Sunteți pe pagina 1din 12

UI 2: Instalații navale de bord

Unitatea de învăţare nr. 2


INSTALAȚII NAVALE DE BORD
Unitatea de studiu 2.4
Instalații sanitare navale
Ritm de studiu recomandat: 100 min.
Cuprins

 Elemete generale.
 Instalaţia de alimentare cu apă potabilă.
 Instalaţia pentru tratarea și evacuarea apelor uzate.
 Metode de obţinere a apei dulci din apa de mare.

OBIECTIVELE UNITĂŢII DE STUDIU 2.4


- caracterizarea elementelor generale asociate instalațiilor sanitare navale;
- caracterizarea elementelor instalaţiei de alimentare cu apă dulce ;
- caracterizarea elementelor instalaţiei de tratare și evacuare a apelor uzate;
- identificarea și caracterizarea metodelor de obţinere a apei dulci din apa de mare.
2.4.1 Elemete generale
Sistemele sanitare navale sunt similare celor terestre, destinate deservirii echipajului şi
pasagerilor cu apă potabilă, apă pentru spălare, apă pentru spălarea obiectelor sanitare, asigurând
totodată şi evacuarea peste bord a apelor uzate şi a dejecţiilor, cu respectarea prevederilor
convenţiei internaţionale MARPOL 73/78.
După destinaţia lor, instalaţiile sanitare se clasifică în: instalaţiile de alimentare cu apă;
instalaţia de evacuare a apelor uzate.
Instalaţiile pentru alimentarea cu apă se clasifică, în funcţie de natura apei furnizate, în:
instalaţia de alimentare cu apă potabilă; instalaţia de alimentare cu apă tehnică; instalaţia de
alimentare cu apă de mare.
Instalaţia de alimentare cu apă potabilă este destinată păstrării şi distribuirii apei de băut
în condiţii deosebite de igienă şi calitate, transparenţă, gust şi miros. Apa potabilã provenită, fie
dintr-o reţea urbană, fie dintr-o instalaţie de desalinizare de la bord, este livrată consumatorilor
din careuri, bucătării, încăperi medicale etc.
Instalaţia de alimentare cu apă tehnică este destinată pentru păstrarea şi distribuirea apei
în condiţii mai puţin restrictive privind calitatea (cu excepţia apei utilizate de alte instalaţii:
răcire, alimentare căldări, etc ).
Apa tehnică provenită la fel dintr-o reţea urbană sau produsă la bord prin desalinizarea
apei de mare, este destinată spălării, alimentând chiuvetele, grupurile sanitare, spălătoriile
precum şi instalaţiile a căror funcţionare necesită apă dulce. Din punct de vedere constructiv, o
instalaţie de apă tehnică este asemănătoare instalaţiei de apă potabilă. În cazul navelor, la care
nivelul consumului de apă este scăzut, cele două instalaţii sunt cuplate într-una singură. În acest
caz, calitatea apei tehnice trebuie sã îndeplinească calitatea apei potabile.
Instalaţiile de alimentare cu apă de mare asigură apa necesară igienizării grupurilor
sanitare.
Instalaţia de evacuare a apelor uzate are rolul de a îndepărta apele uzate de la bordul
navei, apa provenită de la wc-uri, duşuri, băi, chiuvete, spălătorii, bucătării etc. Instalaţia de
91
UI 2: Instalații navale de bord

evacuare a apelor uzate este practic divizată în două părţi: instalaţia de evacuare a apelor uzate
neinfectate; instalaţia de evacuare a apelor uzate infectate.
Instalaţiile de evacuare trebuie să asigure respectarea unor condiţii sanitare deosebite
impuse de convenţiile internaţionale, în ideea evitării poluării mediului îndeosebi în situaţiile de
staţionare în radă, la cheiuri sau la navigaţia prin canale.

