Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cretia Petru Norii 2005 PDF
Cretia Petru Norii 2005 PDF
5cRIERJ ORJGIN
ALE:
Norii (Cartea Românească, 1979); Epos şi logos (Univers, 1981);
Poezia (1983); Pasilrea Phoenix (1986); Oglinzile (Humanitas,
1993); Luminile şi umbrele sujletiilui (1995); Catedrala de lumini.
Homer, Dante, Shakespeare (Humanitas, 1997); !n adâncile
fântâni ale milrii (1997).
TRADUCER J:
Norii
•
HUMANITAS
BUCUREŞTI
Coperta
GABI DUMITRU
© HUMANITAS, 2005
EDITURA HUMANITAS
Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România
tel. 021/31718 19, fax 021/31718 24
www.humanitas.ro
Comenzi CARTE PRIN POŞTĂ: tel. 021/311 23 30,
fox 021/3I3 50 35, C.P.C.E. - CP 14, Bucureşti
e-mail: cpp@humanitas.ro
www.librariilehumanitas.ro
ISBN 973-50-0948-X
Notă asupra ediţiei
fie mai săraci de ale noastre ş i pentru noi să fi trecut şi, mai
amar decât arhaici sau uitaţi, să fi ajuns indescifrabili. Fiin
ţele ca noi, făcute şi din semne şi din timp, sunt destinate să-şi
instituie şi să-şi transtituie fiinţa. Altfel decad de la fiinţa lor.
Şi ar maifi ceva de spus aici: acela care, asumându-şi soar
ta, nesilit şi neorbit, se simte fiu, părtaş şi martor al unui loc
anume şi urmaş al lungii sale vremi poate avea şi gândul că,
dincolo de atâtea întâmplări, nu toate bune, există o durată a
celor fără glas şi fără nume, cărora, dintre toate, singur cerul
le-a fost dat fără de părtinire şi le-a fost dat întreg, cu vremea
lui cu tot, stăpână peste timpi şi roabă nimănui.
Corona Borealis in
aeternum resplendens
super frontes nostras,
super tristitiam mundi.
Privită din adânc, marea îşi este sie însăşi cer, dar cu
mai stinse, tot mai stinse nopţi şi zile, veşnic pustie şi de
stele şi de nori.
Dintre cei care au văzut cerul, cei mai mulţi vor fi în
totdeauna morţi. Şi tot mai mulţi, oricât ne-am înmulţi
sub cer. Astfel că, spulberate în aer, topite în ape, îngro
pate în pământ, sunt cerurile fără număr ale ochilor apuşi.
unui astfel de cer, apele curg vuind încet sub umbrele ne
mişcate ale lucrurilor şi unde suferim de tot ce puteam fi.
Vom fi fost printre cei din urmă să-i iubim acestui pă
mânt vechile umbre. Spre bine şi spre rău, curând vor fi
mult altele şi altfel împărţite, altfel adunate, altfel risipite,
iar ale norilor, mereu aceleaşi, vor fi cu toate-acestea al
tele, alunecând şi stând printre noi alcătuiri şi aşezări,
pierdute pentru noi în viitorul lor.
Cerbi suri cu coarne albe trec prin fum, fugind din lu
mea noastră, apusă, undeva.
Se pot visa şi ceruri care nici n-au fost, nici nu pot fi.
40 PETRU CREŢIA
56 PETRU CREŢJA
Arşiţa verii din acel deal pierdut s-a legat mai apoi de
arşiţa verii de pe ţărmurile mării şi de tot ce a încălzit
vreodată materia acelui suflet, alte dealuri arse de soare,
drumuri lungi prin praful fierbinte, dar mai ales, înger,
visul unor drumuri lungi prin praful fierbinte, sosirea un
deva, în altă parte, şi destul de departe, unde răcoarea
este numai umbra arşiţei şi sufletul casei este atotştiutor.
Spunem c-a fost frumos, c-a fost urât, frig, ploaie, vânt
sau soare, dar câţi vorbesc la cină despre lanţul de munţi
înalţi şi albi care-au încununat în nămiezi orizontul şi de
spre raza îngustă care, dinspre sud, le-a fulgerat pe pis
curi şi-apoi i-a măcinat în propriile umbre?
Apus: cer albastru, mai tare sus, cu nori roz tot aşa de
intenşi, iar spre orizontul mai palid, cu nori de un roz
stins, o simetrie secundă între focul stacojiu al apusului
92 PETRU CREŢIA
Trec anii şi se frâng de noi sau trec prin noi unul după
altul ca nişte vânturi printr-o pădure, venind de pe mare,
din munţi, de pe mlaştini sau din pustiuri, din cer, din
orice loc curat sau necurat al pământului sau al cerului.
Nori vor mai fi mereu, dar aceia despre care scrie aici
au trecut pentru totdeauna, nu vor mai fi niciodată, cu
vintele acestea sunt legate de efemerul absolut, spulbe
rate în trecutul deplin şi irecuperabil, rătăcite într-o ţară
fără întoarcere şi fără urme.
Sunt, pe toată scara lumii, mai mult sau mai puţin as
cunse, entităţi în care poţi să simţi cumva fiorul uşor otră
vit al zorilor: rouă şi cenuşă.
132 PETRU CREŢIA
Cerul cel mai frumos este făcut din norii albi şi plu
titori ai verii, din spaţiu albastru, din mari şi tihnite cu
nuni de copaci, din răgazul amiezii, din atotputernicia
soarelui şi-a lumii, din gândul nostru strecurat prin toate,
toropit şi treaz.
Cea mai mare parte dintre nori par oricum altfel de
cât umezi: marmură sau fum.
Alta e liniştea din nor, alta din piatră, alta din pământ.
Când sunt nori, stelele par mai vii, mai mari, mai cu
rate, ca şi când statornicia şi strălucirea lor ar apărea mai
bine în bătaia acestor trecătoare şi întunecoase valuri.
Redactor
VLAD RUSSO
Tehnoredactor
MANUELA MĂXINEANU
Corector
IOANA CUCU
Apărut 2005
BUCUREŞTI-ROMÂNIA