UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

PROGRAMUL DE STUDII: ECONOMIA COMERŢULUI, TURISMULUI ŞI SERVICIILOR

ANUL 2014

INVATAMANT LA DISTANTA

Proiect la disciplina
Economie

Coordonatori Student

Prof. univ. dr. Carmen Nastase Nastasoi Georgeta Adriana

Lect. univ. dr.Mihai Popescu Gr.2

Suceava 2014
 Cuprins

1. Definitia pietei capitalului. Noţiuni introductive

2. Tipuri de pieţe de valori
2.1. Piaţa primară
2.2. Piaţa secundară
3. Interdependenţa dintre piaţa primară şi cea secundară
4. Rolul pieţelor de capital in finanţarea economiei
5. Tipuri de active. Clasificare şi trăsături
6. Actiunea, obligatiunea: tipuri si caracteristici
7.Studiu de caz: Piata de capital in Romania
8.Bibliografie
 1. Definitia pietei capitalului.

Piaţa de capital reprezintă o piaţă specializată unde se intalnesc şi se reglează in mod liber
cererea si oferta de active financiare. Orice economie modernă,competitivă si capabilă să se
adapteze la cerinţele actuale ale globalizării nu poate fi concepută fără existenţa si
funcţionarea in cadrul ei a unei pieţe de capital eficiente.Prin mecanismele sale specifice piaţa
de capital concentrează si centralizează capitalurile; oferă o serie de instrumente si produse
care asigură fructificarea plasamentelor si acoperirea riscurilor precum si o mare diversitate
de oportunitaţi de investire, in cadrul căreia reuşita depinde de gradul de instruire şi de
cunoastere, de priceperea, flerul si curajul fiecărui participant.
Principalele beneficii aduse dezvoltarii economice de către piaţa de capital sunt:
 eficienţa,
 competitivitatea si
 solvabilitatea sistemului financiar.
Concret, este vorba despre o piaţa pe care se tranzacţionează in mod liber valori mobiliare
(acţiuni, obligaţiuni), piaţă ce are drept rol principal mobilizarea capitalurilor persoanelor
(fizice/juridice) care economisesc (cumpărătorii de acţiuni si obligaţiuni) şi care urmăresc
plasarea profitabilă a acestor capitaluri; aceste fonduri sunt atrase de către emitenţii de
acţiuni/obligaţiuni,ce sunt in căutare de capital in vederea finanţării unor proiecte de investiţii.
Finanţele internaţionale reprezintă astăzi o reţea din ce in ce mai densă de operaţiuni de
vănzare - cumpărare sau de credit – imprumut, cu caracter speculativ şi de acoperire, care
transcede frontierele naţionale şi deasupra cărora se organizează, o adevărată megapiaţă
financiară mondială.
Transformarea finanţelor internaţionale in epoca modernă s-a datorat creşterii
interdependenţei spaţiilor financiare naţionale,inter-conexiunii burselor de valori, politicii
solidare a dobanzilor, proliferării instrumentelor financiare noi care permit trecerea de la o
monedă la alta, după cum anticipeaza operatorii, precum si a altor fenomene care au dus in
final, la naşterea unei pieţe financiare globale, guvernată de propriile sale legi şi dispunand de
o structură ierarhizată si tot mai integrată.
Aspectul integrării insuşi a cunoscut o componentă verticală, prin interconectarea şi
comunicarea neintreruptă intre pieţele monetare, financiare şi de schimb, devenite simple
compartimente ale pieţei globale, precum si o componentă orizontală ca urmare a deschiderii
spaţiilor financiare naţionale.
Piaţa financiară joacă un rol important in atingerea si menţinerea echilibrului economic
naţional prin alocarea eficienta a economiilor in investiţii private si publice,interne sau
externe, folosindu-se de intermediarii financiari pe piaţa de capital,societăţile de asigurări pe
piaţa asigurărilor sau folosindu-se de investitorii instituţionali, prin intermediul titlurilor lor
indirecte ( certificate de depozit, livrete de economii, poliţe de asigurare, etc ).
Principalele funcţii ale pieţii capitalurilor sunt următoarele:
 emisiunea şi vanzarea pentru prima dată de titluri financiare ale emitenţilor sau debitorilor
către posesorii de capitaluri financiare care doresc să cumpere valori mobiliare;
 negocierea de valori mobiliare, cu condiţia ca acestea să fie vandute şi transformate in
lichidităţi de primii lor posesori şi mai inainte de scadenţă.
Astfel, scoala anglo-saxonă(cea americană in special), desemnează prin piaţă financiară
totalitatea tranzacţiilor cu instrumente monetare(piaţa monetară) şi cu titluri pe termen lung
(piaţa de capital). Şcoala europeană( cea franceză, in special) defineşte prin termenul de piaţă
financiară: piaţa valorilor mobiliare,reprezentand alături de piaţa creditului şi piaţa monetară,
o componentă a pieţei capitalurilor.
 2. Tipuri de pieţe de valori
In funcţie de momentul in care se realizează tranzacţia piaia de capital se imparte in doua
segmente :
 piaţa primară de capital
 piaţa secundară de capital
- Piata primara. Este piata pe care emisiunile noi de valori mobiliare sunt negociate
pentru prima data. Concret, este vorba de procesul prin care intermediarii financiari, care de
regula fac legatura intre societatea emitenta si investitori, se obliga sa plaseze valorile
mobiliare nou emise in schimbul unui comision;
- Piata secundara. Odata puse in circulatie valorile mobiliare pe piata primara, acestea
fac obiectul tranzactiilor pe piata secundara. Functionarea efectiva a pietei secundare se
realizeaza prin intermediul pietelor de negocieri sau organizate: este in principal vorba de
bursa de valori si de piata extrabursiera (sau piata OTC - Over the Counter Market).

