Romanul experienței (sau romanul condiției umane) are în centru probleme existențiale

majore. Protagonistul – personaj-narator – se autoanalizează cu luciditate; se află în căutarea

propriei identități și respinge orice convenție/normă morală și socială; existenţa sa se
transformă într-o suită de experimente prin care caută să-şi verifice curajul, voinţa, energiile
sufleteşti; încearcă să atingă libertatea absolută.
Textul are caracter confesiv și se axează pe introspecție.
Ca tehnici narative specifice apar jurnalul, discursul fragmentarist (narațiune segmentată în
secvențe între care nu există o continuitate evidentă), flash-back-urile.