A fost sau n-a fost

-In regia lui Corneliu Porumboiu-

Contextul istorico-politic al filmului ,,A fost sau n-a fost” este reprezentat de
evenimentele care au avut loc în ziua de 22 decembrie 1989. Aceste întâmplări au dus la căderea
regimului comunist în România. Filmul realizat în regia lui Corneliu Porumboiu marchează
sfârșitul unui regim care a dominat multă vreme scena vieții politice din România și începutul
unui lung proces de tranziție spre un nou regim politic și anume, democrația. Primul partid
politic care încearcă să preia puterea imediat după căderea comunismului este Frontul Salvării
Naționale care în are în prim-plan pe Ion Iliescu, cel care are să devină succesorul lui Nicolae
Ceaușescu în calitate de președinte al României. Filmul presinta, de asemenea, memoria și
moștenirea comunistă.
La 16 ani, perioada indicată în film, încă planează suspiciunea încadrării evenimetelor din
decembrie 1989. Există trei teorii cu privire la căderea comunismului din România: revoluție
autentică, lovitură de stat sau conspirație. România este ultima țară est-europeană din fostul bloc
sovietic în care are loc căderea regimului comunist, însă spre deosebire de celelalte țări (Polonia,
Ungaria, Germania de Est, Bulgaria și Cehoslovacia), în statul român trecerea de la comunism la
democrație a putut fi posibilă în urma unor evenimente sângeroase. De asemenea, este sigura țară
în care comuniștii au fost executați.
Ca urmare a instaurării politicii de austeritate a lui Ceaușescu din anii ’80, dictată de
dorința de a plăti foarte rapid datoria externă, a politicii economice promovate de regim
majoritatea populației din România a început o serie de proteste și lupte de stradă care au avut că
rezultat căderea regimului și culminând cu executarea soților Ceaușescu.
Începutul anului 1989 i-a adus lui Ceauşescu o serie de probleme. În 11 martie, posturile
de radio BBC şi Europa Liberă au dat publicităţii o scrisoare critică la adresa regimului
comunist. Această scrisoare era semnată de foştii demnitari comunişti:Gheorghe Apostol,
Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu şi Silviu
Brucan, document cunoscut ulterior sub numele de „Scrisoarea celor şase”. Semnatarii, oameni
care contribuiseră, în trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, la consolidarea regimului

1
comunist şi a dictaturii personale a lui Ceauşescu, semnalau public criza structurală în care
intrase regimul, încercând să acrediteze ideea că Ceauşescu este nu simptomul, ci chiar sursa
acesteia.1 Ceauşescu a reacţionat energic, ordonând arestarea şi interogarea unei părţi a
semnatarilor şi prin internarea celorlalţi semnatari la domiciliu. Ca urmare a controlului deplin pe
care îl exercită regimul asupra mijloacelor de informare româneşti, dar şi a prezenţei masive a
oamenilor Securităţii în toate mediile, scrisoarea nu a avut un impact intern semnificativ,
stârnind însă în exterior o vie dezbatere. Oamenii politici din sfera internaţională occidentală au
început să îşi facă diverse planuri şi gândeau metodele de diminuare a problemelor ce existau în
ţara noastră şi să pună în aplicare Actul Final de la Helsiki, semnat şi de România în anul 1973
de către Ceauşescu, fără a isca un nou conflict mondial. S.U.A. era de acord să susţină România
prin putere militară. Între timp, Ion Iliescu, un fost membru al nomenclaturii, pe care mediile
internaţionale îl creditau în postura de „urmaş” al lui Ceauşescu, a dat publicităţii o altă
scrisoare, critică la adresa lui Ceauşescu, însă impactul documentului a fost mai mult decât
limitat.
Scânteia revoluției a început la Timișoara. La 11 decembrie 1989, la postul TV
Budapesta 1, la emisiunea politică ,,Panorama” s-au difuzat imagini care l-au avut în prim-plan
pe preotul reformat László Tőkés care a făcut apel la populație pentru a-l spijini să nu fie mutat
de la biserică. Enoriașii au vegheat parohia, iar în acea seară Securitatea, infiltrată printre civili,
au încercat să îi aresteze, fapt ce a degenerat în încăierări. La 16 decembrie a izbucnit un protest
în Timişoara, ca răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe László Tőkés. Protestele au
continuat și în ziua următoare. Protestatarii au încercat să incendieze Comitetul Județean. Între
timp, la Bucureşti, pe 17 decembrie 1989, Ceauşescu a obţinut din partea CPEX aprobarea
folosirii forţei pentru înăbuşirea revoluţiei de la Timişoara. În seara zilei de 18 decembrie 43 de
persoane au fost împușcate de către securiștii infiltrați printre protestanți. La 20 decembrie,
trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au sosit la Timişoara. Demonstrațiile din
Timișoara au fost urmate și de alte localități.
Evenimentele din Timişoara au fost descrise în jurnalele de ştiri ale radiourilor Radio
Europa Liberă şi Vocea Americii, ascultate clandestin de către români, precum şi de către
studenţii care se întorceau acasă pentru sărbătorile de Crăciun.