3. Interdependenţa dintre piaţa primară şi cea secundară

Deşi au funcţii specifice intre ele există o strănsă interdependenţă existenţa uneia fără cealaltă
nu este posibilă.In cadrul pieţei obligatare, dobanda la obligaţiunile emise se adapteaza in
funcţie de preţul curent al obligaţiunilor, preţ stabilit pe piaţa secundară.
Operatiunile financiare sunt specifice celor două componente ale pieţei de capital, unificată
dealtfel in 2007.Pe langă piaţa financiară primară se derulează operaţiuni legate de emisiunea
titlurilor financiare, prin intermediul sistemului bancar şi al organismelor financiare
specializate .

4. Rolul pieţelor de capital în finanţarea economiei

Avantajele finanţării economiei cu ajutorul pieţelor de capital pot fi privite cel puţin din două
puncte de vedere:
 băncile beneficiază de o sursă permanentă de fonduri fară a se solicita plăţi fixe sau dobanzi;
finanţarea cu ajutorul acţiunilor poate permite acumularea acelor fonduri mari de plată care
sunt necesare pentru rambursarea obligaţiunilor;
 intreprinzătorii beneficiază de scăderea riscului in cazul capitalului necesar inceperii şi
derulării unei afaceri.
Nevoia de finanţare a intreprinderilor pe baza emisiunii de acţiuni a fost marcată de relaţiile
rigide dintre banci şi grupurile industriale şi de apelarea la participaţiile Guvernului, la credite
şi la garanţii guvernamentale.
Există unele contribuţii importante pe care pieţele de capital le pot avea la dezvoltarea
economică:
 eficienţa, competitivitatea si solvabilitatea sectorului financiar
 mobilizarea economiilor financiare
 eficienţa de alocare a investiţiilor
 solvabilitatea sectorului societăţilor comerciale
 descentralizarea proprietăţii şi distribuirea avuţiei
 accesul societăţilor noi şi in formare la finanţarea prin acţiuni

