Tema 2. Politica – fenomen social.

În prelegerea de început a fost precăutată în mod succint biografia politologiei, obiectul

ei de studiu, noţiunile de bază şi legitatile ei, funcţiile ei sociale, legăturile politologiei cu alte
ştiinţe socio-umane. Din descifrarea termenului politologie rezultă că aceasta este ştiinţa despre
politică. Despre semnificaţiile principale ale politicii în viaţa societatii va fi vorba în prelegerea
dată, a doua la număr în cadrul disciplinei date.

Planul:
1. Sfera politică în contextul sferelor fundamentale ale vieţii sociale.
2. Esenţa, structura, legătura şi interdependent sferei politice cu celelalte sfere.

1. Sfera politică în contextul sferelor fundamentale ale vieţii sociale.

Noţiunea de politică este una din cele mai vechi. Cuvântul respectiv derivă din limba
greacă de la "politike" având la bază termenul "polis"(oraş-stat, cetate-stat) şi derivatele de la
acestea -"politeea" (constitute), "polites"(cetatean), "politikos"(om de stat). in îmbinarea lor
aceşti termeni alcătuiau cuvântul politike, adică semnificaţia de guvernare statală, orânduire de
stat, organizaţia societatii dirijată de o anumită putere, în primul rând de cea de stat.
După cum se ştie politica este un fenomen social istoric, ea apare treptat, la o anumita
etapa istorica de dezvoltare, ca urmare a procesului de diferenţiere socială. Pe parcurs de secole
politica a suportat mari transformări de la simplu la compus, de la ocazional, sporadic la constant,
însoţitor permanent şi absolut necesar al dezvoltării societatii. În antichitate şi în evul mediu ea
era perceputa la general fără a fi separată de alte fenomene sociale. Mai mult ca atât, se afirma că
politica are un caracter universal si cuprinde toate sferele de activitate. La Aristotel, considerat
părintele ştiinţei politice, viaţa socială în toate dimensiunile ei nu depasea limitele vieţii politice
şi era pusă întru totul în serviciile statului. Chiar şi omul, in viziunea gânditorului, se impune
drept fiinta politică.
Astăzi, când conţinutul general şi aspecteie particulare ale politicii se deosebesc radical de cele
iniţiale ale primelor epoci istorice, o astfel de interpretare nu este suficienta. Daca Aristotel in
opera sa „Politica” o numea „ceea ce se referea la stat", apoi astăzi ea este numita „artă a
posibilului”, „artă a guvernării”, studiu despre „cine, ce, când si cum obţine" puterea de stat.
Prin urmare ea are cele mai diverse aspecte, înţelesuri, poate fi identificată cu luarea si
implementarea unor decizii, distribuirea valorilor in societate, cu stabilirea unor ţeluri colective,
cu cârmuirea socială, aspiraţia spre putere si lupta pentru obţinerea ei, cu articularea intereselor
grupurilor si indivizilor, cu activitatile si procesul de exercitare a influentei etc.
Societatea umană reprezintă un fenomen complex specific alcătuit din mai multe
elemente componente, unitati şi sfere interdependente, şi concomitent în mare măsură autonome,
de sinestătătoare: sfera economică, socială, politică şi spirituală:
-sfera economică reprezintă şi asigură funcţionarea infrastructurii materiale a societatii;
- sfera socială caracterizează conditiile de existenta a omului, cuprinde totalitatea comunitatilor
sociaie şi relatiile între ele, determinate de un şir de factori de ordin socio-cultural şi de
civilizaţie;
- sfera spirituală include instruirea, educaţia, ştiinţa, artele, religia, producerea permanentă
ideilor, cunoştinţelor, valorilor artistice etc.;
- sfera politică a societatii, despre care se va vorbi şi în întrebarea a doua a prelegerii
date, cuprinde o multitudine din cele mai diverse fenomene, lucruri, evenimente şi procese
nemijlocit legate de puterea politică: instituţii politice, organizaţii, interese, relaţii, norme,
idei, programe etc. Ea are menirea de a asigura infrastructura organizaţiei politico-statale
şi a intereselor întregii societati.
În acelaşi timp sfera politică este strâns legată cu celelalte sfere ale societatii, depinde de
ele, "absorbind" din ele materie iniţială.
 Rolul politicii este determinat de universalitatea ei, de caracterul ei atotcuprinzător şi
general, de capacitatea ei de a influenţa practic toate nivelurile vieţii sociaie începând cu cele
statale şi terminând cu problemele personalitatii.
Una din trăsăturile vieţii politice o mai constituie şi faptul că ea are un caracter de
„impulsionare” a celorlalte domenii existenţiale. Deşi nucleul de bază a politicii îl constituie
organizarea politică a vieţii societatii, in acelaşi timp, în dependenta de un şir de cauze, unele
probleme şi fenomene ale societatii pot căpăta caracter politic, dacă ele nimeresc în centrul
