CURS 6 – 7 CS ITS

COMUNICAŢII RADIO

În anii 1950-1960 când au fost modelate pentru prima dată mecanismele canalelor cu
fading (fluctuaţii), aceste idei au fost aplicate iniţial comunicaţiilor dincolo de orizont, care
cuprind o gama largă de benzi de frecvenţă. Pentru comunicaţiile ionosferice se utilizează banda
de frecvenţe înalte HF (high frequency) de la 3-30 Mhz iar pentru împrăştierea troposferică se
folosesc benzile 300-3Ghz UHF (Ultra High Frequency) respectiv 3-30 Ghz SHF (Super High
Frequency).
În studiul sistemelor de comunicaţii, punctul uzual de pornire, pentru înţelegerea relaţiilor
referitoare la performanţele de bază ale acestora îl reprezintă canalul clasic cu zgomot gaussian
alb aditiv AWGN (Additive White Gaussian Noise), cu eşantioane de zgomot gaussian statistic
independente care afectează eşantioanele de date, neafectate de interferenţa intersimbol ISI (Inter
Symbol Interference), zgomotul termic din receptor reprezentând motivul principal al degradării
performanţelor. De nenumărate ori însă, interferenţa externă recepţionată de antenă este mai
importantă decât zgomotul termic. Această interferenţă externă poate fi uneori, caracterizată ca
având un spectru larg şi se cuantifică printr-un parametru numit temperatura antenei.
În sistemele de comunicaţii mobile fără fir, un semnal ajunge de la transmiţător la
receptor prin canal radio având căi de reflexie multiple (fig. 8.1), fenomen denumit propagare
multicăi. Acest fenomen poate cauza fluctuaţii ale semnalului recepţionat ca amplitudine, fază şi
unghi de sosire, dând naştere terminologiei de fading multicăi (multipath fading).

Figura 1.1. Exemplu de propagare multicale

1.1 Echipamente de radio comunicatii

Echipamente de Radio Recepţie (ERR)
Funcţii:
- selecţia semnalului dorit,
- amplificarea semnalului modulat,

1
- demodularea,
- prelucrarea semnalului demodulat.

Figura 1.2.
Parametrii caracteristici (specifici):
• parametrii valabili la orice RR
- sensibilitate
- selectivitate
- fidelitate
- factor de zgomot
- siguranţă în funcţionare
- stabilitatea funcţionării
- cu temperatura
- cu tensiunea de alimentare
• parametrii dependenţi de tipul de RR:
- eficacitatea RAA (RMA)
- rejecţie MA parazită (RMF)
- putere de ieşire (RR cu AIF)
- nivel de semnal de ieşire (RR-tuner DECK)
- nivel zgomot rezidual datorat brumului ce însoţeşte tensiunea redresată.
Clasificarea RR
a) după destinaţie:
- comerciale, RD şi RTV (Radioreceptoare de Larg Consum, RLC), profesionale
(radiotelefoane, radiorelee, radiolocaţie, telecomandă, telemetrie, sisteme TV
pentru transmisiuni de tipărituri)
- de trafic.
b) după semnalul modulat recepţionat
- MA cu P, MF, MA-BLU, MA-MF, MA (cu P, PS, BLU)
c) după structura amplificatorului selectiv de RF:
- amplificare direct, cu reacţie, cu superreacţie, cu detecţie sincronă direct, (sincrodină), cu o
schimbare de frecvenţă (SF), cu două sau mai multe SF.
d) după gama de frecvenţă prelucrată; RR de radiodifuziune pot fi: UL, UM , US, UUS ,
UM+UUS, UU+UM+UUS etc.
e) după modul de exploatare:
- staţionare
- mobile
- portabile
f) după gradul de amplificare a semnalului demodulat:
- tuner (cu amplificator de putere exterior)

2
- cu amplificator de putere încorporat.
g) după alimentare:
- de la acumulatori / baterii
- de la reţea
- mixtă.
Noţiuni şi mărimi folosite în definirea parametrilor ERR:
1. Semnal de RF modulat normal –un semnal cu o frecvenţă purtătoare oarecare f0, cu modulaţie
sinusoidală cu frecvenţa fm=1000Hz şi cu gradul de modulaţie: m=0,3mmax
MA, m =0,3 ; MF, Δf=15KHz (Δfmax =50KHz)
2. Antena artificială reprezintă un circuit care se intercalează între generator şi radioreceptor
pentru a simula cât mai bine comportarea antenei reale. In cazul RR care folosesc antenă cu
ferită antena artificială este o antenă cadru.
30 n SE g
-antena cadru - E D  3
d ( Rg  Rd )

Figura 1.3.

- antenă artificală UL/UM

Figura 1.4.

-antenă artificială UUS

Figura 1.5.
3
3. Nivelul semnalului de intrare se evaluează în două moduri funcţie de tipul antenei de recepţie:
a. RR care folosesc antenă exterioară (deci care vor folosi antena artificială standard pentru
măsurători): valoarea efectivă a t.e.m. a generatorului echivalent antenei artificiale la care s-a
conectat un generator de semnal standard. Nivelul se exprimă în µV sau
dBµ=20logEa/Ear.Er=1µV.
b. RR care folosesc antenă cu ferită: valoarea efectivă a componentei electrice a undei plane
echivalente generală de către antena generatorului de semnal standard. Se exprimă în µV/m sau
dBµV/
4. Frecvenţe de măsură standardizate;
5. Puterea de ieşire maximă, utilizabilă; se defineşte la o frecvenţă dată şi reprezintă puterea la
care factorul de distorsiuni este sub o anumită valoare limită. Această limită nu poate fi mai mare
de 10%.
6. Puterea de ieşire nominală se defineşte ca fiind puterea de ieşire realizată fm=1000Hz, astfel
încât d≤10% (sau altă valoare dată de fabricant).
7.Puterea de ieşire standard este o putere de măsură; depinde de puterea nominală dar nu foarte
strâns:
1mW 5 mW 50mW 500mW.
Acest parametru este menţionat de fabricant
8.Reglajul de ton în poziţie normalã (egalizor) corespunde poziţiei acestor reglaje care asigură
banda maximă cu neuniformităţi minime.
9. Sarcina artificială reprezintă o rezistenţă de valoare egală cu modulul impedanţei sistemului
acustic al amplificator de joasă frecvenţă la fm=1000Hz.
10. Acordul radioreceptorului reprezintă reglarea comenzilor manuale ale RR pentru a obţine
puterea de ieşire maximă. Se foloseşte semnal de intrare suficient de mic pentru a nu se intra în
zona neliniară: Uin=34dBµ sau 54dBµV/m.

Echipamente de RR - analiza la nivel de schemă bloc:

 cu amplificare directă
 RR cu reacţie
 RR cu super-reacţie
 RR cu o schimbare de frecvenţă
 RR cu după sau mai multe schimbări de frecvenţă.