5.Actiunea, obligatiunea: tipuri si caracteristici

Acţiunea (share, stock) reprezintă un titlu financiar negociabil ce conferă deţinătorului poziţia
de proprietar colectiv asupra proprietăţii indivizibile a societăţii emitente.
Acţiunile sunt fracţiuni egale ale capitalului social care au o anumită valoare nominală,
stabilită prin Legea nr.31/1990 modificată că valoarea unei acţiuni nu poate fi mai mică de
1000 lei ( 0,1 ron).
Caracteristicile cele mai importante ale acţiunilor ar putea fi următoarele :
 acţiunile sunt indivizibile, se asigură in acest mod evitarea fracţionării excesive a capitalului
social şi implicit creşterea numărului de acţionari; dacă ar fi o acţiunea proprietatea mai
multor persoane acestea ar fi obligate să-şi desemneze un reprezentant care va exercita
drepturile şi obligaţiile aferente acţiunilor;
 acţiunile sunt titluri negociabile ;
 deşi nu indeplinesc condiţiile titlurilor de credit referitoare la autonomie şi literalitate,
acţiunile fac parte din categoria titlurilor de credit;
 acţiunile nu sunt titluri autonome, independente faţă de actul juridic din care decurg; ele işi
au izvorul in contractul de societate, in cazul transmiterii acţiunilor, dobanditorul devine
titularul unui drept derivat şi nu al unui drept nou, original;
 acţiunile sunt lipsite de literalitate ceea ce insemnă că intinderea drepturilor conferite este
incomplet determinată prin titlu, motiv pentru care trebuie cercetate actele constitutive .
Acţiunea conferă deţinătorului său, persoană fizică sau juridică, următoarele drepturi:
 dreptul de a primi titlul de valoare care-i conferă deţinătorului statutul de proprietar in
societatea eminenta;
 dreptul de a solicita emitentului onorarea angajamentelor asumate la emiterea acţiunilor;
 dreptul de a dispune cum doreşte de acţiunile deţinute;
 dreptul la vot – de a alege şi a fi ales in consiliul de administraţie al societăţii ;
 dreptul la divident , dar şi obligaţia de a participa la pierderi;
 dreptul de control asupra documentelor societăţii si de informare asupra activităţii societăţii;
 dreptul de preemţiune care dă acţionarilor existenţi prima optiune de cumpărare a
emisiunilor suplimentare de acţiuni proporţional cu numărul de acţiuni deţinut.
Scopul pentru care s-a constituit acest acest drept vizează pe de o parte protejarea poziţiei de
control, iar pe altă parte protejarea acţionarilor impotriva diluării valorii deţinute din capitalul
societăţii.
Se poate realiza o clasificare a acţiunilor avand in vedere mai multe criterii, o posibilitate ar
putea fi aceasta :
 acţiuni nominative, acele acţiuni care sunt personalizate prin menţionarea numelui
posesorului lor: au o circulaţie restrictivă, in sensul că nu pot fi instrăinate decat prin
transcrierea tranzacţiei in registrul societăţii emitente. Acţiunile nominative pot fi :
 nominative administrate, caz in care acţiunile sunt inscrise simultan in registrul societăţii şi
in contul intermediarului financiar ales de posesorul căruia i se transmit ordinele de
cumparare şi vanzare;
 nominative pure, care nu sunt inregistrate decat in registrul societăţii, care asigură gratuit
gestiunea titlurilor. Fără excepţie această formulă atrage formalităţi administrative (antrenează
costuri şi intarzieri ) cu ocazia revanzării titlurilor : trebuie mai intai să fie reconvertite in
acţiuni la purtător sau dacă statutul societăţii nu permite in acţiuni nominative administrate.
 acţiuni la purtător, a căror circulaţie este absolut liberă, posesorul lor beneficind de toate
drepturile şi obligaţiile care decurg din deţinerea lor, nu se cunoaşte proprietarul lor, simpla
inscriere in registru efectuată de intermediarul răspunzător de contul proprietarului este
suficientă pentru a dobandi calitatea de proprietar al titlului. Aceste acţiuni pot fi negociate
fără termen şi formalităţi;
 acţiuni ordinale, conferă dreptul proprietarului lor de a incasa dividente anuale a căror
mărime este direct proporţională cu raportul dintre valoarea acţiunilor şi profitul pe anul
expirat şi este repartizat acţionarilor;
 acţiuni privilegiate, a căror posesie dă dreptul acţionarilor la un divident fix, indiferent de
mărimea profitului realizat de societate;
 acţiuni preferenţiale, care nu dau acţionarului dreptul la vot in adunarea generală, dar care
au prioritate la incasarea unor dividente prestabilite fie in valoare absolută, fie in valoare
reală. Acţiunile preferenţiale pot fi :
 cumulative ale căror dividente neplatite din cauza ineficienţei societăţii se cumulează. Ele se
plătesc inaintea oricăror alte dividente destinate acţiunilor comune in momentul distribuţiei
profitului;