Temă pentru studiu 2.4.1: Identificați principalele caracterisitici ale sistemelor sanitare
care sunt specifice platformelor offshore și navelor de pasageri.
2.4.2 Instalaţia de alimentare cu apă potabilă
Instalaţia este utilizată în vederea alimentării diverselor puncte de consum de la bordul
navei, stabilite în funcţie de tipul navei astfel: la navele comerciale: încăperile colective, oficii,
bucătării (pe culoarele suprastructurii se prevăd instalaţii de alimentare cu apă gazoasă, răcită);
la pescadoare şi pasagere: încăperile colective, oficii, bucătării şi în plus toate cabinele.
Instalaţia impune exigenţe deosebite din punctul de vedere al menţinerii calităţii apei
potabile. Calitatea apei potabile este dată de ansamblul proprietăţilor sale fizice, chimice,
bacteorologice şi organoleptice. Proprietăţile fizice se referă la turbulenţă, culoare, temperatură
şi radioactivitate. Proprietăţile chimice se referă la conţinutul de reziduri, pH (cologaritmul
concentraţiei ionilor de hirdogen într-un litru de apă), duritate etc. Proprietăţile bacteorologice
sunt date de conţinutul de bacterii şi de natura acestora. Proprietăţile organolepatice sunt date de
miros şi gust.
Menţinerea calităţilor apei potabile necesită unele măsuri speciale, deoarece apa se
degradează în timp, pierzându-şi calităţile în cinci zile vara şi în şapte zile iarna. Aceste măsuri
vizează necesitatea tratării apei păstrate, în scopul reducerii numărului de microrganisme sub
limita admisibilă. Pentru tratare se pot utiliza următoarele metode:
a) Tratarea chimică, care constă în introducerea unor substanţe bactericide (clor gazos
sau ozon) care au un efect puternic oxidant. Procedeul de tratare chimică prezintă dezavantaje
legate de imprimarea unui gust neplăcut apei (în cazul clorării), sau de neeconomicitate (în cazul
ozonării).
b) Tratarea mecanico-biologică, care constă în filtrarea apei cu ajutorul unor filtre
speciale confecţionate din materiale ceramice cu porozitate mică. Filtrele au o membrană
biologică, fiind impregnate cu o substanţă bactericidă care realizează dezinfectarea apei prin
distrugerea bacteriilor patogene.
c) Tratarea cu lămpi bactericide. Lămpile bactericide au o funcţionare bazată pe acţiunea
bactericidă antiseptică a radiaţiilor cu lungimi de undă cuprinse între 100 şi 300 de nm.
d) Tratarea oligodinamică, prin folosirea acţiunii bactericide a ionilor de argint. Conform
observaţiei practice, în cazul păstrării apei în vase de argint, datorită efectului electrolitic slab din
vas, se formează ioni de argint, care apoi sunt trimişi în tancul de păstrare al apei. S-a constatat
cã pentru a avea un efect bactericid bun, procentul de 0,2% de ioni de argint este optim,
asigurând în acest fel şi inofensivitatea împotriva celulelor din organismul uman. In cazul
echipamentelor navale s-au construit generatoare care dizolvă (2…10) grame de argint pe oră
prin efect electrostatic asigurându-se debite cu apă tratată cuprinse între 10 şi 50 m3/h.

92
UI 2: Instalații navale de bord

e) Sisteme de generare a apei dulci din apa de mare. Aceste sisteme elimină necesitatea
păstrării apei la bordul navei. Apa potabilă se obţine prin desalinizarea apei de mare urmată de
operaţiuni de completare cu sărurile necesare precum şi de tratare biologică.

Instalaţiile de apă potabilă se compun din: tancuri de păstrare a apei, pompe, hidrofoare,
sisteme de tratare chimică şi termică şi din sisteme de distribuţie aferente instalaţiei, fig. 2.4.1.
De la generatorul de apă, prin conducta 1, apa este trimisă în tancul de păstrare 5, montat
sub punte. Tancurile de păstrare sunt tancuri nestructurale, protejate la interior împotriva oxidării
cu lapte de ciment sau cu vopsele din răşini sintetice alimentare. Tancurile de păstrare trebuie
protejate împotriva inundării sau murdăririi apei şi se amplasează departe de sursele de căldură
pentru evitarea deprecierii apei. Din tancurile de păstrare, prin intermediul uneia din pompele 7,
apa este trimisă în hidrofor (acumulatorul pneumohidraulic). Existenţa acumulatorului
pneumohidraulic este impusă de necesitatea evitării funcţionării continue a pompelor.
Hidroforul, fig. 2.4.2 lucrează cu un volum util Vu cuprins între volumelele maxim si
minim, V1 şi V2, cărora le corespund presiunile p1 şi p2. Când nivelul scade la valoarea minimă,
presiunea atinge valoarea p2 şi releul de presiune 19 comandă pornirea unei pompe. Pe hidrofor
se montează supapa de siguranţă 20, menită să protejeze instalaţia în cazul unor creşteri
accidentale de presiune. Pe măsură ce instalaţia lucrează, aerul care formează perna de aer din
hidrofor se poate dizolva în apă. Completarea se face de la magistrala de aer comprimat, prin
intermediul reductorului de presiune 18.