intereselor obşteşti. in principiu orice fenomen social poate „căpăta” ori „pierde” semnificaţia
politică, rezonanţa politică în dependenta de măsura şi nivelul asocierii lui cu puterea. Orice
fenomen politic al societatii este în acelaşi timp şi social, dar nu orice fenomen social este sau
devine şi politic.
Prin politică se are în vedere totul ce se referă la fenomenele, instituţiile şi relaţiile de
partea cărora se găseşte puterea şi autoritatea necesară unei societati pentru a păstra ordinea şi a
rezolva un şir de sarcini de importanta' generală. Cunoscutul jurist german K.Shmitt atrăgea
atenţie asupra faptului, că politica apare, se formează mai întâi de toate acolo, unde sporeşte
nivelul concentrării intereselor, acţiunilor, eforturilor grupurilor de oameni şi organizatii şi de
asemenea acolo, unde se adâncesc antagonismele intre oameni şi organizaţiile ce exprimă
interesele lor.
Cind un fenomen multilateral şi multiaspectual politica conform sferelor vieţii sociale se
divizează în: politică economică, socială, ştiinţifică, naţională, ecologică, militară, etc.; conform
direcţiilor de bază - politică internă şi externă; conform prioritatilor -politică de neutralitate, uşilor
deschise, de conciliere naţională, de compromis; conform conţinutului şi caracterului - politică
progresistă ori reacţionară, politică ştiinţific fundamenta şi politică voluntaristă etc.
Politica este strâns legată cu alte sfere - economică, socială, culturală, de drept,
confesională, devenind un factor mondial, atotplanetar. Astăzi nimeni nu poate evita influenţa
politică, pasiunile politice şi valorile ei se rostogolesc până în cele mai indepărtate colţuri ale
fiecărei tari şi lumii în intregime.
Politica are foarte multe trăsături, manifestări, forme de exprimare. Este bogată şi multilaterală
componenţa subiecţilor politici. Politica este schimbătoare, mobilă, dinamică şi atotpătrunzătoare
şi cuprinzătoare. De aici şi greutatea şi riscul de a-i găsi o definiţie ştiinţifică unică. insă în forma
cea mai generală politica poate fi definită ca activitatea umană, care exprimă formele de
interacţiune Tntre comunitatile sociale, clase, naţiuni, popoare, partide, state, cetateni şi uniuniie
lor cu privire la puterea politică în scopul imbunătatirii condiţiilor lor de viata, asigurarea ordinei
publice şi mondiale.
Reflectând un diapazon larg de interese materiale şi spirituale, la nivel de societate şi
personalitate, de institutii şi organizatii, de diverse grupuri sociale politica nu numai după formă,
dar şi ' după conţinut, are un caracter multidimensional, contradictoriu. Ea are insuşiri obiective
şi subiective, impunându-se ca vointa şi ca idee, ca proiect şi ca realitate practică, ca sistem şi ca
proces.
Anume complexitatea şi multiplitatea factorului politic este una din cauzele principale
care provoacă diverse probleme, divergence de opinii la interpretarea lui. Dacă secole la rând
analiza politicii se făcea în funcţie de studiul monarhiilor, republicilor, al diferitor forme ale
structurilor de stat, apoi la etapa contemporană, când imaginea generală cât şi aspectele
particulare ale politicii se deosebesc radical de cele iniţiate, adică ale primelor epoci istorice,
astfel de interpreted ale ei nu mai satisfac, se dovedesc a fi insuficiente, deşi pot intr-o oarecare
măsură servi ca punct de plecare al noilor interpreted sau investigatii ştiinţifice.
2. Esenţa, structura, legătura şi interdependent sferei politice cu alte sfere.
Deşi nivelul teoretic de studiere a politicii la etapa contemporană este destul de avansat,
bogatia sa de conţinut si diversitatea ei de forme a dat naştere multor discutii şi opinii, in special
vis-a-vi de specific si de esenta, de trăsăturile ei definitorii. Multitudinea de poziţii controversate
in definirea politicii poate fi clasificata in câteva grupe:
I. Interpretarea comunicativa, specificul căreia constă în aceea că politica este văzută ca
reprezentând totalitatea relaţiilor, contactelor, interacţiunilor între diferite subiecte sociale - stat
si cetateni, între clase, grupe, naţiuni, partide, indivizi, între state cu privire la putere. in aceasta
interpretare se ciocnesc si coexistă divergent doua tendinţe. Prima, politica începe şi funcţionează
acolo unde apar şi se manifestă relaţiile de conflict între diferite comunitati sociale si politice în
legătură cu acceptarea anumitor tipuri de valori şi bunuri de importanta socială. in cazul dat cei
ce deţin puterea Isi asigura controlul asupra societatii, asupra dobândirii şi distribuirii valorilor si
bunurilor materiale.
Autorii conflictului social (R.Dahrendorf,L.Coser,P.Sorochin s.a.) văd în el factorul de
