Din multitudinea de elemente care intervin în procesul de muncă, aportul factorului uman în

obţinerea unor beneficii este esenţial. În activitatea pe care o desfăşoară, lucrătorul interacţionează
cu echipamentele de muncă, nu de puţine ori, în cadrul unui mediu de muncă cu totul dăunător
sănătăţii sale. Lucrătorul, echipamentele de muncă, mediul de muncă şi sarcina de muncă formează
un sistem complex, cunoscut în literatura de specialitate drept sistemul de muncă.

Protecţia sănătăţii lucrătorilor şi asigurarea unor condiţii de muncă în deplină securitate ar trebui
să reprezinte elemente esenţiale şi preocupări prioritare în atenţia tuturor celor care au
responsabilitatea organizării şi conducerii proceselor de muncă.

Toți lucrătorii, indiferent de meseria practicată și de specificul activității desfășurate la locul de

muncă sunt expuși unor riscuri profesionale. Acestea pot însă fi limitate, cu ajutorul unor măsuri
pe care angajatorul trebuie să le ia, iar angajatul, să le respecte, în acord cu legislația în vigoare.
Protecția muncii sau securitatea și sănătatea în muncă se referă la sistemul de măsuri luate ca să
controleze riscurile de vătămare și îmbolnăvire a lucrătorului, ca urmare a activității sale
profesionale.

Scopurile protecției muncii sunt: menținerea sănătății și a capacității de muncă a lucrătorului, prin
atingerea unui nivel cât mai înalt de siguranță a acestuia, la serviciu. Numeroasele accidente,
îmbolnăviri profesionale și alte tipuri de evenimente nedorite petrecute la locul de muncă, de-a
lungul timpului, și soldate cu vătămarea fizică, emoțională sau psihică a lucrătorilor sau chiar cu
moartea unora dintre aceștia au impus crearea unui cadrul legal care să oblige la desfășurarea
lucrului în condiții optime de siguranță.

Reglementările importante privind protecția muncii conțin Codul Muncii, adică Legea 53/2003.
Mai avem insa in vigoare si alte 15 acte normative ale caror prevederi se refera direct la sanatatea
si securitatea in munca. Printre cele cu efecte sesizabile asupra vietii profesionale a tuturor
romanilor care muncesc in tara se numara Legea 319/2006, ale carei norme metodologice de
aplicare s-au aprobat prin intermediul HG 1425/2006.

Angajatorul are datoria de a le asigura lucratorilor cel mai sigur mediu de lucru posibil. Vorbim
despre limitarea posibilitatilor ca lucratorul sa fie vatamat fizic de un utilaj sau de contactul cu o
substanta, spre exemplu. Tot de angajator tine si limitarea, pe cat posibil, a efectelor pe care
temperaturile extreme de la locul de munca le au asupra lucratorilor. Mai exact, daca temperaturile
la care se lucreaza sunt extreme (peste 37 de grade Celsius, cu umiditate crescuta sau sub -20 de
grade Celsius, cu vant puternic), angajatorul trebuie sa se asigure ca lucratorii au acces la lichide
cu care sa se hidrateze, ca alterneaza efortul dinamic cu cel static si ca au program scurt, daca
situatia o impune.
Exista trei tipuri de instructaj pentru protectia muncii:
• instructaj general;
• instructaj la locul de munca;
• instructaj periodic.
Instructajul general. Este cel de care trebuie sa beneficieze toti lucratorii, elevii aflati in practica
si chiar vizitatorii unor sectoare de productie.
Instructajul la locul de munca. Va fi organizat de conducatorul direct al compartimentului in
care urmeaza sa se desfasoare activitatea si trebuie sa dureze cel putin opt ore, in perioada de proba
a lucratorului.
Instructajul periodic. Este organizat de seful unui loc de munca la intervale de cel mult sase luni
(sau chiar 12 luni pentru personalul tehnic si administrativ). De instructaj periodic trebuie sa
beneficieze toti lucratorii.

Dovada realizarii instructajului privind protectia muncii se face doar in baza unor fise de instructaj,
semnate de: cel instruit, de instructor si de superiorul acestuia ierarhic, responsabil cu verificarea
rezultatelor instruirii.

Angajatorul este obligat sa stabileasca, in baza unei analize, daca lucratorii sai au nevoie de
echipamente individuale de protectie impotriva pericolelor pe care el nu le-a putut elimina de la
locul de munca, prin diverse mijloace tehnice de protectie colectiva.

Accident de munca se numeste vatamarea violenta a organismului lucratorului, precum si

intoxicatia sa acuta profesionala, petrecute in timpul procesului de munca sau in indeplinirea
indatoririlor de serviciu si care ii provoaca acestuia fie incapacitate temporara de munca de cel
putin 3 zile calendaristice, fie invaliditate, fie deces.

Un incident periculos de munca este, potrivit legii, un eveniment neprevazut si nedorit - o explozie,
un incendiu, o avarie, un accident tehnic, producerea unor emisii majore de noxe etc. - rezultat din
disfunctionalitatea unei activitati sau a unui echipament de munca sau din comportamentul
neadecvat al unei persoane de la locul de munca. Despre incident de munca periculos vorbim doar
atunci cand lucratorii nu au fost afectati, dar ar fi putut fi, iar pagube materiale fie s-au inregistrat,
fie se existau conditii favorabile producerii lor.

Angajatorul care nu respecta legislatia de protectie a muncii se face vinovat fie de una sau mai
multe infractiuni, fie de una sau mai multe contraventii.

Codul Penal prevede, in articolele 349 si 350, pedepse pentru infractiunile comise in domeniul
protectiei muncii.
Art. 349. - (1) „Neluarea vreuneia dintre masurile legale de securitate si sanatate in munca de catre
persoana care avea indatorirea de a lua aceste masuri, daca se creeaza un pericol iminent de
producere a unui accident de munca sau de imbolnavire profesionala, se pedepseste cu inchisoare
de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

In concluzie, această temă a reprezentat un subiect de interes pentru noi, deoarece în curând vom
intra pe piața muncii și am dori să știm ceea ce ne conferă angajatorul cu privire la Protecția și
Securitatea Muncii. Am dorit să cunoaștem obligațiile angajatorului precum și a lucrătorului,
responsabilitățile acestora și cum se organizează activitățile de prevenire și protecție: servicii
oferite, personal calificat în acest domeniu. În opinia noastră, organizarea activităților de prevenire
și protecție ar trebui să reprezinte un subiect de interes primordial al unui potențial angajat al unei
entități. Pe lângă toate acestea, prevenirea riscurilor profesionale la care se supune unu angajat
trebuie să fie consemnate într-un plan de protecție pe care toate entitățile ar trebui să îl dezvolte
dar și să îl implementeze.