Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Labor BA 08g PDF
Labor BA 08g PDF
2. Consideraţii generale
2.1. Definirea componentelor fizice și de proiectare ale forței de așchiere
Metode analitice de determinare a componentelor forței de așchiere la strunjire
Cunoașterea mărimii forței dezvoltate în timpul procesului de așchiere reprezintă o
condiție necesară, atât pentru proiectarea eficientă a elementelor structurale specifice
sistemelor tehnologice, cât și pentru stabilirea valorilor parametrilor procesului de așchiere,
astfel încât acesta să decurgă în condiții de stabilitate, iar productivitatea, precizia
prelucrării, consumul de scule și energie să se obțină în final la valorile prescrise.
Pentru definirea forţelor dezvoltate în timpul procesului de așchiere se au în vedere
două tipuri de componente:
componentele fizice, care iau în considerare elementele fizico-mecanice ale procesului de
așchiere (deformațiile plastice principale și secundare);
componentele de proiectare, care se utilizează la proiectarea constructivă și tehnologică a
elementelor structurale ale sistemului MUSDP.
În scopul descrierii structurii fizice a forței se pornește de la definirea rezistenței la
aşchiere și forței de așchiere de la nivelul unui dinte așchietor.
Astfel, în timpul procesului de prelucrare, semifabricatul opune, prin proprietățile
sale fizico-mecanice, o anumită rezistență la deformare - rupere numită rezistență la
așchiere - Rd. Pentru învingerea acesteia, dintele așchietor acționează, în prezența mișcărilor
de lucru, cu o forță egală și de sens opus numită forță de așchiere - Fd.
Conform figurii 8.1 forța Fd poate fi descompusă având în vedere poziția și rolul
suprafețelor active ale dintelui așchietor, respectiv fața de degajare și fața de așezare. Astfel,
la nivelul feței de degajare există o componentă FN normală la fața de degajare (care
BA 08 nov. 2015 1
BA 8 BAZELE AŞCHIERII
2 Ana-Maria BOCĂNEŢ
Determinarea experimentală a forțelor la strunjire BA 8
În cazul sculelor așchietoare cu mai mulți dinți aflați simultan în așchiere (fig. 8.3),
forța rezultantă FT și rezistența totală RT se obțin cu relațiile (8.3) și (8.4), în care zs
reprezintă numărul dinților care așchiază simultan [1, 2].
zs
FT Fdi (8.3)
1
zs
RT Rdi (8.4)
1
Datorită faptului că cea mai mare contribuție la formarea așchiilor o are suprafața de
degajare, se folosește frecvent ipoteza neglijării contribuției suprafeței de așezare și, ca
urmare, forța Fd și rezistența Rd se pot determina cu relațiile simplificate (8.5) și (8.6).
Fd FN F (8.5)
Rd RN R (8.6)
Având în vedere relațiile simplificate 8.5 și 8.6, precum și mecanismul de formare a
așchiilor ductile, literatura de specialitate propune patru componente fizice ale forței de
așchiere:
forța de deformare plastică - FN, care determină deformațiile principale;
forța de frecare dintre așchie și suprafața de degajare - F, în prezența căreia se produc
defomațiile plastice secundare;
forța de forfecare - Ff, sub acțiunea căreia are loc forfecarea elementelor de așchie.
forța elastică - apare la exteriorul suprafeței prelucrate și este de obicei neglijată.
În cazul așchiilor de rupere sau de smulgere, se definește forța de așchiere
corespunzătoare ruperii (smulgerii).
Forța de deformare elastică apare la exteriorul suprafeței de prelucrat, pregătind starea
finală de încărcare înaintea deformării plastice a materialului. În literatura de specialitate nu
sunt semnalate referiri concrete la această componentă.
BA 08 nov. 2015 3
BA 8 BAZELE AŞCHIERII
Forța de deformare plastică în cazul așchiilor ductile sau forța de rupere instantanee
în cazul așchiilor de rupere sunt componentele de bază ale forței de așchiere, acestea
fiind cele care conduc efectiv la îndepărtarea materialului.
Pentru evaluarea mărimii acestei componente, modelele analitice prezentate în
literatura de specialitate au în vedere două ipoteze de calcul: ipoteza compresiunii uniaxiale
și ipoteza tensiunilor normale de pe suprafața de degajare [1, 2, 3].
