Taifas Literar Nr. 3 (19), Martie 2018

Te stingi încet din mine, iară
sub piept loveşte-n caldarim o minge

şi ziua pe trotuare se prelinge,
lăsând în urma-i iz de primăvară.
coperta2 p2 tema lunii- autori clasici - amintiri

Alături de mocirlele uscate
ies pomii toţi cu trunchiurile-n floare
Nichita Stănescu Hei… zi cu soare-n zare, spune-mi oare
cam câte fete-s astăzi deflorate?
Cântec de primăvară
Un orizont pierdut, cu buze roşii
Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple.
sărută-n creştet noaptea pe hotare
De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut,
Cocoarele revin din depărtare
prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe
şi mor în primavară ofticoşii…
de aerul rotund ce m-a-ncăput.
Ploaie în luna lui Marte

E-ntâia oară când rămân fără de viaţă,
de primăvară-ncercuit cu frânghii,
Ploua infernal,
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
trezindu-mă, le-adulmec şi le mângâi.
Prin cerul ferestrei, oval,
Şi mor a doua oară, când îmi taie chipul norii curgeau în luna lui Marte.
pala de raze atârnând de crengi
şi iar mi se roteşte-n păsări timpul, Pereţii odaii erau
când pasul tău răsună pe sub crengi. neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
Cu văzu-nchis, simt cum îmi bat peste sprâncene nevăzute-ntr-o lume concretă.
imaginile tale, clinchetând.
Mor sacadat şi reînviu din vreme-n vreme, O să te plouă pe aripi, spuneai,
de-otrava morţii sufletu-mi eliberând.
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
O, primăvara flăcări roşii-nalţă.
mie-mi plouă zborul, cu pene.
2 Pe rugul lor mi-e sufletul întins
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi
şi mă trezesc, şi-nving şi sunt învins.
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-
Primavara mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...
Primejdii dulci alcătuind sub gene,
mi te iveşti istovitor de dulce Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
cu sânii bulbucaţi zvâcnind să culce şi noi ne iubeam prin mansarde.
pe ei sărutul lutului, alene. N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
editorial 3-5 milenară și trezită de-a binelea, scrutează zarea.
Puiu Răducan Privește sânii lunii și zarea flămândă de la Dealul
Viilor de la Țepești până-n cealaltă parte, sus la
Popești peste Ghelmeu și Seci.
Primăvara-n Ţepeşti Sânii-i astronauți cu gene preacucernice, la fel de
sfioși cu iz de gutuie dată-n pârg și-n forme de guși
Primăvara cu dinți de miel și ochi verzi, ascunsă de curcan, ori porumbei sălbatici, mere domnești ori
pere pergamute, vor să se închine zării. Timizi, cu
de groaza iernii unde se crăcănează Valea Omorâcii,
(în lacul care s-a format din sărutul unui avion cu rușinea-n pântec, (profitând de ochii lumii care se
pământul, în timpul războiului), cu Valea Șasei. hrăneşte cu povești în casele pline cu Ilene
Cosânzene și Feți frumoși), mai zăbovesc o țâră să
Se freacă la sprâncene, privește spre pâlcurile de se lăfăie-n zarea largă, după care se pitesc în
iezi care se zbenguie obraznic pe cocoașa dealului palmele primăverii mamă și se ascund în
chel, ori în țancuri. harnașamente.
La apariția ei, toți îngerii fug din icoane să-și Întremenită, primăvara, în picioarele-i
spele fețele cu aghiasmă din poala-i binefăcătoare, înzdrăvenite acum, intră-n gânduri, își face
după care fac rugăciunea. rugăciunea Domnului și cu fața spre soare duce
Baba iarnă trăiește ultimile zvâcniri ale zăpezii în mâna dreaptă spre frunte și peste munții Builei, apoi
drumul ei anatomic spre Domnul. Acum, cu ochelari spre sud, dincolo de Bălceștii Oltețului. Duce încet,
bufanți și abureitele lentilele de gheață caută culcuș. în continuare, mâna spre umărul drept, peste dealul
Mormăind ceva... imperceptibil, printre strănuturi își Săscioarei, după care spre umărul stâng, peste
șterge genele de iarnă ce pleacă. dealul Dozeștilor,
Primăverii, soarele-i soarbe din ochi și-i Tace, nu zice amin.
injectează cu sângele Sfintele Paști. Cască, Închide ochii, ridică fruntea pentru a purta o
Primăvara, își întinde brațele aripi, se-ntinde și discuție cu Domnul nostru. În pieptu-i multimilenar
oftează cu genunchii aduși spre inima-i verde de absoarbe porția Dumnezeiască a nașterii. Deschide
anchiloza iernii. ochii spre a tot Înălțătorul și a tot Făuritorul.
Deja, pe dealul chel, pâlcurile de miei zburdă
angelic pe chelia-i liturgică trezind-o din somnu-i
îngeresc.
Cu ultima răsuflere a iernii se șterge la ochi, se
curăță pe față. Iese din amorțeala hibernală își pipăie
trupul și exclamă prin rugăciune: Sunt întreagă! Sunt
toată!
Genunchii aduși în forma hibernării intră-n
extensie ciclică. Se-ntind s-alunge amorțeala iernii,
face doamna Primăvară din nou crucea Domnului și
privindu-l, se ridică în genunchi, apoi timid, în
picioare.
Înaintarea-i șovăielnică începe prin pădurea unde
soarele cățărat în copaci, îi încălzește și-i ușurează
drumul. 3
Pașii de catifea ating sfios mușchiul pădurii,
curat, spălat de zăpada ce tocmai își ia La
Revedere.
Din hamurile iernii sloboadă caii vânturilor și le
poruncește să zburde pe căciula dealului.
În mersu-i de felină domestică ne carnivoră,
sfânta aureolă începe să ia forma verzulie. Până și
covorul de mușchi care-i poartă pașii prin pădurea
de fagi spre piscul Romaneștilor, la izvoarele Șasei,
este verde.
Ferită de ochii lumii care încă mai înoadă și
desnoadă povești la gura sobei, ajunge la locul
dumnezeiesc unde Șasa se naște.
Ajunsă-n locul de izvor și dor, își clătește fața cu
apa Domnului, își trece și condurii-i prin apa
anul III, nr. 3/19, 2018, martie
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
sinusoidal de liturgice spre trena primăverii pentru a
căpăta binecuvântare.
Gâzele și fluturii, pe muzica primăverii s-au încins
în hora vieții și a bucuriei.
Din înalturi, în studiul milenar, berzele cu
rândunici pe aripi admiră verdele crud, milostiv de
crud.
Aruncă boare roditoare peste-ntreg cuprinsul. Trena primăverii își intensifică culoarea, o
Întinde brațețe-i lungi spre Domnul care deschide acoperă și dezamorțește viața.
o grindă a cerului, o prinde de mâinile amândouă și o Provenind din timpuri stră-străvechi, primăvara se
ridică la cer. instalează-n suflete și inimi, peste tot, în dulcea
Trezită din somnul iernatic, Șasa, apa care mi-a armonie a cântului de cuc.
oficiat cel de-al doilea botez, pornește la vale în Roata dințată din ansamblul Domnului se mișcă
mersu-i șerpesc. angelic și liturgic într-un perpetuum mobile de inimă
Trena verde a primăverii se-ntinde pe toată fără de moarte.
lărgimea Văii Șasei și peste tot. Primăvara spală cu trena-i sfântă gunoaiele din
Plopii s-au dat cu var și-ntr-un picior așteaptă să-i fața ușilor altarelor cu inimi triste.
atingă mantia binefăcătoare și să aplaude până-n Iarba ieșită din amorțeli iernatice își pregătește
toamnă lungă din frunzele-i emoționant tremurânde. ținuta de gală și se primenește să iasă întru
Ciucurii arinilor din Șasa și ai alunilor de pe întâmpinarea dulce-i lame de coasă, în luciul spân al
dealuri atârnă măiastru și fac plecăciuni pământului căreia să-și facă frizura.
primăvăratec. Mugurii, mai toți au început scandalul. Freamătă-
Ghimpii ariciului de grâu mângâie pe burtă puii n învelișurile protectoare de iarnă ambiguă și se-
vântului aducător al izului de azimă. nghesuie să prindă binecuvântarea atingere
aghiasmatică a trenei primăverii.
Trena primăverii începe să se miște. Ajunge-n
Roșiile ciocârliei Maria Ciobanu urmărind Valea Pădurea se trezește din sforăit și începe să
Șasei, dar cu trena-i sfântă miruiește Valea Corbului, cânte.
Jghiburoasa, Piscul Curăturii, Bălțile, Poienile, Trena primăverii își întețește culoarea, de la zi la
Seciul, Ghelmeul Dealurile Viilor, dar și dincolo de zi își modifică verdele cu care pune stăpânire pe
Valea Omorâcii ori Poieni, peste dealul Săscioarei. zare.
Zăbovește prin amintirile-mi de catifea sfântă Câmpia Șasei, deja-n rochie verde a uitat de
care face plajă la candela Domnului. zgribuleală și se brăzdează-n felii de binefaceri.
Urcă trena primăverii și-n poiana de la salcâmul Boarea primăverii gâdilă inimi și suflete iernatice,
aplecat, dă o raită pe Dealul Viilor, se scurge prin le înverzește, le trezește la viață nouă.
Chiciură până la Crucea Popi unde face iară Foarte preocupată cu treburi gospodărești și
rugăciune, urcă spre Pârlitură, dar continuă și pe orândueli lumești, în desfășurarea-i migdalată, de
cealaltă parte a Șasei până dincolo de Ghelmeu. multe ori trece de Învierea Mântuitorului.
Mugurii nevinovați și curioși, mai, mai să Revărsând mereu din găleata-i fermecată bobițe
pleznească de ciudă că nu ating trena pe pântec. de rouă sfântă peste toată Valea Șasei, inundă în
Neascultătoare, florile de cais, meri și altele, au verde cu trena-i dumnezeiască zarea.
4 țâștit înaintea frunzelor și se desfășoară stupefint de Firicelele de apă care însoțesc cărările ce
angelic primăverii în toată splendoarea aromelor și coboară de pe crestetele dealurilor, pornesc hai hui
culorilor. la vale și se depun angelic în Șasa mamă.
Pe furiș, tămâioarele și viorelele de pe coaste își Trezită de tot la viață, primăvara este sărbătorită-
dezbracă ilicele, se ridică prin mărăcini să n glasuri de cuci, mierle, zbor de rândunici și
beneficieze de sărutul și mântuirea primăverii. La fel tropotele haitelor de fluturi.
și cocorăii, florile sfintei copilării din Țepești, așezați Vecină cu baba geroasă, între ele au fost
enigmatic pe coasta sudică ce stă oblic rezemată de conflicte eterne.
poiana sfântă de la salcâmul aplecat din Sudos, care
fac eforturi să iasă din frunze și zăpadă repetentă Ursoaica iarnă, răgușită, plină de guturai alb, cu
să-mi țâște apoi în buchețele aromate în mâinile-mi cojoacele-i de mult rupte-n pâlcuri de zăpadă,
emoționante și tremurânde. zgribulită, învinsă, se retrage în bârlogul său.
Mocnesc obraznic mugurii florilor de salcâmi și tei În duelurile-i multi milenare, prințesa primăvară
care întind mâinile spre binefăcătoarea, triumfă, iese mereu zâmbitoare din eternul și marele
dumnezeiesc de regină, primăvara. Deși mierea nu a conflict. Niciodată bătrână, iarna nu a învins prințesa
început să urce-n flori, întind brațele fragile, fecioară, primăvara.

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Chiar dacă stârnesc controverse evidente, ușoare deslușesc bine… Și unul și cealaltă erau contra
invidii, ori acrișoare gelozii, spun că primăvara se ascunderii mele… dar… încă două, trei atingeri pe
naște mereu la Țepești, dar nu contest faptul că umăr, exact când mă făcuse,… așa de mic…
primăvara se mai naște-n sufletul și inima fiecăruia. Ce-o mai fi având ăștia?... Cum, care ăștia?
Dumneavoastră sunteți primăvara mea și dați-mi Sufletul și mintea!... Ridic timid ochii și cine credeți
voie să vă îmbrățișez primăvăratic din primăvara-n că era? Cățeaua de viață erea, mă!
dezmorțire a Țepeștiului meu! – Ce faci, băăăă, aici? Ieși, bă, afară, lașule! Ce
stai, mă, ascuns în tine? Ieși afară, nu te mai
Ascuns ascunde că te ucid!
Din piticania ce mă făcusem, cu genunchii la
De teama celor din jur, am decis să mă ascund. gură, priveam de acolo de jos la cele trei
Și unde era mai bine să mă ascund decât în mine? „personaje”… care-mi aparțineau…
Așa că, mi-am luat traista mare-n traista mică și m- Și una și cealaltă și cealaltă… la un moment
am ascuns. În mine, evident!... De-acolo, cu mâna dat… același gest: Și-au făcut cu ochiul drept și au
pusă streașină la ochi, să nu fiu recunoscut, prins… ridicat în același timp bărbia, adică…. să mă scoată
priveam afară. Bă, ce urât este! Bă, ce răutate crudă! din mine-afară.
Văd numai dosuri care ascund șișuri somnambule. Eu… nimic. Mă prefăceam că nu înțeleg… La un
Văd prietenii cum mă perie, cum îmi iau scamele moment dat, sufletul m-a apucat de-o mână, mintea
imaginare de pe umeri și mă-mping pe buza râpei. de cealaltă. M-au ridicat, dar… în picioare, nu mai
Mă, ce oameni ai drecului, mă! aveam loc în mine. Până și eu îmi ziceam acum să
Umbra n-a putut să se-ascundă cu mine și mai ies! Chiar măruntaiele din mine, ficați, pipote, rinichi,
umblă și ea prin viața asta menelistă și stomac, esofag, intestine și alte stalactite și
paranghelică… Poate-o înțeapă, ori o violează stalagmite nu mai mă suportau aici, înăuntru, în
careva!… N-ar fi de mirare! mine. Așa că… și cu „ajutorul” meu, am reușit să mă
Pitit acum… bine de tot în mine, am devenit… părăsesc.
radar. De aici supraveghez totul. Încă nu mi-au dibuit Aoleu!… Ce frig este afară!...
„prietenii” lipsa…
Stau bine-n mine și ascult,

cum anii duși se tot foșnesc,
tânjesc la ochii dulci ai mamei,
cu ochii dânsei vă privesc!
Vă privesc eu, vă privesc, dar ăștia, Doamne, îți

pot ucide și laptele de mamă, nu numai pe tine.
Ghemuit rău de tot în mine, ascultând și privind,
cineva mă bate pe umăr. Vai, tresar, mă scutur, mai,
mai să fac un infarct la… stomac! Era sufletul!
– Ce faci, mă, aici? Fugi și de mine?
– Ei, cum să fug, mă! Stau o țâră pitulat aici în 5
mine. Văd că este mai cald, mai bine o lecuță…
– Ieși, mă, afară, fii bărbat(ă), că ăștia când ți-or
simți lipsa, dau de tine și aici.
Iară mă furnică pe bulevadrul spinării când simt o
bătaie pe celălalt umăr…
Bă, suflete, bă! Câtă dreptate ai, bă! Uite că m-au
găsit! Ridic ochii peste umăr și cine crezi, omule, că
era? Mintea, bă, era!
Și asta care, deși-mi aparține cu acte-n regulă,
nici asta nu prea mă mai ajută. Tot așa… și ea…
– Ce facă, mă aici?
– Uite…. pitit un pic în mine să nu mai fiu
„mâncat”… îi rostesc cu… litere de mână… Sufletul
asista și el la judecata asta cumplită… Era de partea
minții, sau mintea era de partea lui că nu reușeam să
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Şi chiar dacă ajungi cumva
Să mai repovesteşti cuiva.
Vei constata ce mult greşeşti:
Prin asta doar o ofileşti,
poezie 6-19 REFREN:

Nicu Doftoreanu
Deoarece lipseşti... total
TANGOU de POVESTE muzical Din timpu-acesta ce-i real...
Ce,... oricât pare de banal,
Ne face viața un calvar
Motto :
Fără mâna omului, omenirea ar fi trăit şi
REFREN:
acum în patru labe,
Filozofie glumeaţa de… cafenea
Cu multe bune sau cu rele,
De când te paşte primul dor Copiii ce trec cuminţi prin ere,
Recalcitranţii din fundal,
Nimic nu pare-ntâmplător...
Ce trăiesc totul ideal
Iar uneori, chiar de mai creşti,
Trăieşti doar viaţa...prin poveşti
REFREN:
REFREN:
Deci iartă totu-ntr-un târziu...
Dar a trăi... nu e POVESTE
Și dorul tău să-ți fie viu
Şi-ai să constaţi curând ce este,
În visul ăsta cu pământul
Când vei simţi dezamăgirea…
Pe care îl hrănim cu rândul.
Că nu te-a mulţumit iubirea!

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Maria-Ileana Tănase vor alerga pân' la Mărțișor, ca smintiți,
când îi vor struni hamurile primăverii.
Te-aşș întreba...
Iarba neuitării
Te-aș întreba... sau poate ai uitat,
Caii gândurilor pasc același tabun,
despre anotimpul din ramă
iarbă crescută-n lacrimile neuitării
peste care s-a așternut altă iarnă,
și-atunci când fierbe cerul se răzbun,
despre iarba suspinelor
bat cu copita-n pământul depărtării.
ce-a năpădit sub pasul rătăcit
și chiar de oglinda, fără de voal,
Ploile fierbinți au opărit iarba-ncolțită,
ce s-a spart în poemul nescris.
borangicul-verde s-a macerat tăceri,
Poate nu ai uitat, dar te-aș întreba,
câmpia dorințelor a rămas nepețită,
despre sămânța temerilor aruncată,
iar peste umeri s-au înțelenit dureri.
(cu brațul cuprins de grafospasm)
peste pământul fertil al neîncrederii,
Tăcerile suspină prin porii neputinței,
unde au încolțit embrionii tăcerii.
împânziți peste pământul înstrăinării,
Poate chiar ai uitat... și totuși,
dar am rămas credincioasă năzuinței,
te-aș mai întreba despre o poveste,
fără de care nu va-ncolți iarba iubirii.
dintr-o toamnă fără de prihană,
rătăcită într-un calendar cu sfinți,
În privirea mea se-ascunde o dorință,
care și-au ieșit din minți.
ce n-a părăsit câmpia de sub pleoape,
Și câte nu te-aș mai întreba?...
Au sleit cuvintele așteptând iarba neuitării a crescut ca o sentință,
prin anticamera neputinței, chiar de caii gândurilor pasc aproape.
șoaptele s-au răzbunat și pe furiș,
de multe ori, au făcut feedback.
De nu te-aș întreba... oare, aș putea?
Despre anotimpul din ramă
peste care s-a așternut altă iarnă
și despre dragostea mea verde,
ce-ți va colora ultima iarnă din vene...
Făurar
O altă lună-i primadonă, în calendar,

Meșteru-Făurar s-a pus iar pe treabă
și chiar de-i iarnă obiceiul e legendar,
ca plugurile să fie pregătite de grabă. 7
Noaptea, pământul îngheață bocnă,

dar Soarele cu dinți, ziua, îl înmoaie,
februarie-i capricios... uneori și tună,
iar sub ploaie, nămeții devin șuvoaie.
În Făurar, natura geme sub zăpadă,

durerile (re)nașterii tot cresc în timp,
copleșitor travaliul în a iernii ogradă,
când la final va încolți un alt anotimp.
Noua lună a coborat, printre nămeți,

Făurar și-a-nhămat iar bidivii la sănii,
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Ea, mama, numită peste vreme nemurire,
a împărțit iubirea în mii și mii de fire,
a împletit cu drag, un drum la fiecare,
doar Mama i-a dat nume de IUBIRE MARE...!
Cornelia Diţă
Mâna mamei
Descriere
Ce gri este ceru-ntr-o parte,
Să scriu în seara asta despre mama, Parcă ar cădea peste casa pustie,
cuvintele-s sărace și mi-e atât de greu... În care sunt multe vise-ngropate,
e ca și când aș încerca să îl descriu pe Dumnezeu, Rămase ascunse, poate vântul le știe...!
n-aș ști cu ce să încep, ca voi să vă dați seama...!
Cu streașina veche, lăsată pe-o parte,
Aș începe cu busuiocul legat lângă o ramă, Casa bătrână cu ziduri crăpate,
în care chipul tânăr cu duioșie i-a zâmbit... Undeva la ulucă, o găleată agățată,
Cât de frumoasă mi-erai mamă, Fluieră vântul, trântește o poartă...!
și câtă dragoste în noi ai investit!
Parcă ar arde focul în sobă și-i fum,
Aș scrie poate, doar despre zâmbetu-i blajin, Nu se mai vede nimeni pe drum,
ce îl vedeam atât de rar, Miroase a cer gri și tămâie,
și-n lacrimă îi strălucea puțin, Doar mâna mamei, în gând mă mângâie!
doar eu înțelegeam cât era... de amar!
Scrisesem
Sau despre păru-i nins aș scrie,
și despre fruntea caldă de vreme încrețită, Îți scrisesem despre primăvară,
orice aș scrie acum, e doar o poezie în cuvinte alese, demne de o carte
ce acolo sus, ar face-o fericită...! dar mugurii plâng și au seva amară,
și ninge iubite în luna lui Martie!
Privirea unei mame
Îți jur, nu pot să mai scriu când mugurii plâng,
Întotdeauna am ținut minte, deși poezia clocotește în mine,
8 că dacă-i iarnă si-n casă este bine, e Martie, ninge mereu... în rest este bine,
doar sufletul de mamă cel fierbinte, doar crengi încărcate de omăt,
căldura cea divină, doar mama o va ține! în suflet se frâng!
Când mama câteodată îmi zâmbea, În sac peticit numit suflet, am pus
simțeam mereu că mi-e alături, poezii presărate cu pulberi de stele,
și gânduri negre pe loc îmi risipea, și lacrimi uneori au curs peste ele,
c-un ceai fierbinte, învelită-n pături...! în zile și nopți, în răsărit și apus.
Vreodată, ați simțit cum strălucește, Ce putere să am, să pot să topesc

privirea unei mame ce pruncii își iubește ? covor alb , întins să pășească
Știți voi că inima ei mare, primăvara, așteptat dar ceresc,
a împărțit-o mereu, la fiecare? muguri de suflet să înflorească...!