RR cu amplificare directă

Figura 1.6

Unde: CI-circuit de intrare, ARF - amplificatorul de radio frecvenţã - realizează funcţii de

selecţie şi amplificare, D-Demodulatorul extrage mesajul purtat de către semnalul RF;

4
AAF- Amplificatorul de joasã frecvenţă; aduce semnalul demodulat la un nivel adecvat aplicaţiei
pentru care este destinat;

R.R. cu reactie

Figura 1.7

R.R. cu super-reacþie (RR-MA)

Stabilirea regimului permanent are loc mai repede dacă semnalul de intrare este mai mare

Figura 1.8

Formele de undă: la intrarea receptorului, după oscilator şi după un demodulator fără un filtru
trece jos cu frecvenţa de tăiere aleas numai pentru a elimina frecvenţa purtătoare, pot fi observate
în figura 1.9

Figura 1.9

R.R. cu o schimbare de frecvenţă

Conform concluziei de la RR cu amplificare directă acestea au performanţe bune dacă lucrează
pe frecvenţă fixă şi nu prea mare. S-a pus problema dacă nu se poate face în aşa fel încât să se
folosească un asemenea RR iar pentru a gama de frecvenţă de interes să se acţioneze astfel încât
banda corespunzătoare diverselor emisiuni să fie adusă pe frecvenţa centrală a acestui RR.
Răspunsul este afirmativ iar metoda folosită pentru realizarea translaţiei este cunoscută sub
denumirea de schimbare de frecvenþã.

5
 Figura 1.10

1.2 Protocoale radio avansate

Protocoale de routare ISP2

Ca protocol de routare extern GTS foloseşte BGP4. In interiorul reţelei se foloseşte IS-
IS şi BGP4. ISP2 va asigura interconectarea cu BENEFICIAR printr-o sesiune BGP, prin care va
importa clasa C a BENEFICIAR ISP2 va asigura exportul în internet al informaţiilor de routare,
cu condiţia prealabilă ca înregistrările în baza de date RIPE (sau RADB) să fie corecte. Suportul
tehnic necesar atât pentru stabilirea conexiunii BGP cât şi pentru orice alt tip de configurare
necesară în acest scop va fi asigurat de ISP2 la cererea beneficiarului. La semnarea contractului,
se vor stabili procedurile de comunicare între departamentul tehnic al ISP2 şi cel al
beneficiarului în vederea interconectării enunţate mai sus a conexiunii BGP.
Prin statutul sau de LIR şi membru RIPE NCC, ISP2 oferă clienţilor săi posibilitatea
de a obţine spaţiu de adrese PA (Provider Aggregatable), PI (Provider Independent) şi AS
(Autonomous System).
ISP2 va pune la dispoziţia BENEFICIAR un IP public routabil pentru conectarea la
reţeaua ISP2.
Pentru a preveni efectele negative ale atacurilor de tip “Denial of Service”, ISP2 a
implementat o soluţie proprietară folosită la detectarea şi filtrarea lor fără a afecta serviciile
oferite clienţilor săi

Calitatea serviciilor oferite de ISP2 (QoS) –Ticketing

Procedura de administrare a tichetelor de deranjamente are următoarele etape:
1. Detectarea deranjamentului – Cu ajutorul software-ului de Network Management, al
apelurilor la help-desk sau observaţiei, se detectează existenţa unui deranjament sau a
unei situaţii în afara condiţiilor de toleranţă.
2. Verificarea deranjamentului – Se califică problema. Se identifică metodele de detectare,
cauzele probabile, durata evenimentului şi clienţii afectaţi. Se verifică calendarul pentru
mentenanţa planificată, mentenanţa de urgenţă sau evenimente prevăzute.
3. Înregistrare şi clasificare – Se creează un ticket conform regulilor interne de trouble
ticketing. Se notifică managementul departamentului de operaţiuni şi clienţii afectaţi, în
funcţie de nivelul de severitate. Se identifică persoana sau echipa cel mai bine pregătită
pentru analizarea evenimentului şi se înaintează ticket-ul
4. Analiză, Segmentare şi Comparaţie - Se analizează ticket-ul conform regulilor de
analiză corespunzătoare. Se secţionalizează şi compară cu eventuale cazuri cunoscute. Se
6
 notifică şi înaintează ticket-ul către alte echipe de suport dacă este cazul Se pune în
funcţiune legătura de back-up dacă există.
5. Remedierea – Se efectuează operaţiunile de remediere, iar dacă este cazul se implică şi
alte echipe de suport. Se aranjează accesul la locaţia afectată; unde este cazul se
înaintează problema către subcontractor. Se fac verificările finale şi se testează soluţia.
6. Verificare şi Închidere – Se confirmă că disfuncţionalitatea a fost remediată. Se
actualizează ticket-ul şi se închide. Se trece în revistă modul de operare, conformitatea
cu procedurile şi competenţa personalului implicat. Se trimite feedback către Problem
Management, Change Management sau Workaround Aftercare.

Figura 1.11

Performanţe şi întârzieri ale serviciului

ISP2 va raporta beneficiarului orice detaliu despre conectivitatea serviciilor contractate ce
nu sunt incluse în disponibilitatea contractată. Rapoartele de disponibilitate şi utilizarea lărgimii
de bandă sunt disponibile beneficiarului pe o pagină de internet dedicată şi securizată. Alte
rapoarte pot fi furnizate la cerere. Beneficiarul poate obţine rapoarte despre utilizarea
echipamentelor reţelei.
ISP2 va pune la dispoziţia beneficiarului rapoarte despre:
 Disponibilitatea reţelei
 Latenta in reţea
 Disponibilitatea conexiunilor beneficiarului

7
EDGE şi E-GPRS: de la GSM la UMTS
În faza intermediară înainte de implementarea UMTS au mai fost dezvoltate două
standarde (EDGE şi E-GPRS). Aceste standarde pot fi implementate în cadrul reţelelor GSM
actuale. Ele suportă viteze de transmitere a datelor superioare celor din reţelele standard GSM,
dar inferioare celor din reţelele UMTS. Totuşi este incert dacă aceste standarde se vor extinde
sau se va lua decizia trecerii direct la UMTS.
EDGE (Enhanced Data Rates for GSM Evolution), cunoscută uneori şi sub denumirea de
„2.5G”, suportă viteze de transmitere a datelor mai ridicate decât cele din reţeaua GSM. EGPRS
(Enhanced GPRS) este încă o extindere a standardului GPRS. Combinaţia de EDGE şi E-GPRS
oferă utilizatorului o viteză de până la 384 kbits/s.
EDGE utilizează o altă metodă de modulare, dar lucrează în cadrul spectrului de
frecvenţe alocat pentru GSM. De aceea, EDGE poate deveni o soluţie alternativă pentru
regularizarea capacităţii de transmisie în cadrul standardelor GSM. Cu toate acestea, EDGE şi E-
GPRS necesită utilizarea unui terminal deosebit de cele folosite în mod curent în reţele GSM sau
UMTS.
În următorul tabel sunt prezentate sunt prezentate diferenţele si caracteristicile celor mai
importante protocoale de comunicaţii.