Prima ipoteză se bazează pe comparația dintre deformarea plastică prin compresiune
uniaxială a unui volum de material și deformarea plastică la prelucrarea prin așchiere a
aceluiași volum de material, cu un dinte așchietor având unghiul de degajare γ = 0̊.
Modelele matematice de calcul al forței de deformare iau, conform acestei ipoteze, forma
relației (8.7),
FN 0 t s Cdn (8.7)
în care:
σo – rezistența specifică la care începe curgerea plastică a materialului așchiat;
t – adâncimea de așchiere;
s – avansul de așchiere;
Cd – coeficientul de deformare plastică a așchiei;
n – exponent ale cărui valori se pot obține experimental [1, 2, 3].
Conform celei de-a doua ipoteze, forța FN se obține având în vedere mărimea și repartiția
eforturilor normale de pe suprafața de degajare activă.
Forța de frecare F participă alături de forța de deformare FN la realizarea forței de
așchiere (rel. 8.5). Este determinată de fenomenele de frecare exterioară care apar în timpul
așchierii între suprafețele de contact, respectiv între așchie și suprafața de degajare. La
calculul acestei componente se ia în considerare frecvent ipoteza frecării uscate 1, conform
căreia forța de frecare rezultă pe baza relației (8.8),
F FN 0 t s Cdn (8.8)
în care µ este coeficientul de frecare exterioară; experimental s-a constatat că depinde de
natura materialului așchiat și ia valorea medie de 0,5 [1, 2, 3].
Forța de forfecare Ff se determină în ipoteza forfecării după un plan unic, respectiv după
planul convențional de forfecare și rezultă pe baza relației (8.9) [1, 2, 3],
Ff Fd cos( ) (8.9)
unde Fd este forța de așchiere la nivelul unui dinte, iar ρ este unghiul de frecare de pe
suprafața de degajare și poate căpăta valori conform relației (8.10) [1, 2, 3].
F
arctg arctg (8.10)
FN
1
Forța de frecare este direct proporțională cu forța normală, independent de suprafața de contact și
de viteza de alunecare, dar dependentă de natura materialelor în contact.
4 Ana-Maria BOCĂNEŢ
Determinarea experimentală a forțelor la strunjire BA 8
Un astfel de exemplu este prezentat în figura 8.4, unde:
Fz - componenta principală – orientată după direcția vitezei principale de așchiere (în
lungul axei Oz);
Fx - componenta de avans – orientată după direcția mișcării de avans (în lungul axei Ox);
Fy - componenta radială – orientată normal la suprafața prelucrată (în lungul axei Oy).
Toate aceste componente sunt orientate dinspre scula așchietoare spre piesa-
semifabricat.
Componentele egale cu Fz, Fx și Fy și de sens contrar reprezintă componentele
rezistenței la așchiere – Rz, Rx și Ry.
Metodele analitice de determinare a componentelor de proiectare Fz, Fx și Fy au la bază
componentele fizice FN (forța de deformare plastică) și F (forța de frecare) și țin cont de
geometria dintelui așchietor (unghiul de atac principal K, unghiul de degajare γ și unghiul de
înclinare a tăișului λ).
Modele matematice iau forma relațiilor 8.11 [5, 6, 7, 8, 9].
Fz FN k1 cos
Fx FN (k 2 sin K k1 k 3 ) (8.11)
Fy FN (k2 cos K k1 k4 )
Mărimile k1 și k2 depind de unghiul γ și coeficientul de frecare µ (rel. 8.12) și arată
influența directă a poziției suprafeței de degajare, k1 influențând mai mult asupra
componentei principale Fz, iar k2 asupra componentelor axială și radială. Mărimile k3 și k4
depind de unghiurile K și λ (rel. 8.13) și arată influența poziției tăișului activ în spațiu,
influențând componentele Fx și Fy.
k1 cos N0 (1 tg N0 )
k 2 cos N0 ( tg N0 ) (8.12)
k 3 sin cos K
k 4 sin sin K (8.13)
BA 08 nov. 2015 5
BA 8 BAZELE AŞCHIERII
6 Ana-Maria BOCĂNEŢ
Determinarea experimentală a forțelor la strunjire BA 8
Astfel, au fost realizate dinamometre care pot măsura de la una până la trei componente,
adaptate principalelor procedee de prelucrare: strunjire, frezare, burghiere, abrazare ș.a.
