Sunteți pe pagina 1din 3

Meniu orientativ de post și reguli de alimentație

3421
POSTAT DE CĂTRE OLTEA BOLDUREANU16 MARTIE 2016CREDINȚĂ ȘI
MEDICINĂCând am ținut prima dată Postul Mare în întregime, matură fiind, ajungând la
Sărbătoarea Bunei Vestiri, am mâncat toată ziua aproape doar pește, simțindu-mă secată de
puteri. M-am întrebat multă vreme: cum de Sfinții Părinți vorbesc atât de frumos despre post și
despre beneficiile sale, și despre cum ajută mintea și sufletul să se rupă de pământ și să se
îndrepte mai ușor spre cer, iar eu, în zilele de post aveam un singur gând: ce voi pune pe masă,
cum mă voi descurca? Acum însă, zilele de post mi se par o binecuvântare, căci mă simt atât de
ușoară și chiar gândurile nefiindu-mi legate de lucrurile lumești atât de mult. Ce s-a schimbat?
Am înțeles că ”secretul” constă în simplitate (duhovnicește aș traduce smerenie). Simplitate pe
care nu prea o avem nici în atitudine, nici în comportament, nici chiar în ce privește îngrijirea
casei noastre sau igiena corporală, și, astfel, atragem asupra noastră tot felul de probleme. Căci
Dumnezeu a făcut lumea aceasta și organismul omului după anumite reguli, care, încălcate, mai
ales din patimă (poftă de a mânca ”gustos”, mult, rafinat) aduc boală. Nu ne pedepsește
Dumnezeu, ci noi înșine.
Astfel, mâncărurile cele mai simple sunt și cele mai sănătoase și, cu cât amestecăm mai
puține grupuri de alimente, cu atât ne vom simți mai bine. La polul opus, cu cât mai
”pretențioasă” se vrea mâncarea, cu cât mai mult dorim să ”impresionăm” oaspeții sau chiar pe
cei ai casei (ați înțeles că e vorba de mândrie, nu-i așa?), cu atât mâncarea va fi mai greu de
digerat și, astfel, mai nocivă.
La fel, atunci când mergem să cumpărăm produse alimentare, la magazin sau la piață, să alegem
doar ceea ce este mai ”smerit” – alimente integrale (adică să fie cât mai aproape de starea
naturală) si nu cele mai mari, ci mai modeste, poate chiar cu ceva pete, iar dacă suntem nevoiți să
alegem și ceva procesat, atunci să ne străduim să alegem alimente cu cel mult 5 ingrediente, și
acestea să fie cat mai simple.
De asemenea, tot ce este rafinat – deci îndepărtat de starea sa naturală -este, de cele mai
multe ori, nociv pentru organismul uman. Astfel, nu numai în timpul Postului, ci și în
alimentația curentă, VOM EVITA (nemaivorbind de ingredientele artificiale de orice fel, gen E-
uri, îndulcitori, coloranți, intensificatori de gust etc.) zahărul, făina albă, lactatele
pasteurizate, uleiul rafinat (să căutăm ulei presat la rece, chiar dacă am folosi mai puțin, acesta
fiind mai scump decât cel rafinat).
Post fără ulei? Da, se poate, dacă in loc de ulei, adăugăm nuci mărunțite sau semințe de
floarea soarelui NEPRAJITE decorticate (fără coajă). Este bine ca acestea să fie ținute în apă
timp de 4-8 ore, pentru a fi mai nutritive dar și mai gustoase. Se pot adăuga practic în orice fel de
mâncare, atât dulce, cât și sărată.
Sä căutăm ca și bucătăria noastră să fie cât mai simplă: avem nevoie doar de 2-3 cratițe. Tigaia
o vom folosi doar pentru a coace chifteluțe fără ulei, tăvălite prin pesmet sau făină de porumb.
De prăjeală fugim definitiv, căci uleiul încins este cancerigen. La felurile de mâncare la care
suntem deprinși să prăjim în ulei, vom înăbuși ceapa și orice alte legume cu puțină apă, uleiul il
adaugăm doar la sfârșit, când mâncarea s-a răcorit. Vom avea nevoie și o râșniță de cafea,
pentru râșnit boabe, nuci, semințe și, in special dacă avem copii mici (sau un soț mai pretențios la
mâncare:), și un blender, pentru laptele și untul de nuci și semințe (neapărat vă voi povesti despre
acestea dintr-un articol separat).
Iată deci un meniu orientativ de post, pentru toate vârstele, echilibrat, din punct de vedere