baza al politicii. Ea este menită să creeze o structura stabila, care ar asigura reglementarea paşnică
a conflictelor, prevenind totodată anchilozarea sistemelor social şi politic, deschizând calea
inovatiilor. Aceasta e posibil numai in societatea pluralista, unde forţele' social-politice, inclusiv
şi cele de opoziţie sunt dispuse la dialog si colaborare.
Ceea de-a doua tendinta chiar de la bun început interpretează politica drept relaţii de
înţeiegere, consens, drept încercări de a conduce şi de a asigura ordinea si pacea in societate, de a
asigura balanţa de interese a tuturor.
Adepţii marxismului de asemenea susţin ideea conflictului, însă după părerea lor, el inevitabil
duce la lupta de clasa, absolutizând in felul acesta însasi ideea si practica acestuia.
In aşa fel, specificul si esenţa politicii, pot fi concepute prin studiul mecanismelor si
mijloacelor sistemului de comunicaţie politica, care intr-o forma sau alta întruchipează în sine atât
relaţii de conflict, cât si cele ale consensului.
II. Interpretarea funcţională insistă asupra faptului că politica are o pondere sociala
evidentă, reflectând posibilitatile membrilor societatii de a Tndeplini cele mai diverse roluri şi
funcţii, fără de care e de neconceput starea oricărui sistem politic. Nu întîmplător Platon numea
politica arta de a trăi împreună, de a îmbina caracterele, moravurile şi viaţa oamenilor.
Multiplitatea rolurilor şi funcţiilor sociale ale politicii poate fi generalizată evidenţiind două
direcţii. Prima direcţie contribuie la unirea indivizilor in scopul realizării unor ţeluri etice
raţionale si creative. Exemple avem diferite: la obţinerea si sporirea bunăstării generate
(Aristotel), la exprimarea intereselor comune (Hobbes), la realizarea gândirii raţionale (Hegel),
la realizarea voinţei comune (Rousseau), la menţinerea integritatii societatii şi stabilirea
echilibrului de forte (Debre), la repartizarea valorilor in societate (Laswell) etc. Cea de-a doua
direcţie apreciază politica drept mijloc de dominare a unora asupra altora (Marx, Engels, Lenin).
Vom observa că nu numai Lenin vedea sensul politicii în dictatura unei clase asupra altei clase,
dar si unii autori contemporani cum ar fi K.Shmiddt, spre exemplu, consideră că specificul
politicii poate fi Tnţeles prin dihotomiile „prieten - duşman”, „ai noştri - ai lor”.
III. Interpretarea directiva, priveşte politica prin prisma factorului de putere, a
menţinerii şi realizării puterii. in central acestei abordări se află notiunile de „conducere”,
„administrare”, „dominare”, „autoritate”, „'subordonare”, „executare”, „ierarhie”, adică totul ce
caracterizează puterea, în primul rând capacitatea şi posibilitatea unora de a elabora decizii
obligatorii pentru ceilalţi, adică raporturile guvernanţi şi guvernati şi, conducători şi supuşi.
Unul din fondatorii ştiinţei poiitice contemporane M.Weber sublinia, că politica are o
semnificaţie extrem de largă şi cuprinde toate felurile de activitate privitor la asigurarea unei
conduceri de sinestătător. In acest sens se poate spune despre politica valutara a băncilor, politica
sindicatelor în timpul grevei, politica şcolară etc. in acest sens politica este Tndreptată la
mobilizarea tuturor forţelor sau distantarea lor, la înrteţinerea conflictelor sau căutarea
consensului.
Însă cu toate ca puterea joacă un rol deosebit in defmirea politicii, totuşi influenta ei nu
trebuie absolutizată. Politica este mult mai amplă decât puterea, multe din aspectele politicii nu
au caracter de putere, iar procesele actuate ale democratizării contribuie tot mai mult la
conceperea politicii ca acţiuni Tndreptate la emancipare, la o anumita limitare a puterii prin
tendinţe de paritate în relaţii de antrenare larga a maselor in procesul politic.
 IV. Interpretarea teleologică abordează politica prin scopurile pe care le urmăreşte şi
cum trebuie ea să fie. insă realizarea scopurilor poiitice este posibilă numai în baza anumitor legi,
norme, programe individuate sau colective. Anume caracterul normativ al politicii, efectele ei
pozitive sau negative şi constituie politica propriu zisă. Ea concentrează în sine susţinerea
orânduirii şi a modului de viata existent din partea unora şi nemulţumirea din partea altora. De
aceea ea şi se sprijină pe anumite norme, decizii, direcţionate la consolidarea şi transformarea
permanent a relaţiilor în societate, la atingerea scopurilor politice. insuşi procesul de elaborare a
normelor şi deciziilor poiitice este contradictoriu, deoarece în orice politică sunt şi elemente de
rise, există probleme şi căi de rezolvare puţin sau chiar necunoscute, fapt ce dă politicii un
caracter dinamic dar totodată şi nestabil.