 noncumulative, ale căror dividente neplătite din cauza rezultatelor conomice insuficiente nu
se pot cumula in favoarea acţionarului;
 participante, care pe langă dividentul prestabilit la emisiune , mai primesc un anumit
procent din dividentul destinat acţiunilor comune.
Acest tip de acţiuni cuprinde două categorii de dividente:
 un divident prestabilit printr-o clauză sau un divident de participare, a cărui mărime reală se
stabileşte odată cu calcularea dividentului acţiunilor comune;
 nonparticipante, care primesc un divident fix prestabilit la emisiune;
 cu divident variabil, sunt cele ale căror dividente exprimate sub formă procentuală se
ajustează in funcţie de variaţiile dobanzii la zi;
 prioritate, sunt acele acţiuni a căror plată se efectuează inaintea tuturor acţiunilor
preferenţiale ( se mai numesc acţiuni senioare );
 covertibile, care la cererea deţinătorului se pot transforma in acţiuni comune ;
 revocabile, sunt acţiunile pentru care emitentul işi rezervă dreptul de ale răscumpăra de pe
piaţă la un preţ prestabilit ;
 certificate de investiţii, care rezultă din impărţirea unei acţiuni comune intr-un certificat cu
drept de vot şi un certificat de investiţii. Acesta din urmă conferă dreptul la acelaşi divident ca
acţiunea comună din care provine. In ceea ce priveşte certificatul cu drept de vot, este atribuit
vechilor acţionari care subscriu sau nu la un certificat de investiţii; un certificat de investiţii
este un certificat cu drept de vot deţinut de acelaşi posesor, fără să fie in mod obligatoriu
reconstituit intr-o acţiune.
Obligaţiunile sunt titluri financiare reprezentand creanţa deţinătorului acesteia asupra
emitentului ei , rezultată un urma unui imprumut pentru care acesta din urmă – o companie, o
agenţie publicitară sau statul –plătesc periodic o dobandă, de regulă fixă, urmand să
răscumpere obligaţiunea peste un anumit termen. Pentru a prezenta caracteristicile putem face
o comparaţie cu acţiunile.Astfel, dacă avem in vedere poziţia investitorului obligaţiunea apare
ca un titlu de creanţă,in timp ce acţiunea este un titlu de proprietate.De asemenea obligaţiunea
este valabilă numai pană la scadenţa, in timp ce acţiunea nu are durată de viaţă. Din punct de
vedere al fructificării investiţiei obligaţiunea generează certitudinea fructificării prin faptul că
emitentul işi asumă obligaţia de a plăti dobanzile indiferent de rezultatul obţinut, in timp ce
dividentul nu poate fi incasat dacă rezultatele obţinute sunt necorespunzătoare sau dacă se
decide de către Adunarea Generală a Acţionarilor să nu se distribuie dividente.Dacă avem in
vedere riscul plasamentului, atunci putem spune că riscul asumat de investitorul in obligaţiuni
este mai mic decat riscul pe care il implică investiţia in acţiuni.In sfarşit deţinătorii de
obligaţiuni sunt creditori şi ca urmare trebuie achitaţi inaintea acţionarilor preferenţiali sau
comuni dacă apare situaţia de intrare in faliment.
Obligatiunile au cateva elemente caracteristice, unele ț sunt precizate incă de la emisiune:
 valoarea nominală reprezintă suma pe care emitentul trebuie să-o ramburseze posesorului
obligaţiunii;
 volumul total al emisiunii;
 dobanda ( cuponul );
 scadenţa;
 durata de viaţă a obligaţiunii, adică perioda dintre emitere şi scadenţă;
 preţul de emisiune, valoarea la care se pune in circulaţie efectic obligaţiunea; aceasta poate
fi mai mare decat valoarea nominală ( supra pari ), egal cu aceasta ( ad pari ) sau mai mica
(sub pari ) lucru stabilit in funcţie de condiţiile pieţei şi de urgenţa obţinerii fondurilor;
 modalităţile de rambursare;
 randamentul obligaţiunii, indicator calculat in funcţie de preţul de emisiune şi dobanda
anunţată.
Există o mare varietate de tipuri de obligaţiuni in funcţie de necesitatea societăţilor emitente,
dar mai ales din dorinţa de a fi cat mai atractive pentru investitori. In acest sens au fost create
o multime de tipuri de obligaţiuni care ţin cont de diverse caracteristici ale investitorului:
profilul de risc al acestora, randamentul pe care il aşteaptă, durata pentru care sunt dispuşi să
investească, scopul urmărit de aceştia, etc. Din această mulţime de tipuri de obligaţiuni le voi
menţiona pe cele mai intalnite :
 obligaţiuni clasice ( obişnuite ) care au scadenţă determinată, iar dobanda (fixă), se plăteşte
periodic;
 obligaţiuni indexate, sunt acelea la care emitentul se obligă de ale actualiza dobanda
( valoarea ) in funcţie de un anumit indice ( de ex. In funcţie de indicele inflaţiei );
 obligaţiuni cu durată de viaţă variabilă şi care permit emitentului sau
posesorului să modifice scadenţa acestora, adică durata imprumutului.
 Sudiu de caz

