Noţiunea de valoare

În acest eseu voi analiza noţiunea de „valoare” aşa cum apare în scrierile lui Arjun

Appadurai, David Graeber, Karin Knorr Cetina şi Alex Preda.

Cei patru autori abordează sensuri diferite ale noţiunii de valoare. David Graeber

vorbeşte despre „valori” în sens sociologic: concepţiile a ceea ce este în esenţă bun, corect

sau de dorit în viaţa unui om; „valoare” în sens economic: în ce grad sunt dorite obiectele,

în special, măsurat prin cantitatea la care mulţi ar fi dispuşi să renunţe pentru a le obţine;

„valoare” în sens lingvistic, care se reîntoarce la lingvistica structuralistă a lui Ferdinand de

Saussure (1966) şi care ar putea fi cel mai simplu parafrazată ca „diferenţă semnificativă”

(David Graeber, 2001, 16-17). Arjun Appadurai, Karin Knorr şi Alex Preda vorbesc despre

„valoare” în sens economic.

David Graeber consideră că toate cele trei sensuri sunt importante în înţelegerea

unei actuale teorii a valorii. Astfel, din punctul lui de vedere există trei domenii mari ale

gândirii care converg spre termenul actual, cele trei domenii fiind sociologia, economia şi

lingvistica.

Conform lui David Graeber (2001, p.2), analiza teoretică a „valorilor” sau a

„sistemelor de valori” se limitează pe larg la filozofie (unde de numeşte „axiologie”) şi la

sociologie (unde se referă la distincţia dintre un lucru care este gratuit şi un lucru fără

valoare) deoarece antropologii au făcut rareori un efort prea mare pentru a defini sau să

facă din analiza valorilor o parte a teoriei antropologice. Însă există o excepţie care, din

punctul de vedere al lui Graeber, este notabilă. La sfârşitul anului 1940, Clyde Kluckhohn

împreună cu o echipă de învăţaţi aliaţi de la Harvard şi-au asumat efortul de a pune

1
problema valorilor în centrul antropologiei. Iar David Graeber este de acord cu ipoteza

centrală a lui Clyde Kluckhohn, şi anume că valorile reprezintă „concepţii ale

dezirabilului”, concepţii care au un anumit rol în influenţarea alegerilor pe care le fac

oamenii între diverse posibile moduri de acţionare. Graber susţine că termenul cheie din

această definiţie este „dezirabil”, dezirabilul referindu-se nu doar la ceea ce oamenii îşi

doresc cu adevărat - în practică, oamenii vor tot felul de lucruri. Din punctul său de vedere,

valorile sunt ideile despre ceea ce ar trebui să îşi dorească. Acestea sunt criteriile prin care

oamenii hotărăsc care sunt dorinţele pe care le consideră legitime şi valoroase şi pe care nu

le consideră astfel. Atunci, valorile reprezintă ideile, dacă nu neapărat despre sensul vieţii,

atunci, cel puţin, despre ceea ce ceea ce şi-ar dori cineva în mod justificat de la ea (David

Graeber, 2001, pp. 2-3).

David Graeber consideră că pentru a realiza o analiză economică care să justifice

existenţa darurilor, antropologii economişti trebuie să vorbească despre valori aproape

întotdeauna. Ei trebuie să traseze o serie de „valori” a ceva precum simţul sociologic

tradiţional, cum ar fi putere, prestigiu, puritate morală şi să le definească ca fiind la acelaşi

nivel fundamental similar cu cele economice (David Graeber, 2001, p.8).

În ceea ce priveşte sensul lingvistic al termenului de „valoare”, David Graeber

(2001, p.13) susţine ideea lui Saussure, aceea cum că orice cuvânt are valoare, însă că acea

valoare este esenţialmente „negativă”. Prin aceasta s-a referit la faptul că sensul reprezintă

sursa cuvintelor doar prin contrast cu alte cuvinte din aceeaşi limbă.

După ce a analizat toate cele trei înţelesuri ale termenului de „valoare”, Graeber

(2001, afirmă că valoarea, în fiecare sens este în final aceeaşi. Lucrurile sunt semnificative

deoarece sunt importante. Lucrurile sunt importante deoarece sunt semnificative.

