Tipuri de societăți

De-a lungul istoriei au existat diferite tipuri de societăți. În această lucrare voi vorbi
despre cele mai importante tipuri de societăți premoderne, concentrându-mă mai mul asupra
schimbărilor care au transformat lumea socială.

1) Societățile primitive: vânătorii și culegătorii

În trecutul îndepărtat, oamenii au trăit în societăți de vânători și de culegători – mici

grupuri/triburi care nu depășeau 30-40 de persoane. Ei își asigurau hrana din vânat, pescuit și
culegerea plantelor comestibile. Bărbații erau vânători, în timp ce femeile erau culegătoare și
se ocupau de gătit și creșterea copiilor. În aceste societăți existau foarte puține inegalități.
Diferențe între bogați și săraci nu existau, aceasta și datorită faptului că majoritatea aveau
aceleași posesiuni materiale. Poziția și rangul persoanei se limitau la vârstă și sex. Cei mai
bătrâni și mai experimentați dintre bărbați luau de regulă deciziile cele mai importante
privitoare la grup, dar nu fără a se aduna și a dezbate problema cu toți bărbații din grup. Aceste
grupuri de vânători-culegători aveau teritorii fixe, dar în decursul anului migrau cu regularitate
în jurul lor. Cu toate acestea, preocuparea lor fundamentală era de a trăi valorile religioase
proprii. Participau cu regularitate la ceremonii și ritualuri și petreceau foarte mult timp
pregătind obiectele sacre folosite în ritualuri. Erau societăți în general pașnice. Obiectele
folosite pentru vânat fiind rare ori folosite împotriva altor ființe umane. În ceea ce privește
hrana, era împărțită întotdeauna, indiferent dacă fusese vânată de către un singur membru.
Preferau să pună accentul pe cooperare și nu pe competiție.

Pentru a explica mai bine, voi continua vorbind pe scurt despre societatea pigmeilor
Mbuti. Deși e greu de crezut, găsim și astăzi societăți de tipul vânători-culegători. Una dintre
ele, cum aminteam mai sus se numește pigmeii Mbuti. Ei se regăsesc într-o regiune a Zairului,
Africa Centrală (după o cercetare din anul 1983) și trăiesc în grupuri de câte 4-5 familii.
Asemenea grupuri pot trăi foarte aproape de nivelul de înfometare, deoarece mediul
înconjurător nu le asigură mai mult de un nivel de subzistență minim. Locuiesc într-o zonă
împădurită, zonă în care se pătrunde destul de greu. Ei cunosc foarte bine pădurea și astfel se
pot deplasa nestânjeniți. În jurul lor există apă din belșug și sunt foarte multe plante și animale
sălbatice care pot servi drept hrană. Locuințele lor sunt făcute din frunze puse pe un cadre din
crengi. Pot fi ridicate în câteva ore și abandonate, lucru pe care, de altfel, ei îl fac în permanență
deoarece durata de ședere nu depășește mai mult de o lună într-un loc. Cred în așa zisele spirite
ale pădurii. În cazul întâmpinării conflictelor, bătrânii au datoria de a le aplana, iar daca nu
reușesc aceasta, grupul se desparte și se alătură altuia. Din păcate, modul lor de viață este pe
cale de dispariție datorită infiltrării omului modern.

2) Societăți pastorale și agrare.

Cu aproximativ douăzeci de mii de ani în urmă, unele grupuri de vânători-culegători au

evoluat și s-au apucate de creșterea animalelor domestice dar și de cultivarea pământului, ca
mod de a-și câștiga existența.

Societățile pastorale:

În funcție de mediul în care trăiau, păstorii creșteau turme de animale precum vite, oi,
capre, cămile sau cai. Erau societăți care migrau în funcție de diferitele schimbări ale
anotimpurilor, întrucât transportul le era asigurat de animale. Parcurgea distanțe destul de mari,
și datorită acestui lucru, nu acumulau posesiuni materiale pentru a-și face călătorii cât mai
ușoare. Studiile făcute secolul trecut arată faptul ca aceste societăți aveau o viață mai complexă
decât cele de vânători-culegători. Întrucât domesticirea animalelor permitea o aprovizionare
constantă cu hrană, aceste societăți erau mai numeroase, unele dintre ele ajungând chiar și la
250.000 de membrii sau mai mult. Ei făceau adesea comerț și trăiau în sate la distanțe de 20-30
de km. Multe societăți pastorale au fost pașnice, dar au existat și altele care au fost războinice
și care îți realizau constant supraviețuirea prin jefuirea altora și prin creșterea animalelor. În
mijlocul acestor comunități existau, spre deosebire de societatea vânători-culegători, mari
inegalități în funcție de bogăție și putere. Puterea era mai ales întâlnită la șefi, la căpeteniile
războinice și la conducătorii de trib. La aceste societăți întâlnim ritualuri legate de vite, care
marcau fiecare fază majoră a vieții: nașterea, maturizarea, căsătoria și moartea. Un lucru care
nouă astăzi ni se pare puțin mai ciudat este faptul că majoritatea bărbaților purtau numele boilor
favoriți și femeile numele vacilor favorite.