Fig. 2.4.1 Schema izometrică a unei instalaţii de alimentare cu apă potabilă cu distribuţie inferioară şi staţie
proprie de ridicare a presiunii: 1- reţea exterioară de alimentare cu apă rece a navei; 2 - conductă de racord; 3 -
contor; 4 - robinet cu plutitor; 5 - rezervor tampon; 6 - conductă de aspiraţie a pompelor; 7 - pompă; 8 - conductă de
refulare a pompelor; 9 - conductă de ocolire; 10 - rezervor hidropneumatic (hidrofor); 11 - conductă de legătură
dintre recipientele hidropneumatice şi conducta de distribuţie; 12 - conductă de distribuţie inferioară; 13 -
ramificaţie spre coloană; 14 - coloană; 15 - legătura la armăturile obiectelor sanitare;16 - robinet de închidere pe
conducta de legătură; 17 - robinet de închidere cu golire.

93
UI 2: Instalații navale de bord

Fig. 2.4.2 Funcționarea acumulatorului pneumohidraulic (hidroforul)

În afara criteriilor arătate, la realizarea instalaţiilor de distribuţie a apei se au în vedere


calcule tehnico-economice, care urmăresc realizarea unui cost total minim de investiţie şi de
exploatare a instalaţiilor.

Temă pentru studiu 2.4.2: Analizați modul de funcționare a instalaţiei de alimentare cu


apă potabilă cu distribuţie inferioară şi staţie proprie de ridicare a presiunii, fig. 2.4.1.
2.4.3 Instalaţia pentru tratarea si evacuarea apelor uzate
Instalaţia pentru evacurea apelor uzate are construcţia reglementată de normele
internaţionale prinvind evitarea poluării mediului marin cât şi prescripţiile societăţilor de
clasificare.
Apele uzate neinfectate provin din scurgerile de la spălătoare, lavoare, duşuri şi sifoane
de pardoseală din cabinele de locuit, bucătării şi încăperi ale grupului alimentar. De obicei
acestea se deversează peste bord, exitând restricţii numai pentru separarea de grăsimi.
Apele uzate infectate provin din scurgerile spălătoarelor, lavoarelor, duşurilor şi
sifoanelor de pardoseală din încăperile medicale, din spaţiile de transport ale animalelor vii
precum şi din toate scurgerile de la toalete.
Potrivit normelor adoptate de Conferinţa internaţională asupra liniilor de încărcare (1966)
navele trebuie să fie dotate obligatoriu cu spaţii de reţinere la bord a apelor uzate. Deversarea
acestora peste bord, în zonele de radă, în porturi sau la navigaţia prin canale este permisă numai
dacă apele uzate au fost în prealabil tratate în instalaţiile proprii bordului şi dacă prin tratare au
căpătat calităţile necesare a le avea pentru a putea fi deversate.
Pentru aprecierea calităţii apelor uzate se utilizează următorii indici specifici:
a) Necesarul biochimic de oxigen (NBO)5
Reprezintă consumul de oxigen al unui litru de apă, luat ca probă, pe o perioadă de cinci
zile. Consumul de oxigen de către apă este generat fie de reacţiile de reducere ale substanţelor
chimice conţinute în apă, fie de necesităţile de viaţă ale microorganimelor din apă. Norma limită
impusă pentru apele uzate este (NBO)5 = 50mg/l.