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Şi ostatic o să-mi fii,
Gheorghe Pârlea Clipă, în fotografii,
Ca să pot muşca şi eu,
Vă am mereu acasă Timp hain, din trupul tău.
Nu-s singură, feciorul meu, Îngerul întârziat

Nu-ţi fă tu griji că îmi lipseşti,
În casă eu te am mereu – Nu îngerul e chip de nevăzut,
Dar nu uita: trimite-mi veşti! Ci ochiul mi-i în pânză de albeaţă...
Şi-orbecăi mânuit, ca o paiaţă,
Nici tu, odorul meu, Ioana, De-un păpuşar cu braţ de lut.
N-ai grijă, zău, tu eşti cu mine,
Am chipul tău, precum icoana – Şi nu în Cer e îngerul menit
Ci numai spune-mi de ţi-e bine! Să-mi umple golul de fântână,
Săpat adânc în inima-mi nebună,
Nici tatăl vostru nu-mi lipseşte, Ori să-mi trezească ochiul adormit.
Chiar dacă n-are să mai vină,
Căci duhul lui trebăluieşte Tot darul Cerului, de-l vrei, e jos
Prin cele colţuri de grădină. Şi are chip de prunc neprihănit,
Ori de fecioară-n trup desăvârşit;
Nu-s singură, copiii mei, Doar inimă să ai, şi ochiul de folos.
Vă am mereu acasă
Cu tot cu scumpii nepoţei – O, ce târziu se risipeşte ceaţa
Doar daţi-mi veşti, că-mi pasă… În orizontul care mă închingă!
Abia acum lumina vine să m-atingă –
Iar când o să aveţi răgaz, Şi-n seara mea, mijeşte... dimineaţa.
Nu ocolesc, ci vă spun drept,
Cu lacrimile pe obraz:
Eu stau în prag şi vă aştept…
Chipul clipei
Nu fugi, clipă ştrengară!

Ştiu că trenul ţi-i în gară
Şi-orologiul trupu-ţi frânge,
De sub pleoape mi te smulge.
Mai rămâi, clipă zăludă,

Deşi ştiu cât eşti de crudă! 9
Lasă-te ademenită
De şăgalnica-mi ispită!
Ştiu, îţi e peste putinţă

Căci ai chip fără fiinţă,
Focul n-are-n tine vatră,
Inima ţi-i ţep de piatră.
Eşti şireată, rece clipă,

Pană smulsă din aripă,
Dar şi eu, cu vicleşug,
Fulg din pană o să-ţi smulg...

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Ce ne-a dat viaţă şi nume,
Pentru acea care mă-clin,
Pentru harul ei divin,
Pentru că dă vieţii sens,

Clipei, adânc înţeles,
Pentru cea mai mândră floare
Veronica Șerban Dintre flori, nemuritoare,
De 8 Martie, flori pentru flori Azi, în zi de sărbătoare,

Pe sub licăriri de soare,
Primăvara aduce-n zori Flori de colţ scânteitoare
Flori gingaşe pentru flori. Dărui mamei iubitoare.
Şi-ntr-o zi de 8 din Marte
Zeci de bucheţele-mparte: Declaraţie pe propria
răspundere
Pentru alese domnişoare
Gingaşe mărgăritare. Recunosc
Soacrelor, femei şi ele, încă nu a plecat din mine
Smoc de galbene lalele. stătea agăţată de colţul gurii
iubirea
Dulci, suave panseluţe inspirată de o fărâmă de trebuinţă
Pentru blânde bunicuţe, a găsit aşezământ
Iar nepoatelor ghiduşe pe când îmi căutam vorbele uimirii
Bucheţele de brânduşe. în toate cele cinci simţuri
nu mai ştiu în care vară.
Soaţelor ce-s răsfăţate
Doar zambile parfumate, Îmi amintesc de mine alţii
Iară doamnelor discrete mărturisesc
Un mănunchi de violete. ca să nu pier
să nu-mi uit visele
Dalb buchet de ghiocei seară de seară
Pentru îngeri de femei mă reinventez
Ce de veghe stau mereu cu tot ce-mi aparţinea numai mie
Lângă bunul Dumnezeu. aşez timpul pe un umăr
el numără înainte
Că sunteţi fiice, iubite, eu privesc înapoi
peste celălalt
10 Sau bunice-n păr albite,
Soacră, noră, ori nepoate las să doarmă
Flori sunteţi dragelor, toate! o bucată din noi.
Învăţate-n griji, nevoi, Ce dulce păcat ai visat

De-ele Evei fiice, noi, inimă
Măcar azi să ne-amintim tresalţi
Cât de mult le mai iubim. dezvelindu-mi privirea
mi-ai trezit
Să vă fie chipul flori, cele peste o mie şi ceva de riduri
Zâmbitor, plin de culori, şi zâmbetul ironic
Iar în ochi lacrimi vă fie şi nebunatecul râs
Doar de pură bucurie! recunosc.
Şi cum una-i floare anume

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Ovidiu Dinica trupul tău opera ta
cu trupul tău uns de metehne

amiaza mamei voi face proză la nesfârșit
îți voi scrie numele
ca într-un vechi calendar
mama cu respirația să-ți aflu altitudinea sufletului
taie imaginea dantelată a zilei vibrând între paginile cărți
în cuvinte întocmite la bătrâna mașină de scris
caută lumina în camera pe care soarele încă o mai caută
ce are căldura să-i strălucească firesc
precum tu cu sărutul ascuns între
îmbrățișărilor
coperțile cărți pe care o scriem
soarele duce
te împaci să citești firește
visele sentințele lunatice
lăsând în univers săgețile în care ne îmbrățișăm
să acopere spațiul singurătatea comună
cuprins de gândurile
ce tulbură liniștea casei rămâne de aflat iubirea
din tăcerea revărsată în prag din poemele cursive precum
de moartea tatei operele optzecistilor
de la un capăt la altul al tăcerii
inima mamei învață

să măsoare așteptarea
în calendarul cu sfinți
inima
închid ușa
câte minute se vor scurge
între plecări și dramele
ce adună pe talazuri
inimi sfârtecate 11
în războiul tăcerilor noastre
este minciuna ieșirea la mare

pe plajă zac scoici părăsite
de vietăți ce nu se regăsesc
norii nu pot fi socotiți

toarnă lumina jalba cuvintelor vii

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
De-atunci încerc să reclădesc o lume
Cu tonuri de poem medieval.
Dar sunt un visător lipsit de nume,
Sedus de-un fruct divin, universal.
O clipă smulsă din eternitate

Paul Rotaru A fost de-ajuns ca să mă otrăvesc
Și, de atunci, îmi recunosc păcate!
Dar, mai ales, păcatul că iubesc!
Seducţie
Iar, pentru râvna de a scrie versuri
Ca umbrele, alunec în hipnoză Cu care sufletul îmi sting mereu,
Spre-o lume gotică, sub cer romantic. Străbat și infinite universuri
Mă las captiv în propria psihoză Ca să mă biciuiască Dumnezeu!
Când regăsesc un bust al Evei, antic.
Păcatul de a-mi săruta iubita
Cu sete de vampir adulmec viața Îmi va spori, poate, în iad corvoada.
Din întunericul universal, Iubiți, păgâni, pe Eva strălucita,
Cu beznă-mi răcoresc întruna fața, În paradis să-nceapă debandada!
Timid ca un poet medieval.
Seducției noi îi vom spune viață!
Buchet de vin – buchet de aurore! – Păcatului îi vom clădi altar!
Străluminează un profil divin: Să ținem ridicată-a noastră față
Femeia de sub văluri incolore, Spre fructul dat de Dumnezeu în dar!
O Evă care doarme-n baldachin.
Nu-i niciun sacrilegiu în iubire,
Iar umbrele îmi spun povești eterne, Cu-atât mai mult în inima de Evă!
De care-mi amintesc ca într-un vis – Lăsați-vă seduși de nemurire,
Sărutul Ei pe buze mi se-așterne Gustați din plin dumnezeiasca sevă!
Ca primele ninsori din paradis!
Din umbre gotice, medievale
Din întuneric, luna mă privește Ce strălucesc sub curcubeu romantic,
Șireată, ca virgina din Grânar, Vor crește primăveri universale,
Ce, pentru-ntâia oară, azi poftește Podoabe unui bust al Evei, antic.
La fructul dat de Dumnezeu în dar.
Cu prețul unei clipe seductive,
12 Pe-un pat de cer ne-ntindem în hipnoză: Corvoadei vă veți face toți vasali,
O Evă și-un poet timid, bizar, Stigmatizați cu-nțelepciuni lascive,
Îmbrățișați diavolește-n roză, Ori înfierați de criminali morali!
La umbra unui Măr originar.
Veți fi captivi în lumea cea legală,
Ca doi pirați spre-o insulă fecioară, Vorbind, poate, o limbă condamnată.
Ne azvârlim în sânul lui Satan. Nu veți desființa a lor morală,
Atingem absolutul prima oară Nu veți avea dreptate niciodată!
Cu vârful unei aripi de titan.
Dar, pentru-o clipă de dumnezeire,
Apoi cădem pe-altarul poeziei! Cea care piere-atunci când o atingi,
Mai mult de-atât, doar eu mă prăbușesc. Rămâi sedus de veșnica iubire,
Șireată, dar stăpână veșniciei, Învingător, deși nimic nu-nvingi!
Femeia m-a lăsat să o iubesc.

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Anişoara Iordache
Traiectorii
13

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Petale de cuvânt
Petalele roşii, bătucite, ale cuvintelor,

îmi cad în urma paşilor
ce strivesc fantoma unui vis avut cândva…
Florentina Maris
Am renunţat să te mai caut,
dar am avut o tresărire de inimă,
În colţul meu decurând,
privind doi ochi albaştri şi reci ca marea
Îmi caut nemurirea în cuvinte... iarna,
Destin fatidic, la răsărit.
Rost sau întâmplare.
Eu sunt ce-am fost şi nemurirea doare...
Ne ducem menirea aripilor frânte
Tristete mută,
cu noi,
Vis şi întâmplare.
din zori până-n apus.
Am renunţat să te mai caut
Nu caut vise de mărire,
şi toate visele
Şi vreau singuratate-n colţul meu de rai….
cu arome de castane coapte şi pământ reavăn
Nu caut stele blonde şi idile
Şi nu visez la traiul pe vătrai. au pierit.
Eu sunt în colţul meu însigurată Iar eu…

Şi întâmplarea face că-mi doresc eu am renunţat să te mai caut!
Să luminez cu inima curată
Destinul trist şi neamul omenesc.
un rai de humă
Îmi este vorba azi pecete:
Nu căutaţi mai mult decât pot da! mi-e gustul astringent căzut din pleoape
Nu caut stele şi mărire, într-un décor de catifea
Şi doar cuminte-n colţul meu aş sta. când orologiul sună înspre noapte
eu mă gândesc la dumneata
cea din urmă stea
mi-e glasul astringent şi disperat
şi vine-o-vreme pentru fiecare îmi sună vorbele răcnite-n vid
14 cand lasă-o dâră de lumină-n urma sa când orologiul sună ‘nspre ‘noptat
tăcerea doare caut pasiunea în cuvânt avid
neputinţa doare
eu am pierdut şi cea din urma stea
şi palmele astringente caută alinare
în aşternutul rece şi scrobit
tăcerea mea e mult mângâietoare
m-am afundat în dulcea mea visare
e neputinţa de-a-nsemna ceva
când ziua trece-ncet şi noaptea trece dulce de suflet blând şi trup prea pătimit
eu am pierdut şi cea din urmă stea
iar astringetu-mi trup devreme ‘mbătrânit
eu sunt prea mult şi sunt nimic se încovoaie sub povara anilor din urmă
dar las o urmă de lumină-n urma mea am căutat dar n-am găsit
îmi duc doar traiul pe pământ fericirea în acest rai de humă
şi am pierdut şi cea din urmă stea

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Ion Ionescu-Bucovu anii trec
anii trec ca turme pe cer,

hanibal a murit ca norii de pufuri ce zboară pe vânt,
tăcut, vin cu veacu-n spinare,
murim uciși în fiecare noapte, urcându-l mereu în cuvânt.
se-aud serenade în șoapte… strâng la piept clopote de fum,
prin visele noastre frumoase citesc cu ochii stelele-n vreme,
adunăm nopțile și zilele ce pier sunt singur, acum
și facem din ele mister. las sufletul să-mi picure-n gene.
în mine oasele strămoşilor plâng,
îmi plânge în piept un înger, lumina lor mă orbeşte,
mă zbat, mă frământ și chiar sânger, doamne, ce suflet nătâng,
pământul se mută în alt univers, în mine doar gândul vorbeşte.
îmi lipsesc trei vocale din vers, de ce pe pământ doar eu am rămas
muzeele și-au deschis porțile, ca un flutur ce se-ntoarce la rană,
tramvaiele și-au pierdut roțile, lasă-mă aşa, fără de glas,
e undeva un paradis bolnav în matca mea subterană.
e grav, oameni buni, este grav. părinţii coboară în pietre,
doinele încă mai sângeră blând,
frunzele mor, visele mor, ciobanii se strâng pe la vetre,
s-a coclit apa-ntr-un ulcior, turme de umbre asudă umblând.
fâtânile și-au ascuns izvoarele, anii trec pe aripi de vânt,
doarme pe burtă și soarele, iarna ne râde-n colinde la porţi,
hai să cotim drumul eu mă ascund în cuvânt
după clipele grele ca un strigoi printre cei morţi.
cu poe în mână citind o baladă
în pustiul din colțul de stradă.
răzbunarea noastră e piatră de stâncă
mai trăim, mai trăim încă…
nu știu în ce eră suntem,

trăim în tandem,
unde-i omul de care se zvonise atât?
în continentul ăsta o să mor de urât,
veniți în piață în cort,
hanibal a murit, hanibal este mort...
sonetul dragostei
cu pielea ca a unei roze

15
înfierbântată de delir,
te număr prin întregul șir
al lungilor metamorfoze.
te saltă-n vis apoteoze

din Wagner sau bătrânul Will,
îți dăruiesc un trandafir
ca să te scape de nevroze,
de zbori așa în dans și cânt,

aș vrea să-ți sorb din cupă totul,
du-mă în cer de pe pământ.
a trecut… și nu mai plânge,

vei depune pe altar,
lângă suflet, flori și sânge.
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Femeia cu carnea amară
jucăușe și nepăsătoare
ca o rază de soare
primăvara
călcase pe umbra norocului
Gabriela Mimi Boroianu și se împiedicase

de săptămâna oarbă
Femeia gândului dintâi

nefericirea o prinsese
binevoitoare de mână
trecuse lumina peste lume
îi dăduse chiar un brânci
și formele căpătau contur
s-o ridice
chiar și nume
iubirea râdea de după colț

apoi cuvântul
ademenitoare
se rostogoli
ca o Fata Morgana
și lutul prinsă trup
și ea se ridica hotarâtă
și viață
cu brațele-ntinse s-o prindă
își privi mâinile

umbra norocului i se lipise de talpă
cu albastrul cerului
ca nefericirea de mână
ce-i coborâse în găvanele ochilor
și palmele lui erau goale
la fiecare doi pași
și gol era tot
când zicea
și pe dinăuntru
gata am prins-o
și pe dinafară
iubirea făcea doi pași în spate
râzând
apoi răsări luna
și necazul o pocnea în cap
și umbrele se lungiră
de la tălpile picioarelor
până gura i se strâmbase
până la răsăritul soarelui
gândul i se rătăcise
cântatul cocoșului
sufletul foșnea
16 se împlini în cotcodăcitul găinii
precum o hârtie arsă de soare
până și carnea-i mustea de amar
până și fluturi zburau în perechi...
și amarul trecea
numai inima lui
până dincolo de piele...
avea o coastă-nfiptă
de-a curmezișul
încet încet
până la rădăcina gândului dintâi
renunțarea
i se cuibări liniștită
și s-a făcut întuneric...
în ochii ce i se scurgeau
pe obraz
în dimineața următoare
ofrandă adusă unei vieți ratate
Eva culegea mere

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
băieții se pot distra în roz
Matei Ioaniţiu
fetele pot fi lăţoase
listă inutilă băieții nu trebuie să fie musculoși
fetele nu trebuie să fie curtezane
apeluri consumate băieții nu trebuie să fie gigolo
luptele irosite
cuvinte palide fetele nu au purtări frumoase
speranțe discreditate
averi rătăcite toate
timpul pierdut
mâinile
am mai ciudate șosete obrajii
ochii
maci buzele
gâtul
toate frunzele se îndreaptă spre soare urechile
toate plantele mor coapsele
dacă sunt ținute în întuneric inima
prea mult timp, sufletul
de ce ar trebui să fim diferiți
ahh
sunt insistent ca macul sălbatic toate le ador
născut de pe pământ îngenuncheat şi le savurez cu tine
din haos, din cauza plăsmuirii
înfloresc roșu, roz, sau mov,

staminele sunt mândre,
culorile sunt tari
nu te ascunde în întuneric
toată viaţa ta
întinde-te spre soare
și învaţă-te să prosperi
băieţii plâng
17
fetele îi zăpăcesc
băieții au sentimente
fetele se înfurie
băieții pot folosi machiajul
fetele pot adora pupăceala
băieții pot să coase
fetele pot deveni violente
băieții pot purta rochii

fetele pot fi inteligente
băieților le plac băieții
fetele le plac şi lor fete

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Prezicerile din zaţ
Stăm pe terasă de ore

ne ghicește Tincuța în zaț
și prin duhoarea de scrum
și norii de fum
privim dezgustați
Maria Giurgiu
plânsul toamnei la geam;
pe buza ceștii
Fermece de Iubire mi se prelinge destinul:
la drum de seară- întîlnire
Mândruță cu stele-n priviri cu vorbe de iubire
te legănai în ritmul ramurilor și gând la așternut
de dor pe valurile nopții cu june de ghindă;
de patimile voinicului o vulpe șireată conspiră
Dragobete lunatic c-o mâță de verde
în ochii tăi lăcrima printre zăbrele inima cu vorbe rele- pentru Mitică
porumbiță captivă la craiul de pică
în lațul vânătorului cu ochi de sfinx pentru onoruri:
el te privea cu ochiul rău Tincuța replică:
trufaș ascuns în turnul său de mărgean ne bem în extaz
și-ți țintea iubirea cu un arc de onix cafea neagră arabă
tresăreau dureros rănite de săgețile din boluri Limoges
zburătorului două mere de aur și ni se conturează
sub spuma de borangic sinuozități pe karmă
a iei însângerate de focul macilor – ploaia uimită
cu ochi de granate a încetat să mai plângă
descântai mistuită de focul pârjiolitor eu lăcrimând
descântai cu șoapte pătimașe pe jumătate orbită
desenai cercuri magice cu pași de pisică îmi deschid drum
desculță-n noapte prin perdeaua de fum
chemări ademenitoare iubitului lunatic și mă avânt în grădină
zadarnic adulmecând cu nesaț
vrăji tainice furate de la bunica parfumuri dulci amărui
pe poarta sorții ai răstignit de veșted și de gutui;
blestemul iubirii a început să tremure frunza
cu ramuri de busuioc picurii reci îmi cad pe obraz
18
stropeai și-i meneai pe cămașă voinicului îmi limpezesc gândul:
cu apă neîncepută în fapt de seară
de la trei izvoare pe cărări așternute
trimeteai demonul Lilit cu tomnatice vrăji
să ți-l aducă cu dorul – Îmi răsai
pe cornul de lună crai de ghindă!
pe cărări de stele păzite de iele mă lipești de inimă
în noaptea de Dragobete să înfruntăm în doi furtuni
el iar cobora te săruta și pășim sub aceeași umbrelă
te iubea cu uitarea îmi juri iubire
și în lumea-i de eresuri și-ncremenire și îmi așterni
se întorcea demon amăgitor în serile lungi sonete
de-o seamă cu vremea. în alcovul călduț.

