CARACAS GEANINA – MIHAELA

AMG, ANUL III

MODULUL: NEUROLOGIE SI NURSING IN NEUROLOGIE

EPILEPSIA

Definitie.
Epilepsia este o dereglare a sistemului nervos care produce descarcari bruste si intense
de activitate electrica in creier.
Aceasta activitate electrica anormala de la acest nivel se manifesta clinic prin convulsii
care afecteaza controlul miscarii, al vorbirii, al vederii sau chiar al starii de constienta.
Persoanele cu epilepsie au convulsii repetate care apar de-a lungul vietii si care, fara
tratament corect, devin mai severe si mai frecvente in timp. Uneori, accesele sunt rezultatul unui
traumatism, al unei agresiuni sau al altor boli, fara legatura cu epilepsia. In aceste cazuri,
persoana nu mai are crize odata ce a disparut cauza care le provoca.
Prin urmare, epilepsia este o dereglare cronica, pe termen lung, care cauzeaza crize
convulsive repetate in absenta tratamentului, dar uneori, chiar in ciuda tratamentului. Desi
epilepsia este uneori urmarea altor boli, de cele mai multe ori cauza este necunoscuta. Epilepsia
incepe cel mai adesea in copilarie sau dupa varsta de 60 de ani, desi se poate dezvolta la orice
varsta.
Etiologie.
Adesea, epilepsia este rezultatul unor alte boli cum ar fi:
- traumatismele craniene
- tumorile cerebrale
- infectiile cerebrale
- accidente vasculare cerebrale
Epilepsia poate aparea si la persoanele fara factori de risc. Nu poate fi identificata
intotdeauna o cauza. Acest lucru este valabil, in special, in multe forme de epilepsie la copii. La
unele persoane, epilepsia se datoreaza unei tumori, infectii sau traumatisme cerebrale.

1
 CARACAS GEANINA – MIHAELA
AMG, ANUL III

Epilepsia apare mai frecvent la copii decat la adulti. Este posibil sa existe agregare
familiala (adica mai multe cazuri de epilepsie in familie), dar nu este obligatoriu sa existe istorie
familiala de epilepsie pentru ca cineva sa faca epilepsie.
Afectiunile care pot duce la aparitia epilepsiei sunt:
- traumatismele craniene
- accidentele vasculare cerebrale sau alte boli care afecteaza circulatia sangvina la nivelul
creierului
- ateroscleroza (depunerea de grasimi) arterelor cerebrale
- tumorile cerebrale
- infectiile cerebrale, cum ar fi meningita sau encefalita
- boala Alzheimer
- abuzul de bauturi alcoolice
- abuzul de droguri si perioada de dezintoxicare

Clasificare.
Clasificare crize epileptice:

2
 CARACAS GEANINA – MIHAELA
AMG, ANUL III

Clasificare sindroame epileptice:

Simptome.
Simptomele variază în funcţie de aria cerebrală afectată de descărcările electrice
anormale. De exemplu, dacă anomaliile electrice se produc în aria care controlează mirosul
(localizată în profunzimea lobului temporal), atunci persoana poate percepe o senzaţie olfactivă
intensă, plăcută sau neplăcută. Dacă anomalia este localizată într-o altă arie a lobului temporal,
atunci pacientul poate percepe o senzaţie de deja vu, în care locuri necunoscute par foarte
familiare. Dacă descărcările anormale afectează lobul frontal, atunci pacientul poate deveni
incapabil să vorbească. Dacă sunt afectate arii întinse, atunci se pot produce convulsii musculare
(contracţii neregulate şi spasme musculare, de obicei la nivelul întregului corp). Alte simptome
includ amorţirea sau furnicături într-o anumită regiune a corpului, perioade scurte de alterare a
stării de conştienţă (de exemplu, somnolenţă), pierderea conştienţei, confuzie şi pierderea
controlului sfincterian (incontinenţă).
Simptomele variză în funcţie de amploarea crizei: parţială (afectează numai o arie
cerebrală) sau generalizată (afectează arii cerebrale întinse, localizate la nivelul ambelor emisfere
cerebrale). Crizele parţiale pot fi simple (persoana este complet conştientă şi percepe mediul
înconjurător) sau complexe (starea de conştienţă este alterată, însă conştinţa nu este complet
pierdută). Crizele parţiale pot fi crize parţiale simple, crize parţiale complexe şi epilepsie parţială
continuă. Crizele generalizate produc pierderea cunoştinţei şi mişcări anormale, care de obicei
debutează imediat. Pierderea cunoştinţei poate fi de scurtă durată sau prelungită. Crizele
generalizate pot fi crize tonico-clonice, epilepsie generalizată primară, crize de absenţă, crize
atone, crize mioclonice şi status epileptic.

3
 CARACAS GEANINA – MIHAELA
AMG, ANUL III

Aproximativ 70% dintre persoanele afectate au numai un singur tip de criză. Restul au
două sau mai multe tipuri. De exemplu, copiii cu epilepsie mioclonică juvenilă pot prezenta şi
crize tonico-clonice şi crize de absenţă pe lângă crizele mioclonice, care de obicei implică
membrele superioare.

