Forţe ale schimbării în

management

Student: Marinache Maria Mădălina

Specializarea: Ştiinţe ale informării şi documentării
Anul: I
 Kurt Lewin consideră schimbarea ca un echilibru dinamic al unor forţe
care pe de o parte, fac presiuni asupra schimbării, iar pe de o altă parte,
determină o rezistenţă la schimbare.

În cadrul organizaţiei există două categorii de factori care influenţează

schimbarea:

Factori externi care pot fi controlaţi în mică măsură de manageri

– factori socio-psihologici (accesul nelimitat la informaţie, modificarea
gustului şi valorilor, degradarea relaţiilor interpersonale,dobândirea libertăţilor
cetăţeneşti
– factori tehnologici – accesul liber la sisteme informatice şi de comunicare,
apariţia şi implementarea tehnologiilor înalte
– factori economici
– factori politici

Factori interni care declanşează presiuni favorabile schimbării:

– dorinţa de a creşte productivitatea şi calitatea,
– dorinţa de a îmbunătăţi seriviciile oferite,
– dorinţa de a îmbunătăţi motivarea personalului, etc.

Personalul organizaţiei trebuie făcut să înţeleagă faptul că structura

organizatorică trebuie adaptată la nevoile cerinţelor pe care le presupune
tranziţia spre o economie de piaţă, că actualul sistem informaţional trebuie
schimbat şi transformat într-un instrument eficace la îndemâna managerilor, iar
deciziile acestora au nevoie de o fundamentare participativă, folosindu-se
metodele şi tehnicile moderne de management.

Înţelegerea nevoii de schimbare presupune cunoaşterea faptului că o continuare

a proceselor de management şi de execuţie cu structurile mai vechi în noile
condiţii, conduce în mod inevitabil la situaţii critice pentru organizaţia respectivă.

Organizaţiile din ziua de azi funcţionează într-un mediu care se schimbă

permanent, capacitatea de adaptare la schimbările de mediu a devenit o condiţie
fundamentală pentru succesul organizaţiei şi într-un număr din ce în ce mai mare
de cazuri, o condiţie pentru supravieţuire.
Pentru domeniul economic şi de afaceri, cartea nu mai este documentul principal.
Sunt preferate publicaţiile periodice (datorită noutăţii informaţiei) şi documentele
non‑carte : microformatele, discurile, benzile magnetice, documentele
electronice. Deosebit de utilizate sunt publicaţiile oficiale şi mass-media audio-
vizuală.

Informaţia începe să fie tratată ca un produs economic, ,,ca o marfă” , care se

supune legii generale a cererii şi ofertei şi este foarte scumpă, deoarece ea însăşi
stă la baza producerii de bunuri materiale. Informaţia are câteva caracteristici
esenţiale: nu se epuizează şi nu cunoaşte uzura fizică; este intangibilă; are
capacitatea de a fi transportată, manipulată, stocată în forme variate fără a-i fi
afectată integritatea; este dependentă de suportul material în care este
conţinută.

În contextul dezvoltării societăţii, când informarea şi documentarea capătă noi

valenţe, pivotându-se pe ideea şi pe deprinderile practice de acces la informaţie,
structurile infodocumentare de tip biblioteconomic trebuie să-şi redefinească
rolul şi locul pentru a putea să rămână viabile în secolul XXI, garantând libertatea
de informare.
Viitorul bibliotecii evoluează între două concluzii extreme: cei care cred în rolul şi
locul bibliotecii în societatea viitorului şi cei care susţin ideea dispariţiei bibliotecii,
fie ca instituţie, fie a formei ei tradiţionale, ca o consecinţă firească a potenţialei
înlocuiri a cărţii tipărite de către cartea electronică.

Unii specialişti văd în Internet şi noile mediile de comunicare ,,un panaceu pentru
nevoile lor de informaţii’’. Viitorul bibliotecii depinde de capacitatea ei de a se
adapta la evoluţia rapidă a societăţii, la schimbările pe care progresul tehnologic
le produce în toate domeniile de activitate.

Dintotdeauna oamenii au simţit nevoia realizării unui suport de inscripţie durabil,

cu ajutorul căruia sa fixeze şi să conserve în scris experienţele, trăirile sau
credinţele, un mijloc prin care să învingă trecerea timpului. Cele mai primitive
suporturi au fost frunzele, foile de palmier, pietrele, scoarţa copacilor. În
Antichitatea timpurie, materialul pe care se scria era reprezentat de tăbliţele
cerate. Ulterior, vreme îndelungată s-a scris pe papirus. Acesta era preparat în
Egipt, de aici fiind importat de mii de popoare. De la sfârşitul Republicii Romane
până la triumful hârtiei în epoca Renaşterii, materialul de scris predominant a fost
pergamentul. Mijlocul sec XIV înseamnă însă biruinţa hârtiei asupra celorlalte
suporturi. Hârtia era produsă şi utilizată la acea dată în toată Europa şi s-a
răspândit şi mai mult după apariţia tiparului.