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Ioan Muntean extaz
interconectate
pune-ţi o dorință de pasiune și gânduri
corpurile noastre șoptesc
dacă te face să te simți mai bine
aruncă-ţi hainele
arome orientale de pietre
aruncă-te goală pe păpădii înflorite
zeci de note muzicale vechi
trage-mă de-o parte între sânii tăi
vibraţii severe de culori mici
și şopteşte-mi
toate cuvintele de-amor
și într o îmbrățișare, extaz.
dar când ai terminat

ridică-te
gâtul ei
deschide-ţi ochii
și ieși să facem lucrurile neted cald divin
ce trebuie făcute gâtul ei
pentru ca pofta se duce departe fără foşnet
să devină realitate în timp cu leacuri de febră
în loc de doar cupola nocturnă mi-a pus pe
o aşteptare el un porţelan
a ce va să se întâmple despicat de copaci
lumina dimineţii
salută sărutul zorilor
deschide-ți ochii pentru o nouă zi
ridică-ţi capul pentru a simți
binecuvântarea soarelui
lumina dimineții îţi va arăta calea

fiecare rază blândă îi binecuvântează pe cei vii
cu toții ne apropiem de energia sa
căldura lui blândă te va mângâia
19
măşti
confruntă o ipocrizie, cu o banalitate,

la măști în domino...
la cuvinte scrise cu caligrafie elegantă...
frumoasă, goală, rece.
îmi place să simt pământul
celor care trăiesc în genunchi,
dintre cei care pot asculta tăcerile...
care nu spun „sunt aici”
dar stau lângă tine
și cu mâinile în noroi
te ajută să te ridici.
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
eu, că și eu mai făceam așa când stăteam jos
undeva și nu vroiam să observe niște „ele” că sunt
șchiop. Așteptam să plece ele primele și apoi plecam
și eu...
I-am povestit lui Andrei de Ana, iar sora lui mai
mică mi-a spus:
– A, e Ana Fekete, chioara, aia care stă toată
proză 20-33 ziua în grădină și pictează!
– Vai ce urât i-ai zis, tu, Eniko! Probabil că și de
Viorel Croitoru mine zici „A, Ionel ăla șchiop!”
– Nu zic așa... Îmi pare rău, nu m-am gândit că s-
Defectul ar supăra... Că te superi! Toată lumea îi spune așa,
eu ce vină am?
Mergeam zilnic, chiar și de două ori, pe la Andrei, Data următoare m-am oprit la gardul ei și i-am
prietenul meu cu care meșteream plini de pasiune, spus:
tot felul de chestii electronice. Ieșeam din cartier la – Servus Ana, nu-mi arăți și mie ce pictezi? Că
șoseaua principală, urcam pe lângă biserică și în am auzit de la Eniko că pictezi frumos!
dreptul restaurantului Stadion deviam spre poarta doi Nu mi-a răspuns nimeni așa că am dat să plec.
a uzinei, de unde mai erau câțiva metri până la
– Stai, nu pleca, acuma îți arăt!
numărul trei, unde locuia el. Pe drum, treceam pe
lângă o casă micuță, în grădinița căreia era mereu o A venit cu o pânză înrămată, o pictură în lucru, cu
fată. De fiecare dată când treceam mă urmărea cu niște flori foarte frumos colorate, dar de un fel de
privirea sau chiar venea lângă gard și se uita lung, care nu mai văzusem! Și a ales așa un drum ca să
lung după mine. fie tot cu partea dreaptă către mine.
– Sigur se uită așa pentru că mă vede șchiop - – Oau! Ce frumos! Ce culori! N-am mai văzut așa
gândeam eu. flori, ce sunt?
Într-o zi i-am făcut cu mâna și a fugit speriată! – Ei, flori și gata! Ai văzut destul! Și plecă repede,
Altă dată i-am zâmbit și am dat din cap a salut! N-a tot așa, ca să nu văd eu cealaltă parte a capului.
mai fugit dar se uita mirată după mine. Încet, încet a Într-o zi am văzut pe cineva ieșind pe poarta lor,
început să-mi răspundă la salut, ba chiar să-mi facă o femeie mărunțică, cu privirile blajine, prietenoase.
înapoi cu mâna! – Săru' mâna, Fekete neny.
Odată m-am oprit și am întrebat-o: S-a oprit, m-a privit cu căldură și m-a întrebat:
– Cum te cheamă? – Tu ești cel care vorbește mereu cu Ana?
– Iar a fugit, e de groază fata asta! Ce-o fi cu ea, – Da, tot trec pe aici, ea este mereu în grădină și
de obicei unguroaicele sunt îndrăznețe, vorbărețe - ne-am salutat, apoi am vorbit, iar acum, de curând
mi-am spus eu în gând. chiar mi-a arătat o pictură!
A doua zi am trecut mai departe și am auzit-o – De ce mă pârăști, mă? - se auzi de după gard
strigând, după ce am trecut: vocea Anei.
– Eu sunt Ana! Și a zbughit-o colorată la față, de – Hai, măi, Ana, că n-am pârât nimica, nu e
parcă ar fi spus ceva de care să-i fie rușine! rușine să pictezi, nu?
20
– Eu sunt Ionel! – N-o lua în seamă, uneori e mai... răutăcioasă!
– Știu demult, mi-a răspuns de undeva de după Da-i trece! - a spus mama ei plecând.
ceva tufe de rujinci. A doua zi am trecut, am strigat-o dar n-a mai
– Atunci de ce fugi așa? răspuns.
N-a mai răspuns, așa că am plecat mai departe. – Ei, na, treaba ei, eu am vrut să fiu drăguț cu ea!
– Servus Ana, am spus următoarea dată când am - mi-am spus și am plecat în drumul meu.
mai trecut pe acolo, deși ea nu era! După câteva zile a ieșit iar în grădină și m-a
– Servus Ionel - am auzit răspunsul de undeva salutat ca și când nu s-a întâmplat nimic.
din grădină! Dar a mai avut loc o schimbare: a venit lângă
A mai trecut un timp, am început să schimbăm gard și mi-a arătat toată fața! Biata de ea avea un
câte ceva vorbe, așa în trecere, dar am observat ochi lipsă, parcă era închis și se înroșise toată la
ceva ciudat la ea: de fiecare dată stătea numai din față! Tremura, de parcă vroia să fugă ca de obicei,
profil, de vedeam numai partea dreaptă a capului! dar îndârjirea de pe chipul ei arăta că se abține cu
Am bănuit că are ceva probleme și nu vrea să văd greu. M-am uitat și i-am spus:

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
– Mda, e o problemă, dar nu-i așa gravă ca Ionele!
piciorul meu! Eu nu pot să alerg cu copii, tu poți Am plecat emoționat și eu...
alerga, bine mersi, din cauza ochiului!
De atunci, am văzut-o mai rar, dar ne întâlneam
A rămas cu gura căscată! Se aștepta la cine știe prin parc, era mereu cu fetele!
ce de la mine, dar nu asta! Eu am încercat să
Au trecut mulți ani de la aceste întâmplări, fiecare
minimizez problema, să nu se simtă prost că mi-a
a mers pe drumul lui, nici nu cred că mai știu cum
arătat necazul ei!
arată!
– Dar, uite, ce urâtă sunt din cauza asta! Nici nu
Într-o seară de luni, când mergeam la concerte
pot ieși din curte de rușine, că îmi spun toți... Ana
simfonice, în foaierul teatrului dramatic din Brașov
chioara - spuse ea printre lacrimi și suspine!
era o expoziție de pictură.
– Tu ce crezi, mie nu-mi strigă la fel? Adică, nu
Cum am ajuns ceva mai devreme, m-am plimbat
chiar la fel, doar Ionel șchiopul! Dar dacă strigă după
și am admirat tablourile. deodată unul din tablouri mi-
altul grasule, sau piticule, crezi că e motiv ca
a făcut inima să tresară: erau florile acelea ciudate
respectivii copii să nu mai iasă niciodată din curte?
ale Anei. Mirat, am stat să mă uit mai de aproape.
Uite, eu sunt mereu pe stradă, deja ei s-au obișnuit
Cineva m-a cuprins cu brațele din spate și mi-a
cu mine iar eu cu porecla!
acoperit ochii, delicat, iar o voce inconfundabilă m-a
Stătea tăcută, plină de gânduri și se uita undeva întrebat:
aiurea, prin mine. Am plecat, să n-o supăr mai tare,
– Ghici cine-i?
iar ea nici n-a observat că plec!
– Ești Ana, cum să nu te recunosc? Tu ești unică!
A doua zi mă aștepta lângă gard, cu toată fața
spre mine, iar eu m-am oprit, am privit-o atent și i-am Ne-am bucurat de revedere, am felicitat-o, era
spus: deja o pictoriță consacrată, absolvise nu știu ce școli
din domeniu.
– Tu poți să te piepteni cu breton mai lung pe
stânga să acopere problema, ca să nu te simți prost! Și era aranjată cu mult bun gust, pieptănată
Și cred că nu costă mult să pui un ochi de sticlă, să modern, asimetric, cu un fel de breton care acoperea
fie locul la fel cu cel sănătos! parțial, discret, elegant, defectul ei...
– Oare se poate? Să vorbesc cu mama! De ce nu
s-or fi gândit și ei mai repede la asta? - spuse ea și
fugi în casă să vorbească cu ai ei, uitând de mine.
A lipsit un timp, era plecată la rude la Târgu
Mureș.
Când s-a întors m-a strigat de departe și mi-a
arătat mândră noua ei înfățișare: Avea un ochi foarte
asemănător cu cel bun iar fața ei devenise foarte
frumoasă!
– Formidabil, ce frumoasă te-ai făcut! Cred că nu-
i nici o fată așa frumoasă pe strada ta!
S-a înroșit a dat să fugă și s-a oprit. A zâmbit
încurcată și a spus:
– Stai să vezi când mi-o crește bretonul, ce bine
o să arăt! 21
Radia, fericirea o făcea mai frumoasă, deja

scosese o oglinjoară și lua diferite posturi, să vadă
cum îi stă! Era simpatică, foc. Atunci a ieșit și mama
ei în grădină și a spus:
– I-ai mulțumit lui Ionel pentru ideea lui cu ochiul
de sticlă?
S-a oprit din maimuțăreala din oglindă, s-a
bâlbâit, s-a colorat în obraji și cu greu, privind în jos,
mi-a spus:
– Mulțumesc... Stai să-ți spun ceva la ureche!
A ieșit din curte a venit și m-a strâns în brațe și
m-a pupat pe obraji. Era roșie în obraji dar fericită și
mi-a spus:
– No, așa spun eu din suflet mulțumesc, tu,
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
– Deci sunt un băiat inteligent, aşa-i? am
încercat eu să glumesc.
– Observ că zâmbeşti, că glumeşti, dar totuşi, ai
dreptate, eşti un adult inteligent şi nu Mă uiţi. E
bine, pentru că nici Eu nu uit pe nimeni, deşi pe
Mine mă uită mulţi oameni, şi-n vocea Sa se simţi
tristeţe.
Mihaela Moşneanu – Iartă-mă, Doamne! Nu vreau să Te-ntristezi.
– Fii liniştit, adultul meu! Când văd cum e lumea
Adultul, Dumnezeu şi... Timpul din ziua de azi şi câte răutăţi, şi câte invidii zac în
ea, tristeţea Mea este inevitabilă! Chiar şi Eu sunt
neputincios, crede-mă că nu mă pot abţine!
Nu ştiu ce mi-a venit azi-dimineaţă să mă
– Şi-atunci, cum de ne mai rabzi, Doamne?
gândesc la viaţa mea mai mult ca de obicei. La
evenimente importante sau nu, care m-au marcat – Cum să nu vă rabd? Sunteţi creaţia Mea, nu?
într-un fel sau altul şi m-au transformat în omul care – Eu nu aş putea să am această putere. Dacă
sunt în prezent, şi probabil voi fi în viitor, cine ştie? eu aş fi în locul Tău, n-aş rezista. Iartă-mă că
Şi ciudat, mi-aş fi dorit din tot sufletul să am cui să recunosc acest lucru, dar nici nu pot să mint, pentru
mă destăinuiesc, dar am fost toată ziua singur. Na că sigur Ai şti că nu sunt sincer, aşa că n-ar avea
bine, în situaţia aceasta, de fapt, eşti cu tine însuţi, rost.
cu Dumnezeu şi cu... Timpul, nu? Sunt convins că – Ei, vezi? Voi oamenii, şi cei care credeţi în
nu sunt singura persoană care gândeşte aşa, dar Mine, şi care nu, aveţi o îndoială în suflet. Nu
cum azi am simţit nevoia de-a ignora singurătatea, sunteţi capabili de sacrificiu şi dăruire, de acea
nu mă voi preocupa de ceea ce cred alţii despre ea. iubire necondiţionată, indiferent de ce ar fi sau vi s-
Nu, nu este vorba despre egoism, despre faptul că ar întâmpla. Puterea sufletului vostru se întinde
m-aş gândi numai la mine, în general, Doamne până la un punct, care se numeşte RĂBDARE.
fereşte! Dar prin ceea ce voi scrie, vă spun că Când aceasta se destramă ca o bluză croşetată,
atunci când nu ai pe nimeni în preajmă, totuşi, poţi atunci şi omul aruncă tot ce e bun din el şi culege
vorbi cu cineva. Nu-mi doream ca gândul din din resturile bluzei, în loc să se apuce să-şi
sufletul meu să vorbească aiurea, ca nebunul, dar croşeteze o alta mai frumoasă.
cum nu aveam cu cine vorbi, am apelat la... dar să
– Mă tem că nu înţeleg ce vrei să spui, Doamne.
n-o mai lungesc atâta, ci voi începe acum să vă
Am trăit clipe în viaţa mea în care am iubit mult, de
spun.
nu mai ştiam de mine. Am dăruit şi m-am sacrificat
Văzându-mă azi doar în preajma eului, a Tatălui de multe ori, dar în schimb am avut parte de
şi a Timpului, am început un dialog cu mine însămi trădare, de minciuni, de indiferenţă, chiar şi de
şi cu El. Nu mi-a trecut prin minte nimic în dispreţ, acolo unde, chiar nu aş fi meritat. Şi-atunci,
momentul când am început să dialoghez, pur şi la un moment dat, răbdarea s-a destrămat, ca o
simplu a fost totul aşa de firesc, ca şi cum noţiunea bluză croşetată, cum spui Tu.
de singurătate nu ar fi existat, niciodată.
22 – Ei, adultule, să nu judeci pe nimeni, pentru că
– Doamne, nu-mi vine să cred! Am cincizeci de nu vei cunoaşte niciodată motivele care le-au
ani, sunt o persoană adultă, cu bune, cu rele, ca determinat pe acele persoane să se comporte aşa
toată lumea, deşi mă simt un pic special, faţă de alţi cu tine. Şi-apoi n-are rost să-ţi rozi inteligenţa cu fel
adulţi de vârsta mea, prin prisma multor probleme şi fel de gânduri, de întrebări în privinţa lor, pentru
pe care le am sau le-am avut. că Timpul, în plimbarea lui continuuă, le va da şi le
– Dragă persoană adultă, să ştii că pentru Mine, va face tuturor, după fapte şi după suflet. Dar să nu
şi tu, şi toţi oamenii sunteţi speciali, şi animalele, şi uiţi, că răbdare ai şi tu, ca şi ei, şi când te saturi, de
plantele. Viaţa însăşi, e specială! Doar sunteţi multe ori procedezi la fel. Şi tu eşti om, până la
creaţia Mea, nu? urmă.
– Atunci sunt eu egoist, gândindu-mă că sunt – Doamne, am uitat ceva. Am uitat să te servesc
special? cu o cafea sau cu ceva, nu ştiu. Dar aşteaptă-mă,
– Nu eşti egoist, eşti realist, deoarece puţini imediat o fac, cu mare drag.
oameni conştientizează faptul că sunt speciali şi că – Nu, mulţumesc! Eu nu beau cafea, nici
toţi sunt egali în faţa Mea! băutură, nici nu mănânc. Eu sunt Dumnezeu, şi am
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
alte preocupări, mult mai mari decât ale oamenilor. ştiu cât de bine privim şi auzim, continuai eu.
Dar dacă vrei să bei o cafea cu cineva, bea cu – Vezi că începi să înţelegi puţin mai mult? Şi cu
Timpul, că poate vrea să vadă şi el cum e gustul trecerea timpului, vei mai înţelege, dacă vei dori,
acestei licori minunate, cum o consideraţi voi. căci voi oamenii înţelegeţi tot ce vă doriţi, nici mai
mult, nici mai puţin.
– O vrea Timpul să bea cu mine o cafea? Ştiu că – Sau mai înţelegem ce vrem, pentru că aşa ne
el nu se opreşte niciodată, că e mut şi surd, că el, convine, uneori, spusei eu zâmbind.
doar merge înainte, văzându-şi de treaba lui. – Mmm, ai dreptate în privinţa asta, pentru că nu
– Dacă îl inviţi, ca pe Mine, cine ştie? Oricum, fă semănaţi între voi şi fiecare aveţi ideile şi voinţele
două cafele şi vei vedea dacă îi face plăcere să bea voastre. Sunteţi buni, răi, frumoşi, urâţi, sănătoşi,
o cafea sau nu. Şi câteodată se mai opreşte şi el, bolnavi, şi câte şi mai câte calităţi şi defecte aveţi.
dar voi nu conştientizaţi acest lucru. – De ce, Doamne, aduci oameni bolnavi pe
M-am ridicat din pat, şi fără să fiu prea atent la Pământ?
ultima frază, şi după ce-am fost la toaletă, am mers – Pentru că Viaţa trebuie să fie şi frumoasă, şi
în bucătărie. Am făcut cafeaua. Am pus-o în două grea, dar nu în ultimul rând, puternică. Dau viaţă şi
ceşti mai mari şi le-am aşezat pe masă. Nu prea bolii, ca oamenii să devină mai înţelepţi, să simtă
ştiam ce să fac, să-i spun sau nu Timpului că una că trăiesc. Inima omului este organul vital al trupului
din cafele e pentru el şi cealaltă e pentru mine, dar omenesc, dar sufletul, de la Mine îl are. Şi Il dau
Dumnezeu, ştiind ce gândesc, vorbi: pentru că vreau ca acest suflet să se călească, să
– Ia vezi Timpule, e bună cafeaua adultului? devină un spirit puternic şi înţelept, atâta timp cât
Imaginaţia mea îşi deschise brusc uşa şi văzui o trăieşte pe Pământ. Când Îl iau înapoi, vreau să-l
formă si-un chip, pe care nu aş şti să le descriu, că văd şi să-l simt că nu l-am dat degeaba, unui om
se aşează cu mine la masă, în dreptul celeilalte sau vreunei vietăţi.
cafele. În timp ce vorbeam cu Domnul, nu mi s-a – Şi? Sufletul meu, cum este, Doamne?
părut că aş vedea pe cineva, dar totuşi am
continuat să vorbesc. Privind atentă, foarte
curioasă, l-am invitat pe Timp:
– Hai, dragă Timpule, te invit la o cafea şi la un
pahar de vorbă, ca să ne împrietenim. Te rog,
şerveşte, că se răceşte.
Dar Timpul nu-mi răspunse. Îl priveam şi aveam
senzaţia că stau singură la masă, deşi îl vedeam
foarte bine sau nu vedeam nimic, nu-mi dau seama.
Dar Tata îmi spuse:
– Chiar tu ai spus că e mut şi surd. Cum vrei să-
ţi răspundă?
– Da, chiar eu am spus asta, dar... mi-ar fi plăcut
să vorbească puţin cu mine. 23
– Deşi aparţine Universului întreg, Timpul nu e