94
UI 2: Instalații navale de bord

b) Conţinutul de suspensii solide


Cantitatea de suspensii solide se determină prin două cântăriri succesive ale unui filtru
confecţionat din hârtie de azbest înainte şi după filtrare. Cantitatea de suspensii solide admisă nu
trebuie să depăşescă 50mg/l.
c) Numărul de bacterii tip coli (Indexul microorganismelor de tip coli)
Prezenţa lor în apa uzată dă o măsură a infectării bilogice. Potrivit reglementărilor, apele
pot fi deversate numai dacă numărul de coli este mai mic de 250 coli/100ml.
Structural, instalaţiile de evacuare a apelor uzate, se compun din: colectoare; tubulatură;
echipamente asociate. Colectoarele instalaţiei de evacuare sunt reprezentate de sifoanele de pardoseală
sau de diferitele obiecte sanitare: lavoare, spălătoare, căzi, wc-uri etc. Colectoarele se racordează la
tubulatura instalaţiei prin sifoane prevăzute cu un dop hidraulic prentu răspândirea mirosului în încăpere.
Tubulatura instalaţiei este reprezentată de tubulatura magistrală şi de ramificaţii.
Tubulatura magistrală trebuie să aibă un diametru suficient încât la scurgerea lichidelor prin ea
sa nu se înfunde. Uzual diametrele tubulaturii magistrale sunt mai mari de 100mm. Ramificaţiile
au diametrele alese corespunzător obiectelor sanitare la care se racordează şi au o dimensiune
tipizată. Echipamentele aferente sunt reprezentate de instalaţiile pentru tratarea apelor uzate
formate din instalaţiile de mărunţire sau malaxare şi dezinfectare, cu tancurile lor colectoare,
pentru aruncarea ulterioară a apelor uzate în zonele stabilite sau în instalaţiile de preluare.
Tancurile colectoare sunt de tip gravitaţional sau cu vacuum, prevăzute cu pereţi dublii,
peretele interior fiind protejat anticoroziv şi în plus, pot fi înlocuite periodic. Tancurile sunt
amplasate în zonele depărtate de cabine şi de sursele de căldură. Aerisirile lor se termină în coşul
de fum. Golirea tancurilor se face cu ajutorul unor pompe imersate în interiorul lor sau, de cele
mai multe ori cu ajutorul ejectoarelor.
Volumul total al tancurilor este dat de relaţia:
V  f nq t (2.4.1)
unde f este un coeficient ce ţine cont de condiţiile de exploatare :
f = 1 pentru nave cu zone de navigaţie nelimitată/nave de pasageri cu voiaj de peste 8 ore.
f = 0,3-0,5 pentru navele de pasageri cu voiaj de maximum (2…4) ore.
f = 0,1 pentru navele de pasageri cu voiaj de maximum 2 ore.
n = numãrul de oameni (echipaj + pasageri)
q = cantitatea de ape uzate ce revine unei persoane [l/ore, zi];
q = 50 când se face colectarea numai a apelor uzate
q = 200…300 când se colectează ape uzate şi ape din activităţi gospodăreşti de uz comun.
t = timpul de staţionare al navei în port sau în zone interzise deversării peste bord [zile]
t = (3..5) zile pentru petroliere cu zona de navigaţie nelimitată.
t = (3…10) zile pentru nave de mărfuri uşoare cu zona de navigaţie nelimitată.
t = 3 zile pentru toate celelalte nave.
Tratarea apelor uzate are drept scop asigurarea realizării indicilor specifici în scopul
deversării fără restricţii peste bord. Realizarea tratării se poate face după diferite scheme impuse
de dotările de la bord.

95
UI 2: Instalații navale de bord

Fig. 2.4.3 Schema de tratare a apelor uzate: TP- tratare preliminară; TF - tratare fină; TBC - tratare biochimică;
SS - substante solide; A - apă; E - evacuare peste bord (in conditiile A4/Marpol 73/78); R- recirculare.

