperirea şi exersarea predispoziţiilor artistice care sunt aproape
generale:
simţul culorii, actualizat treptat îân prezenţa atributelor cromatice ale naturii (culori calde, culori reci,
pete fuzionate, pete vibrate, pete plate) se manifestaă la toţi copiii; la cei real dotaţi se manifestaă printr-o
voluptate ieşitaă din comun pentru culori îân acorduri straă lucitoare, neaşteptate;
simţul formei se manifestaă prin pornirea laă untricaă de a aprecia mental sau cercetaâ nd cu maâ na îânainte de
a o fixa pe haâ rtie;
simţul ritmului are o nuanţaă de echilibru fizico-comportamentalaă , dar şi de armonie; se manifestaă prin
respingerea energicaă a uniformitaă ţii, ritmul liniilor, culorilor, formelor va deveni şi reflecta ritmul
demersurilor psihice.
Deşi nu este artist, şcolarul elaboreazaă plastic cu o plaă cere imensaă . Lucraâ nd cu pensula sau cu creioane
colorate, manifestaă o atitudine de uimire îân faţa propriilor produse. Este preludiul viitoarei conduite
creative. Adultul îâl va instrumenta pe copil cu principalele elemente de limbaj plastic şi îâl va stimula saă le

1
2

1
reproducaă , saă le transforme (prin modificaă ri, disocieri, omisiuni, deformaă ri, alungiri, exageraă ri), saă le
asocieze (prin juxtapunere, multiplicaă ri, asamblaă ri, suprapuneri).
Aceste elemente sunt:
punctul plastic, static sau dinamic, pe care şcolarul mic îâl va multiplica, supradimensiona, antrena îân
mişcare, va opera cu puncte pe care le va concentra sau risipi, distribui egal sau inegal;
forma plastică spontană (creataă prin scurgere, stropire, pulverizare) sau elaborataă (prin analiza,
asamblarea formelor naturale); aceste forme plastice vor fi supuse descompunerii, amplificaă rii,
combinaă rii unor elemente ale îântregului;
culorile sunt supuse operaţiilor de amestecare, juxtapunere, contrastare (contrastul culorii îân sine,
contrastul complementar, contrastul simultan, contrastul de cantitate);
linia- şcolarul îânvaţaă saă exprime prin linie energie, mişcare, spaţialitate, saă separe, dar saă şi unifice;
compoziţia plastică rezultataă din armonizarea relaţiilor dintre elementele compoziţionale;
spaţiul plastic rezultat din ordonarea unitaraă şi expresivaă a elementelor plastice.
Elementele de limbaj plastic vor fi îâmbinate cu cele de tehnicaă :
dactilo-pictura conferaă flexibilitate, abilitate îân folosirea degetelor şi favorizeazaă armonizarea culorilor
prin combinarea lor;
tehnica tamponului îâi conferaă copilului libertate îân alegerea materialelor şi mijloceşte fuzionarea culorilor;
tehnica ştampilei poate fi aplicataă şi îân lucraă rile colective; suportul ştampilei este variat, ceea ce genereazaă
receptivitatea copilului la posibilitaă ţile oferite de naturaă ;
tehnica conturului permite ordonarea elementelor compoziţionale, echilibrarea compoziţiei; conturul şi
culoarea se susţin reciproc;
tehnica pieptenelui implicaă un studiu despre linii orizontale, verticale, oblice, ondulate, totul conducaâ nd la
efecte deosebite;
tehnica scurgeri şi suflării dezvoltaă sensibilitate pentru armonia cromaticaă .
Toate aceste conţinuturi şi operaţii specifice educaţiei plastice sunt interiorizate şi, mai taâ rziu, aplicate îân
alte acte creative.
Dupaă ce elevii au fost familiarizaţi cu materialele pe care le vor folosi: bloc de desen, acuarele, pensulaă ,
caâ rpaă , pahar etc., prin joc, am pornit la îânmuierea pastelor de acuarele, aşezarea pastei din tub pe paletaă ,
îân cazul culorilor tempera; i-am îândemnat la exerciţii de trasare a liniilor şi punctelor cu pensula pe foaia
albaă , trasarea îântr-o singuraă direcţie a unor linii sau pete de culoare.
Prin desenele tematice: “Baloane”, “Peisaj cu copaci”, “Toamna”, - efectuate îân acuarealaă , guaşaă sau
creioane colorate, am dat copiilor posibilitatea de a folosi cunoştinţele îânsuşite, precum şi cele cu care au
intrat deja îân şcoalaă , îândemaâ narea, priceperea îân maâ nuirea culorii.
Exerciţiile- joc, propuse elevilor din clasa primare cit si cele gimnaaziale, au reuşit saă îâmbogaă ţeascaă
bagajul de cunoştinţe, priceperi şi abilitaă ţi.
Imaginaţia creatoare are ca punct de plecare îântrebarea-problemaă . Aceasta pune copilul îân mişcare, îâl face
saă caute, saă îâncerce, saă facaă presupuneri, care necesitaă o perpetuaă acumulare de ipoteze, proiecte. O
problemaă odataă formulataă devine o cale deschisaă spre acţiune, incitaâ nd curiozitatea şi contribuind la
dezvoltarea independenţei îân gaâ ndire şi acţiune a elevului. Se deschide posibilitatea de a gaâ ndi imaginativ.