prieten cu nimeni şi cu nimic, doar ştii asta! Îşi are
misiunea lui, ştiută şi neştiută.
– Cum vine asta, ştiută şi neştiută?
– Păi să-ţi explic. Tu ai spus că e surd şi mut, şi
că merge înainte, văzându-şi de treaba lui. Dar
altceva, în afară de asta, ce mai ştii despre el?
– O parte din trecutul lui, câte ceva din prezentul
meu şi-al altora, şi-n rest... nimic. Viitorul ne
dezvăluie o dată cu acele ceasornicului, câte puţin
sau mult, depinde. E ca un râu pe care îl privim, dar
fără să-i auzim susurul lin şi continuu sau ca o
furtună care izbucneşte, de nu ştii unde. Deşi nu
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
atâtea defecte? Că uneori ni le-mpachetăm în suflet
şi de ştim sau nu de ele, parcă le ţinem învelite în
foi de ziar, precum ouălele, să nu se spargă.
– Ha, ha, ha! Ha, ha, ha! Iar M-ai făcut să râd,
ha, ha, ha!
– De ce, Doamne? Ce-i amuzant în întrebarea
mea? întrebai eu, nesimţindu-mi bătaia inimii de
– Găseşte-ţi singur acest răspuns, nu pot să-ţi
data asta.
răspund la această întrebare.
– Râd, pentru că atunci când V-am creat pe voi
– Mmm, nu cred că e rău, dar nici cel mai bun
oamenii, Am crezut că vă creez după chipul şi
suflet din lume, spusei eu mai mult în şoaptă.
asemănarea Mea, şi când m-am gândit la
– Ha, ha, ha! Ha, ha, ha! asemănare, m-am gândit şi la perfecţiune. Dar din
– Doamne, Tu ştii să râzi? întrebai eu surprins, păcate, am pierdut perfecţiunea undeva prin spaţiu,
cu inima cât un puric, chiar râzi? şi-atunci, voi sunteţi şi buni, şi răi.
– De ce să nu ştiu a râde sau a plânge? Ştiu, – Ha, ha, ha! Doamne, vorbeşti serios, acum?
adultule, cum să nu ştiu? Şi deşi nu prea am Eu – Ha, ha, ha! Da, foarte serios vorbesc acum,
motive să râd, acum am râs cu adevărat. Demult n- deşi... ha, ha, ha!, fac şi eu haz de necaz, cum
am mai râs aşa, continuă El să-mi spună, dar mi-a faceţi voi, nu? Că de când tot Vă port de grijă, Am
fost simpatică sinceritatea ta. Dar răspunsul la mai învăţat şi eu câte ceva de la voi. Face bine
întrebarea ta îl vei găsi întodeauna în gândurile şi spiritului şi vieţii, nu?
faptele tale. Din ele vei şti cum e sufletul tău.
Nu-mi venea să cred! Stăteam la poveşti cu
Tăcui după aceste vorbe, Domnul tăcu şi El. Domnul, ca şi cum aş fi stat cu cel mai bun prieten!
Gândul meu îşi întinse aripile spre fapte pe care le- De fapt, cred că dacă aş fi avut vreun musafir pe
nfăptuisem şi gânduri pe care le avusesem înainte care l-aş fi considerat aşa, cred c-am fi băut o bere
de această conversaţie intimă. În unele privinţe, mă împreună, am fi povestit despre fotbal, pariuri, de
simt împăcat cu mine însămi, în altele, simt că o gagici, sau cine ştie ce alte subiecte de conversaţie
mamă de bătaie ar fi mai blândă decât remuşcările aş fi avut cu el, ce ştiu eu?! Dar în niciun caz nu aş
care mă dojenesc întruna. Cred că Domnul are fi avut o discuţie de acest gen. Ba mai mult, nici
dreptate că răspunsul mi-l voi găsi întodeauna, în măcar nu mi-ar fi trecut prin minte să am o
mine însumi. asemenea discuţie cu vreun prieten sau amic!
De ce să-mi răspundă El la această întrebare? La un moment dat mă fulgeră un gând. Cum
Sau de ce să le răspundă altora? Are destule pe vorbisem numai despre viaţă, gândul meu se duse
cap, decât să ne mai răspundă cum ne e sufletul. spre moarte, şi-L întrebai:
Şi-apoi, de ce-ar face asta, când El ne-a dat viaţă?
– Doamne, aş vrea să te mai întreb ceva. De ce
Nu noi ar trebui să avem fiecare grijă de viaţa şi de
ne iei oamenii iubiţi în Ceruri? De ce mor copii,
sufletul nostru, tot aşa cum El are grijă de Creaţia
tineri, şi părinţii, fraţii sau soţii, trebuie să-i
Sa? Toţi suntem indivizi, şi grija faţă de noi înşine
îngroape? Doar ştii câtă durere laşi în urmă, şi
să fie individuală. Gândurile şi faptele noastre să
24 totuşi, îi iei la Tine?
fie, atât pentru noi înşine, cât şi pentru semenii
noştri, atât cât ne stă în putinţă. – Nu Eu vi-i iau, ci Timpul. El Mi-i dă.
– Cum aşa? sării eu ca ars, cum aşa?
Fără să-mi dau seama, îmi băui cafeaua şi-o luai
pe cealaltă, care i-o oferisem Timpului. Nu se – Da, când el se opreşte câteodată, face asta
atinsese de ea şi-mi părea rău s-o arunc. Sorbind pentru a lua pe careva dintre voi. Atunci când
prima picătură din ea, îi spusei Domnului: consideră că s-a terminat, atunci mor oamenii.
– Deci faptele şi gândurile noastre sunt ceea ce – Ceee? Chiar e adevărat ce-mi spui, Doamne?
suntem noi, aşa-i? – Da, e adevărat. Acesta e un rol pe care şi-l
– Mmm, depinde, nu întodeauna e aşa, pentru asumă în faţa Mea. Uite, de exemplu, a gustat
că oamenii se văd nevoiţi să comită fapte, care nu acum din cafeaua ta sau ai băut-o tu, adultule?
le plac. Dar prin ele ar trebui să fie responsabili în – Am băut-o eu, pentru că lui, nu cred că i-a
faţa societăţii, chiar dacă mulţi nu-şi asumă această plăcut şi îmi părea rău s-o arunc.
responsabilitate. – Ei, vezi? Voi oamenii, cât trăiţi, faceţi ce vreţi
– De ce suntem aşa de dificili? De ce avem cu Timpul, şi el nu vede, nu aude şi merge în
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
drumul lui, aşa cum ai zis tu. Dar când se va opri,
atunci să fii sigur că te va lua cu el. Zii mersi că nu
Dabdu Briel
s-a oprit să bea cafeaua ta, dacă iubeşti viaţa care
ţi-Am dat-o. Domnişoara Mareea
De data asta am rămas pur şi simplu, împietrit!
La orice răspuns m-aş fi aşteptat în legătură cu – fragment din romanul „Mareea, cu PRIVIREA
moartea, dar că Timpul să fie vinovat de ea, asta, aţintită spre STELE!” în curs de apariţie la
nu! Nu mai ştiam ce să-i spun Domnului, de fapt, Editura Pim, cu sprijinul Bibliotecii Cronopedia –
nici mie însămi nu-mi mai găseam vreun gând, vreo
întrebare sau răspuns. Am rămas mult timp în
această stare. Nici nu ştiam cum trecuse... Timpul, Fata a crescut și s-a făcut o domnișoară în toată
bată-l norocul! regula. Înăltuță, blondă cu ochii de un albastru
intens, cu un zâmbet fermecător, foarte jovial și fără
Dintr-odată am auzit soneria şi-am tresărit. Mă
să se amestece cu prea mulți colegi, ea făcea o
gândii repede, că cine-o fi, oare? Am dat să merg
impresie puternică încă de la prima vedere. Mulți
spre uşă să răspund, dar gândul la conversaţia mea
tinerei o plăceau, dar în momentul în care ar fi dorit
cu Domnul mă făcu să ezit, în timp ce soneria îmi
să-i facă o declarație sau un început de aluzie,
spărgea liniştea care mă înconjurase din momentul
auzeau vocea ei foarte clară cum le spunea:
în care Domnul îmi dăduse răspunsul despre Timp.
Dar, tot El îmi spuse: – Nici să nu te gândești la așa ceva!
– Hai, du-te să răspunzi! Deschide-i uşa lui Sile, – Doar mă gândeam, i-a răspuns odată unul din
că altfel ţi-o sparge, mai adăugă chicotind încet. cei mai drăguți băieți.
– Dar Ai să mai vorbeşti cu mine, Doamne? – Asta spuneam și eu să nu te mai gândești.
– Oricând vei dori tu, adultule, oricând! – Da’ de unde știi tu la ce mă gândeam eu?
Din doi paşi am fost la uşă şi într-adevăr, Sile, – La asta! - i-a răspuns Mareea și a scris pe o
vecinul şi prietenul meu era în faţa uşii cu o sticlă hârtie câteva cuvinte.
de doi litri de bere. Intră zgomotos, aproape să dea După așa o demonstrație niciun pretendent nu și-
peste mine şi se repezii în bucătărie, salutându-mă
cu un „Salut!” în grabă. Dar văzând cele două ceşti
de cafea, băute, mă-ntrebă:
– Ai avut pe cineva pe la tine, mă?
– Nu, dar am avut chef să beau două cafele, şi-
am băut, îi răspunsei eu cu gândul aiurea.
– Aş, da de unde! Mă, tu ai avut vreo gagică pe
la tine şi nu vrei să-mi spui. Ce naiba, că doar nu ţi-
o fi ruşine de mine, mă! Şi-n timpul acesta merse în
dreptul dulapului, şi scoase două pahare, apoi
desfăcu dopul sticlei pentru a servi. Mi se părea că
aud de undeva de departe, veselia şi sporovăiala
lui, în timp ce eu eram aerian, cu gândurile mele.
25
Am servit împreună berea, în timp ce îi răspundeam
evaziv sau deloc la întrebări, şi la tot ce vorbea el.
Observându-mi starea, mă întrebă:
– Da’ ce naiba ai, de eşti aşa de tăcut şi de
absent?
– Nu mă simt prea bine, mă doare capul, minţii
eu.
Dar lui Sile nu-i păsă prea mult de răspunsul
meu şi continuă cu gălăgia şi cu poveştile lui, pe
care, chiar dacă le auzeam, nu prea înţelegeam
sensul lor, timp de vreo oră şi ceva, până când
plecă şi eu am rămas din nou cu... eul, cu
Dumnezeu şi cu... Timpul.

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
serviciul meu că mai mult stăteam cu băieții la bere”.
− Și ce considerați că vă este necesar ca să
puteți duce o viață, cât de cât, normală?
− Cât mai multă atenție din partea familiei. „să le
învăț minte pe fufele astea două cum să se țină toată
ziua de fundul meu, că destul le-am slugărit”.
− Dar eu cred că doamnele, aici de față, vor face
a mai permis să emită gânduri ciudate în preajma ei, tot posibilul să vă îngrijească cât mai bine. O să vă
într-o zi chiar i-a spus unuia:
prescriu totuși și niște pastile, un fel de vitamine, să
– Tu n-o să mă vezi dezbrăcată niciodată, nici din le luați de două ori pe zi.
greşeală, așa că nu-ți mai încinge mintea! Iar băiatul
− Cum ziceți dumneavoastră doamnă doctor, să
a fost convins că s-a bulbucat prea tare la picioarele sperăm că voi fi bine îngrijit. „Să vadă și femeile
ei de top model că altfel nu avea de unde să știe.
astea cum e să stai pe pensia bărbatului, casnică,
zeci de ani și să nu faci nimic, acum o să le iasă pe
Liceul s-a terminat cu premiul întâi cu laude nas. Sper că vitaminele alea să meargă cu berea că
nenumărate și Mareea s-a înscris la Facultatea de nu pot să mor de sete când mai vin băieții pe la
psihologie fiind convinsă că aptitudinile ei o vor ajuta mine”.
în această meserie. Mareea era complet uluită și se uita la bărbatul
Cursurile aveau loc mai mult dimineața iar după- din fața ei care părea complet terminat dar în același
amiaza erau un fel de ore de laborator. timp se minuna și de ceea ce gândea omul și nici nu
La început, au atras-o orele de psihoterapie în știa dacă să zică ceva sau nu. Ea era o fată foarte
care fiecare cursant era învățat cum să stea de credulă, lipsită de experiența vieții și îi era imposibil
vorbă cu pacienții și ce sfaturi să-i dea pentru să-și imagineze că cineva poate să mintă în așa hal,
vindecare. Aveau și ore practice în diferite cabinete fără nicio jenă.
cu doctori consacrați. La finalul discuției doamna doctor le-a spus celor
Cel mai mult a distrat-o un domn, mai în vârstă două femei să mai rămână puțin și a rugat-o pe
care a venit cu soția și cu fata lui la cabinet și care Mareea să-l conducă pe pacient la mașină și să mai
parcă era topit din cauza problemelor de sănătate. vorbească cu el până vin și însoțitoarele.
Doamna psiholog, îndrumătoarea Mareei, a început − Mergeți cu domnișoara, i-a spus ea și vor veni
să-i facă o demonstrație de cum se face o anamneză și doamnele imediat. Le mai rețin puțin să le explic în
model prin intervievarea pacientului. detaliu modul de tratament. Nu vreau să vă încarc
− Vă rog să-mi spuneți cum vă simțiți în acest memoria și cu această grijă. Condu-l pe domnul!
moment? − Vă mulțumesc foarte mult doamnă doctor,
− Foarte slăbit, fără vlagă. sunteți o persoană miloasă și cu multă înțelegere, să
le explicați cu atenție tot ce trebuie că eu nu prea
− De ce credeți că aveți această stare?
mai am nici ținere de minte. „Mă mai prefac câțiva
− Datorită anilor de muncă din trecut. pași că diseară le-am promis băieților că ieșim la o
Surmenajului foarte mare. băută. Totul sacrificiul e până mă sui în mașina lor.
La începutul discuției, Mareea, nu a fost foarte Muierilor o să le spun că mă scot băieții la aer în
26 atentă că mai avea de completat fișa pacientului dar parc pe o bancă. Banca din fața cârciumei.”
după câteva momente și-a ridicat privirea și s-a uitat Omul s-a ridicat cu greutate și s-a lăsat pe brațul
spre pacient. Ceea ce a constatat a surprins-o peste pe care, amabilă Mareea i l-a oferit. Abia se mișca
măsură. Pacientul avea două dialoguri, unul cu târșâindu-și picioarele. Așa au ajuns la scările de la
vorbe și se adresa doamnei psiholog și altul în ieșirea din cabinet.
mintea lui și nu se adresa nimănui.
− Acum nu mai este nevoie să te prefaci, i-a spus
În acel moment următoarea întrebare a doamnei scurt Mareea care nu a mai suportat tot teatrul ieftin
doctor a fost: și și-a eliberat mâna din mâna pacientului, lăsându-l
− Deci considerați că munca pe care ați făcut-o singur în picioare. Aici nu ne vede nimeni.
până la ieșirea la pensie a fost extrem de obositoare La început a crezut că o să facă atac de cord
și surmenantă? chiar în fața ei dar i-a fost imposibil să reziste și să
− Da, a răspuns pacientul, m-a epuizat fizic și facă pe inocenta la atâta impostură. Acesta i-a dat
psihic. drumul la mână și a coborât scările aproape în fugă
Dar în mintea lui Mareea a „citit”: „mare brânză și și a sărit direct în mașină pe unul din locurile din
spate. De acolo a privit spre Mareea ca un om hăituit
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
și s-a făcut mic în mașină. Mareea nu prea era genul − Cu mine poți să fii perfect sinceră, e greu să mă
de fată care poate fi prostită și s-a apropiat calmă de mai surprinzi după atâția ani de meserie.
geamul mașinii, i-a făcut semn să-l deschidă și cu − Sunteți sigură că asta doriți?
cea mai suavă voce din lume i-a spus:
− Bineînțeles, eu am deschis discuția, ce poți tu
− Berea de pe banca de la cârciumă nu se să-mi spui din ce nu știu?
potrivește cu vitaminele prescrise și știi foarte bine
− Atunci o să vă răspund la câteva întrebări pe
că nici nu ai nevoie de ele.
care vi le-ați pus dar la care nu aveți încă răspuns.
− Tu ești doctoriță?
− Adică vrei ca eu să te întreb ceva acum, mie
− Nu, nu sunt nimic! mi-ar plăcea să vorbești tu liber.
− Atunci ești diavoliță, asta ești! − Asta am spus și eu, nu trebuie să mă întrebați
− Ați și ajuns la mașină, a spus în spatele ei soția nimic iar eu am să vă răspund la cele mai recente
pacientului, credeam că abia se mișcă. întrebări pe care vi le-ați pus singură în gând.
− I-a făcut bine consultația, a răspuns Mareea. − Nu înțeleg ce vrei să spui, tu mă uimești dar
Cele două femei s-au urcat în mașină și din cred că acum ai depășit o anumită limită, chiar a
spate, disperat, bărbatul cu degetul pe buze îi făcea decenței, dar să te aud, dă-i drumul!
semnul tăcerii. − În primul rând eu nu mă voi mărita niciodată cu
− Stai liniștit că va fi cum ți-ai dorit, vei fi foarte fiul dumneavoastră, i-a spus Mareea și a văzut cum
bine tratat. Doamnele cred că au înțeles exact ce au privirea doamnei doctor se mărește și cade pe spate
de făcut, i-a mai spus Mareea și a văzut cum în fotoliu. Apoi, pacientul acela grizonat, care vine
bărbatul se relaxează și se tolănește ca un boier pe mereu ultimul la consult și uneori vă conduce și cu
canapea cu fața numai zâmbet. mașina acasă, este mult mai dăunător decât soțul
dumneavoastră, chiar dacă vă este amant. Faptul că
Aceasta a fost una din experiențele de început,
ați început să-i dați bani este semnul clar că nu pe
că apoi a mai trăit multe alte evenimente. Își aduce
dumnevoastră vă place ci mai mult portofelul
aminte de cazul soțului care s-a prefăcut bolnav ca
dumneavoastră.
soția lui să ajungă la cabinet cu el și să se
dovedească în discuția cu doctorița că ea era de fapt
pacienta. Atunci a văzut și Mareea ce însemnă
abilitatea unui doctor de a întoarce, practic, situația
familială. Doctorița, care și-a dat seama imediat
despre problemă, i-a spus să dea un test pentru a se
dovedi că are calitățile cerute pentru îngrijirea soțului
și bineînțeles că s-a demonstrat, nu numai că nu-l
poate îngrijii dar are chiar ea nevoie de îngrijiri
serioase. Atunci soția a cerut ca și soțul să treacă
testul, ceea ce pentru el a fost o bagatelă și numai
așa s-a convins de situația reală. Rar vezi pe cineva
cu viața așa bulversată și întoarsă cu 360 de grade.
Mareea era deja în anul trei de facultate și
frecventa cu mare plăcere orele de practică de la 27
cabinet. Doamna doctor a fost la început complet
uimită de capacitățile pe care i le demonstra, cu voie
sau fără și până la urmă a întrebat-o direct:
− Draga mea, ne cunoaștem de mai multă vreme
și am văzut că ai un adevărat dar pentru această
meserie, dar te rog să-mi spui și mie ce ești tu de
fapt, știi că îmi ești foarte dragă și vreau să te îndrum
cât mai corect, cât mă pricep. Am constatat că mă
depășești în multe privințe și chiar dacă nu vorbești
prea mult eu citesc pe chipul tău modul de rezolvare
al pacienților, deci ce ești tu, nu cine ești?
− Nu știu dacă pot să mă exprim chiar liber că
obiceiul acesta nu mi-a fost întotdeauna util și m-a
îndepărtat de oameni.