Societățile agrare:

Au apărut în același timp cu cele pastorale, după un moment în care unele grupuri de
vânători și culegători s-au hotărât să-și semene propriile culturi, în loc să le culeagă pur și
simplu pe cele crescute în sălbăticie. Această practică s-a dezvoltat, devenind ceea ce se
numește astăzi horticultură, în care mici grădini sunt cultivate cu ajutorul micilor unelte de
săpat. Asemenea păstoritului, horticultura oferea o rezervă de hrană mai sigură, ceea ce oferea
posibilitatea întreținerii comunităților mai numeroase. Aceste grupuri nu se aflau într-o
continuă mișcare, ceea ce îi ajuta să acumuleze stocuri mai mari de averi materiale decât
comunitățile de vânători și de culegători și să dezvolte comerțul și legăturile politice cu alte
sate. Spre deosebire de unele grupuri pastorale, aici întâlnim un comportament mai războinic,
dar cu un nivel de violența mai redus. În aceste comunități, regăsim o implicare a tuturor
membrilor, de la copii până la adulți, în procesul de îngrijire a loturilor proprii fiecărei familii.
Cultivau diferite plante în anumite perioade din an. De asemenea, regăsim un rol mai important
al căpeteniilor și al șefilor de trib, dar și deosebiri substanțiale între bogățiile materiale ale
oamenilor.

3) Civilizațiile preindustriale sau statele tradiționale.

Cu aproximație, după anul 6000 î.Ch., au început să apară societățile mai mari, care nu
se asemănau cu cele existente până atunci. Aceste societăți se bazau pe dezvoltarea orașelor,
dădeau dovadă de pronunțate inegalități în repartizarea bogăției și puterii și se asociau cu
conducerea de către regi sau împărați. Foloseau scrierea, iar arta și știința erau în plină
dezvoltare; de aici își atrag și denumirea de civilizații, dar întrucât ele au dezvoltat forme de
guvernare mai coordonate decât orice alte forme de societate anterioară, pentru ale denumi se
folosește termenul de state tradiționale. Majoritatea statelor tradiționale erau tot odată imperii,
ele ajungeau la dimensiuni uimitoare prin cucerirea și incorporarea altor popoare (ex. China
tradițională sau Roma antică). Cele mai timpurii state tradiționale au apărut în Orientul
Mijlociu, de regulă în zone fertile și de-a lungul unor fluvii. Imperiul chinezesc, spre exemplu,
s-a format în preajma anilor 2000 î.Ch. într-o vreme în care state puternice se regăseau pe
teritoriul Indiei și Pakistanului actual. Câteva state tradiționale de mari dimensiuni existau în
Mexic și America Latină, cum ar fi aztecii în Peninsula mexicană și incașii în Peru.

Trăsăturile statului tradițional. Statul tradițional reprezenta singurul tip de societate

existent în istorie înaintea apariției industrialismului modern, în care o mare parte a populației
nu era direct implicată în obținerea hranei. În comunitățile de vânători și culegători, ca și în
societățile pastorale și agrare, exista o diviziune a muncii destul de simplă. Cea mai importantă
separare a sarcinilor era cea dintre bărbați și femei. În statele tradiționale, dimpotrivă, exista un
sistem ocupațional mai complex. Se menținea diviziunea strictă a muncii în funcție de sex,
activitățile femeilor fiind în principal restrânse la casă și câmp. Totuși, în rândul bărbaților s-a
observat o pondere a meseriilor specializate, cum ar fi cea de negustor, curtean, administrator
guvernamental și soldat. O trăsătură importantă pe care o regăsim în sânul acestor tipuri de
societăți este cea de a poseda sclavi. Câteva state tradiționale au fost constituite în special prin
comerț și erau de aceea conduse de negustori, dar majoritatea fuseseră întemeiate prin cuceriri
militare sau presupuneau o structură substanțială de forțe armate. În statele tradiționale regăsim
ți începutul mecanizării războiului. Săbiile, lăncile, scuturile și echipamentul de asediu deținut
de armată erau produse de către meșteșugari specializați.