1
Ioan Scurtu, Revoluţia Română din decembrie 1989 în context international, Editura Redacţiei Publicaţiilor pentru
Străinătate, Bucureşti, 2009, pg. 80.

2
 Bogadan Petrescu, primarul capitalei din acea perioadă a convocat o adunare populara pe
dată de 21 decembrie care să-și arate susținerea față de conducerea Partidului Comunist Român.
În seara zilei de 21 are loc reprimarea propriu-zisă care a durat până a două zi la ora 3 dimineață.
Tot mai mulți protestatari au ieșit în stradă, însă aceștia au fost întâmpinați de soldaţi, tancuri,
TAB-uri, ofiţeri ai USLA (Unitatea Specială de Lupta Antiteroristă) şi ofiţeri de Securitate
îmbrăcăţi în haine civile. Represiunea a fost condusă de generalul Vasile Milea, ministrul
Apărării Naţionale. Se trăgea asupra mulţimii de pe clădiri, străzi laterale şi din tancuri.
Pompierii blocau mulţimea cu jeturi de apă puternice, iar miliţienii băteau şi arestau oamenii. Cei
capturați erau transportați la Jilava după ce erau identificați. Bilanţul reprimării este următorul:
50 de persoane ucise, 462 rănite, 1.245 arestate şi transportate la penitenciarul Jilava. În
dimineața zilei următoare ministrul Apărării Naționale se sinucise, însă circulă teorii conform
cărora acesta a fost omorât pentru că a refuzat să mai respecte ordinele lui Nicolae Ceaușescu.
Soții Ceaușescu au reușit să fugă cu ajutorul unui elicopter. Anunțul că Elena și Nicolae
Ceaușescu au fugit a fost făcut prin intermediul televiziunii și implicit s-a comunicat căderea
comunismului în România.
La scurt timp, grupul lui Ion Iliescu ajunge la sediul CC al PCR, unde sunt
rostite cuvântări, apoi se întorc la Televiziune și este anunţată constituirea Consiliului Frontului
Salvării Naţionale, ca noul organ al puterii. Frontul Salvării Naţionale a fost format pe 14
decembrie 1989, la Iaşi.
Opinia publică internaţională, conducătorii statelor au început să trimită mesaje de
sprijin al revoluţiei române. Au trimis mesaje de sprijin: SUA (preşedintele George H. W. Bush),
URSS (preşedintele Mihail Gorbaciov), Ungaria (Partidul Socialist Ungar), nou-constituitul
guvern al Germaniei de Est (în acel moment cele două Germanii nu se uniseră încă), Bulgaria
(Petar Mladenov, secretar-general al Partidului Comunist Bulgar), Cehoslovacia (Ladislav
Adamec, lider al Partidului Comunist Cehoslovac, şi Václav Havel, scriitorul dizident,
conducător al revoluţiei şi viitor preşedinte al Republicii), China (ministrul Afacerilor Externe),
Franţa (preşedintele François Mitterrand), Germania de Vest (ministrul de externe Hans Dietrich
Genscher), OTAN/NATO (secretarul general Manfred Wörner), Regatul Unit (primul-ministru
Margaret Thatcher), Spania, Austria, Olanda, Italia, Portugalia, Japonia (Partidul Comunist al
Japoniei) şi RSS Moldovenească.