GSM DATA GSM SMS GPRS UMTS

Acces multiplu TDMA/FDMA Ca şi GSM DATA TDMA/FDMA DS-CDMA
(variabil 1 la 8 dintr-
un total de 8 sloturi
temporale)
Frecvenţă Ca şi GSM DATA Ca şi GSM DATA
Downlink 935-960 MHz FDD: 1920-1980 MHz
1805-1880 MHz
Uplink 890-915MHz FDD: 2110-2170 MHz
1710-1785 MHz
TDD(uplink şi downlink):
1900-1920 MHz
2010-2025 MHz
Duplex FDD Ca şi GSM DATA Ca şi GSM DATA TDD şi FDD
Laţimea de bandă a 200/200kHz Ca şi GSM DATA Ca şi GSM DATA 5 MHz
canalului radio
Conexiune
Timp de stabilire ≥500ms Fără timp de stabilire Fără timp de stabilire Fără timp de stabilire

Întârziere ≤100ms >3s >1 necunoscut

Viteza efectivă pe Max.9,6 kbits/s Maximum aprox. 600 Maxim tehnic 170 Staţionar: 2 Mbit/s
utilizator bit/s kbit/s 120 km/h:384kbitss
Uzual maximum 30 500km/h:1444kbitss
kbit/s

Protocoale Ethernet
Reţeaua Ethernet foloseşte protocolul numit CSMA/CD (Carrier Sense Multiple Access with
Collision Detect). Termenul de acces multiplu ("Multiple Access") provine de la faptul cã fiecare
staţie este conectatã la acelaşi mediu de comunicaţie. "Carrier Sense" – înainte de a transmite
date, o staţie verificã linia pentru a vedea dacã nu existã nici o altã staţie care transmite ceva.
Dacã se constatã cã linia nu este ocupatã, staţia poate începe sã transmită date cu o vitezã de 10
Mbps, adică câte un bit la 100 ns. Viteza luminii si a semnalului electric fiind de 300000 Km/s,
înseamnă cã electronii vor parcurge 0.3 m într-o ns. Astfel cã, după ce semnalul electric pentru
8
primul bit a parcurs aproximativ 30 m, staţia începe transmisia celui de-al doilea bit. Însă, un
cablu Ethernet poate avea mai mult de 30 m. Dacã douã staţii se aflã la o distantã de 100 m
legate la acelaşi cablu de reţea, si ambele încep transmisia în acelaşi timp (găsind ambele linia
liberã), atunci fiecare va fi în mijlocul transmiterii celui de-al treilea bit când semnalul de la
fiecare staţie ajunge la cealaltă. Acest exemplu explicã necesitatea părţii de "Collision Detect".
Douã staţii pot începe transmiterea datelor în acelaşi timp, însă semnalele fiecăruia vor coliziona
doar după câteva nanosecunde. Când apar astfel de coliziuni cele douã staţii încetează transmisia
si încearcă mai târziu după o perioadã de timp aleasã aleator.

Figura 1.12

Pentru ca sistemul de control al accesului la mediul de comunicaţie sã funcţioneze corect

(CSMA/CD), toate interfeţele Ethernet trebuie sã răspundă semnalului recepţionat într-o
perioadã datã de timp. Aceastã necesitate timp este bazatã pe perioada de timp necesarã unui
semnal sã ajungă de la un capăt al mediului de comunicaţie la celãlalt si înapoi, acest timp este
cunoscut sub numele de timp de întoarcere ("round trip time"). Timpul de întoarcere maxim este
strict limitat pentru a asigura ca fiecare interfaţa sã poată recepţiona toate semnalele din linia de
comunicaţie într-o perioadã de timp specificatã. Cu cât este mai lung un segment de reţea, cu atât
mai mult timp îi ia unui semnal sã îl parcurgă. La proiectarea unei reţele Ethernet trebuie deci, sã
se asigure ca timpul de întoarcere sã fie în limitele specificate, indiferent de combinaţia de
cabluri si echipamente folosite în reţea.

Comunicaţii şi dispozitive în tehnologia Ethernet

Tehnologia Ethernet a fost astfel proiectatã încât sã permită o expandare uşoară, pe măsura
cerinţelor de vitezã si de spaţiu tot mai mari. Pentru extinderea unei reţele Ethernet se pot folosi
mai multe tipuri de dispozitive denumite hub-uri. Existã douã mari categorii de hub-uri: repetor
(repeater) si comutator (switch).
Fiecare port al unui repetor leagă împreunã segmentele de cablu Ethernet individuale pentru
a crea o nouã reţea ce funcţionează ca un Ethernet independent si singular. Segmentele si
repetoarele din aceastã nouã reţea trebuie sã respecte limitările timpului de întoarcere.
Spre deosebire de un repetor, fiecare port al unui comutator conectează câte un segment de
cablu care funcţionează ca o reţea Ethernet distinctã. Deci, spre deosebire de un repetor ale cărui
porturi combinã segmentele de cablu pentru a forma un singur LAN, un comutator face posibilã
divizarea unei reţele Ethernet de dimensiuni mari, în mai multe reţele Ethernet independente ce
sunt legate printr-un mecanism de comutare a pachetelor (cadrelor Ethernet). Regulile pentru

9
timpul de întoarcere nu se mai aplicã reţelei globale ci doar reţelelor Ethernet obţinute prin
divizare.

Figura 1.13

Prin folosirea comutatoarelor acestea se pot lega mai multe reţele Ethernet distincte.
O reţea Ethernet poate fi constituitã doar dintr-un singur cablu (coaxial) legând un număr de
calculatoare sau chiar dintr-un repetor conectând fiecare calculator printr-un segment de cablu
(torsadat) sau dintr-un segment conţinând mai multe calculatoare Mai multe astfel de reţele
Ethernet pot forma o reţea extinsã prin utilizarea unui comutator de pachete. În timp ce o reţea
Ethernet simplã poate suporta un număr de câteva zeci de staţii, o reţea extinsã poate lega câteva
sute sau mii de staţii.
Comutatoarele examinează fiecare pachet recepţionat pe fiecare port, îl procesează si îl
transmite (dacã este cazul), pe baza unei baze de date iniţiale sau create dinamic, către portul ce
corespunde staţiei destinaţie. Pe când repetorul retransmite fiecare cadru primit pe toate porturile,
fãrã nici un fel de prelucrare a pachetului.

Tehnologia Fast Ethernet

Pentru reţelele Ethernet care necesitã viteze de comunicaţie mai mari, a fost introdus
standardul Fast Ethernet (IEEE 802.3u). Acest standard a ridicat limita de vitezã de la 10 Mbps
la 100 Mbps cu modificări minimale la structura fizicã existentã, fiind foarte atractiv pentru
îmbunătăţirea reţelelor Ethernet. Însă viteza ridicatã impune mai multe limitări în proiectarea
acestor reţele
Distantele maxime pentru segmentele de reţea Fast Ethernet si numărul de staţii legate la o
reţea Fast Ethernet depind de tipul cablului de transmisie folosit:
Număr maxim de Distanta maximã dintre staţii
Viteza Tipul de cablu
staţii pe segment (m)