Piata de capital in Romania

Formarea si dezvoltarea pietei de capital in Romania si constituirea formelor

organizate ale acesteia (Bursa de Valori Bucuresti si si Societatea de Bursa Rasdaq) reprezinta
componente esentiale ale procesului de restructurare a economiei in tara noastra. Procesele de
constituire si dezvoltare a unei piete de capital in tara noastra sunt indisolubil legate de
procesul de privatizare a intreprinderilor cu capital de stat, din diferite domenii de activitate:
industrie, agricultura, comert, transporturi, alimentatie publica, etc. In paralel, aparitia unor
firme noi cu capital particular, cu sau fara participare straina, concura la accelerarea
procesului de creare a unei veritabile piete de capital in tara noastra.
Prin intermediul Programului de Privatizare in Masa (PPM) s-a realizat privatizarea a
peste 5000 de societati comerciale cu capital din stat, prin distribuirea unei parti a capitalului
acestora, in mod gratuit, catre populatie prin intermediul certificatelor de actionar. Acest
proces va continua prin vanzarea capitalului social ramas in proprietatea statului, gestionat de
catre Fondul Proprietatii de Stat (FPS), prin diferite metode precum: vanzarea de actiuni
prin licitatie publica, oferta publica, prin intermediul formelor organizate ale pietei de capital
(bursa de valori si piata extrabursiera), etc. Cotarea unor societati noi cu capital integral privat
(Impact Bucuresti, Banca Transilvania, Banca Turco-Romana, Agras Bucuresti) s-a realizat
intr-un ritm incomparabil mai lent.
Constituirea pietei de capital si a bursei de valori in tara noastra este reglementata de
Legea 52/1994 privind valorile mobiliare si bursele de valori (existand un nou proiect de lege
a valorilor mobiliare inaintat Parlamentului spre aprobare). Administrarea, punerea in
aplicare, precum si supravegherea si respectarea prevederilor legii 52 se realizeaza de catre
Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritate administrativa autonoma, cu
personalitate juridica, subordonata Parlamentului.