În ultimele secole, evoluţiile tehnologice au determinat apariţia unor noi suporturi

informaţionale ce coexistă cu cele tradiţionale. Se disting în prezent următoarele
suporturi informaţionale: microformatul (microfilm sau microfişă), banda
magnetică, discul magnetic, discul optic, discul video, banda video, suportul
electronic (CD-ul şi DVD-ul).
Astfel, în ultimii ani, utilizatorul de bibliotecă a trebuit să accepte desacralizarea
cărţii tradiţionale şi să se mişte într-un ,,babilon’’ al formelor informaţiei
electronice, multe de tip multimedia, care au cunoscut o dezvoltare explozivă.
Asimilarea exploziei tipologiei documentare este o realitate pentru structurile
biblioteconomice, diversele forme de purtători alăturându-se cărţii şi sporind
formele de comunicare. Bibliotecile de mâine vor fi biblioteci complexe, care vor
continua să dezvolte colecţiile de cărţi şi de documente media, dar care vor apela
tot mai mult la resursele digitale.

Biblioteca digitală poate fi privită din perspectiva unei colecţii de surse de

informaţii diversificate cu caracteristici specifice din punct de vedere al
conţinutului şi al suportului sau mediului de transmitere a conţinutului.
Apariţia şi dezvoltarea Internetului, ca şi în alte domenii, a produs modificări
conceptuale în abordarea serviciilor şi produselor informaţionale realizate în
bibliotecia cu un impact deosebit asupra bibliotecilor şi bibliotecarilor, care au
demonstrat încă o dată angajamentul neclintit de a utiliza noile tehnologii, în
folosirea şi diseminarea informaţiei la cerere.

Prin biblioteca virtuală se înţelege o bibliotecă ,,fără ziduri”, o bibliotecă

imaginară, o bibliotecă care ar avea capacităţi nelimitate pentru stocarea datelor
bibliografice şi documentelor; o bibliotecă ce ar deţine mii, zeci de mii de
cataloage în care sunt înmagazinate milioane de fişe bibliografice, o bibliotecă ce
poate conţine documente integral transpuse pe medii electronice.

Utilizatorul de informaţie se vede obligat să facă faţă la o supraîncărcare cu

informaţii, care de multe ori poate conduce la nepotrivirea dintre informaţia
cerută şi cea obţinută. Reuşita unei căutări pe Internet depinde în foarte mare
măsură de abilităţile celui care navighează în vastul ocean al informaţiei.
Utilizatorul trebuie educat să filtreze informaţia utilă, din volumul imens de
informaţii transmise.

În Internet orice utilizator se poate transforma în cibertecar, alcătuindu-şi o

pagină personală deschisă spre resursele din reţea. Pentru aceasta, el parcurge
toate etapele lanţului documentar: ,,achiziţionează” documente din reţea (le
regăseşte), le ,,prelucrează” (descriindu-le, indexându-le, ordonându-le după
criterii proprii), le ,,conservă” (prin verificarea periodică a valabilităţii locaţiilor –
documentelor din Internet schimbându-şi deseori adresa sau chiar dispărând) şi le
,,difuzează” (prin inserarea de hyperlegături în pagina personală).

Datorită Internet-ului, modelul bibliotecii este extensibil azi la nivel global: o

bibliotecă cu milioane de documente, cu milioane de culori şi milioane de
utilizatori, situată nicăieri şi pretutindeni.
 Bibliografie

ENACHE, Ionel. Planificarea și organizarea serviciilor de

bibliotecă. Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti, 2004

REGNEALĂ, Mircea. Funcţiile bibliotecii publice în societatea

contemporană. Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti,
2002

TÂRZIMAN, Elena. Informaţia – componentă a societăţii

informaţionale. În: Biblioteca, an.XII, 2001

STOICA, Ion. Criza în structurile info-documentare: sensuri şi

semnificaţii contemporane. Constanţa: Ex Ponto, 2001

JANUS, Elena-Mariana. Internet – sursă de informare şi

documentare. În: Biblioteca, an.X, 1999

PĂNĂITE, Nică. Managementul schimbării, Revista de Marketing

şi Comunicare în Afaceri, 2006