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
a cabinetului să o vadă pe Mareea.
Ea a intrat în cabinet și la întrebarea din privirea
doamnei doctor a răspuns că încă nu este momentul
să stea de vorbă una cu alta și puteau începe
consultațiile.
Așa a trecut o oră și încă o oră, amândouă își
vedeau de treabă când, la un moment dat, Mareea i
Doctorița era încremenită în fotoliu și nici măcar s-a adresat pacientului de pe canapea și spre
nu mai putea schița o vorbă. A întins doar o mână și uimirea doamnei doctor i-a spus:
a luat ceașca de cafea de pe birou de parcă încerca
− Chiar în acest moment doamna doctor trebuie
să se ascundă după ea.
să plece urgent până acasă și vom continua noi
Mareea s-a făcut că nu observă gestul, aproape discuția, dacă doriți?
de panică făcut și a continuat calmă ca la examen.
Doctorița a înțeles imediat mesajul, s-a ridicat de
− Dacă vă mai neglijați căminul prietena pe fotoliu, s-a îmbrăcat rapid peste halat și a ieșit. S-
dumneavoastră cea mai bună în schimb se ocupă a auzit zgomotul mașinii cum demara pe alee.
intens de el. Iar dacă nu luați măsuri imediate Mareea a rămas cu pacientul și a început să-i
divorțul bate la ușă. vorbească:
− Nu crezi că fabulezi prea mult domnișoară? − Depresia dumneavoastră este o creaţie proprie
Fața doamnei doctor era deja străvezie dar încerca pe care o puteți realiza datorită faptului că aveți o
să pareze cu forțele care îi mai rămăseseră. Nicio inteligență peste medie. Numai persoanele
șansă! inteligente își pot imagina depresia și numai ele și-o
− Eu v-am prevenit. Dumneavoastră m-ați pot crea și amplifica. Tâmpiții nu fac depresie pentru
solicitat. Ați vrut să vă uimesc și sper că am reușit. că nu pot.
Deja aveți datorii la bancă de care nu știe soțul − Adică, vreți să spuneți, că eu sunt o persoană
dumneavoastră, amantul v-a părăsit la hotel în plin inteligentă?
act sexual, fiul dumneavoastră se droghează, fata cu − Exact asta am spus, chiar foarte inteligentă.
care este îi papă toți banii, soțul vrea să ipotecheze
casa, care este a lui să o poată întreține pe prietena − Și atunci cum pot să scap de faptul că sunt atât
familiei și pot să mai continui, dacă doriți? de depresiv?
− Momentan nu, că nu vreau să fac infarct. − Nu sunteți de loc, ci doar vă faceți depresiv,
Sinceră să fiu m-ai uluit și nu-mi dau seama de unde este ca și cum ați fi actor și ați juca un rol. Un actor
ai aceste informații, mai ales cea despre hotel. foarte bun în rol de depresiv.
− Sunt o fetiţă care s-a născut paranormală, am − Dumneavoastră domnișoară mă uluiți, adică
acces la toate informațiile din univers. spuneți că nu sunt bolnav? Doamna doctor nu mi-a
spus niciodată asta!
− E clar că asta și ești, dar în această situație, te
rog frumos, acum chiar te rog, tu vezi vreo − N-am spus așa ci am spus că dacă vreți să fiți
rezolvare? bolnav, sunteți chiar foarte bolnav.
− Sigur că există, am să v-o spun mâine − Dar dacă vreau să fiu sănătos, a întrebat
dimineață. pacientul și parcă vocea lui era mai puternică.
28
− De ce, e ceva la care trebuie să te gândești? − Dacă vreți să fiți sănătos de gura mea, nu faceți
nicio scofală.
− Nu, în niciun caz, iar mă subestimați, este ceva
care trebuie să se potrivească și să se întâmple, − Păi nu dumneavoastră mi-ați spus să fiu
puteți avea încredere în mine. sănătos?
− Bine, mă las pe mâna ta, dar să știi că doresc o − Nu m-ați înțeles, eu v-am spus că puteți fi exact
rezolvare în care eu să ies câștigătoare. cum doriți ori sănătos ori bolnav, dumneavoastră
decideți. Trebuie să rețineți un singur lucru că dacă o
− Așa va fi! Oricum vă sunt datoare că m-ați faceți din cauza mea sau la sfatul unor prieteni sau
primit la cabinet.
din ce mai auziți prin presă sau la televizor, atunci nu
− Nicio clipă nu m-am gândit că o să-mi dai așa o e valabil.
lecție! Chiar îți mulțumesc!
− Dar când este valabil?
Toată noaptea doamna doctor s-a perpelit în − Hotărârea de a fi sănătos este valabilă numai
patul conjugal, lângă soțul ei și de dimineață a venit dacă este intimă, pornită din inima proprie.
la cabinet cu o jumătate de oră mai devreme, și-a
făcut liniștită cafeaua și cu ochii era pe ușa de intrare − Ce inima mea gândește?
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
− Mult mai mult decât vă imaginați și este chiar ochii lui că a înțeles imediat și e la picioarele mele de
extrem de inteligentă. acum înainte. Aș vrea totuși să te întreb ceva.
− Cred că asta e ca atunci când am vrut să trec − Vă rog?
strada în fugă dar ceva m-a oprit brusc și n-am mai − Crezi că soțul meu știe de... știi tu cine și de
putut mișca picioarele și în acel moment am văzut hotel?
camionul care m-ar fi făcut praf.
− Până acum nu știe nimic dar această relație
− Exact asta vreau să spun, inima gândește și ea, trebuie oprită azi și nicio zi mai târziu, pentru că el o
trebuie doar ascultată. să caute orice motiv să vă contracareze, iar în cel
− Domnișoară, știți ceva, deja parcă mă simt mai mai scurt timp trebuie să puneți banii la loc să nu le
bine! observe lipsa.
− Asta însemnă că ați început să vă ascultați − Asta nu-i o problemă, nici una și nici alta, una o
inima! rezolv azi și următoarea în această săptămână.
− Mă bucur mult că ne-am cunoscut și probabil că − Sunt convins că și soțul dumneavoastră va
am avut noroc că a plecat doamna doctor și am proceda la fel și va fi foarte econom din acest
putut să vorbim separat, cred că nu mai am de ce să moment, să nu vă surprindă dacă vă va propune, în
mai vin pe aici. zilele următoare, să nu mai faceți excursia aia în
− Puteţi să veniți la câte un control periodic să nu străinătate. Dacă vreți să fiți și mai câştigată și să vă
zică doamna că i-am gonit pacienții. recăpătați relația cu soțul dumneavoastră atunci să
dați vina pe prietenă și să-i spuneți de cum intrați în
− Aveți dreptate, o să mai trec pe aici, dar nu ca
casă:
pacient, poate să vă aduc un buchet de flori.
− Niciodată nu am crezut că poți să fii atât de
Omul s-a ridicat, mult mai vioi ca la venire, a lăsat
fraier să te încurci cu una care nu are nicio meserie
plata consultației pe birou și a ieșit fluierând.
și care nu e de nivelul tău, chiar dacă e damă bine.
„Prima mea consultație și primul succes” S-a Mă faci să râd!
gândit Mareea și după câteva momente a revenit și
− Să știi că așa o să-i și spun!
doamna doctor. Era puțin roșie la față, respira
accelerat dar părea foarte satisfăcută și privirea ei
devenise mai vioaie.
− Stai să-mi revin și-ți povestesc tot, a spus ea, s-
a dezbrăcat și s-a așezat pe fotoliu trăgând mai
aproape cafeaua de dimineață.
În sala de aşteptare nu mai era nimeni așa că a
început să povestească.
− În primul rând am vrut să înțeleg ce te-a făcut
să mă trimiți așa urgent acasă dar pe drum mi-am
dat seama și atunci am oprit mașina în capul străzii
și m-am apropiat de casă pe jos. Dacă opream la
garaj probabil că stricam tot farmecul. Nici nu am
folosit cheile și am intrat prin ușa care duce din
29
grădină la subsol și care era deschisă. Am urcat în
casă, după ce m-am descălțat și m-am dus direct la
dormitor de unde se auzeau zgomote specifice. Nici
nu credeam că prietena mea este așa vocală. Am
deschis ușa la dormitor de perete și m-am așezat în
tocul ei. La început nu au realizat nimic și s-au mai
zbănțuit o vreme, dar în momentul în care m-au
văzut și au observat că îi filmez cu telefonul atunci
să vezi distracție. Abia am mai apucat să-i spun
prietenei mele, transpirată și dezbrăcată, care a fugit
din cameră de era să mă doboare, că nu doresc să o
mai văd vreodată iar iubitului meu soț nu a fost
nevoie să-i spun nimic că a înțeles tot. Conform legii
dacă ești surprins în plin adulter nu poți să ceri divorț
fără un partaj total defavorabil al averii. Am citi în

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
dacă puteți măcar de două ori pe săptămână să ne
ajutați cu niște consultații. La noi nu sunt probleme
mari iar cei care au nevoie de așa ceva sunt doar
câțiva. Bineînțeles că vă plătim corespunzător pentru
efortul pe care l-ați face, nici nu se pune problema,
inclusiv bonusul de lucru în afara programului.
− O să mă gândesc, dar oricum doresc să vin și
− Succes doamnă doctor! cu viitoarea doamnă doctor, care peste două luni își
− Mulțumesc, sper să mai stai pe lângă mine la ia diploma de absolvire, să mai împărțim sarcinile și
cabinet. Cum te-ai descurcat cu depresivul veșnic? să nu pierdem timpul.
− Foarte bine și cred că l-am făcut să se simtă − Cum doriți dumneavoastră, aștept cu nerăbdare
mai bine. un răspuns.
− Ar fi minunat că mă chinuie de ani de zile cu − Uite că ai deja un contract, dacă vrei, desigur. I-
stările lui, mai mult imaginare. a spus doamna doctor Mareei, imediat ce a ieșit
ofițerul din cabinet. Eu am mai lucrat la penitenciar și
− Cam asta i-am spus și eu.
probabil că de aceea a și venit domnul la noi și vreau
să-ți spun că nu sunt probleme deosebite doar că
Vremea a trecut și Mareea a ajuns în ultimul an pacienții sunt îmbrăcați cam la fel.
de facultate. Tot timpul a fost foarte atentă să nu se − N-am nimic împotrivă să mergem și acolo dacă
dea de gol cu privire la capacitățile ei și să pară o dumneavoastră ziceți că e tot din meseria noastră și
studentă normală. Oricum era cea mai premiată din e o bună experiență.
an și nici nu avea nevoie de mai multă recunoaștere.
− Atunci o să-l anunț că suntem de acord și o să
Spre sfârșitul anului universitar Mareea era la stabilim zilele împreună. Am înțeles că tu nu ai așa
cabinetul doamnei doctor și acum stabilea și multă treabă la facultate cu examenul de absolvire.
diagnostice iar doamna îi dădea voie să emită și
− Așa cum nu am avut probleme cu niciun
păreri cu privire la tratament, ceea ce ei îi plăcea la
examen n-o să am nici cu acesta. Sunt toate cam la
nebunie. Pacienții mai vechi o agreau și chiar erau
fel.
încântați dacă doamna mai avea și alte treburi iar
Mareea le spunea ceea ce credea despre boala lor. − E minunat atunci și la început o să mergem
Unii chiar au întrebat-o dacă nu tratează și ea împreună dar mai târziu vor fi și cazuri în care să te
separat dar le-a răspuns că fiind, un fel de ucenică, duci singură. Să știi că e cineva mereu prezent în
la cabinet nu ar fi deontologic să facă așa ceva. cameră din personalul de pază.
− Când voi fi eu singură o să solicit să nu fie
nimeni prezent în cameră și supravegherea să se
Într-una din zile intră în cabinet un tip, înalt, voinic
facă din exterior. Vreau să existe o intimitate a
și care nu părea de loc a fi genul de bolnav care le
dialogului.
călca pragul și care mai mult sprijină pereții.
− Și nu ți-e frică că ar putea vreunul să devină
− Cam ce vă supără. L-a întrebat doamna doctor
violent?
după ce l-a invitat să ia loc.
− Asta în niciun caz, cu mine e imposibil.
− Pe mine nimic, stimată doamnă, am alte
30 probleme. Și Mareea i-a povestit cazul cu golanul acela care
a vrut să o atingă.
− Știți că aici este un cabinet specializat în
probleme psihologice deci nu ne ocupăm de alt gen − Da, dar de atunci a trecut ceva vreme și nu poți
de probleme de sănătate. fi sigură dacă mai ai puterea aceea.
− Exact din acest motiv am venit și eu. − Eu simt că o mai am și am impresia că mai
există încă multe calități și posibilități nedescoperite
− Puteți să fiți mai explicit.
încă.
− O să încerc. Vedeți dumneavoastră eu lucrez la
− Așa să fie atunci, o să vorbesc la penitenciar
penitenciarul din oraș și medicul nostru psiholog a
pentru prima oră de consultație.
fost nevoit să iasă la pensie iar legea ne obligă să
asigurăm asistență de specialitate deținuților, mai − Aştept să mă anunțați.
ales că problemele de aceste gen, la ei sunt destule Peste trei zile ambele erau la intrarea
și foarte diverse. penitenciarului și își prezentau documentele de
− Și nu ați găsit niciun specialist să vă ajute? identitate. La prima lor ședință de consiliere nu s-a
prezentat decât o singură persoană. În fișa lui scria
− Din păcate nu și de aceea am venit să vă rog
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
că este hoț din buzunare și că invocă o stare de și dialogul cu el.
depresie. − Credeam că îl citești și pe iubitul lui?
În timp ce doamna doctor îi punea câteva − Nu, în general cel din fața mea este suficient
întrebări simple, de acomodare, Mareea îl citea ca pentru toate datele. Mai ales că a reluat în minte și
pe o carte deschisă. Omul dorea puțină variație și bibliografia pe care a citit-o să simuleze depresia.
citise la biblioteca închisorii cum se manifestă o stare
− Tu ești chiar fenomenală!
de depresie și acum răspundea ca la carte.
− Știu, dar până acum m-am abținut.
− Da, doamnă doctor, am și gânduri de suicid.
− Vezi că data viitoare nu pot să vin și o să fii
− Și cum se manifestă, brusc sau încep de
singură, nu prescri medicamente că încă nu ai
dimineață și devin mai puternice spre seară, ai luat
ștampilă dar poți să vorbești cu ei cât dorești. Crezi
vreun medicament până în prezent?
că te descurci?
− N-am luat, dar dacă este cazul o să iau.
− Sunt sigură de asta, mulțumesc pentru
− Nu știm încă dacă este nevoie dar o să stabilim încredere.
după ce te consultăm.
Cum s-a făcut ziua de consultație Mareea,
−Eu zic că am terminat consultația, a intervenit elegantă și frumoasă, s-a prezentat la penitenciar.
Mareea, domnul deținut se distrează cu noi, dar nu Surpriza a fost mare că acum în sala de așteptare se
are nimic din punct de vedere psihologic. găseau aproape zece candidați la consultație care
− Chiar așa, în câteva minute ți-ai dat seama? de care mai dornic să vadă o femeie frumoasă și să
− Nu în câteva minute ci de cum a intrat aici. Pot stea și de taclale cu ea.
să-i pun niște întrebări? De cum i-a văzut Mareea s-a oprit în fața lor și i-a
− Te rog chiar. privit calmă de parcă se uita la un insectar. După
două minute l-a chemat pe paznicul lor și i-a spus
− De ce ai spus că ai gânduri de suicid?
indicându-i fiecare persoană:
− Cum de ce, datorită condițiilor vitrege din
− Ăsta, ăsta, ăștia doi, cel din colț, grupul de trei,
închisoare și a stării crescute de depresie.
vă rog să-i duceți înapoi că nu au nevoie de nimic,
− Dar iubitul tău ce zice? Este de acord cu tine?
− Care iubit, aici nu vă ocupați numai de mine că
eu m-am prezentat la consultație.
− Pe noi ne interesează tot ansamblul de relații
pentru a stabili un diagnostic precis, deci să-mi spui
ce zice iubitul tău?
− Păi ce să zică? Ce poate el să zică? Adică,
...nu vă privește!
− Îți spun eu ce poate să zică și să nu te miri: Bă
tâmpitule tu crezi că muierile alea nu se vor prinde
că n-ai nimic.
− Da’ de unde știți că mi-a zis așa?
− Asta e meseria noastră, să știm, ce nu-i așa, nu 31
a râs de tine.
− Nu aveți de unde să știți ce mi-a spus el.
− Ba avem și știm exact. De fapt ce vrei sau ce
mai vrei?
− Nu mai vreau nimic, vreau să fiu dus la loc în
celulă.
− Luați-l că s-a făcut bine! Să nu te mai văd pe
aici.
− Am înțeles!
A mai zis tipul și a ieșit imediat pe ușă însoțit de
paznic.
− De unde ai știut tu de prietenul lui?
− În capul lui erau numai scene erotice și a reluat
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
întoarce la mine dacă mă fac băiat cuminte?
− Bineînțeles că se întoarce, dar tu poți să te faci
băiat cuminte?
− Nu prea.
− De ce?
− Eu nu am școală și nu am din ce să trăiesc
aici nu facem show! dacă nu fur.
În sală au rămas numai doi deținuți. − Știi foarte bine meseria asta?
Mareea a intrat în cabinet și-a pus halatul și a − Sunt cel mai bun.
rugat paznicul să introducă primul deținut. Acesta − Atunci du-te la poliție și roagă-i să te angajeze
era un tânăr de circa douăzeci și cinci de ani cu să prinzi hoții din buzunare, din transportul în comun.
privirea în jos și era evident că avea calitatea de − Asta-i simplu, că-i știu pe toți.
pacient. Mareea nu era genul care să pună prea − Și nu ți se pare o meserie cinstită, practic
multe întrebări și i-a spus direct: lucrezi în poliție și pentru că nu ești prost de loc poți
− Sper că mama ta se simte bine și i-a mai trecut să-ți urmezi și studiile la seral.
supărarea pe care i-ai provocat-o, acum trebuie să îți − Crezi că pot eu să fac asta?
ispășești pedeapsa și să ai grijă pe viitor să nu mai
− La ce te referi la studii sau la prins hoții?
greșești. Nu te înhăita cu băieții din celulă că îți vor
aduce numai necazuri și prietena ta nu va suporta o − La amândouă.
viață alături de un infractor. În rest nu ai nimic, doar − Poți cu siguranță să le faci pe amândouă foarte
asta am vrut să-ți spun. bine și să mă cauți peste zece ani să-mi spui cum ai
Complet uluit de vorbele ei deținutul nu a putut reușit. Poți să vii și cu viitoarea ta soție și cu copiii.
scoate nicio vorbă și doar s-a ridicat și a ieșit − N-am mai întâlnit în viața mea așa o persoană,
mulțumind. Paznicul, care făcea supravegherea prin sigur am să te caut.
oglinda cabinetului a rămas și el bulversat dar și-a − Vezi că treaba cu studiile poți s-o începi chiar în
revenit repede și l-a băgat înăuntru pe cel de a-l timpul detenției și asta va face impresie foarte bună,
doilea deținut. Acesta era un tip masiv, plin de o să ieși şcolit din pușcărie.
tatuaje, care s-a trântit pe scaun cu un aer plin de
− Acum nu te supăra dacă te întreb, pe tine cum
superioritate și a privit-o aşteptând întrebările, dar la
te cheamă?
fel ca în cazul precedent acestea nu au venit căci
Mareea i-a spus direct: − Mareea.
− Ideea cu evadarea nu mi se pare deloc o − Ce nume-i ăsta?
soluție bună. Văzând că acestuia i-a căzut complet − Numele meu, dar de ce mă întrebi?
fața a mai adăugat. Faptul că vrei să-i bagi și pe − Vreau ca primului copil, dacă va fi fată, să-i dau
ceilalți doi în treaba asta nu e deloc corect, mai ales numele tău dar parcă mi-e nu ştiu cum dacă nu-i mai
că unul din ei, știi foarte bine, mai are câteva zile de adaug și unul de-al nostru.
ispășit și nu are niciun rost să evadeze.
− Și cum ar fi ăla?
Omul era aproape leșinat de surpriză.
− Meduza sau Podoaba, ceva simplu.
32
− Nu te gândi că am stat de vorbă cu ei că nici
− Bine, te mai gândești și mai vorbim.
nu-i cunosc, părerea mea este să te potolești că e
posibil să iei și un glonț în ceafă. Dacă ai vreo − Mulțumesc mult, am plecat și mă duc direct la
întrebare te rog să mi-o pui acum pentru că e posibil șefu să văd în ce clasă mă înscriu.
să nu ne mai vedem. − Așa să faci!
− Am, a strigat tipul, de unde dracu știi tu toate Omul a ieșit și Mareea a rămas să se gândească
astea? ce a fost în capul ei de a vorbit așa. Părea că nimic
− În primul rând îți atrag atenția că nu acesta este nu trebuie să o mai surprindă, pe zi ce trece își
tonul pe care să-l folosești cu mine și ca să-ți descoperea din ce în ce mai multe calități legate de
demonstrez că știu mai multe decât crezi îți voi noua ei meserie. Ea știa că are niște calități
spune că iubita ta, vecina din cartier, ți-a atras excepționale dar acum începea să înțeleagă și la ce
atenția să te potolești cu furturile și nu ai ascultat-o și i-ar putea folosi.
de aceea te-a și părăsit.
− Hai că m-ai făcut praf! Dar dacă ești așa
deșteaptă poți să-mi spui dacă prietena mea se
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
eseu 34-41 casă. Plouă mai încet, merg pe bulevardul
Nicoleta Mija încă acoperit de zăpadă. Nu mai este frig,
doar ploaia... Ajunsă acasă încep
nerăbdătoare să citesc cartea recomandată.
Plouă în luna lui Marte Vremea este mohorâtă, la căldură privesc
picurii care se preling pe zăpadă. Totul este
scufundat într-o liniște profundă. Aerul este
Timpul trece și petrece fără să-mi dau
curat și atât de proaspăt.
seama. Mă bucur de o rază de soare, de valul
Mă uit în calendar, poate săptămâna
mării, de primul fulg de zăpadă, de ploaia care
viitoare vine și primăvara. Plouă mărunt, plouă
spală de multe ori gândurile.
chiar și pe înserat, cerul se scutură mai tare.
Deschid ochii într-o dimineață acoperită
Pe sub umbrele oamenii aleagă la ore târzii
încă de multă zăpadă. Au început să se
acasă. Când plouă mă duce gândul la o poezie
topească și țurțurii. Privesc pe geam ploaia
„Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,/și
care mă cam sâcâie, este așa de rece. Printre
noi ne iubeam prin mansarde./N-aș mai fi vrut
crengile nucului se preling picurii încet. Alții
să se sf ârșească/niciodată-acea lună-a lui
mai curajoși lovesc zăpada moale.
Marte.”
Aș vrea să strig „Mi-e dor de primăvară, de
Plouă și ninge, ninge și plouă, pe trot uare.
roua dimineții, de razele soarelui jucășe! ”
Am mâncat bine și mă pregătesc să plec
din casă, dar am uitat ceva... Umbrela!
Privesc atentă o crenguță verde înmugurită
și câțiva bulbi de ghiocei. Un vânt jucăuș
lovește umbrela și o întorce. Zâmbesc, așa
cum fac la o glumă reușită. Se joacă și el cu
mine, cu umbrela, cu ploaia... poate și cu tine.
Cred că primăvara s-a ascuns bine,
undeva. Merg prin ploaie într-o zi cam
mohorâtă, calc cu atenție, nu vreau să alunec.
Plouă încet, o ploaie cuminte mă urmărește pe
tot drumul. Oameni zgribuliți, ascunși sub
umbrele sau căciuli trec grăbiți printre stropii
33
reci. Plouă mărunt, drumul este plin de
zăpadă. Câțiva oameni trec pe lângă mine,
atenți și ei la ploaia transformată în gheață.
Cu telefonul fac o fotografie, a înmugurit
frumos un trandafir. Plouă încet, mă ascund
bine sub umbrelă, mă feresc de o mașină care
trece prea repede pe lângă mine. Nu -mi place
acestă primăv ară, sau poate iarnă capricioasă.
Închid umbrela, o scutur bine, deschid ușa
unei librării. Vin aici de mulți ani. Am cu cine
vorbi despre o carte sau despre o lansare de
carte. După o oră mă hotărăsc și plec spre
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Şah
George Ispas refuzase să-și denunțe colegul