2
 Abordarea lui Arjun Appadura în ceea ce priveşte termenul de „valoare” este

diferită faţă de cea a lui David Graeber. Dacă Graeber vorbea despre viaţa socială a

oamenilor, Arjun Appadura se axează pe circulaţia mărfurilor în viaţa socială, afirmând că

mărfurile, ca şi persoanele, au vieţi sociale. Din punctul de vedere al lui Arjun Appadura

(1986, p.3), schimbul economic este cel care creează valoare, iar valoarea este concretizată

în mărfurile schimbate. El se concentrează pe lucrurile care sunt schimbate şi nu doar pe

formele sau funcţiile de schimb ceea ce îl ajută să argumenteze faptul că ceea ce creează

legătura dintre schimb şi valoare este politica, interpretată în sensul larg. Acest argument

justifică şi idee cum că mărfurile, ca şi persoanele, au vieţile lor sociale. Arjun Appadura

(1986, p.3) defineşte mărfurile ca fiind obiecte de valoare economică, iar pentru a defini

noţiunea de „valoare economică”, acesta preia definţia lui Georg Simmel. Pentru Simmel,

valoarea nu este niciodată o proprietate inerentă a obiectelor, ci o judecată făcută asupra

acestora de către subiecţi. Cu toate acestea, Simmel (1973, p.73) consideră că cheia spre

înţelegerea valorii stă într-o regiune în care „acea subiectivitate este doar provizorie şi

efectiv nu foarte esenţială”.

Conform lui Arjun Appadura, în explorarea acestui domeniu dificil, care nu este

nici complet subiectiv, dar nici prea obiectiv, în care valoarea apare și funcționează,

Simmel sugerează că obiectele nu sunt dificil de dobândit pentru că au valoare, „ci numim

acele obiecte valoroase pentru că se împotrivesc dorinței noastre de a le poseda” (p. 67).

Ceea ce Simmel numește obiecte economice, în special, există în spațiul dintre pura dorință

și bucuria imediată, cu o oarecare distanță ce poate fi depășită. Această distanță este

depășită în și prin schimbul economic, în care valoarea obiectelor este determinată

reciproc. Și anume, dorința cuiva pentru un obiect este îndeplinită prin sacrificiul unui alt

3
obiect, care reprezintă centrul dorinței altuia. Acest schimb de sacrificii este definiția vieții

economice, iar economia ca formă socială particulară „constă nu doar din schimbul

valorilor, dar și în schimbul de valori” (p. 80). Valoarea economică, pentru Simmel, este

generată de acest tip de schimb de sacrificii.

Arjun Appadura consideră că deşi propria noastră abordare asupra lucrurilor este

neapărat condiţionată de imaginea prin care lucrurile nu au sens diferit de cel pe care

tranzacţiile, atribuţiile şi motivaţiile umane le atrage, totuşi acest adevăr formal nu

iluminează circulaţia concretă, istorică a lucrurilor. Pentru asta, trebuiesc urmărite lucrurile

în sine, deoarece sensurile lor sunt integrate în formele lor, în aplicaţiile şi traiectorile lor.

Doar prin analiza acestor traiectorii se pot interpreta tranzacţiile şi calculele umane care

dau viaţă lucrurilor. Astfel, chiar dacă din punct de vedere teoretic, actorii umani codifică

lucrurile cu importanţă, din punct de vedere metodologic, lucruile în mişcare sunt cele care

le iluminează contextul uman şi social.

Autorii Karin Knorr Cetina şi Alex Preda discută sensul economic termenului de

„valoare”, dar într-un mod diferit faţă de ceilalţi doi autori. Ei nu mai vorbesc despre

obiecte, ci vorbesc despre pieţele financiare care nu au ca obiect principal producţia de

bunuri sau distribuirea lor către clienţi, ci tranzacţionarea instrumentelor financiare care nu

sunt destinate consumului.

Conform celor doi autori, piețele financiare aparțin unei economii de ordin secund,

în care „bunurile” sunt contractele (capital, obligațiuni, valută, derivate) care circulă și nu

sunt canalizate către consumatorii finali. Acestea sunt două aspecte la sensul în care aceste

piețe sunt pași eliminați din economia normală a producției și consumului. Prima ține de

instrumentele tranzacționate, care nu sunt fondurile furnizate de investitori, ci acțiuni și

4
obligații pe care le obțin aceștia în schimbul investiției lor, și contractele pe care le încheie

pentru a proteja aceste investiții. Așadar, participanții la piața financiară nu retrag creditul

direct dintr-o companie atunci când vând acțiuni ale companiei; ceea ce se poate întâmpla

este ca vânzarea să influențeze valoarea acestor acțiuni. Acțiunile și alte instrumente sunt

entități abstracte care nu ar putea fi nici măcar hârtii, ci o simplă intrare în registrele

contabile ale părților respective; valoarea acestor entități este determinată de activitățile

piețelor financiare și este insuficient legată de referent.

Concluzionând, toate abordările autorilor menţionaţi de-a lungul eseului oferă o

explicaţie pentru popularitatea continuă a termenului de „valoare”.

5
 Bibliografie

1. Arjun Appadurai, Social life of thing, Cambridge University Pess, 1986

2. David Graeber, Toward an Anthropological Theory of Value, PALGRAVE™

175 Fifth Avenue, New York, 2001

3. Karin Knorr Cetina and Alex Preda, The Sociology of Financial Markets, Oxford

University Press, 2005