După procedurile de tratare preliminară, fină si/sau biochimică, din apele uzate se separă
substanţele solide rămânând apa ai cărei indici specifici sunt sub limitele prescrise. Există două
situaţii de lucru a instalaţiilor (situaţii impuse de dotările de la bordul navei): din apele reziduale
nu se evacuează nimic peste bord, deoarece substanţele solide se ard în incineratoare, iar apa se
recirculă; substanţele solide şi apa se deversează în mare, primele în anumite zone admise, apa
oriunde, fără restricţii.
Tratarea preliminară presupune: reţinerea particulelor mari prin filtrare, centrifugare sau
decantare; mărunţirea suspensiilor solide mari prin procedee mecanice, electrice sau prin
ultrasunete; aglomerare prin coagulare.
Tratarea fină, urmează tratării preliminare şi se poate realiza prin: separarea bazată pe
diferenţa de densitate a suspensiilor solide şi apei, realizabilă prin decantare, hidrociclonare sau
prin centrifugare; prelucrare prin modificarea fazei; flotare; filtrare.
Tratarea biochimică reprezintă ultima fază a operaţiunilor de tratare a apei uzate.
Tratarea biochimică se poate realiza prin: proceduri chimice, ca ozonarea sau clorarea; proceduri
fizice, cu folosirea ultrasunetelor, a curenţilor de înaltă frecvenţă sau a câmpurilor electrice;
proceduri biologice bazate pe aerarea sau oxigenarea apelor reziduale care favorizează înmulţirea
bacteriilor aerobice, care consumă materialele organice, rezultând mâl şi ape purificate. Mai rar
sunt folosite metodele de tratare cu bacterii anaerobe, datorită obţinerii hidrogenului sulfurat şi a
compuşilor amoniacali. La bordul navelor comerciale tratarea apelor uzate se poate face int-una
din variantele prezentate in fig. 2.4.4 si 2.4.5.

Fig. 2.4.4 Schema de procesare a apelor uzate (var. 1) Fig. 2.4.5: Schema de procesare a apelor uzate (var. 2)

96
UI 2: Instalații navale de bord

În figura 2.4.6 se prezintă schema de principiu a unei instalaţii de tratare care combină
procedeurile mecano-chimice cu cele de oxidare, folosind aer sub presiune. Aceasta contribuie la
aerarea apei precum şi la accelerarea procesului de degradare a materiilor organice.
Instalaţia este de tip MOC (tratare mecanică, oxidare, chimică) şi cuprinde: 1 - pompã
submersibilă pentru fărâmiţare; 2 - pompă de circulaţie; 3 - galerii de acces pentru ape uzate;
4 - galerie de aerisire; 5 – tanc de tratare mecanică; 6 - traductor de nivel; 7 - rezervor sub
presiune; 8 - ejector apă-aer; 9 – tanc pentru substanţe de aglomerare; 10 - tanc de substanţe
dezinfectante; 11 - pompe tratate; 12 - galeria de evacuare la tancul de nămol; 13 - intrare aer
comprimat; 14 - tanc tratare chimică apă tratată; 15 - galeria de evacuare apă tratată; 16 - motor
electric; 17 - bandă rulantă.
În prima etapă se execută o tratare mecanică în tancul 5. În tanc, apa uzată, care
încorporează masa solidă, este antrenată de pompa submersibilă 1. Pompa are pe aspiraţie un
grătar care realizează fărămiţarea masei solide şi care elimină posibilitatea de înfundare a
pompei. Debitul pompei de fărămiţare 1 este de opt ori mai mare decât debitul instalaţiei, pentru
ca printr-o bună recirculare, masa solida din apă să fie bine fragmentată. Pompa 1 refulează în
secţiunea 5’ a tancului 5. De aici amestecul este aspirat de pompa de circulaţie 2 şi refulat în
rezervorul 7, aflat sub presiune. Din acest rezervor o mare parte din amestec este antrenată prin
intermediul ejectoruilui apă-aer 8 şi este readusă în tancul 5’. Aerul comprimat se amestecă cu
apa din tancul 5’, provocând oxidarea impurităţilor reducând necesarul biochimic de oxigen
(NBO)5.

Fig. 2.4.6 Instalatia de tratare a apelor uzate

În etapa a treia se execută tratarea chimică în tancul de tratare chimică şi aglomerare 14.
Prin intermediul pompelor 11 se introduc în masa de apă substanţe de aglomerare şi dezinfecţie.
Substanţele de aglomerare sunt flotabile, la ele aderând particulele din apă. De aici, prin
intermediul benzii rulante 17, antrenată de motorul electric 16, aglomeratul este antrenat către
tancul de nămol. Substanţele dezinfectante, introduse o datã cu cele de aglomerare, reduc
conţinutul de bacterii din apa tratată, în vederea deversării peste bord.

