Muzica

Paramhansa Yogananda – fragment din „Autobiografia unui yoghin”

In India, muzica, ca si pictura si teatrul, este considerata o arta divina. Brahma,

Vishnu si Shiva – Trinitatea Eterna – au fost primii muzicieni. Divinul Dansator
Shiva este reprezentat in scripturi ca emanand ritmurile infinite in dansul Sau
cosmic al creatiei, mentinerii si disolutiei universale, in timp ce Brahma puncta
ritmul cu loviturile talgerelor, iar Vishnu facea sa sune mridanga sfanta sau
toba.Krishna, o incarnare a lui Vishnu, este intotdeauna reprezentat in arta hindusa
cu un flaut, la care interpreteaza cantecul fermecator care reaminteste sufletelor
umane ratacitoare prin Maya – iluzia, de adevarata lor casa. Saraswati, zeita
inţelepciunii, este simbolizata cantand la Vina, mama tuturor instrumentelor cu
coarde. Sama Veda Indiei contine cele mai vechi scrieri din lume in domeniul stiintei
muzicale.
Piatra de temelie a muzicii hinduse sunt Ragas sau gamele melodice fixe. Cele
sase Ragas de baza se ramifica în 126 de raginis (soţii) si putras (fii) secundare.
Fiecare Raga are minim cinci note: o nota dominanta (vadi sau rege), o nota
secundara (samavadi sau prim-ministru), note ajutatoare (anuvadi, servitori), si o
nota disonanta (vivadi, dusman).

Fiecare dintre cele sase Ragas de baza are o

corespondenta naturala cu o anumita ora a zilei, anotimp, si o zeitate tutelara care
confera o anumita putere. Astfel, (1) Hindole Raga se aude doar la rasarit in timpul
primaverii pentru a evoca starea de iubire universala, (2) Deepaka Raga este cantata
seara in timpul verii, pentru a trezi compasiunea; (3) Megha Ragaeste o melodie
pentru miezul zilei in sezonul ploios, pentru a evoca curajul; (4) Bhairava Raga este
cantata dimineata in lunile august, septembrie, octombrie, pentru a obtine liniste
interioara; (5) Sri Raga este rezervata pentru momentul crepusculului pe timpul
toamnei, pentru a atinge iubirea pura; (6 ) Malkounsa Raga se aude la miezul noptii
in timpul iernii, pentru curaj.
Rishi din vechime au descoperit aceste legi ale unitatii sonore dintre natura si om.
Pentru ca natura este o obiectivare a lui Aum, Sunetul Primordial sau Cuvantul
Vibrator, omul poate obtine controlul asupra tuturor manifestarilor naturii, prin
utilizarea anumitor mantras sau intonatii. Documentele istorice vorbesc despre
puterile remarcabile pe care le avea Miyan Tan Sen, muzicianul curtii lui Akbar cel
Mare, din secolul al saisprezecelea. Poruncindu-i-se de catre imparat sa cante
o Raga de noapte in timp ce Soarele era sus, Tan Sen a intonat o mantra care a facut
ca instantaneu intregul palat sa fie invaluit in intuneric.
Muzica indiana imparte octava în 22 de srutis sau sferturi de ton. Aceste intervale
microtonale permit exprimarea de nuante fine in muzica, imposibil de atins cu
gama cromatica occidentala cu 12 semitonuri. Fiecarei note de baza ale octavei, din
cele sapte, ii este asociata in mitologia hindusa, o culoare, strigatul natural al unei
pasari sau animal – Do cu verdele, si paunul; Re cu rosul, si ciocarlia; Mi cu auriul,
si capra; Fa cu albul-galbui, si starcul; Sol cu negru, si privighetoarea; La cu
galbenul, si calul, Si cu o combinaţie a tuturor culorilor, si elefantul.
Muzica occidentala foloseste doar trei game – majora, armonic minora, melodic
minora – , dar muzica indiana descrie 72 de thatas sau game. Muzicianul are o
libertate creatoare de improvizatie nesfarsita in jurul melodiei traditionale fixe
sau Raga; el se concentreaza asupra sentimentului sau starii de spirit absolute a
temei structurale si apoi o infrumuseteaza in limitele propriei sale originalitati.
Muzicianul hindus nu citeste notele; el imbraca din nou la fiecare interpretare
structura de baza al Raga-ului, limitandu-se adesea la o singura secventa melodica,
punctand prin repetitie toate variatiile subtile microtonale si ritmice. Dintre
compozitori occidentali, Bach, intelegea a farmecul si puterea sunetului repetitiv
usor diferentiat in sute de modalitati complexe.
Literatura sanscrita antica descrie 120 talas sau tempo-uri. Se spune despre
fondatorul muzicii traditionale hinduse, Bharata, ca a descoperit 32 de tipuri
de tala in cantecul ciocarliei. Originea tala-ului sau ritmului isi are radacinile in
miscarile omului – tempo dublu de mers pe jos, si tempo triplu al respiratiei in
somn, cand inspirul este de doua ori lungimea expirului. India a recunoscut
intotdeauna vocea umana ca fiind instrumentul cel mai perfect de producere a
sunetului. De aceea, in mare masura, muzica hindusa se limiteaza la gama vocala
pe trei octave. Pentru acelasi motiv, se pune accentul mai mult pe melodie (relatia
dintre notele succesive), mai degraba decat pe armonie (relatia dintre notele
simultane).
 Scopul mai profund al al rishilor-muzicieni din vechime a
fost sa uneasca interpretul cu Cantecul Cosmic care poate fi auzit prin trezirea
centrilor spinali oculti ai omului. Muzica indiana este o arta subiectiva, spirituala, si
individualista, care vizeaza nu atat stralucirea simfonica, cat armonia personala cu
Sufletul Suprem. Cuvantul sanscrit pentru muzician estebhagavathar ,”cel care canta
slava lui Dumnezeu.”
Sankirtans sau reuniunile muzicale sunt o forma eficienta de yoga sau disciplina
spirituala, care necesita concentrare profunda, absorbire intensa in gandul si sunetul
samanta. Pentru ca omul insusi este o expresie a Cuvantului Creator, sunetul are
efectul cel mai puternic si imediat asupra lui, oferind o modalitate de a-si reaminti
de originea sa divina.
Folclorul tuturor popoarelor contine referinte la incantatii cu putere de influenta
asupra naturii. Indienii din America sunt bine-cunoscuti ca au dezvoltat ritualuri
sonore pentru ploaie si vant. Tan Sen, marele muzician hindus, era capabil sa stinga
focul cu puterea cantecului sau. Charles Kellogg, naturalist din California, a facut o
demonstratie a efectului vibratiilor tonale asupra focului in 1926 in fata unui grup
de pompieri din New York. „Trecand un arcus (ca un arcus vioara imens) rapid
peste un diapazon de aluminiu, el a produs un sunet strident asemanator fasaitului
radio (n.t. – este vorba despre „zgomotul alb” care se aude la un radio atunci cand
este acordat intre doua posturi). Imediat flacara galbena de gaz, cu inaltimea de
doua picioare (n.t. – aproximativ 61 cm) , care dansa in interiorul unui tub de sticla
gol, s-a micsorat la o inaltime de sase inci (n.t. -aproximativ 15 cm) si a devenit o
flacara albastra pulverizatoare. La o alta incercare cu arcul si un alt sunet strident
vibratoriu, flacara s-a stins.”