de muncă, prieten de familie, de altfel, care
fusese numit de curând într-o funcție politică
Aurel Conțu importantă la nivel de județ.
– Nu pot să declar că i-am dat bani ca să-mi
De la Zamolxe la Tezcatlipoca înlesnească nu știu ce contract, îi mărtirisise el
soției, fiindcă nu este adevărat!
„L'etat c'est moi !”
Femia, cu zece ani mai tânără decât el, avu o
sclipire de răutate în ochi.
Puterea regilor daci nu era despotică, aşa
– Bine că alții pot!
cum a ajuns în zilele noastre, fiind controlată de
– Îți dai seama ce spui?
tarabostes (nobilimea iniţiată) şi de comaţi
(oamenii de rând), care aveau întotdeauna un – Mai mult decât tine, în orice caz! Procurorul
cuvânt greu de spus în problemele importante m-a avertizat că iei pe puțin cinci ani dacă nu-l
ale ţării. După cucerirea romană şi fuga dacilor dai în gât pe Roșca!
în munţi, unde au apărut obştile, conducătorii – I-am făcut deja plângere!
acestora erau bătrânii, purtătorii legilor străvechi – Și crezi că se va sesiza cineva? Ești naiv,
şi a rânduielilor, numiţi înţelepţi sau moşi. Ei s- George! Macarie n-a avut nicio jenă să te
au bucurat întotdeauna de preţuirea şi de denunțe!
respectul obştii, lucru care s-a păstrat de-a
– Este un denunț mincinos!
lungul vremii până aproape de noi. Astăzi,
– Poate, dar n-ai cum să dovedești! Pănă se
urmaşii regilor de odinioară şi a taraboştilor,
limpezesc lucrurile, dacă se vor limpezi
descălecaţi parcă din cotloanele cele mai
vreodată, înfunzi pușcăria, pierzi afacerea și mă
întunecate ale istoriei, au pierdut orice respect
lași pe drumuri! Denunță-l dracului pe nenorocit!
pentru bătrânii patriei, abandonându-i sau
cerându-le sacrificiu suprem: moartea. Doar – Nu pot face asta, Emilia! Omul a fost
popoarele sălbatice şi nomade, precum triburile întotdeauna foarte corect și bine intenționat cu
din Aracan, Battakii din Sumatra, Cachibas şi noi!
Tupi din Brazilia sau cele Wendi din Europa, îşi – Fă cum vrei, i-o tăie ea, întorcându-se cu
34 ucideau sau lapidau bătrânii. Imaginea spatele, dar să nu zici că nu ți -am spus!
bătrânilor aruncându-se din copaci pentru a fi A doua zi George Ispas fusese reținut pentru
omorâţi şi mâncaţi de proprii lor fii
este treizeci de zile, iar Emilia primise telefonul acela
zguduitoare. De la sacrificiile făcute în numele misterios, cu care o amenințase procurorul
lui Zamolxis (aruncarea victimilor în vârful Banană.
suliţelor) la cele făcute în numele zeului aztec
– Acum că ești singură ne putem ocupa și de
Tezcaatlipoca (smulgerea inimilor din piepturile
cauza ta! Sper că ești mai deșteaptă decât
victimilor şi mâncării acestora) până la lipsirea
Ispas?
victimelor de mijloacele existenţei nu există nicio
– Să vin la Parchet?
deosebirea: s-au schimbat doar metodele şi...
călăii. La azteci călăii se numeau chacahlmecas. – Nu, draga mea, vine Parchetul la tine!

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
mocirla unei societăţi cu care nu se identifică.
Lenuş Lungu
Sufletul său e învăluit în fantasmele unui trecut pe
care nu îl recunoaşte. Ciobul de om care se chinuie
Frânturi de suflet să rămâna atârnat de obrazul fiinţei sale se
prăbuşeşte sub povara neapartenenţei…
MOTTO: „Condiţia dragostei este să caute, nu să
De ce aleg să-mi creionez povestea în culorile
descopere, să vrea să ştie, fără să afle, să fie ritmul
unei continue mişcări spre un orizont mereu văzut, palide şi străine ale ei, ale persoanei a treia? Ştiu că
dar mereu îndepărtat. Mai mult decât curiozitate: nu-i „normal” că m-am deprins cu arta de a rămâne
nostalgie.” Ionel Teodoreanu un stingher spectator la derularea proprie-mi vieţi.
Dar aşa e mai bine. Să nu mă opun voinţei marelui
– Când n-a mai avut nimic de arătat, lumea a Regizor. Cineva să alunge tăcerea asta… tăcere ce
început să arate cu degetul… Realităţile ei au sparge timpane.
devenit adevăruri ghemuite în oglindă: se căznesc Ecoul surd al gândurilor mele ce aleargă
să încapă, se chircesc să ia forme nefireşti şi nestingherite înaintea pupilelor mele dilatate de dor
stupide, iar zâmbetul acela sclipicios nu-i al lor. Nu de viaţă mă înnebuneşte. Nu mai ştiu cine sunt şi ce
mai spun, nu mai dau, numai iau, iar când vin, ele vreau. Încotro mă îndrept?!? Cine sunt, de fapt? Nu
pleacă, de fapt, prefăcându-se din noapte în zi, doar mai suport incertitudinea patologică în care ploaia
să prindă… Se gândea că, în sinea Lui, până şi mă aruncă, învelindu-mă meschin în însăşi durerea
Dumnezeu s-a schimbat. Deh, până la urmă, de a conştientiza că nu sunt decât o lacrimă
bătrânul de deasupra rămăsese singurul, etern proiectată într-o existenţă mult prea banală.
cugetător… Simt cum în mine are loc o continuă transmutare
Într-o zi ce nu anunţa nimic neobişnuit, îşi – deşi ai mei o cred o pendulare adolescentină între
sfărâmă glezna, ca de un ciot, de propriul ei adevăr,
înfipt în colbul din drum. Îl privi la început cu furie
drept în ochi, gata să-l strivească, la pas, însă, după
o clipă, rămase uluită:
– La început m-ai uitat! Apoi m-ai pierdut. Eşti
exact ca şi ceilalţi… Vii când vrei, pleci când mi-e
greu!
Era adusă de spate, cu obraji găuriţi de un gol
inexpresiv în priviri. Tremura în timp ce-i vorbea pe
tonul acesta plin de reproş, ghemuit, dar strângea la
piept un ciob dintr-o oglindă în care privea. Se
privea, pe furiş… Îşi aduse aminte de vorba tatălui
35
său: când adevărul tău e terfelit de al lor, de vină eşti
tu… Îl strânse la piept, împingând cu călcâiul ciobul
de oglindă în pământ: orice zi poate fi prima zi,
numai adevărul, în sinea lui, nu se poate schimba.
Nu ştiu dacă sunt ani mulţi de când Dumnezeu i-a
trimis, ca-ntr-un vis, o scrisoare. Era dimineaţă şi s-a
trezit cu ea aşa, ca şi cum noaptea îşi uitase o
compresă pe fruntea ei. Uneori, când bătăile inimii
încep să-i miroasă a lut, îi pare că eternitatea şi-a
făcut cuib în propria-i aşteptare. Zâmbeşte. Îşi spune
că e bine. Va avea destul timp să-şi citească
povestea şi atât.
Se minte în continuare. Existenţa ei e înglodată în
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
pot face nimic. Simt cum toţi mă privesc miraţi. Cu
cine să mă lupt? Pe cine să înlătur din această lume
mizeră, care îmi îngroapă zi de zi trăirile şi ultimele
răsuflări slăbite, umane?
Trecuse o vreme de când noaptea îşi scutura
alene faldurile peste vârfuri de copaci şi case, ca o
vis şi realitate – simt cum mă răsucesc în carcera cafea mireasma dintr-o ceaşcă răsturnată peste
sufletului meu fără a mă opune o singură clipă. Şi, lume. Dar câtă vreme… nu ştiu!
dacă m-ar întreba cineva, deodată „Ce vrei ?” – n-aş Un curcubeu scăpătat din fuioare de nori îmi
şti ce să-i răspund… Trebuie să rămân singură, ca rătăcea prin genunchii înveliţi în abur de bună
să ştiu ce vreau; chiar dacă aş voi să-mi petrec dimineaţă. Precum cireşul de flori, cerul se scutura
restul zilelor numai şi numai printre oameni, tot de lumină în copci clipocinde de viaţă. Sunt atâtea
trebuie să rămân o clipă singură şi să hotărăsc EU poduri, peste-atâtea ape moarte… Şi răscruci ce
asta. poartă-n degete destinele de toarte…
Adevărul este că oamenii fug de fericire, nu o Îi zâmbi aproape sfios: el nu va cunoaşte
caută. De câte ori întâlnesc fericirea, fug de ea sau o vreodată ceea ce oamenii mari numesc renunţare…
ratează, fac orice din ea numai să se transforme în
altceva. O caută peste mări şi ţări, şi ea este Inimă suspendată
ACASĂ. Ce frumos este cuvântul acesta! Am citit
ceva despre un interstiţiu sanscrit numit akasha, un Greu și obosit îi era sufletul printre acești copaci.
fel de lume-memorie. Nu-i aşa că e uimitor cât de Mai trimitea în sus, în tăcere, câte un gând uneori,
bine seamănă? La urma urmelor, poate mă dar tot se simțea, în pădure, fără adăpost și
interesează şi fericirea. nesigură. Era multă vreme de când tălpile i se
Mă sufoc acum, asta ştiu – dar nu ştiu de ce. Nu- înecaseră în noroiul lumii. Și-a suspendat atunci
mi lipseşte nimic. Dacă aş găsi un motiv să fiu inima într-o peșteră și acolo făcea foc mereu. Era
tristă… Este un trecut pe care nu-l pot suporta; am singurul loc ce-i mai dădea o senzație de dulce.
fost prea fericită atunci, prea inconştientă. Dacă m- Lumina lui binecuvântată îi punea sângele în
aş culca, insomnia îmi va limpezi şi mai mult mișcare și așa își simțea corpul vibrând. În rest, totul
gândurile. Orice aş fi putut îndura acum, dar nu o i se părea de neînțeles. Zorii o prindeau lipsită de
creştere a lucidităţii, o împlinire a prezenţei proprii. bucurie și pe măsură ce zilele treceau, focul
Mă simţeam singură, faţă în faţă cu mine însămi, şi strălucea pe jumătate stins și întunericul căpăta
această prezenţă mă scoate din minţi. Mă forme și prindea putere, încercând să-i spânzure
înnebuneşte, îmi dă senzaţia că sunt prinsă între bătăile inimii. Toate mângâierile îi erau dureri și
ziduri, într-o capcană de plumb. îndoieli acum.
36 Singură, faţă în faţă cu EU şi totuşi atât de Degeaba învățase de la luna plină că drumu-i
divizată, atât de străină. Senzaţii peste fire de stranii, drept și străjuit de stele. Îl acoperea în fiecare noapte
de inexprimabile, parcă aş fi asistat la propria cu râuri adânci de lacrimi. Degeaba se privea în
moarte, o moarte ciudată, care ar însemna mai mult oglinda apelor, nu mai vedea strălucirea aștrilor în
sombrare, neputinţă, rătăcire. De aş putea simţi cel părul său bălai și nici albul de sidef al pielii sale. Nu
puţin întunericul.. Nu, nu, e cu totul altceva; penibila mai știa de-i om sau nu...
neputinţă de a înţelege cel puţin de ce mi-a fost Era ceva neobișnuit în ochii ei, sufletul nu mai
ursită întâmplarea asta. Dar, poate, orice om putea fi descifrat. Exprimau lucruri care nu putea fi
cunoaşte această tristă, unică împărţire. spuse cu cuvinte simple, căci atinsese cu privirea
Poate că… dar Dumnezeu ştie de ce îmi pun ceea ce nu trebuia să se întâmple. Suferise prea
atâtea întrebări? Aş fi vrut să plâng, numai o clipă, mult.
pentru o singură eternitate din câte ştiu că am
traversat. Un gest, un urlet, un scâncet. Şi totuşi nu
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
ISTORIA ROMÂNIEI MELE PERSONALE
Roman T. Florin
Domnul nostru Iisus Hristos a avut o viaţă
România mea personală pământească grea: s-a născut în sărăcie, într-o
peşteră, printre animale, mama Lui nefiind primită de
– partea 1/5 – oameni să nască într-o casă, ca o femeie obişnuită.
SPAŢIUL GEOGRAFIC AL ROMÂNIEI Nici nu s-a născut bine, că deja a început să fie
MELE PERSONALE prigonit de duşmanii Adevărului, Irod cel Mare
încercând să-L prindă şi să-L omoare, ucigând
pentru asta 14.000 de copii nevinovaţi, de 2 ani şi
Dacă survolăm mintal Globul pământesc, vom
mai în jos. A trebuit să fugă şi să se ascundă în
observa că Ţara Sfântă, Israelul, se află în Răsăritul
Egipt, până când a murit cel ce căuta să-L ucidă.
lumii. Vechea şi celebra capitală a Ţării Sfinte,
Ierusalimul, este situată în răsăritul ţării. La fel de Poporul român s-a născut şi el în sărăcie, printre
celebrul Templu al lui Solomon se afla în partea de animale (Eminescu: „Blândeţea poporului român îşi
răsărit a Ierusalimului. Dincolo de templu, tot la are obârşia în bunăstarea lui pastorală, mereu
răsărit, se află vestita Grădină Ghethsimani şi superioară celei a neamurilor agricole”). Nici nu ne-
Muntele Măslinilor (locuri unde obişnuia Iisus să se am născut bine, că deja, imediat după retragerea
retragă împreună cu apostolii, pentru rugăciune). aureliană, am început să fim prigoniţi de populaţiile
migratoare (goţii, hunii, gepizii, avarii, slavii) care,
Oare aceste amplasamente sunt întâmplătoare?
încercând să ne distrugă ca popor nou născut, ne-au
Să facem o paralelă: Soarele răsare la Răsărit, ucis mii de copii, ne-au necinstit femeile şi ne-au
nu? De aia îl şi numim Răsărit. Dar şi Steaua provocat distrugeri materiale însemnate. Am fost
pruncului Iisus venea de la Răsărit. Magii, urmând nevoiţi să ne retragem în munţi, în văi lăturalnice, în
steaua, veneau şi ei de la Răsărit. („Trei crai de la inima codrilor, până când migratorii s-au risipit, odată
Răsărit / Cu steaua-au călătorit/ Şi-au mers, după cu pericolul pe care-l reprezentau.
cum citim/ Până la Ierusalim”). Împăratul şi proorocul
David ne îndeamnă: „Cântaţi Dumnezeului Celui ce
S-a suit peste cerul cerului, spre răsărit” (Psalmul 67,
34).
Aşadar şi soarele fizic, dar şi Soarele Dreptăţii –
Iisus Hristos, îşi au „domiciliul” la Răsărit.
Dar oare popoarele ortodoxe în care parte a lumii
vieţuiesc? România, Grecia, Rusia, Bulgaria, Serbia,
Ucraina şi celelalte ţări ortodoxe nu sunt ele situate
în partea de răsărit a lumii? Dar nu în Răsăritul
extrem, nu în Extremul Orient, ci în Orientul Mijlociu.
Căci calea lui Hristos este întotdeauna calea de
mijloc. Într-adevăr, în extremitatea vestică a spaţiului
ortodox se află ţările catolice, protestante şi 37
neoprotestante (care au un alt fel de Iisus Hristos
decât Cel Ortodox), iar în extremitatea estică, în
Extemul Orient deci, se găsesc popoarele care nu îl
recunosc pe Hristos, adică popoarele islamice,
budiste, confucianiste şi hinduiste. De asemenea, la
nordul ţărilor ortodoxe sunt situate alte câteva ţări
protestante şi în rest gheaţă, iar în sudul ţărilor
ortodoxe sunt situate alte câteva ţări islamice şi în
rest deşert.
România mea personală se află aşadar în centrul
lumii, alături de celelalte ţări ortodoxe: nici în
Occident, nici în Extremul Orient, nici în Nord, nici în
Sud. Şi totuşi la Răsărit. Pictură - Tattarescu, Gheorghe. Renaşterea României