97
UI 2: Instalații navale de bord

Temă pentru studiu 2.4.3: Determinați volumul total al tancurilor de ape uzate
corespunzător NS Albatros pentru un voiaj pe ruta Constanța-Instanbul. Efectuați calculul si
pentru nava pe care ați a fost în voiaj.
2.4.4 Sisteme de obţinere a apei dulci din apa de mare
Apa de mare conţine un procent mare de săruri, care o face inutilizabilă pentru instalaţiile
sanitare de la bordul navei sau pentru a putea fi folosită ca agent termic în instalaţiile de forţă.
În ansamblu, saliniatea apei de mare se defineşte ca fiind greutatea tuturor ionilor
continuţi într-un litru de apă şi se exprimă în mg/l. Salinitatea depinde de zona geografică,
valoarea ei medie putând fi considerată de 35 ‰.
Obţinerea apei dulci din apa de mare se realizează în instalaţii complexe care au la bazã
diverse principii funcţionale. Sunt cunoscute, de foarte mult timp, instalaţiile termice de
desalinizare prin distilare şi prin îngheţ, iar în ultimul timp au apărut si alte principii care stau la
baza desalinizării, dintre care cele mai importante sunt considerate a fi ultrafiltrarea şi
electrodializa.

Fig. 2.4.7 Obţinerea apei dulci din apa de mare


Mecanismul desalinizării, fig. 2.4.7, poate fi uşor explicat dacă se ţine seama de
compoziţia apei de mare, care într-o reprezentare simplificată, în care se considerã numai ionii
de NA+ si Cl– este formatã din molecule de apă şi ioni de NA+ si Cl–. Moleculele de apă,
considerate ca dipoli, înconjoară ionii, formând un strat de molecule ataşat ionilor prin forţe
electrostatice. Ansamblul format din ioni şi moleculele ataşate este mult mai mare decât
moleculele libere iar pentru desalinizare trebuie realizată separarea celor douã pãrţi.
Pentru ca apa sa fie potabilã, conţinutul de săruri trebuie sã fie sub 500 p.p.m. Când
concentraţia de săruri este de 80-90 p.p.m. apa poate fi folosită la răcire, iar dacã aceastã
concentraţie este si mai redusă (1…3) p.p.m., apa poate fi folosită la alimentarea cazanelor.
Instalaţiile de desalinizare folosesc mai multe metode de lucru bazate pe urmatoarele
procedee: electrolitice (electrodializa); ultrafiltrarea (osmoza inversã); îngheţarea; distilarea.
Procedeul electrodializei de desalinizare este un procedeu cu perspective datorită simplităţii
instalaţiei şi consumului redus de energie. În principiu, aceste instalaţii sunt formate din mai
multe celule de desalinizare, fiecare celulă având douã membrane cuplate la polii unei surse
electrice, care creează în apă un câmp electric foarte puternic. Sub acţiunea acestui câmp, ionii
de Na+ se îndreaptă către catod, trecând peste membrana cuplată la polul negativ, iar ionii de Cl -
se îndreaptă spre anod, trecând prin membrana cuplată la polul pozitiv al sursei.

98
UI 2: Instalații navale de bord

Fig. 2.4.8 Fenomenul electrodializei de desalinizare


Membrana cuplată la polul negativ permite trecerea ionilor pozitivi şi respinge ionii
negativi iar cea cuplata la polul pozitiv lasă să treaca ionii negativi, respingându-i pe cei pozitivi.
Aşezarea celulelor de desalinizare prin electrolizã în paralel permite formarea unor
camere în care, prin membrane, se separă ionii de săruri iar apa ramasă cu un conţinut redus de
săruri este colectată în tancurile de desalinizare.
Ultrafiltrarea este procedeul care se bazează pe utilizarea unor membrane permeabile
pentru solvent la care, aplicând principiul osmozei inverse, se pot separa moleculele de apă de
săruri. Fenomenul de osmoză inversă se produce cand două solutii apoase de concentratii diferite
sunt situate in doua celule despartite printr-o membrana semi-permeabila. In mod natural apa
pura difuzeaza prin membrana semi-permeabila din celula cu concentratie mai mica in celula cu
concentratie mai mare, avand tendinta de egalizare a concentratiilor in ambele celule si deci, de
stabilire a echilibrului.