Din cele relatate putem face următoarea concluzie: interpretările menţionate ale politicii -
comunicativă, funcţională, directivă şi teleologică - deşi la prima vedere par a fi diferite, în
realitate se află într-o strânsă legătură şi se completează reciproc. Cea directivă şi teleologică isi
găsesc întruchiparea în cea funcţională, deoarece dispoziţiile, deciziile, normele formează numai
o parte din totalitatea de funcţii politice. La rândul său, funcţionalitatea politică este determinate
de procesul de comunicare, se realizează în cadrul lui, ceea ceîTnseamnă că abordarea
comunicativă a politicii o include în sine pe cea funcţională, iar prin aceasta din urmă şi pe cele
directivă şi teleologică. Politica ca fenomen social îşi are structura sa care include
următoarele elemente de bază:
1. Sistemul instituţiilor şi organizatiilor politice (statul cu organele sale - legislative,
executive si' judiciare, - partidele, mişcările politice şi alte formaţiuni), ca centre de organizare şi
realizare a puterii politice.
2. Activitatea politica şi comportamentul politic.
Relaţiile politice. Obiectul, ce se impune drept suport principal al relaţiilor politice este puterea
politica si valorile politice. Repartizarea şi impunerea acestora asigură relaţiilor un caracter de
dominaţie şi supunere, de conflict sau de consens, de violenţă sau nonviolenta, determina locul şi
rolul comunitatilor în viaţa politică. Aceste relaţii caracterizează interdependenţa intre clase,
grupuri, pături, partide, între acestea şi instituţiile puterii, între elită şi electorat, elită şi
contraelită, lideri şi grupe de susţinere sau de presiune, intre comunitati sociale, etnice,
demografice, teritoriale etc.
3. lnteresele politice Locul si rolul acestora in structura politicii rezulta din specificul lor
ca sfera relativ autonoma in care se formează baza motivaţională a participării sau dimpotrivă a
Instrăinării politice. Analiza intereselor politice permite de a constata interesele specifice ale
diferitor comunitati (grupe, pături), de a concepe şi de a prognoza tendinţele, orientările conduitei
lor politice şi, ca urmare, de a elabora procedee de activitate a guvernelor, partidelor etc.
4. Conştiinţa şi cultura politică (nivelul spiritual al structurii politice) ce reflectă
totalitatea ideilor, cunoştinţelor raţionale şi senzoriale, teoretice şi empirice, valorice şi
normative, conştientizate şi subconştiente, materializate în atitudinea subiectelor sociale fata de
putere şi alte fenomene politice.
Aceste elemente structural - instituţii, organizaţii, activitati, relaţii, interese, valori, norme,
reguli coexistă în forme ideale şi materiale, interacţionează permanent şi se completează reciproc,
fapt ce-i asigură politicii un caracter integru şi îi permite să îndeplinească anumite funcţii.
Importanţa şi rolul politicii ca fenomen social este determinat de funcţiile pe care aceasta
le îndeplineşte. Numărul diferă de la autor la autor. Se poate de spus: cu cât mai numeroase sunt
aceste funcţii cu atât mai slab dezvoltată, subdezvoltată este şi aceasta societate si implicit, sfera
ei politica, dat fiind faptul, ca o societate civila matura presupune un sistem de relatii şi
interacţiuni umane bine articulate, echilibrate în toate sferele' vieţii, care se descurcă singură,
neaşteptând dispoziţii, ordonanţe etc. politice. in societatile contemporane politica îndeplineşte
un şir de funcţii printre care:
1. Funcţia de asigurare a unitatii şi stabilitatii societatii;
2. Funcţia mobilizării şi organizării activititii generate;
 3. Funcţia de conducere si reglare;