100 Base T4 100 Mbps UTP 3, 4 sau 5 2 100

100 Base TX 100 Mbps UTP 5 2 100

100 Base FX 100 Mbps Fibrã opticã 2 412

10
 Timpul de răspuns si întârzieri in tehnologia Ethernet
Standardul Ethernet specificã lungimea minimã pentru un pachet la 512 biţi. Astfel cã
întârzierea introdusã de reţea trebuie sã fie mai micã decât timpul de transmisie al celor 512 biţi.
Deoarece acest timp este foarte important în instalarea corectã a unei reţele Fast Ethernet, este
necesar a planifica reţeaua pe baza lui:
 În primul pas se localizează cele douã noduri mai îndepărtate unul de celãlalt;
 În pasul doi se determinã locul unde se va plasa hub-ul (sau hub-urile);
Se însumează întârzierile introduse de fiecare dispozitiv si cablu (pe calea cea mai lungã) si
se comparã cu 512. Dacã valoarea este mai micã reţeaua este validã din punct de vedere teoretic.
Durata de propagare este măsurată în timp pe bit. Un timp bit este definit ca durata unui bit
de date pe reţea (pentru Fast Ethernet 10-8 s). Deoarece protocolul CSMA/CD cere ca primul bit
al oricărei transmisii sã ajungă în cel mai îndepărtat punct al reţelei înainte ca ultimul bit sã fie
trimis, si dacã cel mai mic pachet are dimensiunea de 512 biţi, rezultã cã reţeaua trebuie
proiectatã astfel încât în cel mai rău caz sã avem întârzierea sub 512 timp bit.
Fiecare cablu si dispozitiv prin care trece semnalul de la un capăt la celãlalt va introduce o
anumitã întârziere:
Element Întârzierea pe metru Întârzierea maximã

Douã DTE TX/FX 100

Douã DTE T4 138

Un DTE T4 si unul TX/FX 127

Segment de cablu UTP 3 1.14 114 (100m)

Segment de cablu UTP 4 1.14 114 (100m)

Segment de cablu UTP 5 1.112 111.2 (100m)

Segment de cablu STP 1.112 111.2 (100m)

Segment de cablu optic 1.00 412 (412m)

Repetor de clasã I 140

Repetor de clasã II – TX/FX 92

Repetor de clasã II – T4 67

Convertor TX – FX 50-100

Calitatea serviciului si parametrii optimi Ethernet

Factorii care afectează eficienta unei reţele:
 cantitatea traficului;
 numărul de staţii;
 dimensiunea pachetelor;
 dimensiunile fizice ale reţelei.
Parametrii pentru măsurarea eficientei unei reţele Ethernet:
 raportul între încărcarea maximã si cea medie;
 rata coliziunilor – procentajul pachetelor cu coliziuni din numărul total de pachete;

11
  rata de utilizare – procentajul traficului total fatã de maximul teoretic pentru tipul de reţea
(10 Mbps).
Pentru determinarea acestor parametrii se pot folosi diferite utilitare de reţea, luându-se în
calcul atât valorile medii cât si cele maxime. O reţea Ethernet funcţionează la parametrii optimi
dacã rata coliziunilor nu depăşeşte 10% si dacã rata de utilizare este sub 35%.
Timpul de răspuns al reţelei (performanta reţelei transpusã în termenii utilizatorului) suferă
pe măsura ce creste încărcarea acesteia, iar la creşteri nesemnificative ale traficului (din punctul
de vedere al utilizatorului) performanta descreşte foarte mult. Aceasta deoarece în Ethernet,
numărul de coliziuni creste odată cu creşterea încărcării reţelei, cauzând retransmisii ce încarcă si
mai mult reţeaua, producând mai multe coliziuni. Supraîncărcarea reţelei îngreunând traficul
considerabil.
Soluţii pentru creşterea performantelor reţelei:
 împărţirea reţelei în mai multe segmente ce întrã într-un repetor:
 amplificarea semnalului;
 înlocuirea repetorului central cu un comutator:
 conexiuni mai rapide la server(e);
 izolarea traficului irelevant la fiecare segment de reţea;
 adăugarea de comutatoare la backbone switched network – congestia unei reţele comutate
poate fi rezolvatã prin adăugarea de noi porturi de comutare si prin creşterea vitezei
acestor porturi. Segmentele cu performantã scăzută sunt identificate prin măsurători de
performantã si soluţiile posibile sunt:
 segmentarea în continuare a respectivei porţiuni de reţea;
 conexiuni mai rapide (Fast Ethernet).
Modificările aduse unei reţele sunt de cele mai multe ori evolutive si nu revoluţionare;
acestea făcându-se încet si încercând a se păstra cât mai mult din structura si echipamentele
curente, înlocuindu-se doar cele învechite sau cele pentru care nu mai existã nici o altã soluţie.
Fast Ethernet este foarte uşor de adăugat la cele mai multe dintre reţele. Un comutator sau o
punte (bridge) permite conectarea unui Fast Ethernet la infrastructura Ethernet existentã pentru a
îmbunătăţi viteza pe porţiunile critice. Tehnologia mai rapidã este folositã pentru a conecta
comutatoarele între ele pentru a se evita gâtuirile.

Parametrii de funcţionare ai cablurilor Ethernet

Categoria cablului Banda Viteza

Categoria 3 16 MHz 16 Mbit/s

Categoria 4 20 MHz 20 Mbit/s

Categoria 5 125 MHz 100 Mbit/s

Categoria 5 imb. 125 MHz 100 Mbit/s (1000Mbit/s with 1000BaseT)

12
 CAPITOLUL 2. SEMNALE MODULATE

În sistemele de radiocomunicaţii suportul mesajului este un semnal armonic de

radiofrecvenţă asupra căruia se intervine prin procesul de modulare. Expresia analitică a
semnalului de radiofrecvenţă (semnal RF), denumit şi semnal purtător este dat de o funcţie
trigonometrică (sin sau cos), dar se poate reprezenta şi prin partea reală sau imaginară a unei
mărimi complexe:
𝑝(𝑡) = 𝐴𝑝 cos(𝜔𝑡 + 𝜑) = 𝐴𝑝 𝑅𝑒{𝑒 𝑗(𝜔𝑡+𝜑𝑝 ) } = 𝐴𝑝 𝑅𝑒{𝑒 𝑗∅(𝑡) }
În procesul de modulare de tip analogic se acţionează asupra unuia din cei trei parametrii
caracteristici ai semnalului RF. Dacă semnalul care conţine informaţia are o variaţie continuă se
obţine o modulaţie analogică continuă.
Tipul modulaţiei este dat de parametrul asupra căreia se acţionează, astfel:
- asupra amplitudinii Ap pentru modulaţia de amplitudine (MA);
𝜔
- asupra frecvenţei 𝑓 = 2𝜋 pentru modulaţia de frecvenţă (MF);
- asupra fazei Φ(t) pentru modulaţia de fază (MP).
Dacă semnalul care conţine informaţia este un semnal care ia valori discrete în timp se
obţine o modulaţie analogică discretă, astfel:
- MA devine ASK (Amplitude Shift Keying);
- MF devine FSK (Frequency Shift Keying);
- MP devine PSK (Phase Shift Keying)