Ca exemplu de stat tradițional, voi lua cea de-a treia civilizație americană, cea a
maiașilor, stabilită în peninsula Yucutan din Golful Mexic. Civilizația Maya s-a dezvoltat între
anii 1300 și 800 î.Ch. Maiașii au construit centre religioase și le-au înconjurat cu locuințele lor;
construcțiile fiind toate din piatră. Altarele religioase aveau forma unor mari piramide, în vârful
fiecăreia fiind câte un templu. Societatea maiașă era condusă de o clasă aristocrată de preoți-
războinici. Ei erau cei mai înalți demnitari în societate și totodată conducători militari.
Majoritatea populației era formată din țărani, toți fiind obligați să dea o parte din produsele or
conducătorilor, care trăiau în condiții oarecum mai luxoase.

4) Lumea modernă: Societățile industrializate.

Statele tradiționale au dispărut cu desăvârșire; deși societățile de vânători și culegători,

pastorale și agrare continuă să existe în unele regiuni, ele se găsesc doar pe teritorii relativ
izolate și, în majoritatea cazurilor, chiar și aceste ultime exemple de supraviețuire sunt în curs
de dezintegrare. Ce anume a dus la distrugerea formelor de societate care au dominat întreaga
istorie până acum două sute de ani? Răspunsul, într-un singur cuvânt, este industrializarea,
apariția producției cu ajutorul mașinii, bazată pe folosirea unor resurse de putere neînsuflețite
(cum ar fi, spre exemplu, aburul sau electricitatea). Acestea au dus la o societate cu totul diferită
de ordinea socială anterioară.

Industrializarea a apărut în Anglia în sec. al XVIII-lea ca rezultat al Revoluției

Industriale, rezultat al unui întreg complex de schimbări tehnologice care au afectat mijloacele
prin care oamenii își câștigau existența. Aceste schimbări au inclus invenția unor mașini noi
(cum ar fi mașina de filat și de tors) punerea resurselor energetice în speciale cea a apei și a
aburului, în slujba proceselor de producție și folosirea științei pentru îmbunătățirea metodelor
de producție. Și cum invențiile și descoperirile dintr-un domeniu provoacă la rândul lor altele
în diferite domenii, pasul inovației tehnologice în societățile industrializate este extrem de rapid,
în comparație cu sistemele sociale tradiționale. O primă trăsătură a societăților industrializate
de azi este aceea că majoritatea populației lucrează în fabrici, birouri sau magazine și nu în
agricultură. Peste 90% din populație locuiește la oraș, acolo unde se găsesc majoritatea slujbelor
sau noi locuri de muncă. Orașele importante sunt cu mult mai mari decât așezările urbane ce se
găseau în civilizațiile tradiționale. În aceste orașe, viața socială devine mai impersonală și
anonimă decât înainte, iar multe dintre întâlnirile noastre zilnice sunt mai degrabă cu străinii
decât cu persoanele pe care le cunoaștem. Organizațiile de mare întindere, cum ar fi corporațiile
de afaceri sau agențiile guvernamentale. Ajung să influențeze practic viața tuturor oamenilor.
O altă trăsătură a societăților moderne se referă la sistemele politice, care sunt mai dezvoltate
și mai intense decât formele de guvernământ din statele tradiționale. În civilizațiile tradiționale,
autoritățile politice (monarhi și împărați) nu au o influență directă asupra obiceiurilor și
cutumelor majorității supușilor lor, care trăiesc în sate și așezări independente. O dată cu
industrializarea, transportul și comunicațiile au devenit mult mai rapide, ducând la formarea
unei comunități ”naționale” mult mai integrate. Societățile industriale au fost primele State-
națiuni. Statele-națiuni sunt comunități politice, delimitate între ele prin granițe clar marcate.
Guvernele statelor-națiuni au puteri sporite în multe privințe ale vieții cetățenilor lor, stabilind
legi care se aplică tuturor celor care locuiesc în interiorul respectivelor granițe. Aplicare
tehnologiei moderne nu s-a limitat însă câtuși de puțin la un proces pașnic de dezvoltare
economică. Încă din cele mai timpurii faze ale industrializării, procesele moderne de producție
au fost puse în slujba forței armate, iar aceasta a modificat semnificativ modalitățile de a duce
războaie, creând arme și moduri de organizare militară mult mai avansate decât cele din
culturile preindustriale. Împreună, puterea economică superioară, coeziunea politică și
superioritatea militară explică irezistibila extindere a modului de viață occidental în întreaga
lume, de-a lungul ultimelor două secole.