Structura generală a unui dinamometru cuprinde următoarele elemente (fig. 8.6.):
o parte fixă 1, prin care dinamometrul este amplasat în locul corespunzător pe mașina-
unealtă;
un element elastic 2, care se deformează sub acțiunea componentei forței de așchiere;
o parte mobilă 3, care suportă acțiunea forței de așchiere;
un traductor 4, care transformă deformația elementului elastic într-o mărime de natură
mecanică, electrică, hidraulică, etc.;
un element 5 de amplificare a informației, pentru obținerea unei măsurări mai precise;
un element 6 de uniformizare a informației;
un aparat sau instrument de măsură 7.
Dimensiunile, forma constructivă, poziţia în spaţiu faţă de forţele ce se măsoară şi
numărul elementelor elastice influenţează mult precizia de măsurare. Cele mai utilizate
elemente elastice de tip mecanic sunt barele drepte sau circulare.
Numărul traductoarelor ce revin unui element elastic şi schema de montare a acestora
pot asigura îmbunătăţirea preciziei de măsurare, prin micşorarea sau eliminarea influenţelor
reciproce dintre componentele forţei de aşchiere.
BA 08 nov. 2015 7
BA 8 BAZELE AŞCHIERII
Dinamometrele cu cuarţ piezoelectric sunt cele mai rigide construcţii, putând ajunge
la frecveţe proprii de până la 7000 Hz.
Modul în care precizia de măsurare depinde de rigiditatea dinamometrului (k, m, ω0)
are în vedere cele două situații de lucru: în regim static și în regim dinamic.
În regim static, forța se măsoară utilizând relația 8.14, în care constanta k a
elementului elastic se determină prin trasarea unei curbe de etalonare.
F kx (8.14)
În regim dinamic, indicațiile dinamometrului depind nu numai de mărimea forței ce
se măsoară ci și de alte elemente, așa cum sunt:
– masa echivalentă m a părții mobile din dinamometru sub acțiunea forței de măsurat;
– rigiditatea structurii de reazem a dinamometrului.
Metodele experimentale de evaluare a forțelor de așchiere au evoluat în timp,
impunându-se cronologic următoarele [1, 2]:
Metoda echilibrării, utilizată de Davidenko, Coquilhat și Time la sfârșitul secolului al
XIX - lea;
Metoda frânării, folosită în special de Taylor, bazată pe relația (8.15), în care G reprezintă
greutatea, L reprezintă lungimea pârghiei, iar d reprezintă diametrul piesei prelucrate prin
strunjire;
Fz 2GL / d (8.15)
Metoda puterii de așchiere – are în vedere relația (8.16), în care Pa este puterea de
așchiere, P0 este puterea măsurată, m este randamentul motorului de acționare, iar lc este
randamentul lanțului cinematic principal [5, 9];
Fz v
Pa P0 m lc [kW ] (8.16)
60 75 1,36
Metoda deformațiilor plastice, adoptată de Diacenko după principiul de măsurare a
durității Brinell, respectiv măsurarea amprentei lăsată de o bilă pe o placă etalon sub
acțiunea forței de așchiere;
Metoda deformațiilor elastice produse de forțele de așchiere asupra unor elemente
speciale, denumite elemente elastice, de tip bară rectilinie și circulară sau semicirculară.
Această ultimă metodă a căpătat cea mai largă utilizare, prin varietatea construcțiilor
dinamometrice, cu traductoare mecanice, electrice, hidraulice, pneumatice sau mai recent,
piezoelectrice.
Dintre firmele producătoare de construcții dinamometrice, cea mai renumită este
firma Kistler. Competenţa Kistler se bazează pe dezvoltarea, producţia şi utilizarea de
senzori pentru măsurarea tensiunii, forței, momentelor, cuplului şi acceleraţiei.
În tabelul 8.1. sunt reprezentate câteva construcții dinamometrice utilizate la
operațiile de prelucrare prin așchiere [10].
În cadrul lucrării de laborator, pentru determinarea forței de așchiere, se va utiliza un
dinamometru monocomponent, de tip Levit (fig. 8.7) [1, 2, 3]. Acest dinamometru este
conceput special pentru procesul de prelucrare prin strunjire și este destinat măsurării
componentei principale a forței Fz.
8 Ana-Maria BOCĂNEŢ
Determinarea experimentală a forțelor la strunjire BA 8
BA 08 nov. 2015 9
BA 8 BAZELE AŞCHIERII
- un element de amplificare, sub forma unui braț 5 atașat rigid la suportul portcuțit;
- un element de uniformizare a informației, sub forma unui amortizor hidraulic 6;
- un comparator cu cadran 7.