2.1 Modulaţia în amplitudine

Modulaţia de amplitudine (MA) este o modulaţie analogică liniară, care constă în
modificarea amplitudinii semnalului de radiofrecvenţă în funcţie de caracteristicile semnalului de
informaţie (semnalul modulator).
Modulaţia de amplitudine este utilizată în transmisiile de radiodifuziune din benzile de
unde lungi, medii şi scurte (UL, UM, US), precum şi în televiziune pentru modularea semnalului
de imagine. Semnalul care conţine informaţia conţine un spectru de frecvenţă în funcţie de tipul
informaţiei (tabelul 1)
Tabelul 1.
Semnal modulator Banda de frecventa
Vorbire (telefonie) 300 Hz…3400 Hz
Vorbire, muzica (radiodifuziune cu MA) 300 Hz…4500 Hz
Muzica (radiodifuziune cu MF) 30 Hz…15 kHz
Imagini mobile (televiziune) 25 Hz… 6MHz
Pentru simplificarea analizei procesului de modulaţie se va considera un semnal
modulator s(t) armonic cu pulsaţia Ω din spectrul ce conţine informaţia, respectiv cu frecvenţa F:

𝑠(𝑡) = 𝑆0 ∗ cos(𝛺𝑡 + 𝜑𝑠 ) = 𝑆0 ∗ cos[(2𝜋 ∗ 𝐹)𝑡 + 𝜑𝑠 ]

Semnalul s(t) poate fi o tensiune sau un curent. Semnalul purtător p(t) (oscilaţia de
radiofrecvenţă) se caracterizează prin pulsaţia ω, respectiv prin frecvenţa f (f>>F), iar faza
iniţială se consideră nulă (φ=0):

𝑝(𝑡) = 𝐴𝑝 cos(𝜔𝑡 + 𝜑𝑝 ) = 𝐴𝑝 cos[(2𝜋 ∗ 𝑓)𝑡 + 𝜑𝑝 ]

13
Modalitatea de obţinere a unui semnal cu amplitudine variabilă dependentă de semnalul ce
conţine informaţia, constă în multiplicarea purtătoarei p(t) cu semnalul de modulatie s(t) (figura
2.1)

Figura 2.1. Procesul de multiplicare analogică

Semnalul obţinut la ieşirea multiplicatorului este un semnal modulat în amplitudine şi cu

purtătoarea suprimată MA-PS.

Figura 2.2. Caracteristici spectral ale semnalelor

a) semnale de intrare în multiplicator; b) semnale la ieşirea din multiplicator
Variaţia în timp a semnalelor la ieşirea din multiplicator şi reprezentarea sub forma fazorială se
indică în figura 2.3 a şi b

Figura 2.3. Semnalele la ieşirea din multiplicator

a) dependenţa de timp ; b) reprezentarea sub formă fazorială

Caracteristici ale transmisiunilor MA

- La staţiile de radiodifuziune lăţimea unui canal este de 9 kHz, valoare adoptată prin
norme internaţionale, ceea ce corespunde la un spectru de frecvenţă audio de 4,5 kHz. În
cazul vorbirii, acest spectru este acoperitor, însă pentru transmisiile muzicale nu se poate
asigura o calitate ridicată.
- Randamentul transmisiei este scăzut (η< 16%)
- Pentru a nu apărea distorsiuni la demodulare în practică se lucrează cu un grad de
modulare maxim mmax = 0,8…0,9.
- Rejectia la perturbaţii a transmisiilor MA este scăzută, deoarece perturbaţiile de natură
electromagnetică sunt aditive pe amplitudinea semnalului transmis şi receptionat.

2.2 Modulaţia în frecvenţă

Modulaţia de frecvenţă nu utilizează eficient banda de frecvenţe a canalului de
transmisiune, dar prezintă avantajul unei complexităţi reduse a echipamentului necesar. De aceea
este preferată în transmisiunile de date pe canalele telefonice vocale la debite mici. Complexitate
minimă a echipamentelor se obţine în cazul transmisiunii binare.

14
 În mod frecvent se utilizează o modulaţie cu deplasare de frecvenţă (FSK -Frequency
Shift Keying), frecvenţa instantanee a semnalului modulat corespunzând stării semnificative
a semnalului modulator, semnalul de date în banda de bază. Astfel, pentru una din cele două stări
semnificative ale semnalului de date modulator, x(t) notată Z, semnalul modulat s(t) va avea
frecvenţa instantanee f1, iar pentru cealaltă stare semnificativă, notată A, frecvenţa instantanee
fe. Cele două valori ale frecvenţei instantanee sunt numite frecvenţe caracteristice. Dacă
semnalul modulat este s(t)=A0cos^(t), frecvenţa unghiulară instantanee este, în cazul unei
modulaţii de tip FSK, co(t) = d(p/dt =«, sau a>2, trecerea de la o valoare la alta făcându-se prin
salt. Se iau în consideraţie două cazuri: faza q>(t) continuă şi faza q<p(t) discontinuă. în ambele
cazuri spectrul de frecvenţe al semnalului FSK este, teoretic, infinit de larg. Din punct de vedere
practic însă, semnalul FSK cu faza continuă are un spectru mai îngust decât cel al semnalului cu
faza discontinuă. Lărgimea spectrului de frecvenţe al semnalului FSK cu faza contiuă, din
punct de vedere practic, este dependentă de viteza de modulaţie \\ = l/r şi de diferenţa dintre
cele două frecvenţe caracteristice f1 şi f2. se demonstrează că spectrul cel mai îngust se
obţine atunci când raportul (/2-/l)/v s =m, numit raport de deviaţie, este egal, aproximativ,
cu 2/3.

Figura 2.4. a) semnalul de date în banda de fază; b)semnalul modulat (MF); c)frecvenţa instantanee
a purtătorului

15
 PC cu Modem
Cablurile PC la modem cer 9 fire daca software-ul sau prezintă Rl ( Ring Indicator), 8 fire
in caz contrar. Modemurile cu 25 de pini D - sub conectori sunt majoritatea standardizaţi in
conexiunea seriala si pot fi gasiti.
PC la PC "Nuli "cabluri modem
PC la PC "Nuli "cabluri modem sunt folosite pentru a conecta doua calculatoare intr-o
reţea seriala si de comunicaţii generale. Daca ele folosesc hardware-ul semnalelor legăturii, 7 fire
sunt normal cerute cu opţiunea DCD. software-ul ca Microsoft's Interlink, cer 7 fire conectoare.
Trei fire "Nuli "cabluri modem
Daca avem de făcut o alegere, aceasta este o idee nu tocmai buna. Folosim liniile
legăturii daca software-ul si hardware-ul nostru suporta aceasata. Cu aceste cabluri, software-ul
control este singura obtiune de când liniile hardware nu sunt conectate la alt capăt. In schimb
ei au sărit inapoi sa poată utiliza software-ul pe un capăt care nu lucrează cu acesta .
PC la cablurile terminale
Majoritatea terminalelor sunt familiare cu folosirea DTR - ului pentru hardul control de
când majoritatea softului PC este orientat pe modem si lipsind CTS pentru a alege hardul control.
Aceste cabluri sunt pentru acele situaţii. Liniile dotate sunt opţional conectate şi pot fi utilizate .