3
 Partidul politic Frontul Salvării Naționale a urmat un întreg proces până a ajuns la
preluarea puterii pe scena politică. În următoarele trei zile au continuat manifestațiile din stradă.
La ora 21:00 pe 23 decembrie, tancuri şi câteva unităţi paramilitare au mers să protejeze Palatul
Republicii. S-au distribuit arme la mulţi civili, care acţionau în colaborare cu unităţile armatei.
Ofiţerii Departamentului Securităţii Statului şi alte cadre ale Securităţii sosite pentru a-şi
demonstra loialitatea faţă de cauza revoluţiei. Evenimenterea s-au încheiat cu executarea soților
Ceaușescu prin împușcare.
Filmul ,,A fost sau n-a fost” încearcă pe tot parcursul acțiunii să răspundă a întrebarea
dacă a fost sau nu a fost revoluție în Vaslui. Cu prilejul împlinirii a 16 ani de la Revoluția din
decembrie 1989, ziaristul și patronul unui post de televiziune local, Virgil Jderescu, realizează o
emisiune pe tema ,,A fost sau n-a fost revoluție în orașul nostru?”. Pentru a găsi răspunsul la
această întrebare, moderatorul emisiunii cheamă doi invitați: Emanoil Piscoci și Tiberiu
Mănescu. Mănescu este profesor de istorie și este un cetățean îngropat în datorii în pricina
viciului pe care îl are, și anume, alcoolul. Din acest motiv credibilitatea acestuia este pusă la
îndoială pe tot parcursul filmului. Cei doi invitați relatează întâmplările care au avut loc în ziua
de 22 decembrie 1989, iar Mănescu încearcă să își creeze o imagine de erou. Acesta începe
istorisirea afirmând că încă de pe data de 17 decembrie 1989 se știa că la Timișoara se pregătesc
evenimentele care au condus la izbucnirea revoluției. Spune că în seara de 21 decembrie, cea
care a precedat revoluției, și-a petrecut-o împreună cu trei colegi de catedră (doi dintre ei
decedasera, iar celălalt era plecat în Canada la fiul sau) au ascultat România Liberă, iar în
dimineața zilei de 22 decembrie au mers în piață, în fața primăriei. Cei patru au protestat
scandând următoarele: ,, Jos comunismul!”, ,,Timișoara, Timișoara!”, ,,Ne-am săturat de
comunism!”, ,,Ceaușescu nu mai e!”. În cele din urmă au recurs la aruncarea cu pietre în
geamurile Comitetului Central ceea ce a dus la apariția securiștilor. Mănescu i-a recunoscut pe
unul dintre securiști, domnul Bejan. Mănescu transmite o stare de nesiguranță pe întreaga durată
a istorisirii.
După relatarea profesorului, intră în direct prin intermediul telefonului Maricica Dima
care locuiește în blocul din fața primăriei. Femeie infirmă spusele lui Mănescu, spunând că atât
el, cât și ceilalți trei au băut toată noaptea în barul de la scara blocului și prin urmare nu a fost
prezent în piață pentru a protesta.