4. Funcţia de raţionalizare a Tntregii vieţi sociale, şi în primul rând a celei politice;

5. Funcţia de socializare politică;
6. Funcţia umanitară.
Politica ca sferă de activitate umană depinde de caracterul şi de gradul interacţiunii sale
cu alte sfere ale vieţii sociale. Ea este influentată într-o măsură sau alta de potenţialul economic,
social si culturai-spiritual. La rândul său politica ca fenomen social complex şi contradictoriu se
impune coordonând şi organizând acest potenţial. insă locul şi rolul politicii în raport cu alte sfere
au fost şi rămân să fie abordate de către savanţi în mod diferit. Unii din ei spre exemplu G.
Mosca considera politica un domeniu principal al activitatii umane, pe când alţii dimpotrivă,
apreciau politica drept „sferă secundară, dependents Tntru totul de economie (Marx), de drept
(Hobbes), de morală (Aristotel), de religie (poziţia mai multor teologi)”. O altă grupă de autori
consideră politica, în eel mai bun caz, ca o sferă autonomă, egală cu celelalte sfere sociale.

Corelaţia între politică şi alte sfere ale vieţii sociale, rolul ei în acest sistem de relaţii
poate fi apreciat la justa valoare numai ţinând cont de condiţiile concret istorice, gradul de
maturizare a factorului politic, caracterul transformărilor sociale, a disproporţiilor între diferite
sfere etc. in dependents de aceşti factori şi laolaltă cu ei şi de alte criterii, relaţiile,
interdependenţa şi interacţiunea politicii cu economia, cultura, dreptul, ideologia ş.a. au un
caracter dublu -de cauză-efect şi funcţional.
Legătura cauză - efect reflectă interdependenţa completă a tuturor sferelor, influenţele şi
condiţionările lor. in acest sens cauza din sfera politică este polivalentă şi poate condiţiona
diverse efecte în sferele nepolitice, la fel ca şi efectul politic este în mare parte o consecinta a
cauzelor multiple de ordin economic, social sau cultural etc.
Legătura cauză - efect se manifestă cu toată claritatea în relaţiile dintre politică şi
economie. Dialectica acestor relaţii, cunoscută prin formula „bază-suprastructura" are diverse
forme de exprimare: de politica economică in general sau de politică financiară, industrial,
agrară, investiţională, impozitară etc., iar în particular de coordonare şi reglementare a economiei
de către stat, de negare şi încălcare din partea acestuia a legitatilor economice ş.a. Pe măsura
intensificării relaţiilor „politică-economie”, politica capătă tot mai mult expresie economica, dar
şi economia, la rundul său, este pătrunsă tot mai mult de semnificaţia politică. Uneori primatul
bazei economice fata de suprastructura politica este evident. De exemplu, în societatile cu
economie slab dezvoltată devin tot mai puternice tendinţele autoritarismului, centralizării puterii,
şi dimpotrivă în societatile cu economia Tnalt dezvoltată există conditii reale de afirmare şi
amplificare a pluralismului politic şi ideologic, de dominare a democraţiei în toate sferele vieţii.
Starea vieţii politice nu trebuie limitată numai la condiţionare de ordin economic, cum
afirmă doctrina marxistă. Politica manifestă capacitati de reglare a sociumului, inclusiv a vieţii
economice, care depind în mare măsură de relaţiile ei cu ideologia, de schimbările ce se produc
în conştiinţa politica, in scopurile idelogice şi dispoziţiile normative.
Ca si in cazul cu economia, politica se află intr-o legătură directă, nemijlocită cu ideologia. Dacă
economia este baza materiala a politicii, atunci ideologia se impune drept suport teoretic al ei.
Anume ideologia constituie argumentarea teoretică a esenţei politicii, cursului ei strategic şi
practic. Politica reală se realizează numai în ciocnirea de idei între diferite comunitati politice-
partide, mişcări instituţii etc. in raporturile „politică-ideoiogie” politica se manifesto ca mijloc de