Figura 2.5. Semnalele interfeţei CCITT V24 ( RS 232 )

16
2.3 Modulaţia de faza PSK
Este o modulaţie de fază care implică modificarea fazei unui semnal purtător, la începutul
fiecărei perioade de simbol, cu o valoare ce depinde de combinaţia de biţi de date (multibit) ce
trebuie transmis.
Modulaţia de fază este, în funcţie de referinţa utilizată, de două tipuri:
- modulaţie de fază absolută - Absolute PSK (APSK) - în care salturile de fază ale
semnalului modulat, specifice fiecărei perioade de simbol, se fac în raport cu faza unui
semnal de referinţă; de obicei,semnalul de referinţă este semnalul purtător nemodulat.
- modulaţie diferenţială de fază -Differential PSK (DPSK)- în care salturile de fază ale
semnalului modulat, specifice fiecărei perioade de simbol, se fac în raport cu faza
semnalului modulat pe durata simbolului anterior.
În Figura 2.6. sunt prezentate formele de undă ale unui semnal purtător cosinusoidal, cu
modulaţie PSK în ambele variante, pentru salturile de fază de π/2, π, π/2, 3π/2 şi 0 “înainte”.
Semnalul de referinţă pentru APSK este semnalul purtător nemodulat.

Figura 2.6. APSK şi DPSK

Biţii de date sunt grupaţi câte p, formând un multibit; fiecare multibit este transmis într-o
perioada de simbol, Ts. Astfel, relaţiile între perioadele de simbol şi de bit respectiv între
frecvenţele de semnalizare (simbol) şi de date (bit) sunt date de următoarele relaţii:
𝑇𝑠 = 𝑇𝑏𝑖𝑡 ∙ 𝑝,

𝑓𝑏𝑖𝑡
𝑓𝑠 =
𝑝

Numărul de nivele de fază (stări) ale semnalului modulat este: M = 2p

Viteza de semnalizare vs, numărul de variaţii/secundă ale parametrului (ilor) modulat (ţi)
ai semnalului purtător, se măsoară în Bauds, [simboluri/sec]., iar debitul D este:
𝑠𝑖𝑚𝑏𝑜𝑙𝑢𝑟𝑖 𝑏𝑖ţ𝑖 𝑏𝑖ţ𝑖
𝐷 = 𝑣𝑠 ∙ 𝑝 [ ∙ = ]
𝑠 𝑠𝑖𝑚𝑏𝑜𝑙 𝑠

17
În tabelul 2 sunt prezentate numărul de fază M, numărul de biţi/simbol p, frecvenţa de
semnalizare fs şi cea de bit f bit (fbit este numeric egal cu debitul binar D), ale transmisiilor
standardizate ce utilizează modulaţia PSK pe canalul telefonic vocal.
Tabelul 2
M p [bit/simb] fs [Hz] fb [Hz] Constelaţie
2 1 1200 1200 A2;B2
4 2 2400 1200 A4;B4
8 3 4800 1600 A8

Mulţimea fazorilor rezultaţi prin modularea PSK a tuturor multibiţilor posibili de p biţi
este reprezentată în planul 0XY sub forma unor constelaţii de semnale (Figura 2.7 şi Tabel 2).

Figura 2.7. Constelaţii de semnale D-PSK definite în tabelul 2.

Dacă fazorii sunt priviţi în coordonate polare, atunci raza lor este unitară, ei fiind
diferenţiaţi de saltul de fază, ∆φk, specific fiecărui multibit transmis pe durata unui simbol.
Pentru p=1 şi p=2, există două tipuri de constelaţii:
- constelaţiile de tip A, ce conţin saltul de fază ∆φk = 0º
- constelaţiile de tip B, care nu conţin acest salt de fază.
În fig. 2.7 fiecare fazor este notat cu o etichetă zecimală, k ={0,1,2,...,7}.
Alocarea multibiţilor la fazorii constelaţiei, pentru constelaţiile cu 4 sau 8 fazori, se face
în conformitate cu codul binar Gray, asigurându-se o distanţă Hamming de 1 bit între multibiţii
alocaţi la doi fazori învecinaţi. Distanţa Hamming maximă apare între fazorii defazaţi cu π
pentru constelaţiile cu patru fazori şi, respectiv la 3π/4 pentru cea cu 8 fazori.
Maparea Gray reduce probabilitatea medie de eroare de bit, pentru o probabilitate de de
eroare de simbol dată. Dacă considerăm în constelaţia A4, că eronarea fazorului 0 în fazorii 1 şi
3 are loc cu aceeaşi probabilitate p1, iar eronarea fazorului 0 în fazorul 2 are loc cu probabilitatea
p2, atunci p1 > p2. La o mapare Gray, probabilitatea medie de eronare a unui bit este dată de:

18
 PbG=2p1∙1 + p2 ∙2
Iar probabilitatea de eronare a uni bit în cazul mapării binar-natural (0 ↔ 00; 1 ↔ 01; 2 ↔ 10; 3
↔ 11) este:
Pbn= p1∙1+p1 ∙2 + p2 ∙1
Modul de alocare multibit-fazor poate conduce la scăderea, uneori considerabilă, a probabilităţii
medii de eroare de bit, în condiţiile aceleasi complexităţi de realizare a echipamentului.
Expresia semnalului modulat PSK este
𝑘

𝑠𝑃𝑆𝐾 (𝑡) = 𝐴 ∑ cos(𝜔𝑝 𝑡 + ∆Φ𝑛 ) ∙ 𝑢𝑇𝑠 (𝑡 − 𝑛𝑇𝑠 )

𝑛=0

uTs(t-nTs) reprezintă un impuls dreptunghiular de amplitudine unitară şi durată Ts, indicând

faptul că faza semnalului purtător Acos(ωpt) se modifică cu ∆Φn pe durata celei de-a n-a
perioade de simbol şi numai a acesteia.
Producerea semnalelor DPSK
Producerea directă a modulaţiei DPSK poate fi efectuată atât prin metode analogice cât si
digitale. Datorită numărului finit al salturilor de fază necesare şi caracterului discret al
modulatiei, metodele digitale asigură o precizie mai ridicată şi o stabilitate mai mare în
funcţionare.
Modulatia DPSK poate fi obţinută atât cu modulatoare DPSK cât şi cu modulatoare
APSK, precedate de o precodare diferenţială a multibitului de date modulator. Modulatoarele
digitale vor folosi în prealabil un circuit de conversie serie paralel, pentru formarea multibiţilor.
Acesta va prelua biţii de intrare utilizând tactul de bit fbit, iar multibiţii vor fi citiţi de modulator
în ritmul tactului de simbol, fs. Apoi, ele vor fi convertite din cod binar-Gray în cod binar-
natural, CGN(Convertoar Gray-Natural); multibitul de intrare este privit ca o combinaţie codată
Gray, pentru reducerea probabilităţii de eroare de bit, dar este convertit într-o combinaţie codată
binar-natural, pentru adaptarea multibitului la modulator.
Relaţiile de conversie între codul Gray si cel binar-natural sunt:
𝑎0 = 𝑔0 ⨁𝑔1 ⨁𝑔2 ; 𝑎1 = 𝑔1 ⨁𝑔2; 𝑎2 = 𝑔2
𝑔0 = 𝑎0 ⊕ 𝑎1 ; 𝑔1 = 𝑎1 ⊕ 𝑎2 ; 𝑔2 = 𝑎2
Modulator APSK cu sumator aritmetic si numărător
- pentru un multibit de p biţi, modulatorul este realizat cu un sumator aritmetic pe p biţi şi un
numărător de p ranguri. Schema sa de principiu este prezentată în Figura 3, pentru p = 3

19
 Figura 2.8. Schema de principiu a modulatorului APSK cu sumator şi numărător

Componenţa spectrală a semnalelor modulate PSK

Datorită faptului că semnalul modulator, uT(t-nTs) are forma rectangulară şi durată finită
în timp, transformata sa Fourier are expresia
𝜋𝑓
𝑠𝑖𝑛
𝑓𝑠
𝑢𝑟 (𝑓) = 𝑇𝑠 𝜋𝑓 ,
𝑓𝑠

ce indică o lărgime de bandă teoretic infinită.