Fig. 2.4.9 Fenomenul de osmoză inversă


Pe principiul fenomenului invers celui prezentat anterior, adica prin osmoza inversa, apa
pura va trece prin membrana semi-permeabila din solutia concentrata in cea diluata, in final
obtinandu-se apa pura.
Acest lucru se va realiza prin aplicarea unei forte asupra coloanei cu solutie concentrata
care va invinge presiunea osmotica si va determina trecerea apei in celula cu solutie diluata.
Filtrarea pe principiul osmozei inverse se realizeaza prin intermediul unor module compuse
dintr-un vas sub presiune in care se introduc membranele filtrante. Pentru realizarea procesului
este necesara o sursa de presiune de minimum 3 bari. Sistemele cu osmoza inversa pentru uz

99
UI 2: Instalații navale de bord

casnic se bazeaza pe un proces ce se desfasoara in mai multe trepte de filtrare a apei pentru a
furniza in final o apa potabila de cea mai buna calitate.
Desalinizarea prin înghețare este un procedeu termic de desalinizare. Prin răcirea apei
vitezele moleculelor scad, iar moleculele libere se dispun în poziţia corespunzătoare reţelei de
cristalizare. Ionii cu moleculele de apã aferente, datorită dimensiunilor lor nu încap în reţeaua
cristalină formată şi sunt împinşi în masa de apă, pe masurã ce suprafaţa de separaţie dintre apa
de mare şi gheaţã se departează de sursa de frig. Calitatea desalinizării prin acest procedeu este
mai redusã datoritã faptului cã solvanţii pot fi prinşi între cristalele de gheţă, precum si datorită
lipirii lor de suprafaţa gheţii. Salinitatea apei, obţinută prin acest procedeu, este în jur de 5000
mg/l, cu mult peste valorile admise pentru utilizarea apei desalinizate în instalaţiile termice.
Desalinizarea prin distilare. Încălzirea apei de mare în jurul punctului de fierbere
măreşte energia cineticã a moleculelor libere de apă aşa încât acestea părăsesc suprafaţa de
separaţie devenind vapori. La instalaţiile de desalinizare prin distilare, care realizează o separare
bunã a vaporilor, se pot realiza concentraţii de săruri în apă de la 2 p.p.m.

Fig. 2.4.10 Schema unui dealinizator în mai multe trepte: A- intrare abur; B- intrare apă de mare; C-apă dulce;
D- ieșire saramură; E- ieșire abur; F-schimbător de căldură; G- sistem colector pentru condensat; H- sistem fierbător
independent.

Eficienţa procedeelor de desalinizare a apei de mare poate fi analizată prin prisma


consumului de energie pe tona de apă desalinizată. Din acest punct de vedere, cele mai
economice procedee sunt acelea care realizează desalinizarea farã a schimba starea de agregare a
apei.
Calitatea apei desalinizate obţinută prin ultrafiltrare şi îngheţare nu coboară sub 500
p.p.m. iar la electrodializă salinitatea minimă este de 300 p.p.m. Valori mai reduse ale salinitãţii
se pot obţine prin desalinizarea succesivă în mai multe trepte însã aceasta duce la mărirea
consumului de energie şi la complicarea instalaţiilor. La desalinizarea prin distilare se poate
obţine o salinitate a apei de până la 0,05mg/1 (0,05 p.p.m.). Din această cauză, pentru a obţine
apã potabilă şi tehnică la bord se poate utiliza oricare din procedeele de desalinizare, însã pentru
apa necesară cazanelor se recomandă desalinizarea prin distilare.
Gabaritele si greutaţile instalaţiilor termice de desalinizare sunt condiționate de
dimensiunile schimbătoarelor de caldură iar a celor cu membrană de suprafaţă membranelor care
trebuie sã asigure debitul de apă desalinizată. Cele mai reduse gabarite si greutaţi le au
instalaţiile de desalinizare prin ultrafiltrare şi prin distilare.
Din punctul de vedere al fiabilităţii şi al cheltuielilor de exploatare, instalaţiile de
desalinizare prin distilare sunt net superioare faţă de cele cu membrane şi faţă de cele prin
îngheţare datorită simplităţii lor constructive. Din cele prezentate, rezultã că utilizarea

100
UI 2: Instalații navale de bord

procedeelor de desalinizare pe navă se face în mod diferenţiat. La navele cu consumuri


energetice controlate riguros şi cu necesităţi mari de apă potabilă şi tehnică (submarine, pasagere
si platforme de foraj maritim) sunt indicate desalinizatoarele cu membrană iar la celelate nave la
care necesităţile sunt mai mici, se utilizează instalaţii cu distilare care folosesc energia reziduală,
cu temperaturi scăzute din circuitul de răcire al motoarelor (60-80º C) sau energia aburului care a
lucrat în maşinile sau în instalaţiile navei.

