Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Psihologie
Anul I
2013
1
Solidaritatea organizațională
Exită gânditori serioşi care îşi ocupă timpul cu decelarea drepturilor şi obligaţiilor
provenite din valorile societăţii democratice. Nu voi intra în adâncimile jurisdicţiei
internaţionale, sau în amendarea paragrafelor despre cât e de re-prezentată în legislaţia
naţională norma europeană sau internaţională. Dar aş vrea să lansez o provocare în
spectrul abstract şi mai greu de apucat al desemnării valorilor, atâta timp cât considerăm
valoarea ca fiind comun acceptată.
Pare un truism să spui ceva despre libertate. Are o claritate pe care şi copiii o
intuiesc, o vor, o numesc, cel mai simplu fiind definită prin neîngrădirea libertăţii altuia.
Egalitatea în faţa legii reuşeşte să fie cea mai generală formă de egalitate, fără a fi singura
cu pretenţii de universalizare. Pe de altă parte, dreptatea (în sensul de “corectitudine”, nu
de “caritate”) face bine sufletului, putând fi considerată o nevoie primară, stringentă, a
vieţii. Dar din “Liberté, Egalité, Fraternité!” undeva pe drum se pierde fraternitatea…
Chiar dacă am avansat norme şi legi care privesc dreptul la libera asociere, dreptul
la muncă etc., nu reuşim să vedem solidaritatea ca valoare. Când tocmai valorizarea este
o “con-venire.
Pe scurt, dacă lipsa cooperării dintre sindicatele angajaţilor la stat şi cei ai companiilor
private persistă, iar scopul comun nu va fi valorizarea muncii, şandramaua organizaţiilor
proletarilor va rămâne nesigură şi lupta sindicală prilej de vorbe goale. Revin astfel la
începutul “filosofic” al textului unde spuneam că fără împărtăşirea valorii solidarităţii
nu se poate face nimic. Nimeni nu câştigă, în primul rând salariaţii, iar prăpastia
dintre bogaţi şi săraci se va adânci nestingherită.
Exemplu: