Umanitatea a fost dintotdeauna interesată să se autoprezinte, să își vizualizeze existența

și să se folosească imaginile ca mijloace de manifestare a existenței sale culturale sau sociale.

Fotografia a fost mult timp instrumentul principal al tuturor formelor de interpretare a cercetărilor
sociale, numai că aceste procedee nu au fost întotdeauna acceptate ca fiind științifice.

Bineînțeles că alături de fotografie, un rol important îl ocupă filmul, în special filmul

etnografic, atunci când vorbim de antropologia vizuală. Așa cum Ira Jacknis spunea: ,,Pentru
multe persoane expresia de antopologie vizuală se referă la un studiu specializat ce implică
filmul și video-ul. De fapt, scopul său este mult mai mare, incluzând crearea și analizarea
fotografiilor, studierea artelor și materialelor culturale, investigarea gesturilor, expresiilor faciale,
a comportamentului și interacțiunilor în funcție de spațiu. De fapt mai mulți antropologi au
practicat antropologia vizuală, fără să îți dea seama.” (Banks Marcus, 1997, p.4) Așadar,
antropologia vizuală își propune să cunoască, analizeze și interpreteze diferite culturi sau
societăți, bineînțeles prin mijloace și echipamente tehnice vizuale, folosind un discurs
preponderent vizual.

Una dintre primele documentări antropologice ce a presupus utilizarea filmului, a fost

expediția britanică a lui Alfred Cort Haddon din 1898, în Insulele Strâmtorii Torres, pentru a
studia oamenii de pe insulă, utilizând cele mai recente echipamente de înregistrare din acea
vreme. Acestea includeau echipamente pentru a face fotografii cadru, filme și chiar fotografii
color experimentale, ceea ce Anna Grimashaw caracterizează ca ,,un amestec de idei victoriene
cu practici inovatoare moderne” (Pink Sarah, 2006, p. 5)