,,Aerul" pe care il respiram

Andrei Plesu,

E, fireste, binevenita crescinda exigenta planetara fata de sanatatea mediului in care traim. Trebuie sa stim ce
aer respiram, ce apa bem, ce produse ,,naturale" mincam, ce resurse globale punem in pericol, cum putem fi
influentati de ambianta vietii noastre zilnice si cum putem influenta, la rindul nostru, aceasta ambianta.

Pe scurt, orice preocupare legata de ecologie e salutara, chiar daca, uneori, prin derapajele retorice ale unor
,,militanti", asistam si la discutabile ideologizari lucrative...

Ceea ce pierdem, insa, din vedere, este ca "atmosfera" sub impactul careia ne petrecem viata nu include numai
"datul" natural (afectat, din pacate, de multiplele noastre neglijente consumiste), ci si "suprastructura" pe care o
producem noi insine prin limbaj, moravuri, comportament public, reguli (sau nereguli) sociale. Nu respiram
doar aerul oferit de vazduhul circumterestru, ci si "aerul" cetatii, al comunitatii in care traim. "Aerul"
acesta ne este livrat nu de atmosfera fizica a planetei, ci de politicieni, de ziaristi, de profesori, de artisti, de
vecini, de comentatori volubili prezenti ubicuu, cu alte cuvinte, de concetatenii nostri, de "lumea" noastra. Nu
parem prea ingrijorati de "poluarea" acestei zone, de aspectul toxic al scenei noastre publice, de modul grosolan,
vicios, in care multi dintre "actorii" spectacolului cotidian pun in pericol, fie ca isi dau sau nu seama,
metabolismul nostru intelectual si sufletesc.

Intr-un regim totalitar, nu respiri doar oxigenul la indemina. Respiri minciuna, suspiciune, frica. Asa ni s-a
intimplat tuturor, in Romania, intre 1948 si 1989. Cu rezultate inca perceptibile in felul nostru de a fi. Acum,
"raul" e ambalat mai comestibil, mai "inocent". Sursa lui este, ca si in Raiul protoparintilor, o potentiala virtute:
libertatea. Suntem, in sfirsit, liberi, sa spunem ce vrem, asa cum vrem, despre orice si despre oricine. S-a
dat drumul la "opinie", la caft generalizat si impenitent, la dreptul de a suspenda orice tip de "cenzura".
O proba palapabila sunt ziarele si televiziunile. In ce ma priveste, contemplu cu sincera compasiune efortul
fatal al multor gazetari de a obtine, cu orice pret, un rating necesar publicatiei si patronului. Trebuie sa fie
istovitor si schimonositor psihologic sa cauti mereu scandalul, tilharia, crima, "senzationalul" oricit de trivial,
catastrofa iminenta, lacrima de telenovela si bascalia de birt. Recunosc ca "piata" e foarte ofertanta. Ecologic
vorbind, ne miscam intr-un mediu sufocant, plin de impuritati de tot soiul... Chiar si publicatii mai pretentioase
cad sub ispita de a practica, de pilda, "necrofilia". Saptamini de-a rindul se adulmeca agonia si moartea cite unei
"vedete" nenorocite. Ce-o durea, ce zicea, cit suferea, cum arata, cum se purta sotul (sau sotia), ce-a spus si ce-a
facut vaduvul (sau vaduva), cum se cearta intre ei "cei apropiati", cum a fost inmormintarea etc. Aflu mereu
lucruri pe care nu vreau sa le aflu. Ca sotia unui cunoscut actor a cazut in cap pe scari (regret sincer, dar cred ca
nici dinsa nu-si doreste acest tip de "notorietate"), ca a murit sora cutarei cintarete, ca vaduvul sfisiat de durere
al altei cintarete si-a refacut cam repede viata. Indiscretia mitocaneasca, gustul pentru "breaking news" de
mahala, birfa de ulita au fost adoptate ca "meserie" de toata lumea. Se practica si smecheria "profesionala".
Pui poza unui artist cunoscut si scrii sub ea "A murit!" Candid, te repezi sa vezi despre ce e vorba. Afli ca i-a
murit pisica.