Factori de risc
Riscul de a face epilepsie este crescut atunci cand exista:
- istorie familiala de epilepsie (mai multi bolnavi de epilepsie in familie
- traumatisme craniene (de exemplu fractura craniana sau o plaga penetranta) asociate cu
pierdere de constienta sau amnezie mai mult de 24 de ore; cu cat este mai sever traumatismul
cranian, cu atat riscul pentru epilepsie este mai mare
- accidente vasculare cerebrale sau alte boli care afecteaza circulatia sangvina la nivelul
creierului
- tumorile cerebrale
- infectiile cerebrale, cum ar fi meningita sau encefalita
- intoxicatia cu plumb
- intoxicatia alimentara
- expunerea la fumuri toxice
- tulburari ale dezvoltari cerebrale survenite in timpul vietii intrauterine
- abuzul de droguri
- convulsiile febrile (convulsii care apar la copii de pana la 5 ani atunci cand fac febra crescuta
din diverse cauze)
- boala Alzheimer

Diagnostic.
Primul pas este stabilirea aspectului clinic - tipului crizei- care este facila daca medicul
asista la criza si mai dificila prin anamneza.
Pentru indeplinirea criteriilor diagnosticului de epilepsie trebuie stabilita recurenta
crizelor si caracterul lor neprovocat( in absenta hipiglicemiei,intoxicatiilor). Criza unica nu se
poate eticheta epilepsie.

4
 CARACAS GEANINA – MIHAELA
AMG, ANUL III

Investigatii paraclinice.

-EEG normala in stare de veghe este compusa din unde alfa(frecventa de 8-12Hz) si beta(13-
30Hz) activitatea electrica acelor doua emisfere fiind simetrica.
-EEG patologic inregistrata in stare de veghe, poate prezenta asimetrie emisferica,grafoelemente
patologice persistente sub forma de focar precum undele teta(4-7Hz)si delta (1-3Hz),descarcari
de varfuri si varf-unda.
-CT si RMN,pot evidentia patologia organica sau malformativa.

Diagnosticul diferential se face cu:

-sincopa
-AIT-ul
-miscarile involuntare(spasm hemifacial,
-narcolepsia,
-cataplexia,
-migrena,
-crizele psihogene.

Tratament.
Tratamentul poate reduce frecventa aparitiei convulsiilor sau le poate preveni in cele mai
multe cazuri de bolnavi de epilepsie si determina disparitia crizelor acestor persoane pe toata
durata vietii. Convulsiile necontrolate au un impact semnificativ asupra modului de viata - nu se
pot obtine permise de conducere de automobile, anumite meserii sunt interzise precum si
anumite activitati. Desi convulsiile prin ele insele nu afecteaza fizic bolnavii, ele au un risc de
traumatisme fizice si chiar si moarte, depinzand de locatia in care se afla si momentul in care
bolnavul face convulsii. Convulsiile apar pe neasteptate si pot determina caderea bolnavului,
inecarea sau alte accidente. Asa numitul status epileptic (o criza convulsiva care dureaza mai
mult decat de obicei, mai mult de 5 minute) duce la coma si moarte.

5
 CARACAS GEANINA – MIHAELA
AMG, ANUL III

Prin reducerea frecventei sau eliminarea convulsiilor, calitatea vietii bolnavilor se

imbunatateste considerabil.
Un diagnostic corect este vital pentru administrarea tratamentului eficient. Deciziile de
tratament se bazeaza in primul rand pe tipul epilepsiei si tipul convulsiilor - tratamentul care
amelioreaza un tip de convulsii, le agraveaza pe altele. Varsta, starea de sanatate si stilul de viata
sunt alti factori importanti in alegerea tratamentului.
Poate dura mai mult timp pana la gasirea celei mai bune combinatii de medicamente, prin
ajustarea dozelor, prin incercarea mai multor medicamente. Scopul este de a preveni aparitia
convulsiilor cu pretul unor efecte adverse cat mai reduse posibil. Odata ce a fost gasit cel mai
eficient tratament, este foarte important ca bolnavul sa il urmeze intocmai recomandarilor
medicului neurolog.
Cu ajutorul medicului, trebuie ca pacientul sa cantareasca beneficiile unui anumit
tratament comparativ cu dezavantajele, care include efectele adverse, riscurile si costurile acestui
tratament.
Pentru a reduce riscul de repetare a crizelor poate fi necesară administrarea de
anticonvulsivante. Aceste medicamente nu sunt prescrise de obicei persoanelor care au avut
numai o singură criză generalizată a cărei cauză nu a fost identificată. Însă tratamentul este
necesar la pacienţii care au prezentat mai mult de o criză, cu excepţia situaţiilor în care cauza a
fost identificată şi tratată complet.
Anticonvulsivantele pot preveni în totalitate crizele convulsive la peste jumătate dintre
persoanele care primesc acest tratament şi reduc semnificativ frecvenţa crizelor la încă o treime
dintre pacienţi. Eficacitatea acestor medicamente este uşor mai redusă la pacienţii cu crize de
absenţă. Jumătate dintre pacienţii care răspund la anticonvulsivantele pot în final întrerupe
tratamentul fără a mai avea alte crize. Însă la 10-20% din persoanele cu boală epileptică
administrarea de anticonvulsivante nu ajută la prevenirea crizelor.
Nu există nici un medicament a cărui administrare să poată controla toate tipurile de
crize. La majoritatea oamenilor crizele pot fi controlate prin administrarea unui singur
medicament. Dacă acestea reapar se încearcă alte medicamente. Poate dura câteva luni până când
se identifică agentul terapeutic eficace pentru o anumită persoană. Unii pacienţi trebuie să ia mai
multe medicamente pentru a obţine un răspuns terapeutic satisfăcător.