8.

TRATAMENTE TERMICE

8.1. Definiţii, clasificări

Tratamentul termic reprezintă un ansamblu de operaţii de încălzire,
menţinere şi răcire (figura 1) aplicate în anumite condiţii materialelor metalice
sau pieselor confecţionate din acestea, în vederea producerii transformărilor de
structură capabile să asigure proprietăţile de rezistenţă şi tenacitate cerute în
funcţionare sau eventual de prelucrările ulterioare.

Figura 8.1. Reprezentarea grafică a unui ciclu simplu de tratament termic

I – încălzirea II – menţinerea III - răcirea

Puncte critice de transformare ale aliajelor fier - carbon:

A1 = 727 °C (transformarea eutectoidă)
A2 = 770 °C (punct Curie)
A3 = 912 °C (transformarea alotropică Feα ↔ Feγ)
A4 = 1394 °C
În general piesele turnate, sudate, forjate etc. prezintă o stare structurală şi
de tensiuni necorespunzătoare condiţiilor impuse pentru asigurarea unei
durabilităţi ridicate în exploatare. Piesele din această categorie prezintă adesea o
structură neomogenă, cu grăunţi mari şi tensiuni interne ridicate. Utilizarea lor
în stare brută, netratată, este inacceptabilă deoarece nu sunt asigurate
caracteristicile optime ale materialului la nivelul cerinţelor de funcţionare din
exploatare.
 Tratamentul termic are prin urmare rolul de a aduce materialul piesei
respective într-o stare structurală şi de tensiuni, adecvată cerinţelor de
funcţionare din exploatare şi cu un cost minim.
Tratamentul termic acţionând numai asupra masei metalice a pieselor, nu
elimină defecte cum sunt: fisuri, pori, incluziuni nemetalice şi nu modifică
forma, dimensiunile şi distribuţia acestora.
După transformările structurale pe care le produc asupra masei metalice a
aliajelor, tratamentele termice se clasifică în patru grupe:
- grupa I-a cuprinde tratamentele termice de recoacere fără schimbare
de fază, la care în timpul tratamentului nu se produc schimbări de fază:
recoacere de detensionare, recoacere de recristalizare;
- grupa a II-a cuprinde tratamentele termice de recoacere cu
schimbare de fază, la care aliajele sunt încălzite deasupra temperaturilor lor
necesare transformărilor de fază, menţinute timpul necesar producerii
transformărilor şi apoi răcite lent (Recoacere: tratamentul termic aplicat unui
aliaj aflat într-o stare structurală nestabilă, pentru a fi adus într-o stare
structurală stabilă – de echilibru);
- grupa a III-a cuprinde tratamentele termice de călire, la care aliajele
sunt încălzite deasupra temperaturilor schimbărilor de fază, menţinute timpul
necesar producerii transformărilor de fază, după care sunt răcite rapid până la
temperatura normală, pentru a menţine în structură fie o fază stabilă la
temperaturi ridicate, fie pentru a obţine diferite stadii de descompunere ale fazei
iniţiale; călirea conduce la obţinerea unor structuri nestabile, în afara
echilibrului;
- grupa a IV-a cuprinde tratamentele termice de revenire, care constau în
reîncălzirea aliajului călit la o temperatură inferioară punctelor de transformare
de fază, pentru a aduce aliajul într-o stare structurală mai apropiată de echilibru.
După adâncimea din material pe care acţionează tratamentul termic, se
disting:
1. Tratamente termice de profunzime, care pot fi:
 recoaceri:
- cu schimbare de fază:
- recoacere de omogenizare
- recoacere de regenerare sau normalizare
- recoacere de globulizare sau înmuiere
- fără schimbare de fază:
- recoacere de detensionare
- recoacere de recristalizare
 căliri:
- călire într-un singur mediu (clasică)
- călire în două medii (întreruptă)
- călire în trepte
 reveniri:
- revenire înaltă
- revenire medie
 - revenire joasă
 tratament sub 0 oC

2. Tratamente termice de suprafaţă, care pot fi:

 tratamente termice superficiale, fără difuzie:
- călire prin curenţi de înaltă frecvenţă (CIF)
- călire cu flacără de gaze
- călire prin imersie în băi de săruri
 tratamente termice superficiale, cu difuzie sau termochimice:
- cementare cu carbon (carburare)
- cementare cu azot (nitrurare)
- cementare cu carbon şi azot (carbonitrurare)
- cementare cu bor (borurare sau borizare)
- etc.