Bursa de Valori Bucuresti

Activitatea bursiera in tara noastra dateaza din anul 1839, prin intemeierea burselor de
comert. La 1 decembrie 1882 a avut loc deschiderea oficiala a Bursei de Valori Bucuresti
(BVB), iar peste o saptamana a aparut si cota bursei, publicata in Monitorul Oficial. De-a
lungul existentei sale, activitatea bursei a fost afectata de evenimentele social-politice ale
vremii (rascoala din 1907, razboiul balcanic 1912-1913), bursa fiind inchisa apoi pe perioada
primului razboi mondial. Dupa redeschiderea sa, a urmat o perioada de 7 ani de cresteri
spectaculoase, urmata de o perioada tot de 7 ani de scadere accelerata. Activitatea Bursei de
Efecte, Actiuni si Schimb se intrerupe in anul 1941, moment in care erau cuprinse la cota
bursei actiunile a 93 de societati si 77 de titluri cu venit fix (tip obligatiuni).
Dupa o intrerupere de 5 decenii, Bursa de Valori Bucuresti a fost reinfiintata in anul
1995, prima zi de tranzactionare fiind 20 noiembrie 1995, zi in care s-au tranzactionat 905
actiuni a 6 societati cotate. Din momentul redeschiderii, bursa a cunoscut o dezvoltare
continua. La acest moment numarul societatilor listate este de 65; printre acestea se numara
societati importante in economia nationala, precum SNP Petrom, Banca Romana pentru
Dezvoltare, cele 5 Societati de Investitii Financiare, Banca Transilvania, etc.
Cotarea ('admiterea') unei valori mobiliare la Bursa de Valori reprezinta o recunoastere
a activitatii eficiente a societatii emitente, datorita unor criterii ce trebuie indeplinite in
vederea cotarii, criterii ce se refera la emisiunea de valori mobiliare, gestiunea societatii
emitente, activitatea desfasurata, informarea investitorilor, etc. Cotarea se poate face la
categoria I sau la categoria a II-a (numita si categorie de baza), categoria I necesitand
indeplinirea unor criterii suplimentare de catre emitenti, printre care se mentioneaza
desfasurarea unei activitati profitabile in ultimii doi ani. In acest mod, societatile cotate la
bursa de valori sunt impartite in doua categorii , oferind investitorilor un prim criteriu de
apreciere a eficientei acestora.
Pe langa aceasta recunoastere a activitatii lor eficiente, pentru societatile emitente,
cotarea aduce si alte avantaje. Ne referim in primul rand la un avantaj legat de imaginea si
publicitatea societatilor cotate - acestea beneficiind de o mediatizare intensa si devenind
cunoscute in opiniei publice si comunitatii de afaceri, in randul carora se afla potentialii
clienti si actionari ai societatilor. Un alt avantaj se refera la registrul actionarilor, care este
tinut in mod exact si la zi de catre sistemul informatizat al bursei de valori, nemaifiind
necesara tinerea acestuia de catre societatea emitenta.
Prin sistemul electronic de tranzactionare al BVB se tranzactioneaza si actiunile de pe
piata valorilor mobiliare necotate. Este vorba despre o serie de societati care au fost retrase de
la cota bursei (datorita evolutiilor slabe, la cerere, etc) dar care se tranzactioneaza in
continuare prin intermediul Bursei de Valori. Aceste societati nu mai sunt considerate cotate la
bursa, iar tranzactionarea actiunilor lor implica riscuri mai mari.