Pe urma, deriva limbajului. Un "star" de televiziune se simte "ca acasa" in studioul emisiunii sale si, daca se
enerveaza, (ceea ce i se intimpla foarte des) se adreseaza public preopinentilor ca intr-o imbrinceala din spatele
blocului: "boule!", "dobitocule!", "esti cretinoid!". Nu conteaza daca, intr-un caz sau altul, batausul cu pricina
poate avea dreptate. Conteaza ca se simte indreptatit sa defileze dinaintea tuturor, dupa pofta inimii, in izmene.
Un "analist" indispensabil, cvasi inexistent altfel decit printr-o repetitiva proasta dispozitie, taxeaza scurt spusa
unui "dusman": "minte ca un porc!" A devenit cool sa i te adresezi, in presa, presedintelui tarii cu apelativul
"Nea`Klaus!", sau sa bombani un coleg de blog numindu-l "timpit cu diploma". Altul ii invita, suveran, pe
eventualii sai critici, "sa-l pupe in c...". A face "polemica" a devenit scuza "estetica" pentru a dezlantui
necuviinta, brutalitatea, tupeul cras.

Politicienii s-au aliniat si ei, in numar mare, la aceasta chermeza porno. Se iau la misto, se insulta grotesc unii
pe altii in vazul lumii, dau de pamint cu moderatorii care i-au invitat (e drept ca nici acestia nu ramin mai
prejos...), lovesc "la gioale", calomniaza vesel, traiesc, bolovanos, intr-o neincetata gherila de periferie.

Apropo de politicieni: nu-mi iese din minte proasta crestere, lipsa de tact, mediocritatea contextuala a unui lider
maghiar, care a tinut sa precizeze ca minoritatea pe care o reprezinta nu vrea si nu poate sa participe la
sarbatoarea Centenarului. Tot ce a reusit, prin aceasta tifnoasa remarca, a fost sa stimuleze exact retorica
nationalista pe care o amendeaza, cind e vorba de "ceilalti". Dl Kelemen Hunor, caci despre el este vorba, nu se
simte in largul lui sa accepte o sarbatoare nationala, in lipsa oricaror "realizari" in ultima suta de ani. Nu cred ca
m-am manifestat vreodata ca xenofob, ca mincator de unguri, ca sustinator al nationalismului autohton, mai ales
cind el ia forme extreme, sau ridicole. Dar nu pot sa nu observ ca unele "realizari" am avea de raportat, totusi,
pentru a imblinzi exigentele dlui Hunor: de pilda, n-am ezitat sa-l numim ministru al Culturii (2009-2012), dupa
ce, mai intii, fusese secretar de stat. Uniunea Scriitorilor din Romania n-a ezitat sa-l premieze, pentru merite
literare, in 1995, iar in anul 2000, Presedintia i-a oferit distinctia suprema ("Steaua Romaniei"). Nu s-ar zice ca
dl Hunor a fost "discriminat", ca minoritar, in toti acesti ani (doar daca nu cumva am vrut sa-l "asimilam" pe
sest, cum facem mereu de la 1918 incoace...). Pe de alta parte, deputat in Parlamentul tarii de peste 16 ani, dl
Hunor are si dinsul, probabil, partea lui de raspundere, daca e sa contabilizam "realizarile" si esecurile
guvernarilor autohtone (cu care, indiferent de culoarea politica, UDMR s-a aliat, de regula, fara prejudecati). L-
as invita, deci, fara suparare, sa nu mai stimuleze vrajba dintre romani si nenumaratii maghiari pe care, sunt
sigur, nu-i reprezinta. Sa ne lase pe toti sa respiram, prieteneste, acelasi aer, cu bunele si relele lui.

Rindurile de mai sus sunt departe de a epuiza inventarul mirlaniei generalizate care ne insoteste, direct sau
subliminal, cu voie, sau fara voie, de dimineata pina seara. Daca tinem la sanatatea noastra spirituala, ar fi cazul
sa le acordam cel putin tot atita atentie cita acordam apei contaminate, alimentelor degradate sau falsificate,
oxigenarii defectuoase a plaminilor nostri. Ar fi, de asemenea, cazul sa nu uitam ca, pentru intoxicatie
intelectuala si morala, pentru decaderea bunelor maniere si a decentei publice nu exista, din pacate,
"Smurd", nu exista respiratie artificiala, nu exista clinici de recuperare. Mortalitatea e garantata...