Prin modularea pe semnalul purtător, de frecvenţă fp, acest spectru se translatează în jurul
frecvenţei purtătoare, iar dacă semnalul purtător este dreptunghiular, caz întâlnit la
modulatoarele digitale, si în jurul armonicelor semnalului purtator, kfp. Expresia spectrului este:
𝜋(𝑓 − 𝑘𝑓𝑝)
𝑠𝑖𝑛
𝑓𝑠
𝑢𝑟 (𝑓) = 𝑇𝑠 ∑ 𝐴𝑘
𝜋(𝑓 − 𝑘𝑓𝑝)
𝑘=1
𝑓𝑠

Filtrarea semnalelor modulate PSK:

- datorită limitării benzii de frecvenţă a semnalului modulator acesta se “dilată” în timp,
generând interferenţa intersimbol, ISI;
- pentru eliminarea ISI în momentele de sondare, filtrarea trebuie să se facă cu o
caracteristică de filtrare de tip cosinus ridicat cu factor de exces de banda α, conformă cu
criteriul I de filtrare a lui Nyquist;
- pentru modulatoarele DPSK digitale filtrarea trebuie aplicată după modulare şi de aceea
trebuie utilizată o caracteristică RC trece-bandă, axată pe frecvenţa purtătoare.
Pentru o mai bună comportare în prezenţa zgomotului, caracteristica de filtrare N(ω) trebuie
repartizată în mod egal între emisie si recepţie;
Efectele filtrării semnalelor modulate PSK
- scopurile filtrării cu caracteristica globală în cosinus ridicat sunt:
• limitarea benzii de frecvenţe a semnalului modulat, şi

20
 • anularea ISI în momentele de sondare.
- pentru a analiza efectele filtrării semnalului modulat asupra fazei, frecvenţei instantanee şi
amplitudinii sale, vom considera că faza semnalului suferă un salt de la faza simbolului anterior
0º, la ∆Φn. Notând cu Θ(t) saltul de fază introdus de modulator, semnalul modulat va fi de
forma:
𝑠(𝑡) = 𝐴𝑐𝑜𝑠 (𝜔𝑝 𝑡 + 𝜃(𝑡))

Figura 2.9. Efectele filtrării semnalului PSK

- în momentul principal de sondare faza F(t) atinge valoarea nominală a saltului de fază al
simbolului respectiv, ∆Φn. Aceasta arată că s-a eliminat ISI în domeniul fazei, deci că, în fiecare
moment de sondare şi numai atunci, faza instantanee are valoarea saltului de fază al unui simbol
şi nu e afectată de "dilatarea" în timp a variaţiei de fază introduse în alte perioade de simbol.
Figura 2.8. prezintă variaţia fazei instantanee pentru ∆Φn = k2π/8, pentru k variază între 1,…,4.
Pentru ∆Φn = π, variaţia fazei instantanee e aproape rectangulară, iar pentru ∆Φn = 0, aceasta e
nulă.

2.4 Modulaţie codată

Principiul modulaţiei codate
În sistemele clasice de transmisiuni digitale, care folosesc coduri detectoare sau
corectoare de erori, operaţia de codare efectuată în transmiţător este independentă de modulaţie
şi, la fel, în receptor, operaţie de decodare este independentă de demodulaţie.

21
 Figura 2.10. Sistem de transmisiuni folosind codarea

Cu un cod (n,k), la fiecare k simboluri de informaţie se ataşează n-k simboluri

redundante, de verificare. Deoarece, decodorul primeşte numai simboluri de cod discrete, cea
mai adecvată măsură a distanţei pentru decodare şi, ca urmare, şi pentru elaborarea codului, este
distanţa Hamming (numărul minim de poziţii în care diferă oricare două cuvinte ale codului).
Pentru a compensa reducerea vitezei de transmitere a informaţiei, ca urmare a ataşării
simbolurilor de verificare, fie se măreşte viteza de modulaţie, dacă banda de frecvenţe utilizabilă a
canalului permite acest lucru, fie se extinde setul punctelor din constelaţia semnului modulat. În
ambele cazuri va creşte probabilitatea de eroare. Şi totuşi, când modulaţia şi codarea se fac
independent, nu se obţin rezultate satisfăcătoare.
Ca exemplu, să considerăm modulaţia cu patru faze (Mo -4), fără codare, şi modulaţia
cu 8 faze (Mo -8), cu un cod corector (3,2). Ambele sisteme transmit 2 biţi pe un interval de
modulaţie. Dacă sistemul Mo -4 funcţionează pentru un anumit raport semnal-zgomot, cu o
probabilitate de eroare de 1CT5, la acelaşi raport semnal-zgomot sistemul Mo -8 va prezenta un
coeficient de eroare, după demodulare, de 10~2, din cauza distanţei mai mici dintre semnalele Mo
-8. Pentru a ajunge la acelaşi coeficient de eroare ca şi în sistemul Mo -4, trebuie să se
folosească un cod convoluţional (3,2), cu o lungime de constrângere care necesită pentru
decodare un decodor Viterbi complex, cu 64 stări. Şi, în final, după tot aceste efort, performanţa
sistemului Mo -8, folosind codarea va ajunge să fie doar la fel cu cea a sistemului M o -4 fără
codare.
Există două cauze datorită cărora performanţele acestor sisteme, în care modulaţia şi
codarea se realizează independent una de alta, sunt nesatisfăcătoare, departe de limitele
teoretice ale canalului. Una consta in faptul că, în receptor, deciziile se iau simbol cu simbol,
înainte de decodare, ceea ce conduce la o pierdere ireversibilă de informaţie. Pentru a evita această
pierdere de informaţie ar trebui ca decodorul să opereze cu eşantioanele semnalului recepţionat
la intervale de simbol şi să decodeze secvenţa lor în acel semnal posibil la emisie care este cel mai
apropiat de ea. Cealaltă cauză a rezultatelor nesatisfăcătoare obţinute cu soluţia clasică a codării
constă în faptul că, în cazul modulaţiei multinivel, codurile optimizate după criteriul distanţei
Hamming, nu asigură şi o structură cu o distanţare maximă a semnalelor emise.
O protecţie mai bună faţa de zgomot se asigură dacă se reprezintă secvenţelor datelor
ce trebuie transmise prin semnale care diferă cât mai mult unul de altul. O măsură a distanţei
dintre două semnale este distanţa euclidiană. Pentru a mări distanţa euclidiană este necesar să se
extindă setul de semnale aşa încât să se asigure o redundanţă pentru codare, iar codarea să se facă
aşa încât să rezulte maximizarea distanţei euclidiene minime între secvenţele de semnale

22
modulate posibile la emisie. Această tehnică de combinare a funcţiunilor de codare şi de modulaţie
este numită modulaţie codată.