5) Societățile din lumea întâi, a două și a treia.

Originea diviziunii. Începând din sec. al XVIII-lea și până în secolul al XX-lea, țările
occidentale au înființat colonii în numeroase zone, ocupate până atunci de societăți tradiționale,
folosindu-și superioritatea forței militare acolo unde era necesar. Deși practic toate aceste
colonii și-au obținut până acum independența, procesul de colonizare a fost esențial în formarea
hărții sociale a lumii, așa cum o cunoaștem azi. (Țările din Lumea Întâi erau – și încă mai sunt-
statele industrializate din Europa, Statele Unite, Australia și Japonia. Majoritatea societăților
din Lumea Întâi au sisteme de guvernământ multipartite, parlamentare. Societățile din Lumea
a Doua însemnau societățile comuniste din ceea ce era Uniunea Sovietică și Europa de Est
cuprinzând Cehoslovacia, Polonia, Germania de Est și Ungaria. Societățile din Lumea a Doua
aveau economii planificate centralizate, care nu permiteau dezvoltarea proprietăților particulare
sau inițiativa economică competitivă. Termenul de Lumea a Treia a devenit un mod
convențional de referire la societățile mai puțin dezvoltate, dar în unele privințe nu este mai
satisfăcător. Ele au apărut ca urmare a colonizării și datorită legăturilor comerciale pe care le-
au creat cu statele occidentale).

6) Schimbarea socială astăzi: Globalizarea

”Până în zilele noastre, scria antropologul Peter Wersley, societatea umană nu a existat
de fapt” – înțelegând prin acesta că abia în vremurile moderne putem vorbi despre forme de
asociere socială care cuprinde tot pământul. Lumea a devenit, în unele privințe de bază, un
sistem social unic, rezultat al strângerii legăturilor de interdependență ce afectează acum practic
toată lumea. Sistemul global nu este doar mediul înconjurător, în care anumite societăți se
dezvoltă evoluează. Conexiunile sociale, politice și economice care depășesc granițele dintre
țări condiționează în mod decisiv soarta celor care trăiesc în interiorul fiecăreia din ele,
Termenul general pentru creșterea interdependenței din societatea mondială este Globalizare.
Nici o societate din lume nu mai trăiește complet separat de celelalte și chiar în cele mai bogate
țări fiecare depinde de bunuri din străinătate. Procesele de globalizare au adus multora mari
beneficii în țările industrializate: azi este disponibilă o mai mare varietate de bunuri și produse
alimentare decât niciodată. Totodată, faptul că acum suntem cu toții implicați într-o lume mai
largă a adus la apariția unora dintre cele mai serioase probleme cu care ne confruntăm în
prezent. Procesele globalizării se numără printre cele mai importante schimbări pe care le
întâlnim în prezent. Analiza sociologică restrânsă la studiul unor societăți independente devine
tot mai anacronică. Ca ființe umane, împărțim tot mai mult o sortă comună. Problemele
fundamentale cu care se confruntă viața umană, cum ar fi împiedicarea distrugerii ecologice și
evitarea confruntărilor armate pe scară largă, au în mod necesar o rezolvare globală.
 Concluzie: Datorită accentuării interdependenței economice și culturale, ordinea
globală este presărată cu inegalități și formează o țesătură de state cu interese atât comune, cât
și divergente. Nu există vreun indiciu a unei convergențe politice care va poate face să fie
depășite interesele conflictuale dintre state în viitorul apropiat. Una dintre trăsăturile cele mai
îngrijorătoare ale societății mondiale este aceea că, deși există Națiunile Unite, globalizarea
crescândă nu e dublată de o integrare politică sau de o reducere a inegalităților internaționale în
privința bogăției sau puterii.