Acestea sunt exemple de jocuri de autocunoaştere ce pot fi folosite în lecţiile de

consiliere şi orientare a carierei şi este realizată pe această platformă, după absolvirea

cursului, EFFECTIVE USE OF ICT IN EDUCATION" din perioada 24 – 30 august 2016,
Atena, Grecia în cadrul proiectului E-Teacher finanțat prin Programul Erasmus+,
beneficiar: LICEUL TEHNOLOGIC AUTO, CRAIOVA.
Module studiate: Distance Education, Learning Management System: MOODLE și
Creating a course using MOODLE.

JOCURI DE AUTOCUNOAŞTERE

Autoprezentarea:

Toţi participanţii grupului stau în cerc. Conducătorul se va prezenta primul şi îi va invita

şi pe ceilalţi să facă acelaşi lucru. Va trebui ca aceştia să-şi spună adevăratul nume şi ceea ce
vor despre ei: vârste, locul unde învaţă, adresa etc

Odată terminată prezentarea, va rămâne de văzut ce aşteptări are fiecare în legătură cu

activitatea ce urmează să înceapă şi eventual ce idei, gânduri au avut înainte de a ajunge la
prima întâlnire.

Conducătorul îi poate întreba dacă aşezarea scaunelor în cerc le provoacă vreo amintire
sau emoţie. Îşi va nota ce a spus fiecare încercând să observe aşteptările grupului.

Verbalizarea emoţiilor risipeşte tensiunea şi anxietatea.

Pe o hârtie mare vor fi scrise următoarele noţiuni şi împreună le vom defini pe fiecare

De ce credeţi voi că este important să ne cunoaştem?

Aş vrea ca tu... - 30

Conducătorul va cere participanţilor să formeze cupluri alegând un coleg cu care nu au

stabilit o relaţie şi să se aşeze în faţa lui, în picioare.
 Conducătorul va spune cu voce tare: „persoana care vrea să aibă iniţiativă să-i spună
colegului o frază care să înceapă cu „Aş vrea ca tu să-mi zici...” şi va termina cum doreşte. Apoi
va spune din nou: ‚Nu aş vrea ca tu să-mi zici...” Celălalt va asculta în linişte. Se vor schimba
rolurile.

La sfârşit va fi o discuţie comună despre temerile şi speranţele ce au rezultat din frazele

respective.

În completarea acestor fraze pot apărea comparaţii în legătură cu temerile unei persoane:
de a nu fi acceptat, plăcut, simpatic. Va fi plăcut pentru participanţi să vadă că nimeni nu este
imun la sentimentul de frică şi că dorinţa de a fi acceptat este comună tuturor.

Cum ne văd ceilalţi şi... cum ne vedem noi insine-15

Conducătorul dă fiecăruia o foaie de hârtie şi un creion. Fiecărui membru al grupului i se

va atribui un număr, iar pe foaie sunt scrise numerele celorlalţi în ordine crescătoare.
Participanţii vor scrie pe foaie un gând oarecare, sau un adjectiv, o caracteristică cu privire la toţi
ceilalţi din grup. Foile vor fi înmânate conducătorului care la va citi pe toate. Va rezulta o breşă
în personalitatea fiecărui membru, cum li se pare altora, şi care de cele mai multe ori e cunoscută
de individul despre care se vorbeşte.

Conducătorul îi va invita pe membrii grupului să comenteze, să accepte, să dezaprobe său

să aprobe ce-au spus ceilalţi.

Scena-60

Conducătorul cere participanţilor să-şi imagineze că încăperea unde se află este un teatru.
Toţi participanţii se vor aşeza ca la teatru şi vor asista cum conducătorul închide o cortină
imaginară. Pentru urcarea pe scenă se vor mima trei trepte şi se vă mima tragerea cortinei. Cel
care va urca pe scenă va interacţiona cu publicul din sală, dar fără să folosească limbajul (va
putea să danseze, să facă reverenţe, să trimită bezele)

În ultimul rând cel care va urca pe scenă va putea recita, cântă sau face declaraţii.