În timpul procesului de strunjire, efortul de așchiere preluat pe direcția axei z
conduce la deformarea barei de torsiune 4, prin rotirea imperceptibilă (cu unghi foarte mic)
a elementelor mobile (cuțit de strung 3, suport portcuțit 2 și braț 5). Deplasarea este
amplificată la nivelul tijei comparatorului 7 datorită lungimii brațului 5, pronunţat mai mare
decât lungimea brațului activ al pârghiei formată din elementele 2, 3 și 5 (ce au ca punct de
rotație axa barei 4). Numărul diviziunilor înregistrate la comparator se transformă în unităţi
de forţă, utilizând relaţia 8.172, în care c reprezintă numărul de diviziuni citite de
comparatorul cu cadran, iar l este lungimea în consolă a cuţitului.
2400
Fz c, [N] (8.17)
30 l
Măsurarea forțelor la așchierea metalelor este o necesitatea esențială, datorită
legăturii acestora cu proiectarea sculei așchietoare, puterea consumată, vibrațiile care pot
apărea și precizia de obținut a piesei. Scopul măsurării forțelor este acela de a înţelege mai
bine mecanismul de așchiere, și anume influența variabilelor din așchiere asupra forțelor,
prelucrabilitatea semifabricatului, procesul de formare a așchiei sau apariția uzurii sculei
așchietoare.
Pentru achiziționarea, stocarea și prelucrarea datelor se folosesc componente
software și hardware dintre cele mai eficiente.
2
Relația este obținută în urma etalonării.
10 Ana-Maria BOCĂNEŢ
Determinarea experimentală a forțelor la strunjire BA 8
a) b)
Fig. 8.7. Influența unghiului de atac principal asupra componentei principale Fz (a) și asupra
componentelor axială și radială, Fx și Fy (b) la strunjirea oțelului OLC45
BA 08 nov. 2015 11
BA 8 BAZELE AŞCHIERII
12 Ana-Maria BOCĂNEŢ
Determinarea experimentală a forțelor la strunjire BA 8
Tab. 8.3. Forța principală de așchiere Fz în funcţie de avansul de aşchiere
Nr. s Forţa principală de așchiere
lg s
Crt. [mm/rot] c FZ lg FZ FZ = C1 sx FZC
0º 1º 2º 3º 4º 5º 6º 7º
1
2
3 𝐹𝑧 =. . . . .∙ 𝑠 …..
4
5
5. Conţinutul referatului
Ca parte teoretică, referatul va trebui să conţină în mod obligatoriu următoarele puncte:
definirea componentelor fizice şi de proiectare ale forţei de aşchiere la strunjire (fig. 8.1,
fig. 8.2 și fig. 8.4);
metodele experimentale de determinare a forţei de aşchiere la strunjire;
factorii de influență asupra forțelor de așchiere la strunjire.
Ca parte practică, referatul va trebui să cuprindă:
rezultatele obţinute în urma măsurătorilor realizate după fiecare determinare, centralizate
în tabelele 8.2 și 8.3;
graficele de variaţie în coordonate normale Fz = f1 (v) şi Fz = f2 (s) şi concluziile aferente;
graficul în coordonate dublu logaritmice, relațiile de calcul pentru constantă și exponent,
forma numerică a forței (trecută în tab. 8.3) precum și observații privind precizia de trasare
a graficului.
6. Referinţe bibliografice
1. Cozmâncă, M., Panait, S., Constantinescu, C. – Bazele aşchierii. Iaşi, Editura „Gheorghe
Asachi”, 1995
<pag. 127-159>
2. Cozmâncă, M., Panait, S.,– Bazele aşchierii. Îndrumar de laborator, Iaşi, Editura
„Gheorghe Asachi”, 1976
<pag. 34-38>
BA 08 nov. 2015 13
BA 8 BAZELE AŞCHIERII
7. Verificaţi-vă cunoştintele
Definiţi componentele fizice ale forţei de aşchiere.
Definiţi componentele de proiectare ale forţei de aşchiere.
Prezentaţi metodele experimentale de determinare a forţei de aşchiere la strunjire.
Descrieţi structura şi modul de lucru al dinamometrului.
Prezentaţi metodologia de trasare a graficului în coordonate dublu logaritmice, și de
determinare a constantei și exponentului din relaţiile forţei de aşchiere la strunjire.
14 Ana-Maria BOCĂNEŢ