4
 Al doilea telespectator care sună este Vasile Rebeja care lucra că paznic la Consiliul
Județean în decembrie 1989. Și de această dată Mănescu a fost contrazis, însă în urma dialogului
acid dintre cei doi se descoperă faptul că paznicul lipsise o bună perioadă de timp de la baraca
din piață pentru a merge să cumpere un brad. Profesorul și Rebeja se contrazic reciproc, fiecare
încercând să demonstreze veridicitatea celor spuse. În urma acestei discuții, Mănescu adaugă noi
elemente poveștii sale, spunând că paznicul nu se afla în baracă în momentul în care el și
tovărășii săi s-au baricadat în baracă pentru a se apăra de securiștii care i-au bătut cu bastoanele.
Rebeja susține că nu a fost revoluție în oraș, deoarece locuitorii orașului Vaslui au ieșit în piață
după momentul plecării lui Ceaușescu de la Comitetul Central.
O intervenție telefonică importantă vine din partea domnului Bejan, cel menționat
anterior în relatarea profesorului Mănescu. Bejan susține că nu a fost în oraș în ziua revoluției, el
fiind nevoit să plece cu o zi înainte în satul sau natal, în apropiere de Buzău pentru că mama sa
nu se simțea bine. De asemenea spune că există martori care îi pot confirma cele spuse. Mănescu
intervine afirmând pe un ton ironic ,,Voi mereu aveți martori!”. Prin această replică profesorul
vrea să sublinieze faptul că securiștii erau capabili să plătească, să mituiască în orice momente
persoane care să le susțină teoria cu scopul de a distorsiona adevăratul curs al evenimentelor.
Mai mult, Bejan afirmă că el era un simplu contabil la securitate. În viziunea lui, contabilitatea
reprezintă o artă care există în orice sistem politic. În finalul apelului telefonic, Bejan amenință
că cei prezenți în emisiune vor răspunde pentru calomnie, ceea ce îl determina pe moderatorul
Jderescu să îl cenzureze pe Mănescu, interzicându-i chiar că îi mai pronunțe numele lui Bejan,
deoarece nu are nicio probă.
Întrebarea care îl macină pe Jderescu acum este dacă mulțimea din orașul său a ieșit
înainte sau după plecare lui Ceaușescu în piață pentru că din punctul sau de vedere doar prin
aflarea răspunsului la această întrebare ar putea elucida dilema dacă a fost sau nu rev olutie în
Vaslui. Mai mult, el spune că nu știe ce a fost, dar revoluție clar nu a fost.
Domnul Piscoci, nemulțumit de faptul că nimeni nu îl bagă în seamă, intervine în
discuție și afirmă că a fost la revoluție, el făcând o comparație între modul în care se aprind
felinarele în oraș și și modul în care a izbucnit revoluția.
Pornind de la ideea conform căreia felinarele în oraș se aprind de la centru și apoi se
aprind în tot orașul, așa și revoluția a pornit de la centru, adică de la Timișoara și s-a extins în
întreaga țară până la cel mai sărac oraș și în consecință și în orașul lor a fost revoluție.

5
 După pauza publicitară alte două persoane au intrat în direct, iar ultima dintre ele susține
că oamenii au ieșit în piață după revoluție și prin urmare nu a existat revoluție. Toți cei care au
sunat au contestat faptul că Mănescu și ceilalți ar fi fost prezenți în piață, iar Jderescu se întreabă
plin de nedumerire dacă profesorul a fost sau nu a fost în piață.
Emisiunea se încheie într-o notă tristă, în urma apelului unei femei care le spune că fiul ei
a fost omorât la Otopeni în ziua de 23 decembrie 1989 și le-a urat ,,Crăciun fericit!”.
Filmul aduce în prim-plan cele trei teorii (rezoluție autentică, lovitură de stat sau
conspirație) referitoare la modul în care au fost percepute evenimetele din decembrie 1989. Nici
după împlinirea a 16 ani de la revoluție cetățenii nu sunt lămuriți în legătură cu ceea ce s-a
întâmplat de fapt în 1989. În spațiul public opiniile sunt împărțite.
Primul personaj politic care afirmă că în decembrie ’89 a fost lovitură de stat este chiar
Nicolae Ceaușescu în cadrul declarației sale date în fața tribunalului cu ocazia judecării sale în
data de 25 decembrie 1989: ”Această lovitură de stat este o acțiune a armatei, a generalilor
Militaru și Stănculescu” 2
Concluzia trasă de ziariștii de la L’Express este aceea că, după
evenimentele din decembrie 1989, la putere au rămas aceiași oameni.
În cadrul unei emisiuni TV, Virgil Măgureanu, fost șef al SRI, afirmă că în decembrie
1989 a avut loc o lovitură de stat militară care a reușit doar parțial. De asemenea, susține că
lovitura de stat a fost organizată KGB și CIA și existau date despre evenimentele care se
organizau încă din septembrie 1989. Argumentele aduse de Virgil Măgureanu pentru susținerea
celor afirmate constau în succesiunea unor operațiuni militare care au avut loc dinainte de fugă
lui Ceaușescu și până s-a declarat că situația este din nou sub control. Mai mult, el spune că încă
din anii ’70 se știa de faptul că Ion Iliescu este cel care va prelua conducerea statului român și va
fi succesorul lui Nicolae Ceaușescu.
Fostul șef al SRI spune că arestarea și condamanarea generalilor Stănculescu și Chițac
este o farsă judiciară sinistră. "Nu e vorba numai de contribuția generalului Stănculescu, de
neînlocuit în acele evenimente, dar cineva vrea să ne adoarmă cu ideea că dacă a scos în față
niște țapi ispășitori ei scapă nevinovați."3
Profesorul C.H. Alupului Rus este de părere că în România ,,a fost o lovitură de stat
gândită, organizată şi realizată de forţe exclusiv străine: americană şi sovietice prin mâna unor