Piata extrabursiera Rasdaq

Pe piata extrabursiera din Romania, numita RASDAQ (Romanian Association of
Securities Dealers Automated Quotations), sunt tranzactionate valorile mobiliare neincluse la
Cota Bursei de Valori si aprobate de CNVM si de Asociatia Nationala a Societatilor de Valori
Mobiliare (ANSVM). Prima zi de tranzactionare pe piata Rasdaq a fost 1 noiembrie 1996,
cand s-au tranzactionat actiunile a 3 societati.
Actiunile listate pe aceasta piata sunt rezultate in urma procesului de privatizare in
masa, ce a dus la o crestere exploziva a numarului de societati tranzactionate (peste 5.000 de
societati listate). Desigur, datorita conditiilor specifice pietei romanesti, numai un numar
redus al acestora (de ordinul sutelor) se tranzactioneaza regulat si au o piata ordonata a
valorilor mobiliare. In ultima perioada au existat si inceputuri timide de listare pe Rasdaq a
unor societati private infiintate dupa 1989: Fondul Oamenilor de Afaceri, Brau Union, Banca
Carpatica, Gepa, Asigurarea Populara Romana. Piata Rasdaq a facut si o serie de pasi in
directia tranzactionarii unor noi instrumente. Astfel, a fost tranzactionata o emisiune de
certificate de depozit emise de catre o banca comerciala, existand intentia introducerii in
viitorul apropiat a obligatiunilor corporatiste pe aceasta piata.
Piata extrabursiera este organizata in patru componente:
- Sistemul de tranzactionare RASDAQ. Sistemul electronic de tranzactionare RASDAQ este
cea mai importanta componenta a pietei extrabursiere. Constituita ca o structura tehnica
afiliata Asociatiei Nationale a Societatilor de Valori Mobiliare si inmatriculata ca societate cu
raspundere limitata, activitatea sa consta in operarea si mentinerea sistemului electronic de
tranzactionare, numit de asemenea RASDAQ.
- Asociatia Nationala a Societatilor de Valori Mobiliare - ANSVM reprezinta interesele
comunitatii societatilor de valori mobiliare si canalizeaza eforturile indreptate spre
dezvoltarea pietei extrabursiere in sprijinul tranzactionarii pe piata secundara a actiunilor
rezultate din Programul de Privatizare in Masa.
- Registrele independente ale actionarilor pastreaza in siguranta toate datele asupra
actionarilor rezultati din Programul de Privatizare in Masa (PPM), permitand ca actiunile
PPM sa fie tranzactionate pe RASDAQ, iar aceste tranzactii sa fie decontate la SNCDD.
Primul registru independent a fostRegistrul Roman al Actionarilor - RRA, infiintarea RRA
fiind urmata de aparitia altor registre independente ale actionarilor (la sfarsitul anului 1998
numarul acestora era 10).
- Societatea Nationala de Compensare, Decontare si Depozitare pentru valori mobiliare
-SNCDD mentine o evidenta a tuturor tranzactiilor executate intre utilizatorii sai directi pe
piata OTC, conform datelor transmise de sistemul de tranzactionare RASDAQ, desfasurand o
activitate de utilitate publica pentru facilitarea compensarii tranzactiilor si coordonand
livrarea valorilor mobiliare si a numerarului catre utilizatorii directi.
Societatile listate pe piata extrabursiera nu sunt impartite pe mai multe categorii, existand insa
o intentie de stabilire a unor 'niveluri' de diferentiere .Investitia in actiuni si obligatiuni
reprezinta o alternativa pentru investitorii care urmaresc plasamente mai dinamice, vor
castiguri mai mari si sunt dispusi sa isi asume riscuri. Jocul bursier poate oferi rentabilitati
ridicate si foarte ridicate.
Piata de capital a inregistrat in Romania o prima perioada de glorie in semestrul I al anului
1997, cand preturile multor actiuni au crescut accelerat si au adus castiguri mari investitorilor.
In continuare, a doua jumatate a lui 1997, 1998 si 1999 au fost ani de scadere continua a pietei
de capital, fara foarte multe oportunitati de castig. Incepand cu anul 2000, insa, situatia s-a
inversat, iar preturile multor actiuni au cunoscut cresteri continue. Incepand cu anul 2005
evolutia bursei a devenit mai agitata, datorita corelatiei din ce in ce mai puternice cu bursele
din alte tari. Anii 2006 si 2007 au reprezentat ani de crestere sustinuta ca urmare a deschiderii
pietei de capital din Romania si a orientarii investitorilor globali spre pietele emergente. La
finalul anului 2007 a inceput criza financiara globala care a afectat inclusiv cotatiile actiunilor
listate la BVB. Din februarie 2009, bursa romaneasca este in crestere, in concordanta cu
evolutiile marilor piete financiare.
 Bibliografie
1. www.kmarket.ro-b3/pete.doc, A. Todea, “Teoria pietelor eficiente si analiza tehnica: Cazul
pietei romanesti”

2. www.kmarket.ro, “Ghidul incepatorului pe piata financiara a Romaniei

3. . Teodora Vascu Barbu si Victor Dragota, “Piete de capital . Evaluarea si gestionarea

valorilor imobiliare”, Ed. Fundatiei “Romaniei de maine”, bucuresti, 1998, p.7