2.5 Tehnici de modulaţie în canale radio

Spre deosebire de canalele telefonice, canalele radio prezintă un raport semnal-zgomot
mai mic şi sunt afectate de fading. În plus, în multe aplicaţii în care se folosesc canalelor radio,
cum sunt comunicaţiile mobile sau comunicaţiile prin intermediul sateliţilor, este de dorit o
utilizare cât mai eficientă a surselor de alimentare.
Datorită acestor considerente, în transmisiunile pe canale radio se recomandă
utilizarea modulaţiei de frecvenţă şi a modulaţiei de fază. Semnalele MF şi M<£>, nefiltrate, au
amplitudinea constantă, independentă de semnalul modulator, ceea ce permite folosirea unor
amplificatoare de radiofrecvenţă în clasă, eficiente. Astfel de amplificatoare, neliniare, nu sunt
recomandabile pentru semnalele MA, deoarece nu menţin liniaritatea între semnalul modulator şi
amplitudinea semnalului transmis. Pentru semnalele MA sunt recomandabile amplificatoarelor în
clasă A sau AB, care însă nu sunt eficiente în putere. Randamentul de utilizare a sursei de
alimentare este, în mod tipic, de 70% pentru amplificatoarele de clasă şi de numai 30-40% pentru
amplificatoarele în clasă A sau AB. Modulaţia de frecvenţă prezintă şi avantajul aşa numitului
„efect de captură", constând într-o îmbunătăţire rapid neliniară a calităţii recepţiei o dată cu
creşterea puterii recepţionate. Dacă sunt recepţionate două semnale în aceeaşi bandă, frecvenţe,
cel cu nivel mai ridicat este acceptat şi demodulat, în timp ce cel cu nivel scăzut este rejectat.
Această proprietate a receptoarelor MF face sistemele MF să fie rezistente la interferenţa co-
canal (de la canale care utilizează aceeaşi bandă de frecvenţe).
Dar, pe lângă avantajele pe care sistemele MF şi Mo le prezintă faţă de sistemele MA, ele
au şi dezavantaje. Necesită o bandă de frecvenţe mai largă de MA şi, la nivele mici ale
semnalului recepţionat, în sistemele MF calitatea recepţiei scade mai mult decât la sistemele
MA.
Un alt aspect ce trebuie avut în vedere în cazul transmisiunilor digitale pe canale radio
constă în faptul că, în multe aplicaţii, nu se poate limita spectrul de frecvenţe al semnalului
transmis, pentru a reduce interferenţa între canalele adiacente, printr-o filtrare efectuată după
amplificarea de radio-frecvenţă. Pentru asemenea limitare a spectrului ar fi necesare filtre cu un
factor de calitate foarte mare, dificil de realizat practic. Astfel, spre exemplu, pentru o transmisiune
cu un debit de 28kb/s utilizând o modulaţie de fază cu patru nivele, ar fi necesar o bandă de
frecvenţe de 14 kHz. Limitarea spectrului semnalului modulat la această bandă, pe un
canal radio cu frecvenţa centrală de 1,4 Ghz, ar necesita un filtru trece bandă cu un factor de
calitate de 1,4*109/1,4*109=105 nerealizabil practic.
Modulaţia de fază în cuadratură (QPSK - Quadrature Phase Shift Keying) este o
modulaţie de fază cu patru nivele (0, nil, n, 3^-/2 sau nIA, 3TT/A, bnlA şi 7 n IA), utilizată
frecvent în transmisiunile pe canale radio şi pe liniile de radiorelee deoarece prezintă o eficienţă
spectrală bună, o probabilitate de eroare scăzută şi necesită un echipament relativ simplu.

23
 Constelaţiile semnalului QPSK, corespunzătoare celor două seturi de faze, sunt prezentate
în figura de mai sus. în continuare semnalul QPSK poate fi exprimat astfel:

unde, considerând cercul de rază unitate, xk, yk, pot lua valorile 0 şi +/-1, pentru constelaţia (a) sau
+/-V2/2, pentru constelaţia (b), iar g(t) este impulsul rectangular de amplitudine unitate şi durata
T, egala cu de două ori intervalul de bit. Evident, amplitudinea acestui semnal este constantă şi
spectrul de frecvenţe este infinit de larg, determinat de forma impulsului modulator g(t). Dacă
pentru limitarea spectrului de frecvenţe, se utilizează o altă formă de impuls, va apărea o
modulaţie de amplitudine, cele mai mari variaţii ale anvelopei semnalului QPSK astfel format, cu
trecere prin zero, corespunzând salturilor de fază de n radiani. în aceste caz orice limitare adâncă
sau amplificare neliniară a semnalului QPSK va lărgi iarăşi spectrul de frecvenţă. Pentru a
preveni această extindere a spectrului de frecvenţe ar trebui să se folosească amplificatoare
liniare dar acestea au un randament scăzut în ceea ce priveşte utilizarea surselor de alimentare.
O formă modificată a tehnicii QPSK, care evită salturile de n radiani ale fazei, ale
purtătorului modulat şi, prin urmare, cu variaţii mai mici ale anvelopei semnalului format spectral,
este QPSK decalată (OQPSK). Tehnica OQPSK este similară tehnicii QPSK, utilizează o
constelaţie ca cea din figura 13 dar cele două componente din banda de bază ale semnalului
modulator se decalează cu T/2 (un interval de bit), evitându-se astfel salturile de faza de 180°. Din
constelaţia semnalului modulat din figura 13 se poate observa că salturile de 180° ale fazei
semnalului modulat apar atunci când se schimbă simultan semnele celor două componente xk şi
yk,. Prin decalarea acestor componente cu T/2 faza purtătorului se schimbă la intervale de bit,
variaţia sa fiind limitată la +/-900. Spectrul de frecvenţe ale semnalelor OQPSK este identic cu
cel al semnalelor QPSK, decalarea semnalelor în banda de bază, modulatoare, neafectând
natura spectrului. însă, deoarece nu apar salturi de fază de 180°, limitarea spectrului de frecvenţe
al semnalelor OQPSK nu va mai determina zerouri în anvelopa acestora, variaţiile anvelopei vor
fi mult mai micii amplificare neliniară nu va regenera lobii laterali de înaltă frecvenţă în acea
măsură ca şi la semnalele QPSK. Pentru aceste avantaje tehnica OQPSK este atractivă pentru
sistemele de comunicaţii mobile, unde eficienţa spectrală şi amplificatoarele neliniare eficiente
sunt criterii foarte importante pentru alegerea unei metode de modulaţie.
O altă metodă de modulaţie, de asemenea atractivă pentru sistemele de comunicaţii
mobile, care reprezintă un compromis între QPSK şi OQPSK în ceea ce priveşte valorile
maxime ale salturilor fazei, este modulaţia de fază în cuadratură diferenţială, cu salturi de
fază de +/-45° şi +/-135°, notată şi %I4 QPSK. Un mare avantaj al modulaţiei n/4 QPSK
constă în faptul că permite detecţia necoerentă, ceea ce simplifică considerabil receptorul.

24