Acest joc poate fi deosebit de stresant. Ar fi util să se acorde participanţilor mai mult timp
înainte de a lua decizia de a urca pe scenă, fără a-i forţa pe cei care nu vor.
 Spectatorii vor fi sfătuiţi să nu vorbească sau să facă observaţii în timpul activităţii
colegului lor.

Scena, în mod simbolic este viaţa propriu-zisă, încercările ce ne aşteaptă, riscul pe care-l
vom înfrunta în viitoarele noastre acţiuni.

De observat incertitudinea, anxietatea, exhibiţionismul, imposibilitatea unora de a ieşi pe scenă.

Se poate discuta despre modul de înfruntare, în viaţa reală, a examenelor, conferinţelor,

colocviilor, situaţiilor care vor apărea.

Ochiul lui Polifem-40

Conducătorul va explica participanţilor că jocul constă în a forma perechi în care unul din
participanţi îl însoţeşte pe celălalt într-o călătorie imaginară in care unul este că e orb. Cel care
îşi asumă rolul ghidului trebuie să propună un traseu frumos, pe care să-l descrie, pentru a-l
determina pe colegul orb să-l urmeze, folosindu-se doar de „ochii minţii”.

Alegerea perechilor şi a rolurilor este lăsată la dorinţa participanţilor. Ambii însă trebuie
să fie în ambele roluri şi de ghid şi de „orb”.

La sfârşitul jocului fiecare îşi exprimă preferinţa pentru unul sau altul dintre roluri, spune
ce dificultăţi a întâmpinat chiar şi eventualele temeri.

Conducătorul va nota cum este privită asumarea responsabilităţii în rolul ghidului şi

capacitatea de a avea încredere totală în ceilalţi în rolul orbului, tipul de traseu ales, liniştit şi
încurajator sau dificil şi imprevizibil.

Desenează cuvinte-60

Se distribuie fiecărui participant o foaie de hârtie şi un creion. Foaia împărţită în şase

pătrate egale, va avea în parte de sus o definiţie.

Singurătate fericire frică

Înţelepciune bătrâneţe dragoste

În spaţiile libere fiecare participant va trebui să insereze propriul desen grafic pe baza
conţinuturilor emotive evocate de definiţie.

Se acordă 15 minute lucrului. La sfârşit fiecare participant va arăta lucrarea grupului,

ilustrând motivele pentru care a ales un anumit semn grafic. În discuţia care va urma se vor
confirma diverse emoţii sugerate participanţilor de tema în discuţie.

Limita de timp are o dublă semnificaţie: pe de o parte permite conducătorului să

individualizeze la participanţi conflictele psihologice în faţa unui anumit subiect, pe de altă parte
să releveze în omisiunile făcute o rezistenţă faţă de o anumită temă conflictuală.

Vreau să-mi schimb viaţa

Participanţii aşezaţi în cerc, vor fi invitaţi să dea frâu liber imaginaţiei şi propriilor idei.

Conducătorul va spune: „Dacă fiecare dintre voi ar vrea să-şi schimbe viaţa, să o facă mai
activă, iar pentru asta ar fi de ajuns să exprimaţi o dorinţă, care sunt lucrurile pe care aţi dori să le
faceţi? Scrieţi pe foaia de hârtie primele 10 idei care vă vin minte chiar şi cele mai absurde şi mai
imposibile.”

La sfârşitul elaborării textului, fiecare va trebui să-şi exprime verbal propriile fantezii. Va
urma apoi o discuţie la care fiecare participant va fi încurajat de ceilalţi să-şi înfrunte propriile
dorinţe.

Conducătorul nu va trebui să definească conceptul de „schimbare” ci participanţii înşişi

trebuie să-l definească, cu trăsăturile lui calitative şi cantitative.

Fanteziile şi ideile exprimate sunt manifestări ale nevoilor şi impulsurilor necunoscute:

explicarea lor îi va ajuta să le accepte şi să-şi conştientizeze interdicţiile.

Fanteziile tocmai datorită conţinuturilor speciale nu trebuie să fie niciodată obiectul

evaluării morale sau judecăţii critice, pe timpul discuţiilor, nici din parte conducătorului nici a
participanţilor.

Este ideal să fie de vârste apropiate.