educare ideologică a maselor. Forţele ce menţin puterea politică domină şi ideologic, dispun de
mijloace, de cadre speciale, capabile să elaboreze ideile, teoriile, concepţiile. Aceste forţe
creează instituţiile ideologice, organizează munca de propagare a ideologiilor, controlează
sistemul de instruire şi educare a generaţiei tinere.
Politica de asemenea este strâns legată şi de cultură, morală, dat fiind faptul că anume
cultura cu valenţele sale determină în cele din urmă gradul, sau altfel spus calitatea activitatii
politice. in domeniul culturii se creează şi se afirmă sistemul de valori materiale şi spirituale ale
societatii, se reflectă orientările şi scopurile activitatii diferitor actori politici.' Cultura contribuie la
socializarea si educarea individului, diferitor grupuri sociale, la adaptarea lor în relaţiile politice
prin intermediul instituţiilor de învatamânt şi culturale. Cultura contribuie la crearea unor modele
de funcţionare a instituţiilor politice, la elaborarea si afirmarea etaloanelor politice, a
comportamentului politic. La rândul său, scopurile politicii capătă întruchipare concretă în efectul
cultural, în căile şi caracterul de dezvoltare a culturii, în activitatea de creare şi asimilare a
valorilor culturale,de creare a condiţiilor si posibilitatilor reale de socializare culturală.
Cât priveşte corelaţia şi interacţiunea fenomenelor „politică-morală", aceasta este o
problemă pe cât de interesantă pe atât de dificilă şi provoacă deseori divergenţe de opinii. Istoria
dezvoltării gândirii politice şi etice permite a evidenţia trei poziţii principale:
a) supunerea completă a politicii normelor morale;
b) negarea completa a legăturii Tntre politică si morală, de aici si amoralitatea completă a
politicii;
c) încercarea de a păstra autenticitatea politicii şi moralei prin întreţinerea unei interacţiuni
intense, încordate între ele.
Obţinerea şi păstrarea integritatii societatii poate fi numai rezultatul unei politici raţionale
bazate pe ştiinta şi adevăr, pe unitate Tntre cuvânt şi faptă, pe relaţii echilibrate, reciproc
avantajoase.

Din cele relatate mai sus deducem următoarele concluzii:

1) Politica este un fenomen istorico-social, a apărut la o anumită etapă a dezvoltării societatii
umane şi se impune drept o dimensiune indispensabilă a experienţei societale, factor inevitabil al
convieţuirii sociale.
2) Pe parcurs de secole şi milenii ea a suportat mari transformări de ordin cantitativ şi calitativ
devenind în epoca modernă un domeniu autonom de activitate umană.
3) Reflectând un diapazon larg de interese ale subiecţilor sociali politica, atât după formă cât
şi după conţinut, a căpătat un caracter multidimensional, având Tnsuşiri obiective cât şi
subiective, impunându-se ca vointa şi ca idee, ca proiect şi ca realitate practică, ca sistem şi ca
proces.
4) Complexitatea şi multidimensionalitatea politicii este una din cauzele principale care
provoacă diverse probleme, un adevărat pluralism de opinii privitor la perceperea şi interpretarea
ei.
5) in zilele noastre ca niciodată politica a ajuns să fie un fenomen absorbant în care se
intercalează fapte şi valori de diferite nuanţe - economice şi culturale, ştiinţifico-tehnice, sociale,
în întregul lor diapazon (familiale, etno-naţionale etc), de jurisprudenta şi morală ş.a.
6) Criza globală actuală prin care trece omenirea este însoţită şi de criza valorilor politice. şi
dacă în lumea antică, mai ales în Grecia, exista convingerea, că din forma politică se plăzmuia o
lume nouă, o siguranta, o speranta, astăzi situaţia e cu totul alta, mai de grabă există o
neîncredere, o disperare. şi pentru ca situaţia să se schimbe e necesară o restaurare imediată şi
reală a valorilor politice.

sites.google.com/site/stanislav covalschi