Temă pentru studiu 2.4.4: Identificați 5 tipuri de sisteme de desalinizare utilizate în


domeniul naval.

2.4.5 TESTE DE AUTOEVALUARE


1. Tratarea biochimică nu se poate realiza prin:
a) proceduri chimice, ca ozonarea sau clorarea;
b) proceduri fizice cu ultrasunete si curenţi de înaltă frecvenţă sau câmpuri electrice;
c) proceduri biologice bazate pe aerarea sau oxigenarea apelor reziduale, care favorizează
înmulţirea bacteriilor aerobice, (consumă materialele organice, rezulta mâl şi ape purificate);
d) separarea bazată pe diferenţa de densitate a suspensiilor solide şi apei, realizabilă prin
decantare, hidrociclonare sau prin centrifugare.

2. Caracteristica procedeului de obținere a apei din apă de mare, prin ultrafiltrare, este:
a) sistemul este format din mai multe celule de desalinizare, fiecare celulă având douã
membrane cuplate la polii unei surse electrice, care creează în apă un câmp electric foarte
puternic;
b) procedeu termic de desalinizare;
c) se bazează pe utilizarea unor membrane permeabile pentru solvent la care, aplicând principiul
osmozei inverse, se pot separa moleculele de apă de săruri;
d) încălzirea apei de mare în jurul punctului de fierbere, aspect care măreşte energia cineticã a
moleculelor libere de apă aşa încât acestea părăsesc suprafaţa de separaţie devenind vapori.

2.4.6 LUCRARE DE VERIFICARE


1. Precizați modul de funcționare al schemei din fig. 2.4.6.
2. Precizați modul de funcționare al schemei din fig. 2.4.8.

2.4.7 RĂSPUNSURI LA TESTELE DE AUTOEVALUARE

1. D; 2. C.

101
UI 2: Instalații navale de bord

2.4.8 BIBLIOGRAFIE

1. Ceangă, V., Paraschivescu, C., Lungu A., Bidoae R., 1993. Instalaţii Navale de Bord. Editura
Universităţii "Dunărea de Jos Galaţi".
2. Ceangă, V., Lungu, A., Paraschivescu, C., Ploesteanu, C., 1999. Instalatii navale de punte.
Editura Academica. ISBN: 973-98858-8-8.
3. Ioniţă, I.C., Apostolache, J., 1986. Instalaţii navale de bord, Construcţie şi exploatare. Editura
Tehnică, Bucureşti, 1986.
4. Ionescu, Ghe.C, Gligor, E., Gavriș, D., 2011. Suport de laborator disciplina instalaţii pentru
construcţii. Universitatea Oradea, 2011.
5. McGeorge, H., D., 2002. Marine Auxilary Machinery. Elsevier Science, Linacre House,
Jordan Hill, Oxford OX2 8DP, Wildwood Avenue, Woburn, MA 01801-2041, ISBN 0 7506
4398 6.
6. Nicolae, F., 2003. Mașini și instalații navale. Volumul 1. Editura Ex Ponto, Constanta 2003
ISBN: 9736442616 nr.ex: 20 cota: 15167.
7. Taylor, D., A., 1996. Introduction to Marine Engineering. Elsevier Butterworth Heinemann
Linacre House, Jordan Hill, Oxford 0X2 80F 200 Wheeler Road, Burlington, MA 01803, 1996.
8. Uzunov, Ghe., Pruiu A., s.a, 1997. Manualul ofiterului mecanic maritim, vol I. Editura
Tehnica, ISBN 973-31-1061-2.
9. ***, 2007. Manualul mecanicului naval. Şantierul naval Damen Galaţi.

102