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
un apostol comun cu Iisus, la modul cel mai propriu:
pe Sfântul şi Marele Apostol Andrei, Cel întâi
chemat, care ne-a creştinat, propovăduindu-L pe
Mântuitorul în Sciţia Minor (Dobrogea de azi). Să fiţi
convinşi că nu întâmplător îl sărbătorim pe acest
apostol în 30 noiembrie (când el a fost omorât), iar
sărbătoarea noastră naţională este în chiar ziua
De la vârsta de 12 ani până la 30 de ani nu se următoare, adică pe 1 Decembrie (când ne-am
ştie aproape nimic de viaţa lui Iisus, poate doar născut ca neam, în aceeaşi lună cu Mântuitorul
faptul că a fost tâmplar şi a trăit sub ascultarea nostru). În acelaşi timp însă am avut şi noi, precum
părinţilor săi, în Nazareth. Hristos, trădătorii noştri, cei mai cunoscuţi fiind:
De la finele perioadei migraţiei şi până pe la Bastus, care l-a trădat pe Decebal; Laiotă Basarab,
începutul secolului al XIV – lea nici despre poporul care l-a trădat pe Vlad Ţepeş; Gheorghe Basta, care
român nu se ştie mare lucru, decât poate faptul că l-a trădat pe Mihai Viteazul; Anton Melzer, care i-a
şi-a continuat îndeletnicirile economice bazate pe trădat pe Horea şi pe Cloşca; Prodan, Macedonski şi
cultivarea pământului şi pe păstorit şi că a trăit sub eteriştii, cale l-au trădat pe Tudor Vladimirescu. Dar,
ascultarea unor voievozi cum ar fi Menumorut, Glad, asemenea lui Iisus, noi, românii (întruchipaţi în
Gelu, Litovoi, Seneslau. ciobanul din Mioriţa), ne-am acceptat cu smerenie
destinul: ocări şi prigoane, asumându-ne suferinţa şi
După ce a împlinit vârsta de 30 de ani, Iisus a
moartea. Şi, tot asemenea lui Iisus, am lăsat iar şi iar
fost botezat de Sfântul Ioan, a petrecut 40 de zile în
testament urmaşilor noştri, prin Sfânta Biserică
pustie fără mâncare şi băutură, apoi şi-a ales
Ortodoxă Română (întruchipată de Mioriţa, oaia cea
apostolii şi a început propovăduirea Evangheliei,
cuminte), să respecte poruncile lui Dumnezeu-Tatăl
anunţându-i pe toţi că „S-a apropiat Împărăţia
şi să-şi apere „sărăcia şi nevoile şi neamul”.
Cerurilor”, făcând minuni, vindecându-i pe leproşi, pe
paralizaţi, pe orbi, pe surzi, pe muţi, pe şchiopi, pe Dar numai prin asumarea suferinţei şi a morţii
ciungi, pe gârbovi şi pe toţi cei bolnavi, scoţând afară putea să vină şi Învierea întru viaţa veşnică, pentru
duhurile cele rele din oameni şi înviind pe cei morţi. El şi pentru toţi cei ce aveau să creadă în El. Toate
În această perioadă a fost şi mai prigonit, duşmanii acestea le ştia dinainte. Doar pentru asta venise în
Lui căutând tot timpul să-L ucidă. Nu au reuşit acest lume.
lucru decât atunci când El împlinea 33 de ani de Şi singur, pe cruce, în mijlocul chinurilor, între doi
viaţă şi 3 ani şi 6 luni de propovăduire, când, fiind tâlhari, părăsit până şi de ucenicii Lui – pe care de
trădat de unul din apostolii Săi şi apoi prins, şi-a curând îi numise „prieteni” – se ruga Tatălui Ceresc
acceptat cu smerenie judecata, condamnarea, pentru cei ce-L răstigniseră, dar şi pentru ucenicii
ocările, scuipările, bătăile, coroana de spini, care-L părăsiseră, zicând: Iartă-i, Tată, că nu ştiu ce
piroanele, oţetul, suliţa, crucea şi moartea. Dar nu fac !
înainte de a lăsa Testament fiilor Săi. Noi, poporul român, ne aflăm în acest moment
Este binecunoscut faptul că şi noi, poporul istoric singuri, PE CRUCE, între tâlharii care ne
român, am făcut minuni în ultima perioadă a conduc acum ţara, batjocoriţi de străini şi părăsiţi
38
existenţei noastre: Trăind cu Hristos în inimă şi chiar şi de fraţii noştri care, până de curând, veneau
respirând împreună cu El, deşi suntem un popor mic, împreună cu noi la aceeaşi biserică şi se rugau
în Numele Lui am rezistat, neclintiţi, sute de ani în împreună cu noi la acelaşi Dumnezeu. Să ne rugăm
faţa ameninţărilor unor mari imperii, şi tot în Numele şi noi, ca Iisus: Iartă-i, Tată, că nu ştiu ce fac !
Lui i-am lecuit pe leproşi, pe orbi, pe surzi, pe muţi, Şi, amintindu-ne că totuşi, în cele mai grele
pe gârbovi etc. (adică pe turci, pe tătari, pe poloni, momente, pe Iisus cineva nu-L părăsise: Sfânta Lui
pe austro-ungari, pe fascişti, pe sovietici, pe Mamă, aşa cum nici pe noi în cele mai grele
comunişti) de dorinţa lor de a ne cuceri şi supune. În momente nu ne-a părăsit şi nu ne părăseşte mama
această perioadă românii au fost mereu prigoniţi, noastră – Sfânta Biserică Ortodoxă, să aşteptăm cu
judecaţi, condamnaţi, ocărâţi, scuipaţi, bătuţi. Am bucurie moartea şi ÎNVIEREA !
avut şi noi apostolii noştrii: Alexandru cel Bun,
Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Petru Rareş,
NOTĂ: Subtilul pleonasm din titlu este
Constantin Brâncoveanu, Neagoe Basarab,
premeditat, pentru a întări ideea.
Alexandu Lăpuşneanu, Vasile Lupu, Matei Basarab,
Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu şi
mulţi alţii. Înainte însă de toţi aceşti apostoli, am avut
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
care aparținuse cândva bunicii, ea însăși izvor de
Giurgiu Silvia revelație și amintiri și am mângâiat duios cufărașul
maron. Prelungeam intenționat așteptarea. Vocile
Comori de Ziua Mamei cristaline îmi dezvăluiseră deja misterul lui.
Cu un suspin cheița mi-a redat comorile ascunse
acolo de mine însămi, sub impulsul conservator al
Deschid cu degetele tremurând cufărașul de lemn sufletului. Razele sfioase au scos din uitare zeci de
maron cu încrustații cândva aurii, după ce am scrisorele ilustrate cu inimioare și floricele, desenate
descoperit cheița ruginită pe alocuri, printre de fetița cu păr castaniu și băiețelul cu ciuf țepos.
podoabele ponosite ale unei tinereți îndepărtate și Cele două chipuri de îngeri îmi umpleau fiecare
umile. Cercei, inele, coliere lipsite de orice valoare, celulă a minții și bilețele cu declarații de dragoste
nici chiar sentimentală, căci timpul le-a șters din pură și înflăcărată înfloreau în sufletul meu emoțiile
memoria mea proveniența, zornăiesc trezite din intense ale bucuriei de a fi mamă, atunci și acum. Îmi
somnul vremii, surprinse și deranjate, când degetele lăsau scrisorele de dragoste peste tot. Le
mele înfiorate de emoție le-au răsfirat, căutându-le descopeream prin buzunare, prin geantă, între
sclipirile stinse. Le-am regăsit într-un dulap vechi din paginile cărților pe care le citeam, în sertarele
podul casei, pe care l-am explorat la îndemnul mobilei de bucătărie, sub pernă și chiar lipite de
mamei ce își voia înapoi câteva obiecte rătăcite prin frigider. Le adunasem pe toate cu pioșenie și
colbul uitării. dragoste mare și le încuiasem în cufărașul din lemn
Am șters praful de pe capacul decolorat și am de cireș, când anii au oprit fluxul acelui șuvoi de
răsturnat conținutul cutiei de metal care găzduise inocență și iubire necondiționată, lăsând locul altei
cândva bomboane de ciocolată pentru bradul de iubiri mai mature, exprimată prin gesturi și fapte.
Crăciun iar cheița misterioasă mi s-a agățat insistent În fiecare an de 8 Martie, dovezile de iubire s-au
de inelul de pe deget, încurcându-și firul cu care era concretizat mereu altfel cu anii, dar inocența,
legată, de lucrătura acestuia. Am desprins-o cu grijă puritatea și dragostea în forma ei cea mai autentică
și am ținut-o ridicată în fața ochilor, invocând parcă au rămas păstrate în sipetul fermecat, care acum se
amintirile să-mi dezvăluie misterul ei. Am căutat cu află la loc de cinste în prezentul meu, de unde an de
privirea acel obiect dotat cu încuietoare și am zărit an zboară peste lumea mea, fluturașii minunați ai
noptiera prăfuită care sprijinea o oglindă aburită de unei iubiri nestinse.
timp, cu ramă de lemn sculptat, din care curgea
praful fin obținut prin munca asiduă a cariilor. Mi-am
privit intrigată profilul incert în undele cenușii ale
acesteia și am tras cu oarecare sfială de mânerul
ușii, care s-a deschis cu un scrâșnet înfundat.
Înăuntru era curat, căci praful și păianjenii nu
putuseră pătrunde. Am ridicat de un colț caietele de
școală, frumos rânduite și am citit numele elevului
care le umpluse cu șovăielile și nedumeririle lui. Am
zâmbit cu ochii umeziți de surpriză și dor. Numele
fiului meu a înflorit sub ochii mei visători și mi-a trezit
amintiri scumpe. În teancul alăturat, am regăsit pe
cel al fetiței mele și am recunoscut scrisul ei ordonat
și cochet.
Deodată, în podul întunecat și populat cu umbre, 39
insecte și rozătoare a răsărit soarele tinereții mele,
care lumina pajiștea copilăriei pe care zburdau doi
prichindei zgomotoși și frumoși. I-am privit cu ochii
minții surâzând și lăcrimând de duioșie și i-am
chemat în prezentul meu. Chicotind mi-au arătat
cufărașul maron care se ascundea printre caiete și
fetița cu păr castaniu și aspru, care îi tot cădea peste
ochi îmi întinse cheița argintie. Am stat astfel
ascultând fericirea, urmărind indiciile jocului, clipe
nedefinite. M-am aplecat și am pipăit interiorul
noptierei, orbită de lumina evidenței. Inima a tresăltat
înfiorată când palma mea a modelat cu precizie
forma cufărașului tainic. L-am tras afară și strângând
la piept teancurile de caiete, m-am apropiat de
luminatorul triunghiular prin care lumina de afară
străbătea timidă, m-am așezat pe o ladă de zestre

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Am plâns... până când toate lacrimile mele au
înghețat în suflet, și... m-am trezit asemeni unei
stânci, de neclintit, devenind un „om de piatră”....
Doar că acel ocean de lacrimi înghețate... nu mi-a
luat doar lacrimile, ci și sentimentele. Le-a prins
acolo în icebergul din suflet și le-a ținut ca amanet.
Nu mai voia să mi le înapoieze... m-a transformat
într-un „om de gheață”...
Îmi păsa de cei din jurul meu, dar atât... îmi păsa.
Acea năucitoare temperatură îmi paralizase iubirea.
Iubirea față de mine însămi întâi, apoi iubirea în
general...
În timp, aveam să realizez că eu nu mai puteam
iubi... pe nimeni!
Îmi erau dragi, dar nu-i iubeam. Nu eram
capabilă! Nu aveam cu ce și... credeam că nu mai
aveam nici pe cine. Eram secătuită!
Continuam totuși să mă amăgesc că iubesc
oamenii, așa cum sunt ei. Simțeam că nu mai exista
cale de ieșire. Pentru mine iubirea murise. Era
iceberg!
Doar că într-o zi, peste lacrima mea a căzut o
bucată de cer. Și a colorat-o în albastru. Mi-a risipit
toată neputința lacrimilor de până atunci și toată
neîncrederea în ceea ce sufletul meu ar fi putut
dărui...
Așa am făcut cunoștință cu acea culoare,
albastru... Mi s-a prezentat sfioasă, o chema
„LINIȘTE”. Am devenit apropiate, în scurt timp, iar
astăzi suntem amândouă părți de lacrimă... Lacrimă
albastră.
Uneori mai plâng... dar e un plâns al liniștii.
taifasuri... 42-46 Liniștea din suflet...
Many Adrian Goia
Să plangi! Prefaţă
Să plângi dacă sufletul ți-e greu! Nu-ți fie teamă Nu spasmele sau erorile vieţii fac din artă un
să faci asta, plânsul te eliberează!!!... deznodământ. Mai degrabă fluctuaţiile ei, destinul insular
Așa am crezut toată existența mea. al inimii sau caldarâmul pierderii de minţi. Se întâmplă şi
Doar că eu am fost sora cea mai bună a lui, multă în cazul Nicoletei...
vreme... După ce şi-a secătuit rezervele lacrimale, un alt
Am plâns prea mult și mult prea devreme... supliciu îi ispiteşte cauza. E şi proză şi poezie. Cu atât mai
40 Am plâns pentru fiecare gest care mi-a rănit bine. Frecventată de tentaţia mărturisirilor nocturne,
sufletul. nostalgia Nicoletei (Many) este ca o erupţie a Eternului în
Am plâns pentru fiecare vorbă primită, cu intenția timp.
clară de a-mi trimite durere. Nu descalifică slăbiciunea ei pentru trecut, dar nici nu-l
Am plâns pentru fiecare lacrimă a celui aproape ridică la rang de obsesie. Cuprinsă de tinereţea primului ei
de sufletul meu. Am plâns pentru neîmplinirile dezacord, ea nu mai lasă nicio altă suflare să-i vegheze
celorlalți. pustiul. Numai din ochii unui poet mai poţi dezerta din
Am plâns pentru că viața a jucat cu mine cele mai leagănele firii, inventând în tine spaţiul unor străzi
„ticăloase” jocuri ale sale. Am plâns pentru că am neîntinate de semeni.
fost suficient de naivă să am încredere în oameni. Când odaia miroase a singurătăţi finale, doar mireasa
De mult prea multe ori! unui zâmbet te mai poate izbi de secolul luminilor.., atârni
Am plâns atunci când am devenit femeie, pentru apoi de clanul unor ierni matrimoniale, fără să porţi în tine
că nu așa visam să fie. Am plâns după adolescență, secretul fulgilor. Nicoleta însă se topeşte la întâmplare, la
pentru că atunci am făcut cunoștința pentru prima marginea unei emoţii în conivenţă cu toţi fulgii din ea, gata
dată cu sentimentul de iubire. să plutească mai etern decât ei...
Am plâns pentru fiecare nor ce venea să mi Dacă până acum şi-a purtat singură linţoliul, mă întreb
amenințe umbra de fericire ce-mi mai rămăsese. prin ce minune ar mai putea iubi?
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
De cele mai multe ori îmi plimb sufletul pe-o
AureliaAlbAtros melodie cu-n nimb vaporos și multicolor ce mă
protejează de tot ce înseamnă profanare de
Un gânditor al nimănui... suflete nevinovate.
Știu că îngerii furioși, indiferent ce ai face să
te îndepărtezi, te vor aduce înapoi!
Ar trebui să alerg printre visele calde ale unei
zile de iarnă, să stau într-o lumină ocrotitoare și Omul cu-n orgoliu mai întunecat va arunca
să scriu o scrisoare. O scrisoare în care timpul din vârful peniței, învechite și deformate, doar
nu mă doare, dar... cuvintele nu-mi pot reda frigul din sufletul lui, iar dacă are o amintire mai
simțirea. luminoasă sau caldă se va ține strâns de ea
Am un plic alb pus pe o etajeră a sufletului, la până caruselul vieții îi va domoli vârtejul din
care mă uit incapabilă să-l folosesc. Îmi învârt vârful peniței.
gândurile prin ceruri polare și nu le pot atinge,
nu le pot pune acolo unde mi-aș dori, sunt atât Unii îşi ascund inteligenţa din orgoliu şi,
de alunecoase... din cauza asta, proştii sunt foarte
Privindu-mă prin fereastra sufletului nu mă orgolioşi.(Victor Martin)
recunosc... eu, cea care mă pierdeam printre
visele frumoase, glumind zâmbitoare... nu pot
Se uită:
visa, nu pot simți bucuria unei zile din martie,
plină cu ghiocei și soare. Orgoliul îngroapă fericirea. (Vauvenargues)
Nu mai simt melodia caldă a unui pian care-

mi încântă sufletul pintr-o simfonie în care mă
simțeam plină de optimism și candoare... sper
să fie totul trecător și să-mi revin.
Dar, am devenit întâmplător, un gânditor al
nimănui ce plutește involuntar peste mări și
câmpii întinse fără a putea să se bucure de
frumusețea lor... simt cum mă strânge, ca într-un
corset, tristețea, fără să-mi ceară voie.
Uneori am impresia că... totul este inutil!
Vârtejul din vârful peniţei
Fiecare vârf de peniță se potrivește cu modul