2
Publicatia franceza L’Express, 5 decembrie 2011
3
www.revistapresei.ro

6
mercenari unguri, sârbi, români din diaspora, ruşi.” El mai adaugă faptul că Ceaușescu a fost
împușcat din pricina faptului că s-a opus cerințelor marilor puteri: Rusia și America.
În cartea ,,Moartea lui Ceaușescu”, istoricul francez Catherine Duran afirmă de
asemenea, că în 1989 a avut loc o lovitură de stat dată de comuniștii din eșalonul doi. Într-un
interviu acordat pentru Agerpres de către autorii cărții ,,Moartea lui Ceaușescu”, aceștia arată că
KGB era în contact cu Securitatea. În pofida conflictelor, a micilor frecușuri între serviciile
secrete, legăturile dintre ele sunt structurale. În decembrie, CIA n-a jucat un rol direct, dar a fost
operațională multă vreme, depistand verigile slabe ale sistemului Ceaușescu și viitoarele elite.
Washingtonul acceptase o tranziție gorbaciovista în România: Ion Iliescu putea fi convenabil.
Trecerea României la un Iliescu pro-Gorbaciov și liniștirea ei conveneau Washingtonului: CIA a
depistat prin urmare care erau reformatorii comuniști, interlocutori posibili pe termen mediu.
Generalul în rezervã Constantin Lucescu, avocatul din oficiu al soţilor Ceauşescu, spune
că ceea ce a rămas în memoria poporului român că o revoluție populară este în realitate o
lovitură de stat regizată în afară ţării şi transpusă în practică de români: ,,Nu a fost un process, ci
un simulacru. Nu se poate vorbi despre un process atâta timp cât nu a existat un rechizitoriu”4.
Colonel Paulian Păsărin a fost şeful Serviciului de Contraspionaj. El a condus serviciul de
la înfiinţarea sa, în anul 1974, până la dizolvare, în decembrie 1989. Acesta declara că în
decembrie 1989 nu a fost revoluţie, iar evenimentele care au dus la înlăturarea lui Nicolae
Ceauşescu şi chiar împuşcarea lui şi a Elenei Ceauşescu, au fost planificate cu mult timp înainte,
de Uniunea Sovietică şi Statele Unite.
Fostul şef al contraspionajului de dinainte de ’89, Filip Teodorescu afirmă că americanii
au vrut să salveze familia Ceaușescu cu ajutorul unui avion miliatr american, în timp ce rușii
urmăreau să îl execute pe dictator. Exponentul ruşilor era Silviu Brucan.
În urma analizei declarațiilor date de personaje care au jucat un rol important în cadrul
regimul comunist și a evenimentelor din decembrie 1989 putem obseva faptul că dintre cele trei
ipoteze enunțate mai sus, cea a unei lovituri de stat cu implicarea forțelor externe este cea care
domină. Cu toate acestea incertitudinea încă planează în rândul oamenilor și majoritatea înclină
balanța spre o revoluție autentică.
În urma unui sondaj realizat în septembrie-octombrie 2009 de Cătălin Augustin Stoica,
director general CURS pentru Jurnalul Național pe tema dacă în România a fost sau nu revoluție

