Sunteți pe pagina 1din 3

Creatorul ne-a dat VIAȚA dar a uitat să ne dea și "instrucțiunile de folosire"?!

Cunoașteți vestitele "10 porunci ale lui Moise"?!


De ce a considerat Dumnezeu că trebuie să le dea? Au lipsit din "creație"?! Greu de admis...
un Dumnezeu care face treabă de mântuială!
Cine s-a interesat de subiect știe că există o destul de controversată discuție teologică și nu
numai, referitoare la utilitatea lor reală.
Însuși Pavel simte nevoia să dezvolte subiectul:
Biblia, Romani 7:
"5. Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, ațâțate de Lege,
lucrau în mădularele noastre și ne făceau să aducem roade pentru moarte.
6. Dar acum, am fost izbăviți de Lege și suntem morți față de Legea aceasta care ne ținea robi,
pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă."
Sau, Legea însăși te împinge s-o calci!
Evident că Pavel tratează fenomenul în termeni de "păcat" și/sau "a păcătui". Vizând
eventuala "viață" de după moarte, "mântuirea"?!
Ori lucrurile sunt mult mai palpabile!
Conform Cărții lui Moisei (care, pe lângă legi conținea și pedepse) încălcarea acestora ducea
la omorârea cu pietre! Adică la o evidentă nouă încălcare! E drept, mai ”atent” realizată (cu
pietre) ca să nu poată fi învinuit niciunul din cei care lovesc! Evrei 10,28: Cine a calcat
Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori, iar ca exemplu, în
Numeri 15,32-36, este scris că un om a fost găsit strângând lemne în Sabat și a fost omorât cu
pietre.
Deci, nu contează crima ci modul (formal) în care o faci! De aici și natura strict formală a
Legii! Poți da vina pe Dumnezeu pentru noua crimă?!
Să vedem care!
Sunt cerințele panoului (Legii) aberante? Evident, nu! Dar ele (ea) nu s-au analizat și nici nu
s-au votat! De ce sunt acceptate atât de ușor ca LEGI distincte și NECESARE? Simplu!
Pentru că, NEOFICIAL, au fost cunoscute și acceptate ANTERIOR!
Unde? Cum? Când? Simplu! Ați auzit de instinctul de conservare? Cu siguranță! Ce știm
despre el?
x) Că ne naștem cu el (are ca suport ADN-ul celular)!
y) Că este ÎN INTERIORUL NOSTRU!
z) CĂ SINGURA LUI "FUNCȚIE" ESTE SĂ NE PROTEJEZE VIAȚA!
Sau, instinctul de conservare impune AUTOMAT, NATURAL toată lista de porunci din
LEGE, plus un milion de alte chestii pe care noi NU LE PUTEM ACCESA EXPLICIT!
În situații limită facem lucruri pe care nu le putem explica dar care ne salvează viața!
Caracterul neexplicit al instinctului de conservare trebuie subliniat și reținut!
Acum, ne poate iubi LEGEA mai mult decât o face instinctul de conservare?
O întrebare idioată, nu-i așa? Evident că nu!
Se supraviețuiește mai bine cu ea?
- Există zicerea că "Dumnezeu îi ia pe cei buni!" Adică mor mai repede cei care respectă
Legea în detrimentul propriului instinct de conservare!
- Pe urmă, sunt cei care, "excitați" de lege, o încalcă premeditat (vezi mai sus ce zice Pavel)!
Și, evident, încalcă niște reguli altfel naturale, respectate și de instinctului de conservare!
Adică, și acești răzvrătiți sfârșesc prin a muri din același motiv ca "prea-credincioșii": ignoră
instinctul de conservare!
În concluzie: Legea, dacă este luată în serios (pozitiv sau negativ), nu numai că nu ajută pe
nimeni să supraviețuiască dar, mai mult, este o armă perfectă!
De ce este atât de eficientă? Simplu! Pentru că, față de ADN, este MULT MAI SCURTĂ!
Adică EXPLICITĂ!
Dar, FIIND INCOMPLETĂ ÎNSEAMNĂ CĂ NU ESTE ADEVĂRATĂ!
Așa că acest "soft" redus nu-i avantajează deloc pe evrei! Din contra! Îi pune într-o poziție
foarte vulnerabilă!
Fiind prea scurtă, prea săracă în informație, ea generează o evidentă ineficiență biologică.
Și atunci impunerea respectării ei formale de către TOATĂ LUMEA devine un aparent
criteriu de supraviețuire pentru evrei.
Care supraviețuire evident că nu este reală ci pur formală: "evreii conduc lumea?!"
Imaginați-vă un scafandru care dresează niște delfini în ocean. Are senzația că el conduce
jocul... Asta până i se termină oxigenul, sau apar rechinii, etc.
Fiind vorba despre un fenomen generat de ruperea contactului cu o realitate independentă,
spontană, imuabilă, respectarea Legii reprezintă un proces patologic!
Este o deviație comportamentală care tinde să anuleze un atribut biologic evident: instinctul
de conservare (incomod CONTROLULUI în general)!
Structurile sociale și instituțiile pe care ei le-au dezvoltat în lume aduc cu împrejmuirea
locului de joacă și impunerea fără rost a respectivelor reguli.
În pofida ADN-ului, ADEVĂRATĂ LEGE!
Mulți ne evrei acceptă această stare de lucruri doar pentru că instinctul de conservare este
NEEXPLICIT! Având ca suport ADN-ul (o cantitate imensă de informație) el nu s-a putut
descrie și nici comunica!
Este IMPLICIT și ABSOLUT personalizat!
Și, în general, ne scoate din comunitatea guvernată de Lege!
Dacă suntem slabi atunci alegem să intrăm sub Lege doar pentru a fi cu ceilalți!
Merită?
Din punctul meu de vedere LEGEA este un fenomen artificial!
N-ARE NICI O LEGĂTURĂ CU VIAȚA (noastră)!
TREBUIE IGNORATĂ! TOTUL SE FACE PE BAZA INSTINCTULUI DE
CONSERVARE ("ochi și urechi" la ce se întâmplă, nu la ce ți se spune că se întâmplă!)!
Este greu se acceptat că ADEVĂRATUL DUMNEZEU a dat VIAȚA dar a uitat să dea
"instrucțiunile de folosire"!

ADN-ul reprezintă aceste instrucțiuni, și le-am primit ATUNCI CÂND TREBUIA!


Moise n-a primit LEGEA de la ADEVĂRATUL DUMNEZEU!
LEGEA ÎNSĂȘI ESTE O MINCIUNĂ (prin omisiune)!
ÎN ACESTE CONDIȚII MODUL ÎN CARE SE ÎMPREJMUIESC LOCURILE DE JOACĂ
ÎN BUCUREȘTI AR COINCIDE CU UN MINUȚIOS PLAN DE "ADORMIRE" A
INSTINCTULUI DE CONSERVARE la nivel demografic!
Vedeți Dvs. dacă este doar o coincidență!

S-ar putea să vă placă și