nutrițional, bun chiar si pentru cei ce muncesc mai greu sau pentru femei însărcinate sau care
alăptează (bineînțeles, în limita puterilor, voinței si credinței!).
Dimineața:
Imediat după trezire, 250 ml apă. (Apa, hidratarea este esențială! De multe ori mâncăm nu pentru
că ne e foame, ci pentru că organismul este deshidratat.)
MICUL DEJUN, la 30 de minute:
Fructe de sezon sau uscate, maximum 1-2 feluri de fructe. De exemplu: 2-3 mere.
sau
Un tip de cereale (hrișcă, mei, griș, ovăz, grau, orez – pentru bebeluși se pot râșni boabele întregi
la râșnița de cafea) fiert, răcorit și indulcit cu miere (sau fiert si pasat impreuna cu curmale uscate
sau stafide)
+un fruct, preferabil de sezon(pentru bebeluși acesta se poate rade direct în terci), sau
ceva fructe uscate(un singur tip)
+lapte de nucă/susan/migdale/soia sau pur și simplu câteva nuci, arahide sau migdale (Voi
reveni neapărat cu rețete de lactate vegetale)
sau Pâine integrală cu unt de nucă/arahide/alune (sau câteva nuci) și fructe.
PRÂNZ:
Salata de verdeturi (marar, patrunjel, codite de usturoi, spanac, urzici – da, crude, cele fragede
nu inghimpa, varza alba sau conopida sau broccoli – dar probabil nu acum pt ca sunt tare
scumpe)
+radacinoase (morcov, sfecla – crudă! dacă e sănătoasă, are un gust bun, dulce – rădăcină de
patrunjel, ridiche – neagră sau de lună)
+leguminoase (mazăre, fasole, naut – se lasa OBLIGATORIU la inmuiat 8-12 ore, dupa care se
fierb până sunt bune-năutul fierbe cam 3 ore), linte, care se poate lăsa doar 1-3 ore la înmuiat,
apoi cateva minute la fiert (unele soiuri chiar 10 minute). Inmuierea prelungită ajută ca să nu se
prea facă ”gaze”. În același scop, se servesc întotdeauna leguminoasele cu pătrunjel sau cu
seminte de chimen adăugate cu 15 minute inainte de terminarea fierberii sau râșnite și adăugate
in mâncarea gata.
+legume de sezon (Primăvara, de exemplu, nu este bine să cumpărăm roșii, castraveți, căci sunt
doar din import și nu au nimic nutritiv. Sunt doar scumpe și nocive.)
Pentru bebeluși și copii foarte mici, se pot servi, în funcție de ce poate fi tolerat, leguminoase
pisate bine cu suc de morcov, sfeclă și firișoare de mărar, sau orice este capabil să mănânce din
cele menționate mai sus.
SAU Mămăligă cu sos verde (din verdețuri, nucă și usturoi, strivite împreună sau pasate cu
blenderul) sau mujdei de usturoi cu nuca și murături
SAU Salată din paste integrale, cu verdețuri, legume, leguminoase, ca și mai sus, în funcție
de preferințe.
SAU Borș (de ex. cu sfeclă roșie și cartofi) și o salată de crudități de sezon sau murături
CINA:
Colivă(grâu fiert) cu miere și nucă
sau Fructe proaspete de sezon
sau O salată ușoară (ca la prânz dar preferabil fărä leguminoase, putem în schimb adăuga o
cereală -orez, hrișcă, arpacaș de orz sau de grâu, etc.)
sau O variantă de dimineața.
Seara este bine să mâncăm ușurel, pentru a nu avea un somn greu și plin de vise urâte.
GUSTĂRI la ora 11 si 16, doar pentru copii, femei insarcinate și care alăptează, sau cei
care au muncă grele:fructe, fructe uscate, nuci, semințe, 1-2 feluri maximum la o gustare.
Apa, ceaiurile, sucurile se beau ÎNTRE mese, niciodată la masa, căci diluează sucurile
gastrice și îngreunează digestia.
Iată astfel un meniu orientativ de post, care poate fi folosit chiar și pentru zilele de dulce LA
CARE se poate adauga unt și, dacă se simte necesitatea, MAXIMUM 1-2 feluri pe zi din
următoarele: ouă, brânză, iaurt/chefir, smântână, peste, carne, iar acestea să fie cât mai naturale și
mai neprocesate ȘI în cantități mici. Carnea se va consuma DOAR alaturi de legume și verdețuri,
iar lactatele – la distanță de mesele principale .
Post binecuvântat și cu folos!

S-ar putea să vă placă și