4
,,Jurnalul National”, 21 Dec 2014

7
s-a obținut următorul rezultat: 47% cred că a fost revoluție, 36% sunt de părere că a fost lovitură
de stat, 3% altceva, iar 14% au ales opțiunea – nu știu/nu răspund. Acest sondat a fost făcut pe un
eșalon de 1602 de respondenți adulți. De asemenea la cererea Fundației pentru o Societate
Deschisă s-a mai realizat un sondaj tot de către CURS în 1999 pe un eșantion de 2016
respondenți adulți. Din cele două sondaje se observă faptul că încă nu există o majoritate care să
domine o anumite teorie cu privire la evenimetele din zilele lui decembrie ’89, părerile fiind încă
diversificate. Însă se poate observa că cele două teorii care domină sunt cele legate de revoluție
autentică și cele cu privere la o lovitură de stat. Adepții teoriei cum că a fost revoluție a crescut
în sondajul din 2009 cu 7 procente comparativ cu sondajul din 1999. Trebuie precizat faptul că
cei care ai ales opțiunea din cadrul sondajului ,,altceva”, trebuie interpretat în sensul că a fost o
lovitură de stat combinată cu revoluție.
Din punct de vedere politic se poate afirmă faptul că a fost revoluție țînând cont că
schimbarea formei de guvernare a fost una radicală și s-a petrecut extrem de rapid.
Pentru a răspunde la întrebarea dacă a fost lovitură de stat trebuie să analizăm elementele
care alcătuiesc o astfel de teorie. Pentru a fi lovitură de stat trebuie să conțină un anumit element
conspiraționist (o premeditare), un plan de execuție și găsirea unui moment favorabil. O lovitură
de stat este executată de un grup redus de conspiratori din rândul elitei socialecare nu se află
neapărat în asentimentul populației. Sunt teorii și persoane importante după cum am arătat mai
sus care susțin faptul că marile puteri urmăreau înlăturarea lui Ceaușescu de la conducerea țării.
Marile puteri aveau agenții lor care acționau în România și mulți sunt de părere că Iliescu a avut
un loc important în desfășurarea și ,,pregătirea” întâmplărilor din ’89. În primăvara lui 1990,
când FSN-ul s-a constituit ca partid și a câștigat detașat alegerile s-a format și ideea potrivit
căreia FSN a fost un grup politic pregătit din timp să preia puterea.
Istoricii români, Florin Constantiniu, Gheorghe Buzatu, Alex Mihai Stoenescu, Adrian
Pop, Alesandru Duțu, Marius Oprea, Florian Banu și de istorici străini, Peter Sianni-Davies,
Catherine Durandin au demonstrat că în cadrul revoluției desfășurate în perioada 14 decembrie
1989 – 20 mai/19 iunie 1990 a avut loc și o lovitură militară care a început pe parcursul zilei de
22 decembrie 1989.
Potrivit unor teorii interesate politic, foarte mulţi dintre investigatori proveneau din
URSS şi Ungaria, aceştia intrând în România la mijlocul lui decembrie sub acoperirea de turişti.

8
 Impactul pe care Revoluţia l-a avut pe plan internaţional a fost unul schimbător. Puterile
occidentale lăudând la început dorinţa de luptă a poporului român pentru democraţie, dar
înaintând cu evenimetele ce deveneau mai sângeroase şi inclare în România, presa, respectiv
liderii lumii începeau să îşi pună semne de întrebare cu privire la rolul pe care îl jucaseră noii
deţinători ai puterii în orchestra evenimentelor sângeroase petrecute după căderea lui Ceauşescu.
Revoluţia Română din decembrie 1989 a fost un model nereuşit, un model sângeros şi aspru
criticată de occidenteli din cauza modului în care s-au desfăşurat acţiunile.
Filmul ,,A fost sau n-a fost” ilustrează în mod elocvent nedumeririle care încă neliniștește
poporul român când se aducă în discuție evenimentele tragice din ’89. Intervenția femeii din
finalul filmului reliefează faptul că persoanele care și-au pierdut copii, părinți, prieteni, bunici
sau simple cunoștințe în timpul manifestațiilor sângeroase preferă să nu își mai amintească și să
nu se mai întrebe ce s-a întâmplat cu adevărat în decembrie 1989.
Un alt aspect important care se poate observat în film este faptul că poporul român nu
reușește să face distincție între memoria colectivă și istoria din decembrie ’89. Memoria
colectivă este reprezentată de evenimentele pe care societatea română le relatează în legătură cu
evenimetele tumultoase care au avut loc în decembrie 1989.

9
 Bibliografie

SCURTU, Ioan, ,, Revoluţia Română din decembrie 1989 în context international”, Editura Redacţiei
Publicaţiilor pentru Străinătate, Bucureşti, 2009

Publicatia franceza L’Express, 5 decembrie 2011

,,Jurnalul National”, 21 Dec 2014

www.revistapresei.ro

10