8.2 Tratamente termice de profunzime

Recoaceri - cu schimbare de fază

8.2.1 Recoacerea de omogenizare

Recoacerea pentru omogenizare este tratamentul termic aplicat produselor
metalice cu scopul de a atenua sau înlătura complet neomogenităţile chimice
care apar ca urmare a cristalizării în afară da echilibru a topiturii şi în special
segregaţia dendritică (segregaţii majore). Acest tip de recoacere se aplică de
obicei produselor turnate şi în unele cazuri celor deformate plastic.
În condiţiile în care se realizează în tehnică turnarea şi răcirea aliajelor în
forme sau lingotiere, solidificarea nu are drept rezultat o structură
corespunzătoare diagramei de echilibru termodinamic. În structurile astfel
obţinute apar micro-segregaţii intra-dendritice, sau alături de acestea, şi separaţii
eutectice care în structurile de echilibru ar trebui să fie în cantităţi mici sau
deloc. Aceleaşi fenomene se produc la solidificarea cordoanelor de sudură de
mari dimensiuni. Asemenea structuri determină anizotropii majore ale
proprietăţilor materialului cu influenţe nefavorabile asupra proprietăţilor
tehnologice sau de utilizare. Izotropia proprietăţilor materialului se poate asigura
prin aplicarea unei recoaceri de omogenizare, tehnologie supracritică, fără
transformare de fază în stare solidă şi care se bazează,aproape integral pe
mecanismele specifice difuziei.
Parametrii tehnologici:
- Încălzire: A3 + 180...300 0C
- Menţinere: 5...40 ore
- Răcire: lentă, 20...40 0C/h
 8.2.2 Recoacerea de regenerare sau normalizare
Tratamentul asigură obţinerea unei structuri fine (eliminarea structurii
grosiere provenită de la deformarea plastică anterioară), creşterea rezistenţei la
rupere, îmbunătăţirea prelucrabilităţii şi reducerea tensiunilor interne.
Normalizarea se aplică drept tratament final la acele piese care nu pot fi
tratate termic prin călire, dar pentru care se cer caracteristici mecanice ridicate
(arbori de dimensiuni mari, carcase de pompe, roţi dinţate de dimensiuni mari
etc.).
Parametrii tehnologici:
- Încălzire: A3 + 30...50 0C
- Menţinere: 5...40 ore
- Răcire: lentă, 20...40 0C/h

8.2.3 Recoacere de globulizare sau înmuiere (pentru îmbunătăţirea

prelucrabilităţii prin aşchiere)
Oţelurile dure şi extradure cu 0,6—0,9 % C (respectiv 1,0—1,4 %C) au
prelucrabilitate redusă în stare laminată sau forjată, deoarece lamelele de
cementită din perlită joacă rolul unor micro-cuţite abrazive faţă de muchia
tăietoare a sculei, astfel că aceasta se uzează rapid prin abraziune.
Singura modalitate de a reduce acţiunea abrazivă a perlitei lamelare este
aceea de a modifica forma acesteia, aducându-o la formă sferoidală (globulară).
Muchia tăietoare a sculei va aluneca pe globulele de cementită, pătrunzând uşor
în masa feritică moale şi smulgând aşchii care vor conţine şi globule de
cementită.
Parametrii tehnologici:
- Încălzire: A1 + 20...40 0C
- Menţinere: 4...12 ore
- Răcire: lentă, 10...20 0C/h

Recoaceri - fără schimbare de fază

8.2.4 Recoacere de detensionare

Scopul tratamentului este de a elimina parţial sau total tensiunile interne
reziduale apărute în material datorită prelucrărilor anterioare sau de a asigura o
anumită distribuţie a acestora în volumul produsului.
După scara la care se formează şi se echilibrează în volumul produsului
tensiunile interne se grupează în felul următor:
a) tensiuni de ordinul I sau macrotensiuni, care se formează şi se
echilibrează la scara produsului metalic sau a unei părţi a acestuia;
b) tensiuni de ordinul II sau microtensiuni, care se formează şi se
echilibrează la scara grăunţilor cristalini;
c) tensiuni de ordinul III sau de formaţii statice care se formează şi se
echilibrează la scara celulei elementare.
 Scopul aplicării recoacerii de detensionare îl constituie eliminarea
tensiunilor interne de ordinul I şi II.
Parametrii tehnologici:
- Încălzire: 550...650 0C
- Menţinere: 2...4 min/mm
- Răcire: lentă, 10...30 0C/h

8.2.5 Recoacere de recristalizare

Se aplică produselor metalice prelucrate în prealabil prin deformare
plastică la rece în scopul înlăturării totale sau parţiale a ecruisajului.
Depăşirea unui anumit grad de deformare, considerat critic, duce la
apariţia fenomenului de ecruisare, fenomen însoţit de creşterea densităţii
defectelor structurale, scăderea plasticităţii şi tenacităţii şi creşterea sensibilă a
durităţii.
Încălzirea produce restaurarea structurii ecruisate şi regenerarea
proprietăţilor de plasticitate, fenomenul bazându-se pe procese de germinare şi
creştere. Tipul reţelei cristaline ca şi compoziţia chimică rămân neschimbate,
transformările fiind aşadar fără modificări de fază în stare solidă.

Parametrii tehnologici:
- Încălzire: Ttopire * 0,4
- Menţinere: 1...2 h
- Răcire: lentă, 10...30 0C/h