de a gândi diferit. În mod normal, dacă penița
41
poate fi reparată sau recondiționată, se încearcă
repararea și recondiționarea.
Eu sunt de părere că încercarea de a salva
penița domolește vârtejul din vârful ei, chiar
dacă are vârful cam îndoit din cauza prea multor
conjugări alb-argintiu, alb-negru, foarte dure.
Furia vârtejului poate afecta cuvântul, chiar
melodia plină de căldură a foii pe care penița își
exprimă gândurile, de cele mai multe ori
contraatacuri puierile pe care penița le suportă
cu stoicism și îndârjire.
Eu nu-mi fac griji, pentru mine furia unei
penițe, ce este cam tocită deformând cuvinte,
emoții și stări, este inofensivă.
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
energii subtile, biruitoare, specifice vetrei natale,
pentru toate răspântiile și probele de foc ale vârstelor
sale de la cumpăna mileniilor.
Intuind - încă din copilăria-i fabuloasă – că
suntem lumină unii pentru alții, fiecare primind și
amplificând, în pocalul inimii sale, lumina celuilalt
(pentru a-l parafraza pe marele cărturar și duhovnic
Dumitru Stăniloae), viitoarea unică actriță a intrat
Dan Lupescu într-o rezonanță placentară cu lumea satelor
brănene, cu Pravila nescrisă a Moeciului, Grădiștei și
a Branului.
Medalion LENI PINȚEA-HOMEAG
Din demnitatea și dârzenia străjerilor voievodali ai
acestor drumuri despicate printre stânci vulturești,
De sete ars, ajuns la iezer, din hărnicia, ambiția și tenacitatea, altitudinea morală
cerbul… impecabilă, bunul simț și vocația măsurii, a dreptei
judecăți, a cuminecării și credinței nestrămutate în
Dumnezeu a oamenilor din stei și din cremene, de
Din stei și din cremene ivită, precum Venus din
aici -, Leni Pințea-Homeag a învățat cea dintâi și cea
spuma mării, din neamul, de opt ori milenar, al
mai valoroasă Lecție de viață, pe care a respectat-o
pelasgo-dacilor, care trăiau agățați de munți, ocrotiți
cu sfințenie și a lăstărit-o în zecile de roluri
de spiritualitatea lor de-o vârstă cu Lumina, sacerdoți
interpretate.
ai iubirii și iertării, profilați pe un cer magic, prin care
hălăduiau toate istoriile lumii, vegheate de Marele Tot de pe acest țărm de vis și de sub genele
Lup Alb, invizibile pentru cei ce nu parcurseseră acestui ochi de cer de o puritate divină, izvodind,
toate treptele Academiei Focul Sacru, și din neamul parcă, din coamele matusalemice ale Carpaților:
haiducului nepereche al septentrionului românesc zimbri încremeniți în veșnicie -, Doamna Leni a
născută: Pintea Viteazul, țâșnită ca o scânteietoare deprins ținuta dinastică, de esență pură, a Reginei
așchie de brad, veșnic tânăr, atins de lama de brici a Maria, Regina Soldat, de o naturalețe, căldură și
securii îmbietor-înșelătoare -, actrița Leni Pințea- omenie dezarmante, fără ale cărei fervoare
Homeag a concentrat, în destinul său unic, cele mai diplomatică, frumusețe lăuntrică și exterioară
bogate filoane de aur și argint (tezaure salvatoare, copleșitoare, fler politic de veritabil Bărbat de Stat,
pentru un mileniu, ale Imperiului Roman), filoane de clarviziune strategică și tranzacțională, demne de
chihlimbar (mult prețuita piatră a Soarelui și a Neagoe Basarab, Mircea cel Bătrân ori Matei
sănătății) pentru bijuteriile tămăduitoare dăruite Basarab, de Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul sau
Marilor Curți, izbucuri de purpură imperială și Constantin Brâncoveanu, fără aceste virtuți -
marmoreene vibrații, de pe sfântul pământ al desăvârșite de istorie - făurirea României Mari nu ar
genezei sale românești. fi fost posibilă și nu ar fi avut fantastica susținere a
marilor puteri din Europa și a Statelor Unite ale
A răsărit, pe această lume, în miez de primăvară,
Americii.
sub geana surâzătoare a vestitului Castel Bran, prin
care Prințesa Ileana (cu al cărei prenume va fi Pornind de la modelul celestin al Reginei Maria,
botezată) își juca anii cu aură de inocență și de la matricea tainicelor umbre ale Castelului Bran și
regalitate duioasă. ale filtrului Vămii medievale a locului -, Leni Pințea-
Homeag a găsit calea și forța de a da viață scenică
Și sub un măr imens - rotat ca nucul lui Odobac,
42 unei suite serenisime de soții de voievozi și domnitori
ori, mai degrabă, ca Stejarul din Borzești sau ca
români, de regine ale lumii, cu statură impunătoare,
Gorunul de la Țebea – a văzut lumina zilei, încălzită
greu de uitat.
rapid de suflarea caldă a blândei văcuțe Stela
(Steaua Polară?) ce născuse cvasi-concomitent cu Inconfundabila actriță a altoit aceste obârșii
Maria, Mama pruncuței ce avea să devină, peste nobiliare și modele nemuritoare pe tulpina mereu
decenii, marea actriță Leni Pințea-Homeag. redimensionată a inspirației și înțelepciunii de a-și
consolida în permanență, fără hiatusuri și răgazuri
Curcubeu între Nordul silvan-umbros și Sudul
levantine, cultura generală și de specialitate,
solar-incandescent al Regatului României, în care
orizontul filosofic și ontologic.
văzu lumina zilei, poartă între aceleași puncte
cardinale, dar și printre piscurile semețe ale munților Studiul domniei sale a fost unul temeinic,
noștri nepereche: Piatra Craiului și Bucegi -, locul sistematic, și necontenit. Studiu aplicat și în
nașterii sale, în Țara Branului, i-a fost permanent, în profunzime. Cu tenacitate și răbdare de Sisif. Cu
viață, de-a lungul unei cariere de 50 de ani, nu doar prospețime receptivă și propensiune pentru viitor. Cu
matcă primordială și pavăză oțelită de dor, dar și sete de autoperfecționare și cerbicie în a repeta
izvor legendar de apă vie, pentru ostoirea durerilor și zilnic, ore în șir, ca într-un ritual străvechi, exercițiile
angoaselor de peste timp, pentru încărcarea cu de respirație și de concentrare inițiatică, de dicție și
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
impostație, de intonație și rostire expresivă. Napoleon, pe câmpurile strălucitoarelor sale biruințe
Numai așa a putut da viață unei pleiade de 90 de strategice și tactice, că: Imposibil este un cuvânt
personaje, pe care le-a trimis, aidoma unor sfere întâlnit numai în dicționarele proștilor. Pregătindu-se
divine de lumină și iubire, să înflorească în sufletele ca un șef al Marelui Stat Major al Armatei, ca un
spectatorilor. ofițer de elită, dar și ca un soldat extrem de bine
antrenat, fizic și psihic, destoinic și dârz, ori ca un
Dacă ar fi să avem șansa de a-i parcurge fișele
gladiator, singur în arena leilor, însă de neînfrânt -,
de conspecte și studii, jurnalele de meditație,
Leni Pințea-Homeag a cules laurii succesului,
paginile de creații aflate încă „în șantier” ori în
răsplătită fiind cu premii naționale și internaționale,
„chinurile facerii” (incluzând capitole din genul proteic
consacrându-se ca prima și unica actriță străină
al romanului de introspecție psihologică și disecție
nominalizată vreodată drept cea mai bună din
morală) -, am descoperi, aproape sigur, că urcușul
Europa, la Festivalul Internațional de la Manchester.
nestăvilit al Doamnei Leni spre piscurile artei
actorului profesionist de certă amplitudine, măreție și A avut înțelepciunea de a medita îndelung și de a
maturitate irefragabilă a fost jalonat, luminat și culege roade spirituale înalte din observația cu
străjuit de stâlpii de pridvor ai unor aserțiuni cu virtuți adânci reverberații filosofice și etice a lui Konrad
apodictice. Adenauer, conform căreia: Trăim cu toții sub același
cer, dar avem orizonturi diferite.
Lăsându-ne în voia unui exercițiu de imaginație,
spicuim câteva dintre aceste vorbe de duh, cu Pornind de la sentința lui Bill Meyer: Orice gând
funcție de far călăuzitor, de orchestrator al este o sămânță -, Leni Pințea-Homeag a știut să se
gândurilor, îndoielilor, căutărilor și neliniștilor. Dar și ferească de avertismentul: Dacă plantezi mere acre,
cu valențe vii, fierbinți, dintr-o alchimie numai de nu te aștepta să culegi ionatane.
Dumnezeu cunoscută, pulsând spre zarea decantării Filonului dramatic străluminat de accente lirice,
unei viziuni clare despre sine, despre iubirea interpreta magistrală a Phaedrei i-a rânduit pavăză
aproapelui și a lui Dumnezeu, despre punctul atins și de crini imperiali, împletind, parcă, o horbotă de
țintele directe spre Absolut. fulgurații din tezaurele vorbelor de duh din zarea
Căutând să descopere, asemenea savantului Extremului Orient. Plecând de la impulsul: Crește un
Constantin Dulcan, Mintea de dincolo -, unica actriță copac verde în inima ta și poate va sosi o pasăre
Leni Pințea-Homeag a fost frământată neîncetat de cântătoare (cules din chintesența spiritului chinez), a
una dintre dodiile celebre ale sculptorului Constantin
Brâncuși: Viața se aseamănă cu o spirală. Nu știm în
ce direcție este ținta ei, dar trebuie să mergem în
direcția pe care o credem cea justă. Exact asta a
făcut Actrița: a mers pe Calea intuită a fi Justă, fără a
se abate cu nici un pas din drum, fără a ceda nici
unei ispite colaterale.
Și a avut șansa de a se modela sub jeturile de
lumină ale unor regizori dăruiți cu har, culminând cu
aura Duhului Sfânt cu care a fost blagoslovit Silviu
Purcărete, hermeneut năzdrăvan, Făt Frumos din
lacrimă și Greuceanu înroșit în focul străfundurilor
umane, magistral director de scenă, cu neîncetate
apeluri și racursiuri la sincretismul tuturor artelor, cel
43
ce a revoluționat arta spectacolului de teatru din
răspântia de purpură a secolelor XX-XXI, lăsându-i
siderați de frumusețea audio-plastică pe cronicari
dramatici, confrați și spectatori din marile capitale ale
teatrului mondial.
… De la Mahatma Gandhi -, Leni Pințea-Homeag
a reținut și a pus în practică, neostoit, afirmația-
îndemn: Omul este produsul gândurilor lui; el devine
ceea ce gândește.
Perfecționistă din naștere, luptând, cu forță
inimaginabilă, să-și însușească toate tainele Artei și
Științei Actoriei, printr-o asiduă autoeducație, țintind
totdeauna performanțele de excepție, pragurile
absolutului - deși nu este născută în zodia
iconoclastului Împărat al Franței -, Doamna Leni a
fost convinsă totdeauna, împreună cu și alături de
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Branului și Moeciului, ocrotită de crestele materne
ale munților noștri de lumină, iubire și închinare:
Piatra Craiului-Bucegi -, Leni Pințea-Homeag își dă,
noapte de noapte, întâlnire cu Vârful Omul, cu
Sfinxul, cu Babele și Dochia Sa, din acest munte
sfânt al dacilor.
Peste zi, Actrița se lasă învăluită în lumina
mântuitoare a liturghiilor și vecerniilor înălțate sub
ținut, de-a lungul vieții, cont de câteva inscripții în
cupola Bisericii de Lemn cu hramul Sfinții Constantin
porțelan străveziu, transparent, și în arabescuri de
și Elena, pe care a ctitorit-o în curtea sa… Liturghii și
filigran nipon: Un cuvânt bun poate încălzi trei luni de
vecernii difuzate prin intermediul boxelor nevăzute,
iarnă; Fericirea vine în casa în care se râde; Râurile
dăinuind ca un curcubeu fraged-aură a Duhului Sfânt
adânci curg liniștit.
peste podul Șimon și valea Fâșului, peste satele
Ca slujitoare devotată a artei de la luminile brănene de aici și din zare.
rampei, a găsit resursele lăuntrice, capacitatea de a
Zilele vin și trec, în sunetul dulce-răvășitor al
trăi și de a transmite - prin unde emoționale
clopotelor de bronz și al scândurii de lemn cald:
vulcanice, către spectatori - mesajul: Când desenezi
toaca din lamură de brad secular, mai presus decât
(n.n. când interpretezi) o ramură, trebuie să simți
lira lui Orfeu, cu care poetul trac îmblânzea fiarele
adierea vântului.
pădurilor.
Trecând peste obstacole de tot felul, care păreau,
Zilele vin și se petrec, toarse și împletite în
uneori, insurmontabile, Leni Pințea-Homeag a știut
fuiorul privirilor blânde cu care maica stareță Rafaela
să se cunoască atât de bine pe sine, încât și-a impus
și măicuța Elefteria luminează zilele dinlăuntrul și
să biruie de fiecare dată, în virtutea altor vorbe
dinafara Schitului, dau viață mușcatelor, gazonului,
înțelepte, precum: Cei care doresc să cânte, găsesc
plantelor de leac, tuturor vegetalelor din solar și, nu
întotdeauna un cântec.
în ultimul rând, fac să-i înflorească Doamnei Leni, în
Dorindu-și mereu să interpreteze roluri magnifice, suflet, credința în mântuire și în puterea
Actrița a fost răsplătită cu distribuții pe măsură. 330 tămăduitoare a rugăciunii…
de spectacole, în zeci de țări de pe cinci
Olimpiana tragediană Leni Pințea-Homeag –
continente ale planetei Pământ, dintre care 101
comparată, admirativ și cumulativ, cu Maria Callas și
numai cu PHAEDRA, ca și includerea în grupul
Katina Paxinou – rămâne cea mai puternică și cea
de elită al celor 500 de personalități alese pentru
mai frumoasă Phaedra din zorii veacului XXI:
Capsula Timpului, constituie doar două dintre
PHAEDRISSIMA. Și dintotdeauna!
mărturiile supreme.
Cum a fost posibilă această izbândă artistică,
Și, totuși, în ultimul an de activitate scenică –
recunoscută peste tot, pe globul terestru, de maeștri
retezată brusc, deși se afla la apogeul creației sale
ai artei cu impactul cel mai rapid asupra publicului?
artistice –, un director cinic al Teatrului Național din
Un prim răspuns este următorul: Doamna Leni nu s-
Craiova i-a refuzat rolul protagonistei din cunoscuta
a cantonat în țarcul, strâmt, al interpretării cenușii,
capodoperă Mutter Courage, chit că era solicitată,
„de serviciu” a unuia dintre personajele
concomitent, de doi regizori străini, exact pentru
cutremurătoare, a cărui soartă zguduie de milenii
acest rol…
omenirea.
Spirala destinului său unic (brâncușiana spirală
Leni Pințea-Homeag a reconstituit destinul
de care aminteam mai sus), destin presărat cu
44 biruințe scenice, bucurii înalte, aplauze furtunoase, Phaedrei, blestemată de zei să se îndrăgostească
mortal de fiul său vitreg.
sute de cronici în mass-media de pe glob, faimă
internațională, dar și cu momente de cumpănă, chiar Cu ochi și antrenament de psiholog fin, cu minte
de șocuri cu iz letal și dureri înăbușite, ne aduce, deschidă – de iubitor, mare iubitor al oamenilor - și
acum, în fața stampei bulversante a marelui poet- rigoare feerică de antropolog, nu în cele din urmă cu
filosof Lucian Blaga, în care se regăsește tensiunea naturalețe și simplitate – totdeauna profundă -, cu
sângerândă întru eternitate a trăirilor Doamnei Leni devoțiune și capacitate extraordinară de transmitere
Pințea-Homeag, din ultimul său an de creație a emoției dincolo de marginile scenei -, Leni Pințea-
scenică: Homeag a studiat, din aproape în aproape, adânc,
tot mai adânc, meandrele Ființei Phaedra – atât de
De sete ars, cum tremură în totul,
răvășitoare și abisale încât, de două-trei mii de ani,
ajuns la iezer – cerbul! Dar abia tulbură somnul locuitorilor planetei.
atinge apa mulcomă cu botul.
Actrița și-a asumat, cu luciditate dureros de dulce
Din luciul albăstrui, precum e fierul,
și vibrație cromatic-neguroasă orbitoare, hăurile
sorbind, cu grijă-alege, parc-ar vrea,
tragice peste care Phaedra trebuie să treacă.
să bea ușor, din apă, numai cerul.
Retrasă pe meleagurile natale: gura de rai a A trăit cu intensitate maximă flăcările mistuitoare,
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
de iad, care o ard lăuntric așa de tare încât o fac să și a Casei-Muzeu-Schit din Moeciu de Jos,
se năruiască în sine precum turnurile zgârie-norilor întâlnindu-se cu spiritul părinților Actriței: Maria și
Gemeni din New York. Nicolae, cu tinerețea veșnică a celor cinci frați și
Punctul culminant al interpretării sale surori, cu lumina fulgurantă a străbunilor paznici de
eclatante îl atinge Leni Pințea-Homeag în clipele hotare și de trup de Țară, păstori ai Spiritului
de tensiune terifiantă și de tăcere devastatoare, Românesc răsădit sub Ursa Mare, în fiecare basm și
tăcere mai grăitoare decât o Niagară de cuvinte eres răsădit, în fiecare inscripție (din limba zimbro-
dezlănțuite, când – incredibil, dar adevărat – îi geților) de pe ie și maramă, zăvelcă și ciupag, de pe
face pe spectatori să audă… neauzitul: scrâșnetul poale și brâu de lână, de pe cojoc, ceramică, răboj și
fatidic al sabiei cu care își spintecă vintrele. poartă sacră, dăltuită în lemn, încinsă/ întărită cu
funia vieții, Roata Soarelui – Hora Dacică, dintele de
Mii de tunete și fulgere se declanșează,
lup și câte alte simboluri năzărite peste milenii…
concomitent, în inimile, în mințile și în sufletele
celor prezenți în sala de teatru, atunci când Actrița Și astfel, ca o fiică a lui Zamolxe, Deceneu și
își străpunge - cu lama de oțel rece, implacabil – Zalmoxe, Doamna Leni rămâne întrupată din Lumină
pântecul: zona sacră numită metaforic oceanul și Iubire, din stei și din cremene, din Armonie și din
vieții, de samuraii care aleg să-și facă harachiri chiar Iertare – Umbră Albă, Sidefie, stropită cu picuri de
în acest punct energetic vital, decât să se lase rouă și lacrimi de Lună Nouă, Lupoaică Albă și
înfrânți de soartă. Neînfricată, ocrotitoare a tuturor existențelor din
această gură de rai și din sfânt picior voievodal de
Leni Pințea-Homeag atinge culmile
munte, de unde toate au izvodit și curg în albiile
tragismului debordant (ale omului strivit, pe
înveșnicite ale lumii, ale universului…
nedrept, de zei), în clipa premergătoare
sinuciderii, când - printr-un gest neașteptat, *Finalul volumului în curs de apariție PHAEDRA.
decupat instantaneu din spectrul morții - linge lama PHAEDRISSIMA – LENI PINȚEA-HOMEAG. 180 de
necruțătoarei săbii, cu o voluptate și lascivitate spectacole triumfale pe cinci continente de pe Terra.
incredibile, apoi și-o înfige în zona osului sacru. ECOURILE CAPODOPEREI.
Sunt clipele de apoteoză tragică, de seism
necruțător, care ne fac să înțelegem – peste timp –
de ce și-a cultivat, cu atâta osârdie nebănuită, idealul
de actriță puternică, misterioasă, dar cu atât mai
demnă de prețuire.
Leni Pințea-Homeag punctează decisiv prin
rolul Phaedra. Probează că este, pe deplin meritat,
Stea a scenei, percutantă și carismatică, precum
oricare dintre Starurile de prim rang de pe
Broadway ori de la Hollywood.
Dar având flerul de a sta departe de jalnicele
deșertăciuni ale lumii, protejându-și cu obstinație
viața personală. Cultivându-și imaginea de om
printre oameni, nicidecum de… semizeu, pierdut prin
zări nemuritoare. Respectându-și, adică, matricea
străveche, nobiliară, spiritul locului/Spiritus Loci –
simțul măsurii, modestia funciară, virtuțile morale ale 45
Cumințeniei Pământului, care frică de Dumnezeu
înseamnă, înainte de toate.
Prin întreaga sa carieră, Doamna Leni ar putea
mărturisi oricând, parafrazându-l pe George Enescu,
cel mai valoros muzician român din toate timpurile:
Nu, n-am părăsit munții, colinele și pădurile de
acasă. Nici murmurul izvoarelor, nici ciripitul
păsărilor. Le-am luat cu mine și le aud cântând în
inima mea.
De pe cinci continente ale Terrei, ecourile
spectacolului capodoperă PHAEDRA – scris și
visat de Silviu Purcărete, în viziune răscolitoare,
clădit scenic de Echipa de aur a Teatrului Național
din Craiova, în frunte cu Leni Pințea-Homeag - se
întorc, zi de zi, în curtea sfântă a Bisericii de Lemn

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
„Degustător”
Pâlnie zici c-are-n gură,

Vinul nu mai are gust
Şi el bea fără măsură,
Crezând că va da de... must.
Constantin Mîndruţă
Viaţă
Timpul vine şi se duce,

Dar nimic nu e în van,
Capra vecinului
Fiecare-şi poartă-o cruce...
Crucea de pe Caraiman.
Pe el nu-l priveşte
Dintre dobitoace
Se poate răci
Capra, ci doreşte
La iarnă s-o joace.
Discuţii aprinse,
Azi în Parlament,
Când e vorba de „rodaj”
Gurile deschise
Provoacă... curent.
Ai grijă, pe îndelete
N-are să-i placă „rodajul”
La D.N.A.
Şi-ţi va zice: Măi, băiete,
Sări-ţi-ar… „kilometrajul”!
Nici-o masă fără peşte,
Ni se tot spunea mai ieri,
Când se-ajung
D.N.A.-ul ne uimeşte:
Mesele-au… audieri!
Să n-ai de-a face cu tipii
Ajunşi în nişte fotolii,
Hoţii de păduri
Ei nu pot avea principii,
În schimb au multe... orgolii!
Defrişarea e un semn:
De sub noi pământul fuge,
De unde începe jaful
Voi, cu capete de lemn,
N-aveţi lemn... nici de coşciuge!
Să se jefuiască-o ţară
46 Nu-i nevoie de-armament
Băncile de peste lume
– Se dă lege, bunăoară,
Şi-ncepe… din Parlament!
Dacă-n credit ai căzut,
N-ai să poţi uita vreodată,
Declaraţie de dragoste
Ochi de drac de n-ai văzut,
Orice Bancă îţi arată...
Ce s-o-ntindem ca pe gumă?
Sunt specialist în slove!
Baba se piaptănă!
Cu iubirea nu-i de glumă
Şi-ţi declar din prima... love!
Se aud petarde,
Presa nu mai tace!
Europa arde,
Baba, freza-şi face...
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
coperta3 p47 caseta redacţională, publicitate
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Fondată la Constanţa, noiembrie 2015
REDACŢIA REVISTEI
Director-fondator: Lenuş Lungu
Redactor-şef: Gabriela Mimi Boroianu
Tehnoredactor: Ioan Muntean
Corectori: Gabriela Mimi Boroianu, Ioan Muntean
Redactori: Costel Avrămescu, Pui Gheorghe Răducan
Grafică, coperţi, ilustrare: Ioan Muntean – prelucrare foto web
Revista de scrieri şi opinii literare Taifas Literar poate fi citită
pe site-ul Cronopedia (lenusa.ning.com) 47
Email: izvordecultura@yahoo.com, fabulatortemporis@gmail.com, boroianugabriela@gmail.com

Telefon: 0770406865, 0762655234
Comenzi pentru achiziționarea revistei se pot face pe site-ul Cronopedia şi pe

adresele de email de mai sus.
Reessppoonnssaabbiilliittaatteeaa pprriivviinndd ccoonnțțiinnuuttuull tteexxtteelloorr ppuubblliiccaattee îînn rreevviissttaa
R Taifas Literar
aappaarrţţiinnee îînn m mnneeaazzăă,, îînn nnuum
moodd ddiirreecctt aauuttoorriilloorr ccaarree llee sseem meellee lliibbeerrttăățțiii ddee eexxpprriim
maarree..
Reepprroodduucceerreeaa -- iinntteeggrraallăă ssaauu ppaarrţţiiaallăă -- aa rreevviisstteeii şşii ddiiffuuzzaarreeaa eeii ppee ccaallee eelleeccttrroonniiccăă ssuunntt
R
aauuttoorriizzaattee ppeennttrruu ffoolloossuull pprriivvaatt aall cciittiittoorruulluuii şşii ppeennttrruu ssccooppuurrii nneeccoom
meerrcciiaallee..

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Apostol Cristina
Femeia în gânduri scrise...
„Femeile sunt al doilea mare mister al omenirii.” Anne Rice

„În cea mai mare parte a istoriei, anonimul a fost o femeie.” Virginia Woolf
„Din pasiunea unei femei izvorăște viața eternă.” James Clavell
„În iubire, femeile sunt profesioniste, iar bărbații amatori.” Francois Truffaut
„Nici-o femeie nu e frumoasă sau urâtă până nu ajungi s-o cunoști.” Marin Preda
„Toate popoarele civilizate au respectat femeia.” Jean Jacques Rousseau
„Femeia frumoasă place ochiului, femeia blândă place inimii. Prima este o adevărată
bijuterie, dar a doua este o comoară.” Napoleon Bonaparte
„Femeia este o mâncare pentru zei, gătită de diavoli.” William Shakespeare
„Poate că, într-adevăr, ochii femeii iubite sunt marginea lumii.” Grigore Vieru
„Educi un bărbat, educi un bărbat. Educi o femeie, educi o întreagă generație.” Brigham
Young
„Frumusețea ei îți captează atenția, dar personalitatea ei îți captează inima.” Anonim
„Dumnezeu a creat bărbatul întâi. Întotdeauna există o schiță înaintea operei de artă.”
Anonim
„Dumnezeu le-a dat femeilor intuiție și feminitate. Folosită corespunzător, această
combinație poate suci mințile oricărui bărbat care le iese în cale.” Farrah Leni Fawcett
„Femeile sunt acele surprize pe broderiile vieţii.” Marin Moraru
„Femeia este un cadou care te alege.” Georges Brassens
„Femeia este termometrul civilizaţiei.” George Călinescu
„Femeia! Prima ficţiune pe care cerul a dat-o pământului.” Charles Nodier
„Deosebirea dintre o femeie frumoasă şi un trandafir este că femeia e conştientă de
frumuseţea ei.” George Budoi
„Femeile au nevoie doar de trei lucruri în viață: apă, mâncare și complimente.” Chris
Rock
„Nu cred în clișeul cu sexul slab și tare. Sunt convins că femeile au împins lumea
înainte.” Bedros Horasangian
48 „Sunteţi mândri când cuceriţi atâtea femei tocmai fiindcă nu ştiţi ce este femeia… Cine
aleargă şi nu se opreşte la una singură pierde din femeie ce e mai bun.” Camil Petrescu
„Marea întrebare, la care nu știu să răspund în ciuda a treizeci de ani de studiu despre
femei, este următoarea: „Ce vrea de fapt o femeie?” Sigmund Freud
Notă: Femeia este o creatură fascinantă, motiv pentru care ea a inspirat mari artiști în operele lor de artă,
în muzică, în pictură, sculptură și în cuvinte. Femeia e mai presus de orice!!!
după: vorbepentrusufletblog

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas Literar Nr. 3 (19), Martie 2018

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Taifas Literar Nr. 3 (19), Martie 2018

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Te stingi încet din mine, iară

sub piept loveşte-n caldarim o minge

coperta2 p2 tema lunii- autori clasici - amintiri

Ploaie în luna lui Marte

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

Stau bine-n mine și ascult,

Vă privesc eu, vă privesc, dar ăștia, Doamne, îți

poezie 6-19 REFREN:

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

O altă lună-i primadonă, în calendar,

Noaptea, pământul îngheață bocnă,

În Făurar, natura geme sub zăpadă,

Noua lună a coborat, printre nămeți,

Vreodată, ați simțit cum strălucește, Ce putere să am, să pot să topesc

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

Nu-s singură, feciorul meu, Îngerul întârziat

Nu fugi, clipă ştrengară!

Mai rămâi, clipă zăludă,

Ştiu, îţi e peste putinţă

Eşti şireată, rece clipă,

anul III, nr. 3/19, 2018, martie

Pentru că dă vieţii sens,

De 8 Martie, flori pentru flori Azi, în zi de sărbătoare,

Învăţate-n griji, nevoi, Ce dulce păcat ai visat

Şi cum una-i floare anume

cu trupul tău uns de metehne

inima mamei învață

este minciuna ieșirea la mare

norii nu pot fi socotiți

anul III, nr. 3/19, 2018, martie

O clipă smulsă din eternitate

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

anul III, nr. 3/19, 2018, martie

Petalele roşii, bătucite, ale cuvintelor,

Eu sunt în colţul meu însigurată Iar eu…

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

anii trec ca turme pe cer,

nu știu în ce eră suntem,

cu pielea ca a unei roze

te saltă-n vis apoteoze

de zbori așa în dans și cânt,

a trecut… și nu mai plânge,

Gabriela Mimi Boroianu și se împiedicase

Femeia gândului dintâi

iubirea râdea de după colț

își privi mâinile

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

înfloresc roșu, roz, sau mov,

băieții pot purta rochii

fetele le plac şi lor fete

anul III, nr. 3/19, 2018, martie

Stăm pe terasă de ore

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

dar când ai terminat

lumina dimineții îţi va arăta calea

confruntă o ipocrizie, cu o banalitate,

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

Radia, fericirea o făcea mai frumoasă, deja

– Deşi aparţine Universului întreg, Timpul nu e

anul III, nr. 3/19, 2018, martie

anul III, nr. 3/19, 2018, martie

anul III, nr. 3/19, 2018, martie